Verificare măsuri preventive. Art.205 NCPP. Încheierea nr. 382/2014. Curtea de Apel CLUJ

Comentarii

0

Încheierea nr. 382/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 3627/117/2014/a1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 382/2014

Ședința de cameră de consiliu din data de 01 iulie 2014

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: L. H.

GREFIER: L. A. S.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj reprezentant prin A. M. – procuror

Pe rol fiind judecarea contestațiilor formulate de către inculpații U. H. D., B. I. și P. V. împotriva Încheierii penale nr. 151/C/25.06.2014 a judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Cluj, având ca obiect verificarea legalității măsurii arestării preventive.

La apelul nominal efectuat în ședința din camera de consiliu a răspuns inculpatul U. H. D., în stare de arest, asistat de apărători aleși, avocat B. T. și Bara S., ambii din cadrul Baroului Cluj, cu delegații la dosar ( f. 12, 13 ), inculpatul B. I., în stare de arest, asistat de apărători aleși, avocat E. M., din cadrul Baroului București și de avocați N. M. P., M. I. și I. A., din cadrul Baroului Cluj, cu delegații la dosar ( f. 14, 15, 16, 17 ) și inculpatul P. V., în stare de arest, asistat de apărători aleși, avocat C. A. F. și R. D. E., ambii din cadrul Baroului București și de avocat B. L., din cadrul Baroului Cluj, cu delegații la dosar ( f. 18, 19, 20 ).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Judecătorul de cameră preliminară pune în discuție dacă se consimte la participarea în ședința camerei de consiliu a colaboratorilor apărătorilor aleși.

Reprezentanta Ministerului Public arată că nu se opune și nu solicită evacuarea persoanelor care nu au delegație în dosar, în condițiile în care este de notorietate că munca în casele de avocatură se desfășoară concertat.

Judecătorul de cameră preliminară găsește necesară îndepărtarea din sală a persoanelor care nu au delegație în dosar, având în vedere confidențialitatea ședinței camerei de consiliu si că această obligație incumbă apărătorilor care au contract de asistență juridică, nu si altor persoane. În consecință, se dispune îndepărtarea din sală a avocaților fără delegație în dosar.

Inculpații prezenți arată că își mențin contestațiile declarate în cauză, precum și declarațiile date până în prezent.

Apărătorul ales al inculpatului P. V. depune la dosar înscrisuri în circumstanțiere și motive ale contestației.

Apărătorul ales al inculpatului U. H. D. depune la dosar înscrisuri.

Apărătorul ales al inculpatului B. I. depune la dosar un memoriu în susținerea contestației.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, judecătorul de cameră preliminară acordă cuvântul asupra contestațiilor.

Apărătorul ales al inculpatului P. V., avocat A. F. C., invocă nelegalitatea încheierii nr. 151 din 25 iunie 2014 și, în baza art. 348 alin. 2, 207 și 205 C.proc.pen., solicită admiterea contestației formulate, desființarea parțială a încheierii atacate și, în principal, să se dispună revocarea măsurii preventive, iar în subsidiar, luarea uneia dintre măsurile alternative prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. b sau d C.proc.pen..

Apreciază că încheierea atacată ignoră elementele de fapt evidente decelate în cursul urmăririi penale și favorabile inculpatului, că preia global situațiile juridice distincte ale celor trei inculpați, fără a face diferență între aceștia și este netemeinică, întrucât nesocotește în conținutul motivării elemente de circumstanțiere prevăzute de legiuitor ca și condiții de subzistență ale unei măsuri preventive potrivit de art. 202 C.proc.pen..

Arată că nu s-a procedat la efectuarea unei analize a actualității măsurii preventive în raport de dinamica procesului penal în ceea ce priveste soluția de clasare referitor la infractiunea de dare de mită fata de coinculpatul P. I., faptă avută în vedere la luarea măsurii arestului preventiv. În acest context, consideră că se impunea a se da eficientă pozitiei inculpatului care a fost una în sensul exprimării unei poziții procesuale corecte si nu în scopul împiedicării bunei desfășurări a procesului penal.

Totodată, raportat la cele 10 acte materiale reținute, arată că inculpatul nu a negat niciodată darea banilor, dar motivațiile sunt cele exprimate, pe care le va dovedi pe parcursul judecății. În acest sens, precizează că motivarea de la fila nr. 21 reprezintă un punct de vedere care aduce atingere dreptului la apărare al inculpatului și poziției procesuale constante a acestuia de asumare a faptelor și nu de acceptare a unor realități străine de adevăr, aspecte evidențiate în concluziile scrise. Astfel, conform practicii Curții Europene, susține că o persoană nu poate fi pedepsită prin măsura arestului preventiv doar pentru că receptorului unei declarații nu i-ar conveni poziția procesuală adoptată.

Mai arată că, deși nu toți inculpații sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni de corupție și spălare de bani, instanța a preluat global situațiile juridice distincte ale acestora, fără a efectua o diferențiere între ei. În acest context, arată că inculpatul P. V. a fost trimis în judecată doar pentru comiterea unei infracțiuni de dare de mită și că nu există o analiză de actualitate a poziției distincte a acestuia în raport de toți inculpații din dosar.

De asemenea, reiterează nesocotirea elementelor de circumstanțiere strict prevăzute de legiuitor ca și condiții de subzistență a unei măsuri preventive și susține că există același tip de motivare ce vizează impactul asupra opiniei publice cu privire la faptele săvârșite particular de către inculpatul P. V., care nu constituie o condiție legală a arestării preventive. Pericolul ca inculpatul P. V. să comită alte infracțiuni, să se sustragă judecății sau să realizeze o înțelegere frauduloasă cu singurul martor care îl incriminează direct, P. M., nu există, sens în care a depus la dosar înscrisuri în circumstanțiere. Mai mult, previzibilitatea comportamentului inculpatului în cazul înlocuirii măsurii cu arestul la domiciliu este dovedită de antecedența penală a inculpatului, de situația socială și de impactul situației față de trecutul său, precum și de poziția procesuală constantă avută pe parcursul urmăririi penale.

Totodată, invocă decizia pronunțată în cauza Letellier contra Franței și consideră că tezele deciziilor Curții Europene nu pot fi asimilate unde se dorește, dar că aceasta vizează rezonabilitatea unor proceduri în condițiile unei infracțiuni de omor, aspecte distincte de prezenta cauză. De asemenea, face trimitere și la cauza Tomasi contra Franței, apreciind că aceasta este similară cu privire la dinamica procesului penal și a modalității în care magistratul a înțeles sau nu să aplice măsuri preventive alternative măsurii arestului preventiv adaptate situației personale a unui inculpat. Această perspectivă a fost exprimată și de către Curtea de Apel Cluj într-o cauză similară din aprilie 2014 în care, pentru o evaziune fiscală de 1 000 000 de euro, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că măsura arestului preventiv nu se mai impune dată fiind dinamica procesului penal și perspectiva de judecare a cauzei cu inculpatul în arest la domiciliu, precum și filozofia interpretării măsurilor preventive în raport de situația particulară.

Apărătorul ales al inculpatului P. V., avocat L. B., în temeiul prevederilor art. 348 alin. 2, art. 207 alin. 5, art. 205 alin. 10 C.proc.pen., solicită admiterea contestației cu consecința desființării parțiale în sensul revocării măsurii arestului preventiv. În situația în care, raportat la actuala stare de fapt, pentru inculpatul P. V. se va aprecia ca fiind necesară luarea unei măsuri pentru asigurarea unei garanții a desfășurării în continuare a procesului penal, solicită luarea măsurii arestului la domiciliu, apreciind că aceasta este proporțională, suficientă și necesară.

Raportat la solicitarea principală de revocare a măsurii arestului preventiv, solicită a se avea în vedere faptul că temeiurile pentru care aceasta a fost luată nu mai pot constitui un motiv întemeiat pentru menținerea ei având în vedere momentul procesual actual, respectiv cel al camerei preliminare, în care se analizează, printre altele, legalitatea probatoriului administrat din perspectiva suspiciunii rezonabile ca inculpatul să fi săvârșit faptele reținute în sarcina sa. Astfel, dacă inițial considerentele care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive a arestului au constat cel puțin în îndeplinirea formală a prevederilor art. 202, art. 223 alin. 2 C.proc.pen., respectiv gravitatea faptelor, necesitatea punerii la dispoziția organelor de anchetă a inculpatului și a înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică, la acest moment menținerea unei astfel de măsuri pentru inculpatul P. V. nu se mai justifică decât în măsura în care se urmărește realizarea unei prevenții generale prin exemplificarea în persoana inculpatului a faptului că în acest mod se descurajează săvârșirea unor fapte similare de către alte persoane, aspect ce nu poate constitui un temei al menținerii stării de arest.

Dacă la luarea măsurii s-a avut în vedere buna desfășurare a procesului, împrejurarea că urmărirea penală a fost finalizată cu administrarea tuturor probelor prezintă un element de noutate pentru reanalizarea situației inculpatului. De asemenea, recunoașterea parțială a faptelor, în sensul remiterii sumelor de bani către inculpatul U. H. D. coroborate cu clasarea uneia dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului constituie o împrejurare nouă, care susține poziția procesuală adoptată de inculpat și care poate să inducă un dubiu în ceea ce privește critica de nerecunoaștere sau recunoaștere parțială a faptelor.

