Răspunderea membrilor organelor de conducere. Administrator de fapt. Fapte prevăzute de art. 138 lit. b, c, d, f,g

Comentarii

0

Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 8918 din 3 noiembrie 2014

Prin sentinţa civilă nr. 1961 din 16.06.2014 pronunţată în dosarul nr. .../2009** al Tribunalului Sălaj s-a luat act de faptul că lichidatorul judiciar a renunţat la cererea de atragere a răspunderii formulată împotriva pârâtului T.P..

S-a respins ca nefondată cererea formulată de lichidatorul judiciar I. IPURL, împotriva pârâţilor D.H., M.W. şi B.M. pentru obligarea acestora la plata în solidar a pasivului societăţii R. în temeiul dispoziţiilor art. 138, lit. b,c,d,e şi g din Legea insolvenţei.

Lichidatorul a fost obligat ca parte căzută în pretenţii să achite părţilor următoarele sume cu titlu de cheltuieli de judecată:

-4273 lei pentru pârâtul D.H. formată din onorariu achitat expertului şi taxa judiciară de timbru;

-7371 lei pentru pârâtul M.W. format din onorarii expert şi taxă

timbru.

S-au respins cererile acestor pârâţi pentru cheltuielile de judecată reprezentând onorariile avocaţilor ce i-au reprezentat ca nedovedite.

S-a luat act de faptul că pârâta B.M. nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că S.C. R. SRL Aghireş a fost înfiinţată şi înmatriculată la ORC Sălaj la data de 9.02.1994, având ca principal obiect de activitate construcţii metalice şi părţi componente, structuri şi tâmplării metalice. Iniţial structura acţionariatului a fost T.P., T.V., B.S. asociaţi persoane fizice cu câte 3,34 respectiv 3 părţi sociale şi persoana juridică G. GMBH Germania cu 60 de părţi sociale.

În urma decesului asociatului B.S., în anul 2000, locul acestuia în societate a fost luat de moştenitoarea acestuia E.(B.) M..

În baza Încheierii 573/27.12.2000 a intrat în societate asociatul

D.H. în locul fostului asociat T.V..

La data de 15.06.2001 s-a modificat structura capitalului social, părţile sociale fiind deţinute de acţionari astfel: D.H. 20 părţi sociale, T.P. 5 părţi sociale, E.M. 5 părţi sociale, noul asociat B.S.S. 10 părţi sociale, G. GMBH 60 părţi sociale. În anul 2004, B.M. a fost numită ca

administrator alături de administratorul T.P..

Prin Încheierea 3749/19.12.2005 s-a făcut menţiunea retragerii din societate a asociatului B.S.S., părţile sociale ale acestuia fiind transmise asociatului D.H., care astfel deţine în total 3000 părţi sociale din cele

10.000 părţi sociale.

La data de 19.12.2007, în baza încheierii 4087/19.12.2007, s-a înscris în registrul comerţului revocarea administratorului T.P. şi numirea administratorului nou W.M..

La data de 10.10.2008, debitoarea R. SRL Aghireş prin

reprezentant a înregistrat la Tribunalul Sălaj cerere de deschidere a

procedurii insolvenţei.

Prin Sentinţa civilă nr.2632 din 13.11.2008 s-a deschis

procedura insolvenţei faţă de debitoare fiind numit administrator judiciar I. IPURL.

Prin Sentinţa civilă nr.479 din 16.03.2009 s-a dispus intrarea debitoarei în faliment fiind numită lichidator judiciar aceeaşi societate profesională I. IPURL.

Prin cererea înregistrată la data de 27.11.2009 sub nr. dosar .../2009 lichidatorul desemnat al debitoarei a investit judecătorul sindic cu cererea de angajare a răspunderii materiale a pârâţilor W.M. - R.A. , D.H.,

B.M. şi T.P. pentru pasivul neacoprit al debitoarei în sumă de 916.000 lei apreciind că sunt incidente disp. art.138 lit. b, c, d, f,g din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei.

În motivarea cererii -după un scurt istoric al societăţii debitoare - a arătat că pârâţii au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice în sensul că au dirijat 92% din producţia de seifuri către un singur beneficiar G. Gmbh la un preţ de livrare sub preţul de cost, în detrimentul societăţii şi în beneficiul administratorilor statutari în condiţiile în care D.H., a deţinut la societatea debitoare 60% din părţile sociale şi a fost împuternicit de către G. Gmbh pentru stabilirea preţurilor de producţie şi semnarea listelor de preţuri pentru vânzarea seifurilor.

În relaţia comercială cu G. Gmbh societatea debitoare a practicat preţuri preferenţiale, de circa 2,5 - 3 ori mai mici .

Atât administratorul cât şi contabilul societăţii au declarat ca nu s-a efectuat inventarierea / patrimoniului pana la data de 31.12.2008.

În luna septembrie 2008 societatea a înregistrat, la poziţia 3 din jurnalul de cumpărări factura R0010508/02.07.2008 emisă de G. GmBH -Germania, în valoare de 54.179,58 EUR echivalentul a 197.235 lei, această achiziţie fiind înregistrată în evidenţele contabile şi decontul de TVA luna septembrie 2008 ca o achiziţie de prestări servicii intracomunitare. În urma verificării documentului justificativ şi a traducerii acestuia care a stat la baza înregistrării acestuia în evidenţele contabile s-a constat că contravaloarea de 54.179,58 EUR reprezintă "Pentru anul de afacere 2007, vă calculăm în baza diminuării prestaţiei dvs. , necesarul suportat de noi. Referitor la aceasta vezi defalcarea din scrisoarea de 29.05.2008. Necesar de costuri pentru salarii, materiale şi administraţie = 54.179,58 EUR" (anexa 2 şi 3). În urma verificării scrisorii(anexa 3) a constatat că aceasta nu poate fi considerată ca fiind o situaţie de lucrări sau deviz de lucrări deoarece conţine date cu valori globale (lunare) nemenţionându-se pe fiecare produs deficienţele constatate, materialele şi manopera necesare finisării acestor produse.

Totodată în scrisoarea din data de 29.05.2008 s-a menţionat de către G. GMBH - Germania faptul că în anul 2007 SC R. SRL a furnizat doar seifuri nefinisate "în anul de afaceri 2007 ne-aţi livrat, altfel decât înainte, doar seifuri nefinisate ", în anexa nr. 3 s-a prezentat situaţia aferentă fiecărei luni a anului 2007 sumele/cheltuite de către societatea G. GMBH pentru finisarea seifurilor achiziţionate. G. GMBH a menţionat în scrisoarea din 29.05.2008 faptul că a achitat toate facturile emise, în anul 2007, de către SC R. SRL fără a calcula "scăderi pentru necesarul de costuri pentru materiale, salarii şi administraţie". Consideră că prin acceptarea facturilor şi plata acestora (conform celor înscrise în anexa 3) beneficiarul german a efectuat recepţia cantitativă şi calitativă a produselor furnizate de SC R. SRL fără ca acesta să notifice la momentul respectiv SC R. SRL asupra calităţii necorespunzătoare a produselor livrate.

C) în urma verificării documentelor lunii septembrie 2008 puse la dispoziţie de societate, s-a constatat faptul că pentru derularea operaţiunilor de încasări şi plată efectuate cu instrumente bancare societatea utilizează pe lângă contul bancar al SC R. SRL - R041 — ... RON deschis la Banca R. Zalău şi operaţiuni bancare derulate prin două conturi deschise pe PF M.W. (nr. inregistrare ...) şi anume: R040 — ... în EUR deschis la Banca R. Zalău;R051 — ... în lei deschis la Banca R. Zalău.

Operaţiunile derulate, în luna septembrie 2008, prin cele două conturi bancare mai sus menţionate au fost efectuate numai între clientul G. GMBH Germania şi SC R. SRL (conform extraselor de cont, OP-uri, ordine de schimb valutar, confirmări de credit, jurnale de bancă puse la dispoziţie de societate) şi s-au desfăşurat astfel:

- clientul G. GMBH virează EUR în contul bancar a PF M.W., unde conform „confirmării de credit” vizată de Banca R. Zalău beneficiar (client) este PF M.W. iar la destinatar (scopul utilizării) sunt înscrise menţiunile R. -materiale sau manoperă şi material, fără a fi înscris documentul justificativ ( (factură) pentru care s-au efectuat plăţi;

- în urma încasării de euro în contul PF M.W. aceştia sunt schimbaţi în lei în baza ordinelor de schimb valutar, iar în urma acestei operaţiuni din contul (în lei) a PF M.W. sunt viraţi în contul în lei a SC R. SRL cu ordine de plată ' având înscris la rubrica „Reprezentând" din OP-uri plata furnizor, achitare obligaţii R., achitare salarii R.;

Fapta constituie contravenţie, conform art.41, pct. 2, lit. b. din Lg.82/1991 rep., societatea fiind sancţionată cu amendă contravenţională în sumă de 500 lei, conform art. 42, alin (1) din Lg.82/1991 rep. în acest sens a fost încheiat procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor sr. A 2006 nr. 0091981/27.01.2009 de către D.G.F.P. Sălaj în urma controlului efectuat la societate.

2. în conformitate cu prevederile art. 138, alin. 1, lit. c "Au dispus în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit persoana juridica la încetarea de plăţi.

SC R. SRL în Adunarea generala de aprobare a bilanţului pe anul 2004 avea obligaţia de a hotărî şi efectua, conform Legii nr.31/1990, completarea imediata a capitalului social cel puţin la nivelul pierderilor de 495.589 lei având în vedere decapitalizarea de 115.122 lei faţă de capitalul social de 420.200 lei. Această obligaţie de completare a deficitelor de surse de finanţare ( ca urmare a pierderilor) prin majorarea capitalului social impus de Legea nr.31/1990 nu a fost respectata an de an, din 2004 până la data insolventei.

Pierderile realizate începând cu anul 2004 sunt numai rezultatul continuării an de an a vânzărilor sub preţul de cost care situaţie previzibila a fost gestionata sistematic prin deciziile luate în Adunările Generale anuale de continuare a activităţilor economice aşa cum a arătat mai sus, fără surse proprii de finanţare altele decât furnizorii interni şi obligaţii salariale şi bugetare, şi de o stare neclara şi neclarificata încă a unor relaţii de afiliere (cercetare începuta de D G F P Sălaj) intre ;

- G. GMBH asociat majoritar la SC R. SRL

- G. Gmbh furnizor şi client, cu creanţe şi obligaţii egale ca suma, pentru SC R. SRL,

- SC R.I. SRL proprietar de teren/clădiri şi furnizor/client, cu creanţe şi obligaţii egale ca suma, pentru SC R. SRL

- D.H. - persoana - asociat la SC R. SRL, - director la G. GMBH , -proprietar la SC R.I. SRL şi - semnează corespondente comerciale ale G. Gmbh ca furnizorul/client SC R. SRL.

SC R. SRL a achiziţionat produse şi materii prime garantând plata acestor facturi cu instrumente de plata, respectiv file CEC, nr. BF 302 00400431 în val de 32355 lei;nr. BK 020 16796 în val de 52098,61 lei; nr. BF 302 00400432 în val de 43652,01 lei; nr. BK 300 02016797 în val de 12756,80 lei; nr. BK 300 02016798 în val de 36152,26 lei;nr. BF 302 00400427 în val de 68482,18 lei; nr. BK 300 02016799 în val de 47273,55 lei; nr. BF 302 00400428 în val de 15997,79 lei; nr. BF 302 00400429 în val de 29954,44 lei; precizând ca toate filele de CEC au fost semnate de către administratorul Sc R. SRL AGHIRES - dl M.W., care a garantat plata facturilor în valoare totala de 421762,71 lei.

La data introducerii instrumentelor de plata, în speţa, a CEC-urilor eliberate de administratorul SC R. SRL AGHIRES în circuitul bancar spre decontare şi de achitare a facturilor, toate acestea au fost refuzate la plata din lipsa totala de disponibil în cont.

Aceeaşi situaţie SC R. SRL a creat-o şi prin emiterea unei file de CEC fără acoperire către SC C. SA SATU MARE în data de 09.10.2008 pentru suma de 50.857.98 lei şi un Bilet la Ordin din 04.09.2008 cu scadenta la data de 20.10.2008 pentru suma de 25.552.45 lei şi acestea fără acoperire bancara.

Astfel, prin aceasta fapta săvârşită cu vinovăţie de către administratorul statutar M.W. debitoarea şi-a continuat activitatea în condiţii de insolventa mărindu-şi gradul de îndatorare cu consecinţa creşterii pasivului social şi fraudarea creditorilor. În acest fel s-a întârziat încetarea de plaţi creându-se o aparenta a solvabilităţii şi s-a amânat în mod deliberat deschiderea procedurii insolventei.

3. În conformitate cu prevederile art. 138, alin. 1, lit. d - au ţinut o contabilitate fictiva, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea .

În urma verificării documentelor puse la dispoziţie, s-a constat ca în cursul anului 2008, pentru derularea operaţiunilor de încasări şi plată efectuate cu instrumente bancare societatea utilizează pe lângă contul bancar al SC R. SRL - R041 — ... RON deschis la Banca R. Zalău şi operaţiuni bancare derulate prin două conturi deschise pe PF M.W. (nr. înregistrare F31/105/2006) şi anume:

R040 ---- ... în EUR deschis la Banca R. Zalău; R051 ---- ... ÎN LEI

deschis la Banca R. Zalău.

Operaţiunile derulate, în cursul anului 2008, prin cele două conturi bancare mai sus menţionate au fost efectuate, în principal, între clientul G. GMBH Germania şi SC R. SRL (conform extraselor de cont, OP-uri, ordine de schimb valutar, confirmări de credit, jurnale de bancă puse la dispoziţie de societate) şi se desfăşurau astfel:

Clientul G. GMBH virează EUR în contul bancar a PF M.W., unde conform „confirmării de credit” vizată de Banca R. Zalău beneficiar (client) este PF M.W. iar la destinatar (scopul utilizării) sunt înscrise menţiunile R. -materiale, manoperă şi material sau alte specificaţii, fără a fi înscris documenta justificativ (factură) pentru care s-au efectuat plăţi;

În urma încasării de euro în contul PF M.W. aceştia sunt schimbaţi în lei în baza ordinelor de schimb valutar, iar în urma acestei operaţiuni din contul (în lei) a PF M.W. sunt viraţi în contul în lei a SC R. SRL cu ordine de plată având înscris la rubrica „Reprezentând” din OP-uri plata furnizor, achitare obligaţii R., achitare salarii R., etc.;

Aceste aspecte au contribuit la imposibilitatea urmăririi şi executării de către creditori care deţineau titluri executorii împotriva lui SC R. SRL sa-si încaseze creanţele.

Nu mai exista transparenta privind sumele care intra de fapt în contul lui SC R. şi plăţile s-au făcut preferenţial în numele lui SC R. către anumiţi creditori în mod preferenţial care constituie contravenţie la legea 82/1991 -Legea contabilităţii aşa cum a fost constatat şi de organele de control ale DGFP Sălaj.

Precizează ca M.W. deţine calitatea de administrator atât la SC R. SRL cat şi la SC R.I. SRL.

4. În conformitate cu art. 138, alin. 1, lit. f - au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri în scopul încetării de plaţi.

SC R. SRL a achiziţionat produse şi materii prime garantând plata acestor facturi cu instrumente de plata, respectiv file CEC, în special către SC C.S. SA Zalău, care sunt: nr. BF 302 00400431 în val de 32355 lei; nr. BK 020 16796 în val de 52098,61 lei; nr. BF 302 00400432 în val de 43652,01 lei;nr. BK 300 02016797 în val de 12756,80 lei; nr. BK 300 02016798 în val de 36152,26 lei; nr. BF 302 00400427 în val de 68482,18 lei;nr. BK 300 02016799 în val de 47273,55 lei; nr. BF 302 00400428 în val de 15997,79 lei; nr. BF 302 00400429 în val de 29954,44 lei;

A precizat ca toate filele de CEC au fost semnate de către administratorul SC R. SRL AGHIRES - dl M.W., care a garantat plata facturilor în valoare totala de 421762,71 lei.

La data introducerii instrumentelor de plata, în speţa, a CEC-urilor eliberate de administratorul SC R. SRL AGHIRES în circuitul bancar spre decontare şi de achitare a facturilor, toate acestea au fost refuzate la plata din lipsa totala de disponibil în cont.

Aceeaşi situaţie SC R. SRL a creat-o şi prin emiterea unei file de CEC fără acoperire către SC C. SA SATU MARE în data de 09.10.2008 pentru suma de 50.857.98 lei şi un Bilet la Ordin din 04.09.2008 cu scadenta la data de 20.10.2008 pentru suma de 25.552.45 lei şi acestea fără acoperire bancara.

A precizat ca administratorul societarii dl M.W. a emis instrumente bancare fără acoperire la mai multe societăţi comerciale, toate fără acoperire, pentru care exista mai multe denunţuri penale în cauza.

5. În conformitate cu art. 138, alin. 2, lit. g - în luna precedenta încetării plaţilor au plătit sau au dispus sa se plătească cu preferinţa unui creditor în dauna celorlalţi creditori astfel:

- factura în valoare de 54.000 euro către G.Gmbh

- facturile către SC R. SRL în valoare de 78.718,46 lei.

Nu au plătit obligaţiile salariale de 40.130 lei către angajaţi şi obligaţiile către bugetul de stat şi către furnizori.

De aceste plaţi a beneficiat în principal dl D. (chirie) şi G.Gmbh unde acesta are poziţie de decizie, în detrimentul creditorilor (obligaţii salariale în valoare de 40.130 lei către angajaţi, a obligaţii către bugetul de stat - 71.609 lei şi către ceilalţi furnizori de materii prime - 798.844 lei).

În probaţiune s-a depus RIF din 28.01.2009 (f. 21-29), expertiza extrajudiciară întocmită de expertul N.I. (f.13,14 verso).

Din examinarea cererii formulate a înscrisurilor depuse în scop probator o dată cu cererea introductivă instanţa a reţinut că lichidatorul-reclamant a susţinut că starea de insolvenţă a debitoarei a fost cauzată de către pârâţii în calitate de administratori statutari ai debitoarei, prin săvârşirea de aceştia a faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit. b), lit. c), lit. d) lit. f) şi lit. g) din Legea nr.85/2006, şi anume a faptei de a face acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; a faptei de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la insolvenţă; a faptelor de a ţine o contabilitate fictivă, a faptei de a face să dispară documentele contabile şi a omisiunii de a ţine contabilitatea conform legii; a faptelor de a fi folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi; şi, respectiv, faptul că în luna precedentă încetării plăţilor au plătit sau au dispus să se plătească un creditor în dauna celorlalţi creditori

Pentru susţinerea angajării răspunderii pârâţilor în temeiul art.138 lit. “b “ reclamantul a reluat integral cele reţinute prin RIF din

28.01.2009 -Capitolul IV Alte constatări (f. 26-28), pentru temeiul lit. “c” al aceluiaşi text s-au copiat pasaje întregi din expertiza extrajudiciară întocmită anterior introducerii acţiunii (f.14-13 verso) iar pentru litera “d” sau reluat cele reţinute prin RIF din 28.01.2009-copiate şi pentru argumentarea încadrării faptelor în litera”b” - concluzionând în sensul că aceste fapte au contribuit la imposibilitatea urmăririi şi executării de către creditori a încasării creanţelor.

