Recurs. procedura insolvenţei. cerere formulată de un creditor, de obligare a debitoarei la plata unei sume de bani reprezentând cheltuieli de conservare şi administrare a bunurilor debitoarei, întemeiată pe prevederile art. 121 din legea nr. 85/2006 şi p
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 124 din data de 13.09.2016
Recurs. Procedura insolvenței. Cerere formulată de un creditor, de obligare a debitoarei la plata unei sume de bani reprezentând cheltuieli de conservare și administrare a bunurilor debitoarei, întemeiată pe prevederile art. 121 din Legea nr. 85/2006 și pe contractul de prestări servicii dintre părți, încheiat pe parcursul derulării planului de reorganizare, având ca obiect repararea și punerea în funcțiune a unor utilaje proprietatea debitoarei. Netemeinicie. Calificarea ca și creanță curentă, născută în perioada de reorganizare, a creanței creditorului reclamant
Decizia nr. 124/C/2016-R din 13.09.2016
Dosar nr. 8082/111/C/2006/a10 - R
- art. 121, 123 și art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006
Prin Sentința nr.626/F din 27 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Bihor a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de creditorul S.C. ... S.R.L. cu sediul în ... , J0… , CIF RO … în contradictoriu cu lichidatorul judiciar ... cu sediul în ... .
Pentru a pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut în fapt că, între creditorul S.C. ... S.R.L. și debitor au fost încheiate ulterior deschiderii procedurii insolvenței două contracte de prestări servicii având ca obiect punerea în funcțiune a mașinii de alezat și frezat ACC-160-PAMA, respectiv montarea ansamblelor HBMC 130/4000, precum și un contract de vânzare-cumpărare sub condiție suspensivă. În executarea acestora au fost emise facturile fiscale nr. .../12.04.2011, .../26.09.2012, .../26.09.2012 și .../13.01.2012. Întrucât între părți există divergențe parțiale în privința certitudinii creanțelor reflectate în cuprinsul acestora, precum și a naturii juridice a sumelor pretinse, ele s-au impus a fi examinate în mod distinct.
Astfel, în ceea ce privește suma de 105.239, 70 lei (factura fiscală nr. .../26.09.2012) s-a reținut că în cuprinsul acesteia se face referire că reprezintă contravaloarea comisionului de vânzare, demontare și pregătire pentru expediere la export. Între această mențiune și cea din contractul de vânzare-cumpărare în baza căruia se pretinde a fi fost emisă există o contradicție evidentă din moment ce obiectul celui din urmă îl reprezintă cumpărarea sub condiție a mașinilor-utilaje de mâna a doua cuprinse în anexa la contract.
Probele administrate în cauză nu au putut conduce la concluzia certă că între părți s-a încheiat un contract de comision ce să justifice pretinderea de către creditor a unei sume de bani cu acest titlu. În absența unor dovezi care să permită existența contractului și a eventualului cuantum stabilit de părți cu titlu de comision judecătorul sindic a considerat că pentru suma de 105.239, 70 lei creditor nu deține o creanță certă.
În plus, nu trebuie omis că prin declarația de creanță depusă la data de 6 iunie 2013 după deschiderea procedurii falimentului față de debitor creditorul S.C. ... S.R.L. nu a solicitat plata acesteia. Susținerea că factura fiscală a fost anulată de către lichidatorul judiciar nu poate constitui un temei pentru înlăturarea obligațiilor impuse de lege în sarcina unei părți sub sancțiunea decăderii. Concluzia se-a impus întrucât emitentul facturii nu a fost lichidatorul judiciar, ci creditorul, astfel încât orice acțiune a celui din urmă nu poate afecta valabilitatea unui înscris pe care nu l-a întocmit. Ca atare, sub acest aspect a considerat cererea nefondată.