Totodată, susține că motivul disjungerii dosarului de urmărire penală, care vizează un număr mare de suspecți a fost generat de situația inculpatului P. V., respectiv de faptul că față de acesta s-a finalizat urmărirea penală, cu tot ce presupune aceasta, și anume starea de arest și faptul că nu face obiectul cercetării altor fapte.

Mai arată că nu există și nu este susținută de nicio probă concluzia în ceea ce privește riscul ca inculpatul să facă înțelegeri frauduloase cu ceilalți coinculpați. Astfel, în ipoteza în care ar exista riscul de a influența martorii, având în vedere strict împrejurarea că, din probațiunea administrată, în ceea ce privește persoana inculpatului P. V., nu există decât o singură depoziție testimonială, consideră că buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurată prin măsura arestului la domiciliu.

În acest sens, reiterează susținerile redate la judecătorul de cameră preliminară din cadrul tribunalului în ceea ce privește reanalizarea, pentru scopul urmărit prin măsurile preventive, a unei măsuri alternative mai puțin intruzive pentru persoana inculpatului și care să ofere suficiente garanții concrete pentru buna desfășurare a procesului penal.

Apărătorul ales al inculpatului B. I., avocat M. I. solicită admiterea contestației formulate și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.

Opinează că motivarea încheierii atacate este una excesiv de formală, fără a se analiza situația procesuală a fiecărui inculpat, respectiv acuzațiile ce li se aduc și situația personală a fiecăruia. În acest sens, apreciază că situația mai gravă a unor inculpați este transferată și asupra inculpatului B. I. și se concluzionează in corpore faptul că se impune menținerea celor trei inculpați în stare de arest.

Astfel, solicită analizarea distinctă a situației inculpatului B. I. și în ce măsură există posibilitatea înlocuirii măsurii preventive, prin prisma dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.proc.pen.. Potrivit acestui text legal se poate dispune înlocuirea solicitată dacă împrejurările concrete ale cauzei și conduita procesuală a inculpatului reclamă acest lucru și o măsură mai puțin severă este suficientă. În acest sens, apreciază că argumentul inițial avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, respectiv faptul că nu este oportună luarea unei alte măsuri, deoarece urmează o anchetă foarte complexă, există posibilitatea descoperirii unor fapte noi, iar o eventuală lăsare în libertate a inculpaților ar putea să influențeze persoanele care au cunoștință despre elementele esențiale, era un raționament valid, dar actualmente, având în vedere finalizarea anchetei și trimiterea în judecată, este lipsit de obiect.

Riscul ca în cazul punerii în libertate, inculpații să realizeze o înțelegere frauduloasă între ei cu privire la conținutul declarațiilor pe care îl vor da, respectiv să influențeze martori nu există deoarece măsura arestului la domiciliu incumbă numeroase obligații, care garantează tocmai faptul că inculpatul nu ar putea impieta desfășurarea procesului penal. Apreciază că realizarea unei înțelegeri frauduloase este mult mai probabilă în arest, unde toți trei inculpații împart aceeași cameră, decât în arest domiciliar, unde, în mod categoric, aceștia nu vor avea posibilitatea de a interacționa.

Din perspectiva scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 C.proc.pen., antamează faptul că procedura camerei preliminare va fi una de durată, astfel că starea de arest preventiv a inculpatului B. I. nu poate fi justificată din perspectiva necesității procesuale raportat la procedurile exclusiv scriptice care urmează și lipsite în mod exclusiv de interacțiune. În acest sens, consideră că arestul domiciliar ar fi mai mult decât suficient, atât în sensul art. 242 alin. 2, cât și în sensul art. 218 C.proc.pen..

Totodată, consideră că au intervenit modificări esențiale cu privire la condițiile impuse de dispozițiile art. 223 C.proc.pen.. Astfel, dacă la momentul luării măsurii arestului preventiv s-a pornit de la ideea că inculpatul, alături de alți oameni de afaceri, a remis sume de bani președintelui consiliului județean pentru a obține niște avantaje injuste, respectiv pentru ca acesta să aloce sumele de bani derulării contractelor S.C. Construct Cluj-N. cu Consiliul Județean, la momentul sesizării instanței s-a redat contrariul și anume că sumele remise funcționarului public erau pentru ca acesta să își îndeplinească atribuțiile, inculpatul obținând astfel ceea ce i se cuvenea chiar fără remiterea unor sume de bani.

Mai mult, raportat la gravitatea faptelor, apreciază că măsura arestului la domiciliu este suficientă, cu precizarea că, în mod cert, există infracțiuni mult mai grave care reclama această masura. Precizează că afirmațiile cu privire la gravitatea faptelor și la reacția opiniei publice au fost sancționate în mod constant de C.E.D.O. (Labita contra Italiei), conform căreia o acuzație, indiferent de gravitate, nu generează uti singuli arest preventiv.

De asemenea, susține că argumentele cu privire la calitatea de funcționar public nu sunt viabile în cazul inculpatului B. I., iar pericolul concret poate fi prevenit și cu arestul la domiciliu, sens în care redă cu titlu de exemplu cauzele privind pe inculpații Vlasov, G. S., D..

În final, invocă criteriile personale ale inculpatului, care reprezintă tocmai garanțiile pretinse de C.E.D.O., pentru a fi analizate în balanță cu gravitatea faptelor și pentru a forma convingerea că măsura arestului la domiciliu este suficientă.

Apărătorul ales al inculpatului B. I., avocat E. M. susține că sub aspectul infracțiunilor de dare și luare de mită, declarațiile inculpaților au fost în sensul recunoașterii motiv pentru care nu a solicitat o altă măsură restrictivă, ci exclusiv preventivă, cu precizarea că atitudinea procesuală a fost reținută eronat de către judecătorul de cameră preliminară ca fiind una parțială. Practic, inculpatul a fost astfel sancționat cu o măsură preventivă pentru o alegere procesuală a apărării, pentru că inculpatul B. I. a recunoscut actele materiale de dare de mită, dar a susținut că nu era un contract de sponsorizare. În acest context, susține că nu există infracțiunile de fals și de spălare de bani și că este dreptul inculpatului și atitudinea lui procesuală de a arăta că anumite acuzații sunt nefondate.

Totodată, raportat la criteriul proporționalității, susține că măsura preventivă trebuie să garanteze aflarea adevărului, care este scopul procesului penal, și să se circumscrie în fapt la cazul concret al inculpatului, aspect ce nu s-a efectuat în speță.

În consecință, la analizarea în concret a criteriului necesității măsurii preventive, cât și al proporționalității solicită a se observa și circumstanțele reale ale faptelor, atitudinea procesuală, precum și persoana inculpatului.

Mai arată că pericolul social al conivenței infracționale sau eventuala impietare a bunei desfășurări a procesului penal, care va dura circa 2 sau 3 luni, nu poate determina considerarea că se impune menținerea măsurii arestării preventive, când toate necesitățile procesuale și toate criteriile de circumstanțiere reală și personală ale inculpatului B. I. permit aplicarea față de acesta a unei măsuri preventive mai puțin restrictivă, respectiv arestul la domiciliu.

Apărătorul ales al inculpatului B. I., avocat N. M. P., arată că argumentul potrivit căruia măsura arestului preventiv ar evita în cauză înțelegerea frauduloasă între inculpații este lipsit de sustinere atâta timp cât aceștia stau în aceeași celulă, astfel că această măsura nu este cu nimic mai eficientă decât arestul la domiciliu, care prin particularitățile lui presupune poziționare în puncte geografice diferite a persoanelor.

De asemenea, consideră că arestul domiciliar solicitat ar fi o măsură benefică procesului penal, aducând un avantaj din perspectiva elementelor de colateralitate a acestuia raportat la efectele pe care le produce fie familiei, fie angajaților unei societăți.

Mai mult, susține că măsura preventivă trebuie să prevină și să conserve o funcționalitate a procesului penal, iar în ceea ce îl privește pe inculpatul B. I., Ministerul Public și instanța fondului nu au adus niciun argument de natură concretă, acesta fiind doar de natură tipologică și stereotipică.

Astfel, în lipsa unor elemente de concretețe și de trimitere la probe sau la situații în dosarul cauzei și, raportat la aprecierea instanței fondului că măsura se impune, pentru că este o predicție de comportament aptă a tulbura buna desfășurare a procesului penal, respectiv înțelegerea frauduloasă, care reprezintă un alt temei de arestare, concluzionează că în acest moment nu există argumente care să determine rezonabil și pertinent faptul că măsura arestului la domiciliu nu ar satisface și nu ar oferi mijloace de protecție ale bunei desfășurări a procesului penal.

Apărătorul ales al inculpatului U. H. D., avocat B. T., în temeiul art. 425¹ alin. 7 pct. 2 lit. a C.proc.pen., solicită admiterea contestației, desființarea încheierii atacate și, rejudecând, reaprecierea oportunității și a necesității menținerii măsurii arestării preventive față de inculpatul U. H. D..

