Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 715/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 715/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 17258/197/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 715/Ap. DOSAR NR._
Ședința publică din data de 11 decembrie 2014
Instanța constituită din:
-Completul de judecată CAJ4:
Președinte - M. Ș. - judecător
Judecător - S. F.
- Grefier- A. O.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror Lucreția T. - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 1700 din data de 26 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 369 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 27 noiembrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 4 decembrie 2014, iar, apoi, pentru aceleași motive a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 11 decembrie 2014, când
CURTEA,
Asupra apelului penal de față,
Constată că prin sentința penală nr. 1700/26.06.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, în baza art. 215 al. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. c, art. 76 lit. c Cod penal, a fost condamnat inculpatul P. M. C., deținut în Casa Reclusione Volterra, Italia, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În baza art. 291 teza I Cod penal cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. c, art. 76 lit. e Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals cu referire la un înscris oficial.
S-a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 140/2012 a Judecătoriei R., definitivă prin decizia penală nr. 971/27.09.2012 a Curții de Apel Bacău. În baza art. 865 Cod penal, a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 140/2012 a Judecătoriei R.. În baza art. 585 Noul Cod procedură penală, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 140/2012 a Judecătoriei R. și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare, 1 an și 2 luni închisoare și 2 ani închisoare. În baza art. 36 al. 1 Cod penal raportat la art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal au fost contopite cele două pedepse stabilite prin prezenta cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 140/2012 a Judecătoriei R. astfel cum au fost repuse în individualitate și a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare la care a fost adăugat un spor de 6 luni închisoare, în final inculpatul executând 3 ani închisoare. În baza art. 71 al. 1, 2 Cod penal, a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cod penal pe durata executării pedepsei.
În baza art. 865 al. 2 raportat la art. 86¹ Cod penal, a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit în condițiile art. 86² Cod penal. În baza art. 863 Cod penal a fost obligat inculpatul, pe durata termenului de încercare, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul B., să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență. S-a atras atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art. 83, 84 Cod penal și art. 864 al. 2 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau al nerespectării măsurilor de supraveghere impuse precum și în cazul neîndeplinirii cu rea credință a obligațiilor civile stabilite prin prezenta. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal raportat la art. 64 lit. a (teza a II-a) și b Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, a fost suspendată și exercitarea pedepsei accesorii. S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în cauza în care s-a pronunțat sentința penală nr. 140/2012 a Judecătoriei R. în perioada 08.12._12.
În baza art. 397, 19 Noul Cod procedură penală raportat la art. 998 Cod civil, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă . SRL și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 11.640 lei daune materiale. În baza art. 276 al. 1 Noul Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a cheltuielilor judiciare realizate de aceasta în cuantum de 3000 lei. În baza art. 274 al. 1 Noul Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1500 lei, suma de 200 lei onorariu apărător din oficiu rămânând în sarcina statului conform art. 274 al. 1 teza finală Noul Cod procedură penală.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin rechizitoriul numărul 9412/P/2011 din data de 26.06.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 04.07.2013 sub numărul de dosar_, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului P. M. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 215 al. 1, 2, 3 Cod penal și uz de fals prevăzută de art. 291 teza I Cod penal.
În cuprinsul rechizitoriului s-a reținut că la data de 02.09.201 inculpatul, în calitate de reprezentant al . B., i-a indus în eroare pe reprezentanții . SRL B. cu ocazia încheierii și executării tranzacției dintre cele două societăți, cu privire la calitatea de plătitor de TVA a societății pe care o reprezenta, folosind un certificat de înregistrare în scopuri de TVA pe numele societății, înscris fals, faptă prin care a cauzat persoanei vătămate un prejudiciu de_ lei.
Această situație de fapt a fost reținută pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: declarație reprezentant legal al persoanei vătămate, numita D. R. (fila 34), înscrisuri atestând relația comercială dintre cele două societăți (filele 11-29, 47, 48, 106-112), declarație martor C. E. (fila 36), Kispal Levent (fila 71), raport de constatare tehnico-științifică (fila 82), relații comunicate de ANAF (fila 113), extrase cont (fila 124-168), relații comunicate de Oficiul Registrului Comerțului (fila 172).
