Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 4/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 07-01-2014 în dosarul nr. 6994/100/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.4/R/2014
Ședința publică din 7 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. V. A., judecător
JUDECĂTORI: L. H.
: I. M.
GREFIER: L. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj – reprezentat prin
PROCUROR – S. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul M. A., împotriva încheierii penale din data de 18 decembrie 2013 a Tribunalului Maramurueș, pronunțată în dosar nr._ 13, prin care s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, acesta fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev.de art.174 alin.1 C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. A., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Vomir Bizo D., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că-și menține recursul declarat și că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând cauza, să se dispună în principal, revocarea măsurii arestului preventiv și punerea de îndată în libertate a inculpatului iar în subsidiar, luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, prev.de art.145 C.pr.pen. Consideră că toate aspectele avute în vedere de către prima instanță nu se circumscriu disp.art.148 lit.f C.pr.pen., respectiv nu relevă pericolul concret pe care l-ar prezenta inculpatul pentru ordinea publică dacă ar fi cercetat în stare de libertate. Solicită a se avea în vedere că până în acest moment procesual probațiunea testimonială a fost administrată în cauză. De asemenea, singurul martor ocular care a asistat la incident a fost audiat în fața instanței de fond iar acesta a arătat la începutul declarației că inculpatul a lovit victima însă apoi revine și menționează că nu l-a văzut pe inculpat lovind-o pe victimă. Consideră că declarația acestui martor trebuie pusă sub semnul întrebării în condițiile în care acesta suferă de hadicap psihic astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosar. Solicită a se avea în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, a cooperat cu organele de cercetare penală, este căsătorit și are un copil minor în întreținere. Arată că inculpatul va răspunde pentru fapta sa dacă se va găsi vinovat însă, la acest moment apreciază că se poate dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a încheierii primei instanțe. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul M. A., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate menționând că nu este o persoană violentă și își asumă responsabilitatea faptei.
CURTEA
Prin încheierea penală din 18 decembrie 2013 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr._, au fost respinse cererile de revocare a măsurii arestării preventive ori de înlocuire a acesteia cu cea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea formulate de inculpații M. A. și S. M. C., prin apărători.
În temeiul art. 3002 Cod procedură penală raportat la art. 160b Cod procedură penală, s-a constatat din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților M. A. (C.N.P. -_, fiul lui V. și V., născut la data de 26.08.1972 în localitatea Băiuț, județul Maramureș, domiciliat în comuna Băsești, ., județul Maramureș, arestat preventiv, aflat la Penitenciarul G.) și S. M. C. (C.N.P. -_, fiul lui G. și L. L., născut la data de 11.09.1991 în Baia M., județul Maramureș, domiciliat în comuna Ariniș, ., județul Maramureș, arestat preventiv, aflat la Penitenciarul G.) și, în consecință, s-a menținut arestarea preventivă a acestora.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 23 septembrie 2013, dat în dosarul nr. 349/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, au fost trimiși în judecată inculpații M. A. și S. M. C. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. 1 Cod penal.
Inculpații M. A. și S. M. C. au fost cercetați în stare de arest preventiv.
Prin încheierea penală nr. 469 din 4 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, a fost admisă propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș și s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților M. A. și S. M. C. pe o durată de 29 zile, începând cu data de 4 iulie 2013 și până la data 1 august 2013, inclusiv, fiind emise mandatele de arestare preventivă nr. 21/U și, respectiv, 22/U din 4 iulie 2013, măsură preventivă ce a fost prelungită cu câte 30 de zile prin încheierile penale nr. 491/26.07.2013 a Tribunalului Maramureș și, respectiv, 516/26.08.2013 a Tribunalului Maramureș.
În sarcina inculpaților s-a reținut prin rechizitoriu, în esență, faptul că, în cursul nopții de 17/18 iunie 2013, în timp ce se aflau în locuința victimei M. G., situată în . nr. 188, județul Maramureș, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, i-au aplicat acestuia lovituri cu pumnii, picioarele și corpuri dure, urmare cărora victima a decedat.
Tribunalul a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inculpaților subzistă și în prezent și se impune în continuare privarea acestora de libertate. Astfel, rezultă că, pentru prezumata faptă, legea prevede pedeapsă cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică (art. 148 lit. f Cod procedură penală). La evaluarea pericolului social pentru ordinea publică, instanța are în vedere modalitatea în care se presupune că fapta a fost comisă, impactul social al unor asemenea fapte de o gravitate deosebită și care au creat în rândul societății un puternic sentiment de insecuritate.
Tribunalul a apreciat că la acest moment procesual nu a intervenit nici un element nou care să schimbe temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive și care să justifice punerea în libertate a inculpaților.
