Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 646/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 646/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 34184/197/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 646/Ap. Dosar nr._
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
Complet de judecată CAJ4:
Președinte: S. F. - judecător
Judecător: M. Ș.
Grefier: A. O.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror Lucreția T. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. împotriva sentinței penale nr. 1640 din data de 20 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 30octombrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 18 noiembrie 2014.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față,
Constată că prin sentința penală nr. 1640/20.06.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ , în baza art.396 alin.6 Noul Cod de procedură penală raportat la art.16 lit. f Noul Cod de procedură penală și art.154 alin.1 lit. d Noul Cod penal, s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpata C. I. trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1 și 3 Cod penal din 1969( art.244 alin.1 Noul Cod penal) întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. În baza art.24 alin.5 Noul Cod de procedură penală, a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă promovată în cadrul procesului penal de partea civilă ..
În baza art.275 alin.2 noul Cod de procedură penală, s-a dispus ca să rămână în sarcina statului, cheltuielile judiciare avansate de acesta.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin rechizitoriul nr._/P/2011 întocmit la data de 19.12.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei C. I. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.1 și 3 Cod penal. În actul de sesizare s-a reținut, că în data de 28.11.2006, prin folosirea unei adeverințe de venit false, i-a indus în eroare pe reprezentanții Raiffeisen Bank SA- Agenția B., în scopul obținerii unui credit de nevoi personale în valoare de 10.800 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut că în actul de sesizare a instanței s-a reținut că fapta inculpatei C. I. care în data de 28.11.2006, prin folosirea unei adeverințe de venit false i-a indus în eroare pe reprezentanții Raiffeisen Bank SA – Agenția B., în scopul obținerii unui credit de nevoi personale în valoare de 10.800 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1 și 3 Cod penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.290 alin.1 Cod penal. Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, față de inculpată s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, deoarece termenul de prescripție al răspunderii penale s-a împlinit înainte de începerea urmăririi penale în cauză.
Infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei, înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal se regăsește după . noului Cod penal în dispozițiile art. 244 noul Cod penal, infracțiune pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Prin raportare la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatei, instanța a constatat că termenul general de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani conform art.154 alin.1 lit. d noul Cod penal.
Potrivit dispozițiilor art.154 alin. 2 noul Cod penal termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. În prezenta cauză termenul de prescripție a răspunderii penale a început să curgă de la data de 28.11.2006, data la care a fost încheiat contractul de credit nr.RF_ și s-a împlinit la data de 27.11.2011. Văzând că organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune pretins a fi comisă de inculpată la data de 29.11.2011 și că în cauză cursul prescripției nu a fost întrerupt în condițiile art.155 alin.1 din noul Cod penal, instanța în baza art.396 alin.6 Noul Cod de procedură penală raportat la art.16 lit.f Noul Cod de procedură penală și art.154 alin.1 lit.d noul Cod penal a încetat procesul penal privind-o pe inculpata C. I. trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1 și 3 Cod penal din 1969( art.244 alin.1 Noul Cod penal) întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal P. de pe lângă Judecătoria B..
În motivarea apelului se arată că inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 și 3 din Codul penal din 1969 și sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 12 ani, termenul general de prescripției a răspunderii penale fiind de 10 ani, potrivit art. 122 alin. 1 lit. b Cod penal din 1969. Astfel, întrucât fapta a fost comisă la data de 28.11.2006, la data la care rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei B., 23.12.2013, nu era împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale. Actele de cercetare efectuate în cauză, care au întrerupt termenul de 10 ani potrivit art. 123 alin. 1 Cod penal din 1968, nu pot fi lipsite de eficiență doar datorită faptului că a intrat în vigoare o altă lege penală. Din moment ce termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzut de Codul penal din 1969 nu era împlinit la momentul trimiterii în judecată și nici în momentul prezent, nu se poate considera, la data intrării în vigoare a noului Cod penal, că acesta s-a împlinit, cu caracter retroactiv, de la data de 27.11.2011. Se consideră că în cauza de față, de la fiecare act întrerupător al prescripției a început să curgă un alt termen, care de la data intrării în vigoare a noului Cod penal, este de 5 ani. În cauza de față, emiterea rechizitoriului, la data de 19.12.2013, este un act care a întrerupt termenul de prescripție a răspunderii penale, cu consecința începerii curgerii unui alt termen integral de 10 ani. În consecință, termenul de prescripție a răspunderii penale nu era împlinit la data de 20 iunie 2014, data pronunțării sentinței penale nr. 1640.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Examinând cauza potrivit art. 420 din Codul de procedură penală, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, se constată ca apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria B. este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare:
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Codul penal, s-a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În cuprinsul acestei decizii, publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 20 mai 2014, se menționează în mod expres că indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, menținându-se astfel prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, atât instanțele judecătorești, cât și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare, că în interpretarea legii, instanțele judecătorești, între care și Înalta Curte de Casație și Justiție, trebuie să respecte cadrul constituțional, iar sancționarea depășirii/încălcării acestuia revine în exclusivitate Curții Constituționale, rațiuni care subzistă și în ce privește consacrarea unei anumite interpretări legale prin hotărâri prealabile pronunțate în temeiul art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, deoarece și aceste din urmă norme sunt, în concepția legiuitorului, o reflexie a dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (3) potrivit cărora "Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.". Se reafirmă faptul că, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, "De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". În jurisprudența sa, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că forța obligatorie ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea a reținut că atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. Se menționează că indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, menținându-se astfel prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, instanțele judecătorești trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare. De altfel, Curtea Constituțională a statuat că, în ceea ce privește determinarea concretă a legii penale mai favorabile, "aceasta vizează aplicarea legii și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex terția, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze". Prin urmare, orice altă interpretare pe care practica judecătorească o atribuie textului conferă acestuia vicii de neconstituționalitate. Totodată, Curtea a observat că prin Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a decis că în aplicarea art. 5 din Codul penal prescripția răspunderii penale reprezintă o instituție autonomă față de instituția pedepsei, conferind astfel articolului 5 din Codul penal, în interpretarea dată, valențe neconstituționale. Curtea a constatat că, odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr. 2 din 14 aprilie 2014 a instanței supreme încetează în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție și cu cele ale art. 477^1 din Codul de procedură penală.