Inculpatul a fost audiat în cursul urmăririi penale (fila 63), expunând o situație de fapt diferită de cea reținută mai sus. În cursul judecății s-a constatat că inculpatul este deținut într-un penitenciar din Italia, rechizitoriul fiindu-i comunicat acestuia la locul de detenție. Inculpatul a comunicat răspuns instanței, solicitând judecata în lipsă și arătând că recunoaște învinuirea astfel cum a fost formulată. Instanța a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea procedurii speciale în cazul recunoașterii învinuirii conform art. 375 Noul Cod procedură penală care impune prezența personală a inculpatului însă, raportat la poziția inculpatului, a constatat că acesta nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 374 al. 7 Noul Cod procedură penală acestea nu au fost readministrate în fața instanței, fiind avute în vedere la pronunțarea soluției.
La dosarul cauzei au fost depuse fișa de cazier judiciar a inculpatului (fila 23) precum și copie a sentinței penale nr. 140/2012 a Judecătoriei R. privindu-l pe acesta (fila 12).
Pe latură civilă, persoana vătămată . SRL s-a constituit parte civilă în cauză solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 11.640 lei.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a reținut ca stare de fapt că după ce în luna august 2010 o persoană care s-a prezentat a fi reprezentant al societății AKM Innovation SRL B. a discutat cu martorul C. E. despre o posibilă achiziție de produse, ajungând la un acord în acest sens, în data de 02.09.2010, conform înțelegerii, martorul s-a deplasat la Sibiu, la sediul societății amintite, de unde a achiziționat, pentru societatea persoană vătămată . SRL B. marfă (tablă neagră) în valoare totală de_,38 lei. Cu această ocazie inculpatul P. M. a emis factura fiscală . nr. 001/02.09.2010 care cuprindea valoarea mărfii –_,6 lei și valoarea TVA-ului aferent, respectiv_,78 lei. Ulterior, inculpatul a înaintat prin fax persoanei vătămate un certificat de înregistrare în scopuri de TVA a societății pe care o reprezenta, certificat falsificat. Astfel, în urma unui control efectuate de ANAF – DGFP B. la persoana vătămată s-a constatat că . este plătitor de TVA, astfel că suma cu acest titlu din valoarea facturii a fost imputată persoanei vătămate.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care au fost însușite de inculpat. Astfel, conform declarației martorului C. E. (fila 36 dosar urmărire penală), angajat al . SRL B., s-a deplasat la Sibiu unde a discutat cu o persoană din cadrul . marfa și factura fiscală aferentă. La dosar a fost depusă și factura fiscală . nr. 001 din data de 02.09.2010 (fila 11, 106 dosar urmărire penală) cu privire la faptul că ., în calitate de furnizor, a livrat cumpărătorului . SRL tablă neagră în valoare totală de 58.728,38 lei, din această sumă 11.366,78 lei reprezentând valoarea TVA-ului. În același timp se constată că persoanei vătămate i-a fost înaintat prin fax un certificat de înregistrare în scopuri TVA pe numele AKM INNOVATION SRL, acesta regăsindu-se la dosarul cauzei (fila 12 dosar urmărire penală). Conform raportului de inspecție fiscală (fila 16 dosar urmărire penală), în urma verificărilor desfășurate, s-a constatat că societatea a dedus TVA în sumă de 11.367 lei pe o factură emisă de un contribuabil neînregistrat în scopuri TVA, respectiv . B.. Raportat la aceste concluzii, s-a solicitat ANAF-ului să indice dacă certificatul comunicat persoanei vătămate este real, comunicându-se că certificatul cu respectiva . număr a fost emis la data de 20.08.2007 pentru o altă societate, respectiv Magic Sound SRL.
