Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Decizia nr. 44/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 44/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 124/1372/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 44/C DOSAR NR._

Ședința publică din 23 aprilie 2014

Instanța constituită din:

Complet de judecată CC1:

PREȘEDINTE – E. B.

Grefier – A. O.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror Lucreția T. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de condamnata B. M. împotriva sentinței penale nr. 58/S din 23martie 2014, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 369 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatoarea-condamnată B. M.,personal, și asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat D. I..

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Avocat din oficiu D. I. arată că a luat legătură cu petenta B. M. și aceasta înțelege să-și retragă contestația.

Fiind întrebată, personal, contestatoarea-condamnată B. M. arată că dorește să-și retragă contestația.

Se procedează la identificarea contestatoarei-condamnate B. M. care se legitimează cu cartea de identitate . nr._ eliberată de SPCLEP S. la data de 23.04.2013 – CNP_, domiciliată în mun. S., ., județul B..

Avocat din oficiu D. I. învederează instanței că contestatoarea B. M. ar avea o solicitare în legătură cu cheltuielile judiciare acordate de către instanța de fond.

Instanța aduce la cunoștința apărării că și obligarea petentei-condamnate la plata cheltuielilor judiciare face obiectul contestației. Astfel, ori înțelege să-și retragă contestația, ori își susține contestația formulată. Permite apărătorului din oficiu să discute cu contestatoare B. M. cu privire la acest aspect.

Discutând cu contestatoarea-condamnată B. M., apărătorul desemnat din oficiu, arată că aceasta revine asupra situație și precizează că nu dorește să-și retragă contestația formulată, având în vedere cheltuielile judiciare la care a fost obligată de către instanța de fond.

Întrebați fiind, apărătorul din oficiu al contestatoarei-condamnate și reprezentantul parchetului arată că nu au cereri de formulat.

Nefiind cereri de formulat, instanța constantă cauza în stare de soluționare și, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 Cod de procedură penală acordă cuvântul în susținerea contestației formulate în cauză.

Avocat din oficiu D. I. pentru contestatoarea-condamnată B. M., având cuvântul, solicită admiterea contestația formulată împotriva sentinței penale nr. 58 din data de 26.03.2014 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B., având în vedere noile prevederi. Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată petenta de către instanța de fond, având în vedere situația de fapt în care se află contestatoarea, și anume, fiind mamă a șapte copii și poate să facă dovada cu certificatele de naștere ale copiilor, aceasta este nemulțumită de cheltuielile judiciare acordate, motiv pentru care dorește ca acestea să fie anulate sau eșalonate.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestația formulată de către petenta B. M. și obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Contestatoarea-petentă B. M., personal, având ultimul cuvânt, solicită ca pedeapsa să fie transformată în muncă în folosul comunității pentru că are 7 copii minori. De asemenea, solicită anularea cheltuielilor judiciare la care a fost obligată de către instanța de fond, deoarece venitul familiei este o alocație de 450 lei pe lună, soțul său aflându-se în executarea unei pedepse de 15 ani.

Instanța rămâne în pronunțare.

După terminarea ședinței, contestatoarea-petentă B. M., depune la dosarul cauzei copii de pe certificatele de naștere ale celor șapte copii pe care îi are în întreținere.

CURTEA

Constată că prin sentința penală nr. 58/26.03.2014 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de petenta condamnată B. M., în prezent aflată în întreruperea executării pedepsei, cu domiciliul în S., ., jud. B..

