Recurs. procedura insolvenţei. inaplicabilitatea art. 115 alineat 3 din legea nr. 85/2006 dacă în patrimoniul debitoarei nu există decât un singur bun.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 125 din data de 20.09.2016
Recurs. Procedura insolvenței. Inaplicabilitatea art. 115 alineat 3 din Legea nr. 85/2006 dacă în patrimoniul debitoarei nu există decât un singur bun.
Decizia nr. 125/C/2016-R din 20.09.2016
Dosar nr. 3252/111/C/2010/a4 - R
- art. 115 alin. 3 din Legea nr. 85/2006
Prin Sentința nr.269/F din 22 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Bihor a fost admisă în parte contestația formulată de creditorul ... S.c.p.a (fosta ... SPA ) Sucursala ... cu sediul în ... , J …, CUI RO … în contradictoriu cu lichidatorul judiciar ... IPURL, cu sediul în ... și comitetul creditorilor debitorului S.C. ... S.R.L, dispunând anularea parțială a raportului de activitate depus de lichidatorul judiciar la data de 17 februarie 2016 în ceea ce privește cheltuielile de pază și conservare în cuantum de 2.056 lei.
Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții.
Pentru a pronunța astfel, analizând actele și lucrările dosarului judecătorul sindic a reținut, în fapt că la data de 17 februarie 2016 a fost depus de către lichidatorul judiciar raportul de activitate în cuprinsul căruia au fost indicate cheltuielile efectuate pentru asigurarea pazei și conservării imobilului aflat în patrimoniul debitorului, făcându-se mențiunea suplimentară a faptului că față de refuzul creditorilor de a aproba plata unor cheltuieli aferente acestei activități se impune aplicarea prevederilor art. 115 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
El reprezintă transpunerea în practică a prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 care impune în sarcina acestuia obligația de a justifica cheltuielile efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. În măsura în care realizarea acesteia implică și cheltuieli semnificative, decizia aprobării lor revine adunării creditorilor.
Așa fiind, judecătorul sindic a reținut că anterior au mai fost depuse două rapoarte cu același conținut, cel din data de 14 ianuarie 2015 făcând obiectul controlului de legalitate. Prin decizia nr. 207/C/2015-R pronunțată la data de 29 octombrie 2015 de către Curtea de Apel Oradea s-a stabilit că în privința cheltuielilor de procedură-pază și conservare nu a existat o hotărâre a adunării creditorilor, lichidatorul judiciar prezentând creditorilor o altă situație decât cea reală și a procedat la încheierea contractului de prestări servicii pază. De la momentul pronunțării deciziei și până în prezent nu a fost făcută dovada de către lichidatorul judiciar că ar fi obținut acordul creditorilor pentru avansarea acestor cheltuieli anterior datei de 15 decembrie 2015. Fiind vorba despre considerente care sprijină hotărârea adoptată, ele se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel încât tragerea unei concluzii diferite ar duce la încălcarea acesteia.
Fără a contesta realitatea serviciilor de pază și conservare, judecătorul sindic a reținut că elementul esențial îl reprezintă absența bazei legale pentru efectuarea lor : acordul prealabil al creditorilor. Faptul că inițial creditorul și-a manifestat acordul cu privire la suma estimativă avansată de către lichidatorul judiciar nu poate duce la o altă concluzie din moment ce nu a existat o hotărâre a adunării creditorilor în acest sens. Tocmai de aceea, judecătorul sindic a apreciat că suma aferentă activităților de pază și conservare pentru perioada 1.12.2015 - 15.12.2015 nu este justificată, impunându-se admiterea contestației sub acest aspect, sens în care a și dispus.
Referitor la anularea mențiunii că se impune aplicarea prevederilor art. 115 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, a reținut că textul legal are în vedere ipoteza inexistenței unor lichidități în patrimoniul debitorului pentru conservarea acestuia. Activitățile desfășurate de către lichidatorul judiciar și reflectate în rapoartele de activitate depuse conduc la concluzia certă că asigurarea integrității imobilului și conservarea valorii lui de circulație impune măsuri de pază și conservare. Acestea nu au fost aprobate de către creditori, menținerea în viitor a acestei situații putând conduce la degradarea imobilului situat într-o zonă montană în care valorile termice sunt mai scăzute în toată perioada anului. Faptul că textul amintit face trimitere la ipoteza existenței mai multor bunuri în patrimoniul debitorului, nu înseamnă că el nu este aplicabil în situația în care singurul bun este supus riscului de degradare întrucât nu există sume de bani ce să poată fi alocate conservării lui. Tocmai de aceea, considerând că măsura luată de lichidatorul judiciar corespunde prevederilor legale, a respins contestația sub acest aspect ca nefondată.
Împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul sindic a formulat recurs recurenta contestatoare ... SCPA Sucursala ... - Agenția ... , solicitând instanței admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii în întregime a contestației formulate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului contestatoarea recurentă arată că, prin hotărârea pronunțată în cauză, instanța a dispus respingerea contestației formulate, cu privire la mențiunea potrivit căreia " în cazul de față consideră că se impune aplicarea prevederilor art.115 alin.3 din Legea 85/2006 " .