Referitor la suma de 122.080, 88 lei trebuie precizat cu titlu preliminar că certitudinea ei nu este pusă în discuție din moment ce lichidatorul judiciar a dispus înscrierea creditorului în tabelul suplimentar de creanțe ulterior deschiderii procedurii falimentului. Simpla înscriere în acest act de procedură nu înlătură posibilitatea reținerii că acestea ar reprezenta cheltuieli de administrare sau conservare, esențială fiind natura acestora și nu împrejurarea dacă a fost sau nu înscrisă creanța în tabelul de creanțe.
Concluzia s-a impus din examinarea prevederilor art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală, prevedere ce se aplică și în caz de faliment. Textul legal nu stabilește ordinea în care se achită sumele reprezentând aceste creanțe, scopul reglementării fiind acela de a nu pune administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar în situația de a întocmi tabele succesive de creanțe.
Examinarea coroborată a acestei prevederi cu cele instituite de art. 121 și 123 din Legea nr. 85/2006 conduce la concluzia că distribuirile de sume în caz de faliment nu se pot face decât în conformitate cu aceste dispoziții, legea nereglementând o altă modalitate de distribuire a sumelor obținute din lichidarea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului. Dacă prima dispoziție are în vedere ipoteza vânzării bunurilor grevate de garanții reale, cea de a doua vizează celelalte situații.
Creditorul nu a făcut dovada că sumele pretinse sunt aferente unor bunuri care au fost grevate cu sarcini în favoarea unor alți creditori participanți la procedură, astfel încât distribuirile nu s-ar putea face decât în conformitate cu cea de-a doua reglementare. Această prevedere tratează în mod distinct două categorii de creanțe : cheltuielile de administrare și conservare (pct. 1) și creanțele rezultând din continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii (pct. 3). Reglementarea lor distinctă conduce la concluzia certă că în măsura în care debitorul și-a continuat activitatea ulterior deschiderii procedurii, creanțele izvorâte din raporturile stabilite de acesta cu diverși parteneri contractuali se încadrează în cea de-a doua ipoteză.
Cele două contracte de prestări servicii încheiate între creditor și debitor a vizat desfășurarea unor activități care să permită continuarea procesului de producție în spațiul deținut de către cel din urmă. Tocmai de aceea, creanța nu poate fi calificată ca fiind una de administrare și conservare întrucât ea nu decurge dintr-o activitate ce a presupus asigurarea integrității patrimoniului debitorului, ci dinamizarea acestuia.
Față de toate acestea, a considerat că cererea formulată este nefondată și a respins-o.
Împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul sindic a formulat recurs creditorul SC ... SRL, cu sediul în ... , solicitând instanței admiterea recursului declarat, modificarea hotărârii atacate și drept consecință, obligarea lichidatorului judiciar ... la plata către recurentă a sumei de 227.360,62 lei în temeiul art. 4.1 rap. la art. 121 din Legea nr.85/2006 cu titlu de cheltuieli ocazionate de procedura insolvenței S.C. ... S.A.
În motivarea recursului se arată că, în cursul anului 2008, societatea, care are ca activitate principală întreținerea și exploatarea de mașini industriale, a fost contactată de administratorul judiciar ... , în vederea reabilitării a o parte din platforma industrială a SC ... SA pentru ca respectiva parte să poate fi exploatată și repusă în funcțiune. Face mențiunea că la acel moment producția era oprită, utilajele nu erau în stare de funcționare, necesitând serioase reparații.
În acest sens, între societatea recurentă și ... S.A. s-au încheiat mai multe contracte de prestări servicii, având ca obiect repararea mașinilor și utilajelor din dotarea ... SA. Socotind că serviciile prestate în temeiul acelor contracte au avut natura unor acte de conservare și administrare a patrimoniului societății aflate în insolvență, a solicitat pe calea prezentei cereri să se dispună lichidatorului judiciar să facă plata contravalorii acestor servicii în temeiul art. 4.1 rap. la art. art. 121 din Legea 85/2006.