Analizând punctual faptele imputate pârâţilor conform fiecărui temei de drept invocat, instanţa referitor la fapta prevăzute de art.138 lit. b din Legea nr.85/2006, a reţinut că textul de lege impune necesitatea :

- săvârşirii de acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice şi acest lucru sa fi contribuit la starea de insolventă a societăţii debitoare.

Este de remarcat că nici prin acţiunea introductivă nici prin precizări ulterioare reclamantul nu a indicat ce acte de comerţ ar fi făcut pârâţii în interes propriu folosindu-se de societatea debitoare, rezumându-se la a arăta că activitatea desfăşurată de R. s-a desfăşurat în pierdere, prin vânzarea către G.Gmbh a 92% din producţia realizată sub preţul de cost, în condiţiile în care D.H. (deţinând 60% din părţile sociale ) avea puterea de decizie în societatea debitoare fiind împuternicit de G.Gmbh pentru stabilirea preturilor de producţie (vânzare) şi semnarea listelor de preturi, iar în G.Gmbh acesta funcţia de QMB (însărcinat cu managementul calităţii). Totodată în R. SRL D.H. 98% deţine din părţile sociale.

Ori în condiţiile în care nu s-au indicat în concret actele de comerţ săvârşite de pârâţi în interes personal - iar faptele imputate acestora nu se circumscriu răspunderii textului de lege invocat (art.138 lit. b)- ci eventual al răspunderii ce putea fi antrenată potrivit a art.138 lit. “a” -text de lege neinvocat - iar prin probatoriul administrat nu s-a dovedit că pârâţii ar fi efectuat fapte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice acţiunea lichidatorului este sub acest aspect nefondată.

Faptul că pentru operaţiunile de încasări şi plaţi efectuate cu instrumente bancare societatea a utilizat pe lângă contul bancar propriu şi operaţiuni bancare derulate prin două conturi deschise pe PF M.W. - deşi înregistrarea corectă a sumelor trebuia făcută prin conturi de creditori, urmând a fi a fi apoi transferată asupra soldurilor debitoare pentru care era destinată plata - deşi nu sunt corecte conform legii contabilităţii, nu pot fi calificate ca fiind acte de comerţ în interes personal.

- în ceea ce priveşte faptele imputate pârâţilor de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi.

Sub acest aspect instanţa a reţinut că în conformitate cu expertiza contabilă efectuată de expert D.M., coroborată cu declaraţia martorului P.P. (fostul director tehnic al societăţii ) a rezultat că societatea debitoare şi-a desfăşurat activitatea în pierdere în anii 2005 (pierdere de 262.796 lei) şi în anul 2006 (suma de 281.535 lei)datorată în special vânzării produselor fabricate (seifuri) sub preţul de cost pe fondul creşterii constante a preţului la material primă (tablă).

În anul 2007 s-a reanalizat preţul de cost al produselor, iar acest an s-a încheiat cu profit de 373.749 lei, profit realizat din venituri de prestări de servicii acestea fiind facturate de principalul partener de afaceri G. Germania.

În anul 2008 societatea debitoare a înregistrat o pierdere de 653.339

lei.

La data de 10.10.2008 administratorul societăţii a înregistrat la Tribunalul Sălaj cererea pentru deschiderea insolvenţei.

Prin raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenţei debitoarei (f. 237-241 dosar .../2008 ) s-a apreciat că principalele cauze care au dus la apariţia stării de insolvenţă sunt:

- creşterea costurilor pentru cele mai importante materiale de producţie cum ar fi tabla şi alte materiale de oţel, materiale speciale;

- creşterea semnificativă a cheltuielilor cu salariile;

- creşterea semnificativă a cheltuielilor cu energia electrică

- variaţia cursului valutar euro -leu ;

La evaluarea situaţiei s-a ţinut cont de faptul că produsele fabricate au fost vândute, cu excepţia câtorva comenzi speciale, în comunitatea Europeană, iar în condiţiile în care contractele au fost încheiate la preţuri ferme în euro, variaţia cursului leu -euro a constituit un factor deosebit de negativ.

S-a mai precizat în acelaşi raport că în ultimii ani baza de preţuri pentru seifuri de orice fel - care a fost anterior stabilă - a fost influenţată de ofertanţi ieftini din Polonia China şi Indonezia începând astfel o deflaţie specifică în domeniu, iar în ultima perioadă s-a oferit în masă produse ieftine declarate ca produse de înaltă calitate, concurenţial pe internet, ceea ce a dus la o scădere suplimentară a preţului.

Pe lângă aceste motive obiective s-a apreciat că apariţia insolvenţei sa datorat menţinerii nemodificate a preţurilor la export o lungă perioadă de timp în ciuda creşterii exponenţiale a materialelor achiziţionate la intern, iar administratorii debitoarei şi persoanele cu putere de decizie au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvenţă fiindu-le imputabilă fapta prevăzută de art.138 lit. “a”din LI.

Instanţa pe baza ansamblul probator administrat în cauză a apreciat că insolvenţa societăţii debitoare s-a datorat unor cauze obiective -expuse de administratorul judiciar prin raportul întocmit -precum şi managementului defectuos practicat succesiv de pârâţi în exercitarea mandatelor deţinute în timp de aceştia în funcţia de administratori statutari ai debitoarei, prin necorelarea la timp şi complet a costurilor de producţie cu preţurile de livrare.

Chiar şi în aceste condiţii s-a constatat că reclamantul nu a făcut proba principalei condiţii de existenţă a faptei ilicite imputate pârâţilor, şi anume că aceştia, cunoscând dificultăţile financiare ale societăţii şi creşterea pasivului societăţii, ar fi dispus cu rea-credinţă şi în interes personal continuarea activităţii comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama şi în detrimentul societăţii.

Reclamantul nu a precizat şi dovedit care au fost acele acte şi operaţiuni, dispuse de pârâţi în cursul activităţii societăţii, din care să rezulte interesul vădit al acestora de a-şi procura foloase personale sub acoperirea societăţi şi în dauna creditorilor .

Fapta imputată pârâtului W.M. privind emiterea de către acesta a unor CEC-uri fără acoperire - faptă penală pentru care prin Ordonanţa din

17.03.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală (f. 492 )nu se circumscrie textului legal invocat (de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi, neputând constitui temei al acţiunii formulate sub acest aspect.

Cu privire la fapta pârâţilor de a fi dispus continuarea activităţii neprofitabile a debitoarei, în lipsa dovedirii interesului personal urmărit de pârâţi în toată această perioadă, deşi apreciată de instanţă ca management defectuos, nefiind enumerată între faptele ilicite, cauzatoare de insolvenţă, prevăzute limitativ de art.138 alin.1 din lege, nu au putut conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere.

Mai mult, pentru ca aceste fapte sa poată determina atragerea răspunderii patrimoniale este necesar sa se dovedească ca acestea au determinat starea de insolventa, aspect care nu a fost probat în spetă.

Prin urmare, faptul ca pârâţii au sperat într-o revenire a activităţii societăţii debitoare-ceea ce aparent s-a şi realizat în cursul anului 2007- şi au continuat activitatea până în octombrie 2008 - nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.

Totodată neîndeplinirea obligaţiei de a depune la tribunal o cerere pentru constatarea stării de insolvenţă în termen de 30 de zile de la apariţia acesteia, obligaţie prevăzută de dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 85/2006, nu a constituit vreuna dintre faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 de natură să atragă răspunderea persoanelor prevăzute lege. Ea este sancţionată ca fiind infracţiunea de bancrută simplă de dispoziţiile art. 143 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Instanţa a constatat că, sub aspectul faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit. lit.d) tezele I şi II, respectiv ţinerea unei contabilităţi fictive şi fapta de a face să dispară contabilitatea societăţii, lichidatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia procesuală, în calitate de reclamant, de a dovedi actele şi operaţiunile materiale ce ar fi fost săvârşite de pârâţi şi care s-ar încadra în conţinutul fapte ilicite a ţinerii unei contabilităţi fictive şi nici actele materiale prin care pârâţii ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societăţii debitoarea.

În privinţa omisiunii ilicite constând în neţinerea unei contabilităţi în conformitate cu legea (art.138 alin.1 lit. d) teza III), instanţa a reţinut că sub acest aspect lichidatorul a invocat din nou utilizarea de către societatea debitoare pe lângă contul bancar propriu şi a conturilor deschise pe PF M.W. derulând şi prin două conturi operaţiuni bancare .

Instanţa a reţinut că noţiunea de neţinere a contabilităţii în conformitate cu legea deşi foarte vagă şi generală, cuprinde potrivit jurisprudenţei, omisiunea unor înregistrări în contabilitate, greşelile de scriere sau de calcul, ori încălcarea altor reguli ale contabilităţii - încălcări care trebuie să fie realizate cu intenţia de a ascunde active sau datorii. În cazul unor omisiuni voite de înregistrare a unor operaţiuni contabile aceste sunt expresia unei contabilităţi fictive. Neţinerea contabilităţii este în mod cert o operaţiune continuă şi nu se referă la acte singulare. Tocmai perpetuarea în timp a unei conduite dă caracter ilicit acesteia.

Ori din probatoriul administrat nu se decelează o „neţinere” a contabilităţii în conformitate cu legea - faptă continuă care să fi fost săvârşită cu intenţia alterării evidenţelor contabile.

Instanţa a reţinut că din chiar RIF din 28.01.2009 depus de reclamant în scop probator - şi din care pasaje întregi au fost reproduse integral pentru a motiva acţiunea formulată - s-a reţinut că această faptă constatată de organele fiscale constituie contravenţie pentru care debitoarea a fost sancţionată contravenţional, totodată a rezultat că operaţiunile economice reflectate în contabilitatea sunt înregistrate pe baza documentelor justificative, lunar s-a întocmit balanţa de verificare a conturilor sintetice, documentele au fost înregistrate în contabilitate în mod cronologic şi sistematic în conturile corespunzătoare (f. 28).

În cauză s-a dispus şi efectuarea unei expertize contabile iar prin concluziile exprimate expertul desemnat a arătat că nu a constatat date eronate care să denatureze starea patrimonială nici înregistrări contabile care să denatureze starea patrimonială societăţii.

De asemenea nu a constatat ca fiind lipsă documente contabile;

Documentele pentru intrările şi ieşirile de bunuri sau disponibilităţi sunt înregistrate în jurnalele de operaţiuni şi implicit în balanţele lunare de verificare conform legii 82/1991 privind contabilitatea întocmindu-se în conformitate cu acestea situaţiile financiare, declaraţiile fiscale şi salariale (f.242).

În consecinţă reţinând că doar existenţa unei contabilităţi neconforme cu legea este semnul unei administrări frauduloase a averii debitoarei şi poate constitui o premisă necesară pentru aplicarea prevederilor legii insolvenţei, iar titularul cererii de antrenare a răspunderii nu a produs însă dovezi pertinente în sprijinul acuzaţiei de fraudă întemeiată pe art. 138 lit. d din Legea insolvenţei acţiunea acestuia este şi sub acest aspect nefondată.

- Acţiunea formulată s-a întemeiat şi pe art. 138, alin 1, lit. f - au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri în scopul încetării de plaţi.

În dovedirea acestei fapte lichidatorul judiciar a invocat din nou emiterea filelor CEC fără acoperire de către administratorul M.W., file CEC cu care s-a garantat plata facturilor în valoare totala de 421762,71 lei, refuzate la plata din lipsa totala de disponibil în cont, la data introducerii instrumentelor de plata, în circuitul bancar spre decontare .

Instanţa a reţinut că prin emiterea filelor CEC invocate - chiar în condiţiile emiterii acestora fără acoperire - nu s-au procurat fonduri persoanei juridice, astfel încât nici sub aspectul faptei de a fi folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi, s-a observat că reclamantul nu a propus nicio probă privind folosirea de pârâţi a unor astfel de mijloace (precum contractarea unor împrumuturi prea oneroase pentru societate, vânzarea în pierdere evidentă a unor active la preţuri derizorii etc.) care să conducă la creşterea gradului de îndatorare al societăţii şi în final la insolvenţa acesteia.

Instanţa mai reţinut că reclamantul nu a probat împrejurarea că faptele săvârşite de pârâtul M.W. ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvenţă a debitoarei şi că, în acest fel, i-ar fi prejudiciat pe creditori. În acest sens a trebuit avut în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre faptele ilicite analizate mai sus şi apariţia stării de insolvenţă a societăţii, numai împrejurarea săvârşirii a faptelor în discuţie nu a putut conduce la angajarea răspunderii patrimoniale a pârâţilor şi obligarea lor la suportarea pasivului societăţii.

- în fine ultimul temei juridic invocat - art. 138, alin 1, lit. g în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.

Pentru argumentarea susţinerii a invocat :

- factura în valoare de 54.000 euro către G.Gmbh

- facturile către SC R. SRL în valoare de 78.718,46 lei.

Cu privire la factura - către G.Gmbh instanţa a constatat că valoarea acestei facturi este în realitate în valoare de 54.179,58 euro (f.88 ) .

Raportat la concluziile exprimate de experţii care au efectuat expertizele contabile (L.M. în primul ciclu procesual -fila 312, respective

D.M. în rejudecare -filele 237-238) instanţa a reţinut că în anul 2008 nu sau efectuat plăţi către G. Gmbh efectuându-se doar compensări între facturi, iar compensarea nu a putut fi socotită ca fiind o plată preferenţială.

În ceea ce priveşte facturile către SC R. SRL în valoare totală de 78.718,46 lei cu precizarea conţinută în anexa 1 la acţiunea formulată ca fiind vorba despre facturile 37- 39 toate din 27.05.2008 precum şi de facturile 123-125 toate din 7.10.2008 instanţa a reţinut următoarele :

Prin sentinţa civilă nr. 595 /22.02.2010 pronunţată în dosar .../2009 s-a respins acţiunea lichidatorului judiciar pentru anularea transferurilor patrimoniale efectuate de debitoare în favoarea pârâtei SC R.I. SRL conform facturilor nr. 123/07.10.2008, 124/07.10.2008, nr.125/07.10.2008,

nr.134/ 03. 11.2008, restituirea acestor bunuri sau a contravalorii lor în sumă de 54.270,61 lei -reţinându-se în considerentele hotărârii astfel pronunţată şi rămasă definitivă prin nerecurare, că debitoarea a desfăşurat activitatea în două hale industriale închiriate de la SC R. SRL Aghireş, conform contractului de închiriere încheiat la data de 01.03.2001, chiria stabilită fiind de 3000 DM, iar părţile au încheiat un act adiţional la contractul de închiriere prin care locatorului i s-a recunoscut dreptul de a reţine bunurile locatarului pentru neplata chiriei.

Ulterior la data de 29.09. 2008 au încheiat un contract denumit "ÎNŢELEGERE" prin care s-a stabilit că SC R. SRL vinde la SC R. SRL bunuri pentru compensarea parţială a chiriei.

În concretizarea acestei prevederi contractuale, care potrivit art. 969 cod civil are putere de lege între părţi, a livrat marfa pârâtei SC R.I. SRL conform facturilor nr. 123/07.10.2008, 124/07.10.2008,

nr.125/07.10.2008 , nr.134/03.11.2008.

Eventual, ulterior valorificării acestor bunuri, diferenţa dintre chiria restantă cu celelalte cheltuieli aferente şi suma efectiv obţinută din vânzarea bunurilor, poate face obiectul unei analize în sensul virării acestei sume în contul debitoarei (f.17-19 dosar recurs).

Aşadar în discuţie au rămas doar facturile nr. 37, 38 şi 39 toate din 27.05.2008 (filele 79-80) în valoarea totală de 24.447 lei prin care s-au înstrăinat către R. -locatorul spaţiilor comerciale în care societatea debitoare îşi desfăşura activitatea diferite piese şi unelte şi o rulotă în contul chiriei rămase neachitate.

În condiţiile în care acţiunea în anulare întemeiată pe dispoziţiile art.80 din legea insolvenţei, pentru acte de aceeaşi natură având ca obiect bunuri cu o valoare net superioară, înstrăinate cu trei zile anterior formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei nu a fost admisă, instanţa a apreciat că nici aceste compensări ce au avut loc cu 5 luni înaintea deschiderii procedurii debitoarei, şi cu mai mult de o lună înainte de a avea loc încetarea de plăţi nu au putut constitui temei al admiterii acţiunii, nici măcar în parte pentru această sumă de 24.447 lei.

În consecinţă, instanţa a reţinut că reclamantul nu a probat săvârşirea de către pârâţi a faptelor ilicite care să poată fi încadrate în dispoziţiile art.138 alin.1 lit. b), lit. c), lit. d) lit. f) şi g) din Legea nr.85/2006 şi nici că pârâţii, prin săvârşirea faptelor imputate ori prin neţinerea contabilităţii societăţii, ar fi cauzat starea de insolvenţă a debitoarei, sens în care, nefiind întrunite toate condiţiile legale cumulative ale atragerii răspunderii personale prevăzute de art.138 alin.1 din lege, a respins cererea analizată ca neîntemeiată luând totodată act de faptul că lichidatorul judiciar a renunţat la cererea de atragere a răspunderii formulată împotriva pârâtului T.P..

În temeiul art.274 C. proc. civ. a obligat lichidatorul ca parte căzută în pretenţii să achite părţilor următoarele sume cu titlu de cheltuieli de judecată:

- 4273 lei pentru pârâtul D.H. formată din onorariu în sumă totală de 4213 lei achitat experţilor (filele 189,262,298 şi 396) şi taxa judiciară de timbru de 60 lei (f.75)

- 7371 lei pentru pârâtul M.W. format din onorarii expert în sumă totală de 7311 lei (filele 190,261 şi 488) şi taxă timbru de 60 lei (f.73)

S-au respins cererile acestor pârâţi pentru cheltuielile de judecată reprezentând onorariile avocaţilor ce i-au reprezentat ca nedovedite, pe considerentul nedepunerii de către pârâtul M.W. a chitanţelor care să ateste plata sumelor solicitate cu acest titlu.

În ceea ce-l priveşte pe pârâtul D.H. acesta o dată cu concluziile scris a depus dovada achitării unor sume considerabile (peste 130.000 lei ) cu titlu de onorarii avocaţiale către Hategan Law Office care i-a asigurat asistenţa juridică în cauză dar toate actele justificative au fost emise pentru clientul R. SRL şi nu pentru persoana fizică D.H. .

Instanţa a luat totodată act de faptul că pârâta B.M. nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs lichidatorul debitoarei SC R. SRL AGHIREŞ I. SPRL Zalău, intervenienta SC C.S. SA şi pârâţii D.H. şi W.M.R.A..

