Verificare măsuri preventive. Art.204 NCPP. Decizia nr. 78/2014. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 78/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 1925/112/2011/a5

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.78/2014

Ședința publică din 11 martie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. M.

GREFIER: L. C.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj – reprezentat prin PROCUROR – S. D.

S-a luat spre examinare contestația formulată de inculpata Urâte A. C., împotriva încheierii penale din data de 21 februarie 2014, pronunțată în dosar nr._ 11 al Tribunalului Bistrița Năsăud, prin care s-a luat măsura controlului judiciar inculpata fiind trimisă în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea infractorului și mărturie mincinoasă, prev.de art.264 alin.1 C.penal cu aplic.art.41 alin.2 C.penal și art.260 C.penal cu aplic.art.41alin.2 C.penal, toate cu aplic.art.33 lit.b C.penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpata Urâte A. C. personal, asistată de apărător ales, av.P. R. M., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a contestației.

Apărătorul inculpatei, solicită admiterea contestației formulate în sensul de a se dispune în principal, înlăturarea cu totul a obligațiilor impuse de prima instanță iar în subsidiar, de a limita circulația inculpatei la zona Europei din care să se excludă Spania și aceasta pentru că unul din argumentele principale ale instanței a fost că există pe rol mai multe comisii rogatorii cu martori care se află în Spania. Inculpata nu va încălca obligația de a lua legătura cu martorii însă pentru a elimina orice dubiu cu privire la posibilitatea ca aceasta să se întâlnească chiar și întâmplător cu vreun martor, este de acord ca limita teritorială să nu cuprindă Spania. Singura acuzație care se poate reține este mărturie mincinoasă în forma prevăzută de art.273 N.C.penal, cu o limită de pedeapsă între 6 luni și 3 ani. În compararea legii penale mai favorabile se arată că în măsura în care circumstanța agravantă din legea penală nouă nu se regăsea în legea penală veche, această circumstanță nouă nu se va aplica inculpatei. Având în vedere că pe legea penală veche era o încadrare pe infracțiunea de bază care se regăsește întru totul în infracțiunea de bază pentru mărturie mincinoasă, susține că limitele de pedeapsă pentru fapta pentru care este cercetată inculpata este între 6 luni și 3 ani. Inculpata s-a supus unor măsuri preventive de la început procesului penal, inclusiv unei măsuri de arest preventiv în faza inițială a procesului. Susține că nu există concurs ideal între infracțiunea de favorizarea infractorului și infracțiunea de mărturie mincinoasă și nu pot coexista în același timp. Apreciază că solicitarea formulată este în limitele legalității și în limitele existenței unui control judiciar asupra inculpatei care nu va impieta cu nimic buna desfășurare a procesului penal.

Reprezentantul Parchetului, apreciază că prima instanță a procedat temeinic și legal, motiv pentru care solicită respingerea contestației.

Inculpata Urâte A. C., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său. Arată că în momentul de față desfășoară activități comerciale iar obligația impusă de instanță de a nu putea ieși din țară este un impediment. De asemenea, arată că s-a supus și a respectat toate regulile impuse de instanță. Menționează că în ceea ce privește obligația fixată de a se prezenta la organul de urmărire penală sau instanță ori de câte ori va fi chemată în condițiile în care ea desfășoară activități comerciale, se va supune acestei obligații întrucât nu va părăsi țara pentru o perioadă determinată de timp, domiciliul ei va rămâne mereu la București și chiar dacă va fi nevoită să plece din țară, nu va lipsi mai mult de 2-3 zile.

CURTEA

Prin încheierea penală din 21 februarie 2014, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, în baza art. 202 alin. 4 lit. b rap. la art. 211 și urm. Cod procedură penală s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpații Z. S., zis „V.” sau „Simi”, fiul lui N. și I., născut la data de 22.03.1965 în .-Năsăud, domiciliat în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, C.I. . nr._, CNP-_, D. L., fiul lui G. și A., născut la data de 18.12.1984, în .-Năsăud, domiciliat în ., jud. Bistrița-Năsăud, CNP-_ și U. A. C., fiica lui I. și S., născută la data de 26.11.1982 în mun. Bistrița, domiciliată în Bistrița ., jud. Bistrița-Năsăud, cu reședința în municipiul București, .. 128, sector 2, CNP-_.