În mod eronat, apreciază recurenta, a reținut instanța de fond faptul că "textul amintit face trimitere la ipoteza existența mai multor bunuri în patrimoniul debitorului, nu înseamnă că el nu este aplicabil în situația în care singurul bun este supus riscului de degradare, întrucât nu există sume de bani ce sa poată fi alocate conservării lui, respingând pe acest motiv contestația formulată.
Potrivit textului art. 115 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, "în vederea conservării patrimoniului, în cazul în care în averea debitoarei nu există suficiente lichidități, lichidatorul va putea valorifica de urgență bunuri ale debitoarei pentru obținerea acestor lichidități fără aprobarea creditorilor. Valorificarea se va efectua prin licitație publică, după evaluare prealabilă, pornind de la valoarea de lichidare indicată de evaluator." Situația premisă a aplicării acestei prevederi legale este necesitatea de conservare a patrimoniului debitoarei Așadar, numai în vederea conservării, păstrării patrimoniului debitoarei se pot valorifica de urgență alte bunuri ale debitoarei. Or, în condițiile în care în patrimoniul debitoarei nu exista decât acest singur bun imobil pe care lichidatorul dorește a-l înstrăina fără aprobarea creditorilor, tocmai în vederea "conservării" sale, este evident că dispozițiile art.115 alin. 3 nu sunt aplicabile.
Consideră că reiese în mod clar din textul art. 115 alin. 3 faptul că bunurile ce pot fi valorificate trebuie să fie de o valoare redusă față de patrimoniul în sine pentru a se justifica vânzarea acestora pentru conservarea unor bunuri importante. Astfel, în situația în care exista un singur bun în patrimoniul debitoarei acesta reprezintă de fapt întreg patrimoniul debitoarei, acest bun trebuie conservat. Este evident că vânzarea acestuia nu poate reprezenta o modalitate de conservare a bunului sau a patrimoniului debitoarei. Mai mult, potrivit raționamentului lichidatorului judiciar s-ar impune vânzarea întregului patrimoniu al debitoarei, pentru a se obține sumele necesare asigurării pazei unui bun care nu mai exista. Astfel, în cuprinsul raportului contestat, lichidatorul judiciar consemnează următoarele: "având în vedere hotărârea adunării creditorilor cu privire la faptul ca nu avansează sume de bani pentru asigurarea pazei imobilului aflat în patrimoniul debitoarei și în conformitate cu prevederile art.113 alin. 1 din Legea 85/2006, la data de 01.02.2016 s-a efectuat sigilarea bunului iar paza proprie a fost retrasă. În cazul de față consideră că se impune aplicarea prevederilor art. 115 alin. 3 din Legea 85/2006".
Dincolo de faptul că nu vor mai fi necesare sumele pentru care a fost valorificat bunul, prin vânzarea acestui bun în temeiul art. 115 alin. 3 nici nu s-ar realiza conservarea lui, acesta urmând a fi înstrăinat probabil sub valoarea lui de piața, astfel încât s-ar realiza chiar o diminuare a patrimoniului în condițiile în care rațiunea art. 115 alin. 3 este tocmai aceea de a se conserva patrimoniul debitoarei. Este evident faptul că prin această măsură s-ar prejudicia drepturile creditorilor și s-ar diminua în mod profund nejustificat patrimoniul debitoare.
În aceste condiții, apreciază că în cauza de față prevederile art. 115 alin. 3 nu pot fi aplicate de către lichidatorul judiciar întrucât s-ar inculca chiar premisa de la care pornește rațiunea acestei dispoziții legale. Consideră ca fiind eronat și raționamentul instanței de fond, potrivit căruia nu se poate considera ca textul legal nu este aplicabil și în situația în care singurul bun este supus riscului de degradare întrucât nu există sume de bani care să poate fi alocate conservării lui. Instanța nu analizează situația concretă dedusă judecății, făcând doar o analiză superficială prin care stabilește că în general textul ar putea fi aplicabil și în situația în care exista un singur bun în patrimoniul debitoarei și acesta ar trebui conservat. Astfel, instanța nu a analizat dacă în aceasta situație se justifica vânzarea acestui imobil pentru obținerea sumelor necesare pazei imobilului care nu va mai fi în patrimoniul debitoarei.
Având în vedere aceste împrejurări, dispozițiile legale în materie, solicită a se constata că în speță lichidatorul judiciar nu este îndreptățit a face aplicarea dispozițiilor art. 115 alin. 3 Legea 85/2006 și, pe cale de consecință, a modifica raportul de activitate în sensul înlăturării acestor mențiuni.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 8, 20, 21 din Legea nr. 85/2006.