Consideră că nu s-a analizat și nu motivat pe deplin prin încheierea atacată si nu s-au precizat care sunt argumentele care justifică soluția pronunțată. Nu contestă faptul că subzistă temeiurile prevăzute de art. 223 alin. 2 C.proc.pen., însă menținerea măsurii arestării preventive ester una excesiv de severă. În acest sens, solicită aplicarea art. 242 alin. 2 C.proc.pen., care permite, din oficiu și nu la cerere, orientarea spre o măsură mai puțin severă, pornind de la rațiunea că temeiurile arestării preventive subzistă în continuare.

Cu privire la elementele care converg spre necesitatea menținerii stării de arest a inculpatului U. H. D., consideră ca fiind utilă expunerea argumentelor care permit și care îndreptățesc măsura procesual preventivă mai puțin severă prevăzută de art. 218 C.proc.pen., respectiv arestul la domiciliu.

În subsidiar, arată că se impune verificarea măsurii preventive conform art. 348 C.proc.pen. și precizează că hotărârea atacată nu face nicio referire cu privire la riscurile, motivele și mai ales la probele pe care se fundamentează aserțiunea că există necesitatea menținerea măsurii arestării pentru a nu tulbura buna desfășurare a judecății și, respectiv pentru a împiedica o înțelegere frauduloasă între inculpați, în sensul influențării martorilor și convenirii asupra unui punct comun în declarațiile care urmează a fi date în fața judecătorului. Aceste afirmații nu au niciun suport real și solicită a se constate că art. 5 din C.E.D.O. impune instanțelor naționale ca „atunci când decid cu privire la menținerea unei stări de detenție să fie obligate să ia în considerare și posibilitatea luării unor alte măsuri procesual penale mai puțin severe și alternative”, tocmai pentru asigurarea exactă a scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 C.proc.pen., respectiv participarea la proces în condiții corecte a celui acuzat, aceasta fiind finalitatea măsurii arestării preventive. Alături de aceasta, aceleași garanții impune și măsura arestului la domiciliu, prevăzută de art. 218 C.proc.pen., care este o măsură legală și care are aceeași eficiență și natură privativă de libertate, tocmai pentru că debutează de la aceleași temeiuri.

În consecință, apreciază că se poate asigura o corectă derulare a procesului penal și prin măsura arestului la domiciliu, cu precizarea că inculpatul U. H. D. va avea același comportament și nu se va sustrage obligațiilor ce vor fi impuse, sub sancțiunea înlocuirii cu măsura arestului preventiv, în cazul nerespectării lor.

Mai mult, susține că în conținutul încheierii atacate nu indică în ce ar consta pericolul pentru ordinea publică în cazul arestului la domiciliu al inculpatului. Referirea asupra bulversării stării de ordine socială și climat public sunt afirmații stereotipe, pe care Curtea Europeană în cauza C. contra României le-a imputat instanțelor naționale, respectiv recurgea cu prea mare lejeritate la măsura arestării preventive în dezacord cu referire la un probatoriu consistent, care să justifice starea de pericol. Astfel, susține că la menținerea stării de arest a inculpatului se impune dovedirea stării de pericol, cu precizarea că starea de arest reprezintă excepția, iar justificarea unei asemenea măsuri procesual preventive trebuie dovedită pe bază de probe.

Precizează că nu s-a motivat necesitatea menținerii în stare de arest a inculpatului, ci doar s-a susținut că satisfacția opiniei publice ar fi atinsă și asigurată prin menținerea măsurii față de inculpat, fără a se face referire la riscul de a se sustrage, de alterare a probelor, de influențare a martorilor, precum și de săvârșirea a unei noi infracțiuni.

Apărătorul ales al inculpatului U. H. D., avocat Bara S., susține că încarcerarea unei persoane nu poate avea alt efect decât demoralizarea și o inevitabilă pervertire.

Având în vedere că judecătorul de cameră preliminară a considerat că încă este oportun ca inculpatul U. H. D. să fie cercetat în stare de arest preventiv raportat la pericolul concret pentru ordinea publică, la gravitatea faptelor și la rezonanța acestora, respectiv reacția de indignare a publicului, de dezaprobare sau chiar de insecuritate socială, arată că opinia publică este una de susținere a inculpatului. Astfel, fără a minimaliza faptele arată că inculpatul conștientizează gravitatea lor și dorește finalizarea cu celeritate a procesului, dar nu există temeiuri noi care să justifice menținerea măsurii, iar argumentele încheierii atacate sunt similare celor ale încheierii inițiale prin care s-a luat măsura arestului preventiv. Mai mult, consideră că este injust și pur subiectiv afirmarea inexistenței calităților umane, cazând în derizoriu afirmațiile referitoare la lipsa antecedenței penale, la atitudinea de recunoaștere parțială și de colaborare cu organele de cercetare penală, criterii deosebit de importante în luarea unei hotărâri, motivat de impactul negativ și de durata faptelor. De asemenea, susține că în mod total irelevant s-a făcut comparație cu alte spețe similare în care persoane publice au fost acuzate pentru fapte de corupție, aspect indiscutabil la stabilirea oportunității măsurii.

Mai arată că nu mai subzistă ecoul puterii exemplului având în vedere că nu mai există indignare, dezaprobare și insecuritate socială și consideră că arestul la domiciliu este suficient în condițiile în care cercetările au fost finalizate, nu mai există fapte noi și lipsesc cele patru riscuri reglementate de normele legale în vigoare, precum și argumentația oferită în sensul inoportunității înlocuirii măsurii la acest moment. Astfel, în lipsa unui motiv foarte bine întemeiat, apreciază că măsura nu ar putea fi menținută.

De asemenea, invocă și starea de sănătate precară a mamei inculpatului, care urmează să sufere o intervenție chirurgicală, conform actelor medicale depuse în probațiune. În acest sens, solicită umanitate pentru ca inculpatul să aibă posibilitatea de a-i fi alături mamei sale, întrucât au locuit împreună și este foarte atașat de ea.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, în baza art. 425¹ alin. 7 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, solicită respingerea contestațiilor formulate de către cei trei inculpați ca nefondate.

Din conținutul hotărârii atacate, rezultă preocuparea judecătorului de cameră preliminară în examinarea situației juridice a inculpaților prin raportare la instituția ce formează obiectul verificării, respectiv aceea a privării de libertate. Astfel, este temeinică și legală concluzia analizei, prin perspectiva probelor, a susținerii suspiciunii rezonabile a comiterii unor fapte prevăzute de legea penală de către cei trei inculpați, sens în care s-au făcut referiri la o . mijloace de probă, acestea fiind relatate amplu și analizate pe larg în considerentele hotărârii. De asemenea, s-a mai arătat că necesitatea privării de libertate în continuare a inculpaților este determinată de aceeași necesitate de înlăturare a unei stări de pericol, din perspectiva naturii și gravității deosebite a infracțiunilor la care se referă rechizitoriul. Deși aceasta poate apărea ca o formulă stereotipă care se regăsește în majoritatea încheierilor ce tratează subiecte de drept similar cu cea contestată, aceasta se datorează faptului că textul art. 202 alin. 3 C.proc.pen. o impune. Astfel, nicio persoană nu poate fi privată de libertate decât dacă a săvârșit o infracțiune și dacă se apreciază că pentru buna desfășurare a procesului penal aceasta este necesară, fiind nenumărate soluții de speță, precum și practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, care clarifică elementele care trebuie aduse în vedere și în lumină la discutarea privării de libertate. În consecință, raportat la criticile formulate, solicită a se avea în vedere că, în cauză, temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat, sens în care face referire concretă la situația inculpatului P. V., care ar putea eventual determina o astfel de discuție. În acest sens, în cauză, nu există o schimbare de substanță a temeiurilor de arestare, respectiv nu s-a relevat existența unor elemente care să determine concluzia că infracțiunea de dare de mită, comisă în formă continuată, însumând 10 acte materiale și pentru care acesta a fost atât arestat, cât și trimis în judecată, a primit o altă încadrare juridică ori că există o cauză de împiedicare a exercitării acțiunii penale în ceea ce privește activitatea infracțională a inculpatului sau că ar putea fi în prezența unei alte infracțiuni decât una de corupție. Astfel, se impune analizarea dacă susținerile inculpatului sunt sau nu temeinicie în raport de existența soluției de clasare cu privire la o altă infracțiune de dare de mită, care în final nu a avut ponderea determinantă în a se dispune arestarea preventivă la momentul la care judecătorul de drepturi și libertăți a făcut-o, precum și dacă, în măsura în care se reține în sarcina inculpatului infracțiunea, care este una complexă, gravă și extinsă pe o mare durată de timp și care, până la urmă, are ca obiect și sume importante de bani, justifică sau nu menținerea privării de libertate a acestuia. În opinia sa susține că aspectele anterior evocate justifică menținerea arestării inculpatului, pentru că, în speță, este vorba de acreditarea ideii că totul se poate cumpăra cu bani și influență exercitată asupra persoanelor potrivite, sens în care îl are în vedere și pe inculpatul B. I., care a uzat de posibilitatea „accesării” a Președintelui Consiliului Județean Cluj, care avea atribuția și abilitarea legală de a gestiona banii consiliului județean și care era și persoana care avea o putere hotărâtoare în a decide către ce firme se direcționează banii aferenți unor lucrări de execuție pentru utilitatea publică a județului.

