Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment
| Comentarii |
|
Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 650 din data de 17.06.2015
Conform prevederilor art. 3, pct. 22 din Legea nr. 85/2006 programul de plată a creanțelor este tabelul de creanțe menționat în planul de reorganizare care cuprinde cuantumul sumelor pe care debitorul se obligă să le plătească creditorilor, prin raportare la tabelul definitiv de creanțe și la fluxurile de numerar aferente planului de reorganizare, și care cuprinde:
a) cuantumul sumelor datorate creditorilor conform tabelului definitiv de creanțe pe care debitorul se obligă să le plătească acestora;
b) termenele la care debitorul urmează să plătească aceste sume.
În situația în care debitorul nu se conformează planului sau desfășurarea activității aduce pierderi averii sale, atunci, conform art. 105 alin. 1, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori, precum și administratorul special pot solicita oricând judecătorului-sindic să aprobe intrarea în faliment, în condițiile art. 107 și următoarele din legea nr. 85/2006.
Prin Decizia Civilă nr. 328/R/21.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a Civilă a fost respins recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 650/17.06.2015 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2613/108/2012/a40 cu următoarea motivare:
Prin sentința recurată antemenționată s-au respins cererile formulate de către debitorul SC I SA în contradictoriu cu chemații în garanție UAT Arad, SC CCCF DP Timișoara SRL și C.L. SA; a respins cererea reconvențională formulată de debitorul SC I SA; a respins cererea formulată de SC H SRL de intrare a debitorului în faliment.
Raportat la cererea de intrare a debitorului în faliment formulată de SC H SRL, judecătorul-sindic a reținut că deși părțile au exprimat păreri divergente asupra cuantumului creanței creditorului, se recunoaște existența unei creanțe datând din perioada de observație.
Planul de reorganizare și programul de plată a creanțelor prevăd plata creanțelor născute în perioada de observație eșalonat, câte 2.000.000 lei în fiecare trimestru al planului, începând cu cel de-al doilea trimestru care s-a încheiat la data de 21.02.2015, iar al treilea la data de 21.05.2015.
Prezenta cerere a fost înregistrată la data de 05.03.2015, deci anterior încheierii celui de al treilea trimestru al planului și cu atât mai mult anterior verificării activității debitorului pe al treilea trimestru, a întocmirii raportului trimestrial și a prezentării acestuia organelor reprezentative ale creditorilor. Prin urmare cererea trebuie și poate fi verificată raportat la activitatea debitorului anterioară trimestrului al treilea al planului.
Pornind de la cele prezentate, judecătorul-sindic a reținut că debitorului îi revine obligația plății trimestriale a sumei amintite, către creditorii deținând creanțe născute în perioada de observație. Judecătorul-sindic poate soluționa eventuale cereri având la bază neîndeplinirea sau îndeplinire necorespunzătoare a acestei obligații, sub aspectul nealocării de fonduri suficiente, efectuării unor plăți discreționare, etc., însă nu poate dispune direct plata unui anumit creditor.
Debitorul a respectat această prevedere a planului plătind în perioada 20.08.2014-20.02.2015, deci în primele două trimestre de reorganizare, cu mențiunea că nu avea obligația plății vreunei sume în primul trimestru de reorganizare, suma totală de 2.310.708 lei, creditorilor deținând creanțe din perioada de observație.
Judecătorul-sindic a constatat că în cauză creditorul nu a contestat modul de distribuire a sumelor pe trimestrul doi al planului și nu a invocat și dovedit că ar fi trebuit plătită, în această perioadă, creanța sa.
Reținând deci că debitorul a respectat prevederile planului de reorganizare în ce privește suma totală plătită creditorilor deținând creanțe din perioada de observație, judecătorul-sindic a respins cererea.
Împotriva sentinței, a declarat recurs creditoarea SC H SRL, solicitând admiterea recursului, casarea, în parte a sentinței și trimiterea cauzei judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței, cu obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată că, în mod greșit, judecătorul sindic reține faptul că, în cauză creditorul nu a contestat modul de distribuire a sumelor pe trimestrul doi al planului și nu a invocat și dovedit că ar fi trebuit plătită, în această perioadă, creanța sa; că în urma relațiilor comerciale s-au emis facturi fiscale, neachitate, totalizând un debit de 1.676.830,83 lei, fiind o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Mai arată că creanța este născută după deschiderea procedurii și are caracterul prioritar prevăzut de art. 123 alin. 3 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, principiu ignorat de prima instanță; precizează că debitorul a fost notificat pentru achitarea debitului, însă demersurile au rămas fără rezultat.
Totodată, continuarea activității debitorului conform planului de reorganizare nu garantează respectarea drepturilor creditorilor, motiv pentru care solicită intrarea debitorului în faliment, arătând, în plus că, eronat se apreciază de către judecătorul sindic respectarea prevederilor planului.
De asemenea, necontestarea stării de insolvență de către debitor, în cadrul și termenele prevederilor legale, atrage și inadmisibilitatea cererii reconvenționale, reținându-se incapacitatea de plată a SC I SA, impusă de prezumția legală. Aceste aspecte, coroborate cu cererile formulate la fond, respinse corect ce inadmisibile, conduc la concluzia recunoașterii debitului pretins.
