Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 125/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 125/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 3744/62/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 125/C DOSAR NR._
Ședința publică din data de 23 septembrie 2014
Instanța constituită din:
Completul de judecată CC7:
Președinte – N. H. – judecător
Grefier - A. I. P.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – Lucreția T. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pe rol fiind soluționarea contestației declarată de condamnatul contestator C. Ș. împotriva sentinței penale nr.243/S pronunțată de Tribunalul B. la data de 20.08.2014 în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, susținerile, întrebările și răspunsurile părților prezente, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul condamnat C. Ș. ( deținut în Penitenciarul C.) asistat de apărătorul ales, avocat V. O..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța verifică identitatea contestatorului condamnat C. Ș., cu datele de stare civilă de la dosar, după care face acestuia cunoscut obiectul prezentei cauze.
Întrebați fiind de către instanță, atât apărătorul contestatorului condamnat cât și reprezentanta Ministerului Public precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Având cuvântul, apărătorul ales al contestatorului condamnat solicită instanței admiterea contestației formulată împotriva sentinței penale nr.243/S/2014 a Tribunalului B., urmând a computa pedeapsa de 2 ani, aplicată prin decizia penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 03.07.2014, perioada arestului preventiv.
Astfel, urmează a se avea în vedere faptul că, în cursul anului 2011, contestatorul condamnat a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, în două dosare.
Primul dosar s-a soluționat în mod definitiv la data de 03.07.2014, contestatorul fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pedeapsă în a cărei executare se află în prezent.
În cel de al doilea dosar, care nu s-a soluționat în mod definitiv, în prezent acesta aflându-se în faza de judecată a apelului pe rolul Curții de Apel B., contestatorul a fost arestat preventiv timp de 8 luni de zile.
Prin modificarea Codului de procedură penală, legiuitorul a dat posibilitatea celor condamnați, care au fost arestați într-o cauză în care nu s-a pronunțat condamnarea, ca această perioadă a arestului preventiv să fie dedusă anticipat.
Rațiunea pentru care a formulat această cerere vizează schimbarea regimului de executare a pedepsei, în care contestatorul condamnat ar avea posibilitatea de a desfășura activități productive cu consecința unei liberări condiționate mai ușoare.
Deși contestația la executare a fost întemeiată în fapt și în drept, instanța de fond a apreciat că aceasta este neîntemeiată, pe de o parte pentru că nu rezultă că aceste două fapte sunt concurente și pe de altă parte pentru că nu s-a pronunțat cea de a doua hotărâre definitivă.
La un moment dat, i s-a reproșat contestatorului condamnat de ce nu mai are răbdare până se soluționează și cel de al doilea dosar, însă acest dosar a fost trimis spre rejudecare, urmează a se readministra probe, astfel că acesta va fi de durată.
Pentru aceste considerente, apărătorul contestatorului condamnat solicită instanței admiterea contestației formulate, apreciind că aceasta este întemeiată, la dosarul cauzei fiind depuse înscrisuri doveditoare în acest sens.
Având cuvântul, reprezentanta Ministerului Public solicită instanței respingerea contestației formulate de către condamnat și pe cale de consecință menținerea sentinței penale nr.243/S/2014 a Tribunalului B. ca fiind legală și temeinică, apreciind că în mod corect instanța de fond a respins cererea formulată de către condamnat cu motivarea că, astfel cum s-a arătat și de către apărare, cauza în care condamnatul a fost reținut și arestat preventiv – perioadă ce se solicită a fi dedusă – se află încă pe rolul instanței, nefiind pronunțată o hotărâre definitivă.
Astfel, reprezentanta Ministerului Public solicită instanței respingerea contestației formulate și obligarea contestatorului condamnat la plata cheltuielilor judiciare.
Având ultimul cuvânt, contestatorul condamnat solicită instanței a face aplicarea dispozițiilor legale, respectiv a dispozițiilor art.72 alin.1 Cod penal, potrivit cărora perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii, fără a fi menționat un alt articol care să combată solicitarea de la acest termen.
