Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 796/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 796/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 1412/211/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 8428
DECIZIA PENALĂ NR.796/A/2014
Ședința publică din data de 02 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A. D. L. AGHINIȚĂ, judecător
JUDECĂTOR – M. Ș.
GREFIER – G. I.-B.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror - V. T.
S-a luat spre examinare apelul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. împotriva sentinței penale nr.470 din 28.04.2014 a Judecătoriei Cluj-N., privind pe inculpatul N. Nicușor F. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. nr. 8495/P/2013 pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă inculpatul N. Nicușor F., în stare de libertate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, inculpatul arată că nu înțelege să își mai susțină cererea de amânare formulată în cauză.
Curtea comunică inculpatului N. Nicușor F. în scris drepturile prevăzute de art.83, art.108 alin.1 și 2 și art.374 alin.2 din Noul Cod de Procedură penală, iar potrivit art.420 alin.4 din Noul Cod de procedură penală aduce la cunoștință acestuia împrejurarea că poate da o nouă declarație în fața instanței de apel.
Inculpatul N. Nicușor F. arată că își menține declarația dată la instanța de fond și nu dorește să adauge nimic în plus în fața instanței de control judiciar. Totodată, precizează că nu solicită termen pentru angajare de apărător ales.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând, pronunțare unei noi hotărâri de condamnare a inculpatului cu înlăturarea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit.a Cod penal anterior. În opinia sa, nu se impunea a fi reținută această circumstanță atenuantă cu atât mai mult cu cât nu sunt îndeplinite condițiile legale în acest sens, prima instanță raportându-se doar la lipsa antecedentelor penale ale inculpatului.
În opinia sa, ansamblul împrejurărilor expuse în motivele de apel nu atrag reținerea circumstanței atenuante prev. de art.74 lit.a Cod penal anterior. Solicită stabilirea pedepsei în limitele speciale generate de textul de lege reținut de prima instanță, cu menținerea modalității de executare a pedepsei în condițiile ar.5 din Noul Cod penal.
Inculpatul N. Nicușor F. având ultimul cuvânt solicită respingerea apelului declarat de parchet și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală. Regretă săvârșirea infracțiunii.
CURTEA :
Prin sentința penală nr. 470 din 28 aprilie 2014 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Cluj-N., în temeiul art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu reținerea art. 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a din Codul penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. e teza I și a art. 396 alin. 10 Codul de procedură a fost condamnat inculpatul N. Nicușor F., fiul lui I. și E., născut la data de 06.11.1987 în T. M., jud. Teleorman, domiciliat în comuna Florești, ., ., CNP_, fără antecedente penale, posesor al CI . nr._ la o pedeapsă de 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
În temeiul articolului 81 și articolului 82 din Codul penal 1969 s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani 7 luni și în temeiul articolului 15 din Legea nr. 187/2012 s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 274 alin 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. Salanta L. Damaris, în sumă de 200 lei, se avansează din FMJ.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul emis la data de 23.01.2014 în dosarul nr. 8495/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. a fost trimis în judecată, cercetat în stare de libertate, inculpatul N. Nicușor F., cercetat în stare de libertate, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002.
În actul de sesizare s-a reținut în fapt că în dimineața zilei de 14. 09. 2013, în jurul orelor 04,15, ar fi condus pe drumurile publice, respectiv .. Cluj-N., autoturismul marca Daewoo Tico cu nr. de înmatriculare_, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,85 g ‰, respectiv 1,65g ‰.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (fila 6); rezultat testare alcooltest (fila 7); cerere de analiză și buletin de examinare clinică (file 11-12); buletin de analiză toxicologică nr. 6685/IX/a/1537 din 20. 09. 2013 (fila 15); declarații martor B. C. V. (file 17-19); declarații învinuit N. Nicușor F. (fila 21-23).
Pe parcursul urmăririi penale, N. Nicușor F. a recunoscut fapta săvârșită și a colaborat cu organele de urmărire penală.
În procedura de cameră preliminară nu s-au formulat cereri și nu au fost invocate excepții, situație în care prin încheierea din data de 11.03.2014 s-a dispus începerea judecării cauzei.
În faza de judecată, înainte de citirea actului de sesizare, inculpatul a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, declarând personal (fila 14) că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa și își asumă responsabilitatea săvârșirii acesteia.