Hotărârea primei instanțe: Prima instanță a respins cererea pentru două diferite motive, corespunzător unor două situații pe care aceasta le-a apreciat în mod distinct.
l. Situația creanței în suma de 122.080,88 lei: Prima instanță consideră că textul legal în care poate fi cuprinsă creanța este acela prevăzut de art. 123 din Legea 85/2006, însă își justifică alegerea între pct. 1 al articolului - cheltuieli de administrare și conservare, și pct.3 - cheltuieli rezultând din continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii, în favoarea acestui ultim articol.
Alegerea instanței este una greșită. Alegerea instanței este justificată pe raționamentul că "în măsura în care debitorul și-a continuat activitatea ulterior deschiderii procedurii, creanțele izvorâte din raporturile stabilite de acesta cu diverși parteneri contractuali se încadrează în cea de-a doua ipoteză". Raționamentul este greșit în măsura în care recurenta nu a fost "parteneri contractuali", în sensul în care nu a reparat mașini și utilaje pe care debitorul urma să le vândă, comercializeze, adică să își continue activitatea, nu a participat la un flux comercial propriu zis, ci a reparat exact mașinile proprii, proprietatea debitorului, pentru ca acestea să fie în stare de funcționare, sau să poate fi vândute la un preț corect (nu derizoriu, ca fier vechi).
Se vorbește așadar de simpla administrare și conservare a bunurilor debitoarei (pct.1) nu de continuarea activității economice a debitoarei (pct.3) situație care ar fi putut intra în discuție doar dacă repara mașinile/utilajele în vederea realizării de către debitoare a unui circuit economic, a unui flux economic, adică a realizării obiectului ei de activitate.
Pe mai departe raționamentul instanței este greșit în măsura în care se retine că "creanța nu poate fi calificată ca fiind una de administrare și conservare întrucât ea nu decurge dintr-o activitate ce a presupus asigurarea integrității patrimoniului, ci dinamizarea acestuia". Fără intervenția recurentei, mașinile ... erau doar fier vechi, recurenta le-a făcut funcționale, le-a pus în valoare și au putut fi valorificate la un preț ce exprima valoarea lor tehnică, și nu la preț de fier vechi. Nu poate fi de acord cu teza că a repara mașinile/utilajele debitorului insolvent însemna "dinamizarea" activității, fiind clar că nu se mai dinamiza nimic, urma să se vândă fabrica pe bucăți, dar nu în mod haotic, ci profesionist, conform unor valori aferente stării lor tehnice, actualizate, tocmai urmarea reparării lor. În egală măsură, nu poate fi de acord nici cu teza că doar paza mașinilor/utilajelor înseamnă cheltuială de conservare și administrare, respectiv de diligențele unui bun proprietar, care impune tocmai repararea mașinilor și aducere lor în stadiu tehnic de funcționare pentru a fi valorificate corespunzător.
Judecătorul fondului nu a avut în vedere situația concretă, privitor la modul de încheiere a celor două contracte și evoluția raporturilor cu ... . S.A. Astfel creanța sus amintită izvorăște din două contracte încheiate între cele două societăți având ca unic obiect repararea, pregătirea pentru vânzare a mașinilor din dotarea pârâtei, după cum urmează:
A. Contractul de prestări servicii din 12.02.2009 (înregistrat la pârâtă sub nr. ... /23.09.2009) având ca obiect "punerea în funcțiune a mașinii de alezat și frezat ACC160PAMA, din dotarea ... , pornind din situația existenta la data prezentei. Executantul se obliga să efectueze următoarele lucrări: ETAPA I - aducerea în parametri geometrici ai mașinii (partea mecanică) ETAPA II - verificarea și asigurarea funcționarii pârtii mecanice și hidraulice a mașinii"
Cu titlu de mențiune, arată că, alocarea manoperei se va stabili pe bază de pontaj zilnic acceptat de comun acord, aceasta fiind de 12 euro/oră. Chestiunea este foarte importantă întrucât a deplasat în incinta ... SA o echipă de muncitori, care au lucrat efectiv în această locație în baza unor pontaje verificate de ... SA, pe baza foilor colective de prezență. În acest fel, angajații s-au comportat ca veritabili angajați ai ... SA, având loc practic o detașare la un alt loc de muncă, în interesul angajatorului.