Cu privire la identitatea persoanei care a acționat ca și reprezentant al . în această ocazie urmează a se avea în vedere că prin raportul de constatare tehnico-științifică întocmit (fila 82 dosar urmărire penală) s-a concluzionat că semnăturile care apar la rubrica semnătura și ștampila furnizorului de pe factura fiscală BV nr. 001/02.09.2010, de pe un borderou de achiziție marfă de către . data de 02.09.2010 (fila 107 dosar urmărire penală) precum și cele din mai multe documente bancare din anul 2010 ale societății în discuție aparțin inculpatului P. M.. De asemenea, prin raport s-a stabilit că impresiunile de ștampilă de pe factură, borderou de achiziție și formular eliberare numerar aferent contului bancar al societății din data de 06.09.2010 sunt identice cu modelul de comparație de pe fișa specimen din data de 28.05.2010.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, susținând că a achiziționat firma în primăvara anului 2010 fără a primi ștampila firmei (și fără a efectua ulterior demersuri pentru a obține una nouă) și actele firmei și, de asemenea, nu a desfășurat nici o activitate prin această firmă. În plus, inculpatul a susținut că factura nu a fost scrisă sau semnată de el. În contradicție cu această declarație, martorul Kispal L. a afirmat că a vândut inculpatului firma . a-i preda actele, ulterior constatând că firma și-a schimbat denumirea.
Ținând cont că pe actele bancare și fișa specimen din data de 28.05.2010 apare semnătura inculpatului P. M. C., rezultă cu certitudine că acesta a efectuat demersurile necesare pentru înregistrarea corespunzătoare a societății. De asemenea, în condițiile în care pe factura fiscală din data de 02.09.2010 dar și pe un borderou de achiziție distinct de la aceeași dată apare semnătura inculpatului, rezultă că acesta s-a ocupat de activitatea societății și, pe cale de consecință, este persoana cu care persoana vătămată a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a mărfii. În plus, conform extrasului de cont depus la dosar de Raiffeisen Bank, societatea a derulat activitate comercială în perioada 21.04._12 iar inculpatul P. a efectuat retrageri de numerar, fiind singura persoană care avea specimen de semnătură în bancă și singura persoană autorizată să desfășoare operațiuni pe contul firmei. Instanța a mai reținut și faptul că inculpatul a recunoscut ulterior comiterea faptelor, în forma reținută în rechizitoriu, asumându-și răspunderea comiterii acestora.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului P. M. C. care, la data de 02.09.2010 în calitate de reprezentant al ., a furnizat marfă persoanei vătămate . SRL în valoare totală de 58.728,38 lei din care suma de 11.366,78 lei TVA, inducând în eroare persoana vătămată cu privire la calitatea de plătitor de TVA prin comunicarea unei copii a unui certificat de atestare contrafăcut, ceea ce a făcut ca aceasta să deducă suma menționată cu titlu TVA, fiindu-i ulterior imputată de organele fiscale și în acest fel suferind un prejudiciu material întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 al. 1, 2, 3 Cod penal, respectiv art. 244 al. 1, 2 Noul Cod penal .
Sub aspectul laturii obiective există o acțiunea de inducere în eroare a persoanei vătămată prin crearea convingerii că societatea AKM INNOVATION este plătitor de TVA, faptă ce a avut ca urmare crearea unui prejudiciu material persoanei vătămate reprezentată de suma dedusă cu titlu de TVA și imputată ulterior, între fapta inculpatului și rezultatul amintit existând un raport de cauzalitate directă. Sub aspectul laturii subiective inculpatul a acționat cu intenție directă, existând și scopul obținerii unui folos material injust. Fapta a fost comisă în condițiile prevăzute de alineatul 2, respectiv prin mijloace frauduloase – folosirea unui înscris contrafăcut, și ale alineatului 3 – cu ocazia încheierii unui contract. De asemenea, pentru aceleași motive, este realizat conținutul constitutiv al infracțiunii și în lumina Noului Cod penal, fiind aplicabil alineatul 2 care prevede, similar Codului penal din 1969, folosirea de mijloace frauduloase.
În același timp fapta inculpatului care la aceeași dată, a transmis persoanei vătămate, prin fax, certificatul de înregistrare în scopuri de TVA . nr._, înscris falsificat, pentru a dovedi această calitate a societății AKM INNOVATION SRL, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 teza I Cod penal, respectiv 323 teza I Noul Cod penal.