Instanța de recurs analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, a reținut că este fondat urmând ca în baza prevederilor art. 304 pct. 9, art. 312 Cod procedură civilă și art. 8 din Legea nr. 85/2006 să dispună admiterea lui și modificarea în parte a sentinței atacate pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată la data de 23.02.2016, recurenta creditoare ... S.c.p.a (fosta ... SPA) Sucursala ... - Agenția ... a contestat raportul de activitate depus de lichidatorul judiciar la data de 17.02.2016, solicitând anularea acestuia în ce privește cuantumul cheltuielilor de pază și conservare, precum și măsura privind necesitatea aplicării prevederilor art. 115 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 la bunul imobil aflat în patrimoniul debitoarei.
Contestația formulată a fost admisă în parte de către judecătorul sindic, în ce privește cuantumul cheltuielilor de pază și conservare și respinsă în partea privind măsura valorificării de urgență a bunului imobil, creditoarea recurând sentința pronunțată și solicitând admiterea contestației formulate și în ce privește măsura de valorificare a bunului imobil.
Analizând motivele de recurs invocate și prevederile art. 115 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, invocate de către intimatul lichidator judiciar în luarea măsurii contestate, curtea a reținut că sunt fondate, prevederile legale nefiind aplicabile în cazul bunului imobil aflat în patrimoniul debitoarei.
Astfel s-a reținut că, potrivit prevederilor art. 115 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, în vederea conservării patrimoniului, în cazul în care în averea debitoarei nu există suficiente lichidități, lichidatorul va putea valorifica de urgență bunuri ale debitorului pentru obținerea de lichidități fără aprobarea creditorilor.
Aceste dispoziții legale au fost introduse de legiuitor cu scopul de a se obține lichiditățile necesare pentru luarea măsurilor de conservare a patrimoniului debitorului, măsuri care reclamă efectuarea de cheltuieli care nu pot fi acoperite din averea debitorului în lipsa unor sume de bani. Aceasta măsură este una de excepție, fiind justificată de urgența măsurilor de conservare a bunurilor debitorului care trebuiesc a fi luate și care acordă posibilitatea valorificării urgente a unor bunuri, fără acordul creditorilor, care nu pot fi consultați în vederea efectuării vânzării bunurilor datorită caracterului urgent al măsurilor ce trebuiesc a fi adoptate și care nu pot suferii amânare până la momentul la care creditorii adoptă modalitatea de valorificare a patrimoniului debitorului. Măsura poate privi bunurile care sunt supuse stricăciunilor datorită perisabilității lor sau a termenului de garanție, ori procurarea sumelor necesare pentru derularea procedurii de lichidare a averii debitorului care nu pot fi acoperite din averea debitoarei.
Din analiza prevederii legale mai sus amintite rezultă că legiuitorul a avut în vedere situația existenței mai multor bunuri în averea debitorului, din care unele presupun luarea unor măsuri de conservare care datorită lipsei lichidităților nu pot fi adoptate, fapt care justifică valorificarea de îndată a altor bunuri ale debitorului pentru a se putea obține lichiditățile necesare pentru luarea măsurilor de conservare a bunurilor care impun adoptarea unor asemenea măsuri. Este adevărat că legiuitorul nu exclude posibilitatea valorificării de îndată și a unui singur bun aflat în patrimoniul debitorului, însă doar în ipoteza în care se realizează scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prevederii legale, cum ar fi situația bunurilor perisabile sau al căror termen de garanție expiră.
În speță, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prevederii legale nu poate fi atins câtă vreme bunul imobil vizat de măsura lichidatorului este singurul bun aflat în patrimoniul debitoarei, nu există alte bunuri care ar justifica luarea unor măsuri de conservare, iar bunul imobil nu este unul perisabil sau cu vreun termen de garanție.
Faptul că asigurarea integrității imobilului și conservarea valorii lui de circulație impune luarea unor măsuri de pază și conservare, care nu au fost aprobate de către creditori, iar menținerea în viitor a acestei situații ar putea duce la degradarea imobilului situat într-o zonă montană în care valorile termice sunt mai scăzute în toată perioada anului, nu justifică valorificarea imobilului în temeiul prevederilor art. 115 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, fără aprobarea creditorilor, câtă vreme ipoteza vizată de legiuitor prin instituirea prevederii legale nu este îndeplinită. Pentru a se evita producerea consecințelor invocate de către practicianul în insolvență este necesară intensificarea demersurilor necesare valorificării imobilului conform strategiei de valorificare a acestuia aprobate deja în cauză de către creditori sau supunerea dezbaterii acestora a schimbării modalității de valorificare a bunului ori a celei în care se poate asigura paza și conservarea imobilului, însă nu se poate proceda la valorificarea imobilului, de îndată, fără aprobarea creditorilor, pentru obținerea unor lichidității care nu sunt necesare în vederea luării vreunor măsuri de conservare a altor bunuri.
Drept urmare, curtea a reținut că motivele de recurs invocate în cauză sunt fondate, motiv pentru care recursul declarat a fost admis cu consecința modificării în parte a sentinței atacate conform dispozitivului prezentei decizii.
În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, instanța a dispus obligarea debitoarei intimate la plata sumei de 260 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentei, reprezentând taxă timbru.
| ← Recurs. contestaţie hotărâre adunare creditori prin care s-a... | Apel. procedura insolvenţei. inadmisibilitatea apelului... → |
|---|