Pârâtul D.H. a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul obligării reclamantului lichidatorul judiciar Societatea Prof. I. IPURL, ca parte căutată în pretenţii, la plata şi a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial în cuantum total de 141.536 lei.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, la data de 05.06.2014, a solicitat instanţei de fond acordarea cheltuielilor de judecata, constând în 4.213 lei onorariu achitat expertului, 60 lei taxa de timbru şl 141.536 lei cheltuieli constând în onorariul avocaţial, schiţat pe parcursul procesului în cauză. Cu toate acestea, Tribunalul Sălaj, prin sentinţa pronunţata, deşi a respins acţiunea reclamantului, a înţeles să îl oblige pe acesta la plata faţă de pârât strict a cheltuielilor constând în onorariu achitat expertului şi taxa judiciară de timbru, în cuantum total de 4.273 lei.

În ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor constând în onorariu avocaţial, instanţa de fond a înţeles să le respingă cu motivarea că, deşi onorariul avocaţial a fost achitat către biroul de avocatura H., ca reprezentanţi al pârâtului, toate documentele justificative au fost emise de către biroul de avocatură H. pentru societatea R. SRL, şi nu pentru persoana fizica H.D. în acest sens a subliniat faptul că aceste cheltuieli constituie o plată valabilă, chiar dacă a fost efectuată prin intermediul R.I. SRL, unde a deţinut calitatea de asociat majoritar, în prezent fiind administrator al acestei societăţi.

În virtutea raporturilor existente între pârât şi societatea R.I. SRL, era îndreptăţit la plata dividendelor, respectiv este îndreptăţit la o remuneraţie lunară în calitatea sa de administrator actual al societăţii. Astfel, că între pârât şi aceasta societate există raporturi contractuale pecuniare, în baza cărora are calitatea de creditor faţă de R..

Pe de altă parte, conform art. 274 din Codul de procedură civilă, cheltuielile de judecară se acorda în măsura în care se dovedeşte, cu documente justificative aferente, faptul că ele au fost efectiv făcute. Prin documentele ataşate concluziilor scrise a dovedit instanţei, cu extrasele de cont aferente, precum şi cu facturile emise, cuantumul cheltuielilor constând în onorariu de avocat, cheltuieli care reiese expres că au fost achitate în prezentul litigiu.

Mal mult decât atât, facturile anexate concluziilor scrise şi transmise corespunzător instanţei de fond au atestat în concret faptul că sumele în cauză se datorează reprezentării pârâtului recurent de către Biroul de

Avocatură H. la termenele de judecată, deplasării reprezentanţilor la termene, după cum în facturi sunt descrise în detaliu şi serviciile prestate între termene în vederea asigurării reprezentării în proces. Astfel, nu a existat nici un dubiu asupra costurilor efectuate, respectiv documentele în cauză au atestat cu exactitate felul serviciilor prestate remunerate. Totodată, extrasele de cont au dovedit cu certitudine achitarea sumelor emise în baza acestor facturi.

În considerarea acestor aspecte, a subliniat faptul că i se poate considera că aceste cheltuieli nu au fost făcute, şi, ca atare, nu s-a justificat neacordarea cheltuielilor de judecată din moment ce acestea au fost dovedite corespunzător. Instanţa de fond nu a luat în considerare că plăţile efectuate cu titlu de onorariu avocaţial în prezentul dosar sunt plăţi dovedite, valabil efectuate şi justificate cu documente aferente.

Simplul fapt că achitarea acestor sume nu s-a realizat direct de către recurent, ci de către societatea faţă de care, astfel cum a arătat, are calitatea de creditor, nu a putut conduce la inexistenţa obligaţiei părţii care a căzut în pretenţii de a achita cheltuielile de judecata dovedite ca fiind efectiv făcute. Plata cheltuielilor de judecata în cauză, este aşadar o plată valabilă, dovedită cu documente corespunzătoare, iar cuantumul onorariului aferent este explicitat în fiecare factură în parte.

În drept, a invocat disp. art. 274, 299 şi 3041 Cod procedură civilă.

Pârâtul W.M.R.A. a solicitat admiterea cererii aşa cum a fost formulată, reţinerea cauzei pentru rejudecarea cererii accesorii privind cheltuielile de judecată - onorarii avocaţiale şi obligarea reclamantei Soc. Prof. I. IPURL la plata sumei de 24.750 RON şi menţinerea în totalitate a celorlalte considerente şi dispoziţii ale hotărârii atacate.

Pârâtul a precizat că la data de 5 august 2014, a depus la instanţa de fond o cerere prin care a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în sentinţa civilă nr. 1961/16.06.2014 în ceea ce priveşte sumele achitate cu titlu de onorariu avocaţial în valoare de 24.750 RON, dar având în vedere termenul de 7 zile de la comunicare pentru declararea şi motivarea recursului a procedat şi la formularea acestei căi de atac.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că a solicitat prin cerere accesorii obligarea lichidatorului judiciar la plata cheltuielilor de judecată pe care le-a făcut în procesul pe care aceasta i 1-a intentat în calitate de reclamantă.

În "prezentările scrise” a susţinerilor verbale, depuse la dosar la data de 02.06.2014 precum şi în concluzii scrisă, depuse la data de 10.06.2014, înaintea termenului fixat pentru sentinţa nr. 1961/2014, a precizat de asemenea că solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, detaliind că suma de 24.750 RON reprezintă onorariile avocaţiale, conform documentelor justificative existente în dosar.

A considerat că sentinţa nr.1961/16.06.2014 este lipsită de temei legal în ceea ce priveşte afirmaţia că nu a dovedit efectuarea plăţilor reprezentând onorariile avocatului, cu atât mai mult cu cât documentele justificative au fost depuse chiar de apărător, după cum urmează:

-12.750 RON, conform facturii fiscale nr.000807/06.09.2011, anexată actului procedural ”concluzii scrise” pentru Curtea de Apel Cluj, depusă la 14 septembrie 2011, dosarul Tribunalului Sălaj, vol.2, fila 113;

- 12.000 RON, conform chitanţei nr.00018/10.05.2012, dosarul Curţii de Apel Cluj.

Total onorarii avocat 24.750 RON pentru care a mai depus încă o dată în xerocopie facturile/ chitanţele deja existente în dosar.

Având în vedere motivele expuse, pe care le-a apreciat ca fiind o eroare materială, toate cele susţinute verbal şi în scris fiind puse în discuţia părţilor, fără ca acestea să fi avut obiecţii.

Lichidatorul debitoarei SC R. SRL AGHIREŞ I. SPRL Zalău a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, şi, rejudecând cauza n fond, admiterea cererii de antrenare a răspunderii persoanelor responsabile de insolvenţa debitoarei, respectiv D.H., M.W. şi B.M. şi obligarea acestora în solidar la plata pasivului societăţii falite către creditori, în temeiul art. 138, alin. 1, literele b, c, d, e, f şi g din Legea nr.85/2006, iar în subsidiar, în cazul în care se va aprecia că laptele săvârşite de către pârâţi nu atrag răspunderea acestora în sensul art. 138 din Legea nr.85/2006, modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii cererii pârâţilor de obligare a lichidatorului judiciar la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că în calitate de lichidator judiciar al societăţii R. SRL., a promovat, în temeiul art. 138 din Legea 85/2006, o cerere de antrenare a răspunderii administratorilor statutari şi asociaţilor S.C. R. SRL, cerere care a făcut obiectul dosarului nr. .../2009 aflat pe rolul Tribunalului Sălaj, şi care a fost admisă prin Sentinţa Civila nr. 5961/26.11.2010 a Tribunalului Sălaj.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii D.H., M.W. şi B.M., recurs care a fost admis prin Decizia civilă nr. 3470/2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în speţa tribunalul Sălaj, cu menţiunea de a se suplimenta expertiza efectuată în cauză cu răspunsul la obiecţiunile formulate de pârâţi, obiecţiuni care nu au fost soluţionate de către judecătorul sindic.

În rejudecare pârâtul D.H. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a lichidatorului, în considerarea faptului ca închiderea procedurii de faliment a S.C R. SRL a descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi, astfel că nu a mai fi avut calitate procesuala activă în procesul de rejudecare a cererii de antrenare a răspunderii administratorilor statutari ai S.C. R. SRL.

Prin sentinţa civila nr. 871/01.02.2012 Tribunalul Sălaj a admis aceasta excepţie şi a respins cererea de antrenare a răspunderii pârâţilor, ca efect al admiterii acestei excepţii.

Lichidatorul a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, recurs care a fost admis prin decizia civila din 21.05.2012 pronunţata de Curtea de Apel Cluj, care a trimis cauza, a doua oară, pentru rejudecare, la Tribunalul Sălaj.

În aceasta a doua rejudecare, Tribunalul Sălaj a dispus efectuarea unei alte expertize contabile, nu doar a unui supliment de expertiză, aşa cum prevedea prima decizie a Curţii de Apel Cluj.

Această expertiză a confirmat concluziile celorlalte expertize efectuate în cauza, din care au reieşit suficiente elemente de antrenare a răspunderii persoanelor vinovate de insolvenţa a R..

Cu toate acestea, în a doua rejudecare, Tribunalul Sălaj, prin Sentinţa Civila nr. 1961/16.06.2014, a respins cererea de antrenare a răspunderii formulată şi susţinuta de creditorul majoritar C. Sălaj SA, intervenient în interesul lichidatorului.

În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut faptul că, din ansamblul probator administrat în cauza, insolvenţa societăţii falite R. SRL. s-a datorat unor cauze obiective, precum ai managementului defectuos practicat succesiv de pârâţi în exercitarea mandatelor deţinute în timp de aceştia în funcţia de administratori statutari ai debitoarei, prin necorelarea la timp şi complet a costurilor de producţie cu preturile de livrare.

Cu toate acestea, instanţa de fond a reţinut că reclamantul, "nu a făcut proba principalei condiţii de existenta a faptei ilicite imputate paraţilor, şi anume ca aceştia, cunoscând dificultăţile financiare ale societăţii şi creşterea pasivului societăţii, ar fi dispus cu rea credinţa şi în interes personal continuarea activităţii comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama şi în detrimentul societăţii”.

A mai arătat instanţa faptul că nu a "precizat şi dovedit care au fost acele acte şi operaţiuni dispuse de pârâţi în cursul activităţii societăţii, din care sa rezulte interesul vădit al acestora de a-şi procura foloase personale sub acoperirea societăţii şi în dauna creditorilor."

Din aceste susţineri ale instanţei de fond a reieşit cu claritate faptul că aceasta a ignorat cu desăvârşire expertizele efectuate în cauza, expertize din care a reieşit, fără putinţa de tăgada, atât faptele săvârşite cu bună ştiinţă de către pârâţi, care au determinat intrarea R. în faliment, cât şi interesul personal al acestora în continuarea unei activităţi vădit păgubitoare pentru societate şi pentru o parte din creditorii săi (care nu aveau legături directe cu pârâţii).

Astfel, instanţa de fond a ignorat cu bună ştiinţă concluziile experţilor desemnaţi în acest dosar, care au constatat, în mod unanim, că toată activitatea societăţii falite, în perioada expertizata 2005-2008, s-a desfăşurat în pierdere, prin vânzarea către firma germana G. Gmbh, reprezentata de pârâtul D.H., a producţiei realizate,( în proporţie de 9098%), sub preţul de cost.

Prin aceste expertize s-a constatat de asemenea şi faptul că seifurile vândute pe piaţa internă ( între 2% şi 10% din producţie), au avut un preţ considerabil mai mare decât cel de la extern, respectiv intre 50 şi 100% faţă de cel practicat pe piaţa externa, fapt ce a demonstrat, odată în plus, politica păgubitoare de administrare a societăţii, făcuta de către administratori şi de către asociatul majoritar D. în folosul firmei germane G. Gmbh şi al lor propriu (având în vedere încrengătura de relaţii şi interese dintre M.W., administratorul societăţii falite, D.H., asociatul majoritar direct şi indirect al societăţii falite, societăţile germane G. Gmbh - client şi furnizor - reprezentată de pârâtul D., şi G. Gmbh asociat al societăţii falite, SC R.I. SRL asociat majoritar 98% pârâtul D.) şi în detrimentul statului român, al salariaţilor şi al furnizorilor societăţii debitoare.

Aşa cum a reţinut şi expertul N.I., " Linia urmata de administraţie a fost una conştienta?! asupra finalului de incapacitate de plată, reglementând din timp relaţiile cu clientul şi furnizorul german

G.(reprezentat de pârâtul D. n.n) care are o echivalenta de solduri între intrări/ieşiri, respectiv datorii=obligaţii, şi lăsând neachitaţi furnizorii interni.”

Perpetuarea voita şi conştienta, de către persoanele responsabile, administratori şi asociaţi, a acestei activităţi neprofitabile, a condus inevitabil societatea la încetarea de plăţi, în interesul personal al pârâţilor.

De asemenea, şi expertul judiciar D.M., a punctat faptul că ''activitatea comerciala pentru livrările la extern a generat un rezultat negativ pe toata perioada analizata 2005-2008, respectiv costul de producţie depăşeşte valoarea livrărilor, astfel că vânzarea produselor sub costul de producţie arata existenţa unui management defectuos, iar vinovăţia pentru continuarea activităţii neprofitabile revine conduceri administrative în primul rând, cu extindere până la asociaţi. ”

Aşadar, acele ''acte şi operaţiuni” pe care instanţa de fond a susţinut ca nu le-a precizat şi dovedit, şi pe care a ales sa le ignore cu desăvârşire, sunt tocmai actele de comerţ efectuate de către pârâţi, în speţa vânzările mărfurilor produse de societatea falită către societatea G. Germania, reprezentata de pârâtul D., sub preţul de cost al acestora, vânzări păgubitoare pentru societatea falita, şi perpetuate cu buna ştiinţă de către pârâţi pe parcursul a mai multor ani, până la falimentul societăţii.

Interesul pârâţilor, în special al pârâtului D. în aceste acte de comerţ este evident, având în vedere că acesta deţinea, pe lângă calitatea de asociat majoritar al societăţii falite R., şi calitatea de director al firmei G. ( foarte posibil şi acţionar, nu a reuşit să clarifice acest lucru), firma către care erau livrate la preturi derizorii majoritatea seifurilor produse de societatea falita, şi cărora le profita tot acest comerţ păgubitor pentru R..

Un alt act păgubitor de comerţ săvârşit de către pârâţi, şi pe care instanţa a ales, din nou, sa îl ignore, este încheierea unor contracte de închiriere între societatea falită R. şi societatea R. deţinută de pârâtul D., vădit păguboase pentru societatea falita, datorita chiriei exagerate plătită de societatea falita către R. SRL chirie a cărei majorare constanta nu avea nici un fundament economic.

Din expertiza efectuata în cauza de către experta D.M., a reieşit faptul că chiria perceputa de către R. societăţii falite R., s-a triplat în decursul unui an şi jumătate, respectiv din ianuarie 2007 până în iulie 2008, în condiţiile în care este de notorietate faptul că piaţa imobiliara a suferit o cădere drastica începând cu sfârşitul anului 2007 şi începutul anului 2008, şi în condiţiile în care societatea falită înregistra datorii uriaşe către stat şi furnizorii interni.

Astfel expertul judiciar a relevat în aceasta relaţie comerciala păguboasa pentru societatea falita, interesul personal al pârâtului D. prin încasarea de dividende de la firma R., în care acesta deţine 98% din părţile sociale, şi de asemenea, vinovăţia administratorilor B.M. şi M.W. în acceptarea acestor majorări nejustificate de chirie.

Aşadar, conform concluziilor experţilor judiciari, persoanele responsabile de managementul activităţii desfăşurate de debitoare în pierdere, cu buna ştiinţa, sunt administratorii societăţii M.W. şi B.M., şi asociaţii cu pondere majoritara, respectiv pârâtul D., aceste fapte circumscriindu-se prevederilor art. 138, al. 1. lit. b şi e din Legea 85/2006, respectiv pârâţii au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, şi au dispus în interes personal continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit persoana juridica la încetare de plăţi.

Susţinerile pârâţilor eu privire la faptul că managementul defectuos, conştient, dovedit, pe care l-au practicat în societate, nu ar reprezintă un caz de antrenare a răspunderii personale a acestora, au fost preluate fără rezerve de către instanţa de fond, în motivarea sentinţei atacate.

Aşa cum a arătat şi în faţa instanţei de fond, şi aşa cum a reiterat şi prin recurs, a considerat însă ca este inadmisibil ca pârâţii să se sustragă, de la răspunderea pentru faptele lor, invocând propria culpa, respectiv managementul defectuos practicat de aceştia în mod constant şi conştient!!, an după an, cu consecinţa finala a cauzării stării de insolvenţă a R. SRL.

Un alt aspect invocat de către instanţa de fond, în mod total neîntemeiat, este acela că nu ar fi dovedit că faptele stabilite de către experţi în sarcina pârâţilor au determinai starea de insolvenţă a societăţii falite.

Ori, concluzia care s-a desprins din toate expertizele efectuate în cauza, este acea că activitatea comercială desfăşurată de către pârâţi în perioada 2005-2008 a generat pierderi însemnate an după an, cu consecinţa inevitabila a ajungerii societăţii în încetare de plăţi.

În acest context, nu a înţeles cum a putut instanţa de fond să ignore legătura evidentă de cauzalitate dintre faptele pârâţilor şi ajungerea societăţii în incapacitate de plată, constatata de către toţi experţii numiţi în acest dosar.

Referitor la fapta prevăzuta de art. 138, alin. 1, litera d din Legea 85/2006, respectiv pârâţii nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, instanţa de fond i-a disculpat din nou pe pârâţi, reţinând în motivarea sentinţei recurate faptul că din expertizele efectuate în cauza nu a reieşit că pârâţii nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.

Şi în acest caz, din nou, instanţa de fond a ignorat concluziile experţilor în acest sens.

Astfel, din expertiza efectuata în cauza de expertul D.M. a reieşit lipsa de organizare a evidenţei contabile de gestiune pentru producţia de seifuri, respectiv lipsa documentelor de evidenţă primara în baza cărora să se poată determina costurile de producţie pentru seifurile produse, lipsa rapoartelor de producţie, lipsa bonurilor de consum cu materiale pe tipuri de seif.

De asemenea, s-a constatat existenta unor operaţiuni derulate, în cursul anului 2008, prin contul personal al administratorului M.W.. efectuarea neconforma cu legislaţia în vigoare a unor compensări între societatea debitoare şi clientul german G. Gmbh.

Astfel, prin operaţiunile derulate prin contul personal al pârâtului M.W. au fost prejudiciaţi grav creditorii care deţineau instrumente de plata emise de R., nemaiexistând transparenţă în privinţa sumelor care intrau în contul R., din sumele de bani vehiculate prin contul pârâtului M.W. fiind plătiţi preferenţial o parte din creditori în dauna celorlalţi.