Conform art. 215 alin. 1 Cod procedură penală pe durata măsurii preventive inculpații Z. S., D. L. și U. A. C. vor respecta următoarele obligații:

- să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căreia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;

- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, respectiv la Biroul de Supraveghere judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale a Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, iar în cazul inculpatei U. A. C. și la Direcția Generală a Poliției municipiului București, Poliția sector 2, secția 6 Poliție, C. Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori va fi chemat.

Conform art. 215 alin. 2 Cod procedură penală inculpații Z. S., D. L. și U. A. C. au fost obligați ca pe durata măsurii preventive să se supună și următoarelor obligații:

- să nu părăsească țara decât cu încuviințarea prealabilă a instanței care a dispus măsura preventivă;

- să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme;

-să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect cu ceilalți inculpați precum și cu martorii indicați în rechizitoriul 72/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a atras atenția inculpaților asupra disp. art. 215 alin. 3 Cod procedură penală în sensul că, în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care le revin se poate înlocui măsura controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Potrivit disp. art. 215 alin. 5 Cod procedură penală s-a dispus comunicarea încheierii organelor și instituțiilor menționate în acest text de lege, precum și inculpaților față de care s-a luat măsura preventivă.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, emis în dosarul cu nr.72/P/2007 au fost trimiși în judecată inculpații Z. S., zis „V.” sau „Simi”, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat și tâlhărie prev. de art. 174- 175 lit. a Cod penal rap. la art. 4 Cod penal, D. L., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de favorizare a infractorului, faptă prev. de art. 264 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal rap. la art. 4 Cod penal și U. A. C., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de favorizare a infractorului și mărturie mincinoasă, fapte prev. de art.264 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 260 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. b Cod penal.

În fapt, în esență, s-a reținut că în după amiaza zilei de 1 iunie 2004, în baza unei înțelegeri anterioare, Z. S. și D. L. s-au deplasat cu autoturismul proprietatea celui dintâi la ferma aparținând cetățeanului spaniol Juan L. Cervilla Galdeano, unde, în complicitate cu cetățeanul spaniol, cei doi au aplicat victimei L. N. multiple lovituri cu corpuri dure(bâtă de lemn, rozetă de robinet utilizată drept box) dar și cu mâinile și picioarele, continuând să lovească victima în zona capului și a membrelor superioare și după ce aceasta s-a prăbușit, până ce aceasta a ajuns în stare de inconștiență, apoi inculpatul Z. S. i-a comprimat victimei cu ambele mâini căile respiratorii și a deplasat-o prin târâre circa o jumătate de metru în direcția unui bazin de apă destinat irigațiilor, situat în apropiere. La solicitarea lui Zăgean S., acesta și D. L. au deplasat victima circa 3 metri(D. L. prinzând victima de picioare), cărând-o până la marginea bazinului de apă destinat irigațiilor, unde, prin alunecare, i-au dat drumul în apă. La scurt timp, victima L. N. a decedat, ca urmare a asfixiei mecanice prin înec.

După săvârșirea omorului inculpatul Z. S. i-a solicitat inculpatului D. L. să nu spună nimănui ce s-a întâmplat, părăsind incinta fermei. Totodată, inculpatul Z. S. i-a cerut inculpatului D. L. să-l apeleze pe telefonul său celular, mai târziu, acesta precizând că nu are credit pe telefonul său, dar îl va suna de pe telefonul victimei, care-i căzuse acestuia din buzunar în momentul agresiunii. Inculpatul D. L. a rămas la fermă până în jurul prânzului din data de 2.06.2004, apoi s-a deplasat la poliția locală din localitatea Pechina, unde a anunțat că L. N. s-a înecat cu puțin timp înainte, după ce încercase să facă o baie în bazinul colector de apă. Odată cu inculpatul D. L. la poliția din localitatea Pechina s-au deplasat și inculpații Z. S. și U. A. C.(concubina inculpatului Z.), pentru a se asigura că inculpatul D. L. va ascunde adevărul despre cele întâmplate, în plus, aceștia au tradus cele declarate de inculpatul D. L., care nu cunoștea limba spaniolă.

