Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 734/2014. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 734/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 2748/328/2014

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 734/A/2014

Ședința publică din data de 17 septembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - V. G.

JUDECĂTOR - S. S.

GREFIER - A. B. H.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat

prin PROCUROR: S. D.

Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA T. și de către inculpatul K. F. împotriva sentinței penale nr.263/06.08.2014, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria T. din 6 iunie 2014, dosar u.p. nr.1282/P/2014, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul K. F., în stare de arest preventiv, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu avocat T. I., din cadrul Baroului Cluj cu împuternicire la dosar, lipsă fiind partea vătămată Z. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că inculpatul K. F. menține apelul declarat împotriva sentinței penale nr.263/06.08.2014, pronunțată de Judecătoria T. și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul asupra apelurilor declarate în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază nelegală hotărârea atacată în ceea ce privește modalitatea și termenul de executare a pedepsei accesorii dispusă de către instanța de fond și netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei. Referitor la primul aspect, arată că potrivit art.65 alin. 3 Cod penal pedeapsa accesorie se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În ceea ce privește al doilea aspect, învederează cele patru condamnări anterioare, precum și perseverența inculpatului care a continuat să comită fapte mai grave. D. urmare, solicită admiterea apelului parchetului, desființarea hotărârii atacate, înlăturarea aspectelor de netemeinicie și majorarea pedepsei aplicate inculpatului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea apelului și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei, iar în ceea ce privește modalitatea de executare a acesteia solicită a se aplica suspendarea sub supraveghere având în vedere că poziția inculpatului care a recunoscut integral faptele și a contribuit la recuperarea prejudiciului. Mai mult, inculpatul era încadrat în muncă la data comiterii faptei, are un copil minor în întreținere și în privința sa există șanse reale de îndreptare.

Referitor la susținerea Parchetului privind îndrăzneala deosebită de care a dat dovadă cu ocazia comiterii faptei, aspect care impune aplicarea unei pedepse ridicate, solicită instanței a reține vârsta inculpatului care a dat dovadă mai mult de inconștiență decât de periculozitate, aspect care nu impune majorarea pedepsei și executarea ei în stare de detenție.

În concluzie, solicită admiterea apelului, respingerea motivelor de netemeinicie a hotărârii instanței de fond, reducerea pedepsei și corectarea aspectelor legate de aplicarea pedepsei accesorii. Cu onorariu FMJ.

Reprezentantul Ministerului Public în ceea ce privește apelul inculpatului, solicită admiterea acestuia doar în ceea ce privește aspectul nelegalității din hotărârea atacată.

Inculpatul K. F., având ultimul cuvânt, regretă fapta pe care a recunoscut-o în fața instanței și solicită reducerea pedepsei.

CURTEA :

Asupra apelurilor declarate în cauză,

Analizând actele și lucrările dosarului nr._, înregistrat la Curtea de Apel Cluj în data de 3 septembrie 2014, instanța constată că prin sentința penală nr. 263 din 6 august 2014 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei T., în baza art.396 al.1, 2 și 10 cod procedură penală a fost condamnat inculpatul K. F., fiul lui K. P. și P. C. C., născut la data de 19.05.1995 în T., jud. Cluj, de cetățenie română, muncitor necalificat la . Cluj N., domiciliat în T., ., jud. Cluj, cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, posesor CPI . nr._, CNP_ la:

- pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunea prev. de art.233 al.1 cod penal.

În baza art.66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durata de 3 ani, pedeapsă care se va executa după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durata de 3 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 21.05.2014 la zi.

În baza art.20 și 397 cod procedură civilă s-a luat act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă.

In baza art.7 raportat la art.5 din Legea nr.76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, și îl informează că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în SNDGJ a profilului genetic.

În temeiul art.272 cod procedură penală onorariul avocat oficiu A. B. T. în cuantum de 200 lei se suporta din fondul special al Ministerului Justiției.

În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:

La data de 17.05.2014 în jurul orei 12, 15 partea vătămată Z. I. se deplasa spre domiciliu pe . municipiul T.. La un moment dat, din fața s-a apropiat inculpatul K. F., care a interpelat-o cu întrebarea „tu ești Dondoți?”, concomitent smulgându-i lănțișorul din aur de la gât, după care s-a îndepărtat în fugă de la locul faptei. Partea vătămată Z. I. arată că lănțișorul sustras avea circa 8 grame și că valoarea prejudiciului este de circa 1.100 lei.