Ambele texte legale amintite reglementează infracțiunea amintită într-o modalitate similară. Astfel, sub aspectul laturii obiective, există acțiunea inculpatului de folosire a unui înscris oficial (certificat de înregistrare în scopuri de TVA, înscris emis de Ministerul finanțelor Publice), prin comunicarea acestuia prin fax persoanei vătămate, cunoscând că este fals, urmarea periculoasă, respectiv afectarea încrederii publice în veridicitatea înscrisurilor oficiale rezultând din materialitatea faptei. Sub aspectul laturii subiective inculpatul a acționat cu intenție directă, existând și scopul producerii de consecințe juridice.
Având în vedere succesiunea celor două legi penale în timp instanța de fond a analizat care dintre ele constituie lege penală mai favorabilă. S-a constatat că, sub aspectul regimului sancționator, noul Cod penal este mai favorabil din punct de vedere al limitelor de pedeapsă prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune însă Codul penal din 1969 permite reținerea ca și circumstanță atenuantă a recunoașterii săvârșirii faptei, ceea ce Noul Cod penal nu permite, astfel că s-ar putea ajunge la pedepse relativ similare în ambele variante. De asemenea, ținând cont că există mai multe infracțiuni concurente, rezultanta va fi mai mică în cazul realizării contopirii conform Codului penal din 1969 unde sporul este facultativ și ca aplicare și în privința cuantumului.
Pe de altă parte, ținând cont de necesitatea aplicării în mod global a legii penale mai favorabile, analizând și prin prisma modalității de individualizare a executării pedepsei, s-a constatat că atât Codul penal din 1969 cât și noul Cod penal permit instanței să nu dispună executarea efectivă a pedepsei ci suspendarea acesteia sub supraveghere (suspendarea condiționată nefiind o opțiune întrucât inculpatul a fost deja condamnat cu aplicarea art. 861 Cod penal pentru o infracțiune concurentă, în măsura realizării concursului neputându-se aplica un regim mai puțin sever). În raport de reglementarea legală a acestor instituții, se constată că suspendarea sub supraveghere în varianta noului Cod penal nu produce efectul reabilitării de drept, termenul de reabilitare începând să curgă la expirarea termenului de supraveghere. Față de toate acestea, s-a constatat că vechiul Cod penal din 1969 reprezintă lege mai favorabilă pentru inculpat.
Pe cale de consecință, la individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului instanța a reținut prevederile art. 52 Cod penal referitoare la scopul pedepsei, precum si criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, gradul de pericol social al faptei raportat la modul si mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit si urmarea produsă, precum și persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Analizând prin prisma acestor criterii, instanța a reținut că prejudiciul cauzat nu este unul foarte ridicat, raportat la faptul că este vorba de subiecți societăți comerciale, inculpatul a livrat în mod real marfă persoanei vătămate iar modul de comitere a faptei nu relevă un grad de pericol ridicat. De asemenea, urmează a se valorifica ca și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 al. 1 lit. c Cod penal poziția inculpatului de recunoaștere a comiterii faptelor în condiția în care, datorită situației speciale a acestuia, nu s-a putut face aplicarea art. 396 al. 10 din noul Cod de procedură penală, reținând și faptul că prin atitudinea sa a contribuit în mod decisiv la soluționarea cu celeritate a cauzei. Față de toate acestea, i-a aplicat inculpatului câte o pedeapsă cu închisoarea sub minimul special prevăzut de lege ca urmare a aplicării art. 76 lit. c, respectiv 76 lit. e Cod penal.
Din analiza fișei de cazier a inculpatului a rezultat că acesta a fost condamnat anterior la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 140/2012 a Judecătoriei R., pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere.
Ținând cont că faptele deduse judecății au fost săvârșite înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru faptele reținute prin sentința indicată mai sus, în speță sunt îndeplinite condițiile pentru reținerea concursului de infracțiuni conform art. 33 lit. a Cod penal.
De asemenea, raportat la comiterea de infracțiuni anterior dispunerii suspendării executării pedepsei, în baza art. 865 Cod penal s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penale nr. 140/2012. În baza art. 585 din Codul de procedură penală, a descontopit această pedeapsă în pedepsele componente, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare, 1 an și 2 luni închisoare și 2 ani închisoare.
În baza art. 36 al. 1 Cod penal raportat la art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal a contopit cele două pedepse stabilite prin prezenta cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 140/2012 a Judecătoriei R. astfel cum au fost repuse în individualitate, aplicând pedeapsa cea mai grea la s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare apreciat necesar raportat la perseverența infracțională manifestată de inculpat.
