Sfidarea organelor judiciare. Art. 272 ind 1 C.p.. Decizia nr. 710/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 710/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 1733/338/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 710/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din data de 11 decembrie 2014
Instanța constituită din:
- Completul de judecată CAJ3
- Președinte - N. H. - judecător
- Judecător- A. D.
- Grefier- O. S.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – Lucreția T. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA ZĂRNEȘTI împotriva sentinței penale nr. 60 din 02 aprilie 2014, pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 04 decembrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 391 Cod procedură penală, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 11 decembrie 2014, când,
C U RT E A,
Deliberând asupra apelului penal de față:
Constată că, prin sentința penală nr. 60/02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul penal nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată, în baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, cererea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Zărnești, de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C. S. I., din infracțiunea de sfidare a organelor judiciare, prevăzută de art. 272¹ teza a II-a Cod penal din 1968, în infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 Cod penal, în concurs cu infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri, prevăzută de art. 375 Cod penal. În baza art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul C. S. I. pentru infracțiunea de sfidare a organelor judiciare, prevăzută de art. 272¹ teza a II-a Cod penal din 1968.
S-a luat act că persoana vătămată C. Nicușor nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, în sumă de 800 lei, au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din data de 23.07.2013, întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Zărnești în dosarul nr. 657/P/2013, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul C. S. I., pentru săvârșirea infracțiunii de sfidare a organelor judiciare, prevăzută de art. 272¹ teza a II-a Cod penal din 1968. S-a reținut, în esență, în sarcina acestuia că, în data de 10.05.2013, în jurul orei 22.00, inculpatul C. S. I. a întrebuințat cuvinte insultătoare și gesturi obscene la adresa persoanei vătămate C. Nicușor – jandarm aflat în exercițiul funcției.
S-a mai arătat în actul de sesizare că, prin plângerea formulată, persoana vătămată C. Nicușor a susținut că a fost și amenințat de inculpatul C. S. I., însă, în urma administrării probatoriului, nu au rezultat date certe de vinovăție cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. 1 Cod penal din 1968, motiv pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia în raport de infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. 1 Cod penal.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că inculpatul C. S. I. a fost trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de sfidare a organelor judiciare, prevăzută de art. 272¹ teza a II-a Cod penal din 1968, reținându-se, în esență, că în data de 10.05.2013, în jurul orei 22.00, inculpatul C. S. I. a întrebuințat cuvinte insultătoare și gesturi obscene la adresa persoanei vătămate C. Nicușor – jandarm aflat în exercițiul funcției.
Potrivit art. 272¹ teza a II-a Cod penal din 1968, constituie infracțiune întrebuințarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau amenințătoare în mod nemijlocit la adresa integrității fizice a unui jandarm, pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcției.
Instanța de fond a constatat că infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul a fost preluată, cu modificări, în noul Cod Penal în art. 278, cu denumirea marginală de “ încălcarea solemnității ședinței ”.
Potrivit art. 278 Cod penal, constituie infracțiune întrebuințarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de natură să perturbe activitatea instanței, de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfășoară în fața instanței.
S-a observat astfel că legiuitorul a exclus din domeniul de aplicare al acestei norme de incriminare, întrebuințarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau amenințătoare în mod nemijlocit la adresa integrității fizice a unui jandarm, pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcției.
Potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, dispozițiile art. 4 Cod penal, privind legea penală de dezincriminare, sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii.
La termenul de judecată din data de 25.02.2014, reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C. S. I., din infracțiunea de sfidare a organelor judiciare, prevăzută de art. 272¹ teza a II-a Cod penal din 1968, în infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 Cod penal, în concurs cu infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri, prevăzută de art. 375 Cod penal, arătând, în esență, că, în fapt, a existat atât o acțiune a inculpatului de amenințare a persoanei vătămate, cât și o acțiune prin care s-a adus atingere bunelor moravuri, prin aceea că inculpatul, în prezența mai multor persoane, s-a dezbrăcat și i-a arătat organul genital persoanei vătămate.
Instanța de fond a constatat că obiectul judecății, care este în același timp obiectul învestirii, este determinat de cuprinsul actului de sesizare, care este, astfel, implicit, caracterizat și ca act de învestire.
Judecata se mărginește la fapta și la persoana cu privire la care a avut loc trimiterea în judecată și învestirea instanței.
