Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 376/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 376/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 2093/100/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 376/2014
Ședința publică din data de 27 iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I., judecător
GREFIER: N. C.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost reprezentat de procuror – S. D..
Pe rol se află soluționarea cererii formulate de condamnatul P. M. împotriva Sentinței penale nr. 444 din 27 mai 2014 a Tribunalului Maramureș, cauza având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul P. M., deținut în Penitenciarul Baia-M., personal și asistat de avocat ales Anatol P., din cadrul Baroului Cluj, în baza împuternicirii avocațiale din data de 26.06.2014 (fila 14 dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că la dosarul cauzei a fost depus un memoriu de către condamnatul P. M. (filele 15-31).
La interpelarea Curții, condamnatul P. M. arată că își menține contestația formulată.
Nefiind cereri sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Avocatul condamnatului P. M., solicită în principal admiterea contestației formulate în temeiul art. 425 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, desființarea hotărârii atacate și pe cale de consecință trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea rejudecării. În subsidiar, în temeiul art. 425 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală solicită desființarea hotărârii atacate și admiterea contestației formulate.
Arată că instanța de fond a ridicat din oficiu excepția autorității de lucru judecat, excepție susținută de avocatul din oficiu al condamnatului, dar apreciază că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, fiind un termen nespecific codului de procedură penală, nefiind prevăzut expres precum în codul de procedură civilă sau în alte acte legislative, acesta putând fi dedus din prevederile Codului de procedură penală, legiuitorul și practica stabilind anumite elemente în funcție de care se apreciază că există autoritate de lucru judecat. Arată că cererea condamnatului a fost înregistrată la Tribunalul Maramureș ulterior momentului în care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat cu privire la principiul aplicării legii penale mai favorabile, raportat la art. 6 din Codul de procedură penală, respectiv în situația persoanelor condamnate definitiv la o anumită pedeapsă. Astfel, cererea formulată nu poate fi considerată ca fiind identică cu cea soluționată în cursul lunii martie și în legislația invocată se prevede că cererile ulterioare, cu referire la contestațiile la executare, sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, dar prevede și alte situații care ar trebui să fie identice, respectiv de motive și de apărări. De asemenea, arată că prin cererea dedusă judecății se invocă alte motive și alte apărări ce ar trebui analizate prin prisma deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție. Subliniază că ambele cereri se referă la aceeași condamnare, dar motivele sunt diferite raportat la art. 6 Cod de procedură penală.
În ceea ce privește fondul cauzei solicită admiterea cererii apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului de 3 ani și 10 luni este compusă din pedeapsa de 3 luni și 6 luni pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. 2, 3 și 5 Cod penal 1969 și pedeapsa de 1 lună închisoare pentru infracțiunea de uz de fals prev. de art. 291 Cod penal 1969, iar după contopirea pedepselor menționate și aplicarea pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni în baza art. 83 Cod penal 1968 s-a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1352/2005 a Judecătoriei Cluj-N. și în urma cumulării acestora, s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani și 10 luni închisoare. Prin memoriul depus la dosarul cauzei solicită ca instanța să verifice dacă fapta concretă săvârșită de condamnatul P. M. se mai regăsește în noua încadrare a infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 Cod penal având în vedere și împrejurarea că Noul Cod penal prevede o nouă infracțiune la art. 239 alin. 2, respectiv abuzul de încredere în fraudarea creditorilor constând în fapta persoanei care, știind că nu va plăti, achiziționează bunuri ori servicii producând o pagubă creditorului. Arată că între această infracțiune și cea de înșelăciune există similitudine, condamnatul a primit bani de la potențialii cumpărători cunoscând faptul că nu are posibilitatea să construiască imobilul, totodată arată că nu există o practică judecătorească în acest sens, dar consideră că fapta comisă de condamnat se regăsește în prevederile art. 239 alin. 2 Cod penal, iar pedeapsa maximă pentru această infracțiune este de 3 ani închisoare, fiind sub limita de 3 ani și 6 luni aplicată pentru infracțiunea de înșelăciune. În ceea ce privește infracțiunea de uz de fals consideră că aceasta se regăsește în limitele de pedeapsă prevăzute de Noul Cod penal. Ca și mod de a interpreta art. 83 din Vechiul Cod penal și noua legislație penală, arată că Tribunalul Maramureș a considerat că există în continuare instituția suspendării condiționate și a revocării suspendării condiționate, dar în cauză este vorba de o anumită pluralitate intermediară prev. de art. 44 Cod penal care ar trebuie analizată din perspectiva persoanei inculpatului.