CURTEA:
Deliberând asupra contestației penale de față:
Constată că prin sentința penală nr. 243/S/20.08.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ a fost respinsă contestația la executare formulată de condamnatul C. Ș., deținut în Penitenciarul C., cu privire la mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 251/2012 din 03.07.2014 emis de Tribunalul B. iar în baza art. 275 al. 2 din Codul de procedură penală a fost obligat condamnatul să plătească statului 80 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. la 09.07.2014 condamnatul C. Ș., a solicitat instanței ca pe calea contestației la executare să i se deducă din pedeapsa în executarea căreia se află și perioada arestului preventiv de la 28.04.2011 la 19.12.2011 din dosarul penal nr._ aflat în prezent în curs de soluționare a apelului, pe rolul Curții de Apel B., cu termen la 10.09.2014.
În drept au fost invocate prevederile art. 72 din noul Cod penal și 598 al. 1 lit. d din noul Cod de procedură penală.
Analizând contestația la executare prin raportare la actele și lucrările dosarului și textele de lege invocate tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 117/S/11.05.2012 a Tribunalului B., definitivă la data de 03.07.2014 prin decizia penală nr. 2243/03.07.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus condamnarea contestatorului C. Ș. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a și b cod penal pe o durată de 2 ani, cu aplicarea art. 65, art. 66 al. 1 lit. a, b Cod penal ca pedeapsă accesorie. Din pedeapsa principală a fost dedusă durata reținerii și arestării preventive de la 19.05.2011 la 30.09.2011.
Contestatorul se află în executarea acestei pedepse în Penitenciarul C..
În prezent contestatorul este judecat într-un alt dosar penal, respectiv dosarul nr._ al Tribunalului B., în care s-a pronunțat sentința penală nr. 131/S/28.05.2012. Prin această sentință, nedefinitivă, (apelul declarat împotriva acesteia fiind pe rolul Curții de Apel B. cu termen de judecată la 10.09.2014) s-a dispus condamnarea contestatorului C. Ș. la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, b teza a două cod penal anterior pe o durată de 5 ani. În baza art. 88 cod penal anterior din durata pedepsei principale a fost dedusă durata reținerii și arestării preventive de la 28.04.2011 la 19.11.2011.
Potrivit art. 598 al. 1 lit. d Cod procedură penală „contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei”.
Contestația la executare reprezintă mijlocul procesual care poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte sau în timpul executării hotărârii penale definitive, cu privire la executarea pedepsei.
Pe calea contestației la executare nu se poate ajunge la modificarea dispozițiilor din hotărârea instanței care au intrat în puterea lucrului judecat, fiind o acțiune care poate fi exercitată doar în condițiile și cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 598-599 noul Cod de procedură penală. În speță este invocată o cauză de micșorare a pedepsei constând în deducerea arestului preventive și reținerii dintr-un alt dosar decât cel în care s-a pronunțat hotărârea ce se execută.
Potrivit art. 72 Cod penal „perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.”
Tribunalul a constatat că interpretarea dată de contestator acestui text de lege nu corespunde literei și spiritului legii. Astfel, textul permite ca în afara perioadei privării de libertate în baza unei măsuri preventive dispuse în cauza în care se pronunță soluția de condamnare pentru infracțiunea avută în vedere la dispunerea măsurii, să fie posibilă și deducerea perioadei în care față de condamnat a fost luată o măsură preventivă privativă de libertate justificată de o anumită infracțiune, însă pe parcursul soluționării s-a dispus schimbarea încadrării juridice și condamnarea pentru altă infracțiune, sau în situația în care s-a dispus achitarea pentru infracțiunea care a justificat luarea măsurii preventive însă persoana a fost condamnată definitiv pentru comiterea altei infracțiuni, în aceeași cauză sau în altă cauză, în care a fost urmărit sau judecat în același timp ori în mod separat.
Pentru a putea fi dedusă perioada reținerii și arestului preventiv din altă cauză decât cea în care s-a pronunțat soluția de condamnare la pedeapsa pe care o execută condamnatul, este necesar să se constate în mod definitiv existența concursului de infracțiuni, situație în care se dispune contopirea pedepselor dacă este cazul, cu deducerea perioadelor reținerii și arestului preventiv din toate cauzele care au generat procedeul de contopire sau să se constate că în cauza în care condamnatul a fost definitiv judecat pentru o presupusă infracțiune concurentă a existat o perioadă de privare de libertate și s-a pronunțat o soluție definitivă de achitare.
