Mandat european de arestare. Sentința nr. 165/2014. Curtea de Apel CLUJ

Sentința nr. 165/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 485/33/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ NR.165/2014

Ședința publică din data de 10 aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. C.

GREFIER: A. B. H.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR – V. G.

S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect executarea mandatului european de arestare nr. 8187/14/CD (H_02), emis la data de 02.04.2014 de către judecătorul de instrucție B. Horper din cadrul Tribunalului Districtual Luxemburg, cu privire la persoana solicitată D. M. G., fost B., fiul lui G. și V., născut la data de 08.05.1978 în mun. Cluj-N., jud. Cluj, domiciliat în comuna Măguri R., .. 48 A, jud. Cluj, posesor al C.I., ., nr._, eliberată de SPCLEP Cluj-N. la data de 23.03.2012, CNP_, pentru efectuarea urmăririi penale pentru săvârșirea, în calitate de autor, a infracțiunilor de participare la grup infracțional organizat în scopul de a comite infracțiuni, furt în grup organizat și spălare de bani, prevăzute de art. 66, art. 67, art. 322, art. 323, art. 461, art. 463, art. 506-1 și art. 506-4 din Codul penal din Luxemburg.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă persoana solicitată D. M. G., aflată în stare de reținere, asistată de apărător desemnat din oficiu - av. P. L., din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, s-a procedat la identificarea persoanei solicitate D. M. G., constatându-se că este aceeași cu persoana indicată în cuprinsul mandatului european de arestare.

De asemenea, persoana solicitată a fost încunoștințată cu privire la obiectul sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, respectiv despre împrejurarea că pe numele său autoritățile judiciare din Luxemburg au emis un mandat european de arestare, precum și cu privire la drepturile procesuale în cadrul acestei proceduri, semnând în acest sens procesul verbal de la fila 30 depus la dosar.

Persoana solicitată D. M. G. este de acord să fie asistată de apărătorul desemnat din oficiu și consimte să dea o declarație, susținerile sale fiind consemnate în cuprinsul procesului verbal depus la dosar.

De asemenea, persoana solicitată a fost încunoștințată cu privire la regula specialității și cu privire la caracterul irevocabil al consimțământului la predare, ocazie cu care aceasta a arătat că este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Luxemburg. Consimțământul irevocabil la predare a fost consemnat în cuprinsul procesului verbal depus la dosar, semnat de către persoana solicitată, apărătorul acesteia, președinte și grefier, cu mențiunea că înțelege să nu renunțe la regula specialității.

Apărătorul persoanei solicitate arată că, din verificările efectuate, rezultă că la data de 6 ianuarie 2014, persoana solicitată a formulat recurs în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Cluj-N., dosar care urmează a fi înaintat curții de apel.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul asupra propunerii formulate.

Reprezentantul Parchetului solicită a se admite propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și a se dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a persoanei solicitate D. M. G., precum și predarea acesteia către autoritățile judiciare din Luxemburg, unde este urmărit penal pentru comiterea unor infracțiuni grave, respectiv grup infracțional organizat în scopul de a comite infracțiuni, furt în grup organizat și spălare de bani.

Apreciază că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 302/2004 și nu există niciun impediment pentru a se refuza autorităților judiciare solicitante predarea persoanei în cauză, starea de fapt fiind detaliată în cuprinsul sesizării scrise.

Apărătorul persoanei solicitate pune concluzii de respingere a propunerii Parchetului și solicită a se lua act de consimțământul la predare al persoanei în cauză, aceasta prevalându-se de regula specialității.

Referitor la propunerea de arestare preventivă, solicită a se dispune respingerea acesteia și a se lua o altă măsură preventivă până la predarea efectivă a persoanei către autoritățile străine, respectiv măsura arestului la domiciliu sau controlul judiciar, având în vedere că nu există date din care să rezulte că aceasta s-ar sustrage de la cercetări în condițiile în care și-a exprimat acordul la predare pentru a-și clarifica situația judiciară în Luxemburg. În condițiile în care se va da curs solicitării, susține că persoana solicitată va respecta obligațiile impuse de instanță până la soluționarea definitivă a cauzei penale nr._ .

În final, solicită a se acorda onorariul din fondurile Ministerului Justiției.