În temeiul acestui contract, recurenta a emis factura .../12.04.2011, în valoare de 99.876 lei, având la mențiuni următoarele: "prestări servicii conform contract ... /23.09.2009, reparat mașina de alezat și frezat tip PAMA - finalizat lucrare și predat". Factura a fost acceptată la plată de către administratorul judiciar al societății aflate în insolvență și s-a și achitat suma de 23.815,97 lei, ramând de încasat suma 75.260,03 lei. Conform legii contabilității o factură acceptată la plată și achitată parțial nu mai poate face obiect de contestare în ceea ce privește debitorul obligației.
B. Contractul de prestări servicii nr.... /2012 din 30.03.2012 având ca obiect,, montaj ansamble HBMC130/4000." Contractul are aceleași mențiuni ca și primul contract, anume prețul lucrărilor este 12 euro/oră + TVA, iar volumul manoperei se stabilește pe baza de pontaj zilnic. În temeiul acestui contract s-a emis factura .../26.09.2012, în suma de 44.782,85 lei, acceptată la plată de ... SA. Mențiunea de pe factură arată că este vorba de "prestări servicii conform contract ... /30.03.2012 - montat sistem și transfer scula mașina India". Factura a fost acceptată la plată de către administratorul judiciar al societății aflate în insolvență.
După o plată parțială a primei facturi, adică suma de 23.815.97 lei, pentru celelalte valori data plății amânându-se de mai multe ori sub diferite pretexte oferite de administratorul judiciar, iar ulterior au fost înștiințați prin Notificare privind deschiderea procedurii de faliment că poate să depună cerere de includere în tabelul suplimentar, într-adevăr a fost înscrisă în tabelul suplimentar întocmit de lichidator.
2. Situația creanței în sumă de 105.239,70 lei. Creanța menționată a fost pretinsă în temeiul contractului de vânzare - cumpărare sub condiție încheiat la data de 30.08.2011, prin care cumpăra sub condiție mașini utilaje de mâna a doua cuprinse în anexa care face parte din prezentul contract. La momentul încheierii lui, spre deosebire de celelalte contracte, părțile au prevăzut, pe lângă activitatea de reparare a utilajelor și pe cea de intermediere în vânzarea acestora, în mod practic, recurenta, după ce repara utilajele, făcea formalitățile de publicitate pe Internet și intermedia vânzarea acestor utilaje. În acest fel se explică încheierea acestei ciudate formule "vânzare - cumpărare sub condiție", condiția fiind de fapt aceea de a găsi cumpărător pentru cumpărarea utilajelor reparate.
Legat de certitudinea acestui contract judecătorul fondului reține că probele administrate în cauză nu pot conduce la concluzia certă că între părți s-a încheiat un contract de comision, și în absența unor dovezi care să permită existența contractului și a eventualului cuantum stabilit de părți cu titlu de comision judecătorul consideră că pentru suma de 105.239,70 lei creditorul nu deține o creanță certă.
Este foarte important a se reține că lichidatorul nu a contestat în esența realizarea serviciilor și justețea pretențiilor, ci doar faptul că nu s-a înscris la masa credală cu aceste pretenții. La acest ultim capitol trebuie reținut că nu a renunțat niciodată la cele două facturi neincluse în Tabelul suplimentar, astfel că a realizat mai multe notificări de plată, separat de depunerea declarațiilor de creanțe, în care a formulat explicit solicitarea de plată a celor două facturi. Este vorba printre altele de Notificarea de plată din data de 14.05.2015 în care a solicitat plata tuturor celor 4 facturi.
