Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr. 355/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 355/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 04-07-2014 în dosarul nr. 15657/197/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 355/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din 04 iulie 2014
Instanța constituită din:
- Complet de judecată CAJ5:
Președinte- C. G. – judecător
Judecător- A. C. M.
- Grefier- R. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror șef secție A. P. - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de partea civilă B. D. împotriva sentinței penale nr.529 din 14 martie 2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 26 iunie 2014 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 04 iulie 2014, când,
CURTEA
Prin sentința penală nr. 529 din 14.03.2014 a Judecătoriei B. în baza art.196 al.2, 3 Cod penal (art.184 al.2, 4 Cod penal din 1969) cu aplicarea art.396 al.10 Cod de procedură penală inculpatul B. N. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă față de partea vătămată B. D..
În baza art.81, 82 Cod penal din 1969 cu aplic. art.5 din Noul cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal din 1969, potrivit cu care dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune, pentru care se va pronunța o condamnare definitivă chiar și după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea condiționată și va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
În baza art.7 din Legea nr.76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.
În baza art.397 al.1 Cod de procedură penală ., a fost obligată în calitate de asigurător de răspundere civilă, să plătească părții civile B. D. sumele de 20.000 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății cu titlul de daune morale și 14.846,67 lei daune materiale și s-au respins restul pretențiilor.
În baza art.397 al.1 Cod procedură penală s-au respins pretențiile civile formulate de B. V. și B. M., ambii cu domiciliul în Teliu, nr.224, județul B..
S-a constatat că S. C. Județean de Urgență B. și S. de P. și Neurologie B. nu s-au constituit părți civile.
În baza art.274 al.1 Cod de procedură penală inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, la data de 11.06.2012, în jurul orelor 11.00, inculpatul B. N. se deplasa în interes de serviciu pe DJ 103B, dinspre Teliu către Budila, cu autoturismul marca Ford Transit având nr. de înmatriculare_, aparținând ..
La km 12+650 m, înaintea unei curbe la stânga ce nu-i conferea suficientă vizibilitate către înainte, inculpatul nu a respectat semnificația marcajului continuu ce despărțea sensurile de mers și s-a angajat în depășirea căruței ce rula în aceeași direcție cu el, condusă de B. V..
În timpul efectuării manevrei inculpatul a observat că pe cealaltă parte a drumului se afla oprit un autoturism marca Renault și dându-și seama că ar putea intra în acesta a acționat brusc frâna. Nu a mai putut controla însă autoutilitara, a acroșat căruța și a ricoșat apoi în autoturismul Renault. În interiorul acestuia se afla partea vătămată B. D., care tocmai se pregătea să plece de acolo.
În urma impactului B. D. a suferit leziuni ce au necesitat 110-120 zile de îngrijiri medicale.
Reținând vinovăția inculpatului, în baza probelor administrate la urmărire penală, acesta recunoscând fapta săvârșită și solicitând judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate, instanța de fond l-a condamnat la pedeapsa arătată mai sus, iar ca modalitate de executare a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.
Sub aspectul laturii civile instanța a reținut că, partea vătămată B. D. a pretins despăgubiri în sumă de 200.000 euro daune morale, 78.589,04 lei daune materiale, din care: 1900 lei diferența între venitul realizat timp de 4 luni după accident și cel cuvenit (475 lei/lună) și 52.979 lei contravaloare lucrări stomatologice (fila 33 dosar instanță).
În temeiul contractului de prestări servicii încheiat cu numita R. E. la data de 19.06.2012 pentru ca aceasta să aibă grijă de partea civilă (din actele medico-legale reiese că partea civilă a fost diagnosticată până în luna septembrie 2012 cu hemipareză dreapta, afazie mixtă, pareză facială periferică stânga, strabism, având așadar nevoie de îngrijire din partea altei persoane), soția acesteia a achitat în perioada iulie-septembrie 2012 suma de 4500 lei (filele 48-52 dosar instanță).
În privința diferenței între venitul realizat timp de 4 luni după accident și cel cuvenit, partea civilă nu a făcut dovada sumelor pretinse: a depus doar fluturașii de salariu pe lunile iunie (când a avut concediu medical începând cu data de 11.06, fila 32-33 urmărire penală) și iulie 2012 (a avut concediu medical toată luna conform filele 34-36 urmărire penală, dar pe fluturaș figurează doar 1 zi de concediu medical, astfel că suma trecută pe fluturaș, de 770 lei, nu este cea real încasată), astfel că nu se cunoaște salariul încasat anterior accidentului (fila 53 dosar instanță).
