ZONE NATURALE PROTEJATE. TEREN PROPRIETATE PRIVATĂ. REGIM JURIDIC APLICABIL.
| Comentarii |
|
ZONE NATURALE PROTEJATE. TEREN PROPRIETATEPRIVATĂ. REGIM JURIDIC APLICABIL.- art. 5, 7, 8 lit. b), art. 13 din O.U.G. nr. 57/2007 privind regimulariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, aflorei şi faunei sălbatice,- anexă. lit. A, pct. 4 din Ordinul nr. 1710/2007 privind aprobareadocumentaţiei necesare în vederea instituirii regimului de arienaturală protejată de interes naţional,- art. 10 lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executăriilucrărilor de construcţii,- anexa nr. 1 din Legea nr. 5/2000 privind aprobarea planului deamenajare a teritoriului naţional - secţiunea a III a - zoneprotejate,- art. 3 alin. 3 lit. l), art. 10 şi anexa nr. 1 L din H.G. nr. 230/2003privind delimitarea rezervaţiei biosferei, parcurilor naţionale şi aparcurilor naturale şi constituirea administraţiilor acestora,- anexă, pct. I.6 din Legea nr. 21371998 privind proprietateapublică şi regimul juridic al acesteia.
Prin art. 7 din O.U.G. nr. 57/2007s-a statuat asupra faptului căregimul de protecţie se stabileşte indiferent de destinaţia terenului şi de deţinători,instituirea ca arie naţională protejată făcându-se prin hotărâre de guvern pentruparcurile naţionale, conform art. 8 lit. b) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. Cum,potrivit art. 13 parcurile naţionale îşi păstrează acelaşi regim, dobândit până laintrarea în vigoare a ordonanţei ( în speţă, Parcul Cozia fiind declarat ca zonăprotejată de interes naţional prin Legea nr. 5/2000 şi H.G. nr. 230/2003),nefiind exclusă posibilitatea deţinerii în proprietate privată, aspect subliniat şi prinOrdinul nr. 1710/2007 privind aprobarea documentaţiei necesare în vedereainstituirii regimului de arie naturală protejată de interes naţional ( anexă, lit. A, pct.4), nu se constată nici o contradicţie în privinţa regimului juridic aplicabil terenuluireclamantului.
( Curtea de Apel Piteşti - s.c.c.a.f., decizia nr.562/R-C/30 mai 2008)
Prin sentinţa nr.497 din 25 martie 2008, pronunţată deTribunalul Vâlcea - secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal,a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor PrimăriaOraşului C. şi Oraşul C., fiind respinsă acţiunea faţă de aceşti pârâţi cafiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantulB.M.G., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Oraşului C.
A fost anulată obligaţia prevăzută la pct.4 lit. d 1 pct.6 dinCertificatul de Urbanism nr. 76 din 14 iunie 2007 şi au fost menţinecelelalte dispoziţii ale acestui act administrativ.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele căpotrivit art.6 alin.2 din Legea nr.50/1991, republicată, privind autorizareaexecutării lucrărilor de construcţii, autoritatea publică emitentă acertificatului de urbanism este primarul ( autoritate executivă a unităţiiadministrativ teritoriale ), astfel că, în cauza dedusă judecăţii, calitateprocesuală pasivă are numai Primarul Oraşului C..
Cât priveşte fondul cauzei, instanţa a reţinut că este parţialîntemeiată, deoarece din înscrisurile existente la dosar reiese că terenul însuprafaţă de 1.582,50 m.p. este proprietate privată şi nu face parte dindomeniul public.
Amplasamentul acestuia nu s-a schimbat cu această ocazie, elaflându-se în continuare în zona Parcului Naţional Cozia.
În consecinţă, tribunalul a reţinut că primul capăt de acţiune,care vizează anularea menţiunii cuprinsă la pct. 1 ( regimul juridic alterenului ) din certificatul de urbanism nr.76/2007, este nefondat.
Cât priveşte capătul doi de cerere, s-a reţinut că potrivit art. 1alin.3 lit. l din H.G. nr. 230/2003 privind delimitarea biosferei, parcurilornaţionale, parcurilor naturale şi constituirea administraţiei acestora, estenominalizat Parcul Naţional Cozia ca zonă naturală protejată.
Or, potrivit art.10 lit. c din Legea nr.50/1991, republicată, înzonele naturale protejate, stabilite potrivit legii, precum şi în alte ariiprotejate, solicitantul autorizaţiei de construcţie trebuie să obţină avizeleMinisterului Mediului şi Gospodăririi Apelor şi Ministerului Agriculturii,Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, legea nefăcând vorbire de avizuladministraţiei parcului naţional sau a parcului natural.
Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat recursreclamantul B.M.G., care a criticat-o sub următoarele aspecte:
1. În mod greşit a reţinut instanţa că terenul reclamantuluieste inclus în Parcul Naţional Cozia şi este, în acelaşi timp, proprietateprivată. Cele două situaţii de drept se exclud reciproc, deoarece, aşa cuma arătat în cererea principală, potrivit Legii nr. 213/1998 pct.I.6 dinAnexa cuprinzând Lista bunurilor care alcătuiesc domeniul public,parcurile naţionale fac parte din domeniul public. Cu alte cuvinte, terenulsău nu poate fi, în acelaşi timp, şi proprietate privată şi domeniul public.
