Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 248/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Curtea de Apel CONSTANŢA - Sentințe și decizii penale / 2014

Decizia nr. 248/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 24-10-2014 în dosarul nr. 5227/118/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 248/P

Ședința publică de la 24 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Cu participare - grefier A. B.

- procuror DNA – O. B.

S-a luat în examinare contestația formulată de condamnatul – contestator B. G., fiul lui A. și A., născut la data de 25.06.1958, deținut în P. P. Albă, împotriva sentinței penale nr.454 din data de 02 august 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 3 octombrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, a stabilit pronunțarea cauzei la data de 17 octombrie, 2014 și a amânat-o la data de 24 octombrie 2014, când a pronunțat următoarea decizie;

CURTEA,

Deliberând asupra contestației de față;

Prin sentința penala nr. 454 din 20.058.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, s-a dispus:

” Respinge, ca nefondată, contestația la executarea deciziei penale nr. 156/2013 a înaltei Curți de Casație și Justiție și a sentinței penale nr.539/2013 a Tribunalului București Secția I Penală, formulată de către condamnatul B. G., fiul lui A. și A., născut la data de 25.06.1958, deținut în P. P. Albă.

În baza art.275 alin.2 C.p.p.:

Obligă pe contestatorul-condamnat la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.08.2014.,,

Pentru a pronunța sentința penală menționată, prima instanță deliberând asupra sesizării de fată a reținut următoarele:

La data de 4.07.2014 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. contestația la executare formulată de către persoana condamnată B. G. împotriva deciziei penale nr.156 din 04.06.2013 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători precum și împotriva sentinței penale nr.539 din 27.06.2013 a Tribunalului București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr.2176 din 26.11.2013 a Curții de Apel București, Secția I Penală.

Instanța de fond a constatat că, prin sentința penală nr.588 din 17.04.2012 ÎCCJ, Secția Penală, în opinie majoritară, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. d C.p.p. din 1968, s-a dispus achitarea inculpatului B. G. pentru două infracțiuni de dare de mită, prev. de art.255 C.p. din 1969, rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 și fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracțiunile de corupție, prev. de art.290 C.p. din 1969 rap. la art.17 alin.1 lit.c din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.33 lit.a C.p. ( 3 fapte) și art.75 lit.a C.p. din 1969.

Totodată, s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale asupra sumei de 1.700.000€, prin ordonanța din 8.05.2008 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA, Secția de combatere a corupției, sumă depusă la BCR, Sucursala Unirii.

În opinia separată, s-a apreciat că se impune condamnarea inculpatului B. G. pentru infracțiunile susmenționate ( la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită prev. de art.255 C.p. din 1969 rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.75 lit.a C.p. din 1969 și la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracțiunile de corupție prev. de art.290 C.p. din 1969 rap. la art.17 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.75 lit.a C.p. din 1969 ) precum și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante – 3 ani închisoare.

Prin decizia penală nr.156 din 04.06.2013 ÎCCJ, Completul de 5 Judecători a admis recursul Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA, a casat sentința mai sus menționată și a dispus condamnarea inculpatului B. G. la două pedepse de cate 3 ani închisoare pentru două infracțiuni de dare de mită prev. de art. 255 din C.p. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și la un an închisoare pentru infracțiunea de fals sub semnătură privată prev. de art. 290 din același cod rap. la art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a C.p. din 1969; in baza art. 33 lit. a din același cod s-a dispus ca inculpatul să execute, în regim de detenție, pedeapsa cea mai grea - de 3 ani închisoare.

Totodată, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a Il-a și litera b C.p. din 1969, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C.p. din 1969.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. 4 C.p. din 1969, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.700.000€ (sumă indisponibilizată prin ordonanța dată în dosarul nr. 95/P/2006 din 08.05.2008 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA, Secția de combatere a corupției, la B.C.R., Sucursala Unirii, în contul_ .EO1._EUR.9).

Prin aceeași decizie, în baza art.165 alin.8 C.p.p. din 1968 cu referire la art.20 din Legea nr.78/2000, s-a menținut sechestrul asigurător dispus asupra sumei de 1.700.000€, indisponibilizată prin ordonanța dată în dosarul nr. 95/P/2006 din 08.05.2008 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA, Secția de combatere a corupției.