Pentru a determina ce se înțelege prin “ fapta ” și “ persoana ” arătate în actul de sesizare, se impune ca textul art. 317 să fie raportat la cel al art. 263 Cod procedură penală din 1968, în vigoare la data întocmirii rechizitoriului, care se referă la cuprinsul rechizitoriului.
În art. 263 alin. 1 Cod procedură penală din 1968, se prevede că rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată și durata acestei, precum și dispoziția de trimitere în judecată.
Este de observat că, dintre aceste mențiuni pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul, art. 317 Cod procedură penală din 1968, care fixează obiectul judecății, adică limitele învestirii, se referă numai la faptă și persoană.
Dar, în accepțiunea acestui text de lege, prin faptă arătată în actul de sesizare nu se poate înțelege simpla referire la o anumită faptă menționată în succesiunea activităților inculpatului, ci la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecințe juridice și anume de a învesti instanța, o atare condiție neputând fi îndeplinită decât în cazul în care fapta arătată prin rechizitoriu este însoțită de precizarea încadrării ei juridice și de dispoziția de trimitere în judecată pentru acea faptă.
Altfel, s-ar putea ajunge la efectuarea urmăririi penale cu asigurarea garanțiilor procesuale înscrise în lege numai pentru o singură faptă sau un număr restrâns de fapte, pentru ca, în final, să se ceară condamnarea și pentru alte fapte, uneori mai complexe, fără a se parcurge etapele obligatorii, cu inerente garanții menite să asigure aflarea adevărului și dreptul de apărare al celui judecat, ceea ce ar fi contrar principiilor de bază ale procesului penal, precum și obligației înscrise în art. 6 pct. 3 lit. a din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, la care România a aderat, potrivit căreia orice acuzat are dreptul să fie informat asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa.
Or, în prezenta cauză, instanța de fond a constatat că, în cuprinsul rechizitoriului, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procuror, s-a arătat expres că nu este trimis în judecată inculpatul pentru presupusa acțiune de amenințare a persoanei vătămate C. Nicușor, întrucât probele administrate în cursul urmăririi penale nu au fost apte să înlăture prezumția de nevinovăție de care beneficiază orice persoană acuzată.
În acest sens și pentru acest motiv, procurorul de caz a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului pentru infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. 1 Cod penal din 1968, preluată în noul Cod Penal în art. 257 alin. 1.
În ceea ce privește presupusa acțiune prin care s-a adus atingere bunelor moravuri, prin aceea că inculpatul, în prezența mai multor persoane, s-a dezbrăcat și i-a arătat organul genital persoanei vătămate, instanța de fond a constatat că, la data întocmirii rechizitoriului, era incriminată în art. 321 alin. 1 Cod penal din 1968, ca infracțiune care aduce atingere unor relații privind conviețuirea socială și a fost preluată în noul Cod Penal în art. 375.
Din examinarea actului de sesizare, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procuror, instanța de fond a constatat că procurorul de caz nu a analizat raportul juridic generat de această presupusă acțiune a inculpatului, de natură să lezeze relațiile de conviețuire socială și nici nu a avut în vedere trimiterea în judecată a inculpatului sub acest aspect, singurul raport juridic analizat și trimis spre judecare fiind cel generat de acțiunea inculpatului de întrebuințare de cuvinte insultătoare și gesturi obscene la adresa persoanei vătămate C. Nicușor – jandarm aflat în exercițiul funcției, calificat juridic în infracțiunea de sfidare a organelor judiciare, prevăzută de art. 272¹ teza a II-a Cod penal din 1968, infracțiune care împiedică înfăptuirea justiției.
În aceste condiții, prima instanță a constatat că cererea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Zărnești, de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C. S. I., din infracțiunea de sfidare a organelor judiciare, prevăzută de art. 272¹ teza a II-a Cod penal din 1968, în infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 Cod penal, în concurs cu infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri, prevăzută de art. 375 Cod penal, este neîntemeiată, motiv pentru care s-a apreciat că se impune respingerea ei.
Având în vedere aceste considerente, prima instanță, în baza art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, a apreciat că se impune achitarea inculpatului C. S. I. pentru infracțiunea de sfidare a organelor judiciare, prevăzută de art. 272¹ teza a II-a din Codul penal de la 1968.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel P. de pe lângă Judecătoria Zărnești, criticând-o pentru netemeinicie și solicitând desființarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice prin care să fie condamnat inculpatul C. S. I. pentru faptele comise.