2. Având în vedere că terenul reclamantului este proprietateprivată şi nu face parte din domeniul public, implicit nici din ParculNaţional Cozia, art. 10 lit. c din Legea 50/1991 nu este aplicabil în cauză.Terenul său nu este zonă naturală protejată şi, drept urmare, nu suntnecesare nici avizele de la Ministerul Mediului şi Gospodării Apelor;Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi AgenţiaJudeţeană de Protecţia Mediului.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, ce seîncadrează în dispoziţiile art. 304 pct.9 Cod proc. civilă, cât şi sub toateaspectele, în temeiul art. 304 ind. 1 Cod proc. civilă, curtea constatăurmătoarele:
Prima instanţă a reţinut, într-adevăr, că terenul reclamantuluieste proprietate privată, situat însă într-o zonă naturală protejată, pentrucare art.10 lit. c din Legea nr. 50/10991, rep. impune obligaţiasuplimentară, pentru solicitantul autorizaţiei de construcţie, de a obţineavizul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor şi MinisteruluiAgriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Numai în aparenţă există o pretinsă contradicţie între regimuljuridic al terenului şi cel aplicabil zonelor naturale protejate, în condiţiileîn care prin H.G. nr. 230/2003 s-a delimitat parcul naţional Cozia, (art. 3alin. 3 lit. l şi anexa nr. 1.L), pentru toate zonele protejate autorităţilepublice locale având obligaţia evidenţierii limitelor acestor arii, aşa cumsunt prevăzute în anexa nr. 1, în planurile de amenajare a teritoriului şi deurbanism, conform art. 10 din aceeaşi hotărâre de guvern. Şi în anexa nr.1 din Legea nr. 5/2000 este prevăzut parcul Cozia drept zonă naturalăprotejată de interes naţional, astfel că, în raport de înscrisurilecontradictorii depuse la dosar, se impune administrarea unor probesuplimentare pentru clarificarea situaţiei terenului reclamantului.
În adresa nr. 3069 din 3 mai 2007 eliberată de DirecţiaSilvică Rm. Vâlcea se vorbeşte despre faptul că terenul cumpărat dereclamant face parte din terenul restituit foştilor proprietari, care a fostscos din evidenţa fondului forestier de stat, în timp ce pârâta Primăriaoraşului C. pretinde că acelaşi teren, deşi restituit foştilor proprietari, faceparte din Parcul Naţional Cozia, potrivit H.G. nr. 230/2003 privinddelimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi parcurilornaturale şi constituirea administraţiilor acestora.
Or, prin O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturaleprotejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice,adoptată în vederea compatibilizării depline a legislaţiei naţionale cu cea aUniunii Europene în domeniul protecţiei naturii şi ţinând cont deprevederile Directivei 79/409/CEE privind conservarea păsărilorsălbatice, ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelornaturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatice, în vederea aplicării maimultor regulamente ale Consiliului Europei (Regulamentul Consiliului(CE) nr. 3.254/91 privind interzicerea utilizării capcanelor de picior şi aimportului de blănuri şi produse obţinute din animale capturate prinutilizarea capcanelor de picior sau a altor tipuri de capcane care nu suntconforme cu standardele internaţionale şi a Regulamentul Consiliului(CE) nr. 338/97 privind protecţia speciilor de floră şi faună sălbatică prinreglementarea comerţului cu acestea, cu modificările şi completărileulterioare), a fost creat cadrul instituţional şi sancţiunile pentru încălcareaprevederilor conţinute în acestea. La capitolul II, secţiunea 1, art. 5 aufost definite ariile naturale protejate, menţionându-se la lit. a) ca fiind deinteres naţional, parcurile naţionale. Prin art. 7 s-a statuat asupra faptuluică regimul de protecţie se stabileşte indiferent de destinaţia terenului şide deţinători, instituirea ca arie naţională protejată făcându-se prinhotărâre de guvern pentru parcurile naţionale, conform art. 8 lit. b) dinaceeaşi ordonanţă de urgenţă. Cum, potrivit art. 13 parcurile naţionale îşipăstrează acelaşi regim, dobândit până la intrarea în vigoare a ordonanţei( în speţă, Parcul Cozia fiind declarat ca zonă protejată de interes naţionalprin Legea nr. 5/2000 şi H.G. nr. 230/2003), nefiind exclusă posibilitateadeţinerii în proprietate privată, aspect subliniat şi prin Ordinul nr.1710/2007 privind aprobarea documentaţiei necesare în vedereainstituirii regimului de arie naturală protejată de interes naţional ( anexă,lit. A, pct. 4), nu se constată nici o contradicţie în privinţa regimuluijuridic aplicabil terenului reclamantului.
Pct. I.6 din anexa cuprinzând lista bunurilor care alcătuiescdomeniul public din Legea nr. 213/1998 include parcurile naţionale îndomeniul public, dar legislaţia adoptată ulterior a modificat regimuljuridic aplicabil acestora, existând posibilitatea deţinerii şi în proprietateparticulară, cu anumite obligaţii pentru deţinători.
Ca o consecinţă, se impune administrarea unor probesuplimentare, cu înscrisuri şi, în special, cu expertiză tehnică despecialitate prin care să se stabilească dacă terenul pentru care s-a ceruteliberarea certificatului de urbanism face parte, într-adevăr, din ParculNaţional Cozia, aşa cum susţine primarul oraşului C., fiind evidenţiat caatare în planurile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, conform art.10 din H.G. nr. 2302003, în funcţie de acestea urmând a se apreciaasupra necesităţii obţinerii avizelor suplimentare reţinute de primainstanţă în baza art. 10 lit. c din Legea nr. 50/1991.
Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, curtea, întemeiul art. 312 alin. 3 Cod proc. civilă, va admite recursul, va casasentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
| ← EVALUAREA FUNCŢIONARULUI PUBLIC. VERIFICAREA DE CĂTRE... | EXCEPŢIE DE NELEGALITATE. REVOCAREA ACTULUI PE PARCURSUL... → |
|---|