După ce s-a golit bazinul de apă, în baza declarațiilor date de inculpatul D. L., poliția spaniolă a găsit cadavrul victimei și a apreciat că decesul acesteia a fost unul accidental, în circumstanțele descrise de către inculpatul D..

Ulterior, în luna octombrie 2004, în urma reautopsierii cadavrului pe teritoriul României, cercetările poliției spaniole privind decesul victimei L. L. s-au îndreptat spre ipoteza săvârșirii unei infracțiuni de omor.

La data de 3.10.2004, inculpatul D. L. a declarat, sub identitate protejată, la sediul poliției judiciare de pe lângă Garda Civilă din Almeria, că victima L. N. a fost omorâtă de către Z. S. și că el a asistat la agresiunile exercitate asupra victimei, omițând să precizeze că infracțiunea de omor s-a comis la 1.06.2004 și nu la 2.06.2004.

În baza declarației sus-menționate date de inculpatul D. L., la 4.10.2004 și respectiv 5.10.2004 au fost arestați inculpații Z. S., U. A. C. și învinuitul Juan L. Cervilla Galdeano. La data de 5.10.2004 inculpatul Z. S. a arătat că are alibiuri cu privire la întreaga perioadă de timp în intervalul căreia se presupunea că a fost omorâtă victima L. N., sugerând autorităților spaniole că inculpatul D. L. ar fi autorul infracțiunii de omor. La 6.10.2004 inculpatul D. L. a fost reținut de către poliția judiciară spaniolă, în arestul poliției acesta a comunicat cu inculpatul Z. S., care l-a amenințat cu moartea pe D. L., solicitându-i să ia asupra sa întreaga învinuire, asigurându-l că va avea grijă de el toată viața. Ca urma, inculpatul D. L. a dat o nouă declarație, prin care a arătat că este singurul autor al infracțiunii de omor, iar inculpații Z. S., U. A. Crsitina și învinuitul Juan L. Cervilla Galdeano au fost eliberați.

Inițial, inculpatul D. L. a fost condamnat la pedeapsa de 17 ani închisoare, iar în februarie 2006 s-a dispus achitarea sa cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor asupra victimei L. N., de către o curte de jurați, în temeiul principului in dubio pro reo, hotărâre rămasă definitivă în luna mai 2007. Hotărârea de achitare a inculpatului nu exclude posibilitatea ca inculpatul D. L. să fi fost autorul infracțiunii de omor, dar se exprimă îndoiala cu privire la posibilitatea inculpatului D. L. de a ucide singur victima.

După pronunțarea hotărârii de achitare, toți cei trei inculpați au părăsit Spania și nu s-au mai întors în această țară, inculpatul D. L. revenind în România doar la 26.11.2010, când a fost predat autorităților judiciare române de către autoritățile judiciare spaniole, în urma executării unui mandat european de arestare.

În urma audierii inculpatului D. L., acesta a relatat că cetățeanul spaniol Juan L. Cervilla Galdeano a asistat, în seara zilei de 1.06.2004 la . exercitată de inculpații Z. și D. asupra victimei L. N..

Inculpații Zagrean S. și U. A. C. nu au recunoscut învinuirile aduse.

Prin rezoluția Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 22/C3/2007 din 18.01.2007, cauza penală privind moartea violentă a numitului L. N., înregistrată sub nr. 293/P/2004 la P. de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, a fost preluată, în vederea efectuării urmăririi penale de către Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La data de 25.07.2007 s-a început urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 174 Cod penal.

La data de 6.10. 2009 s-a început urmărirea penală față de Z. S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, prev. de art. 174 Cod penal.