În acest context a subliniat faptul că au fost emise de către societatea falită prin pârâtul M.W., file CEC fără acoperire, atât către C. Sălaj, cât şi către C. Satu Mare. Astfel, către C. Sălaj au fost emise file CEC în valoare totala de 421.762,71 lei, iar către C. Satu Mare a fost emisă o fila CEC în data de 09.10.2008, pentru suma de 50.857.98 lei şi un bilet la ordin din 04.09.2008 cu scadenţă la 20.10 2008 pentru suma de 25 552,45 lei, fără acoperire bancară, şi în condiţiile în care societatea falita solicitase deschiderea procedurii de insolvenţă la data de 10.10.2008!

Toate aceste aspecte au venit să confirme faptul că societatea debitoare nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, aşa cum a punctat şi expertul judiciar, aceste fapte, circumscriindu-se prevederilor art. 138 al. 1, lit. e din Legea 85/2006.

Expertul a precizat în acest caz faptul că nu doar administratorul societăţii era responsabil de organizarea şi conducerea contabilităţii în conformitate cu legea, ci şi asociatul D., care, deşi nu avea atribuţii directe de verificare sau supervizare a contabilităţii, avea obligaţia ca asociat să se autosesizeze cu privire la convocarea adunărilor generale ale asociaţilor, pentru a aproba situaţiile financiare anuale, dar şi, în special, politicile contabile aplicate în societate, şi de a lua măsuri de capitalizare a societăţii la nivelul capitalurilor negative înregistrate în fiecare an, lucru pe care acesta nu l-a făcut, dimpotrivă, a continuat an după an activitatea comerciala păguboasa care a dus la insolvenţa R. SRL.

Referitor la fapta prevăzută de art. 138. al. 1, litera e din Legea 85/2006. respectiv pârâţii au mărit în mod fictiv pasivul societăţii falite, din expertiza contabila efectuata în cauza, precum şi din raportul de inspecţie fiscala generala încheiat în data de 27.02 2009 de către Direcţia Generala a finanţelor Publice Sălaj a reieşit că înainte cu puţin timp de a cere insolvenţa R., s-a înregistrat în contabilitatea societăţii falite factura nr. R0010508/02.07.2008 în valoare de 54 179,58 euro, emisa de societatea germana G.- reprezentata de D.H., factura reprezentând "costuri suportate de G. pentru anul 2007 datorita livrării unor seifuri nefinisate de către R.".

Atât expertul cât şi organul fiscal a arătat faptul că înregistrarea acestei facturi s-a făcut fără un suport legal şi economic, deoarece această factura nu a făcut obiectul unui contract comercial şi consemnează fapte economice precedente exerciţiului financiar în care au fost înregistrate, aceasta înregistrare ducând la o creştere nejustificata a cheltuielilor auxiliare şi implicit la majorarea rezultatului negativ deja existent, precum şi a pasivului societăţii.

Referitor la fapta prevăzuta de art. 138, al. 1, litera f, respectiv pârâţii au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri în scopul întârzierii încetării de plăţi, instanţa de fond a reţinut faptul că emiterea filelor CEC fără acoperire, cu câteva zile înainte de a solicita insolventa, nu echivalează cu procurarea de fonduri persoanei juridice, şi nici nu a dus la creşterea gradului de îndatorare a societăţii şi în final la insolvenţa acesteia.

A reiterat faptul ca au fost emise de către societatea falită prin pârâtul W.M., file CEC fără acoperire, atât către C. Sălaj, cât şi către C. Satu Mare. Astfel, către C. Sălaj au fost emise file CEC în valoare totală de 421.762,71 lei, iar către C. Satu Mare a fost emisa o fila CEC în data de 09.10.2008, pentru suma de 50.857,98 lei şi un bilet la ordin din 04.09.2008 cu scadenţă la 20.10.2008 pentru suma de 25.552,45 lei, fără acoperire bancara, şi în condiţiile în care societatea falită a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă la data de 10.10.2008!

În aceasta situaţie, s-a întrebat, pe bună dreptate, oare cum a calificat instanţa de judecata mărfurile în valoare totala de 498.173,14 lei livrate societăţii falite în urma emiterii acelor file CEC fără acoperire? Oare aceste mărfuri nu au reprezentat fonduri la dispoziţia societăţii, procurate de către pârâţi fraudulos, prin emiterea de CEC-uri fără acoperire? şi aceste mărfuri achiziţionate de societatea falită, şi neachitate, nu au dus oare la creşterea gradului de îndatorare a societăţii falite, cu consecinţa finală a insolvenţei acesteia? A considerat că este inadmisibil ca instanţa de fond să ignore aceste fapte evidente, care îi incriminează pe pârâţi.

Referitor la fapta prevăzuta la art. 138, al. 1, Litera g din Legea nr. 85/2006, respectiv pârâţii au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţa unui creditor, în dauna celorlalţi creditori, în expertiza contabila efectuata în cauza, expertul a menţionează plata în luna octombrie 2008 a sumei de 3391 lei către PFA M.W., plata pe care o consideră preferenţiala faţă de ceilalţi creditori înscrişi în tabelul de creanţe, acest fapt circumscriindu-se prevederilor art. 138, al. 1, lit. g din Legea 85/2006.

De asemenea, în acelaşi context, a subliniat şi vânzarea de bunuri în valoare de 71.569,41 lei către R. SRL, în luna octombrie 2008, cu 3 zile înainte de solicitarea deschiderii procedurii insolventei, conform facturilor 123/07.10.2008; 124/07.10.2008; 125/07.10.2008, facturi semnate de către pârâtul M.W., vânzare de bunuri care s-a compensat cu chiria datorata de R. către R., aceasta modalitate de plata putând fi asimilata unei plăţi preferenţiale către R.(prin preluarea de către R. a bunurilor R. în contul chiriei datorate de aceasta), în dauna celorlalţi creditori.

Instanţa de fond a considerat însă că aceste compensări nu pot fi socotite ca şi plăţi preferenţiale.

Aşadar, faptul că pârâţii au devalizat societatea, înstrăinând toate bunurile societăţii către R. SRL, societatea deţinuta de pârâtul D., cu trei zile înainte să se solicite insolvenţa R., valoarea acestor bunuri compensându-se cu valoarea chiriei exagerate datorate de R. către R., nu a reprezentat, în opinia instanţei de fond, o plata preferenţiala, deşi prin aceasta operaţiune au fost în mod evident prejudiciaţi toţi ceilalţi creditori, societatea nemaideţinând astfel nici un fel de active din vânzarea cărora să se îndestuleze creditorii, în timp ce societatea R. şi-a recuperat cu prioritate creanţa sa.

Nu în ultimul rând, referitor la obligarea lichidatorului judiciar la plata unor cheltuieli de judecată în valoare totala de 1L644 lei, a considerat că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşita a legii. Astfel, art. 67 din Codul de Procedura civila prevede faptul că; ” Părţile pot să-şi exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar” iar prevederile art. 274 din acelaşi cod prevăd faptul că ”partea care cade în pretenţii va fi obligata, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”

De asemenea, art. 3. al. I, pct. 28 din Legea insolventei Nr. 85/2006, prevede faptul că 'lichidatorul este persoana fizică sau juridică, practician în insolvenţă, autorizat în condiţiile legii, desemnata să conducă activitatea debitorului şi să exercite atribuţiile prevăzute la art. 25 în cadrul procedurii /alimentului, atât în procedura generală, cât şi în cea simplificată ”.

Aşadar, lichidatorul judiciar, deşi a devenit parte în procesele aferente procedurii falimentului, şi-a păstrat în orice moment calitatea de organ al procedurii. În consecinţa, dacă în oricare dintre procese, în care are legitimare procesuala activa sau pasiva, lichidatorul va cădea în pretenţii, el nu va putea fi obligat personal la cheltuieli de judecata. Lichidatorul sta în proces ca mandatar al justiţiei, ca interfaţa intre judecătorul sindic şi creditori, reprezentând, practic, interesele colective ale creditorilor şi debitorului.

Acţiunile pe care le formulează lichidatorul nu sunt acţiuni care sa concretizeze interese personale şi directe ale lichidatorului judiciar, ci acţiuni în care el reprezintă interesele generale ale creditorilor. Aceste acţiuni au, din punctul de vedere al legitimării procesuale active, acelaşi regim juridic ca acela al acţiunilor sau căilor de atac pe care le poate exercita în civil, din oficiu, procurorul, în baza art. 45 Cod Procedura civila.

În sprijinul celor prezentate a invocat practica judiciara în materie. Astfel, o situaţie similara este identificată într-o speţa soluţionata de Curtea de Apel Timişoara, Secţia Comerciala, care, prin Decizia comerciala nr. 20 din 11 ianuarie 2011 a statuat că, "În cadrul unui dosar de insolvenţă practicianul desemnat de tribunal nu stă în proces în nume propriu, ci în calitate de reprezentant legal al debitorului, reprezentarea judiciara putând să fie nu numai facultativă, ci şi obligatorie (legala), aşa cum este cazul celor ce fac obiectul procedurii de executare colectiva.Un administrator judiciar sau lichidator poate şi trebuie să răspundă, în condiţiile Legii insolvenţei, pentru prejudiciul cauzat creditorilor prin neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a atribuţiilor prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic, însă în acest caz temeiul juridic este unul diferit de art. 274 din Codul de procedură civilă, impunându-se cu necesitate administrarea unor probe certe, pertinente concludente din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor prelinse de lege pentru ca practicianul să poată fi obligat la acoperirea prejudiciului produs. "

Într-o alta speţa soluţionata de Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia comerciala nr. 418/07.04.2008, s-a reţinut faptul că: "În ce priveşte cererea creditoarelor de obligare a administratorului judiciar la plata cheltuielilor de judecata, judecătorul sindic a apreciat-o ca neîntemeiata, motivat de faptul ca administratorul judiciar nu este parte în litigiu, ci organ care aplica procedura, conform ari. 3 din Legea nr. 85/2006."

Intervenienta SC C.S. SA a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, si, rejudecând cauza în fond, admiterea cererii de antrenare a răspunderii persoanelor responsabile de insolvenţa R. SRL, respectiv D.H., M.W. şi B.M. şi obligarea acestora în solidar la plata pasivului societarii falite R. către creditori, în temeiul art. 138, al. 1, literele b, c, d, e, f şi g din Legea 85/2006, iar în subsidiar, în cazul în care se va aprecia ca faptele săvârşite de către pârâţi nu atrag răspunderea acestora în sensul art. 138 din Legea 85/2006, modificarea în parte sentinţei recurata, în sensul respingerii cererii pârâţilor de obligare a lichidatorului judiciar la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea recursului, intervenienta a arătat că, lichidatorul judiciar al societăţii falite R. SRL, a promovat, în temeiul art. 138 din Legea 85/2006, o cerere de antrenare a răspunderii administratorilor statutari şi asociaţilor S.C, R. SRL, cerere care a făcut obiectul dosarului nr. .../2009 aflat pe rolul Tribunalului Sălaj, şi care a fost admisa prin Sentinţa Civila nr. 5961/26.11.2010 a Tribunalului Sălaj.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii M.W., D. H. şi B.M., recurs care a fost admis prin Decizia civila nr. 3470/2011 pronunţata de Curtea de Apel Cluj, cauza fiind trimisa spre rejudecare Tribunalului Sălaj, cu menţiunea de a se suplimenta expertiza efectuata în cauza cu răspunsul la obiecţiunile formulate de pârâţi, obiecţiuni care nu au fost soluţionate de către judecătorul sindic.

În rejudecare, pârâtul D. H. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a lichidatorului judiciar, în considerarea faptului că închiderea procedurii de faliment a S.C. R. SRL a descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi, astfel ca acesta nu ar mai fi avut calitate procesuala activa în procesul de rejudecare a cererii de antrenare a răspunderii administratorilor statutari ai S.C. R. SRL.

Prin sentinţa civila nr. 871/01.02.2012, Tribunalul Sălaj a admis aceasta excepţie, şi a respins cererea de antrenare a răspunderii paraţilor, ca efect al admiterii acestei excepţii.

Lichidatorul judiciar a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, recurs care a fost admis prin Decizia Civila din 21.05.2012 pronunţata de către Curtea de Apel Cluj, care a trimis cauza, a doua oara, pentru rejudecare, la Tribunalul Sălaj.

În aceasta a doua rejudecare, Tribunalul Sălaj a dispus efectuarea unei alte expertize contabile, nu doar a unui supliment de expertiza, aşa cum prevedea prima decizie a Curţii de Apel Cluj.

Aceasta expertiza a confirmat concluziile celorlalte expertize efectuate în cauză, din care au reieşit suficiente elemente de antrenare a răspunderii persoanelor vinovate de insolvenţa R..

Cu toate acestea, în a doua rejudecare, Tribunalul Sălaj, prin Sentinţa Civila nr. 1961/16.06.2014, a respins cererea de antrenare a răspunderii formulata de lichidatorul judiciar şi susţinuta de creditorul majoritar C. Sălaj SA, intervenient în interesul lichidatorului.

În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut faptul ca, din ansamblul probator administrat în cauza, insolventa societăţii falite R. SRL s-a datorat unor cauze obiective, precum şi managementului defectuos practicat succesiv de pârâţi în exercitarea mandatelor deţinute în timp de aceştia în funcţia de administratori statutari ai debitoarei, prin necorelarea la timp şi complet a costurilor de producţie cu preturile de livrare.

Cu toate acestea, instanţa de fond a reţinut că reclamantul, în speţa lichidatorul judiciar, "nu a făcut proba principalei condiţii de existenta a faptei ilicite imputate pârâţilor, şi anume că aceştia, cunoscând dificultăţile financiare ale societăţii şi creşterea pasivului societăţii, ar fi dispus cu rea credinţa şi în interes personal continuarea activităţii comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama şi în detrimentul societăţii,"

A mai arătat instanţa faptul că lichidatorul judiciar nu a "precizat şi dovedit care au fost acele acte şi operaţiuni dispuse de pârâţi în cursul activităţii societăţii, din care să rezulte interesul vădit al acestora de a-si procura foloase personale sub acoperirea societăţii şi în dauna creditorilor."

Din aceste susţineri ale instanţei de fond a reieşit cu claritate faptul ca aceasta a ignorat cu desăvârşire expertizele efectuate în cauza, expertize din care a reieşit, fără putinţa de tăgada, atât faptele săvârşite cu buna ştiinţa de către pârâţi, care au determinat intrarea R.S. în faliment, cât şi interesul personal al acestora în continuarea unei activităţi vădit păgubitoare pentru societate şi pentru o parte din creditorii săi(cei care nu aveau legături directe cu pârâţii).

Astfel, instanţa de fond a ignorat cu buna ştiinţa concluziile experţilor desemnaţi în acest dosar, care a constatat, în mod unanim, că toata activitatea societăţii falite, în perioada expertizată 2005-2008, s-a desfăşurat în pierdere, prin vânzarea către firma germana G. Cmbh, reprezentata de pârâtul D. H., a producţiei realizate,( în proporţie de 9098%), sub preţul de cost.

Prin aceste expertize s-a constatat de asemenea şi faptul că seifurile vândute pe piaţa internă,(între 2% şi 10% din producţie), au avut un preţ considerabil mai mare decât cel de la extern, respectiv între 50 şi 100% faţă de cel practicat pe piaţa externa, fapt ce a demonstrat, odată în plus, politica păgubitoare de administrare a societăţii, făcuta de către administratori şi de către asociatul majoritar D. în folosul firmei germane G. Gmbh şi al lor propriu (având în vedere încrengătura de relaţii şi interese dintre M.W., administratorul societăţii falite, D.H., asociatul majoritar direct şi indirect al societăţii falite, societăţile germane G. Gmbh, client şi furnizor reprezentata de pârâtul D., şi G. GMBH asociat al societăţii falite, S.C. R.I. SRL- asociat majoritar 98% pârâtul D.), şi în detrimentul statului roman, al salariaţilor şi al furnizorilor societăţii debitoare.

Aşa cum a reţinut şi expertul N.I., " Linia urmata de administraţie a fost una conştienta!! asupra finalului de incapacitate de plată, reglementând din timp relaţiile cu clientul şi furnizorul german G.(reprezentat de pârâtul

D.) care are o echivalenta de solduri intre intrări/ieşiri, respectiv datorii-obligaţii, şi lăsând neachitaţi furnizorii interni."

Perpetuarea voita şi conştienta, de către persoanele responsabile-administratori şi asociaţi -, a acestei activităţi neprofitabile, a condus inevitabil societatea la încetarea de plăţi, în interesul personal al pârâţilor.

Intimata B.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de lichidatorul judiciar şi de creditoarea SC C. SĂLAJ SA în calitate de intervenient în interesul lichidatorului, menţinerea sentinţei atacate în întregime, ca fiind legală şi temeinică. În ceea ce priveşte recursurile declarate de intimaţii D. H. şi W.M. a arătat că lasă soluţia la aprecierea instanţei dat fiind faptul că nu pot justifica nici un interes în admiterea sau respingerea acestora, ele vizând exclusiv acordarea/neacordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că lichidatorul judiciar a solicitat în primul ciclu procesual atragerea răspunderii tuturor organelor de conducere de la SC R. SRL. Tot în acel cadru procesual a renunţat la acţiune împotriva administratorului T.P. apreciind că a avut un rol pur formal în administrarea societăţii şi că nu a semnat nici un act contabil după anul 2005. Acelaşi lichidator a recunoscut acelaşi caracter formal şi în ceea ce o priveşte chiar dacă în mod indirect respectiv prin evidenţierea persoanelor care au beneficiat din aceste operaţiuni comerciale anteriore intrării în insolvenţă a debitoarei SC R. SRL. Totuşi, şi-a menţinut punctul de vedere în susţinerea cererii de antrenare a răspunderii intimatei, întrucât ea a semnat documente contabile. Nu avea pregătirea necesara pe de o parte iar pe de altă parte nu a beneficiat cu nimic din activitatea păguboasă, tocmai de aceea a părăsit societatea în august 2007 când s-a angajat zilier în Italia.

Creditoarea SC C. SĂLAJ SA a intervenit în proces în interesul lichidatorului!!!???, deşi, în realitate, în calitate de creditor ea are un interes propriu, iar lichidatorul reprezintă interesele creditorilor în procedură.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond în urma rejudecării a fost de respingere a cererii de antrenare a răspunderii tuturor organelor de conducere (atât a administratorilor cât şi a acţionarului majoritar - în realitate singurul factor decizional). Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs lichidatorul, creditoarea SC C.S. SA, în motivarea acestuia făcându-se o analiză a probelor administrate în faţa instanţei de fond.

A solicitat respingerea acestor recursuri având în vedere următoarele considerente:

Aşa cum a menţionat şi lichidatorul, răspunderea pentru ajungerea societăţii în stare de insolvenţă este solidară cu condiţia ca apariţia stării de insolvenţă să fie contemporană cu cea a exercitării mandatului său sau în care ar fi deţinut poziţia care să fi putut cauza insolvenţă. Din declaraţiile luate în faţa instanţei a rezultat cu certitudine caracterul pur formal al funcţiei de administrator pe care a deţinut-o până în luna august 2007. Chiar şi aşa în anul 2007 s-a înregistrat o revenire economică a societăţii debitoare. Libertatea decizională a sa practic nu a existat, chiar dacă formal a îndeplinit funcţia de administrator alături de numitul T.P..