Situația juridică dedusă judecății. Din analiza stării de fapt sus arătate rezultă cu prisosință că, prestațiile efectuate în temeiul contractelor de prestări servicii se încadrează în categoria actelor de conservare și administrare a bunurilor din averea debitorului, fiind vorba în esență de repararea unor utilaje în vederea valorificării lor, urmate apoi de valorificarea efectivă prin vânzarea acestora către clienți, incidența art. 121 din Legea 85/2006 fiind evidentă. Serviciile prestate de recurentă s-au făcut la un tarif de 12 EURO plus TVA/oră, fiind clar că face parte din categoria persoanelor prevăzute de art. 23 din Legea 85/2006. Plata sumelor facturate trebuia să se facă în mod direct de către lichidator din averea debitorului insolvent, fără depunerea unei declarații de creanță și includerea în Tabelul suplimentar, așa cum a fost sugestia lichidatorului judiciar și cum a și procedat în concret incidența art. 4.1. din Legea 85/2006 fiind clară.
În drept au fost invocate prevederile art. 8 din Legea 85/2006.
Instanța de recurs analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, a reținut că este nefondat urmând ca în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă, art.8 din Legea nr. 85/2006 să dispună respingerea lui ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată la data de 24 februarie 2015, creditorul recurent S.C. ... S.R.L. a solicitat obligarea lichidatorului judiciar ... S.P.R.L. la plata sumei de 227.360,62 lei reprezentând cheltuieli ocazionate în procedura insolvenței debitoarei SC ... SA și care se încadrează la art. 121 din legea insolvenței, fiind cheltuieli de conservare și administrare.
După intrarea debitoarei SC ... SA în procedura insolvenței, acesteia i-a fost aprobat planul de reorganizare a activității prin sentința nr. 416/05.09.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, perioadă de reorganizare care s-a desfășurat până la data de 03.04.2013, când prin sentința nr. 985/2013 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a dispus deschiderea procedurii falimentului societății.
După intrarea societății debitoare în procedura reorganizării în anul 2007 acesta și-a desfășurat activitatea potrivit planului de reorganizare, activitate în cadrul căreia a contractat diverse servicii cu partenerii săi contractuali, printre care și recurenta creditoare.
Astfel, debitoarea a încheiat cu recurenta la data de 12.02.2009 un contract de prestări servicii având ca obiect punerea în funcțiune a unei mașini de alezat și frezat ACC160PAMA, iar la data de 30.03.2012 a încheiat contractul de prestări servicii nr. ... care avea ca obiect montaj ansamble HBMC 130/4000, contracte care prevedeau repararea utilajelor și punerea lor în funcțiune. Pentru lucrările efectuate în temeiul primului contract recurenta a emis factura fiscală nr. .../12.04.2011 în valoare de 99.876 lei, din care debitoarea a achitat suma de 23.815, 97 lei, iar pentru cel de al doilea contract a emis factura fiscală nr. 0.../26.09.2012 în valoare de 44.782,85 lei.
La data de 30.08.2011 creditoarea a încheiat cu debitoarea contractul de vânzare-cumpărare sub condiție prin care se obliga să cumpere mașini utilaje de mâna a doua de la debitor sub condiție. La art. 1.3 din contract s-a stipulat că condiția sub care se încheie contractul este acea ca în urma inspecției tehnice a specialistului să se ateste că mașinile corespund specificației tehnice cerute de cumpărător. În executarea acestui contract creditoarea a achiziționat bunurile descrise în factura .../13.01.2012 în sumă de 2038,04 lei.
Prin cererea formulată creditoarea a invocat că în executarea aceluiași contract a executat servicii de intermediere vânzări pentru debitoare prin care a procurat pentru aceasta în urma publicității efectuate cumpărători pentru mașinile utilaje ale acesteia, sens în care pentru serviciile prestate a emis factura nr. .../26.09.2012 în sumă de 105.239,70 lei.
Toate aceste servicii prestate de către creditoare în favoarea debitoarei au fost calificate de către acesta ca fiind cheltuieli de administrare și conservare a bunurilor debitoarei care s-ar încadra în prevederile art.121 pct.1 din legea insolvenței și care ar trebui achitate cu prioritate.