Totodată, raportat la asimilarea finalizării urmăririi penale și a existenței unui rechizitoriu în cauză cu o cauză de schimbare a temeiului de arestare, precizează că acest aspect nu reprezintă un motiv de punere în libertate, pentru că trebuie să primeze scopul consacrat în conținutul art. 202 C.proc.pen., respectiv acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal. Ori, procesul penal nu poate fi fragmentat în funcție de etapele acestuia, împrejurarea emiterii rechizitoriului neavând relevanța dorită.

Cu privire la Încheierea nr. 30 din 13 februarie 2014 a Curții de Apel Cluj, depusă la dosar, arată că nu este vorba de o speță similară, iar argumentația instanței a vizat rezonabilitatea duratei măsurii arestului preventiv, apreciindu-se că o detenție de 8 luni închisoare este suficientă în a determina că inculpații pot fi judecați și în arest la domiciliu.

Totodată apreciază ca fiind neîntemeiată critica vizând lipsa unei reacții în media și faptul că aceasta ar putea constitui un element care să determine concluzia că în cauză este necesară admiterea contestațiilor formulate deoarece societatea este cât se poate de interesată de ceea ce se întâmplă. Astfel, instanței îi revine atributul exclusiv și suprem în aprecierea cu privire la elementele ce caracterizează cauza și activitatea infracțională a inculpaților, precum și necesitatea privării de libertate, condiții în care solicită a se reține ca fiind neîntemeiată critica.

Raportat la susținerea că inculpații sunt expuși unei uzuri urmare a privării lor de libertate și a supunerii lor condițiilor operante în mod implicit într-o atare situație, precizează că situația în care aceștia se află reprezintă consecința firească și directă a propriilor acțiuni, iar aspectele evocate ar fi trebuit luate în considerare anterior purcederii la derularea activităților infracționale, răspunderea fiind una individuală și personală.

De asemenea, apreciază că, nici criticile referitoare la inexistența pericolului pentru ordinea publică în cauza de speță, nu sunt de natură a fi primite, pentru că ordinea publică este încă lezată prin faptele inculpaților, iar pericolul cu referire la aceasta nu este încă diminuat. Mai mult, împrejurarea sesizării instanței cu rechizitoriu și finalizarea urmăririi penale nu pot să atragă concluzia că inculpații trebuie puși în libertate, având în vedere gravitatea faptelor imputate, care nu poate fi trecută cu vederea. Astfel, infracțiunile de corupție derulate de către inculpați și modul în care aceștia și-au conceput activitatea infracțională și scopul urmărit, respectiv acela al obținerii unor sume importante de bani, sunt elemente care pot să atragă concluzia că, cel puțin la acest moment, respectiv la 30 de zile după privarea lor de libertate, măsura apare ca fiind încă una de actualitate și necesar a fi menținută. În consecință, concluzia judecătorului de cameră preliminară al Tribunalului Cluj este una temeinică și legală.

Inculpatul U. H. D., având ultimul cuvânt, subscrie concluziilor expuse de către apărătorii săi aleși și solicită revocarea măsurii arestului preventiv, întrucât cunoaște gravitatea acuzațiilor și nu intenționează să se sustragă urmăririi penale.

De asemenea, invocă starea de sănătate a mamei sale, precum și situația fiului său, care susține examenul de bacalaureat, motiv pentru care solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură alternativă.

Inculpatul B. I., având ultimul cuvânt, regretă situația sa actuală, respectiv starea sa de arest și apreciază că aceasta este o măsură excesivă.

Totodată, consideră că, în cazul schimbării măsurii, nu ar reprezenta un pericol social.

Inculpatul P. V., având ultimul cuvânt, își exprimă intenția de a colabora cu instanța de judecată. Precizează că va influența singurul martor, pe care îl cunoaște de 10 ani, și invocă un aspect de ordin personal și familial, respectiv faptul că are un copil minor în întreținere, în vârstă de 9 ani, care va pleca joi în Belgia, la mama sa și de la care dorește să își ia rămas-bun, aspect imposibil de efectuat din Penitenciarul G..

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,

Prin încheierea penală nr. 151 din data de 25.06.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, în temeiul art. 348 C.p.pen. rap. la art. 207 al.2 și 4 C.p.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații:

1. U. H. D., fiul lui D. V. și R. A.,

născut la data de 23.05.1960 în Cluj-N., jud. Cluj, CNP_;

1. B. I., fiul lui I. și F., născut la data de 18.09.1968 în

Huedin, jud. Cluj, CNP_;

1. P. V., fiul lui V. și M., născut la data de

30.10.1968 în ., CNP_, în prezent în Arestul IPJ Cluj, măsură care a fost menținută.

Au fost respinse cererile formulate de inculpați cu privire la înlocuirea măsurii preventive a arestului cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 4/P/2014 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ – DNA - Serviciul Teritorial Cluj s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: U. H. D., fiul lui D. V. și R. A., născut la 23.05.1960, în Cluj-N., domiciliat în Cluj-N., .. 10, ., CNP_, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de: luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod Penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod Penal, (10 acte materiale); luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod Penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod Penal (7 acte materiale); fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal anterior cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod Penal în forma participației improprii ca instigator potrivit art. 52 alin. 3 Cod Penal (2 acte materiale); complicitate la spălare de bani prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea 656/2002 cu aplic. art. 5 Cod Penal și art. 48 alin. 1 Cod penal; luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod Penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 Cod Penal, totul cu aplic art. 38 alin. 1 Cod penal; B. I., fiul lui I. și F., născut la 18.09.1968 în Huedin, domiciliat în Cluj-N. . ., CNP_, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de: dare de mită prev. de art. 255 Cod penal anterior (art. 290 Cod penal) raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplic, art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod Penal (7 acte materiale); fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal anterior cu aplic, art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod Penal în forma participației improprii ca instigator potrivit art. 52 alin. 3 Cod Penal (2 acte materiale); spălare de bani prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea 656/2002 cu art. 5 din Noul Cod Penal; totul cu aplic art. 38 alin. 1 Cod penal; P. V., fiul lui V. și M., născut la 30 octombrie 1968, în corn. Iclod, domiciliat în Iclod nr. 460 jud. Cluj, CNP_, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. 1 din Codul penal anterior (art. 290 Cod penal) raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 5 Cod Penal (10 acte materiale);P. I., fiul lui I. și Nastaca, născut la 27 iulie 1967 în Băile B., jud. Maramureș, domiciliat în Cluj N. . A, jud. Cluj, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de: luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod Penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 Cod Penal și D. G. R., fiul lui R. D. S. și I., născut la 4 iunie 1968 în Râmnicu V., domiciliat în oraș Voluntari .. 1, jud. Ilfov, CNP_, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită prev. de art. 255 alin. 1 din Codul penal anterior (art. 290 Cod penal) raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 5 Cod Penal și dare de mită prev. de art. 255 alin. 1 din Codul penal anterior (art. 290 Cod penal) raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 5 Cod Penal; totul cu aplic art. 38 alin. 1 Cod penal.

Sub aspectul stării de fapt s-a reținut pe scurt, în privința inculpatului U. H. D. aceea că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Cluj a pretins de la inculpatul P. V. suma totală de 693.224 lei, din care în perioada aprilie 2013-mai 2014, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale a primit în zece tranșe suma totală de 134.500 lei pentru ca, în exercitarea prerogativelor și atribuțiilor funcției sale elective cu referire la cele reglementate de art. 104 alin. 1 lit. c, alin. 3 lit. a și alin. 4 lit. a și b din Legea 215/2001 a administrației publice locale, să direcționeze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit sau prin mecanismele de finanțare reglementate de OUG nr. 28/2013 către unități administrativ teritorial din județul Cluj, în vederea finanțării contractelor pe care respectivele entități le aveau cu societatea Sinai Compimpex SRL deținută de inculpatul P. V.. (10 acte materiale).

În același timp, s-a reținut că inculpatul U. H. D., în calitate de președinte al Consiliului Județean Cluj a pretins de la inculpatul B. I. suma totală de 300.000 lei, din care în perioada octombrie 2012-martie 2014, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale a primit în șapte tranșe suma totală de 278.000 lei pentru ca, în exercitarea prerogativelor și atribuțiilor funcției sale elective cu referire la cele reglementate de art. 104 alin. 1 lit. c), alin. 3 lit. a și alin. 4 lit. a și b din Legea 215/2001 a administrației publice locale, să direcționeze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit în vederea plății contractelor derulate de SCC N. SA deținută de inculpatul B. I. (7 acte materiale).