În cazul în care s-a apreciat de către lichidator că numitul T.P. nu a avut nici un rol în ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, deşi mandatul său a expirat după cel al intimatei, adică în decembrie ianuarie 2008, faţă de august 2007 al său. S-a reţinut ca acesta nu a mai semnat nici un act financiar contabil din anul 2005, dar a avut calitatea de administrator la fel ca ea, sens în care ar fi putut vota, sau refuza deciziile impuse într-adevăr de asociatul D.. A i se imputa doar ei această pasivitate, a apreciat că este absolut subiectiv, dat fiind faptul că amândoi au fost administratori formali ai societăţii debitoare.

În cererea lichidatorului s-a menţionat că alături de W. şi D. ar fi dispus în interes personal continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit societatea la încetare de plăţi. Din întreg probatoriul administrat atât în primul ciclu procesual cât şi în rejudecare a rezultat cu certitudine că unica persoană care a obţinut venituri din modalitatea de administrare a societăţii a fost pârâtul D.. De la data părăsirii societăţii şi până în prezent intimata lucrează în străinătate ca zilier. Conform expertizei contabile, prăbuşirea economică a societăţii debitoare este o consecinţă directă a vânzării produsului finit sub valoarea costului de producţie. Unica beneficiară a acestui sistem managerial a fost societatea G. Gmbh, respectiv pârâtul D.. Din probele administrate a rezultat că persoana care a fixat preţul vânzării către firma din Germania a fost domnul D., preţ preferenţial faţă de beneficiarii interni ai produselor debitoarei, care era de 2-3 ori mai mare.

Tot din probatoriul administrat (martori interogatoriu şi expertiza judiciară) a rezultat nu doar interesul financiar obţinut în mod evident şi personal de către pârâtul D. ci şi faptul că acesta a fost factorul de decizie în ceea ce priveşte preturile practicate faţă de societatea germană, dirijarea unui procent de 92% din producţie către aceasta; plăţile preferenţiale către societatea germană G. Gmbh şi R., societăţi în care tot el era majoritar.

Raportat la toate aceste considerente a apreciat că nu i se poate imputa ajungerea societăţii în stare de insolvenţă atâta timp cât nu a avut putere decizională în conducerea societăţii în cauză. Conform istoricului societăţii, a intrat în societate (şi ca asociat şi ca administrator) ca succesoare a tatălui său în urma decesului. Singura soluţie practică pe care ar fi avut-o era vânzarea părţilor sociale moştenite atâta timp cât nu avea nici o experienţă în administrarea unei societăţi. Tocmai aceste situaţii au fost avute în vedere de legiuitor la elaborarea Legii 85/2006 raportat la vechile prevederi ale Legii 64/1995 prin care se putea atrage răspunderea exclusiv a administratorilor. Conform art. 138 din actuala reglementare se impune a fi stabilită persoana care a avut puterea decizională de a salva societatea de la insolvenţă sau de a dispune continuarea unei activităţi ruinătoare. în cazul de faţă , sub nici o formă conduita ei nu ar fi putut salva societatea pentru simplul motiv că nu erau deciziile proprii.

În drept: disp. art.115 C.pr.civ(vechi).

Lichidatorul debitoarei SC R. SRL AGHIREŞ S.P.I. SPRL Zalău a formulat întâmpinare referitor la cererea de recurs formulata de către D. H. solicitând respingerea recursului ca nefundat.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că, pe de o parte recurentul nu a dovedit faptul ca ar fi suportat anumite cheltuieli de judecată în nume personal, conform art.247 alin. 1 Cod procedura civila, iar pe de alta parte având în vedere faptul că cererea recurentului de obligarea a lichidatorului judiciar la cheltuieli de judecata nu poate fi admisa atâta timp cât lichidatorul judiciar exercita o funcţie de interes public, în exercitarea careia nu poate fi sancţionat pecuniar pentru îndeplinirea actelor procedurale la care este îndrituit de legea care îi conferă acest statut şi anume Legea nr.85/2006.

Instanţa de fond prin hotărârea pronunţata a respins cheltuielile de judecata solicitate de recurent cu titlu de onorariu avocaţial ca nefondate, având în vedere faptul că acestea nu au fost dovedite. Pentru aceasta instanţa de fond în mod corect şi real a reţinut faptul ca, contravaloarea onorariului avocaţial solicitat de către recurent a fost suportat de către o terţă persoana şi anume SC R. SRL, astfel încât instanţa de judecata nu putea obliga lichidatorul la plata unor cheltuieli de judecată pe care recurentul nu le-a suportat.

Legăturile dintre recurent şi societatea R. SRL precum şi relaţiile lor de natura patrimoniala nu îi sunt opozabile şi nici instanţei de judecata, astfel încât dacă recurentul a avut într-adevăr anumite cheltuieli de judecata şi ar fi dorit să le solicite în faţa instanţei de judecata, acestea trebuiau dovedite în mod legal cu documente justificative emise de către societatea de avocatură pe numele părţii reprezentate.

Referitor la posibilitatea obligării lichidatorului judiciar la plata unor cheltuieli de judecata ocazionate de litigiile pe care acesta le promovează in calitate de mandatar legal al unei debitoare falite şi în exercitarea atribuţiilor stabilite de lege pentru apărarea intenselor creditorilor, a considerat ca acesta nu poate fi obligat la asemenea cheltuieli tocmai datorita caracterului public al funcţiei sale şi caracterului legal al mandatului său, în aceste condiţii lichidatorul nu a acţionat în nume sau în interes persoanei ci exclusiv în scopul apărării unui interes public şi anume pentru acoperirea pasivului unei debitoare, uzând în acest sens de toate căile conferite de legea speciala pentru atingerea acestui scop. A aprecia dacă şi în ce măsură se impune a fi promovata spre exemplu o acţiune pentru antrenarea răspunderii personale a foştilor reprezentanţii ai debitoarei este lăsata la aprecierea lichidatorului judiciar, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei de insolvenţă, însa daca lichidatorul judiciar a apreciat ca se impune promovarea unei astfel de acţiuni iar instanţa de judecata a constatat ca nu sunt întrunite elementele admiterii acţiunii, aceasta nu înseamnă ca lichidatorul se afla în culpa şi trebuie să fie obligat la plata unor cheltuieli de judecata.

Pentru aceste motive a solicitat respingerea recursului formulat în scopul obligării la plata unor cheltuieli de judecata.

Referitor la cererea de recurs formulata de către W.M.R.A. a solicitat în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, având în vedere faptul ca recurentul a uzat de procedura îndreptării erorii materiale, prevăzuta de art.281 Cod procedura civila, ori în situaţia în care recurentul a apreciat ca acordarea cheltuielilor de judecata se poate face pe calea acestei proceduri, potrivit art.281 indice 2a, Cod procedura civila, îndreptarea hotărârii nu poate fi ceruta şi pe calea recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, având în vedere faptul ca cererea recurentului de obligarea a lichidatorului judiciar la cheltuieli de judecata nu poate fi admisa atâta timp cât lichidatorul judiciar exercita o funcţie de interes public, în exercitarea căreia nu poate fi sancţionat pecuniar pentru îndeplinirea actelor procedurale la care este îndrituit de legea care ii conferă acest statut şi anume Legea nr.85/2006.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că, instanţa de fond prin hotărârea pronunţata a respins cheltuielile de judecata solicitate de recurent cu titlu de onorariu avocaţial ca nefondate, având în vedere faptul ca acestea nu au fost dovedite. Pentru valorificarea dreptului sau, recurentul a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale în temeiul art.281 Cod procedura civila, solicitând instanţei de judecata sa îndrepte eroarea materiala strecurata în dispozitivul sentinţei şi sa ii acorde cheltuielile de judecata pe care le-a solicitat.

Având în vedere faptul că recurentul a înţeles să modifice hotărârea instanţei de fond pe calea îndreptării erorii materiale, a considerat ca aceeaşi modificare a hotărârii nu poate fi solicitata şi pe calea recursului, raportat la dispoziţiile art.281 indice 2a din vechiul Cod de Procedura Civila.

„Art. art.281 indice 2a, - Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea

dispoziţiilor potrivnice, sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile an. 281-2812 „ .

Referitor la posibilitatea obligării lichidatorului judiciar la plata unor cheltuieli de judecata ocazionate de litigiile pe care acesta le promovează in calitate de mandatar legal al unei debitoare falite şi în exercitarea atribuţiilor stabilite de lege pentru apărarea intenselor creditorilor, a considerat ca acesta nu poate fi obligat la asemenea cheltuieli tocmai datorita caracterului public al funcţiei sale şi caracterului legal al mandatului său, în aceste condiţii lichidatorul nu a acţionat în nume sau în interes persoanei ci exclusiv în scopul apărării unui interes public şi anume pentru acoperirea pasivului unei debitoare, uzând în acest sens de toate căile conferite de legea speciala pentru atingerea acestui scop. A aprecia dacă şi în ce măsură se impune a fi promovata spre exemplu o acţiune pentru antrenarea răspunderii personale a foştilor reprezentanţii ai debitoarei este lăsata la aprecierea lichidatorului judiciar, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei de insolvenţă, însa daca lichidatorul judiciar a apreciat ca se impune promovarea unei astfel de acţiuni iar instanţa de judecata a constatat ca nu sunt întrunite elementele admiterii acţiunii, aceasta nu înseamnă ca lichidatorul se afla în culpa şi trebuie să fie obligat la plata unor cheltuieli de judecata.

Pentru aceste motive a solicitat respingerea recursului formulat în scopul obligării la plata unor cheltuieli de judecata.

Intervenienta SC C.S. SA a formulat întâmpinare la recursul formulat de către recurentul-pârat D.H. prin care a solicitat respingerea recursui ca nefondat.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că prin sentinţa recurata s-a respins cererea pârâtului de obligare a lichidatorului judiciar I. IPURL - la plata unor onorarii avocaţiale în suma de 141.536 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în mod temeinic şi legal, faptul ca onorariile avocaţiale considerabile solicitate de către pârât nu au fost achitate de către acesta, ci de către o societate comerciala care nu are nici o calitate procesuala în dosarul de faţă.

In motivarea recursului, pârâtul D.H. a arătat faptul că, deşi aceste onorarii au fost achitate de către S.C. R. SRL, serviciile avocaţiale au fost prestate în fapt pentru pârât.

A mai susţinut pârâtul şi faptul că, în calitatea lui de asociat şi administrator al acestei societăţi, avea de ridicat dividende şi remuneraţii de la aceasta societate, fără insa a face dovada acestor afirmaţii. Daca intr-adevăr pârâtul avea de ridicat asemenea sume considerabile de la aceasta societate, acesta trebuia să-şi reglementeze conform legii relaţiile cu societatea în cauza, respectiv să-şi încaseze dividendele şi remuneraţiile, şi să facă personal plata onorariilor avocaţiale pe care le solicita în prezentul dosar.

Potrivit art. 274 cod Procedura Cod Procedura Civila, al. 2 şi 3, "Judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxele de procedura şi impozit, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi ca le-a făcut.

Judecătorii au insa dreptul sa mărească sau sa micşoreze onorariile avocaţilor cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat."

Lăsând la o parte faptul că onorariile avocaţiale solicitate sunt mult exagerate, pârâtul nu a dovedit ca a achitat personal aceste cheltuieli, prin urmare a considerat ca nu poate solicita plata acestor cheltuieli.

În alta ordine de idei, aşa cum a susţinut şi în recursul pe care societatea, la rândul ei, l-a promovat împotriva Sentinţei Civile nr. 1961/16.06.2014, practica judiciara a statuat în mod constant faptul ca lichidatorul judiciar, în calitatea sa de organ al procedurii, nu va putea fi obligat personal la cheltuieli de judecata.

Astfel, art. 3, al. 1, pct. 28 din Legea insolventei, nr. 85/2006 prevede faptul ca "lichidatorul este persoana fizică sau juridică, practician în insolvenţă, autorizat în condiţiile legii, desemnată să conducă activitatea debitorului şi să exercite atribuţiile prevăzute la art. 25 în cadrul procedurii falimentului, atât în procedura generală, cât şi în cea simplificată ".

Aşadar, lichidatorul judiciar, deşi devine parte în procesele aferente procedurii falimentului, îşi păstrează în orice moment calitatea de organ al procedurii. În consecinţa, daca în oricare dintre procese, în care are legitimare procesuala activa sau pasiva, lichidatorul va cădea în pretenţii, el nu va putea fi obligat personal la cheltuieli de judecata. Lichidatorul sta în proces ca mandatar al justiţiei, ca interfaţa intre judecătorul sindic şi creditori, reprezentând, practic, interesele colective ale creditorilor şi debitorului.

Acţiunile pe care le formulează lichidatorul nu sunt acţiuni care sa concretizeze interese personale şi directe ale lichidatorului judiciar, ci acţiuni în care el reprezintă interesele generale ale creditorilor. Aceste acţiuni au, din punctul de vedere al legitimării procesuale active, acelaşi regim juridic ca acela al acţiunilor sau cailor de atac pe care le poate exercita în civil, din oficiu, procurorul, în baza art. 45 Cod Procedura civila.

În sprijinul celor prezentate a invocat practica judiciara în materie. Astfel, o situaţie similara este identificata într-o speţa soluţionata de Curtea de Apel Timişoara, Secţia Comerciala, care, prin Decizia comerciala nr. 20 din 11 ianuarie 2011 a statuat ca, "în cadrul unui dosar de insolvenţă practicianul desemnat de tribunal nu stă în proces în nume propriu, ci în calitate de reprezentant legal al debitorului, reprezentarea judiciară putând să fie nu numai facultativă, ci şi obligatorie (legală), aşa cum este cazul celor ce fac obiectul procedurii de executare colectivă. Un administrator judiciar sau lichidator poate şi trebuie să răspundă, în condiţiile Legii insolvenţei, pentru prejudiciul cauzat creditorilor prin neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a atribuţiilor prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul sindic, însă în acest caz temeiul juridic este unul diferit de art. 274 din Codul de procedură civilă, impunându-se cu necesitate administrarea unor probe certe, pertinente şi concludente din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor pretinse de lege pentru ca practicianul să poată fi obligat la acoperirea prejudiciului produs."

Intr-o alta speţa soluţionata de Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia comerciala nr. 418/07.04.2008, s-a reţinut faptul că: "In ce priveşte cererea creditoarelor de obligare a administratorului judiciar la plata cheltuielilor de judecata, judecătorul sindic a apreciat-o ca neîntemeiata, motivat de faptul ca administratorul judiciar nu este parte în litigiu, ci organ care aplica procedura, conform art. 3 din Legea nr. 85/2006.”

În motivarea întâmpinării s-a arătat că prin sentinţa recurata s-a respins cererea pârâtului de obligare a lichidatorului judiciar I. IPURL - la plata unor onorarii avocaţiale în suma de 141.536 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în mod temeinic şi legal, faptul ca onorariile avocaţiale considerabile solicitate de către pârât nu au fost achitate de către acesta, ci de către o societate comerciala care nu are nici o calitate procesuala în dosarul de faţă.

Referitor la cererea de recurs formulată de către recurentul-pârat Wernwr Michael a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că prin sentinţa recurata s-a respins cererea pârâtului de obligare a lichidatorului judiciar I. IPURL - la plata unor onorarii avocaţiale în suma de 24.750 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, faptul ca onorariile avocaţiale solicitate de către pârât nu au fost dovedite de acesta.

Respingerea cererii de obligare a lichidatorului judiciar la plata acestor onorarii avocaţiale este întemeiată, dar pentru un alt motiv decât cel reţinut de instanţa de judecată.

Astfel, aşa cum a susţinut şi în recursul pe care societatea, la rândul ei, l-a promovat împotriva Sentinţei Civile nr. 1961/16.06.2014, practica judiciara a statuat în mod constant faptul ca lichidatorul judiciar, în calitatea sa de organ al procedurii, nu va putea fi obligat personal la cheltuieli de judecata.

Astfel, art. 3, al. 1, pct. 28 din Legea insolventei, nr. 85/2006 prevede faptul ca ”lichidatorul este persoana fizică sau juridică, practician în insolvenţă, autorizat în condiţiile legii, desemnată să conducă activitatea debitorului şi să exercite atribuţiile prevăzute la art. 25 în cadrul procedurii falimentului, atât în procedura generală, cât şi în cea simplificată ”.

Aşadar, lichidatorul judiciar, deşi devine parte în procesele aferente procedurii falimentului, îşi păstrează în orice moment calitatea de organ al procedurii. În consecinţa, daca în oricare dintre procese, în care are legitimare procesuala activa sau pasiva, lichidatorul va cădea în pretenţii, el nu va putea fi obligat personal la cheltuieli de judecata. Lichidatorul sta în proces ca mandatar al justiţiei, ca interfaţa intre judecătorul sindic şi creditori, reprezentând, practic, interesele colective ale creditorilor şi debitorului.

Acţiunile pe care le formulează lichidatorul nu sunt acţiuni care sa concretizeze interese personale şi directe ale lichidatorului judiciar, ci acţiuni în care el reprezintă interesele generale ale creditorilor. Aceste acţiuni au, din punctul de vedere al legitimării procesuale active, acelaşi regim juridic ca acela al acţiunilor sau cailor de atac pe care le poate exercita în civil, din oficiu, procurorul, în baza art. 45 Cod Procedura civila.

În sprijinul celor prezentate a invocat practica judiciara în materie. Astfel, o situaţie similara este identificata într-o speţa soluţionata de Curtea de Apel Timişoara, Secţia Comerciala, care, prin Decizia comerciala nr. 20 din 11 ianuarie 2011 a statuat ca, ''în cadrul unui dosar de insolvenţă practicianul desemnat de tribunal nu stă în proces în nume propriu, ci în calitate de reprezentant legal al debitorului, reprezentarea judiciară putând să fie nu numai facultativă, ci şi obligatorie (legală), aşa cum este cazul celor ce fac obiectul procedurii de executare colectivă. Un administrator judiciar sau lichidator poate şi trebuie să răspundă, în condiţiile Legii insolvenţei, pentru prejudiciul cauzat creditorilor prin neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a atribuţiilor prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul sindic, însă în acest caz temeiul juridic este unul diferit de art. 274 din Codul de procedură civilă, impunându-se cu necesitate administrarea unor probe certe, pertinente şi concludente din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor pretinse de lege pentru ca practicianul să poată fi obligat la acoperirea prejudiciului produs."

Intr-o alta speţa soluţionata de Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia comerciala nr. 418/07.04.2008, s-a reţinut faptul că: "In ce priveşte cererea creditoarelor de obligare a administratorului judiciar la plata cheltuielilor de judecata, judecătorul sindic a apreciat-o ca neîntemeiata, motivat de faptul ca administratorul judiciar nu este parte în litigiu, ci organ care aplica procedura, conform art. 3 din Legea nr. 85/2006.”