Având în vedere aplicarea unei pedepse cu închisoarea, în baza art. 71 al. 1 Cod penal instanța a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cod penal pe durata executării pedepsei.
În ceea ce privește individualizarea modalității de executare a pedepsei stabilite, instanța a considerat că și la acest moment sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86¹ Cod penal raportat la faptul că pedeapsa aplicată este de maxim 3 ani închisoare, inculpatul nu a fost anterior condamnat și, având în vedere atitudinea de recunoaștere dar și vechimea faptelor, se poate aprecia că pronunțarea condamnării constituie un avertisment iar inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni. S-a arătat că inculpatul se află în executarea unei pedepse privative de libertate în Italia însă, în opinia instanței, acest lucru nu este de natură a conduce în mod automat la aplicarea unei pedepse privative de libertate. În acest sens instanța a reținut că pedeapsa din Italia este extrem de mare, inculpatul urmând să execute peste 10 ani închisoare, perioadă care s-ar deduce în situația contopirii cu pedepsele din România însă numai după ce inculpatul ar fi extrădat în România pentru executarea pedepsei. Or, după executarea a peste 10 ani închisoare, privarea de libertate în continuare în România, până la reglementarea situației juridice a condamnatului (recunoașterea hotărârii penale din Italia) apare ca fiind lipsită de orice finalitate și provocând multiple inconveniente. Față de toate acestea, instanța a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare stabilit conform art. 86² Cod penal.
Pe latură civilă, instanța a apreciat că în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998-999 cod civil pentru răspunderea civilă delictuală a inculpatului, ca temei al obligării acestuia la plata de despăgubiri, respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate si vinovăția. Astfel, instanța reține existența unei fapta ilicite – infracțiunea de înșelăciune săvârșită de către inculpat, prejudiciul creat – contravaloarea TVA-ului imputat părții civile, legătura directă de cauzalitate dintre acțiune și prejudiciu precum și vinovăția acestuia sub forma intenției. Față de acestea, constatând că partea civilă a fost obligată atât la plata debitului principal cât și la dobânzi, a fost admisă acțiunea civilă astfel cum a fost formulată și va obliga inculpatul la plata sumei de 11.640 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal P. de pe lângă Judecătoria B..
Critica parchetului privește netemeinicia sentinței pronunțate în sensul modalității de individualizare a executării pedepsei, solicitându-se stabilirea ca modalitate de executare a pedepsei executarea în regim de detenție. În motivarea apelului se arată că ar fi fost mai oportun ca prima instanță să stabilească o pedeapsă cu închisoarea cu executare efectivă. Se arată că faptul că inculpatul este deținut pentru alte infracțiuni pe o perioadă mare denotă perseverența infracțională și periculozitatea infractorului. Se solicită a se avea în vedere persoana condamnatului, comportamentul acestuia după săvârșirea faptei, precum și cuantumul prejudiciului nerecuperat.
În apel, la termenul de judecată din data de 2 octombrie 2014, în baza art. 178 al. 3, 9,11 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a dispus audierea inculpatului P. M. C., care se afla în detenție, într-un penitenciar din Italia, prin videoconferință, sens în care s-a formulat și s-a transmis direct o cerere de asistență judiciară internațională în materie penală. Comisia rogatorie internațională a avut loc la termenul de judecată din data de 27 noiembrie 2014, iar inculpatul P. M. C. nu a dorit să dea declarații în fața instanței de apel, raportat la dispozițiile art. 83 din Codul de procedură penală.
Examinând cauza potrivit art. 420 din Codul de procedură penală, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, se constată că apelul formulat este fondat pentru următoarele considerente:
Starea de fapt a fost reținută în mod corect de către prima instanță. Din analiza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, prima instanță a avut în vedere la stabilirea stării de fapt toate probele administrate, stabilind în mod corect vinovăția inculpatului P. M. C. la săvârșirea faptelor, avându-se în vedere în principal concluziile raportului de constatare tehnico-științifică care atestă că semnăturile de pe factură și din alte documente bancare aparțin inculpatului P. M. C., faptul că certificatul de înregistrare în scopuri TVA a fost emis pentru o altă societate, raportat și la poziția procesuală adoptată de acesta în cursul procesului penal în fața instanței de fond, de recunoaștere a faptelor săvârșite, așa cum rezultă din înscrisul emanând de la inculpat și comunicat instanței de către locul de deținere (fila 67 din dosarul instanței de fond).
