Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 133/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 133/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 1786/62/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 133/C DOSAR NR._
Ședința publică din data de 30 septembrie 2014
Instanța constituită din:
Complet de judecată CC2:
PRȘEDINTE – M. D.
Grefier - C. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror D. M. P. M. – din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. - S. Teritorial B.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de condamnatul C. E. împotriva sentinței penal nr. 203/S din 16.06.2014 a Tribunalului B., în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, susținerile, întrebările și răspunsurile părților prezente, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru contestatorul condamnat C. E. apărătorul desemnat din oficiu, avocat S. C..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată depuse la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, motivele de contestație formulate de condamnatul C. E., prin apărător.
Întrebații fiind, părțile arată că nu sunt cereri, chestiuni prealabile de formulat.
Nefiind cereri, chestiuni prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și, în conformitate cu dispozițiile art. 388 Cod procedură penală acordă cuvântul asupra contestației formulată în cauză.
Avocat S. C., având cuvântul pentru contestatorul C. E., solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale nr. 203/2004 pentru motivele invocate în cerere. Astfel se precizează că infracțiunile prevăzute de art. 78 din Legea nr. 39/2003 sunt infracțiuni de sine stătătoare, independente, iar elementele constitutive ale infracțiuni prevăzute de art. 8 din Legea 30/2003 nu se regăsesc în cuprinsul infracțiuni de constituire grup infracțional prevăzut de art. 367 noul Cod penal. De asemenea, tot în motivarea contestației se arată că nu-și găsește aplicabilitatea nici decizia 12/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Se arată că sentința atacată a fost pronunțată la data de 16 iunie 2014, anterior publicării în Monitorul Oficial a decizia 12/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea contestației.
Reprezentatul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că au fost tranșate extrem de clar de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr.12/2014 stabilindu-se foarte clar că, printre altele, că dispozițiile cuprinse în Legea nr.39/2003, în reglementarea anterioară se regăsesc în dispozițiile art. 367 Noul Cod penal, nefiind dezincriminate.
Momentul la care s-a soluționat fondul cauzei și eventual s-a pronunțat hotărârea anterioară nu are niciun fel de importanța pentru că toate aceste dispoziții sunt valabile pentru viitor, în orice caz hotărârea rămâne definitivă și fiind formulată contestație după această dată, după soluționarea și dezlegarea de Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt pe deplin aplicabile aceste dispoziții, motiv pentru care contestația este neîntemeiată, sens în care solicită respingerea acesteia.
CURTEA:
Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 203 din data de 16 iunie 2014, Tribunalul B. a hotărât următoarele:
A respins contestația formulată de petentul condamnat C. E. privind executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 190/8.06.2011 a Tribunalului B..
A dispus înaintarea onorariul traducătorului în cuantum de 53,99 lei conform facturii din fondurile Tribunalului B. către . B..
În baza art.275 alin. (2) Cod procedură penală a obligat petentul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:prin contestația formulată la data de 8.04.2014 petentul condamnat C. E., aflat în executarea sentinței penale nr. 190 din 8.06.2011 a Tribunalului B. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod Penal.
În motivarea contestației petentul a invocat dispozițiile legii mai favorabile art. 4 din noul Cod penal, art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 Cod procedură penală și a solicitat instanței să constate dezincriminată fapta prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39 din 2003 pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, să anuleze mandatul de executare emis în baza sentinței penale nr. 190 din 8.06.2011 a Tribunalului B. și să emită un nou mandat relativ la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 cod penal din 1968 raportat la art. 24 alin 2 din Legea nr. 365 din 2002.
Examinând cauza, Tribunalul a constatat următoarele:
Prin sentința penală nr. 190 din 8.06.2011 a Tribunalului B., definitivă prin decizia penală nr. 3930 din 29.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție petentul C. E. fost condamnat pentru infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39 din 2003 la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a teza a II a,b și pentru infracțiunea de complicitate la deținere de echipamente+skimmere și softvare în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice în forma tentativei prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 Cod penal din 1968 raportat la art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365 din 2002 la pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a teza a II a ,b.
S-a emis MEPI nr.394 din 29.11.2012 și Mandat European de Arestare, în baza acestuia din urmă petentul a fost arestat la Bergamo, Italia în 25.10.2013.Prin sentința Curții de Apel din Brescia din 13.01.2014 s-a respins predarea pe Mandatul European de Arestare către România a persoanei condamnate față de statutul de rezident a acesteia și din oficiu autoritățile italiene au recunoscut sentința penală nr. 190 din 8.06.2011 a Tribunalului B., dispunându-se ca pedeapsa aplicată să fie executată în Italia. La data de 5.05.2014 prin adresa nr. MP/4901/AR Ministerul Justiției din Italia a comunicat instanței române de executare că persoana condamnată va executa pedeapsa cu închisoarea în Penitenciarul Casa Circondarialedi Bergamo, executarea pedepsei începe la 24.10.2013 și expiră la 23.04.2018.
Analizând cererea condamnatului Tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată.
La data de 1.02.2014 au intrat în vigoare Noul Cod penal și Noul Cod de procedură penală precum și legile de aplicare a acestora.
Potrivit art. 4 din noul Cod penal legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, iar conform art. 5 din Noul Cod penal privind aplicarea legii penale mai favorabile, până la judecarea definitivă a cauzei în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
În ceea ce privește infracțiunea încadrată anterior în dispozițiile art. 8 din Legea nr. 39/2003 aceasta se regăsește în conținutul art. 367 Noul Cod penal. De fapt, în acest text al Noului Cod penal este reluată în esență definiția grupului infracțional organizat sau nu de la fostul art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 39/2003, cu excepția referirii la numărul minim de membri și la caracterul grav al infracțiunii ce face obiectul grupului.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin decizia 12 din 2.06.2014 pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept că fapta prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39 din 2003 se regăsește în incriminarea din art. 367 din noul Cod penal, nefiind dezincriminată, dispoziție care este obligatorie pentru instanțe.