Persoana solicitată D. M. G., având ultimul cuvânt, își însușește concluziile apărătorului său.

CURTEA

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 10 aprilie 2014, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj a sesizat instanța cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de numitul D. M. G., în vederea executării mandatului european de arestare nr. 8187/14/CD (H_02), emis pe numele său de Tribunalului Districtual Luxemburg.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:

La data de 2.04.2014 judecătorul de instrucție B. Horper din cadrul Tribunalului Districtual Luxemburg a emis mandatul european de arestare nr. 8187/14/CD (H_02, în vederea arestării și predării persoanei solicitate D. M. G. către autoritățile judiciare din Luxemburg pentru efectuarea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de viol participare la grup infracțional organizat în scopul de a comite infracțiuni, furt în grup organizat și spălare de bani, prevăzute de art. 66, art. 67, art. 322, art. 323, art. 461, art. 463, art. 506-1 și art. 506-4 din Codul penal din Luxemburg, pedepsite cu închisoarea de până la 10 ani.

În esență, ca stare de fapt, s-a reținut că persoana solicitată D. M. G., împreună cu alte persoane de naționalitate română (M. D. S. și C. D.), a făcut parte dintr-o grupare infracțională constituită în scopul de a comite infracțiuni contra patrimoniului și spălare de bani, iar în cursul nopții de 13/14 martie 2014, în timp ce se afla în spațiul deținut de societatea Skyliners din Leudelange, în zona industrială Grasbech, din circumscripția judiciară din Luxemburg, împreună cu alți cetățeni români, a sustras 778 metri de cablu din cupru (cu o greutate de circa 1330 kg și o valoare 8247,88 euro), precum și o cantitate de 150 litri de motorină, bunuri pe care ulterior le-a deținut, cunoscând faptul că acestea provin din participarea la comiterea infracțiunii de furt.

În urma sesizării, s-a procedat la depistarea, identificarea și ulterior la audierea și reținerea de către procuror pentru 24 de ore a persoanei solicitate D. M. G. în condițiile art.100 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, începând cu data de 10 aprilie 2014, ora 10:30 până la data de 11 aprilie 2014, ora 11:15, din această durată fiind dedus intervalul de timp cu începere de la ora 10:30, ora la care persoana solicitată a fost condusă la sediul Parchetului și audiată.

Persoana solicitată a fost prezentată în aceeași zi Curții de Apel Cluj cu propunerea de luare a măsurii arestării pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data expirării reținerii, în vederea predării către statul solicitant.

Instanța a adus la cunoștința persoanei solicitate drepturile procesuale prevăzute de art.104 din Legea nr.302/2004, conținutul mandatului european de arestare, posibilitatea de a consimți la predare, principiul specialității și posibilitatea ca, în ipoteza unei condamnări, executarea pedepsei să aibă loc în România.

Persoana solicitată a arătat în fața instanței că este de acord cu predarea sa către statul solicitant, învederând că nu renunță la regula specialității, aspect consemnat în procesul-verbal depus la dosar.

S-a procedat la audierea persoanei solicitate, din declarația acesteia reieșind că a luat cunoștință despre existența și conținutul mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Luxemburg pe numele său, este de acord cu predarea către statul solicitant, înțelege caracterul irevocabil al acestui acord și nu renunță la regula specialității.

Raportat la consimțământul persoanei solicitate la predare, la împrejurarea că faptele care au motivat emiterea mandatului european de arestare sunt pedepsite de către legislația statului emitent cu pedepse de până la 10 ani închisoare (deci mai mare de 3 ani) și la faptul că fac parte din categoria infracțiunilor ce nu necesită verificarea dublei incriminări (art.96 alin. 1 din Legea nr.302/2004); precum și la faptul că în cauză nu sunt prezente motive obligatorii sau opționale de refuz al executării mandatului, instanța va admite cererea formulată de autoritățile judiciare din Luxemburg cu privire la executarea mandatului european de arestare nr. 8187/14/CD (H_02), emis pe numele persoanei solicitate la data de 2.04.2014 de judecătorul de instrucție B. Horper din cadrul Tribunalului Districtual Luxemburg.

Va lua act de consimțământul la predare a persoanei solicitate D. M. G..