Prin înscrisurile depuse în instanță (filele 66, 119-120, 166-186, 233-238) au fost dovedite daune materiale în sumă de 12.346,67 lei. În cursul urmăririi penale inculpatul a achitat părții civile 2.000 lei (filele 63-65), astfel că prejudiciul rămas nerecuperat este de 10.346,67 lei.
Bonurile emise de Spar Privilegio în 08.07.2012 (62,68 lei), 14.06.2012 (13,98 lei), Real Hypermarket (52,30 lei; 31,16 lei; 16 lei; 37,43 lei) Lidl Discount (13,28 lei), Krypton (24,40 lei), Kaufland (19,33 lei), Sergiana (25,19 lei), Madexport (2,70 lei), Carrefour (12,54 lei) instanța de fond a apreciat că nu pot fi luate în calcul deoarece bunurile respective (hârtie igienică, aparat ras, stick, șervețele, apă, salam, pâine, piersici, sana, iaurt, tic tac, plăcintă, săpun, fructe, spirt, măsline, ceafă porc, franzelă, cozonac) sunt de folosință obișnuită și ar fi fost achiziționate și dacă partea n-ar fi fost victima unui accident (filele 170, 173 dosar instanță). A mai fost depusă o factură proformă emisă de ., dar fără dovada de plată a sumei (filele 187-190 dosar instanță), astfel că nici aceste cheltuieli nu intră în cuantumul daunelor admisibile.
Între leziunile de la nivelul dinților și traumatismul suferit în cadrul accidentului nu există potrivit medicilor legiști legătură de cauzalitate, astfel că instanța de fond a apreciat că nu pot fi acordate daune reprezentând contravaloare lucrări stomatologice.
Acordarea de daune morale este justificată prin prisma suferințelor fizice și psihice la care a fost expusă partea vătămată urmare a lezării stării sale de sănătate, fiind necesară o perioadă de îngrijiri medicale de 110-120 zile și mai multe internări în spital, în perioadele 11.06-09.07.2012, 09.07-20.07.2012, 23.08-10.09.2012, urmările fiind destul de grave (sunt elocvente fotografiile de la filele 211-213 dosar instanță, care înfățișează partea într-o stare destul de critică) și de durată, aflându-se și în prezent sub tratament medicamentos și psihologic.
Martorii Ș. V., C. G. și Vîjiac O. au arătat că înainte de accident partea vătămată era un om energic, responsabil, dar în perioada de spitalizare era de nerecunoscut, nu vorbea, iar acum nu mai reușește să facă față sarcinilor de serviciu, are dificultăți de exprimare, rememorarea accidentului îi provoacă depresie, obosește foarte repede, nu mai are viață socială, sarcinile în gospodărie au fost preluate de soție (filele 191-193 dosar instanță).
Rezultă așadar că viața socială și familială a părții civile a suferit la vârsta de doar 45 ani schimbări dramatice comparativ cu situația anterioară vătămării produse prin fapta inculpatului. Pentru a compensa aceste pierderi importante înregistrate de partea civilă în plan fizic, social, afectiv și profesional instanța va acorda acesteia daune morale în cuantum de 20.000 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, diferența până la suma pretinsă, de 200.000 euro, fiind exagerată în raport de întinderea prejudiciului.
La data producerii evenimentului rutier din 11.06.2012 autoturismul condus de inculpat era asigurat pentru răspundere civilă obligatorie auto la . (fila 92 urmărire penală).
Față de toate aceste considerente, prin raportare la elementele răspunderii civile delictuale prevăzută de art.1349 și următoarele cod civil (fapta ilicită, existența unui prejudiciu cert, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția inculpatului sub forma culpei cu ușurință), în baza art.397 al.1 Cod procedură penală se va obliga ., în calitate de asigurător de răspundere civilă, să plătească părții civile B. D. sumele de 20.000 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății cu titlul de daune morale și 14.846,67 lei daune materiale și s-au respins restul pretențiilor.