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.25/S/10.05.2012 a Tribunalului pentru Minori și Familie B. petenta B. M. a fost condamnată de către Tribunalul pentru Minori și Familie B. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, sentință care a rămas definitivă la data de 15.10.2013 prin decizia penală nr.3123/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 18.10.2013 petenta a formulat o cerere de întrerupere a executării pedepsei, care a fost admisă prin sentința penală nr.68/S/21.11.2013 a Tribunalului pentru Minori și Familie B. (fila 14 dosar), astfel încât s-a dispus întreruperea executării pedepsei, în baza art.455 Cod procedură penală raportat la art.453 alin.1 lit. b Cod procedură penală, până la data de 25.02.2014 (împlinirea vârstei de 1 an de către minorul G. Randon B.), iar ulterior, prin sentința penală nr. 11/S/30.01.2014 a Tribunalului pentru Minori și Familie B. (fila 16 dosar) s-a dispus întreruperea executării pedepsei aplicate condamnatei pe o perioadă de trei luni, începând cu data de 25.02.2014, în baza art.455 Cod procedură penală raportat la art.453 alin.1 lit. c Cod procedură penală. Potrivit art.455 Cod procedură penală raportat la art.453 alin.1 lit. c Cod procedură penal executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familie. Întreruperea poate fi acordată pentru cel mult trei luni și doar o singură dată.

Noul Cod de procedură penală, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014, nu mai prevede acest caz de întrerupere a executării pedepsei printre cazurile de întrerupere reglementate de art.589.

Având în vedere că petenta a beneficiat de o întrerupere a executării pedepsei în baza dispozițiilor art.455 Cod procedură penală raportat la art.453 alin.1 lit. c Cod procedură penal ( în vigoare la acea dată), instanța a respins cererea.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnata B. M., solicitând admiterea contestației, desființarea sentinței, iar în urma rejudecării, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

În motivarea contestației condamnata arată că are șase copii mici, iar soțul ei este arestat.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

În mod întemeiat prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 589 Cod procedură penală. Este adevărat că persoana condamnată B. M. a beneficiat deja, din cauza unor împrejurări speciale, conform art. 455, raportat la art. 453 alin. 1 lit. c Cod procedură penală din 1968, de întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 25/10.02.2012 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., definitivă prin decizia penală nr.3123/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Noile dispoziții procedurale referitoare la întreruperea executării pedepsei nu mai permit însă întreruperea executării pedepsei închisorii din cauza unor împrejurări speciale, astfel că, în mod categoric, soluția tribunalului specializat este legală.

Nici cazurile de întrerupere prevăzute de art. 589 Cod procedură penală nu sunt existente în cauză. Cei șapte copii ai condamnatei au vârste cuprinse între 16 ani și 1 an și 1 lună.

Contestația condamnatei B. M. este însă întemeiată sub aspectul cuantumului cheltuielilor judiciare, în care a fost inclus și onorariul avocatului din oficiu, care, potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, ar fi trebuit să rămână în sarcina statului.

Față de aceste considerente, în temeiul, în temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Curtea va admite contestația formulată de condamnata B. M. împotriva sentinței penale nr. 58/26.03.2014 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., pe care o desființează sub aspectul cuantumului cheltuielilor judiciare.

Se va reduce cuantumul cheltuielilor judiciare la plata căruia a fost obligată condamnata B. M. de la 110 lei la 10 lei.

Celelalte dispoziții ale sentinței contestate vor fi menținute ca fiind legale și temeinice.

În baza art. 274 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în contestație vor rămâne în sarcina acestuia.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

Decide:

Admite contestația formulată de condamnata B. M. împotriva sentinței penale nr. 58/26.03.2014 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., pe care o desființează sub aspectul cuantumului cheltuielilor judiciare.

Rejudecând în aceste limite,

Reduce cuantumul cheltuielilor judiciare la plata căruia a fost obligată condamnata B. M. de la 110 lei la 10 lei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței contestate.

Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în contestație rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 aprilie 2014.

PREȘEDINTE

E. B.

Grefier

A. O.

Aflată în concediu de odihnă

Semnează grefier șef secție

D. B.

red.E.B./18.07.2014

tehnoredact.D.C./21.07.2014/4 exemplare

jud.fond I. N. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Decizia nr. 44/2014. Curtea de Apel BRAŞOV