După săvârșirea faptei, inculpatul K. F. s-a deplasat la locul de muncă din incinta ., iar la întoarcerea de la locul de muncă a ascuns lănțișorul sustras de la partea vătămată în locuința sa, sub linoleumul dintr-o cameră.

La data de 21.05.2014, în baza semnalmentelor autorului pe care partea vătămată le-a reținut și comunicat organele poliției judiciare, s-a efectuat o recunoaștere din grup, ocazie cu care, partea vătămată Z. I., în prezența fiicei sale, martora C. S. Iutka, l-a identificat pe inculpatul K. F. ca fiind persoana care la data de 17.05.2014 i-a smuls de la gât lănțișorul de aur.

Potrivit dovezilor de la filele 66,67 dosar u.p. lănțișorul a fost restituit persoanei vătămate.

Împotriva hotărârii pronunțate de către Judecătoria T. au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria T. și inculpatul K. F..

În memoriul de apel al Parchetului se arată că instanța de fond a dispus în mod greșit aplicarea pedepselor accesorii față de inculpat pe o durată de 3 ani deoarece, conform art 65 alin 3 Cod penal, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, nicidecum pe o anumită durată stabilită de către instanța de judecată.

Un alt motiv de apel vizează cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, ce în opinia parchetului este excesiv de blândă, raportat la fapta săvârșită, la modul și împrejurările în care a fost săvârșită precum și la persoana inculpatului.

În dezvoltarea motivelor de apel inculpatul a solicitat reducerea pedepsei iar în ceea ce privește modalitatea de executare a solicitat suspendarea acesteia.

Apelul declarat în cauză de către P. de pe lângă Judecătoria T. este fondat.

Conform art 65 alin 3 Cod penal, pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată și nicidecum pe o durată fixată de instanță.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicată inculpatului, considerată de parchet ca fiind prea blândă iar de inculpat ca fiind prea severă, Curtea apreciază că, raportat la criteriile generale de individualizare a pedepselor, se impune majorarea acesteia.

În sarcina inculpatului, s-a reținut faptul că, pe timp de zi și în loc public adică pe o stradă principală care era circulată, a smuls lănțișorul de la gâtul persoanei vătămate, ceea ce denotă o îndrăzneală sporită și un grad de pericol ridicat, pentru a căror descurajare se impune luarea unor măsuri ferme.

De menționat faptul că, inculpatul nu se află la prima confruntare cu legea penală, acesta fiind condamnat anterior de 4 ori, 3 condamnări pentru săvârșirea infracțiunii de furt și una pentru tâlhărie, de unde rezultă în mod evident că toate aceste măsuri și pedepse nu și-au atins scopul, inculpatul continuând cu săvârșirea de fapte tot mai grave.

Pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei decizii, Curtea, în baza art.396 al.1, 2 și 10 cod procedură penală va condamna pe inculpatul K. F. la: pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.233 al.1 cod penal.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. îi vor fi interzise inculpatului ca pedepse accesorii exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Se va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 21.05.2014 la zi.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Se va respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul K. F. împotriva aceleiași sentințe.

Se va stabili onorar apărător din oficiu la suma de 200 lei ce se va avansa din FMJ.

Va fi obligat inculpatul K. F. să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului Parchetului de pe lângă Judecătoria T. vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria T. împotriva sentinței penale nr.263 din 6 august 2014 a Judecătoriei T., pe care o desființează cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului K. F. și cu privire la pedepsele accesorii și judecând:

În baza art.396 al.1, 2 și 10 cod procedură penală condamnă pe inculpatul K. F. la: pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.233 al.1 cod penal. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedepse accesorii exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 21.05.2014 la zi.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul K. F. împotriva aceleiași sentințe.

Stabilește onorar apărător din oficiu la suma de 200 lei ce se va avansa din FMJ.

Obligă pe inculpatul K. F. să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului Parchetului de pe lângă Judecătoria T. rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 17.09.2014.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR

V. G. S. S.

GREFIER

A. B. H.

Red. S.S./M.N.

4 ex./13.10.2014

Jud.fond.-C. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 734/2014. Curtea de Apel CLUJ