În niciun caz nu se poate deduce pe calea contestației la executare perioada reținerii sau arestării preventive dintr-un dosar aflat în curs de soluționare dintr-o pedeapsă definitiv aplicată pentru alte fapte decât cele care formează obiectul judecății în curs, întrucât dacă s-ar proceda astfel s-ar ajunge la situația unei duble deduceri a arestului preventiv, instanța învestită cu soluționarea cauzei având obligația de a proceda la deducerea perioadei privării de libertate potrivit art. 72 al. 1 teza I și respectiv art. 404 al. 4 lit. a cod procedură penală, perioadă care, prin ipoteză a mai fost dedusă și din altă pedeapsă.
Față de considerentele expuse, prima instanță a reținut că nu există nicio cauză legală de micșorare a pedepsei în executarea căreia se află condamnatul C. Ș. astfel că se impune respingerea contestației la executare promovată de acesta.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul C. Ș. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând desființarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice prin care să se admită contestația formulată de el și în consecință să se deducă din pedeapsa pe care o execută în prezent perioada de timp în care a fost arestat preventiv în dosarul penal nr._ aflat în prezent în curs de soluționare a apelului.
În motivarea contestației formulate inculpatul a arătat în esență că în cursul anului 2011 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, în două dosare. Primul dosar s-a soluționat în mod definitiv la data de 03.07.2014, contestatorul fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pedeapsă în a cărei executare se află în prezent iar în cel de al doilea dosar, care nu s-a soluționat în mod definitiv (în prezent acesta aflându-se în faza de judecată a apelului pe rolul Curții de Apel B.) fiind arestat preventiv timp de 8 luni de zile.
Prin modificarea Codului de procedură penală, legiuitorul a dat posibilitatea celor condamnați, care au fost arestați într-o cauză în care nu s-a pronunțat condamnarea, ca această perioadă a arestului preventiv să fie dedusă anticipat.
În mod greșit a apreciat instanța de fond că este neîntemeiată contestația promovată pe de o parte pentru că nu rezultă că aceste două fapte sunt concurente și pe de altă parte pentru că nu s-a pronunțat cea de a doua hotărâre definitivă; art. 72 din Codul penal nu impune astfel de condiții, astfel că interpretarea dată de către prima instanță textului de lege invocat în susținerea contestației la executare este greșită și fără suport legal; potrivit art.72 alin.1 Cod penal, perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate trebuie să se scadă din durata pedepsei închisorii.
Analizând în aplicarea dispozițiilor art. 597 alin. 7 și 8 c Cod procedură penală raportat la art. 4251 Cod procedură penală hotărârea penală atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că este nefondată contestația promovată de condamnatul contestator C. Ș. pentru următoarele considerente:
Contestația la executare reprezintă, astfel cum a reținut și prima instanță mijlocul procesual care poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte sau în timpul executării hotărârii penale definitive, cu privire la executarea pedepsei. Pe calea contestației la executare nu se poate ajunge la modificarea dispozițiilor din hotărârea instanței care au intrat în puterea lucrului judecat, fiind o acțiune care poate fi exercitată doar în condițiile și cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 598-599 din Codul de procedură penală.
În speță, deși se invocă o cauză de micșorare a pedepsei Curtea constată, similar primei instanțe, că dispozițiile art. 598 lit. d Cod procedură penală invocate în susținerea contestației nu sunt incidente în cauză. Dispozițiile art. 72 Cod penal nu au fost greșit interpretate de către prima instanță, astfel cum susține condamnatul, iar din interpretarea gramaticală și sistematică a acestui articol nu rezultă, contrar susținerilor condamnatului, că prin modificarea acestui articol realizată odată cu modificarea Codului de procedură penală legiuitorul ar fi vrut să dea posibilitatea celor condamnați, care au fost arestați într-o cauză în care nu s-a pronunțat condamnarea, ca această perioadă a arestului preventiv să fie dedusă anticipat dintr-o altă pedeapsă pe care o au de executat.
Potrivit art. 72 Cod penal „perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.”