S-a reținut și faptul că inculpatul U. H. D. la data de 13 mai 2014 a convenit cu inculpatul B. I. ca acesta să procedeze la încheierea în fals a contractului nr. 18/12.05._, precum și a facturii fiscale nr. 34/23.05.2014 între una din societățile deținute de omul de afaceri, respectiv . cu societatea Centrul de Cercetări și Studii Calitative și Cantitative SRL, reprezentată de suspectul F. A. F. S., ce atestă în fals o convenție comercială între cele două societăți, acte folosite pentru a crea aparența unei plăți licite asupra unui studiu de piață - sondaj de opinie de care a beneficiat președintele Consiliului Județean Cluj, în valoare de 5.000 euro, încercând astfel să disimuleze adevărata înțelegere între părți, respectiv plata unei sume cu titlu de mită.

La data de 13 mai 2014 același inculpat a convenit cu inculpatul B. I. ca acesta să procedeze la încheierea în fals a contractului nr. 18/12.05.2004, precum și a facturii fiscale nr. 34/23.05.2014 între una din societățile deținute de omul de afaceri, respectiv . cu societatea Centrul de Cercetări și Studii Calitative și Cantitative SRL, reprezentată de suspectul F. A. F. S., acte care au fost semnate din partea societății Napocamin de martorul F. M., care a acționat fără vinovăție (2 acte materiale).

În final s-a reținut și că inculpatul U. H. D. la data de 9 aprilie 2014 împreună cu inculpatul P. I. a pretins de la inculpatul D. G. R. - director de dezvoltare al . suma de 20.000 euro, câte 10.000 euro pentru fiecare din cei doi reprezentanți ai Consiliului Județean Cluj, pentru ca în exercitarea atribuțiilor și prerogativelor funcției elective (cu referire la cele prev. de art. 104 alin. 1 lit. b, alin. 3 lit. a din Legea 215/2001), să promoveze în cadrul CJ Cluj un proiect de hotărâre și să emită o Hotărâre de Consiliu Județean, prin care să se aprobe în favoarea societății UTI Hotel & Parking SRL în cadrul contractului de concesiune derulat cu CJ Cluj, realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în incinta Aeroportului Internațional A. I. Cluj-N., sumă din care la data de 17.04.2014 a primit efectiv 5.000 euro.

În privința inculpatului B. I. se arată în actul de sesizare al instanței că în perioada octombrie 2012-martie 2014, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale a remis inculpatului U. H. D. suma de 278.000 lei din suma totală de 300.000 lei pretinsă, pentru ca acesta în exercitarea prerogativelor și atribuțiilor funcției sale elective cu referire la cele reglementate de art. 104 alin. 1 lit. c, alin. 3 lit. a și alin. 4 lit. a și b din Legea 215/2001 a administrației publice locale, să direcționeze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit în vederea plății contractelor derulate de SCC N. SA pe care o deținea (7 acte materiale).

Totodată, se afirmă că la data de 13 mai 2014 acest inculpat a convenit cu inculpatul U. H. D. să procedeze la încheierea în fals a contractului nr. 18/12.05.2004, precum și a facturii fiscale nr. 34/23.05.2014 între una din societățile deținute de omul de afaceri, respectiv . cu societatea Centrul de Cercetări și Studii Calitative și Cantitative SRL, reprezentată de suspectul F. A. F. S., ce atestă în fals o convenție comercială între cele două societăți, acte folosite pentru a crea aparența unei plăți licite asupra unui studiu de piață- sondaj de opinie de care a beneficiat președintele Consiliului Județean Cluj, acte care au fost semnate din partea societății Napocamin de martorul F. M., care a acționat fără vinovăție.

În același timp, se arată în cuprinsul rechizitoriului că inculpatul P. V. a promis inculpatului U. H. D. suma totală de 693.224 lei din care în perioada aprilie 2013-mai 2014, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale a remis în zece tranșe suma totală de 134.500 lei pentru ca președintele Consiliului Județean Cluj, în exercitarea prerogativelor și atribuțiilor funcției sale elective cu referire la cele reglementate de art. 104 alin. 1 lit. c, alin. 3 lit. a) și alin. 4 lit. a și b din Legea 215/2001 a administrației publice locale, să direcționeze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit sau prin mecanismele de finanțare reglementate de OUG nr. 28/2013 către unități administrativ teritorial din județul Cluj, în vederea finanțării contractelor pe care respectivele entități le aveau cu societatea Sinai Compimpex SRL deținută de inculpatul P. V. (10 acte materiale).

Despre inculpatul P. I., consilier județean în cadrul Consiliului Județean Cluj, se arată că la data de 9 aprilie 2014 împreună cu inculpatul U. H. D. a pretins de la inculpatul D. G. R.- director de dezvoltare al . suma de 20.000 euro, câte 10.000 euro pentru fiecare din cei doi reprezentanți ai Consiliului Județean Cluj, pentru ca în exercitarea atribuțiilor și prerogativelor funcției elective (cu referire la cele reglementate de art. 91 alin. 4 lit. a) și b) din Legea 215/2001) să promoveze în cadrul CJ Cluj un proiect de hotărâre și să voteze favorabil o Hotărâre de Consiliu Județean, prin care să se aprobe în favoarea societății UTI Hotel & Parking SRL în cadrul contractului de concesiune derulat cu CJ Cluj, realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în incinta Aeroportului Internațional A. I. Cluj-N., sumă din care la data de 17.04.2014 a primit efectiv 5.000 euro.

În fine, se arată că inculpatul D. G. R. în calitate de director de dezvoltare al ., la data de 9 aprilie 2014 a promis inculpaților P. I., consilier județean în cadrul Consiliului Județean Cluj și U. H. D., președinte al Consiliului Județean Cluj suma de 20.000 euro, câte 10.000 euro pentru fiecare din cei doi reprezentanți ai Consiliului Județean Cluj, pentru ca în exercitarea atribuțiilor și prerogativelor funcției elective aceștia să promoveze în cadrul CJ Cluj un proiect de hotărâre și să voteze favorabil o Hotărâre de Consiliu Județean, prin care să se aprobe în favoarea societății UTI Hotel & Parking SRL în cadrul contractului de concesiune derulat cu CJ Cluj, realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în incinta Aeroportului Internațional A. I. Cluj-N., sumă din care la data de 17.04.2014 a remis efectiv câte 5.000 euro pentru fiecare.

Prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți nr. 53/C/29.05.2014 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus, față de inculpații U. H. D., fiul lui D. V. și R. A., născut la data de 23.05.1960 în Cluj-N., jud. Cluj, CNP_;

B. I., fiul lui I. și F., născut la data de 18.09.1968 în Huedin, jud. Cluj, CNP_ și P. V., fiul lui V. și M., născut la data de 30.10.1968 în ., CNP_ măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.05.2014 și până la data de 27.06.2014 inclusiv.

La luarea măsurii preventive s-au avut în vedere dispozițiile art. 202 al.1,3,4 lit. e din C.p.pen., art.223 al. 2 C.p.pen și art.226 C.p.pen.. respectiv s-a apreciat că luarea măsurii arestării preventive față de cei trei inculpați este proporțională cu gravitatea acuzației aduse și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia iar din probe rezultă suspiciunea rezonabilă în sensul că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, fapte constituind infracțiuni de corupție sau spălare de bani iar pe baza evaluării gravității faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora, a anturajului și a mediului din care aceștia provin și a altor împrejurări referitoare la persoana acestora, privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Potrivit art.348 C.p.pen. rap. la art. 207 al.2 C.p.pen. în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului la instanță, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.

Analizând măsura preventivă luată față de cei trei inculpați, în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și cu dispozițiile legale în vigoare, judecătorul de cameră preliminară apreciază că aceasta este legală și temeinică, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive se mențin, nu s-au modificat până la acest moment procesual și impun în continuare privarea de libertate a acestora.

În acest sens, judecătorul observă că potrivit art. 202 al. 1 C.p.pen., ,,măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni”.

În plus, potrivit art. 202 al. 3 C.p.pen. „orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.

Mai departe, art. 223 al. 2 C.p.pen. stabilește referitor la condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive că această măsură poate fi luată dacă inculpatul este bănuit a fi comis printre altele o infracțiune de corupție sau spălare de bani și pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia se constată privarea sa de libertate este necesară, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”.

Luând măsura preventivă a arestului față de cei trei inculpați, judecătorul de drepturi și libertăți a constatat că cerințele legale la care am făcut referire mai sus sunt îndeplinite, la acest moment impunându-se reanalizarea temeiurilor reținute sub aspectul subzistenței acestora.

Așa cum arătam anterior, s-a afirmat existența unor probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, noțiunea de suspiciune rezonabilă fiind necesar a fi analizată din perspectiva interpretării date de instanța europeană, în sensul existenței unor date și informații de natură a convinge un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârșit o infracțiune.

Or, evaluând materialul probator administrat pe tot parcursul urmăririi penale se poate afirma existența unor astfel de probe care susțin teza că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru sunt cercetați, în acest sens fiind relevante chiar declarațiile inculpaților, care recunosc parțial starea de fapt descrisă în rechizitoriu, însă fiecare dintre ei și-a nuanțat declarațiile într-un fel sau altul.