Prin sentința penală nr.539/27 iunie 2013 a Tribunalului București, Secția I Penală, s-a dispus:

În baza disp. art. 449 alin.1 lit.a din C.p.p. din 1968, admiterea cererii de contopire a pedepselor formulate de petentul-condamnat B. G.;

În baza art.33 lit.a C.p. din 1969, s-a constatat că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penala nr.830 din 24.05.2012 a Î.C.C.J. – Secția Penală, definitivă prin decizia penală nr.124/20.05.2013 a Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători și prin sentința penală nr.588 din 17.04.2012 a Î.C.C.J. – Secția Penală, definitiva prin decizia penala nr.156/04.06.2013 a Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători, sunt concurente;

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.830 din 24.05.2012 a Î.C.C.J. – Secția Penală, definitivă prin decizia penală nr.124/20.05.2013 a Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători, fiind repuse în individualitatea lor pedepsele stabilite;

S-a menținut măsura anulării suspendării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare;

A fost descontopită pedeapsa rezultanta de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1476 din 19.10.2011 a Î.C.C.J. – Secția Penală, definitiva prin decizia penala nr.23 din 11.02.2013 a Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători, în cele 3 pedepse de câte 3 ani fiecare, acestea fiind repuse în individualitatea lor;

A fost descontopită pedeapsa rezultanta de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penala nr.588 din 17.04.2012 a Î.C.C.J. – Secția Penală, definitiva prin decizia penala nr.156/04.06.2013 a Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători, fiind repuse în individualitatea lor pedepsele după cum urmează: - 2 (două) pedepse a câte 3 ani închisoare, pentru săvârșirea a doua infracțiuni de dare de mita, prev. art.255 C.p. din 1969 raportat la art.6 din Legea 78/2000, - 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată aflată în legătură cu infracțiunile de corupție, prev. de art.290 C.p. din 1969 raportat la art.17 alin.1 lit.c din Legea 78/2000, cu aplic. art.75 lit.a C.p. din 1969;

În baza art.36 alin.2, art. 34 lit.b și art.35 alin.3 C.p. din 1969, s-au contopit pedepsele anterior repuse în individualitatea lor, fiind aplicată spre executare pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pe care o sporește cu 6 luni închisoare, dispunându-se ca petentul să execute în final pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare și pedeapsa complementara a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a si b C.p. din 1969, pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei închisorii;

S-a făcut aplicarea disp.art.71 și 64 alin.1 lit.a și b C.p. din 1969;

S-a menținut confiscarea specială a sumei de 1.700.000 EURO dispusă în baza art.19 din Legea 78/2000 raportat la art.255 alin.4 C.p. din 1969, prin sentința penală nr.588 din 17.04.2012 a Î.C.C.J. – Secția Penală, definitiva prin decizia penala nr.156/04.06.2013 a Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători;

În baza art.36 alin.3 C.p., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioadele executate de la 02.04.2009 la 17.04.2009 (sentința penală nr. 1476/ 19.10.2011 a Î.C.C.J.) și de la 20.05.2013 la zi;

S-a dispus anularea MEPI nr.574/20.05.2013 emis de Tribunalul București - Secția I Penală și MEPI nr.344/04.06.2013 emis de Tribunalul București – Secția I Penală și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, la rămânerea definitivă a hotărârii.

Sentința penală mai sus menționată a rămas definitivă la data de 26.11.2013, prin respingerea recursurilor declarate de către procuror și de către petentul-condamnat.

În cadrul contestației la executare, contestatorul-condamnat, apreciind că, în raport cu infracțiunile de dare de mită pentru care a fost condamnat prin decizia penală nr.156 din 04.06.2013 ÎCCJ a Completului de 5 Judecători, a intervenit legea penală de dezincriminare, a solicitat:

descontopirea pedepsei rezultante pe care o execută în prezent, aplicată prin sentința penală nr.539/27 iunie 2013 a Tribunalului București, Secția I Penală;

să se constate dezincriminate cele două infracțiuni de dare de mită pentru care a fost condamnat;

drept consecințe a intervenirii legii penale de dezincriminare, a solicitat să fie înlăturat ori redus sporul de 6 luni aplicat prin sentința penală nr.539/27 iunie 2013 a Tribunalului București, Secția I Penală, restituirea sumei confiscate de 1.700.000€ precum și ridicarea sechestrului asigurator dispus asupra acestei sume.

În motivarea contestației la executare, contestatorul-condamnat a susținut în esență următoarele:

- art. 289 din Codul penal actual definește infracțiunea de luarea de mită ca fiind fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri iar, potrivit alin.2 al aceluiași articol, „Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.”;

- art. 290 din Codul penal actual definește infracțiunea de dare de mită ca fiind promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condițiile arătate în art. 289;

- potrivit art. 175 din Codul penal actual, funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:

a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;

b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;

c) exercită singură, sau împreună cu alte persoane. în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia;

- potrivit alin.2 al art.175 din Codul penal actual, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public, pentru care a fost investită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acesteia cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public;

- art. 308 din actualul Cod penal, denumit „Infracțiuni de corupție și de serviciu comise de alte persoane”, prevede că „ Dispozițiile art. 289 - 295, 297 - 301 și 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. 2, ori în cadrul oricărei persoane juridice.”;