Este adevărat că petentul contestator C. Ș. a fost arestat preventiv în cursul anului 2011 în două dosare penale:_ al Tribunalului B. (în perioada 28.04._11) dosar aflat în prezent în calea de atac a apelului pe rolul Curții de Apel B. și dosar_ al Tribunalului B. (în perioada 19.05.2011 la 30.09.2011) acest din urmă dosar fiind soluționat definitiv prin sentința penală nr. 117/S/11.05.2012 a Tribunalului B., definitivă la data de 03.07.2014 prin decizia penală nr. 2243/03.07.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care condamnatului i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare.
Contrar celor susținute de condamnat perioadele în care a fost privat de libertate au fost deduse din cuantumul pedepselor ce i-au fost aplicate prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele judecate separat; astfel în dosarul_ al Tribunalului B. prin sentința penală nr. 117/S/11.05.2012 a Tribunalului B., definitivă la data de 03.07.2014 prin decizia penală nr. 2243/03.07.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care condamnatului i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare s-a dedus în baza art. 88 din Codul penal de la 1968 (în vigoare la acel moment) perioada prevenției de la 19.05.2011 la 30.09.2011.
Prin sentința penală nr. 131/S/28.05.2012 a Tribunalului B. s-a dedus de asemenea din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului C. Ș. durata arestării preventive executată de inculpat pentru faptele deduse judecății din acel dosar de la 28.04.2011 la 19.12.2011. Este adevărat că această din urmă hotărâre nu este definitivă, însă această împrejurare, a prelungirii procesului nu poate reprezenta un argument pentru ca perioada prevenției din dosarul_ al Tribunalului B. aflat în curs de soluționare (dedusă așa cum am arătat prin sentința penală nr. 131/S/28.05.2012 a Tribunalului B.) să fie scăzută, pe calea contestației la executare și din pedeapsa aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 117/S/11.05.2012 a Tribunalului B. în dosarul nr._ al Tribunalului B. în executarea căreia se află în prezent condamnatul.
Pe altă parte, astfel cum a sesizat și prima instanță art. 72 din Codul penal obligă instanțele să scadă durata măsurii preventive privative de libertate din durata pedepsei închisorii și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente – teză susținută de condamnat – însă pe calea contestației la executare nu se poate stabili existența concursului de infracțiuni, concurs la care face referire art. 72 Cod penal, cu atât mai mult cu cât dosarul nr._ al Tribunalului B. se află în prezent în curs de soluționare, ceea ce presupune că nu este definitiv stabilită în acea cauză existența faptei și vinovăția condamnatului care beneficiază, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare de prezumția de nevinovăție.
Pentru a putea fi dedusă perioada reținerii și arestului preventiv din altă cauză decât cea în care s-a pronunțat soluția de condamnare la pedeapsa pe care o execută condamnatul, este necesar să se constate în mod definitiv existența concursului de infracțiuni, situație în care se dispune contopirea pedepselor dacă este cazul, cu deducerea perioadelor reținerii și arestului preventiv din toate cauzele care au generat procedeul de contopire sau să se constate că în cauza în care condamnatul a fost definitiv judecat pentru o presupusă infracțiune concurentă a existat o perioadă de privare de libertate și s-a pronunțat o soluție definitivă de achitare.
Față de aceste considerente, Curtea constată că în mod temeinic a procedat prima instanță respingând ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul C. Ș., deținut în Penitenciarul C., cu privire la mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 251/2012 din 03.07.2014 emis de Tribunalul B..
Criticile aduse hotărârii atacate sunt, pentru motivele expuse, neîntemeiate, astfel încât, în baza art. 597 alin. 8 raportat la art. 4251 Cod procedură penală se va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul contestator C. Ș., deținut actualmente în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 243/S/20.08.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._, pe care o menține.
În baza art. 275 alin 2 Cod procedură penală va fi obligat contestatorul condamnat să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul contestator C. Ș., fiul lui Ș. și R., născut la 15.09.1976 deținut actualmente în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 243/S/20.08.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._, pe care o menține.
În baza art. 275 alin 2 Cod procedură penală obligă contestatorul condamnat să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.09.2014.
Președinte Grefier
N. H. A. I. P.
Red.N.H/12.11.2014
Dact.D.C/19.11.2014/4 exemplare
Red.jud.fond D.R.R.
| ← Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.... | Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 66/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