În dezvoltarea motivelor de apel, P. a arătat că hotărârea pronunțată în cauză de către prima instanță este netemeinică sub aspectul greșitei respingeri a cererii formulate de către procuror în sensul schimbării încadrării juridice din infracțiunea de sfidare a organelor judiciare, prevăzută de art. 2721 din Codul penal de la 1969 în infracțiunile de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 și 4 din noul Cod penal și respectiv ultraj contra bunelor moravuri, prevăzută de art. 375 din Codul penal în vigoare; s-a arătat că activitatea în concret a inculpatului C. S. I. se subscrie acestor din urmă două infracțiuni.
Este adevărat că inculpatul C. S. I. a fost inițial cercetat de către P. de pe lângă Judecătoria Zărnești sub aspectul comiterii infracțiunilor de sfidare a organelor judiciare și de ultraj, în cursul urmăririi penale, în raport de actele administrate, apreciindu-se că subzistă un dubiu asupra infracțiunii de ultraj, astfel că s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată pentru această infracțiune, inculpatul C. S. I. fiind trimis în judecată doar sub aspectul comiterii infracțiunii de sfidare a organelor judiciare. S-a reținut că inculpatul C. S. I. în data de 10 mai 2013, în jurul orelor 22,00, într-un loc public, respectiv în fața barului Tition din Zărnești, a adresat cuvinte insultătoare și a comis gesturi obscene față de persoana vătămată C. Nicușor, jandarm aflat în exercitarea atribuțiilor funcției sale, acesta din urmă fiind chemat la locul faptei de către o persoană cu care inculpatul avusese un conflict în barul mai sus menționat.
Fapta de sfidare a organelor judiciare a fost într-adevăr dezincriminată în sensul că toate aceste activități adresate unor organe judiciare aflate în exercitarea atribuțiilor funcțiunii sau în legătură cu atribuțiile funcțiunii nu mai sunt ocrotite de legea penală, motiv pentru care instanța de fond a dispus raportat la acest motiv achitarea inculpatului C. S. I. ca urmare a dezincriminării faptei.
Însă, raportându-se la activitatea materială concretă a inculpatului C. S. I. și anume aceea de a adresa cuvinte insultătoare și mai ales de a produce aceste gesturi obscene care s-au relevat cu prisosință din actele dosarului, și anume acelea de a-și arăta organele sexuale jandarmului aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, consideră că această activitate a inculpatului se subscrie infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri care se regăsește expressis verbis în dispozițiile art. 375 din Codul penal în vigoare, care prevede în mod concret că fapta persoanei care în public săvârșește acte de exhibiționism, exact ceea ce inculpatul C. S. I. a comis în prezenta cauză, se circumscrie infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
Motivul pentru care P. de pe lângă Judecătoria Zărnești nu l-a trimis în judecată pe inculpatul C. S. I. la momentul emiterii rechizitoriului și pentru această faptă de ultraj contra bunelor moravuri, a fost acela că s-a apreciat că infracțiunea de sfidare a organelor judiciare încorporează în ea și conținutul acestei infracțiuni. În plus, nu poate fi neglijat nici comportamentul inculpatului față de jandarmul aflat în exercitarea atribuțiilor funcției sale, respectiv limbajul adresat de către inculpat persoanei vătămate C. Nicușor, în sensul de a îl amenința în mod nemijlocit cu un rău pe care îl va produce lui dar și familiei sale, prin cuvinte de genul Te găsesc eu! Știu unde stai!, comportament care din punctul de vedere al Ministerului Public se circumscrie infracțiunii de amenințare, astfel încât și sub acest aspect, activitatea inculpatului C. S. I. se grefează și pe dispozițiile art. 257 alin. 1 și 4 din Codul penal în vigoare, constând în aceea că adresând amenințări directe jandarmului, cu referire atât la persoana acestuia cât și a familiei sale, inculpatul a săvârșit această infracțiune. Pentru aceste motive, consideră că din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă vinovăția inculpatului C. S. I. cu privire la aceste două infracțiuni.