Tribunalul a apreciat că persistența „presupunerii rezonabile” constând în acuzația formulată împotriva inculpaților și care a fost avută în vedere de judecător cu ocazia luării arestării preventive a acestora, s-a menținut în continuare în raport de probele administrate, iar complexitatea cauzei și, implicit, a probațiunii necesită o cercetare judecătorească aprofundată.
Tribunalul a considerat că menținerea arestării preventive a inculpaților se justifică atât prin existența în continuare a „indiciilor temeinice” în sensul art. 143 Cod procedură penală, cât și prin prisma prevederilor art. 136 Cod procedură penală, respectiv buna desfășurare a cercetării judecătorești.
Pe de altă parte, gravitatea infracțiunii de care sunt acuzați inculpații este un factor pertinent ce a fost avut în vedere de instanță la aprecierea asupra legalității, oportunității măsurii arestării preventive.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa bogată, a arătat că natura și gravitatea infracțiunilor, în anumite circumstanțe, pot avea o influență semnificativă asupra modului în care se apreciază durata arestării preventive (cauza Suput contra Croația, CEDO, 31 mai 2011). De altfel și în cauza Getos-Magdic contra Croația, Curtea de la Strasbourg a reținut că având în vedere complexitatea cauzei, nevoia de a obține dovezi voluminoase din numeroase surse constituie un motiv suficient și relevant pentru a justifica menținerea arestării pe durata procesului. Pe de altă parte, din jurisprudența Curții Europene a rezultat că instanța de contencios european a acordat o mai mare marjă de apreciere statelor în cazul infracțiunilor de o gravitate deosebită care prin natura lor, presupun investigații complexe, iar pericolul de sustragere sau de influențare a procesului fiind mult mai mare.
Or, în raport de legătura dintre gravitatea infracțiunii care constituie acuzația și alte motive suplimentare, precum pericolul de sustragere a inculpaților și tulburarea liniștii publice, tribunalul a apreciat că măsura arestării preventive este justificată în continuare.
Astfel, tribunalul a apreciat riscul de sustragere de la proces și în funcție de datele ce caracterizează situația fiecărui inculpat, mai exact faptul că aceștia nu dețin un loc de muncă permanent și stabil, element de natură să ofere garanții în sensul că inculpații nu ar fi tentați să se sustragă procesului penal.
De asemenea, tribunalul a apreciat că la acest moment procesual, în actualul stadiu al administrării probațiunii, în cauză nu au intervenit elemente esențiale de natură a determina înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că menținerea arestării preventive este justificată în continuare, existând indiciile precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M. A., criticând solutia instantei de fond ca fiind netemeinică si nelegală si a solicitat casarea încheierii atacate si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună în principal, revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii sale în libertate, iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Recursul a fost motivat arătându-se că nu mai subzistă temeiurile care au fost avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol social pentru ordinea publică si că probatiunea administrată până în acest moment procesula nu confirmă participatia sa la comiterea faptei de a cărei comitere este acuzat.
Procedând la judecarea recursului prin prisma motivelor invocate, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, precum si din oficiu, potrivit art.385/6 alin.3 din Codul de procedura penala, sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei deduse judecatii, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 160/b al. 1 și 3 C.proc.pen. la care face trimitere art. 300/2 C.proc.pen. în cursul judecatii, instanta verifică periodic, dar nu mai tărziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestării preventive. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Astfel, din materialul probator administrat până în prezent în cauză, rezultă că sunt probe sau indicii temeinice, în sensul precizat de art. 68/1 Cod procedură penală, că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, respectiv infracțiunea de omor prev. de art.174 alin.1 C.pen.
Astfel, din declarațiile inculpaților, coroborate conform art. 69 C.pr.pen. cu mențiunile procesului-verbal de cercetare la fața locului, a rezultat că aceștia, în cursul nopții de 17/18 iunie 2013, s-au aflat în locuința victimei M. G., situată în localitatea Odești, nr. 188, . consumat împreună cu aceasta băuturi alcoolice. La un moment dat, pe fondul unui conflict spontan, probabil determinat de atitudinea victimei, inculpații M. A. și S. M. C. au exercitat asupra acesteia multiple acte de violență, lovind-o cu pumnii, picioarele, cu o bucată de lemn și alte obiecte.