Părțile civile B. V. și B. M. au solicitat despăgubiri în cuantum de 500 lei reprezentând contravaloarea căruței (fila 139 dosar instanță), pretenții ce nu au fost dovedite și pe cale de consecință au fost respinse.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel partea civilă, numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei, în sensul suplimentării sumei acordate de prima instanță, respectiv vizează sumele care s-au solicitat de la bun început, atât daunele materiale, cât și cele reprezentând daunele morale, întrucât acestea sunt dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv chitanțe vizând efectuarea unor cheltuieli. În ceea ce privește sumele acordate cu titlu de daune morale sunt mici comparativ cu prejudiciile suferite de partea vătămată în urma implicării acesteia în accident, care a fost afectată nu numai pe plan personal, fizic și psihic, cât și pe plan familial, aspecte care trebuie luate în considerare în momentul în care se cuantifică aceste daune morale.
Curtea, verificând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer dispozițiile art. 417 alin.2 Cod de procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 417 alin.1 Cod de procedură penală, constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește solicitarea de majorare a cuantumului daunelor morale, Curtea apreciază că acest motiv de apel al părții civile este întemeiat, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că, pe lângă daunele patrimoniale suferite de partea civilă, au existat și prejudicii morale decurgând din suferințele de natura psihică și fizică pe care partea civilă le-a suferit, ca urmare a accidentului auto cauzat din culpa inculpatului. Evenimentul rutier a avut consecințe asupra fizicului persoanei vătămate, care a fost diagnosticată cu hemipareză dreaptă, afazie mixtă, pareză facială periferică stânga, strabism, ceea ce i-au afectat părții civile activitatea profesională, necesitând concediu de odihnă o perioadă îndelungată, cât și viața socială și de familie, afecțiunile suferite de partea civilă contribuind la izolarea sa de persoanele din jur, deși anterior aceasta era o persoană activă, atât în familie, cât și în comunitate.
Curtea apreciază că trauma psihică suferită de partea civilă, deși nu se poate cuantifica în valori materiale, trebuie să-și găsească un corespondent bănesc adecvat, care să fie proporțională cu suferința pricinuită părții civile, ca urmare a accidentului din data de 11.06.2012 și pe care B. D. o va resimți pe tot parcursul vieții, cu un impact foarte mare asupra desfășurării ulterioare a activităților acestuia și a vieții de familie.
Curtea apreciază că, raportat la suferința psihică a părții civile, compensația stabilită, cu scopul de a alina prin mijloacele reparațiunii bănești aceste suferințe trebuie să fie efectivă și adecvată și astfel se impune majorarea cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond, de la suma de 20.000 de euro la suma de 50.000 euro, calculați în lei la cursul BNR din ziua plății.
În ceea ce privește daunele materiale, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a stabilit că acestea sunt în sumă de 12.346,67 lei, iar chitanțele și bonurile pe care le menționează partea civilă sunt de la diferite hipermarketuri și care reprezintă cheltuieli uzuale ale fiecărui om, privind bunurile de larg consum de care are nevoie în alimentația și îngrijirea zilnică o persoană, astfel că acest motiv de apel este nefondat.
Față de cele arătate mai sus, curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. b Cod de procedură penală, analizând apelul potrivit art. 417 alin.2 Cod de procedură penală, va admite apelul declarat de partea civilă, sub aspectul laturii civile.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 alin. 2 lit. b Cod de procedură penală admite apelul declarat de partea civilă B. D. împotriva sentinței penale nr. 529 din 14.03.2014 a Judecătoriei B., pe care o desființează sub aspectul laturii civile și, rejudecând cauza în aceste limite:
Majorează cuantumul daunelor morale acordate părții civile de la 20.000 euro la 50.000 euro, calculați în lei la cursul BNR din ziua plății și astfel obligă pe partea responsabilă civilmente . să plătească părții civile B. D. suma de 50.000 euro, calculați în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 4 iulie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
pentru C. G. aflat A. C. M.
în concediu de odihnă, semnează
Președinte instanță
N. Țînț
GREFIER,
pentru R. G. aflată
în concediu de odihnă, semnează
Grefier șef secție
D. B.
Red.A.C.M./16.07.2014;dact.C.G./17.07.2014;2 ex.;jud. fond/C. G.
← Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Art.342 NCP.... | Vătămarea corporală. Art.194 NCP. Decizia nr. 486/2014.... → |
---|