D. urmare, se impune admiterea apelului formulat de către P. de pe lângă Judecătoria Zărnești împotriva sentinței penale nr. 60 din 02 aprilie 2014, pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul penal nr._ și în urma reevaluării materialul probator, pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului C. S. I. trimis în judecată sub aspectul acestor două infracțiuni pentru care a solicitat schimbarea încadrării juridice.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispozițiile art. 420 alin. 8 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 417 alin. 1 Cod procedură penală, Curtea constată că este fondat apelul promovat în cauză de către P. de pe lângă Judecătoria Zărnești, pentru următoarele considerente:
Prima instanță sesizată fiind cu judecarea inculpatului C. S. I. pentru săvârșirea infracțiunii de sfidare a organelor judiciare, prevăzută de art. 2721 din Codul penal de la 1969, a administrat în cursul procesului penal o singură probă testimonială, audiind la termenul de judecată din data de 28.01.2014 pe martorul T. G. D., după care, dată fiind . data de 01.02.2014 a noului Cod penal și pornind de la premisa că infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul a fost dezincriminată, întrucât nu se mai regăsește în noul Cod penal în același conținut, nu a mai administrat probe pentru stabilirea stării de fapt ci a pronunțat în cauză o soluție de achitare a inculpatului C. S. I., în baza art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, pentru infracțiunea de sfidare a organelor judiciare, prevăzută de art. 272¹ teza a II-a din Codul penal de la 1968.
Curtea constată că într-adevăr infracțiunea de sfidare a organelor judiciare prevăzută de art. 272¹ teza a II-a Cod penal din 1968, în al cărui conținut constitutiv intrau acțiunile de „ întrebuințare de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau amenințătoare în mod nemijlocit la adresa integrității fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfășoară în fața instanței sau a organului de urmărire penală ” și respectiv ” întrebuințare de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau amenințătoare în mod nemijlocit la adresa integrității fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, polițist sau jandarm, pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcției ”, a fost preluată în noul Cod penal în cuprinsul art. 278 Cod penal ( cu denumirea marginală de “ încălcarea solemnității ședinței ” ) care are însă o altă formă și alte elemente constitutive. Potrivit art. 278 Cod penal, constituie infracțiune întrebuințarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de natură să perturbe activitatea instanței, de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfășoară în fața instanței. Ca atare, acțiunile de același gen îndreptate împotriva unui jandarm ( calitate pe care o are în speță persoana vătămată ) au fost scoase de legiuitor din sfera de cuprindere a infracțiunii de „ încălcarea solemnității ședinței ”.
Pornind însă de la dispozițiile art. 4 Cod penal, care prevede că „ Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă ” și de la cele prevăzute de art. 3 din Legea nr. 187/2012 potrivit cărora „ dispozițiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii ”, Curtea a apreciat că se impune a se verifica pe calea unei cercetări judecătorești efective dacă starea de fapt descrisă în actul de sesizare al instanței are corespondent în realitate, iar mai apoi trebuie analizat dacă faptele comise în concret de către inculpat, pentru care a fost trimis în judecată, nu se regăsesc incriminate într-un alt text din legea penală nouă, chiar și sub o altă denumire.
În fața instanței de apel, au fost audiați martorii I. I. F., L. V., B. A. și P. A. F., martori audiați și în faza de urmărire penală.
Coroborând declarațiile acestor martori din ambele etape procesuale cu materialul probator administrat în cursul urmăririi penale ( plângere penală și declarații persoană vătămată C. Nicușor, declarațiile martorilor I. N., B. N. Cristo, I. M. și T. G. D., transcrierea înregistrării discuției dintre inculpat și persoana vătămată și declarațiile inculpatului C. S. I. ), instanța de apel constată că fapta reținută în actul de sesizare al instanței în sarcina inculpatului este confirmată de materialul probator de la dosar.
Astfel, rezultă din probele administrate în cauză că, la data de 10.05.2013, în jurul orei 22.00, persoana vătămată C. Nicușor, jandarm, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-a deplasat împreună cu colegul său I. I. F., dirijați fiind de către dispecerat, la barul Tition din localitatea Zărnești unde izbucnise un conflict.
Ajunși la fața locului, cei doi jandarmi l-au găsit în fața barului pe inculpatul C. S. I. implicat într-o altercație cu martorul I. N..