Examinând actele și lucrările dosarului și având în vedere, potrivit art. 5 și art. 349 alin. 1 Codul de procedură penală, întregul material probator administrat în cauză, instanța a reținut că:
La data de 14. 09. 2013, în jurul orelor 04,15, organele de constatare ale Poliției Mun. Cluj-N., aflate în exercitarea atribuțiilor specifice, respectiv serviciul circulație, au surprins în trafic, pe .. Cluj-N., dinspre . . N. Nicușor F. conducând autoturismul marca Daewoo Tico cu nr. de înmatriculare_, care la momentul staționării și legitimării de către organele de poliție emana halenă alcoolică (proces-verbal de sesizare din oficiu –fila 5 față).
Din mențiunile procesului-verbal de constatare a infracțiunii și declarațiile martorului B. C. V. s-a reținut faptul că anterior opririi autoturismului condus de către inculpat, în timp ce rula pe . imobilului cu nr. 2, încercând o manevră de depășire a autoturismului condus de martor, a acroșat partea dreaptă față a acestuia (file 8 verso; 18 verso).
Procedându-se la testarea lui N. Nicușor F. cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, determinând conducerea acestuia la unitatea medicală în vederea prelevării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei (fila 7).
Conform Buletinului de analiză toxicologică nr. 6685/IX/a/1537 din 20. 09. 2013, N. Nicușor F. a prezentat la prima probă o alcoolemie de 1,85 g ‰ în sânge - ora 05,05 și 1,65 g ‰ în sânge la cea de-a doua probă - ora 06,05 (fila 15)
Fiind audiat în legătura cu infracțiunea reținută în sarcina sa, inculpatul N. Nicușor F., a recunoscut fapta, declarând că într-adevăr, în noaptea de 13/14. 09. 2013, în intervalul orelor 00,00-03,00, a consumat în compania mai multor amici, aproximativ un litru vin (fila 21 verso).
În fața instanței de judecată inculpatul a declarat că recunoaște în integralitate fapta și că regretă săvârșirea acesteia.
Instanța a apreciat că din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, dar și că starea de fapt a fost în mod corect reținută în actul de sesizare, cu respectarea dispozițiilor art. 5 Codul de procedură penală referitoare la aprecierea coroborată a mijloacelor de probă. Declarația lui N. Nicușor F. în care a recunoscut în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată săvârșirea infracțiunii se coroborează cu declarațiile martorului audiat, cu conținutul procesului verbal de constatare, precum și cu rezultatele testărilor în vederea stabilirii alcoolemiei.
Raportat la starea de fapt reținută și la toate probele administrate și analizate anterior, instanța a constatat căîn drept:
Dacă anterior intrării în vigoare la data de 01.02.2014 a Noului Cod penal activitatea infracțională a inculpatului s-a subsumat prevederilor art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, din perspectiva noilor prevederi penale (Legea nr. 286/2009 privind Codul penal) aceasta se circumscrie dispozițiilor art. 336 alin.1 Cod penal.
Analizând cele două încadrări juridice din prisma prevederilor art. 5 din Codul penal, instanța a constatat că există mai multe deosebiri, respectiv momentul la care este necesar să existe îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (la momentul conducerii autovehiculului/la momentul prelevării mostrelor biologice), dar și posibilitatea aplicării amenzii penale alternativ cu pedeapsa închisorii (în Noul cod penal).
Având în vedere natura faptei săvârșite de inculpat, valoarea alcoolemiei stabilite și distanța parcursă, instanța a considerat insuficientă aplicarea unei pedepse cu amenda penală, situație în care se va orienta spre o pedeapsă cu închisoarea.
În continuare, reținând că inculpatul nu a mai creat probleme autoritățile până la data comiterii faptei, apreciază că acest aspect poate fi valorificat în cauză prin reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a din Codul penal 1969, circumstanță care nu se mai regăsește și în Noul Cod penal.
Analizând noile limite ale pedepselor aplicabile în prezenta cauză după acordarea eficienței dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. e teza I din Codul penal 1969 (de la 15 zile la 8 luni închisoare), s-a apreciat ca fiind mai favorabile dispozițiile Vechiului Cod penal.
Astfel, fapta inculpatului N. Nicușor F., care în dimineața zilei de 14. 09. 2013, în jurul orelor 04,15, ar fi condus pe drumurile publice, respectiv .. Cluj-N., autoturismul marca Daewoo Tico cu nr. de înmatriculare_, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,85 g ‰, respectiv 1,65g ‰ întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al faptei inculpatului N. Nicușor F. s-a concretizat în acțiunea de a conduce pe drumurile publice un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, acțiune care a avut ca urmare imediată și în legătură de cauzalitate directă punerea în pericol a siguranței circulației.