Astfel, apreciază că pedeapsa inculpatului ar trebui redusă potrivit interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Deciziei 7 din 26 mai 2014 și a legislației invocate, la pedeapsa de 3 ani 1 lună și 10 zile, pedeapsă cu 3 luni mai mică decât cea aplicată prin hotărârea de condamnare.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică arătând că cererea condamnatului a fost formulată în baza art. 595 Cod procedură penală, dar este o formă de contestație la executare, prevederile art. 599 alin. 5 Cod procedură penală privind autoritatea de lucru judecat fiind aplicabile în speță. Arată că prin Sentința penală nr. 183/2014, când s-a judecat pentru prima dată această problemă, au fost conexate două cereri ale petentului, una dintre acestea privind probleme referitoare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate și incriminare, iar în cea de-a doua cerere s-a făcut referire și la problema dedusă judecății, cerere soluționată prin Sentința penală nr. 444/2014 a Tribunalului Maramureș. Consideră că din Sentința penală nr. 183/2014 reiese că s-a avut în vedere și această problemă a pedepselor aplicate inculpatului, rămase definitive, dacă acestea depășesc limitele prevăzute de Noul Cod penal. Totodată, consideră că în mod corect s-a stabilit că în cauză există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări și s-a dat acest principiu al autorității de lucru judecat respingându-se cererea condamnatului..
Cu privire la fondul cauzei arată că în noile coduri penale s-a prevăzut o procedură specială prin care s-a urmărit a se proteja, a se rezolva anumite probleme privind legalitatea pedepselor și nu a legalității incriminării. Din analiza deciziilor 7, 8, 14, 15 din 2014 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție privind rezolvarea unor probleme de drept, apreciază că nu se poate pune problema legalității incriminării, acestea stabilind o comparație între pedeapsa concretă aplicată inculpatului potrivit vechilor prevederi legale și limitele de pedeapsă din noile coduri penale, stabilind ca tot ce depășește noile limite să fie retușat. În urma comparării pedepselor aplicate în concret condamnatului P. M., cu noile limite de pedeapsă prevăzute de Codul penal, fără luarea în considerare a cauzelor de agravare sau de reducere a pedepsei, apreciază că pedeapsa aplică este conformă prevederilor legale. Pe cale de consecință, consideră că prezenta contestație nu poate fi admisă.
Condamnatul P. M., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată.
CURTEA,
Deliberând constată că,
Prin sentința penală nr.444 din 27 mai 2014, Tribunalul Maramureș a admis excepția autorității de lucru judecat și în consecință: a respins cererea formulată de condamnatul P. M., fiul lui T. și I., născut la data de 15.06.1976, CNP_, deținut în Penitenciarul Baia M..
În temeiul art.275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia .
S-a dispus plata onorariului avocatului desemnat din oficiu B. A. în sumă de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 3 aprilie 2014, condamnatul-petent P. M. a solicitat instanței aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condamnarea de 3 ani și 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 269/15.06.2010 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 758/01.03.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La termenul de judecată din data de 27 mai 2014, instanța, din oficiu, a invocat excepția autorității de lucru judecat.
Întrucât condamnatul-petent a mai formulat o cerere cu același obiect, soluționată prin sentința penală nr. 183/05.03.2014 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr._, instanța a admis excepția autorității de lucru judecată și a respins cererea formulată de condamnatul-petent P. M..