Cei doi jandarmi au încercat să aplaneze conflictul însă inculpatul fiind sub influența băuturilor alcoolice a întrebuințat cuvinte jignitoare și vulgare la adresa persoanei vătămate C. Nicușor. La un moment dat, inculpatul și-a dat pantalonii tip bermude cu care era îmbrăcat și i-a arătat organele genitale jandarmului, continuând să-i adreseze cuvinte insultătoare și vulgare.
Întrucât inculpatul și-a chemat prietenii aflați în incinta barului afară, apreciind că ar putea degenera conflictul, la fața locului a mai fost chemat un echipaj format din martorii T. G. D. – agent de poliție și L. V., jandarm, precum și agentul de poliție B. N. Cristo. Martorul T. G. D. a înregistrat o parte din ” manifestările ” verbale ale inculpatului
Martorii I. M. și P. A. F., prieteni ai inculpatului, au reușit în final să-l convingă pe inculpat să părăsească zona cu autoturismul condus de martorul I. M., astfel că incidentul nu a mai luat amploare.
Inculpatul nu a recunoscut că și-ar fi dat pantalonii jos într-un loc public și a arătat organele genitale persoanei vătămate, arătând doar în apel, la ultimul cuvânt că ” la data de 10.05.2013 avea niște pantaloni care chiar îi cădeau de pe el ” însă nu a amenințat persoana vătămată ci a avut doar cu aceasta ” un schimb de cuvinte ”.
Gestul obscen al inculpatului este însă relevat în declarația persoanei vătămate care se coroborează cu declarațiile martorilor I. I. F. și T. G. D., din care rezultă cu certitudine că acțiunea inculpatului de a-și da pantalonii jos a fost una voluntară și intenționată. Tot din declarațiile celor trei, care se coroborează cu declarațiile celorlalți martori audiați în cauză, rezultă că incidentul s-a petrecut într-un loc public – pe stradă - și au fost mai multe persoane care au asistat la manifestările inculpatului chiar dacă nu toți martorii au văzut gestul obscen făcut de acesta.
În aceste condiții, Curtea reține că fapta inculpatului C. S. I. care la data de 10.05.2013, în public, și-a dat pantalonii jos, realizând acte de exhibiționism, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, prevăzută de art. 375 din Codul penal în vigoare.
Este adevărat că anterior datei de 01.02.2014, ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice era prevăzut în Codul penal la art. 321 alin. 1 Cod penal de la 1969, ca infracțiune care aduce atingere unor relații privind conviețuirea socială spre deosebire de art. 272¹ teza a II-a Cod penal de la 1969, care era o infracțiune care împiedică înfăptuirea justiției și tot atât de adevărat este că P., la momentul trimiterii în judecată, nu a reținut în sarcina inculpatului C. S. I. comiterea acestei infracțiuni, însă Curtea reține în primul rând că art. 321 Cod penal de la 1969 avea un conținut diferit de cel pe care îl are la acest moment art. 375 din Codul penal în vigoare, iar art. 272¹ teza a II-a Cod penal de la 1969, reprezenta la acel moment o normă specială menită să protejeze anumite categorii de persoane: organele judiciare, printre care erau menționați expres și jandarmii spre deosebire de art. 321 alin. 1 Cod penal de la 1969 care incrimina aceleași acțiuni dacă erau îndreptate împotriva altui subiect pasiv decât organele judiciare menționate expres în cuprinsul art. 272¹ teza a II-a Cod penal de la 1969.
Dată fiind calitatea de jandarm pe care o avea la data de 10.05.2013 persoana vătămată C. Nicușor, în mod corect s-a procedat la încadrarea faptei în dispozițiile art. 272¹ teza a II-a Cod penal de la 1969; ea nu ar fi putut primi o dublă incriminare, adică aceeași conduită a inculpatului să fie încadrată și în dispozițiile art. 272¹ teza a II-a Cod penal de la 1969 și în cele ale art. 321 alin. 1 Cod penal de la 1969. Cum textul care protejează în prezent aceleași valori a fost modificat, iar întrebuințarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene este incriminată în art. 278 Cod penal doar dacă este de natură să perturbe activitatea instanței și de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfășoară în fața instanței, rezultă în mod clar că restul acțiunilor cu conținut similar care se desfășoară în afara instanței intră în sfera de cuprindere a infracțiunii prevăzută de art. 375 din Codul penal în vigoare.