În raport de mențiunile procesului-verbal de cercetare la fața locului, coroborate cu mențiunile actelor medico-legale depuse la dosar, în cauză există date din care rezultă presupunerea rezonabilă că cei doi inculpați au lovit victima cu mânerul unui fotoliu aflat la . o vază de sticlă și chiar cu televizorul din locuință, bucăți de plastic din acesta fiind descoperite chiar pe trupul victimei. De asemenea, din declarația martorului M. M. a rezultat că în jurul orei 0100 a auzit gălăgie în locuința victimei și i-a văzut pe inculpați lovind-o pe aceasta, respectiv inculpatul M. A. o lovea cu o bucată de lemn, iar inculpatul S. M. C. cu un canceu (vază) de sticlă, în cap.
La data de 18.06.2013, în cursul dimineții, victima M. G. a fost descoperită decedată în locuința sa.
Potrivit constatărilor preliminare eliberate de Serviciul Medico-Legal Județean Maramureș moartea victimei M. G. a fost violentă și s-a datorat contuziilor miocardice. La autopsie s-au constatat leziuni externe multiple extinse (peste 30 la număr) și multiple leziuni interne cranio-cerebrale, pulmonare și miocardice, care s-au produs prin lovire cu corpuri dure, unele cu formă alungită și altele de formă semicirculară.
Asa fiind, se constată ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, atât la luarea, cât și la prelungirea măsurii arestării preventive, este suficient să existe indicii (și nu exclusiv probe indubitabile din care să rezulte vinovăția inculpatului) că inculpatul a săvârșit infracțiunea. În hotărârile Brogan c. Marii Britanii și Murray c. Marii Britanii, Curtea a arătat că art. 5 paragraf. 1 lit. c nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării. Rolul acestei măsuri trebuie să fie acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor. Faptele care suscită bănuieli nu au același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și, cu atât mai puțin, cu cele care permit condamnarea.
În speță, din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta, relevante sub aspectul îndeplinirii acestei condiții fiind mijloacele de probă administrate până în prezent si enumerate în considerentele încheierii atacate.
Tot astfel, se constată că inculpatul se află în situația prevăzută la art. 148 lit. f Cod procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea presupus comisă este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În aprecierea acestei ultime condiții, se au în vedere gravitatea faptei, împrejurările concrete de săvârșire a acesteia si modul de operare.
Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
În cauză, inculpatul este cercetat pentru comiterea unei infracțiuni deosebit de grave, gravitate rezultând nu numai din caracterul aspru al sancționării de către legea penală, ci și prin consecințele produse deoarece prin fapta pretins comisă a adus atingere relatiilor sociale referitoare viata altor persoane.
Așa fiind, apare cu puterea evidenței rezonanța negativă în rândul opiniei publice a comiterii acestor fapte și constând într-o anumită stare de indignare și de dezaprobare publică, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând o anumită stare de insecuritate socială dacă împotriva unor fapte grave organele de stat nu acționează suficient, că legea nu este aplicată cu hotărâre.
Toate aceste aspecte îndreptățesc concluzia că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, generând, implicit, o stare de neîncredere și insecuritate în rândul persoanelor care respectă ordinea de drept și valorile sociale, ordinea publică implicând un climat social firesc, în care să fie asigurată funcționarea normală a instituțiilor statului.
Apărarea potrivit căreia presupusa faptă nu este probata nu poate fi primită dat fiind faptul că aceasta constituie atributul instantei investita cu solutionarea fondului, iar datele cauzei conturează existenta infractiunii retinută de prima instanta.
Totodată, frecventa unor astfel de fapte si consecințele imposibil de reparat ale acestora sunt actuale în constiința publică, de natura a surescita interes.
Prin prisma celor mai sus arătate, se constată că măsura arestării preventive a inculpatului se impune pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, conform art.136 al.1 C.p.p., iar circumstanțele personale ale acestuia vor fi avute în vedere cu ocazia soluționării în fond a cauzei, iar instanța se va orienta spre o soluție de condamnare. Sub acest aspect, situatia familiala și conduita în societate a inculpatului nu sunt de natură a determina instanța să se orienteze, la acest moment procesual, spre luarea unei alte măsuri preventive, mai puțin restrictive.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. b C.proc.pen. se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, iar încheierea atacată se va menține în totalitate ca fiind legală și temeinică.
Inculpatului i s-a asigurat asistență juridică din oficiu astfel că în temeiul art. 189 C.proc.pen. se va stabili suma de 100 Ron în favoarea Baroului de Avocați Cluj ce se va avansa din FMJ reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu.
Potrivit art. 192 al. 2 C.proc.pen. se va dispune obligarea inculpatului recurent să plătească 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 10 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. A. împotriva încheierii penale din 18 decembrie 2013 a Tribunalului Maramureș.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. V. A. L. H. I. M.
GREFIER,
L. C.
Dact.L.H./Dact.S.M
4 ex./13.01.2014
Jud.fond. Alb C. V.
| ← Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 223/2014. Curtea de... → |
|---|