Fără îndoială, la acest moment procesual nu se impune o analiză completă și concordantă a probatoriului administrat și nici identificarea unor probe certe de vinovăție, ci doar verificarea existenței unor date sau informații care pot susține suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, fără afectarea prezumției de nevinovăție de care inculpații beneficiază pe tot parcursul procesului penal, fără ca recunoașterea acestei prezumții să excludă luarea ori menținerea unor măsuri preventive, atâta timp cât acestea sunt luate cu respectarea cerințelor legale.

În acest context, din perspectiva probelor care să susțină suspiciunea rezonabilă a comiterii unor fapte prevăzute de legea penală facem referire în primul rând la declarațiile inculpaților, dar și la declarațiile martorilor audiați, cu prioritate declarațiile martorilor P. R. M., S. C., R. M., C. A. etc., notele de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpați și cu alte persoane, extrase de cont, planșele fotografice, procese verbale de percheziție, adrese și înscrisuri, toate acestea evidențiind activitatea infracțională desfășurată de către inculpați, și în concret, de inculpatul U. H. D. care a reușit atragerea în anturajul său a unor persoane, oameni de afaceri, cărora le-a asigurat, contra unor câștiguri ilicite proprii, accesul la resursele bugetare ale județului, prin eludarea legii, conduita sa fiind în mod evident una abuzivă, acționând exclusiv în interesul său și al acestor persoane. Mai mult, există date în sensul că inculpatul U. H. D. ar fi demarat activitatea infracțională la scurt timp după numirea sa în funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj și a instituit un sistem de evidență a sumelor primite, a luat măsuri pentru a asigura plata tranșelor restante, iar din datele existente la dosar rezultă că cheltuielile sale lunare depășeau cu mult veniturile realizate licit. Pe de altă parte, există probe care conturează activitatea infracțională a celorlalți inculpați, relațiile existente între aceștia și inculpatul U. H. D., pionul central și nu în ultimul rând, persoana cu atribuții de decizie la nivelul județului Cluj, perioada infracțională reținută de parchet fiind destul de mare, fiind evidențiate sumele primite de inculpatul U. și destinația concretă a acestora.

Astfel, în opinia judecătorului de cameră preliminară din materialul probator administrat până la acest moment procesual, se desprinde concluzia existenței unei suspiciuni rezonabile în sensul că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, fiind îndeplinite cerințele art. 223 al. 2 C.p.pen., respectiv inculpații sunt bănuiți a fi comis infracțiuni de corupție și spălare de bani și față de gravitatea concretă a acestora, modul și circumstanțele de comitere, instanța consideră că privarea lor de libertate este necesară și în continuare, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, pericol dedus din ansamblul circumstanțelor ce caracterizează faptele comise, modalitatea concretă de săvârșire și nu în ultimul rând, valorile sociale lezate. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat, în cauza Lettellier c. Franței, că în circumstanțe excepționale, prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice detenția înainte de proces, cel puțin pentru un timp.

Sub acest din urmă aspect, al necesității privării de libertate în continuare a inculpaților pentru înlăturarea unei stări de pericol, considerăm că, din perspectiva naturii și gravității deosebite a infracțiunilor la care se referă rechizitoriul, a modalității de săvârșire care denotă indiferența celor implicați atât față de lege și autoritate, cât și față de ceilalți membrii ai societății, persoane care își desfășoară viața și activitatea lucrativă în mod onest, starea de pericol pentru ordinea publică reținută la momentul luării măsurii, este de actualitate, neputându-se susține că s-a diminuat în răstimpul destul de scurt de la luarea măsurii. În același sens, deși s-a invocat contrariul, nu trebuie pierdută din vedere la analiza stării de pericol pentru ordinea publică rezonanța socială a faptelor descrise în actul de sesizare de natură a crea o stare de indignare, dezaprobare publică și chiar o anumită stare de insecuritate socială în condițiile în care persoane cu atribuții de gestionare a banului public au acționat în detrimentul intereselor județului, slujind unor interese personale și de grup. Chiar dacă aparent, cele menționate vizează cu prioritate persoana inculpatului U. H. D., prin prisma funcției publice deținute la nivelul județului Cluj, nici în privința celorlalți doi inculpați lucrurile nu sunt mult diferite, aceștia acționând în mediul de afaceri clujean de mai mulți ani, fiind descriși ca persoane de vază, cu o viață de familie așezată, cu preocupări dintre cele mai oneste, dar în ciuda acestui fapt, au acceptat jocul propus de inculpatul U. urmărind interese de ordin material, creând senzația că totul se poate cumpăra cu bani și influența persoanelor potrivite.

În acest context, s-a solicitat judecătorului să analizeze cu atenție circumstanțele personale ale inculpaților, în opinia apărării acestea fiind neglijate la soluționarea propunerii de arestare preventivă în detrimentul circumstanțelor referitoare la gravitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați, însă în opinia noastră, toate argumentele aduse, referitoare la activitatea profesională de durată, studiile efectuate, viața de familie exemplară, capătă în cazul inculpaților din prezentul dosar alte valențe, pentru că un astfel de profil ar trebui să constituie o garanție a unei conduite în limitele legii și a neimplicării lor în astfel de activități ilicite. Dimpotrivă, în cazul inculpaților din prezentul dosar, aceste așa zise „calități”: umane, sociale, profesionale, în loc să tempereze dinamismul activității infracționale, au dat dimensiunea acesteia și au permis celor implicați să acționeze după bunul plac în chestiuni deosebit de importante pentru comunitate.

În același timp, lipsa antecedentelor penale ale inculpaților și conduita de recunoaștere parțială și de colaborare cu organele judiciare penale, nu pot motiva la acest moment lăsarea lor în libertate, deoarece faptele pentru care sunt cercetați sunt dintre cele mai grave, cu un impact social negativ evident și de durată, mai ales în contextul social existent când încrederea societății civile în persoane cu putere de decizie este serios zdruncinată, fiind tot mai numeroase cazurile de acest fel și care beneficiază de o atenție sporită din partea mass media.

În privința cerinței de proporționalitate a măsurii preventive dispuse cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată, și a necesității acesteia pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, considerăm că se poate afirma fără a greși că în continuare măsura este proporțională cu gravitatea acuzației, având în vedere natura infracțiunilor deduse judecății în care sunt implicate persoane cu funcții publice și atribuții în gestionarea banilor publici, sau care au beneficiat de poziția deținută de astfel de persoane pentru a-și asigura accesul la resursele bugetare ale județului în detrimentul altor competitori onești, fiind astfel posibilă restrângerea libertății persoanei în cauze privind infracțiuni deosebit de grave și cu un puternic impact în rândul societății civile.

În apărarea inculpatului P. s-a invocat o situație particulară, anume faptul că la momentul luării măsurii preventive s-au avut în vedere două infracțiuni de dare de mită, însă în privința uneia s-a dispus prin rechizitoriu clasarea, ceea ce ar echivala cu o schimbare a temeiurilor de fapt avute în vedere anterior și în plus, că în actul de sesizare s-a reținut comiterea faptei în modalitatea promisiunii de bani, după ce în urmărire penală s-a avansat teza remiterii unor sume de bani de către acest inculpat. Această ultimă chestiune nu poate fi analizată în acest cadru procesual iar chestiunea că față de inculpat, s-a adoptat o soluție de clasare pentru una dintre fapte, de o mai mică gravitate și pondere în activitatea infracțională globală, nu poate fi analizată în sensul solicitat de către apărare.

În același sens, nu putem neglija impactul social negativ și necesitatea unei reacții ferme a autorității în fața unor fapte de natura celor descrise în actul de sesizare, fiind importantă reacția societății civile, mai ales atunci când persoane sau grupuri de interese acționează concertat în detrimentul până la urmă al cetățeanului de rând și în disprețul legii.

Fiecare dintre inculpați a formulat cereri subsidiare de înlocuire a arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, socotind că și o atare măsură ar fi suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 al.1 C.p.pen.

Argumentele invocate în susținerea acestor cereri au vizat necesitatea identificării unor măsuri alternative la detenție în acord cu practica instanței europene cu referire la lipsa de consistență a argumentelor parchetului la solicitarea de menținere a măsurii arestării preventive și circumstanțele personale ale inculpaților care prin conduita adoptată, poziția acestora în familie și societate oferă suficiente garanții pentru desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

Într-adevăr, potrivit art.242 alin.2 C.pr.pen. măsura preventivă se înlocuiește din oficiu sau la cerere cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prev. de art.202 alin.1 C.pr.pen.

Având această premiză, pe de o parte este necesar a analiza îndeplinirea condițiilor legale cu privire la luarea măsurii arestului la domiciliu, iar pe de altă parte, raportat la împrejurările concrete ale cauzei și la conduita procesuală a inculpaților se impune a aprecia dacă măsura preventivă a arestului la domiciliu considerată mai ușoară, este suficientă pentru realizarea scopului prev. de art.202 alin.1 C.pr.pen.