Aceste susțineri ale recurentei creditoarei nu au putut fi primite, după cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic, motivele de recurs invocate fiind neîntemeiate.
Astfel, potrivit art. 121 din Legea nr. 85/2006, fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanții reale mobiliare ori drepturi de retenție de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine: 1. taxe, timbre și orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea acestor bunuri, precum și plata remunerațiilor persoanelor angajate în condițiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 și 24.
Aceste dispoziții legale sunt incidente în situația în care se efectuează distribuiri de sume din valorificarea bunurilor garantate către creditorii care dețin garanțiile, din sumele obținute fiind deduse inițial toate cheltuielile prevăzute la punctul 1. Sumele de bani solicitate de către creditoare nu se încadrează în aceste dispoziții câtă vreme nu s-a făcut dovada că serviciile a căror contravaloare o solicită creditoarea ar viza bunuri garantate.
Pe de altă parte, nici natura acestor sume de bani nu poate fi calificată ca fiind o cheltuială de administrare sau de conservare a bunurilor debitoarei în condițiile în care contractele au fost încheiate în decursul perioadei de reorganizare a debitoarei, când acesta își desfășura activitatea conform obiectului său de activitate și încheia diverse contracte cu parteneri contractuali pentru a duce la îndeplinire obligațiile asumate prin planul de reorganizare. Faptul că obiect al unor contracte de prestări servicii a fost repararea unor bunuri ale debitoarei ori faptul că aceste servicii au fost executate în incinta debitoarei de către angajații creditoarei nu califică în mod automat contravaloarea serviciilor respective în categoria de cheltuieli invocată de creditoare.
Cheltuielile de administrare și conservare vizate de art. 121 pct.1, respectiv art.123 pct.1 din legea insolvenței, sunt acele cheltuieli legate de exploatarea normală a unor bunuri sau păstrarea lor în starea în care se află pentru o cât mai bună valorificare a acestora, cheltuieli vizând utilitățile, chiriile, salariile, paza bunurilor, asigurarea acestora etc.
Ori, serviciile prestate de către creditoare nu se încadrează în această categorie, ele fiind servicii de care a beneficiat debitoarea în perioada de reorganizare și reprezintă cheltuieli curente născute din desfășurarea activității care se plătesc din documentele din care rezultă potrivit prevederilor art. 64 alin. 6 din legea insolvenței. Tocmai pe acest considerent creditoarea a încasat o parte din contravaloarea primei facturi invocate și din care nu solicită decât diferența de sumă neachitată. Este adevărat că aceste dispoziții legale se aplică și în perioada în care debitoarea se află în etapa falimentului, însă doar pentru creanțele născute în perioada în care debitoarea se află în această etapă a procedurii.
Deoarece toate serviciile solicitate la plată de către creditoare au fost efectuate în perioada în care societatea se afla în reorganizare, falimentul intervenind ulterior la data de 03.04.2013, contravaloarea serviciilor prestate de către creditoare au natura unor creanțe curente care trebuiau achitate conform art. 64 alin. 6 din lege în perioada reorganizării, iar dacă acestea nu au fost achitate în etapa respectivă, se va solicita plata lor prin intermediul cererii de înscriere în tabelul suplimentar de creanțe ce se întocmește supă trecerea în faliment și se vor plăti în ordinea de prioritate prevăzută la art. 123 din lege.
Acesta deoarece, potrivit art. 107 alin. 4, 108 alin. 3 și alin 6 din legea insolvenței, vor fi notificați în vederea înscrierii în tabelul suplimentar creditorii ce dețin creanțe născute între data deschiderii procedurii și data intrării în faliment, creditori care trebuie să se înscrie la masa credală înlăuntrul termenului stabilit pentru a putea obține recuperarea sumelor în cadrul procedurii.