Urmare aplicării articolului 5 din noul Cod penal, intitulat „aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei”, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 20 mai 2014, s-a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Comparând cele două reglementări se constată că limitele de pedeapsă conform legii noi pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune sunt mai mici în noul Cod penal. Pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals limitele de pedeapsă sunt aceleași, putându-se aplica și amendă conform noului Cod penal pentru folosirea unui înscris oficial. Însă se constată, la fel ca și instanța de fond, că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969 față de noul Cod penal în condițiile în care pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni este stabilită potrivit art. 39 alin. 2 lit. b din noul Cod penal, prin aplicarea pedepsei cea mai grea, la care se adaugă obligatoriu un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, față de dispozițiile art. 34 lit. b din vechiul Cod penal când se aplica pedeapsa cea mai grea care putea fi sporită și nu se aplica un spor obligatoriu.
Astfel, în mod justificat instanța de fond a făcut aplicarea Codului penal din 1969 ca lege penală mai favorabilă, în condițiile în care inculpatul P. M. C. fusese deja condamnat pentru infracțiuni concurente pentru care s-au aplicat mai multe pedepse cu închisoare.
Raportat la dispozițiile art. 72, 74 lit. c din vechiul Cod penal, ținând seama de atitudinea inculpatului P. M. C., instanța de fond a individualizat în mod corect cuantumul pedepselor aplicate acestuia pentru infracțiunile de înșelăciune și uz de fals și a procedat în mod corect la anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani și 6 luni închisoare, a efectuat contopirea pedepselor aplicate pentru infracțiuni concurente, aplicând în final pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind aceea de 3 ani închisoare.
Putea fi dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în condițiile în care ar fi fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 861 din vechiul Cod penal, apreciindu-se, ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.
În condițiile în care inculpatul P. M. C. execută în prezent o altă pedeapsă cu închisoarea într-un penitenciar din Italia, scopul pedepsei, acela de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni, nu poate fi atins prin modalitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere deoarece inculpatul, deținut într-un penitenciar, nu s-ar putea prezenta la datele fixate la Serviciul de probațiune și nu ar putea respecta restul obligațiilor, măsura suspendării executării pedepsei sub supraveghere putându-și atinge scopul în condițiile în care condamnatul se află în libertate și se supune efectiv măsurilor de supraveghere și obligațiilor stabilite de către instanță.
Critica parchetului fiind întemeiată, instanța de apel urmează să dispună executarea pedepsei în regim de detenție și să facă aplicarea dispozițiilor art. 88 alin. 1 din Codul penal din 1969.
În aceste condiții, raportat la dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, urmează a fi admis ca fondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o va desființa în ceea ce privește modalitatea de executare și rejudecând va înlătura suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului P. M. C. și va dispune executarea pedepsei în regim de detenție. În baza art. 88 alin. 1 din Codul penal din 1969, va scădea din durata pedepsei închisorii aplicate, durata arestării preventive din perioada 08.12.2011 – 03.01.2012. Va menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate, urmând a face aplicarea dispozițiilor art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii
Decide:
Admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 1700/26.06.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o desființează în ceea ce privește modalitatea de executare și rejudecând:
Înlătură suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului P. M. C. și dispune executarea pedepsei în regim de detenție.
În baza art. 88 alin. 1 din Codul penal din 1969, scade din durata pedepsei închisorii aplicate, durata arestării preventive din perioada 08.12.2011 – 03.01.2012.
Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11 decembrie 2014.
Președinte, Judecător,
M. Ș. S. F.
GREFIER,
A. O.
Red. M.Ș./15.04. 2015
Tehnoredact. A.O./15.04.2015/ 5 ex.
Jud. fond C. M.
| ← Sfidarea organelor judiciare. Art. 272 ind 1 C.p.. Decizia nr.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 634/2014. Curtea de... → |
|---|