La data de 20.10.2009 s-a început urmărirea penală față de D. L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 264 alin. 1 și 2 rap. la art. 174 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 260 Cod penal, toate cu aplic. art. 4 Cod penal.

La 10 decembrie 2010 s-a început urmărirea penală față de inculpata U. A. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 264 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 174 Cod penal și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 260 Cod penal.

La data de 6.01.2011 s-a dispus schimbarea încadrării juridice și extinderea cercetărilor cu privire la fapte noi și la participarea unor alte persoane, reținându-se în sarcina inculpatului Z. S. săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 174-175 lit. a Cod penal, art. 211 alin. 3 lit. a Cod penal și a inculpatului D. L. săvârșirea și a infracțiunii prev. de art. 211 alin. 3 lit. a Cod penal. S-a început, totodată, urmărirea penală față de cetățeanul spaniol Juan L. Cervilla Galdeano sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 26 Cod penal, rap. la art. 174-175 lit. a Cod penal.

La data de 29.04.2011, prin ordonanța procurorului, s-a dispus extinderea cercetărilor cu privire la noi acte materiale și s-a dispus începerea urmăririi penale față de U. A. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 264 alin. 1 Cod penal rap. la art. 174-175 lit. a Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și prev. de art. 260 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. b Cod penal.

Prin ordonanța din 20.01.2010 s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul D. L. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 264 alin. 1 și 2 Cod penal rap. la art. 174-175 lit. a Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și prev. de art. 260 Cod penal, toate cu aplic. art. 4 Cod penal.

Prin ordonanțele din 14 12.2010 și respectiv 7.01.2011 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului Z. S., inițial sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 174 Cod penal și ulterior, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 174-175 lit. a Cod penal și a infracțiunii prev. de art. 211 alin. 3 lit. a Cod penal.

Prin ordonanțele din 14.12.2010 și respectiv 29.04.2011 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatei U. A. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 264 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 174-175 lit. a Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și prev. de art. 260 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. b Cod penal.

În ce privește măsurile preventive luate cu privire la cei trei inculpați, se constată următoarele:

În ce-l privește pe inculpatul D. L., la 3.03.2010, în urma solicitării din 26.01.2010 privind luarea măsurii arestării în lipsă, s-a emis mandatul de arestare preventivă în lipsă nr. 53/UP de către Tribunalul București. La data de 12.03.2010 s-a emis un mandat de urmărire internațională în vederea extrădării și un mandat european de arestare privind pe inculpatul D. L..

Prin hotărârea Tribunalului Național din Madrid-Regatul Spaniei din 7.06.2010 s-a dispus punerea în detenție provizorie a inculpatului D. L., în vederea predării autorităților române. Prin încheierea nr. 29.11.2010 a Tribunalului București-Secția I Penală s-a confirmat mandatul de arestare preventivă nr. 53/UP/3.03.2010, ca urmare a faptului că autoritățile spaniole l-au predat pe inculpatul D. L. autorităților române. S-a constatat, totodată, că mandatul de arestare preventivă a început la data de 26.11.2010 și până la data de 25.12.2010, inclusiv. Durata arestării preventive față de inculpatul D. L. a fost prelungită succesiv, până la data de 24.04.2011, inclusiv. Prin ordonanța din 22.04.2011 s-a dispus, prin ordonanța procurorului, obligarea inculpatului D. L. de a nu părăsi localitatea L., județul Bistrița-Năsăud pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 25.04.2011 și până la 25.05.2011, inclusiv.

Pe teritoriul Spaniei inculpatul D. L. a fost arestat în intervalul 06.10.2004-2.02.2006

În ce o privește pe inculpata U. A. C. s-a dispus, prin ordonanța din 13.12.2010 reținerea acesteia pentru 24 de ore, iar prin încheierea din 14.12.2010 Tribunalul București, Secția I Penală a dispus arestarea preventivă a inculpatei pentru 20 de zile, începând cu 14.12.2010 și până la 2.01.2011, inclusiv. Ulterior nu s-a mai solicitat prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatei, iar prin ordonanța din 11.01.2011 dată de procuror s-a dispus obligarea inculpatei de a nu părăsi localitatea Bistrița pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 11.01.2011, durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Bistrița fiind prelungită succesiv până la 10.05.2011, inclusiv.