Împotriva acestei sentințe, condamnatul P. M. a formulat contestație solicitând desființarea acesteia și în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, admiterea contestației la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile.
În motivarea căii de atac, condamnatul a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că există autoritate de lucru judecat în cauză, deși astfel de situații nu sunt prevăzute în codul de procedură penală și în același timp, în condițiile în care nu există identitate de motive și de apărări în raport cu o cerere anterioară care a fost soluționată în cursul lunii martie.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a solicitat admiterea contestației la executare și reținând că fapta pentru care petentul a fost condamnat se regăsește în dispoz.art.239 alin.2 C.pen., iar pedeapsa maximă pentru această infracțiune este de 3 ani închisoare, sub limita de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de înșelăciune, motiv pentru care se impune reducerea acesteia și reținând că există pluralitate intermediară conform art.44 din N.C.P., în raport de condamnarea dispusă prin sent.pen.nr.352/2005 a Judecătoriei Cluj-N., se poate aplica cel mult o pedeapsă de 3 ani, o lună și 10 zile închisoare.
Totodată, s-a susținut că la momentul judecării primei cereri vizând aplicarea legii penale mai favorabile nu se pronunțase Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la dezlegarea chestiunii de drept vizând aplicarea art.6 din N.C.P.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr.183 din 5.03.2014 a Tribunalului Maramureș rămasă definitivă prin decizia penală nr.117 din 26.03.2014 a Curții de Apel Cluj, instanța s-a pronunțat asupra unei cereri formulate de condamnatul P. M. în temeiul art.595 C.pr.pen.raportat la art.23 din Legea nr.255/2013 cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește condamnarea dispusă prin sentința penală nr.269 din 15 iunie 2010 a Tribunalului Cluj, definitivă la 1.03.2013.
Din considerentele hotărârii judecătorești mai sus enunțate, rezultă că cererea condamnatului a vizat aplicarea art.6 din N.C.P., iar în analiza acesteia, instanța de fond a verificat toate susținerile condamnatului precum și din oficiu a analizat în care dintre textele de lege din N.C.P. se încadrează infracțiunile pentru care s-a dispus aplicarea unor pedepse cu închisoarea și dacă sancțiunile aplicate depășesc limita maximă prevăzută pentru infracțiunea regăsită în noua lege.
În același timp, s-au analizat și condițiile vizând regimul sancționator în caz de concurs de infracțiuni, forma continuată, precum și aplicarea dispoz.art.83 din N.C.P.
Intervenirea Deciziei nr.7 din 26 mai 2014 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție interpretează sintagma „maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită în cazul infracțiunii în formă continuată”, nu schimbă situația condamnatului în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art.6 din N.C.P.
Față de această situație, întrucât prin cererea înregistrată la data de 3.04.2014, asupra căreia instanța s-a pronunțat prin sentința atacată, se urmărește același lucru, respectiv aplicarea dispozițiilor legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sent.pen.nr.269 din 15.06.2010 a Tribunalului Cluj, există identitate de persoană, iar motivarea cererii este în esență aceeași, în mod corect tribunalul a respins cererea formulată de condamnatul P. M., aceasta fiind inadmisibilă prin prisma dispoz.art.599 alin.5 C.pr.pen.
Prin urmare, în baza art.597 C.pr.pen., contestația formulată va fi respinsă ca neîntemeiată, iar condamnatul obligat la cheltuieli judiciare în favoarea statului în baza art.275 alin.2 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca fiind neîntemeiată contestația formulată de condamnatul P. M., deținut în Penitenciarul Baia-M., împotriva sentinței penale nr. 444 din 27 mai 2014 a Tribunalului Maramureș.
Obligă condamnatul la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. I. N. C.
red.C.I./A.C.
2 ex. – 01.07.2014
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 98/2014. Curtea de... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 145/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