În ceea ce privește latura subiectivă, inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de norma de incriminare, respectiv aceea a intenției indirecte, întrucât a prevăzut potențialul rezultat al faptei sale, și, deși nu a urmărit cauzarea unui asemenea rezultat, respectiv punerea în pericol a siguranței circulației, a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat.
Potrivit art. 396 alin. 2 C.proc.pen., condamnarea se pronunță dacă instanța a constatat dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În prezenta cauză instanța constată întrunite aceste condiții, astfel că va condamna inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată.
În vederea unei juste individualizări judiciare a pedepsei la care a fost condamnat inculpatul și a modalității de executare a acesteia, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de articolul 74 din Codul penal, respectiv: gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea inculpatului apreciate în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta și starea de sănătate, situația familială și socială, dar și limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, modificate prin aplicarea prevederilor art. 396alin. 10 din Codul de procedură penală.
Odată reținute dispozițiile art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge suferă modificări în sensul reducerii acesteia cu o treime, situație în care se situează între 8 luni închisoare și 3 ani 4 luni închisoare.
Din fișa de cazier judiciar rezultă că această persoană este la primul conflict cu legea penală, el nu a suferit nicio condamnare până în prezent și că a manifestat o atitudine de asumare a responsabilității comiterii faptei pe tot parcursul desfășurării procesului penal.
La stabilirea cuantumului pedepsei instanța a reținut, în temeiul articolului 74 litera a din Codul penal, cu titlul de circumstanță atenuantă judiciară conduita bună înainte de săvârșirea faptei, așa cum rezultă din lipsa antecedentelor penale. Odată reținută circumstanța atenuantă judiciară, instanța a fost obligată să îi acorde și eficiență legală în temeiul articolului 76, litera e din Codul penal 1969, conform căruia, când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general sau se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 250 lei.
Având în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite de inculpat și numărul abaterilor anterioare la regimul rutier (3 – pentru nefolosirea centurii de siguranță și pentru depășirea vitezei de circulație), instanța a considerat insuficientă pentru atingerea scopului educativ al pedepsei aplicarea unei amenzi penale, astfel că se va orienta spre pedeapsa închisorii, mai exact spre maximul permis de noile limite aplicabile în prezenta cauză (15 zile – 8 luni închisoare).
Având în vedere aceste considerente, instanța a apreciat că pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală o pedeapsă de 7 luni închisoare este aptă de a asigura deopotrivă constrângerea inculpatului, cât și atenționarea acestuia asupra necesității de a-și îndrepta conduita și de a nu mai comite infracțiuni în viitor.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, având în vedere faptul că inculpatul a avut o atitudine de cooperare cu organele judiciare, că a manifestat regret față de fapta săvârșită și a conștientizat gravitatea acesteia, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim de detenție și constatând îndeplinite celelalte două condiții impuse de articolul 81, literele a și b din Codul penal pentru aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 2 ani 7 luni închisoare.
În temeiul articolului 15 din Legea nr. 187/2012 s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 274 alin 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. Salanta L. Damaris, în sumă de 200 lei, se avansează din FMJ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-N. solicitând instanței de control judiciar desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare a inculpatului N. Nicușor F., la pedeapsa închisorii într-un cuantum sporit, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante, urmând a fi menținută modalitatea de individualizare judiciară a executări pedepsei stabilită de către instanța de fond având în vedere gradul de pericol social concret al faptei deduse judecății, circumstanțele comiterii infracțiunii, valoarea ridicată a alcoolemiei înregistrată la momentul reținerii în trafic, incidentul rutier produs de către inculpat datorat tocmai de consumul mare de alcool, nerespectarea normelor de circulație pe drumurile publice, aspecte care denotă o periculozitate sporită a inculpatului.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat, și a dispozițiilor art. 417 și următoarele Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Instanța fondului, constatând că în faza de urmărire penală au fost administrate, în condiții de legalitate și de către un organ competent, probe suficiente, din care rezultă, fără putință de tăgadă, vinovăția inculpatului, având în vedere și declarația acestuia, dată în ședința publică din 28 aprilie 2014, în fața unei instanțe independente și imparțiale, prin care a declarat că recunoaște în întregime fapta reținută în sarcina sa și o regretă, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.396 alin 10 Cod procedură penală.