Pe teritoriul Spaniei inculpata U. A. C. a fost reținută din 5.10.2004 și până la 6.10.2004.

În ce-l privește pe inculpatul Z. S., acesta a fost reținut prin ordonanța din 15.12.2010 pentru 24 de ore, prin încheierea din 15.12.2010 dispunându-se arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile, potrivit mandatului de arestare preventivă nr. 357/UP/15.12.2010 a Tribunalului București - Secția I Penală. Prin încheierea nr. 523/R/28.12.2010 a Curții de Apel București - Secția a II-a Penală s-a revocat măsura arestării preventive și s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului Z. S., dispunându-se luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara pentru o perioadă de 30 de zile. Prin ordonanța din 7.01.2011 inculpatul Z. S. a fost reținut din nou, în baza noilor probe apărute în dosar, iar prin încheierea din 7.01.2011 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală s-a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu 7.01.2011 până la 4.02.2011, inclusiv, durata arestării preventive fiind prelungită succesiv până la data de 5.05.2011, inclusiv.

Pe teritoriul Spaniei, inculpatul Z. S. a fost reținut de la 4.10.2004 la 6.10.2004, în legătură cu faptele pentru care este cercetat în prezentul dosar, punerea în libertate fiind făcută în baza declarațiilor de recunoaștere a inculpatului D. L..

Prin încheierea dată în prezentul dosar la 4 mai 2011 s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive în ce-l privește pe inculpatul Z. S., menținându-se această măsură.

Recursul declarat de inculpatul Z. S. împotriva acestei încheieri a fost respins, prin decizia penală nr. 807/R/19 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

Deoarece măsurile preventive dispuse în cursul urmăririi penale de procuror, prin ordonanțele din 22 aprilie 2011 în ce-l privește pe inculpatul D. L. și din 11 ianuarie 2011 în ce-o privește pe inculpata U. A. C.(măsură prelungită succesiv până la 10.05.2011 inclusiv) urmau să expire la data de 25 mai 2011 față de inculpatul D. L. și 10 mai 2011 față de inculpata U. A. C., anterior primului termen de judecată în fond a cauzei, fixat pentru 8 iunie 2011, la termenul din 10.05.2011 s-a pus în discuție luarea față de cei doi inculpați a uneia dintre măsurile preventive prevăzute de disp. art. 136 alin. 1 lit. b, c sau d Cod procedură penală. Prin încheierea din 10 mai 2011 instanța a dispus luarea față de inculpații U. A. C. și D. L. a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, fără încunoștințarea organului care a dispus această măsură. S-a impus, conform art. 1451 alin. 2 rap.la art. 145 alin. 11 lit. a - d Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, ca inculpații să respecte obligațiile menționate de textul legal invocat și totodată, au fost obligați ca pe durata măsurii preventive dispuse să nu ia legătura ( direct sau indirect) între ei, cu inculpatul Z. S., cu partea vătămată L. L., cu martorii evidențiați în rechizitoriul întocmit în cauză, cu cetățeanul spaniol Juan L. Cervilla Galdeano.

În ce-l privește pe inculpatul Z. S., tribunalul a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, prin încheierea din 27 iunie 2011, dar prin decizia penală nr. 1175/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj la 7 iulie 2011 s-a admis recursul declarat în cauză împotriva acestei încheieri, s-a constatat încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului, s-a dispus punerea sa în libertate, iar în temeiul disp. art. 145 Cod procedură penală, s-a dispus luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, pe durata măsurii preventive dispuse impunându-se inculpatului respectarea obligațiilor prevăzute de art. 145 alin. 1/1 lit. a-d Cod procedură penală, precum și a obligației „ să nu intre în legătură cu inculpații și cu învinuitul din dosar, cu partea civilă și nici cu martorii din cauză, menționați în rechizitoriu la filele 61-63”.