Invocă dispozițiile Legii 85/2006 privind procedura insolvenței, coroborate cu disp. art. 304, pct. 9, art. 304/1 și art. 242 Cpc.
Intimata nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Analizând recursul declarat, din prisma criticilor formulate și din oficiu, conform disp. art. 304/1 Cpc., se constată că acesta este nefondat.
În esență, la data de 05.03.2015, creditorul a formulat o cerere intrare în faliment a debitorului SC I SA, datorită neplății unei datorii născută după data deschiderii procedurii insolvenței.
Debitoarea a și recunoscut că în evidența sa există o datorie față de creditorul SC H SRL, într-un alt debit decât cel pretins de creditoare, născută în perioada de observație.
Se observă, însă, că, potrivit planului de reorganizare creanțele născute în perioada de observație se plătesc pe parcursul celor 3 ani de reorganizare, eșalonat, câte 2.000.000 lei în fiecare trimestru al planului, începând cu cel de-al doilea trimestru care s-a încheiat la data de 21.02.2015, iar al treilea la data de 21.05.2015.
Într-adevăr, debitorului îi revine obligația plății trimestriale a sumei amintite, către creditorii deținând creanțe născute în perioada de observație, iar judecătorul-sindic poate soluționa eventuale cereri având la bază neîndeplinirea sau îndeplinire necorespunzătoare a acestei obligații, sub aspectul nealocării de fonduri suficiente, efectuării unor plăți discreționare, însă nu poate dispune direct plata unui anumit creditor, așa cum, în mod legal a apreciat și prima instanță.
Totodată, din evidențele debitorului, aspect necontestat în cauză, rezultă că acesta a respectat prevederea planului plătind în perioada 20.08.2014-20.02.2015, deci în primele două trimestre de reorganizare, cu mențiunea că nu avea obligația plății vreunei sume în primul trimestru de reorganizare, suma totală de 2.310.708 lei, creditorilor deținând creanțe din perioada de observație.
În speță, cererea a fost înregistrată la data de 05.03.2015, anterior încheierii celui de al treilea trimestru al planului și cu atât mai mult anterior verificării activității debitorului pe al treilea trimestru, a întocmirii raportului trimestrial și a prezentării acestuia organelor reprezentative ale creditorilor. Dar, cererea formulată trebuie și poate fi verificată raportat la activitatea debitorului anterioară trimestrului al treilea al planului.
Ceea ce omite creditorul, trecând peste confuzia textelor incidente declanșării procedurii insolvenței și cele de trecere în faliment, sunt prevederile art. 2, pct. 22 în care este definit programul de plată a creanțelor, ca fiind tabelul de creanțe menționat în planul de reorganizare care cuprinde cuantumul sumelor pe care debitorul se obligă să le plătească creditorilor, prin raportare la tabelul definitiv de creanțe și la fluxurile de numerar aferente planului de reorganizare, și care cuprinde:
a) cuantumul sumelor datorate creditorilor conform tabelului definitiv de creanțe pe care debitorul se obligă să le plătească acestora;
b) termenele la care debitorul urmează să plătească aceste sume.
Dacă debitorul efectuează plăți neconforme cu programul de plată ori nu respectă acest program, atunci, legea permite unor anumite categorii să promoveze o cerere adresată judecătorului sindic prin care să ceară trecerea debitoarei în faliment.
Astfel, numai în situația în care se dovedește faptul că debitorul nu se conformează planului sau desfășurarea activității aduce pierderi averii sale, atunci, conform art. 105 alin. 1, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori, precum și administratorul special pot solicita oricând judecătorului-sindic să aprobe intrarea în faliment, în condițiile art. 107 și următoarele.
Și în aceste condiții, titularul acțiunii are obligația de a produce probele necesare, care, în susținerea acțiunii, să se încadreze în dispozițiile textului menționat.
Ori, în speță, Curtea reține critica nefondată a recurentei și, în același timp, că recurenta a interpretat greșit dispozițiile legale invocate, deoarece pierderile la care se referă articolele menționate, coroborate cu art. 107 lit. C din Legea nr. 85/2006 vizează averea debitoarei aflată în procedura de reorganizare și nu averea creditoarei recurente.
În același timp, Curtea reține că procedura insolvenței este o procedură colectivă, concursuală, astfel că recurenta nu poate invoca în mod întemeiat faptul că nu îi este respectat propriul drept, în opinia sa, câtă vreme creditorii au votat planul de reorganizare.
Cu privire la creanța recurentei, despre care aceasta susține că s-a născut în timpul procedurii, respectiv în perioada de observație, și nu a fost achitată, deși a fost somată debitoarea să-i achite această creanță, Curtea constată că această creanță a fost recunoscută, în parte, de către debitoare și, potrivit planului de reorganizare, a fost cuprinsă în acest plan, stabilindu-se că toate creanțele născute în timpul procedurii se vor achita pe parcursul derulării planului de reorganizare, așa cum s-a precizat deja.
Reținând deci că debitorul a respectat prevederile planului de reorganizare în ce privește suma totală plătită creditorilor deținând creanțe din perioada de observație, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul.
| ← Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment | Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment → |
|---|