Pârâtul W.M.R.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de lichidatorul judiciar I. IPURL (I. S.P.R.L) şi a cererii de intervenţie accesorie, depusă în favoarea societăţii specializată în insolvenţa de către S.C. C. SĂLAJ S.A.Zalău; admiterea cererii de recurs formulate în privinţa cheltuielilor de judecată în cuantum de 32.121 lei, conform defalcării din cererea de recurs, la care se vor adăuga cele din recurs.

În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că similitudinea cererilor de recurs formulate de I. S.P.R.L. şi C. SĂLAJ S.A. Zalău, conduce implicit la un singur text şi pentru întâmpinarea sa.

Motivarea sentinţei nr.1961/2014 este pertinentă, concretă şi accesibilă, realizată prin sistematizarea argumentelor utile în soluţionarea cauzei.

Sistematizarea este realizată în funcţie de prevederile art.138, alin 1, lit. b, c, d, f şi g din Legea nr.85/2006 şi cuprinde argumente detaliate, care fac posibilă înţelegerea raţionamentului juridic al instanţei.

Instanţa nu este datoare să analizeze separat fiecare susţinere a părţilor, sens în care Curtea de Apel Cluj s-a pronunţat prin Decizia nr. 1681/05.03.2012 (Dreptul nr.9/2014, pag.241, alin. l).

Reclamanţii - recurenţi folosesc unele formulări tendenţioase, care exced cadrului procesual şi participării la buna înfăptuire a justiţiei, iar în alte formulări prezintă situaţii distorsionate, neconforme cu starea de fapt, la care se va referi în prezentul înscris, urmând firul cererii de recurs, astfel:

* pag.2, alin. ultim: „Din aceste susţineri ale instanţei de fond reiese cu claritate faptul că aceasta a ignorat cu desăvârşire expertizele efectuate în cauză"

*pag.3, alin. l: „... instanţa de fond ignoră cu bună ştiinţă concluziile experţilor desemnaţi în acest dosar, care constată, în mod unanim că toată activitatea societăţii falite, în perioada expertizată 2005 - 2008, s-a desfăşurat în pierdere ...”

În opinia pârâtului, instanţa nu a ignorat concluziile experţilor şi dimpotrivă, le-a analizat cu atenţie, le-a cenzurat, a dispus completarea acestora. Aceiaşi instanţă a constatat pe baza expertizelor că „în anul 2007 s-a reanalizat preţul de cost al produselor, iar acest an s-a încheiat cu profit de „(f. 8, alin. penultim).

Instanţa de fond a analizat cu atenţie rapoartele de expertiza şi le-a coroborat cu celelalte probe (înscrisuri, declaraţii ale martorilor etc.), constatând că reclamanta I. IPURL nu a dovedit că pârâţii ar fi efectuat fapta de comerţ în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, precum şi faptul că managementul societăţii a fost defectuos, respingând capetele de cerere ale reclamantei ca nefondate.

pârâtul W.M. a invocat excepţia puterii lucrului judecat în ceea ce priveşte aşa - zisa vânzare a produselor la export sub preţul de cost.

Situaţia consemnată de expertul D.M. nu este adevărată, iar susţinerile despre vânzarea la export, precum şi ale reclamantei I. IPURL (I. S.P.R.L.) au fost infirmate de sentinţa penală nr.318/2011, pronunţată de Judecătoria Zalău în dosarul nr.3162/337/2011 - existentă la dosar.

Astfel, conform considerentele sentinţei nr.318/2011, fila 3, alin.2 şi următoarele, precum şi din fila 4, alin. l, final, a rezultat că Administraţia Finanţelor Publice Zalău - Inspecţia Fiscală nu mai menţine această afirmaţie, situaţie în care acuzaţia nu este reală.

*pag.4, alin. l - 3. Reclamanta - recurentă a reiterat afirmaţiile de la judecata pe fond, referitoare la un contract de închiriere dintre falita R. S.R.L. şi R.I. S.R.L., apreciindu-1 ca fiind împovărător datorită nivelului chiriei şi îl consideră motiv pentru atragerea răspunderii materiale a asociaţilor (administratorilor).

Instanţa a respins motivat acest capăt de cerere formulat de I. IPURL, ca neîntemeiat (f.12, alin.5 şi următoarele din sentinţa nr.1961/2014).

Pârâtul W.M. a invocat excepţia puterii lucrului judecat în privinţa acuzaţiilor referitoare la contractul de închiriere, toate aceste fiind tranşate definitiv prin sentinţa civilă nr.595/2010, existentă la dosar, pronunţată de Tribunalul Sălaj - judecătorul sindic în dosarul nr..../2009 prin care a fost respinsă cererea lichidatorului judiciar I. IPURL, privind desfiinţarea contractului.

* pag.5, alin.3 şi următoarele: reclamanta - recurentă a reiterat diferite aspecte şi a solicitat atragerea răspunderii personale pe temeiul art.138, alin. l, lit. d din Legea nr.85/ 2006 „... au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispare unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu Legea", iar în alin.9 (penultim) din fila 5 concluzionează cu totul altceva şi acuma că faptele se circumscriu prevederilor art.138, alin. l, lit. e din Legea nr.85/2006.

Reclamanta - recurentă nu a formulat la instanţa de fond cererea pe temeiul art.138, alin. l, lit. e, situaţie în care aceasta a modificat cererea în faţa instanţei de recurs, motiv pentru care a solicitat respingerea acestui capăt de cerere.

Recurenta I. IPURL s-a referit la pretinsa lipsă de organizare a evidenţei contabile de gestiune, la existenţa unor operaţiuni derulate în cursul anului 2008 prin contul PEA W. şi la emiterea unor file CEC fără acoperire.

Instanţa a respins motivat şi aceste argumente invocate pentru atragerea răspunderii materiale conform art.138, alin. l, lit. d tezele I şi II -respectiv ţinerea unei contabilităţi fictive şi fapta de a face să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu Legea - sens în care se regăsesc în consemnările din sentinţa nr.1961/2014, fila 10, alin.5 - 8 şi fila nr. 11, alin. 1-5.

În legătura cu filele CEC fără acoperire, pag.5, alin.8, final, situaţia este următoarea:

C. SĂLAJ S.A. Zalău a pretins în mod sistematic reprezentanţilor R. S.R.L. emiterea unor file CEC în alb, cunoscând că nu există disponibil în cont. A prezentat instanţei un înscris care atestă această situaţie, pe care la anexat şi a precizat că acesta există şi în dosar, fiind depus la un termen anterior.

Astfel, aşa cum a rezultat din fila 2 a înscrisului înregistrat cu nr.125/06.02.2008 la emitenta C. SĂLAJ S.A., aceasta a solicitat fără echivoc „pentru această sumă rămâne să ne eliberaţi, conform înţelegerii, un CEC în alb şi să ne faceţi o propunere înscris de eşalonare a acestor plăţi”.

R. a prezentat înscris propunerea de eşalonare a datoriei (aceasta este depusă la dosar) şi a respectat termenele asumate pentru plata creanţei.

C. SĂLAJ S.A. Zalău nu a mai respectat ulterior această înţelegere şi deşi filele CEC nu constituie prin ele însăşi titluri executorie, le-a completat şi depus în banca, deşi ştia că nu există suma disponibilă.

Astfel, C. SĂLAJ S.A. Zalău a depus în banca şi file CEC care nu erau scadente, aceasta fiind explicaţia filei CEC la care se referă în pag.5, alin.8, final „... în condiţiile în care societatea falită solicitase deschiderea procesului de insolvenţa la data de 01.11.2008”

Desigur, prin depunerile filelor CEC - neinvestite cu formula executorie de către instanţa de judecată, a fost creat un incident de plata, iar R. nu a mai avut altă soluţie decât să solicite declanşarea procedurii simplificată a falimentului.

* pag.6, alin. l: reclamanta - recurentă I. IPURL a invocat aşa-zise motive circumscrise art.138, alin. l, lit. e din Legea nr.85/2006 „au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia”, referindu-se la înregistrarea în contabilitate a facturii cu nr. R 0010508/02.07.2008, emisa de G. Gmbh Germania.

La judecarea fondului cauzei în faţa Tribunalului Sălaj, reclamanta a considerat că operaţiunea respectivă constituie motiv de atragere a răspunderii materiale în temeiul art.138, alin. l, lit. g, pe care a respins-o motivat, sens în care a se vedea sentinţa nr. 1961/2014, fila 12, alin. l.

A solicitat respingerea acestui capăt de cerere formulat pe temeiul art.138, alin. l, lit. e, fără ca la instanţa de fond să existe un astfel de capăt de cerere.

* pag.6, alin.3: reclamanta - recurentă I. IPURL (I. S.P.R.L.) s-a referit la emiterea filelor CEC fără acoperire, apreciind în faza prezentului recurs că fapta se află sub incidenţa art.138, alin. l, lit. f „au folosit mijloace ruinătoare pentru a provoca persoanei juridice fonduri în scopul întârzierii încetării de plăţi.”

În faţa instanţei de fond, aceiaşi reclamantă a făcut referiri la emiterea filelor CEC fără acoperire, considerând că sunt aplicabile dispoziţiile art.138, alin. l, pe care instanţa le-a respins motivat, prin sentinţa nr.1961/2014, după cum urmează: art.138, alin. l, lit. c în fila nr.9, alin. ultim; art.138, alin. l, lit. f în fila nr. 11, alin.6 şi următoarele:

A solicitat respingerea capătului de cerere menţionat (pag.6, alin.3) ca fiind neîntemeiat, ţinând cont de faptul că chiar C. SĂLAJ S.A. Zalău impunea emiterea filelor CEC fără acoperire.

* fila 7, alin. l - 3: reclamanta - recurentă s-a referit la diferite fapte pe care le-a considerat a fi sub incidenţa art.138, alin. l, lit. g „luna precedenta încetării plăţilor au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţa unui creditor, în dauna celorlalţi creditori".

Recurenta s-a referit şi în faţa Tribunalului Sălaj - instanţa de fond la plăţile către R.I. S.R.L. şi către P.F.A. W., toate acestea fiind respinse ca neîntemeiate, cu motivaţii detaliate în pag. 12 - 13 din sentinţa nr. 1961/2014, iar în prezentul recurs a reiterat cu obstrucţie aceleaşi motive.

În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, onorarii avocat, a arătat că a depus la instanţa de fond Tribunalul Sălaj o cerere privind îndreptarea erorii materiale din calcularea cheltuielilor de judecată, cu indicarea documentelor justificative.

Tribunalul Sălaj, prin hotărârea din 16.09.2014 a precizat că chitanţele privind suma de 24.750 lei - onorariu avocat, se află în dosar, nefiind însă observate şi analizate.

În finalul considerentelor încheierii din 16.09.2014, instanţa de fond a precizat că are deschisă cale de atac prevăzută de Lege împotriva hotărârii.

În termenul legal (7 zile de la comunicare) a depus la instanţa de fond cerere de recurs în sensul pronunţării hotărârii şi cu privire la onorariile avocatului MOGA Aurel.

I. IPURL (I. S.P.R.L.) est parte căzută în pretenţie, fiind obligată de instanţa de fond la plata cheltuielilor de judecată efectuate, stabilind această obligaţie doar parţial, ca urmare a neobservării documentelor justificative existente în dosar.

A contestat sistematic măsurile practicianului în insolvenţa, iar aceasta a avut timpul necesar şi posibilitatea încetării procesului privind atragerea răspunderii materiale a sa, dar a susţinut cu obstinaţie cererea privind atragerea răspunderii, potrivit art.138, alin. l, lit. b, c, d, f, g din Legea nr.85/2006, iar în prezentul recurs şi pe temeiul art.138, alin. l, lit. e, fiind evidenta culpa sa procesuală.

Încercările de comparare a activităţii practicianului în insolvenţa cu ceea a procurorului (fila 8, alin.l , final) sunt excesive, ţinând cont de particularităţile dosarului .../2009**, în condiţiile în care culpa sa procesuală este evidentă.

Practicianul în insolvenţa - I. S.P.R.L. nu este investit asemenea reprezentant al autorităţii publice, judecătorii, procurorii, notarii publici, executorii judecătoreşti, ei desfăşoară o activitate liberală.

Introducerea de către practicianul în insolvenţa a cererii de atragere a răspunderii, în calitate de parte în proces şi căderea acestuia în pretenţii, constituie motive temeinice pentru obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

A solicitat menţinerea în totalitate a celorlalte consemnări din considerentele şi dispozitivul sentinţei nr.1961/2014.

Pârâtul D.H. a formulat întâmpinare faţă de cererea de recurs formulată de către reclamantul I. SPRL, precum şi faţă de recursul formulat de către SC C.-Sălaj SA - în insolvenţa, în calitate de intervenient accesoriu în interesul reclamantului.

În motivarea întâmpinării a arătat că recursul formulat de către intervenient este în totalitate identic recursului formulat de către reclamant, intervenientul copiind în întregime cererea de recurs formulată de către reclamantul în cauză şi nejustificând un interes propriu în cadrul recursului de faţă.

Prin cererea de recurs formulată de către reclamant, şi copiată în mod integral de către intervenientul în interesul reclamantului, s-a solicitat modificarea în tot a sentinţei civile nr. 1961/16.06.2014, pronunţată de către Tribunalul Sălaj în prezentul dosar şi admiterea cererii de antrenare a răspunderii persoanelor considerate de reclamant ca fiind responsabile de apariţia stării de insolvenţa a societăţii R. SRL, respectiv D.H., M.W. şi M.B., precum şi obligarea acestora în solidar la plata pasivului societăţii R. către creditori, conform art. 138 literele b, c, d, e, f şi g din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Motivele de recurs, invocate de către reclamant şi reluate integral de către intervenient, fac referire şi trimitere, în principal, la părerile experţilor în cauză, aceste motive fiind neîntemeiate şi nejustificate, astfel cum va argumenta în cele ce urmează.

A subliniat faptul că în motivarea recursului reclamantul a făcut în mod constant trimiteri către părerile proprii exprimate de către experţii în cauză, în cadrul diverselor rapoarte de expertiză efectuate în prezentul dosar, inducând instanţei de recurs ideea de a achiesa la aceste neavizate şi nesusţinute de cunoştinţe legale corespunzătoare. Faţă de această chestiune, care, astfel cum s-a putut observa, constituie fundamentul principal al cererii de recurs formulate de către reclamant, a precizat că motivele astfel invocate de către reclamant nu pot fi reţinute de către instanţă, întrucât reclamantul şi-a fondat cererea de recurs în principal pe păreri neavizate ale experţilor în cauză.

Astfel, expertul are singura sarcină de a răspunde, în limitele atribuţiilor şi competenţelor sale, la obiectivele, respectiv obiecţiunile sau suplimentele la expertiză, formulate de către părţi, expertul neavând nicio competenţă de a se pronunţa asupra unor chestiuni care ţin de soluţionarea fondului cauzei, acest atribut aparţinând exclusiv instanţei de judecată. Cu toate acestea, reclamantul a făcut o gravă confuzie în acest sens, aducând ca şi motive în admiterea recursului formulat, păreri care nu sunt avizate şi nici nu pot influenţa în niciun fel o instanţă de judecată.

Experţii contabili în cauză nu au cunoştinţele legale necesare pentru a se pronunţa asupra unor chestiuni de fond, acestea rămânând, astfel cum este firesc, exclusiv în sarcina instanţei de judecată, singura competentă în soluţionarea fondului cauzei, raportat la întregul probatoriu administrat, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile.

Faţă de aceste aspecte, pe care le-a considerat deosebit de importante, a solicitat să se observe că, în mod judicios, Tribunalul Sălaj, ca instanţă de fond, prin sentinţa ante-menţionată, nu a luat în considerare simple păreri neavizate ale unor experţi în cauză, ci, analizând probatoriul administrat în cauză, a pronunţat o sentinţă în mod corespunzător conform probatoriului administrat şi raportată, în integralitatea ei, la dispoziţiile legale aplicabile în această cauză. Cu toate acestea reclamantul a imputat în mod eronat şi nefondat instanţei de fond faptul că nu a ţinut cont de păreri neavizate ale experţilor în cauză, solicitând instanţei să adopte aceste păreri.

Mai mult, deşi instanţa este singura care trebuie şi poate să stabilească motivele care au condus la apariţia stării de insolvenţă, reclamantul şi sub acest aspect a făcut trimitere la părerile experţilor care, cu depăşirea atribuţiilor în cază, au emis anumite opinii privitoare la motivele ce au cauzat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de societatea R.. Cum spunea anterior, aceste chestiuni, în mod corect, nu au fost luate în considerare de către instanţa de fond, aceasta analizând rapoartele de expertiză strict în ceea ce priveşte chestiunile stabilite de către experţii în cauză, în limitele competenţelor şi atribuţiilor lor.

Pornind în principal de la păreri ale experţilor, exprimate în prezentul dosar, reclamantul a susţinut aplicabilitatea condiţiilor legale de atragere a răspunderii pârâtului H.D. în ceea ce priveşte deschiderea procedurii insolvenţei societăţii R. SRL, argumentele reclamantului în acest sens fiind total nefundamentate şi nejustificate, astfel cum va arăta în cele ce urmează.

1. Faţă de aplicabilitatea art. 138 alin. (1) lit. b) şi c).

În susţinerea prezentului recurs, reclamantul a prezentat o serie de probabilităţi cu privire la actele realizate de către pârâţi în cadrul activităţii R., făcând trimitere la opiniile experţilor, astfel cum a detaliat deja în partea introductivă a prezentei întâmpinări.

1.1Vânzarea produselor la extern.

Astfel, faţă de menţiunea reclamantului că vânzarea produselor la extern s-a făcut în mod constant sub preţurile de producţie şi că această politică ar fi condus la apariţia stării de insolvenţă, a atras atenţia asupra faptului că, prin expertiza efectuată la dosarul cauzei, s-a constatat de către d-na expert D. „nu se poate spune că există o politică de preturi definite în cadrul societăţii, aceasta lipseşte" (pagina 12 din expertiza suplimentată cu suplimentele la expertiză solicitate de către părţi, precum şi reanalizată în lumina obiecţiunilor la expertiza iniţială).

De asemenea, s-a stabilit prin expertiză cu certitudine faptul că preţurile la export erau diferite pentru motivul că vânzarea la export era una de tip angrosistă, în timp ce la intern se vindeau sporadic produse individuale. Mai mult, a subliniat faptul că majoritatea produselor livrate la extern, în sistemul en-gros, nu erau produse finalizate integral, ci produse care necesitau îmbunătăţiri, astfel încât preţul de livrare nu corespundea întotdeauna, preţului unui produs similar finalizat.