În temeiul art.112 alin.1 rap. la art. 58 alin.1 din legea specială va dispune amânarea predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Luxemburg, ca urmare a executării mandatului european de arestare nr. 8187/14/CD (H_02) emis la data de 02.04.2014, până la soluționarea definitivă a cauzei penale nr._ a Judecătoriei Cluj-N., iar în caz de condamnare cu executare în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

În baza art. 103 al.10 din Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, va dispune arestarea persoanei solicitate D. M. G., fost B., fiul lui G. și V., născut la data de 08.05.1978 în mun. Cluj-N., jud. Cluj, domiciliat în comuna Măguri R., .. 48 A, jud. Cluj, posesor al C.I., ., nr._, eliberată de SPCLEP Cluj-N. la data de 23.03.2012, CNP_, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data încetării motivelor care au justificat amânarea predării, în baza mandatului european de arestare nr. 8187/14/CD (H_02) emis la data de 2.04.2014 de judecătorul de instrucție B. Horper din cadrul Tribunalului Districtual Luxemburg.

În baza art. 103 alin. 13 din Legea nr. 302/2004 va dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare, care însă va fi pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea, conform art. 107 alin.3 din Legea nr. 302/2004.

Va constata că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității conferită de art. 115 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013.

În baza art.97 alin.2 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, cetățeanul român va fi predat cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate față de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei.

Va constata că persoana solicitată a fost reținută 24 ore din data de 10 aprilie 2014, ora 10:30 până la data de 11 aprilie 2014, ora 10:30.

Va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 320 lei onorariu pentru apărător din oficiu – av. P. L., pentru reprezentarea persoanei solicitate în fața instanței, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

În baza art.87 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de autoritățile judiciare din Luxemburg cu privire la executarea mandatului european de arestare nr. 8187/14/CD (H_02) emis la data de 02.04.2014 de judecătorul de instrucție B. Horper din cadrul Tribunalului Districtual Luxemburg, cu privire la persoana solicitată D. M. G., fost B., fiul lui G. și V., născut la data de 08.05.1978 în mun. Cluj-N., jud. Cluj, domiciliat în comuna Măguri R., .. 48 A, jud. Cluj, posesor al C.I., ., nr._, eliberată de SPCLEP Cluj-N. la data de 23.03.2012, CNP_, aflat în Arestul IPJ Cluj și, în consecință:

Ia act de consimțământul la predare a persoanei solicitate D. M. G..

Dispune amânarea predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Luxemburg, ca urmare a executării mandatului european de arestare nr. 8187/14/CD (H_02) emis la data de 02.04.2014, până la soluționarea definitivă a cauzei penale nr._ a Judecătoriei Cluj-N., iar în caz de condamnare cu executare în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

În baza art. 103 al.10 din Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, dispune arestarea persoanei solicitate D. M. G., fost B., fiul lui G. și V., născut la data de 08.05.1978 în mun. Cluj-N., jud. Cluj, domiciliat în comuna Măguri R., .. 48 A, jud. Cluj, posesor al C.I., ., nr._, eliberată de SPCLEP Cluj-N. la data de 23.03.2012, CNP_, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data încetării motivelor care au justificat amânarea predării, în baza mandatului european de arestare nr. 8187/14/CD (H_02) emis la data de 2.04.2014 de judecătorul de instrucție B. Horper din cadrul Tribunalului Districtual Luxemburg.

În baza art. 103 alin. 13 din Legea nr. 302/2004 dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare, care însă va fi pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea, conform art. 107 alin.3 din Legea nr. 302/2004.

Constată că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității conferită de art. 115 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013.

În baza art.97 alin.2 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, cetățeanul român este predat cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate față de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei.

Constată că persoana solicitată a fost reținută 24 ore din data de 10 aprilie 2014, ora 10:30 până la data de 11 aprilie 2014, ora 10:30.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 320 lei onorariu pentru apărător din oficiu – av. P. L., pentru reprezentarea persoanei solicitate în fața instanței, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

În baza art.87 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 aprilie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

V. C. A. B. H.

Red./Dact.

3 ex./14.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Mandat european de arestare. Sentința nr. 165/2014. Curtea de Apel CLUJ