Aceste măsuri preventive s-au menținut până la . noului cod penal și a noului cod de procedură penală, cu precizarea că, prin încheierea din 17.10.2012, în temeiul disp.art. 145 ind. 1 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 145 alin. 2 indice 3 Cod procedură penală s-a admis cererea inculpatei U. A. C. de încuviințare a schimbării locuinței din localitatea Bistrița, ., jud. Bistrița Năsăud în municipiul București, .. 128, sector 2 , pe cale de consecință, s-a dispus ca inculpata să se prezinte la organele de poliție din localitatea de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție sau ori de câte ori este chemată, în conformitate cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispusă prin Încheierea din 10 mai 2011. S-au menținut restul obligațiilor stabilite în sarcina inculpatei prin încheierea din 10 mai 2011.

Pentru luarea și menținerea măsurilor preventive la care ne-am referit anterior s-a avut în vedere îndeplinirea cerințelor art. 143 Cod procedură penală, natura și gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care inculpații sunt cercetați, caracterul prezumat premeditat al acestora, mobilul faptelor, modalitatea concretă în împrejurările în care se prezumă că faptele au fost comise, antecedentele penale și nu în ultimul rând scopul măsurii preventive, buna desfășurare a procesului penal, dată fiind și atitudinea inculpaților cu privire la faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Potrivit cu art. 16 alin. 3 din Legea nr. 255/2013, în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea ori cea a obligării de a nu părăsi țara, aflată în curs de executare, se menține până la primul termen de judecată acordat în cauză, când instanța poate lua împotriva inculpaților oricare dintre măsurile preventive prevăzute de legea nouă.

Având în vedere stadiul în care se află cercetarea judecătorească, împrejurarea că inculpații nu recunosc faptele pentru care sunt trimiși în judecată, că sunt dificultăți în audierea martorilor, în cauză procedându-se până în prezent la audierea tuturor martorilor aflați pe teritoriul țării, impunându-se, în continuare, audierea celor aflați pe teritoriul Spaniei, instanța a apreciat că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune luarea unei măsuri preventive asemănătoare cu cea dispusă anterior în cauză, respectiv cea reglementată de art. 202 alin. 4 lit. „b” rap. la art. 211 și urm. din Noul Cod de procedură penală.

Măsura se justifică în contextul în care sunt îndeplinite cerințele art. 202 alin.1 din Noul Cod de procedură penală, întrucât există probe și indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată, iar controlul judiciar se impune pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.

Este de subliniat că pentru aflarea adevărului și pentru buna desfășurare a procesului penal este necesar ca inculpații să nu intre în legătură unul cu altul, cu martorii enumerați în rechizitoriu, precum și cu cei care au fost încuviințați, la cererea acuzării și ai inculpaților. Obligația inculpaților de a nu intra în legătură între ei și cu martorii nu poate fi impusă decât în cadrul măsurii preventive a controlului judiciar și nu se poate verifica respectarea acestei interdicții decât prin intermediul unui organ de poliție desemnat cu supravegherea.

Instanța a apreciat că măsura preventivă a controlului judiciar respectă și cerința reglementată de art. 202 alin.3 din Noul Cod de procedură penală, fiind proporțională cu gravitatea acuzațiilor care se aduc inculpaților.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 202 alin. 4 lit. „b” rap. la art. 211 și urm. din Noul Cod de procedură penală, instanța a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpații Z. S., D. L. și U. A. C..

În conformitate cu disp. art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe durata măsurii preventive, s-a impus inculpaților Z. S., D. L. și U. A. C. să respecte obligațiile stabilite în dispozitivul încheierii, precum și cele prev, de art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, respectiv:

- să nu părăsească țara decât cu încuviințarea prealabilă a instanței care a dispus măsura preventivă;

- să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme;