1.2 Inexistenţa unor relaţii de afiliere.

De asemenea, în ceea ce priveşte relaţiile de afiliere dintre societăţile R., R., G. Gmbh şi G. GMBH, pe de o parte, şi H.D., pe de altă parte, prin raportul de expertiză efectuat de către d-na D. s-a relevat faptul că vânzarea produselor la extern avea loc în baza unui contract încheiat între dl. D., ca reprezentant al G. Gmbh, şi d-na B.M., ca reprezentant al R. SRL, acest contract reglementând acte de comerţ între două persoane juridice. în acest sens reclamantul nu a arătat care este interesul concret, direct şi personal al lui H.D. în cadrul acestor operaţiuni, după cum în mod judicios a reţinut şi Instanţa de fond, după cum nici nu arătat care ar fi prejudiciul rezultat ca urmare a acestui fapt şi cuantumul acestuia.

Ca atare, a solicitat să se aibă în vedere faptul că, din probatoriul administrat la dosar în ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 138 alin. (1) lit. b) şi c), nu s-a putut dovedi un interes personal raportat la modul de vânzare a produselor la extern, afirmaţiile conform cărora ar fi existat un interes personal fiind simple supoziţii ale reclamantului nefundamentate în mod corespunzător.

1.3 Stabilirea chiriei între societăţile R. SRL şi R.I. SRL.

De asemenea, s-a susţinut de către reclamant faptul că stabilirea chiriei de către R.I. ar fi fost una abuzivă, într-un cuantum exagerat. Faţă de această menţiune, a solicitat să se constate faptul că nu s-a demonstrat care era preţul de piaţă practicat în condiţii similare şi, ca atare, afirmaţia că preţul chiriei era unul exagerat nu este susţinută de nicio dovadă în acest sens. Ca atare, a considerat lipsit de relevanţă acest aspect, nefiind argumentat, ci constituind doar o simplă supoziţie, invocată fără nici un argument viabil de către reclamant. Nefiind dovedit acest aspect, a considerat că nici nu avem posibilitatea reală de a contra-argumenta, din moment ce nu au existat argumente faţă de cuantumul excesiv al acestei chirii.

În aceeaşi ordine de idei, a făcut trimitere la Sentinţa civilă nr. 595/22.02.2010 prin care s-a respins acţiunea în anulare formulată de lichidatorul judiciar, instanţa reţinând conformitatea cu legea a relaţiilor contractuale dintre societăţile R.I. şi R..

Şi faţă de această situaţie de antrenare a răspunderii, a evidenţiat că, din nou, nu a fost dovedită legătura de cauzalitate clară între cuantumul chiriei, susţinut a fi exagerat, şi deschiderea procedurii insolvenţei.

1.4 Lipsa dovedirii legăturii de cauzalitate.

De asemenea, nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între modul de stabilire a preturilor şi intrarea societăţii în insolventă. Cu toate acestea, art. 138 condiţionează admisibilitatea unei acţiuni de tragere la răspundere a persoanelor vinovate de apariţia stării de insolventă de legătura de cauzalitate între faptele săvârşite de persoanele în cauză şi consecinţa directă şi concretă a deschiderii procedurii insolvenţei. În acest această politică de vânzare la extern a fost adoptată de către societate încă de la începutul activităţii comerciale desfăşurate, pe parcursul anilor existând atât profit, cât şi pierderi, în funcţie de condiţiile economice de piaţă. Orientarea societăţii R. încă de la început către extern nu ar fi trebuit să permită existenţa pe piaţă a acesteia pe o perioadă de aproape 15 ani, dacă s-ar fi dovedit că era o politică defavorabilă societăţii.

Deschiderea procedurii insolvenţei a fost cauzată pe fondul creşterii bruşte şi explozive a preţului la tablă, precum şi a variaţilor de curs valutar, astfel cum s-a subliniat şi prin raportul administratorului judiciar în acest sens (filele 237/241 dosar nr. .../2008 - dosarul privind insolventă R. SRL), aspect subliniat şi de către Tribunalul Sălaj, prin sentinţa ante-menţionată.

A solicitat să se aibă în vedere faptul că preturile la tablă au crescut din ianuarie 2007 până în octombrie 2008 cu 67%, fapt care ar fi afectat chiar si o societate care era în plină dezvoltare, respectiv care nu întâmpina nicio dificultate financiară. Faţă de această creştere, a încercat să identific posibili noi furnizori, după cum în anul 2007 a creditat societatea cu suma de 41.000 Euro din fonduri personale. Ca atare, nu se poate sub nicio formă reţine pasivitatea sa faţă de problemele societăţii şi, cu atât mai puţin, întreprinderea unor acţiuni în defavoarea acesteia.

Instanţele de judecată au respins cererile de atragere la răspundere a persoanelor din organele de conducere în situaţiile în care s-a dovedit că insolventă a fost cauzată de diminuarea cererii pieţei şi scăderea preţurilor (CA. Bucureşti, secţia VI comercială, Decizia nr. 20R/2005) sau conjunctura economică nefavorabilă (Tribunalul Sibiu, secţia comercială, Sentinţa nr. 80C/2005).

Deschiderea procedurii insolvenţei a fost solicitată de către administratorul societăţii R., dl. W., pe fondul lipsei de lichidităţi şi a ameninţărilor de către C. cu introducerea în bancă a biletelor la ordin, această solicitare de deschidere a insolvenţei fiind necesară pe motiv de incapacitate de plată, şi nu pe motivul practicării unor preţuri sub costurile de producţie, cum s-a susţinut în mod eronat şi nefundamentat.

Nu în ultimul rând, faţă de aplicabilitatea literelor b şi c în prezenta cauză instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada principalei condiţii de existenţă a faptelor ilicite şi anume dispunerea cu rea-credinţă şi în interes personal, în scopul obţinerii unor avantaje patrimoniale şi nepatrimoniale şi în detrimentul societăţii falite.

Ca atare, a solicitat respingerea acţiunii reclamantului faţă de el ca întemeiată pe literele b şi c ale art. 138, ca nejustificată şi netemeinică.

Faţă de aplicabilitatea art. 138 alin. (1) lit. d).

În ceea ce priveşte neţinerea contabilităţii în conformitate cu dispoziţiile legale, din probatoriul administrat precum şi în considerarea dispoziţiilor legale aplicabile în materie, a reieşit în mod concret următoarele aspecte importante cu privire la pretinsa existenţă a acestor fapte ilicite şi a săvârşirii lor de către H.D., şi anume:

> activitatea de contabilitate nu era în sarcina lui H.D., ci conducerea acesteia era în sarcina administratorilor societăţii, şi

> faţă de operaţiunile efectuate prin contul dl. W., nu s-a reţinut ilegalitatea acestora, ci doar faptul că nu sunt corecte din punct de vedere al înregistrării în contabilitate, în sensul că trebuiau înregistrate în contul de creditori.

În cazul de faţă, în ceea ce priveşte efectuarea unor operaţiuni prin contul dl. W., s-a observat lipsa prejudiciului cauzat creditorilor, banii obţinuţi fiind viraţi ulterior în contul societăţii R.. Mai mult, a rezultat din chiar raportul de expertiză contabilă că sumele transferate au fost folosite pentru plata furnizorilor şi salariilor.

Doctrina juridică şi practica instanţelor de judecată a reţinut că „toate faptele enumerate la lit. d) se caracterizează prin săvârşirea lor cu intenţie, care trebuie să fie dovedită cu probe convingătoare în persoana fiecăruia dintre cei consideraţi răspunzători” (I. Turcu, Legea procedurii insolvenţei, comentarii pe articole, ed. C.H. Beck, pag. 525).

Astfel cum în mod judicios a reţinut instanţa de fond, nu se poate discuta despre o neţinere efectivă a contabilităţii, conform prevederilor legale, întrucât acest aspect implică o durată mai mare de timp, iar încălcarea prevederilor legale în acest sens trebuie să fie realizată cu intenţia de a ascunde datorii sau active.

De asemenea, nici în această privinţă reclamantul nu a arătat concret care este legătura de cauzalitate între ţinerea unei contabilităţi în această manieră şi deschiderea procedurii insolvenţei, şi nici reaua credinţă sub acest aspect.

Totodată, din probatoriul administrat în cauză (în principal RIF din 28.01.2009) s-a putut stabili cu certitudine faptul că „operaţiunile economice reflectate în contabilitate...sunt înregistrate în mod cronologic şi sistematic în conturile corespunzătoare (f. 28)".

Ca atare, a solicitat să se constate faptul că ţinerea contabilităţii nu era imputabilă lui H.D., astfel încât acesta nu poate fi făcut răspunzător pentru modul de ţinere a acestei contabilităţi, respectiv pentru consecinţele rezultate din o eventuală eroare în modul de ţinere a contabilităţii. Aşadar, elementul vinovăţiei, ca şi condiţie de răspundere, lipseşte cu desăvârşire în această privinţă.

Faţă de aplicabilitatea art. 138 alin. (1) lit. e) şi f).

Cu privire la pretinsa folosire de mijloace ruinătoare de către pârâţi şi, implicit, a sa, pentru a procura persoanei juridice fonduri în scopul încetării de plăţi, din nou acest aspect nu a fost sub nicio formă dovedit de către reclamant în mod corespunzător.

Astfel, faţă de trimiterile reclamantului privind emiterea unor cecuri fără acoperire, instanţa de fond a stabilit în mod concret că prin emiterea acestor CEC-uri nu s-au procurat fonduri persoanei juridice, astfel încât nici sub aspectul faptei de a fi folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi, reclamantul nu a dovedit corespunzător şi nici nu a propus în probatoriu dovezi care să ateste că pretinsa folosire a unor astfel de mijloace a condus la creşterea gradului de îndatorare al societăţii şi, în final, la insolvenţa acesteia.

În ceea ce priveşte emiterea facturii în cuantum de 54.179,58 Euro de către societatea G. Gmbh către R. nu este semnată de către D., iar acceptarea şi înregistrarea ei în contabilitate nu poate fi imputată acestuia, deoarece administratorul în funcţiune avea datoria verificării şi refuzării acesteia.

Mai mult, nu numai că nu a folosit mijloace ruinătoare în sensul şi scopul literei f), ci dimpotrivă a creditat societatea din fonduri personale în momentele acesteia de dificultate financiară, după cum a depus şi toate eforturile în sensul identificării unor furnizori de tablă mai avantajoşi decât societatea C., astfel cum a menţionat anterior.

Ca atare, nici aplicabilitatea literelor e) şi f) nu poate fi reţinută, nefiind dovedită în mod corespunzător.

Faţă de aplicabilitatea art. 138 alin. (1) lit. g).

Plăţile efectuate în anul 2008 către societatea G. Gmbh se justifică prin aceea că această societate era principalul partener comercial al societăţii R., aproape întreg venitul realizat de ultima societate provenind de la G. Gmbh. Totodată, expertizele contabile în cauză au demonstrat că relaţiile dintre aceste două societăţi se desfăşurau într-un mod perfect legal, preţurile de vânzare fiind comparabile cu cele practicate de alţi producători de pe piaţă. În cazul în care nu s-ar fi achitat datoriile către societatea din Germania, societatea R. ar fi pierdut cel mai important cumpărător al produselor sale.

În ceea ce priveşte plata chiriei către societatea R., aceasta se explică prin simpla calitate a respectivei societăţi, anume locatorul care deţinea în proprietate spaţiile comerciale unde îşi desfăşura activitatea societatea R.. În aceeaşi ordine de idei, a făcut trimitere la Sentinţa civilă nr. 595/22.02.2010 prin care s-a respins acţiunea în anulare formulată de lichidatorul judiciar, instanţa reţinând conformitatea cu legea a relaţiilor contractuale dintre societăţile R.I. şi R..

Pe de altă parte, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, prin acţiunea în anulare întemeiată pe art. 80 din legea insolvenţei au fost respinse acte de aceeaşi natură precum cea invocată de către reclamant, având ca obiect bunuri de o valoare net superioară, înstrăinate cu 3 zile anterior formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, astfel încât cu atât mai puţin, compensările ce au avut loc cu câteva luni anterior deschiderii procedurii insolvenţei nu au putut constitui temei al admiterii acţiunii în cauză.

Ca atare, nici faţă de prevederile literei g) nu s-a dovedit vinovăţia şi nici legătura de cauzalitate între plăţile efectuate şi apariţia insolvenţei, astfel încât nu s-a justificat atragerea la răspundere a sa pentru motivul cuprins în art. 138 alin. 1 lit. g) din Legea nr. 85/2006.

Condiţiile legale privind atragerea răspunderii lui H.D. nu sunt îndeplinite.

Răspunderea reglementată de art. 138 este o răspundere civilă delictuală, astfel încât, admisibilitatea acesteia este strict condiţionată de proba elementelor constitutive generice ale acestui tip de răspundere. Ca atare, pentru a putea fi dispusă antrenarea răspunderii, lichidatorul ar fi trebuit să dovedească următoarele aspecte:

• faptele culpabile săvârşite de H.D.;

• vinovăţia lui H.D.;

• prejudiciile produse în detrimentul creditorilor;

• legătura de cauzalitate, raportată la apariţia stării de

insolventă.

Suplimentar faţă de aceste condiţii, lichidatorul trebuia să aibă în vedere cerinţele art. 138, care reglementează limitativ faptele ilicite care pot da naştere acestei răspunderi, fapte intenţionale, cu excluderea culpei ca formă de vinovăţie.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, astfel cum s-a susţinut şi în literatura de specialitate, aceasta „este una inedită, întrucât nu se cere a exista legătură directă între fapta ilicită şi prejudiciu, ci, în principal, între fapta ilicită şi starea de insolventă şi, ca o consecinţă firească, între fapta ilicită şi insuficienţa activelor" (Gheorghe Piperea, Insolventă: legea, regulile, realitatea, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008 ).

Ca atare, faţă de îndeplinirea tuturor condiţiilor legale privind antrenarea răspunderii persoanelor vinovate de apariţia stării de insolventă, acţiunea reclamantului, precum şi recursul de faţă sunt totalmente nefondată, condiţiile privind antrenarea răspunderii, astfel cum au fost descrise anterior, fiind superficial analizate de către reclamant şi nesusţinute de probatoriul administrat în cauză.

Din probele administrate la dosarul cauzei nu au fost dovedite concret ce fel de fapte de comerţ a realizat efectiv H.D., după cum nu a fost dovedit nici interesul personal al lui H.D. în realizarea unor fapte ilicite, sub acoperirea societăţii R. sau posibilitatea efectivă de a continua o activitate care ducea, în mod vădit, la încetarea de plăţi.

Totodată, s-a desconsiderat total de către reclamant motivele intrării societăţii în insolventă, respectiv creşterea explozivă a preţurilor la tablă şi imposibilitatea identificării unor furnizori care să livreze tablă la preţuri accesibile.

Achitarea cheltuielilor de judecată.

Faţă de acest aspect a solicitat obligarea reclamantului la achitarea cheltuielilor de judecată, pentru motivele expuse sumar şi în cererea de recurs formulată în prezentul dosar.

În acest sens, lichidatorul a înţeles să continue această acţiune, chiar după închiderea procedurii falimentului faţă de societatea R., fiind, la momentul de faţă, titularul acestei acţiuni. Astfel, din moment ce lichidatorul şi-a asumat în mod corespunzător susţinerea prezentei acţiuni, nefundamentate corespunzător şi neîntemeiate din punct de vedere legal, este firesc ca, în situaţia respingerii de către instanţa de recurs a acţiunii intentate de către reclamant, acesta să suporte achitarea cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispoziţiile legale în materie.

Faptul intentării acţiunii fără un temei legal solid precum şi a lipsei unui probatoriu adecvat, care să fii justificat această acţiune, nu îi poate fi imputabil decât reclamantului în cauză, neexistând niciun temei legal pentru care partea care cade în pretenţii să nu mai poată fi obligată la achitarea cheltuielilor de judecată.

Faţă de cele anterior menţionate, a solicitat respingerea recursului, respectiv a acţiunii intentate de reclamant ca fiind nedovedită şi netemeinică şi menţinerea sentinţei atacate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs şi a apărărilor formulate prin întâmpinări, Curtea reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sălaj la data de 24.11.2009 , în dosarul nr. .../2009, lichidatorul soc. prof. I. IPURL a solicitat angajarea răspunderii a pârâţilor W.M. - R.A. , D.H., B.M. şi T.P. ai debitorului SC R. SRL în temeiul art. 138 lit. b, c, d, f,g din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei.

Prin sentinţa nr.5961 din 26 noiembrie 2010, a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar soc. prof. I. IPURL reprezentată de practician în Insolvenţă C.S.I., au fost obligaţi pârâţii - administratori statutari la debitorul Sc R. SRL Aghireş, W.M. - R.A. , D.H. şi B.M. în solidar să suporte pasivul social al debitoarei până la limita sumei de

916.000 lei şi a fost respinsă acţiunea faţă de pârâtul T.P..

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii W.M.-R.A. şi D.H. iar prin Decizia nr.3470 din 26 septembrie 2011, pronunţată în dosarul nr. .../2009, Curtea de Apel Cluj a admis recursurile declarate de pârâţii W.M. -R.A., D.H. şi B.M. împotriva sentinţei civile nr.5961 din 26.11.2010, pronunţată în dosarul nr..../2009 al Tribunalului Sălaj pe care a fost casată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare la instanţa de fond, prin sentinţa nr.871 din 1 februarie 2012, pronunţată în dosarul nr..../2009*, a fost admisă excepţia ridicată de pârâtul D.H. - prin reprezentant, s-a respins acţiunea formulată de fostul lichidator al SC R. SRL - I. IPURL - pentru lipsa calităţii procesuale active a lichidatorului şi s-a respins cererea pârâtului D.H., de obligare a lichidatorului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei a declarat recurs W.M. R. şi lichidatorul judiciar I. IPURL Zalau iar prin Decizia nr.4158 din 21 mai 2012 pronunţată în dosarul nr. .../2009*, Curtea de Apel Cluj a admis recursurile declarate de pârâtul W.M. - R.A. şi I. IPURL - fost lichidator judiciar al debitoarei S.C. R. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr.871 din 01.02.2012 pronunţată în dosarul nr. .../2009* al Tribunalului Sălaj, şi a dispus casarea sentinţei menţionate cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Îndrumările date de către curtea în decizia de casare au fost ca,cu prilejul rejudecării, judecătorul să procedeze la completarea raportului de expertiză şi să poată dispună şi administra orice alte probe considerate utile şi pertinente în scopul formării convingerii sale, fie în sensul acceptării, fie în sensul înlăturării susţinerilor şi apărărilor formulate de părţi şi în scopul unei concrete stabiliri a faptelor şi a aplicării dispoziţiilor legale - astfel cum a dispus instanţa de recurs cu ocazia primei casări cu trimitere spre rejudecare.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Sălaj la data de 26.06.2012, sub nr. .../2009**.