În acest sens, reiterăm dispozițiile art. 202 al.1 C.pr.pen. conform căruia măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni și cele ale art. 202 al.3 C.pr.pen. în sensul că „orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.

Sub aspectul îndeplinirii condițiilor legale cu privire la luarea măsurii arestului la domiciliu, judecătorul constată că măsura în discuție se poate dispune dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a comis o infracțiune, cu respectarea desigur, a cerințelor de proporționalitate și necesitate prev. de art. 202 al.3 C.pr.pen.

Cu referire la existența probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a comis o infracțiune, am prezentat anterior argumentele care ne îndreptățesc la a susține că în privința inculpaților din prezentul dosar, există suspiciunea rezonabilă că au comis fapte prevăzute de legea penală, chestiune de altfel, analizată și la momentul dispunerii măsurii arestării preventive și în calea de atac a contestației, prin urmare probele pe baza cărora s-a concluzionat că rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au comis faptele imputate subzistă și în prezent.

Cu referire la evaluarea, raportat la împrejurările concrete ale cauzei și la conduita procesuală a inculpaților, a caracterului suficient pentru realizarea scopului prev. de art.202 alin.1 C.pr.pen. a măsurii arestului la domiciliu, judecătorul apreciază că la acest moment, o atare măsură nu poate fi considerată ca suficientă, subzistând în continuare cerința proporționalității măsurii preventive în curs cu gravitatea acuzației penale aduse inculpaților, astfel cum aceasta a fost argumentată anterior.

În plus, raportat la momentul procesual în care ne aflăm, când urmărirea penală a fost finalizată și inculpații au fost trimiși în judecată, dosarul aflându-se la debutul procedurii în cameră preliminară, opinăm că dat fiind intervalul de timp scurt de la luarea măsurii, nu se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, mai ales că toți inculpații, deși au afirmat cu tărie disponibilitatea cooperării cu organele judiciare și acceptarea unei oarecare responsabilități sub aspectul învinuirii aduse, nu au dat declarații ferme de recunoaștere existând riscul unor înțelegeri frauduloase între ei și a influențării martorilor.

Față de considerentele expuse, constatând că măsura preventivă a arestului dispusă față de inculpați este legală și temeinică, în temeiul art. 348 C.p.pen. rap. la art. 207 al.2 și 4 C.p.pen., judecătorul de cameră preliminară a menținut-o.

Totodată, a fost respinsă ca neîntemeiate cererile formulate de inculpați cu privire la înlocuirea măsurii preventive a arestului cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Împotriva acestei hotărâri au formulat contestație inculpații U. H. D., B. I. și P. V..

Inculpatul P. V. a criticat încheierea atacată ca fiind nelegală si netemeinică si a solicitat desfiintarea acesteia si pronuntarea unei solutii prin care să se dispună, în principal, revocarea măsurii preventive, iar în subsidiar, luarea uneia dintre măsurile alternative prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. b sau d C.proc.pen.

Constestatia a fost motivată,în esentă, arătându-se că nu s-a avut în vedere situatia juridică particulară si nici elementele care definesc persoana fiecărui inculpat în sensul că pentru una din faptele de dare de mită avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv s-a dispus clasarea, că a recunoscut cele 10 acte materiale de dare de bani si că argumentele exprimate în justificarea acestora se circumscriu exercitării dreptului la apărare. Invocă faptul că a fost trimis în judecată doar pentru o infractiune de dare de mită, situatia sa juridică fiind diferită de a celorlalti inculpati care au fost acuzati si de comiterea altor infractiuni.

Mai arată că nu există probe care să dovedească pericolul comiterii altor infracțiuni, că se va sustrage judecății sau că va încerca să realizeze o înțelegere frauduloasă cu singurul martor care îl incriminează direct, că nu are antecedente penale, urmărirea penală este finalizată si că a avut o poziție procesuală constantă pe parcursul urmăririi penale astfel că la acest moment menținerea măsurii arestului preventiv nu se mai justifică, iar o măsură alternativă mai putin severă oferă suficiente garanții concrete pentru buna desfășurare a procesului penal.

Inculpatul B. I. a criticat încheierea atacată ca fiind netemeinică si a solicitat desfiintarea acesteia si pronuntarea unei încheieri prin care să se dispună înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu cu motivarea că nu a fost analizată situatia sa procesuală, distinct de celorlalti inculpati, si care se conturează a fi mai putin severă si că argumentul inițial avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, legat de complexitatea probatoriului si prevenirea influentării acestuia nu există având în vedere finalizarea anchetei și trimiterea în judecată, dar si numeroasele obligatii pe care măsura arestului la domiciliu le incumbă.

Invocă lipsa necesitătii si proportionalitătii măsurii arestului preventiv raportat la gravitatea faptelor, persoana sa si durata procedurii camerei preliminare si specificitătii acesteia care este una exclusiv scriptică, dar si faptul intervenirii unor modificări esențiale cu privire la condițiile impuse de dispozițiile art. 223 Cod procedură penală, cu referire la scopul remiterii sumelor de bani, respectiv acela ca functionarul public să-si îndeplinească atribuțiile si nu pentru obtinerea de avantaje injuste.

Inculpatul U. H. D. a invocat la rândul său netemeinicia solutiei contestate si a solicitat desfiintarea acesteia și pronuntarea unei încheieri prin care să se dispună aplicarea unei măsurii preventive mai putin severe a arestului la domiciliu.

În expunerea de motive inculpatul a arătat că în acest moment procesual nu mai este oportună și necesară menținerea măsurii arestării preventive în condițiile în care cercetările au fost finalizate și că măsura arestului la domiciliu prezintă aceleasi garantii si are aceeași eficiență ca și măsura arestului preventiv, respectiv că se poate asigura o corectă derulare a procesului penal și prin instituirea acestei măsuri, neexistând riscul de a se sustrage, de alterare a probelor, de influențare a martorilor, precum și de săvârșirea a unei noi infracțiuni.

A mai arătat că conștientizează gravitatea faptelor pe care le-a recunoscut partial, a colaborat cu organele de urmărire penală și nu există temeiuri noi care să justifice menținerea măsurii, iar ecoul negativ al comiterii faptelor nu mai există.

Procedând la solutionarea contestatiilor prin prisma motivelor invocate si pe baza actelor si lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:

Potrivit art. art. 207 al. 2 si 4 C.proc.pen. în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului si când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.

Art. 223 al. 2 C.proc.pen. statuează că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune de spălare a banilor ori o infractiune de coruptie sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Prin urmare, ceea ce este de analizat de către judecătorul de cameră preliminară este împrejurarea daca temeiurile de fapt si de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării se mențin si impun în continuare privarea de libertate sau daca au intervenit temeiuri noi care sa impună în continuare cercetarea inculpatului în stare de arest preventiv.

În acest sens, se apreciază că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-a modificat, nu au încetat și nu a intervenit nici o cauză care să nu mai justifice o asemenea măsură privativă de libertate astfel încât se impune în continuare privarea de libertate a inculpatilor, fiind îndeplinite cumulativ condițiile cerute de art. 202 alin. 1 C.pen.p și de art. 223 alin. 2 C.proc.pen.

Se retine că sunt îndeplinite cerintele textului legal enuntat atunci când în cauză exista probe ca elemente de fapt, care servesc la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea faptuitorului, la cunoasterea împrejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei sau indicii temeinice ca s-a comis o fapta prevazuta de legea penala, adica din datele existente în cauza rezulta presupunerea ca persoana fata de care se efctueaza urmarirea penala a savârsit fapta.

Aceste dispozitii ale legii interne sunt în concordanta cu art.5/1 lit. c CEDO care conditioneaza legalitatea privarii de libertate a unei persoane de existenta unor motive verosimile de a banui ca persoana care urmeaza a fi lipsita de libertate a savârsit o infractiune.

În acceptiunea Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin motive verosimile se înteleg date, informatii de natura a convinge un observator obiectiv ca este posibil ca persoana respectiva sa fi savârsit infractiunea respectiva. Aceste date nu trebuie sa aiba aceeasi forta cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau pentru a formula o acuzare, nefiind necesar ca persoana sa fie într-un final acuzata sau trimisa în judecata.

Astfel, până în acest moment procesual au fost administrate probe, acestea fiind relevante în sensul conturării presupunerii rezonabile că inculpații ar putea fi autorii faptelor care li se impută si în sensul cerut de art. 202 al. 1 C.pen., respectiv că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, acestea conducând și la presupunerea rezonabilă că au fost comise de către inculpați, relevante sub aspectul îndeplinirii acestei condiții fiind mijloacele de probă administrate până în prezent si enumerate în considerentele încheierii atacate.