Față de această situație, câtă vreme în concret, fapta inculpatului astfel cum este descrisă în actul de sesizare al instanței și cum a rezultat din cercetarea judecătorească efectuată, se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri prevăzută de art. 375 din Codul penal în vigoare, instanța de apel nu vede niciun motiv pentru care ar trebui dispusă în cauză achitarea inculpatului pentru comiterea acestei infracțiuni.
În ceea ce privește infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. 1 și 4 din Codul penal în vigoare, pentru care s-a cerut atât în primă instanță cât și în apel condamnarea inculpatului C. S. I., Curtea reține că argumentele pentru care prima instanță a refuzat să schimbe încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, în infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. 1 și 4 din Codul penal în vigoare, sunt corecte. Atât timp cât procurorul a menționat expres în cuprinsul actului de sesizare a instanței că în ceea ce privește acțiunile de amenințare aduse de inculpat persoanei vătămate nu înțelege să adopte o soluție de trimitere în judecată ci dimpotrivă a dispus scoaterea inculpatului C. S. I. de sub urmărire penală pentru infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 1 Cod penal de la 1969, apreciind că materialul probator de la dosar nu fundamentează o soluție de trimitere în judecată, în cauză nu se poate adopta de către instanță o soluție de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de ultraj; în speță, nu ar fi vorba despre necesitatea schimbării încadrării juridice, astfel cum solicită P., ci practic despre o extindere a procesului penal și pentru alte fapte decât cele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, or, o astfel de soluție nu mai este prevăzută de actualul Cod de procedură penală.
În considerarea celor expuse, Curtea constată că este parțial fondat apelul promovat în cauză de către P. de pe lângă Judecătoria Zărenști, astfel că, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, acesta va fi admis iar sentința penală nr. 60/02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Zărnești, desființată.
Rejudecând cauza: în baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, se va schimba încadrarea juridică dată prin actul de sesizare al instanței faptei reținute în sarcina inculpatului C. S. I. din infracțiunea de sfidare a organelor judiciare prevăzută de art. 2721 teza a II-a Cod penal din 1968 în infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri prevăzută de art. 375 Cod penal.
Văzând dispozițiile art. 74 Cod penal și evaluând prin prisma criteriilor conținute de acest text de lege gravitatea faptei și periculozitatea inculpatului, Curtea apreciază că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu amenda. Fapta de care este acuzat inculpatul este de o gravitate medie; inculpatul este tânăr, căsătorit, are doi copii în întreținere, nu posedă antecedente penale, are studii medii și își are asigurate veniturile din muncă licită; a comis infracțiunea dedusă judecății pe fondul consumului de alcool.
În raport de această situație, în baza art. 375 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 61 alin. 1 și alin. 4 lit. b Cod penal, va fi condamnat inculpatul C. S. I. la pedeapsa de 120 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 20 lei, rezultând o amendă penală în cuantum de 2.400 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
I se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 alineat 1 Cod penal și se va constata că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu comportă latură civilă.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul C. S. I. să plătească statului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea cauzei în primă instanță, urmând ca, în baza art. 275 alineat 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansare de stat în apel să rămână în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Zărnești împotriva sentinței penale nr. 60/02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul penal nr._, pe care o desființează.
Rejudecând cauza:
În baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată prin actul de sesizare al instanței faptei reținute în sarcina inculpatul C. S. I. din infracțiunea de sfidare a organelor judiciare prevăzută de art. 2721 teza a II-a Cod penal din 1968 în infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri prevăzută de art. 375 Cod penal.
În baza art. 375 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 61 alin. 1 și alin. 4 lit. b Cod penal, condamnă pe inculpatul C. S. I., fiul lui I. și R., cetățean român, născut la data de 20.05.1976 în Zărnești, județul B., domiciliat în Zărnești, ., scara A, ., CNP_, la pedeapsa de 120 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 20 lei, rezultând o amendă penală în cuantum de 2.400 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 alineat 1 Cod penal.
Constată că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu comportă latură civilă.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul C. S. I. să plătească statului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea cauzei în primă instanță.
În baza art. 275 alineat 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
N. H. A. D.
GREFIER
O. S.
Red. N.H./10.03.2015
Dact. O.S./11.03.2015
3 exemplare
Jud. fond: M. S.
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 715/2014. Curtea de... → |
|---|