Urmare a rejudecării prin sentinţa civilă nr. 1961 din 16.06.2014 pronunţată în dosarul nr. .../2009** al Tribunalului Sălaj s-a luat act de faptul că lichidatorul judiciar a renunţat la cererea de atragere a răspunderii formulată împotriva pârâtului T.P., s-a respins ca nefondată cererea formulată de lichidatorul judiciar I. IPURL, împotriva pârâţilor D.H., M.W. şi B.M. pentru obligarea acestora la plata în solidar a pasivului societăţii R. în temeiul dispoziţiilor art. 138, lit. b,c,d,e şi g din Legea insolvenţei iar lichidatorul a fost obligat ca parte căzută în pretenţii să achite părţilor următoarele sume cu titlu de cheltuieli de judecată:

-4273 lei pentru pârâtul D.H. formată din onorariu achitat expertului şi taxa judiciară de timbru;

-7371 lei pentru pârâtul M.W. format din onorarii expert şi taxă

timbru.

De asemenea s-au respins cererile acestor pârâţi pentru cheltuielile de judecată reprezentând onorariile avocaţilor ce i-au reprezentat ca nedovedite şi s-a luat act de faptul că pârâta B.M. nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Curtea va analiza mai întâi recursurilor declarate de către lichidatorul debitoarei SC R. SRL AGHIREŞ I. SPRL Zalău şi de către intervenienta SC

C.S. SA.

Prin cererea iniţială lichidatorul debitoarei SC R. SRL AGHIREŞ I. SPRL Zalău a indicat a temei legal al cererii de antrenare dispoziţiile art 138 lit. b, c, d, f,g din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei.

Este adevărat că prin cererea de recurs a indicat ca temei legal şi dispoziţiile art 138 alin1 lit „e” din Legea nr.85/2006, însă la termenul de judecată de la data de 03 noiembrie 2014, lichidatorul judiciar a arătat că este o eroare indicarea literei „e” art 138 din legea nr.85/2006, şi că de fapt, faptele arătate ca fiind la litera „e” se sunt fapte la dispoziţiile literei „d” a art 138 din legea mr.85/2006.

Ca atare în analiza, Curtea va analiza cererea doar sub aspectele dispoziţiilor art 138 alin1 lit b, c, d, f,g din legea nr.85/2006.

Din cuprinsul certificatului constatator nr.1637 din 29.02.2008 eliberat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj reiese că la aceea dată calitatea de asociaţi ai SC R.S. Srl o avea G.Gmbh cu o cota de participare la beneficii şi pierderi de 60%, T.P. cu o cotă de 5%,

B.M. cu o cotă de 1 % şi D.H. cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 30% iar calitatea de administratori o aveau B.M. şi W.M.-R.A. ( f 10 dos. nr. .../2009).

Din cuprinsul extrasul privind furnizarea de informaţii nr.21995 di 21.10.2009 eliberat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj reiese că la astă dată calitatea de administrator o mai are doar W.M.-R.A., ceea ce dovedeşte că pârâta B.M. s-a retras din funcţia de administrator. ( f 11 dos. nr. .../2009).

Din declaraţia martorului P.P. reiese că în anul 2007 s-a retras din funcţia de administrator ( f 477 vol II dos. .../2009**).

Mai mult lichidatorul judiciar a renunţat la acţiune împotriva administratorului T.P. apreciind că a avut un rol pur formal în administrarea societăţii şi că nu a semnat nici un act contabil după anul 2005. Acelaşi lichidator, însă a recunoscut acelaşi caracter formal şi în ceea ce o priveşte pe pârâta B.M., chiar dacă în mod indirect respectiv prin evidenţierea persoanelor care au beneficiat din aceste operaţiuni comerciale anteriore intrării în insolvenţă a debitoarei SC R. SRL.

Ca atare, cu privire la această pârâtă nu este cerinţa contribuţiei la ajungerea debitorului în insolvenţă, cât timp acesta s-a retras de la conducerea societăţii

Acestea sunt motivele pentru care Curtea apreciază că este corectă soluţia judecătorului sindic de respingere a cererii de antrenare faţă de pârâta B.M..

Este corectă susţinerea lichidatorului judiciar că pârâtul D.H. a deţinut controlul majoritar în SC R.S. SRL , respectiv ca asociat cu 30% şi ca reprezentant al G.Gmbh care deţine cu o cota de participare la beneficii şi pierderi de 60% la SC R.S. SRL.

Ori, controlul deţinut pârâtul D.H. în societatea debitoare se concretiza atât ca asociat cât şi controlul cu privire la modul de conducere a societăţii, dovada fiind declaraţia martorului B.N. care a arătat că acesta era patronul firmei şi cu acesta discuta probleme pe teme de producţie şi calitatea produselor iar cele 2 majorări de preţ din anii 2006-2007 au fost prezentate mai departe pârâtului D.H. şi partenerului extern G. ( f 490 vol II dos. .../2009**).

Cu privire la răspunderea administratorilor faţă de societate, în speţă răspunderea pârâtului W.M.-R.A., se circumscrie sferei răspunderii contractuale determinata de limitele mandatului conferit acestora, mandat care include şi obligaţiile legale instituite în Legea nr. 31/1990, iar răspunderea administratorilor faţă de terţi apare că fiind întotdeauna o răspundere extracontractuală, o răspundere delictuală, aşadar, acesta fiind şi contextul în care judecătorul sindic a circumscris faptele sferei dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Obligaţia şi răspunderea administratorului este structurată pe doi piloni, unul care are drept temei prevederile art.7, teza întâi, din Legea societăţilor comerciale respectiv obligaţiile şi răspunderea circumscrisă mandatului şi cel de-al doilea pilon, constituit de dispoziţiile legale, întemeiat pe prevederile art. 72, teza a doua, Legea nr. 31/1990 care constituie, în fapt, o dispoziţie de trimitere la dreptul societăţilor comerciale.

Răspunderea este fundamentată pe culpă, însă, în ipoteza răspunderii pentru neîndeplinirea obligaţiilor ce decurg din funcţie, elementul subiectiv este prezumat, întrucât este vorba despre obligaţiile de rezultat, în timp ce regimul răspunderii pentru actele de gestiune propriu-zise presupune dovedirea culpei administratorului.

Legiuitorul a instituit doar cerinţa contribuţiei la ajungerea debitorului în insolvenţă fapt care relevă voinţa legiuitorului de a da valoare cauzală şi acelor fapte care, deşi nu au determinat direct starea de insolvenţă, au contribuit la producerea ei.

Instituirea acestui tip de răspundere specială agravată a membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă a urmărit identificarea unei alternative subsidiare, la îndemâna creditorilor, pentru satisfacerea masei credale.

Legiuitorul a creat în mod expres această formă de răspundere pentru repararea prejudiciului cauzat creditorilor societăţii de către membrii organelor de conducere ale persoanei juridice, care prin activitatea lor neloială au adus societatea în stare de insolvenţă şi că o consecinţă a acestei stări patrimoniale s-a produs o reducere în valoarea reală a creanţelor pe care o aveau creditorii faţă de societate.

Sensul dispoziţiei legale, potrivit căreia judecătorul sindic poate dispune că o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere în ipoteza săvârşirii faptelor enumerate limitativ, trebuie coroborat cu dispoziţiile art. 2 din Legea insolvenţei, care statuează că scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă.

Determinarea cuantumului prejudiciului trebuie să se realizeze în condiţii identice celor dintr-o acţiune în răspundere civilă, prin administrarea tuturor probelor de natură a conduce la aflarea acestor limite iar în speţă probatoriul administrat a confirmat cuantumul, prejudiciul fiind în raport de cauzalitate demonstrat cu fapta.

Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există faptele generatoare, care au constituit condiţia necesară, adică fapte în lipsa cărora dauna nu s-ar fi produs.

Complexitatea vieţii unei societăţi comerciale implică succesiunea şi împletirea unor fapte şi împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiţia de a fi considerate cauza insolvenţei.

Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanşat punerea în mişcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfăşurarea lor nestingherită ,fie nu au împiedicat această desfăşurare ,deşi intervenţia ar fi fost posibilă şi eficientă împiedecând apariţia consecinţelor nedorite, între care insolvenţa debitoarei care a fost şi cauza prejudiciului creditorilor.

Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi şi unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acţioneze şi să producă prejudiciul.

Practica a reţinut în mod constant premisa coexistenţei dintre cauză şi condiţii, cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară, dar şi condiţiile cauzale, adică faptele care au mediat acţiunea cauzală.

Trebuie reţinut că în cazul raportului de cauzalitate ne aflăm în prezenţa a două fapte cunoscute şi a unui mecanism logic de corelare a celor două fapte, care nu este cunoscut şi care trebuie identificat şi probat.

Cu privire la faptele prevăzute la art. 138 lit.b din Legea nr. 85/2006, spre deosebire de constatările judecătorului sindic, Curtea reţine că actele de comerţ efectuate de către pârâţi, în speţa vânzările mărfurilor produse de societatea debitoare către societatea G. Germania, reprezentata de pârâtul

D., sub preţul de cost al acestora, vânzări păgubitoare pentru societatea falita, şi perpetuate cu buna ştiinţă de către pârâţi pe parcursul a mai multor ani, până la falimentul societăţii.

Interesul pârâţilor, în special al pârâtului D. în aceste acte de comerţ este evident, având în vedere că acesta deţinea, pe lângă calitatea de asociat majoritar al societăţii falite R., şi calitatea de director al firmei G., firma către care erau livrate la preturi derizorii majoritatea seifurilor produse de societatea falita, şi cărora le profita tot acest comerţ păgubitor pentru R..

Interesul pârâtului celuilalt pârât, este acela că din derularea operaţiunilor de încasări şi plăţi efectuate cu instrumente bancare, societatea utilizează pe lângă contul său bancar şi operaţiuni bancare derulate prin două conturi deschise pe PF M.W.. Astfel, operaţiunile derulate în luna septembrie 2008, prin cele două conturi bancare sunt efectuate între clientul G. Gmbh Germania şi SC R. SRL, în senul că în urma încasării de euro PF M.W., sunt schimbaţi în lei în baza ordinelor de schimb valutar şi sunt viraţi în lei în contul societăţii debitoare, iar această faptă a fost constată ca fiind nelegală urmare a controlului efectuat de către DGFP Sălaj. Prin operaţiunile derulate prin contul personal al pârâtului M.W. au fost prejudiciaţi grav creditorii care deţineau instrumente de plata emise de R., nemaiexistând transparenţă în privinţa sumelor care intrau în contul R., din sumele de bani vehiculate prin contul pârâtului M.W. putând fii plătiţi preferenţial o parte din creditori în dauna celorlalţi

Cu privire la faptele prevăzute la art. 138 lit.c din Legea nr. 85/2006, un act păgubitor de comerţ săvârşit de către pârâţi, este încheierea unor contracte de închiriere între societatea debitoare R. şi societatea R. deţinută de pârâtul D., vădit păguboase pentru societatea falita, datorita chiriei exagerate plătită de societatea falita către R. SRL chirie a cărei majorare constanta nu avea nici un fundament economic.

Cu privire la preţul produselor livrate pe piaţa externă, activitatea a fost păgubitoare pentru societate cât timp preţul a fost stabilit tocmai de către clientul G. în baza contractului de colaborare nr.73/2006, şi în care la capitolul preţ nu se stabileşte nici un detaliu de valori, ci se arată că vor fi stabilite în funcţie de complexitatea modelului.

Ori, nu are nicio relevanţă apărarea pârâţilor că preţul era mai mic pe piaţa externă faţă de piata internă întrucât mărfurile nu erau livrate en-detail, câtă vreme aceste operaţiuni comerciale ducea la prejudicierea societăţii faţă de preţurile pe acre le-ar fi obţinut pe piaţa internă, pentru aceleaşi produse.

Cu privire la faptele prevăzute la art. 138 lit.d din Legea nr. 85/2006, curtea reţine că din curpinsul expertizei efectuată în cauză de doamna expert D.M. reiese lipsa de organizare a evidenţei contabile de gestiune pentru producţia de seifuri, respectiv lipsa documentelor de evidenţă primara în baza cărora să se poată determina costurile de producţie pentru seifurile produse, lipsa rapoartelor de producţie, lipsa bonurilor de consum cu materiale pe tipuri de seif.

Cu privire la acest aspect, constatăm că în aceste împrejurări nu doar administratorul societăţii era responsabil de organizarea şi conducerea contabilităţii în conformitate cu legea, ci şi asociatul D., care, deşi nu avea atribuţii directe de verificare sau supervizare a contabilităţii, avea obligaţia ca asociat să se autosesizeze cu privire la convocarea adunărilor generale ale asociaţilor, pentru a aproba situaţiile financiare anuale, dar şi, în special, politicile contabile aplicate în societate, şi de a lua măsuri de capitalizare a societăţii la nivelul capitalurilor negative înregistrate în fiecare an, lucru pe care acesta nu l-a făcut, dimpotrivă, a continuat an după an activitatea comerciala păguboasa care a dus la insolvenţa R. SRL.

Mai mult din Raportul de inspecţie fiscală, s-a constatat de către organele fiscale că în septembrie 2008, societatea a înregistrat la poziţia 3 din jurnalul de cumpărături, factura R0010508/02.07.2008, în sumă de 54.179,58 euro, emisă de către G. mbh Germania iar umare a verificării scrisori, s-a constatat de către organele fiscale că nu poate fi considerată ca fiin o situaţie d elucrări sau deviz de lucrări deoarece conţine date cu valori globale, nemenţionându-se pe fiecare produs deficienţele constatate, materialele şi manopera necesare finisării. În concluzie aceste cheltuieli au fost considerate nedeductibile fiscal iar influenţele fiscale urmează să fie tratate în raportul de inspecţie fiscală.

Atât expertul cât şi organul fiscal au arătat faptul că înregistrarea acestei facturi s-a făcut fără un suport legal şi economic, deoarece această factura nu a făcut obiectul unui contract comercial şi consemnează fapte economice precedente exerciţiului financiar în care au fost înregistrate, aceasta înregistrare ducând la o creştere nejustificata a cheltuielilor auxiliare şi implicit la majorarea rezultatului negativ deja existent, precum şi a pasivului societăţii.

Cu privire la faptele prevăzute la art. 138 lit.f din Legea nr. 85/2006 respectiv pârâţii au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri în scopul întârzierii încetării de plăţi, se constată că au fost emise file CEC fără acoperire, cu câteva zile înainte de a solicita insolventa, în condiţiile în care cunoştea situaţia financiară a societăţii şi că neplata acestor sume va duce societatea la incapacitate de plată.

Astfel, au fost emise de către societatea falită prin pârâtul W.M., file CEC fără acoperire, atât către C. Sălaj, cât şi către C. Satu Mare. Astfel, către C. Sălaj au fost emise file CEC în valoare totală de 421.762,71 lei, iar către C. Satu Mare a fost emisa o fila CEC în data de 09.10.2008, pentru suma de 50.857,98 lei şi un bilet la ordin din 04.09.2008 cu scadenţă la

20.10.2008 pentru suma de 25.552,45 lei, fără acoperire bancara, şi în condiţiile în care societatea falită a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă la data de 10.10.2008.

Cu privire la faptele prevăzute la art. 138 lit g din Legea nr. 85/2006 respectiv pârâţii au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţa unui creditor, în dauna celorlalţi creditori, în expertiza contabila efectuata în cauza, expertul a menţionează plata în luna octombrie 2008 a sumei de 3391 lei către PFA M.W., este o plată preferenţiala faţă de ceilalţi creditori înscrişi în tabelul de creanţe, acest fapt circumscriindu-se prevederilor art. 138, al. 1, lit. g din Legea 85/2006.

De asemenea, în acelaşi context, este şi vânzarea de bunuri în valoare de 71.569,41 lei către R. SRL, în luna octombrie 2008, cu 3 zile înainte de solicitarea deschiderii procedurii insolventei, conform facturilor 123/07.10.2008; 124/07.10.2008; 125/07.10.2008, facturi semnate de către pârâtul M.W., vânzare de bunuri care s-a compensat cu chiria datorata de R. către R.. Este evident că aceasta modalitate de plata putând fi asimilata unei plăţi preferenţiale către R.(prin preluarea de către R. a bunurilor R. în contul chiriei datorate de aceasta), în dauna celorlalţi creditori, câtă a fost stinsă cu preferinţă faţă de creanţele altor creditori.

Considerentele enunţate au demonstrat că recursurilor declarate de către lichidatorul debitoarei SC R. SRL AGHIREŞ I. SPRL Zalău şi de către intervenienta SC C.S. SA sunt fondate în parte şi în consecinţă în temeiul art. 312 C.pr.civ, Curtea va admite în parte recursurile declarate de lichidatorul debitoarei SC R. SRL AGHIREŞ I. SPRL Zalău şi intervenienta SC C.S. SA împotriva sentinţei civile nr. 1961 din 16.06.2014 pronunţată în dosarul nr. .../2009** al Tribunalului Sălaj pe care o va modifica în parte, în sensul că va admite în parte acţiunea promovată de reclamant şi dispune antrenarea răspunderii pârâţilor D.H. şi W.M.R.A. şi obligarea în solidar la acoperirea pasivului debitoarei până la concurenţa sumei de 916.000 lei.

Va menţine sentinţa recurată cât priveşte respingerea cererii faţă de pârâta B.M. şi luării act de faptul că lichidatorul judiciar a renunţat la cererea de atragere a răspunderii formulată împotriva pârâtului T.P..

Cu privire la recursul de declarat de către pârâtul D.H. prin care a solicitat obligarea reclamantului lichidatorul judiciar Societatea Prof. I. IPURL, ca parte căutată în pretenţii, la plata şi a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial în cuantum total de 141.536 lei şi recursul pârâtul W.M.R.A. prin care a solicitat admiterea cererii accesorii privind cheltuielile de judecată - onorarii avocaţiale şi obligarea reclamantei Soc. Prof. I. IPURL la plata sumei de 24.750 RON, Curtea le va respinge.

Astfel, urmare a admiterii recursurilor declarate de către lichidatorul debitoarei SC R. SRL AGHIREŞ I. SPRL Zalău şi de către intervenienta SC C.S. SA şi admiterii cererii de antrenare, nu se poate considera că cei doi recurenţi-pârâţi nu au căzut în pretenţii şi că nu au o culpă procesuală cât timp a fost admisă acţiunea faţă de cei doi.

Astfel, în baza art 312 cod procedură civilă raportat la art 274 cod procedură civilă va respinge, va neîntemeiate, recursurile pârâţilor D.H. şi W.M.R.A..

← Administratorul judiciar necitat la soluţionarea cererii de...		Instituţie publică finanţată intregral din venituri proprii.... →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Cerere de deschidere a procedurii insolventei formulată faţă de garantul debitorului care nu si-a achitat datoria faţă de bancă. Admitere Societate in nume colectiv. Insolvenţă Lichidator judiciar desemnat în procedura insolvenţei care a obţinut o hotărâre judecătorească de anulare a unui act de transfer fraudulos. Administratorul judiciar necitat la soluţionarea cererii de prelungire a termenului de depunere a planului de reorganizare. Casare cu trimitere spre rejudecare Instituţie publică finanţată intregral din venituri proprii. Contestaţie la tabelul creanţelor.