Desigur, își păstrează în continuare valabilitatea și motivarea încheierii anterioare prin care s-a dispus în sensul luării măsurii arestului preventiv, toate acestea argumentând subzistența indiciilor temeinice că inculpații ar putea fi autorii faptelor sesizate. Sub același aspect al subzistenței indiciilor temeinice de vinovăție, vom menționa faptul că marea majoritate a probelor administrate sunt în sine apte a combate în întregime și în mod convingător apărările inculpatilor astfel cum au fost formulate pană în acest moment procesual.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate „in concreto" pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. In același sens s-a pronunțat și Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei care prin Recomandarea nr. R (80) 11 care la pct. 3 prevede că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare a cursului justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracțiune gravă. Punctul 4 al Recomandării specifică în plus că, dacă existența nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea, totuși, justifica, în mod excepțional, în anumite cazuri în care se comite o infracțiune deosebit de gravă.

Analizând actele și lucrările dosarului judecătorul de cameră preliminară constată că există dovezi privind existența cazului comiterii unor infracțiuni care, prin nautra lor, sunt apreciate grave atât de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cât și de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, si justificative pentru luarea măsurii arestului preventiv: luare si dare de mita, fals si spălare de bani.

Totodată, probatoriul administrat în cauză relevă amploarea deosebită a activității infracționale a inculpatilor, precum si periculozitatea acestora prin desfășurarea pe o perioadă îndelungată de timp și prin construirea unui sistem de relații și conexiuni cu alte persoane care să le asigure finalitatea actiunilor, date suficiente care certifică necesitatea mentinerii măsurii arestării preventive în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal, aflarea adevărului, și justa soluționare a cauzei.

Referitor la condițiile cerute de art. 223 alin. 2 C.proc.pen., se poate aprecia că și acestea sunt îndeplinite raportat la fiecare dintre cei trei inculpați.

Astfel, există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au comis infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani și din modalitatea concretă de comitere, gravitatea infracțiunilor, scopul urmărit (obtinerea de mijloace financiare), conexiunile cu alte persoane ce acționează pe același segment infracțional, durata mare de timp în care s-a derulat activitatea infracțională - se constată că privarea de libertate a fiecărui inculpat este necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică.

La existența pericolului pentru ordinea publică, determinată de cercetarea inculpatilor în stare de libertate, contribuie și răsunetul, impactul social, pe care presupusele fapte le-au avut, interesul manifest, actual și constant pe care opinia publică locală l-a expus pentru inculpati și cauza în care sunt cercetati.

În sensul celor de mai sus, reamintim că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că unele fapte, care prin împrejurările concrete în care au fost comise, prin răsunetul pe care l-au produs, au tulburat profund mediul social ocrotit prin normele presupus încălcate, și aruncă o lumină negativă asupra celui bănuit de comiterea lor și asupra comportamentului său viitor, pentru ocrotirea siguranței publice, este necesară privarea de libertate a celui cercetat pentru astfel de fapte (a se vedea cauza R. împotriva României).

Nu poate fi omis și impactul pe care l-ar avea asupra societății punerea inculpaților în libertate. În acest context se impune a fi subliniat faptul că actiuni de felul celor derulate de inculpati sunt de natură a induce în mentalul colectiv ideea că accederea la functiile elective nu ar avea ca obiectiv servirea interesului comunitatii, ci folosirea ca mijloc de obtinere în mod ilicit de venituri si avantaje, pentru sine sau pentru persoane din cercul de apropiati, iar mediului de afaceri că doar cointeresarea sau recompensarea materială a factorului decident este în măsura a facilita accesul la derularea unor contracte în care partener este statul, că orice competitie onestă este exclusă si că doar în acest mod se poate asigura desfasurarea unor activităti economice profitabile.

Se impune a se avea în vedere si notorietatea persoanei fiecărui inculpat (inculpatul U., presedinte al Consililului Judetean si fost parlamentar, iar ceilalti inculpati, unii dintre cei mai cunoscuti si prolifici oameni de afaceri locali), iar din această perspectivă asteptările societătii sunt maxime, cel putin sub aspectul confirmării valorilor promovate în justificarea interesului pentru ocuparea functiei publice si a onestitătii care trebuie să guverneze raporturile comerciale.

Apreciem că modul de concepere și executare a activității infracționale, în directă si strânsă legătură cu functia publică detinută de inculpatul U., evidențiază nu numai că inculpatii s-au dovedit a fi extrem de abili, dând dovadă de o perseverență și o predispoziție deosebită în comiterea faptelor, animată și întreținută de obținerea în mod ilicit a unor sume de bani, ci constituie și unul din motivele principale care justifică necesitatea continuării privării lor de libertate.

Apărările inculpatilor potrivit cărora au recunoscut în esenta comiterea faptelor sau că amploarea activitătii infractionale este diferita în raport de fiecare în parte, nu constituie elemente suficiente pentru a se reconsidera necesitatea privării de libertate si nu pot fi primite în acest moment procesual deoarece cauza trebuie analizată în toată complexitatea ei, a conexiunilor dintre inculpați și nu defalcat pe fiecare inculpat pentru care, separat, activitatea sa infracțională poate apărea fără pericol mare, însă în cadrul complexului infracțional are o altă gravitate.

Din această perspectivă, fată si de natura infractiunilor pretins a fi comise, modul de operare si urmările cauzate, se constată si existenta unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, concluzia fiind justificată și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008).

În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatilor, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor și din consecințele acesteia.

În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatilor de a fi cercetati în stare de libertate, iar lăsarea acestora în libertate în acest moment procesual nu este oportună.

Pe de altă parte, lipsa antecedentelor penale, vârsta, aspecte invocate de inculpati in apărare, reprezintă . favorabile, insa reprezintă aspecte ce vizează în exclusivitate soluționarea fondului cauzei și individualizarea sancțiunilor penale asupra cărora instanța se poate pronunța numai după finalizarea cercetării judecătorești. Totodată, apărările inculpaților privind situația lor familială - copii în întreținere sau starea de sănătate nu pot fi primite deoarece se apreciază că nu constituie motive care să justifice punerea lor în libertate și că, dimpotrivă, când au comis aceste fapte, inculpații și-au asumat riscul de a fi descoperiți, de a fi cercetați penal chiar cu privare de libertate și astfel desfășurarea unei vieți de familie normală să fie perturbată.

Susținerile formulate în apărare de către inculpați, în sensul că nu este indicat gradul de participație a fiecărui inculpat, ei fiind analizați global, nu își au suport și susținere în piesele dosarului.

Se constată că instanța de fond a motivat soluția atacată, au fost analizate și s-a răspuns solicitărilor inculpaților, s-au indicat față de fiecare inculpat faptele pentru care au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, precum și actele materiale reținute în sarcina fiecărui inculpat, prezentând motive suficiente pentru a permite verificarea lor, astfel că nu poate fi primită critica lipsei motivării încheierii contestate.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că art.6 paragraf 1 din Convenție obligă instanțele să-și motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument și că aprecierea îndeplinirii obligației de a motiva ce rezultă din art.6 al Convenției, poate fi determinată în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze ( cauza B. contra României). Torodată, CEDO a arătat că obligația instanței de a motiva hotărârea pronunțată, este aceea de a demonstra părților că au fost ascultate (cauza Tatishvili contra Rusiei 2007).

Pentru aceste motive, judecătorul de cameră preliminară consideră că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai blândă precum arestul la domiciliu sau controlul judiciar considerând că o măsură preventivă mai ușoară nu este suficientă pentru realizarea scopului asigurării bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea acestora de la comiterea de noi infracțiuni. Analizând măsura preventivă din perspectiva art.5 din CEDO se constată că, proclamând dreptul la libertate, scopul articolului este de a asigura că nici o persoană să nu fie deposedată de libertatea sa în mod arbitrar(Amuur c.Franta), însa, protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile instanțelor în administrarea probelor și desfășurarea procesului în bune condiții(Tomasi c.Franta).

Toate aceste aspecte coroborate conduc la concluzia că se impune în continuare privarea de libertate a inculpatilor pentru a se asigura protecția celorlalți cetățeni în contextul în care infracțiunile pentru care acestia sunt cercetati sunt apreciate ca având un grad sporit de pericol public motive pentru care în temeiul art. 425/1 al. 7 pct. 1 lit. b C.proc.pen. se vor respinge contestațiile formulate, iar încheierea atacată se va mentine în totalitate ca fiind legală si temeinică.

Potrivit art. 275 al. 2 C.proc.pen. inculpații vor fi obligati să plătească fiecare câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

În temeiul art. 425/1 alin.7 pct.1 lit. b C.proc.penal respinge contestațiile formulate de inculpații U. H. D., B. I. și P. V. împotriva încheierii penale nr. 151/C/25.06.2014 a judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Cluj.

Obligă inculpații să plătească fiecare câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința camerei de consiliu din 01 iulie 2014.

P., GREFIER,

L. H. S. L. A.

Dact.L.H./Dact.S.M

4 ex./08.07.2014

Jud.fond. A. Ț.

← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 223/2014. Curtea de...		Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 885/2014. Curtea de Apel CLUJ →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr. 495/2014. Curtea de Apel CLUJ Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 4/2014. Curtea de Apel CLUJ Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 223/2014. Curtea de Apel CLUJ Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 885/2014. Curtea de Apel CLUJ Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 608/2014. Curtea de Apel CLUJ Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 619/2014. Curtea de Apel CLUJ Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 109/2014. Curtea de Apel CLUJ