Potrivit art. 4 din LPACP pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi. Urmează a constata că corespondentul infracțiunii prevăzute de art. 24 alin 2 din Legea nr. 365 din 2002 este art. 325 Cod Penal și care se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani, limite care se reduc la jumătate în cazul tentativei iar pedeapsa aplicată petentului de 2 ani închisoare nu depășește noul maxim de 2 ani și 6 luni.
Împotriva acestei sentințe a declarat contestație, condamnatul C. E., prin apărător ales, criticând sentința contestată pentru netemeinicie, solicitând următoarele:
- în mod greșit, prima instanță nu a constatat dezincriminată infracțiunea prevăzută de art. 8 din legea nr. 39/2003, deoarece această infracțiune este una de sine stătătoare și nu se regăsește, în dispozițiile art. 367 din noul cod penal. Această interpretare se poate deduce din însăși definiția termenului de infracțional.
- în cauză nu poate fi aplicabilă decizia nr. 12 din data de 02.06.2014, dată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, dată de către completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aceste decizii fiind obligatorii, doar după publicarea lor în Monitorul Oficial.
- s-a solicitat să se constate că jurisprudența instanțelor de judecată, anterioară apariției deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție era în sensul constatării dezincriminate a infracțiunii, prevăzute de art. 8 din legea nr. 39/2003.
Apărătorul ales al condamnatului a depus în fața instanței de contestație motivele scrise pentru care a promovat calea de atac și împuternicire avocațială ( filele 15-19), comunicând instanței că nu se poate prezenta în fața Curții pentru susținerea acestora.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma contestației formulate, Curtea constată că, aceasta este nefondată, chiar pentru motivele arătate de către prima instanță, în considerentele sentinței contestate.
Prin sentința penală nr. 190 din 8.06.2011 a Tribunalului B., definitivă prin decizia penală nr. 3930 din 29.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție C. E. fost condamnat pentru infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39 din 2003 la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a teza a II a,b și pentru infracțiunea de complicitate la deținere de echipamente skimmere și softvare în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice în forma tentativei prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 Cod penal din 1968 raportat la art. 24 alin 2 din Legea nr. 365 din 2002 la pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a teza a II a ,b.
Curtea constată că, în mod judicios prima instanță a stabilit faptul că infracțiunea prevăzută de art. art. 8 din Legea nr. 39 din 2003, pentru care contestatorul a fost condamnat, prin sentința penală anterior arătată nu a fost dezincriminată, având în vedere dispozițiile deciziei nr. 12 din 2.06.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Potrivit dispozițiilor acestei decizii, infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39 din 2003 se regăsește în incriminarea din art. 367 din noul Cod penal, nefiind dezincriminată, dispoziție care este obligatorie pentru instanțe.
Fără să facă vreo distincție, cu privire la numărul membrilor grupului infracțional organizat, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, anterior arătată, stabilește în mod clar și cu caracter obligatoriu că infracțiunea reglementată anterior intrării în vigoare a noului cod penal, de dispozițiile art. 8 din legea nr. 39/2003 nu este dezincriminată, ci se regăsește în art. 367 din noul cod penal.
Potrivit prevederilor art. 477 alin 3 Cod procedură penală, aceste decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt obligatorii pentru instanțele de judecată, la momentul soluționării prezentei contestații decizia nr. 12/2014, fiind deja publicată în Monitorul Oficial, având caracter obligatoriu. Într-adevăr la momentul soluționării în fond a prezentei cauze, decizia nu era publicată în Monitorul Oficial, dar era publicată pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție, soluția neputând fi ignorată de către prima instanță.
Este nefondată apărarea condamnatului, care arată că anterior apariției deciziei nr. 12 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, jurisprudența majoritară era în sensul constatării dezincriminării infracțiunii prevăzută de art. 8 din legea nr. 39/2003, acesta fiind un argument în sensul admiterii prezentei contestații. Curtea constată că, această apărare nu poate modifica soluția primei instanțe, deoarece, jurisprudența instanțelor nu are caracter obligatoriu, spre deosebire de deciziile date de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 477 alin. 3 Cod procedură penală.
Se constată că, prima instanță a stabilit în mod judicios, că nu este aplicabil, în speță art. 6 Cod penal cu privire la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 Cod penal din 1968 raportat la art. 24 alin 2 din Legea nr. 365 din 2002, deoarece pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată, pentru această din urmă infracțiune, nu depășește limita maximă de 2 ani și 6 luni închisoare, prevăzută pentru aceeași faptă de dispozițiile noului Cod penal .
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către condamnatul C. E. împotriva sentinței penale nr. 203/S din data de 16.06.2014 a Tribunalului B., pe care o va menține.
Va dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul B. a sumei de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
În baza art. 275 alin 2 Cod penal va obliga contestatorul să plătească suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către condamnatul C. E. împotriva sentinței penale nr. 203/S din data de 16.06.2014 a Tribunalului B., pe care o menține.
Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul B. a sumei de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
În baza art. 275 alin 2 Cod penal obligă contestatorul să plătească suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 septembrie 2014.
Președinte, Grefier,
M. D. C. G.
Red. M.D.-8.010.2014
Dact. C.G.-8.10.2014
4 ex; Jud. fond .C. I.
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 713/2014.... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... → |
|---|