Astfel, din probele administrate în faza de urmărire penală, necontestate de către inculpat, respectiv din :declarația acestuia, din procesul verbal de constatare a efectuării unor acte premergătoare, procesul verbal de constatare a infracțiunii, rezultatul testării inculpatului cu aparatul alcooltest, din procesul verbal de prelevare a probelor biologice, din buletinul de examinare clinică, buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 6685/IX/a/1537 din 20 septembrie 2013, din depoziția martorului B. C., rezultă că inculpatul în data de 14 septembrie 2013, a condus pe drumurile publice din municipiul Cluj-N., un autoturism având în sânge o alcoolemie de 1,85 gr/mie alcool pur în sânge.
S-a reținut în mod corect că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev de art 87 alin 1 din OUG nr. 195/2002.
Instanța fondului a apreciat în mod corect că legea penală mai favorabilă este legea veche, în ansamblul ei, deoarece permite suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Este însă greșită aprecierea instanței ierarhic inferioare care a considerat că în cauză se impun a fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, respectiv cea prev de art 74 lit a CP – conduita bună înainte de săvârșirea faptei - raportându-se la faptul că inculpatul este lipsit de antecedente penale.
În mod constant, instanțele au dispus că această circumstanță atenuantă nu poate fi reținută pornind doar de la ideea că inculpatul este lipsit de antecedente penale și nu are cazier judiciar, deoarece aceasta este o situație de normalitate în societatea românească, și nu există niciun motiv pertinent pentru a gratifica o persoană care a intrat în sfera ilicitului penal, fiind lipsită de antecedente penale.
Vom observa că în cauza dedusă judecății, deși inculpatul nu are antecedente penale, nu a avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunii, deoarece a fost sancționat contravențional pentru încălcări repetate ale normelor de circulație pe drumurile publice, conform fișei de cazier auto de la fila 24, din dosarul de urmărire penală.
Pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată de instanța fondului nu a fost just individualizată având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev de art 72 Cod penal, prin raportare concretă la gradul de pericol social concret al faptei deduse judecății, la alcoolemia mare a inculpatului, care la prima probă avea o alcoolemie de 1,85 gr/l, iar la cea de-a doua 1,65 gr/l mai mult decât dublul valorilor permise de lege, la faptul că datorită stării bahice în care se afla a trecut pe culoarea roșie a semaforului și a acroșat un autovehicul și prezenta halenă alcoolică și semnele influenței alcoolului.
Raportat la cele expuse anterior, Curtea apreciază că o pedeapsă de 1 an închisoare este mai adecvată pentru a atingerea scopului prevăzute de legea penală, respectiv prevenirea de noi infracțiuni și sancționarea persoanelor care comit astfel de fapte penale.
Pentru aceste considerente, va fi admis apelul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N., va fi desființată în parte sentința atacată, va fi înlăturată circumstanța atenuantă reținută în sarcina inculpatului și îi va fi aplicată acestuia o pedeapsă de 1 an închisoare.
Având în vedere că inculpatul este la prima confruntare penală și apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acestuia, Curtea va menține modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei, stabilită de instanța fondului, respectiv suspendarea condiționată, însă pe durata unui termen de încercare de 3 ani, conform dispozitivului.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin 3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen. admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. împotriva sentinței penale nr.470/28.04.2014 a Judecătoriei Cluj-N., pe care o desființează în parte sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului N. Nicușor F. fiul lui I. și E., născut la data de 6 noiembrie 1987 în T. M. județul Teleorman, domiciliat în comuna Florești . . precum și cu privire la greșita reținere a circumstanțelor atenuante în favoarea acestuia.
Pronunțând o nouă hotărâre, majorează pedeapsa aplicată inculpatului N. Nicușor F. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală de la 7 luni închisoare la 1 an închisoare, prin înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 74,76 din Codul penal anterior.
Dispune suspendarea condiționată a executării acesteia pe durata termenului de încercare de 3 ani.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 2.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. D. L. AGHINIȚĂMONICA Ș.
GREFIER
G. I.-B.
Red. M.Ș./M.N.
4 ex./16.10.2014
Jud.fond.-M. D. A.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 199/2014. Curtea... | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 817/2014.... → |
|---|








