Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 451/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 451/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 05-08-2014 în dosarul nr. 3703/117/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.451/2014
Ședința publică din 5 august 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. B., judecător
GREFIER: L. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR: V. T.
S-a luat spre examinare contestația formulată de condamnatul M. L., împotriva sentinței penale nr.546/04.07.2014, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Cluj, privind aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedeapsa de 20 ani închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentința penală de contopire nr. 621/02.05.2012 a Jud. Aiud.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnat, av.R. C., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind condamnatul M. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la dosarul cauzei s-a depus de către condamnat o cerere prin care acesta arată că-și retrege contestația formulată.
Față de această împrejurare, Curtea acordă cuvânttul părților.
Apărătorul condamnatului față de această împrejurare, solicită a se lua act de retragerea contestației. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul Parchetului, față de manifestarea de voință a condamnatului, solicită a se lua act de retragerea contestației. Cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 546/04.07.2014 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._ , în baza art.23 din Legea 255/2013 modif., s-a admis cererea formulată de condamnatul M. L., fiul lui R. și S., ns. la data de 13.05.1987, CNP_, deținut în prezent în PNT G. și, în consecință:
În baza art.6 al.6 C.p., s-a redus de la 8 ani la 5 ani durata pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prev. de art. 66 lit.a,b și d C.p., aplicată prin S.P. nr. 621/02.05.2012 a Jud. Aiud.
În baza art. 275 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, condamnatul M. L. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedeapsa de 20 ani închisoare, ce i-a fost aplicată prin S.P. de contopire nr. 621/02.05.2012 a Jud. Aiud, pe care o execută în prezent în PNT G..
Prin S.P. nr. 621/02.05.2012 a Jud. Aiud, definitivă prin nerecurare la data de 28.05.2012, sus-numitul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b C.p. din 1968;
Astfel, prin hotărârea de mai sus, s-a constatat că: prin S.P. 404/2009 a Jud. T., sus-numitul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,g,i C.p., cu aplic. art.41 al.2 C.p. din 1968;
Totodată, s-a constatat că, prin S.P. 276/2009 a Trib. A., sus-numitul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b C.p. din 1968; s-a dispus descontopirea pedepsei de mai sus în elementele componente: 13 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b C.p. din 1968, pentru infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art.20 rap. la art.174,176 lit.c C.p. din 1968, 18 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b C.p. din 1968, pentru infracțiunea de omor calificat, prev. de art.174,175 lit.d C.p. din 1968, 2 ani spor; s-a dispus înlăturarea sporului de 2 ani;
S-a constatat că, infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentințele anterior menționate sunt concurente între ele; s-a făcut aplic. art.33 lit.a, 35 al.5, 36 C.p. din 1968, sus-numitul având de executat pedeapsa finală de 20 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b C.p. din 1968.
Pentru aplicarea dispozițiilor art.6 C.p., instanța urmează să analizeze aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă potrivit N.C.P.
În ce privește infracțiunea de furt calificat, prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,g,i C.p., cu aplic. art.41 al.2 C.p. din 1968, pentru care sus-numitul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare, instanța a constatat că, se regăsește în cea prev. de art.229 lit.b,d C.p., cu limite de pedeapsă cuprinse între 1 an și 5 ani închisoare; așa încât, nu se pune problema aplicării legii penale mai favorabile, întrucât, pedeapsa aplicată nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă.
Referitor la infracțiunile de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art.20 rap. la art.174,176 lit.c C.p. din 1968 și cea de omor calificat, prev. de art.174,175 lit.d C.p. din 1968, acestea se regăsesc în cele prev. de art.32 rap. la art.189 lit.e C.p. și respectiv prev. de art.188 C.p., cu limite cuprinse între 7,6 ani și 12,6 ani închisoare și interzicerea unor drepturi, respectiv 10-20 ani închisoare și interzicerea unor drepturi;
Totodată, fiind vorba de infracțiuni aflate în concurs real, instanța a constatat că, în speță, aplicarea disp. art.33 lit.a, 34 lit.b C.p. din 1969 este mai favorabilă decât disp. art.39 al.1 lit.b C.p. care impune adăugarea la pedeapsa cea mai grea, sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse;
Prin urmare, în raport de pedeapsa finală aplicată condamnatului, nu se pune problema aplicării legii penale mai favorabile.
Potrivit art.6 al.6 C.p., dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepsei complementare, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.
Potrivit art. 66 C.p., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unul la 5 ani, a unuia sau mai multor drepturi.
Ori, în raport de aceste dispoziții legale, instanța a constatat că, pedeapsa complementară pe o durată de 8 ani a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b C.p. din 1968, cu corespondent în art.66 al.1 lit.a,b și d C.p., aplicată alături de pedeapsa de 20 ani închisoare mai sus menționată, depășește ca și durată, perioada maximă actuală - de 5 ani - pe care se poate dispune pedeapsa complementară.
Față de cele de mai sus, tribunalul, în baza art.23 din Legea 255/2013 modif., a admis cererea formulată de condamnatul M. L. și, în consecință:
În baza art.6 al.6 C.p., s-a redus de la 8 ani la 5 ani durata pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prev. de art. 66 lit.a,b și d C.p., aplicată prin S.P. nr. nr. 621/02.05.2012 a Jud. Aiud, definitivă prin nerecurare la data de 28.05.2012.
În baza art. 275 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul M. L..
În ședința publică din 05.08.2014 condamnatul a depus un înscris prin care a precizat că înțelege să își retragă contestația formulată în cauză.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 425 1 C.pr.pen. și manifestarea expresă de voință a condamantului, instanța va lua act de retragerea contestației formulate de acesta.
Se va stabili onorariu avocațial în favoarea Baroului Cluj în temeiul art. 275 pct. 4 alin. 2 C.pr.pen. va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea contestației formulate de contestatorul M. L., fiul lui R. și S., născut la data de 13.05.1987, deținut în P. G., împotriva sentinței penale nr.546 din 04 iulie 2014 pronunțată de Tribunalul Cluj.
Stabilește onorariu avocațial în sumă de 100 lei, ce se va avansa din FMJ (av.R. C.).
Obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 200 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 05 august 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M. BOERLENUȚA C.
Red.MB/dact.MS
6 ex./07.08.2014
Jud.fond: I.N.B.
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 742/2014. Curtea de... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 199/2014. Curtea... → |
|---|