În aceste condiții, instanța de apel trebuie să se conformeze deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, care este obligatorie, dispozițiile art. 5 din Codul penal fiind constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
În speță infracțiunea de înșelăciune pentru care este cercetată inculpata C. I. și pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, respectiv art. 215 alin. 1 și 3 din Codul penal din 1969, constând în inducerea în eroare la data de 28.11.2006 a reprezentanților băncii, prin folosirea unei adeverințe de venit false, în scopul obținerii unui credit de nevoi personale, sancționată cu pedeapsa de la 6 luni la 12 ani închisoare, este reglementată în cuprinsul articolului 244 alin. 1, 2 din Codul penal, care se pedepsește în prezent cu închisoare de la unu la 5 ani.
În speță noua reglementare apare deci mai favorabilă pentru infracțiunea de înșelăciune, din perspectiva faptului că limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de înșelăciune sunt mai mici în noul Cod penal, ceea ce atrage și termene mai mici ale prescripției răspunderii penale.
Urmare deciziei Curții Constituționale amintite, aplicând global legea penală mai favorabilă care în speță este legea nouă, devin aplicabile dispozițiile prescripției, astfel cum sunt reglementate în cuprinsul dispozițiilor art. 153 – 156 din noul Cod penal.
Potrivit art. 153 alin. 1 din Codul penal, prescripția înlătură răspunderea penală. Conform art. 154 lit. d, termenul de prescripție a răspunderii penale este în speță de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani. Potrivit Codului penal din 1969, în cazul infracțiunii de înșelăciune pentru care este cercetată inculpata, termenul de prescripție a răspunderii penale era de 10 ani, legea penală mai favorabilă fiind în mod evident noul Cod penal și nu legea veche, Codul penal din 1969.
Termenul de 5 ani prevăzut de art. 154 începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii, conform art. 154 alin. 2 din Codul penal, în speță, 28.11.2006, termen care expiră deci la sfârșitul zilei și lunii corespunzătoare din ultimul an, conform art. 269 din Codul de procedură penală, deci în data zilei lucrătoare de luni, 28.11.2011.
Conform art. 155 alin. 1 din Codul penal, cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză. După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție. Potrivit art. 155 alin. 4, termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.
În speță, termenul prescripției răspunderii penale de 5 ani s-a împlinit, expirând la sfârșitul zilei de 28.11.2011, în condițiile în care primul act de procedură în cauză îl constituie procesul-verbal de sesizare din oficiu din 29.11.2011, înregistrat la Poliția Municipiului B. la data de 30 noiembrie 2011 (fila 12 din dosarul de urmărire penală).
Motivele de apel ale parchetului fac trimitere doar la aplicarea dispozițiilor care reglementează prescripția răspunderii penale conform Codului penal din 1969, fără a avea în vedere aplicarea dispozițiilor art. 5 din noul Cod penal, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, precum și decizia Curții Constituționale indicată mai sus.
Având în vedere toate acestea, în condițiile în care raționamentul instanței de fond, prin care s-a stabilit că a intervenit prescripția răspunderii penale potrivit legii mai favorabile, noul Cod penal, este corect, în baza art. 421 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, instanța de apel va respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B., împotriva sentinței penale nr. 1640/20.06.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o va menține, făcând aplicarea art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Pentru aceste considerente,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B., împotriva sentinței penale nr. 1640/20.06.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2014.
Președinte Judecător
S. F. M. Ș.
Grefier,
A. O.
Red.M.Ș./19.03.2015
Tehnoredact.A.O./20.03.2015/5 ex.
Jud.fond L. B.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 19/2014.... | Arestare preventivă. Art.223 NCPP. Decizia nr. 14/2014. Curtea... → |
|---|