- să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect cu ceilalți inculpați precum și cu martorii indicați în rechizitoriul 72/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a atras atenția inculpaților asupra disp. art. 215 alin. 3 Cod procedură penală în sensul că, în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care le revin se poate înlocui măsura controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În conformitate cu disp. art. 215 alin. 5 Cod procedură penală s-a dispus comunicarea încheierii organelor și instituțiilor menționate în acest text de lege, precum și inculpaților față de care s-a luat măsura preventivă. Văzând și disp. art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație inculpata URÂTE A. C., solicitând admiterea contestației formulate, în sensul de a se dispune în principal, înlăturarea cu totul a obligațiilor impuse de prima instanță iar în subsidiar, de a limita circulația inculpatei la zona Europei din care să se excludă Spania și aceasta pentru că unul din argumentele principale ale instanței a fost că există pe rol mai multe comisii rogatorii cu martori care se află în Spania. Inculpata nu va încălca obligația de a lua legătura cu martorii însă pentru a elimina orice dubiu cu privire la posibilitatea ca aceasta să se întâlnească chiar și întâmplător cu vreun martor, este de acord ca limita teritorială să nu cuprindă Spania. Singura acuzație care se poate reține este mărturie mincinoasă în forma prevăzută de art.273 N.C.penal, cu o limită de pedeapsă între 6 luni și 3 ani. În compararea legii penale mai favorabile se arată că în măsura în care circumstanța agravantă din legea penală nouă nu se regăsea în legea penală veche, această circumstanță nouă nu se va aplica inculpatei. Având în vedere că pe legea penală veche era o încadrare pe infracțiunea de bază care se regăsește întru totul în infracțiunea de bază pentru mărturie mincinoasă, susține că limitele de pedeapsă pentru fapta pentru care este cercetată inculpata este între 6 luni și 3 ani. Inculpata s-a supus unor măsuri preventive de la început procesului penal, inclusiv unei măsuri de arest preventiv în faza inițială a procesului. Susține că nu există concurs ideal între infracțiunea de favorizarea infractorului și infracțiunea de mărturie mincinoasă și nu pot coexista în același timp. Apreciază că solicitarea formulată este în limitele legalității și în limitele existenței unui control judiciar asupra inculpatei care nu va impieta cu nimic buna desfășurare a procesului penal.

Analizând contestația formulată de inculpată,Curtea va constata că aceasta este nefondată,pentru următoarele considerente:

Conform art.202 C.pr.pen. măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal,al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.

Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

Se constată în acest context că măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpată și obligațiile stabilite în sarcina inculpatei de către prima instanță, se înscriu acestui deziderat al procesului penal, respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, fiind îndeplinite toate cerințele legale. Obligațiile stabilite în sarcina inculpatei sunt necesare pentru buna desfășurare a procesului penal și nu sunt exagerate raportat la infracțiunea pentru care este trimisă în judecată,având în vedere împrejurările în care se presupune că s-a săvârșit fapta .

De asemenea,în condițiile în care printre obligațiile stabilite în sarcina inculpatei este și aceea de a se prezenta la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemată,este inoportună solicitarea de a se limita măsura de a nu părăsi țara decât cu încuviințarea prealabilă a instanței care a dispus măsura preventivă,doar în ceea ce privește Spania,întrucât ar putea îngreuna mersul cercetării judecătorești,astfel că o va respinge .

Motivul invocat de inculpată ,în sensul că prin această măsură ii este limitată activitatea comercială pe care o desfășoară,este neîntemeiat câtă vreme poate să desfășoare această activitate și prin intermediul altor persoane.

În concluzie ,în baza art. 206 Cod proc.penala va respinge ca nefondată contestatia formulata de inculpata URÂTE A. C. impotriva Încheierii din 21 februarie 2014 a Tribunalului Bistrița Năsăud.

Va obliga inculpata la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art. 206 Cod proc.penala respinge ca nefondată contestatia formulată de inculpata URÂTE A. C. impotriva Încheierii din 21 februarie 2014 a Tribunalului Bistrița Năsăud.

Obligă inculpata la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 martie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. M. L. C.

Dact.I.M./Dact.S.M

4 ex./24.03.2014

Jud.fond. B. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive. Art.204 NCPP. Decizia nr. 78/2014. Curtea de Apel CLUJ