În acest sens, chiar creditoarea a formulat cerere de înscriere la masa credală cu suma de 122.080,88 lei, acesta fiind înscrisă în tabelul suplimentar cu suma solicitată conform prevederilor art. 123 pct. 3 din legea insolvenței, creanța fiind una rezultând din continuarea activității debitoarei după deschiderea procedurii insolvenței. Înscrierea eronată a creanței la această ordine de prioritate ar fi trebuit a fi contestată de către creditoare pe calea contestației la tabelul suplimentat de creanțe, acesta neputând solicita obligarea practicianului în insolvență la plata sumelor potrivit prevederilor art. 121 pct.1 din lege câtă vreme creanțele se plătesc în ordinea de prioritate stabilită prin definitivarea tabelului de creanțe în conformitate cu ordinea de plată prevăzută de lege. Pe de altă parte, această creanță care reprezintă însumarea facturilor nr. .../12.04.2011, .../26.09.2012 și .../13.01.2012 nu este o creanță de natura celor vizate de art. 123 pct.1 din lege, ea nefiind o cheltuială de administrare și conservare, ci creanță curentă născută în perioada de reorganizare din desfășurarea activității debitoarei.
Drept urmare, în mod corect și legal a reținut judecătorul sindic că această creanță nu poate fi calificată ca fiind cheltuieli de administrare și conservare a bunurilor debitoarei, cererea de obligare a lichidatorului la plata acesteia neputând fi primită.
De asemenea, nu poate fi primită cererea de plată nici a celei de a patra facturi cu nr..../26.09.2012 în sumă de 105.239,70 lei reprezentând comision și cheltuieli de intermediere în vânzare prestate de către creditoare în favoarea debitoarei în condițiile în care în contractul invocat ca și temei al serviciilor de intermediere nu se stabilește un asemenea obiect al contractului. Din nici una din clauzele contractului de vânzare cumpărare sub condiție încheiat la data de 30.08.2011 nu rezultă că s-ar fi stabilit servicii de intermediere în vânzarea bunurilor debitoarei pe care să le presteze creditoarea, condițiile în care acestea se desfășoară ori contravaloarea la care s-ar fi obligat debitoarea pentru executarea lor. Factura fiscală nr. .../26.09.2012 prevede că reprezintă contravaloarea comisionului de vânzare, demontare și pregătire pentru expediere la export, însă între această mențiune și cea din contractul de vânzare-cumpărare în baza căruia se pretinde a fi fost emisă factura există o contradicție evidentă din moment ce obiectul contractului îl reprezintă cumpărarea sub condiție a mașinilor-utilaje de mâna a doua cuprinse în anexa la contract.
Nu s-a administrat vreo probă din care să rezulte cu certitudine că între părți s-a încheiat un contract de comision și obligațiile corelative ale părților, obligațiile de plată pe care debitoarea și le-ar fi asumat care să justifice pretinderea de către creditor a unei sume de bani cu acest titlu. Faptul că bunurile vizate de contractul de vânzare cumpărare sub condiție au fost cumpărate de un terț nu conduce în mod automat la obligația de plată a unui comision pentru intermediere de către debitoare câtă vreme nu s-a dovedit că acesta și-a asumat o asemenea obligație de plată.
Drept urmare, în mod corect a reținut judecătorul sindic că pentru suma de 105.239, 70 lei creditoarea nu deține o creanță certă, în lipsa unor dovezi care să permită reținerea existenței contractului și a eventualului cuantum stabilit de părți cu titlu de comision. Pe de altă parte creditoarea nici nu a solicitat plata acesteia prin declarația de creanță depusă la data de 6 iunie 2013 după deschiderea procedurii falimentului. Susținerea că factura fiscală a fost anulată de către lichidatorul judiciar nu poate constitui un temei pentru înlăturarea obligațiilor impuse de lege în sarcina unei părți sub sancțiunea decăderii, acesta cu atât mai mult cu cât emitentul facturii nu a fost lichidatorul judiciar, ci creditoarea recurentă.
| ← Apel. procedura insolvenţei. contestaţie tabel.... | Recurs. contestaţie hotărâre adunare creditori prin care s-a... → |
|---|