- interpretarea per a contrario a alin. 2 al art. 289 din Codul penal actual impune concluzia că, atunci când fapta de luare este săvârșită de una dintre persoanele prev. în art. 175 alin. 2 din C.p., dar nu în legătură cu neîndeplinirea ci în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu, fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, această realitate juridică, a dezincriminării variantei normative a infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 din C.p. din 1969, fiind confirmată și de doctrina de specialitate în care s-a arătat că „în noua reglementare s-a renunțat la forma agravată și ca element de noutate a fost prevăzută o variantă asimilată, ce presupune săvârșirea luării de mită de către o persoană care exercită o profesie de interes public (art. 175 alin. 2 C.p.) dar numai în ipoteza în care fapta este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri;

- această modificare a condițiilor de incriminare din conținutul normativ al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită a produs modificări și asupra conținutului incriminator al infracțiunii de dare de mită, sens în care, în doctrina de specialitate s-a arătat că „având în vedere legătura corelativă ce există între darea de mită și luarea de mită, modificările aduse conținutului normativ al infracțiunii de luare de mită se răsfrâng și asupra infracțiunii analizate (de dare de mită), ceea ce rezultă din norma de trimitere exprimată prin sintagma „în condițiile arătate în art. 289"din textul art. 290 alin. 1 din C.p. actual.

- în consecință, infracțiunea de dare de mită prevăzută în art. 290 alin. 1, săvârșită în condițiile arătate în art. 289 alin. 2, constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unei persoane prevăzute în art. 175 alin. 2 din C.p. actual, în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle legale ale persoanei prevăzute în art. 175 alin. 2 sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri";

- nu constituie infracțiune de dare de mită promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unei persoane prevăzute în art. 175 alin. 2 C.p. actual, în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle legale ale persoanei prevăzute în art. 175 alin. 2 sau în legătură cu urgentarea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle legale ale persoanei prevăzute în art. 175 alin. 2"^;

- prin decizia de condamnare nr.156/04.06.2013 a ICCJ, Completul de 5 judecători, a stabilit că, faptele inculpatului B. G. de a promite la 11.05.2006 sume de bani între 5.000€ - 10.000€ jucătorilor echipei de fotbal GLORIA BISTRIȚA și de a oferi în perioada 04.05._08 suma de 1.700.000€ jucătorilor echipei de fotbal UNIVERSITATEA CLUJ, nu au fost comise în legătură cu neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către jucătorii de fotbal ai celor două echipe ori cu întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în legătura cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri - cum prevede textul art. 289 alin. 2 și respectiv, textul corelativ art. 290 alin. 1 din actualul Cod penal, prin norma de trimitere, în noua variantă normativă incriminatorie - ci în scopul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu prevăzute în contractele de joc și în regulamentele de fotbal de către jucătorii celor două echipe, constând în apărarea corectă a șanselor de joc și obținerea unor rezultate favorabile în meciurile ce urmau a fi jucate, astfel că, aceste fapte nu mai constituie infracțiunea de dare de mită pentru că nu mai sunt întrunite cerințele conținutului normativ al laturii obiective a infracțiunii;

- jucătorii de fotbal ai celor două echipe cărora li s-au promis și respectiv oferit sumele de bani în scopul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, nu sunt subiecți pasivi ai infracțiunii de dare de mită adică, funcționari, considerați publici (asimilați) în înțelesul prevăzut de art. 175 alin. 2 C.p.;

- sintagma „se aplică în mod corespunzător" din conținutul art.308 C.p. exprimă voința legiuitorului ca dispozițiile textului art. 289 alin. 2 și 290 alin.l, să fie incidente și să se aplice și în cazul în care subiect activ al infracțiunii de luare de mită și respectiv, subiect pasiv al infracțiunii de dare de mită este o persoană care exercită o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. 2 ori în cadrul oricărei persoane juridice, această concluzie fiind impusă de realitatea că, înțelesul sintagmei prevăzută de art. 308 din C.p. „se aplică în mod corespunzător de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin.2 ori în cadrul oricărei persoane juridice", nu poate fi disociat de rațiunile care au impus modificarea condițiilor de incriminare ale luării de mită prin art. 289 alin.2 și ale dării de mită prin art. 290 alin 1 din C.p.;

- atâta vreme cât legiuitorul a înțeles să dezincrimineze faptele de luare de mită săvârșite de funcționarii publici asimilați celor publici în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor lor legale într-un serviciu de interes public și implicit să dezincrimineze faptele constând în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase acestor funcționari în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor lor în cadrul unui serviciu de interes public, cu atât mai mult, a fortiori, se impune concluzia că același legiuitor nu avea rațiuni și temeiuri să excludă de la această dezincriminare, faptele de luare de mită comise de persoanele prev. de art. 308 din C.p. – persoane de o mai mică importanță decât cele asimilate funcționarilor publici -, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor lor de serviciu și, respectiv, să excludă de la această dezincriminare faptele de dare de mită către aceste persoane în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor lor legale de serviciu, exercitate în cadrul unor persoane juridice, cum sunt cele două cluburi de fotbal în care își exercitau însărcinările contractuale jucătorii de fotbal ai celor două echipe, îndatoriri care nu sunt de interes public;

- fiind cert că jucătorii de fotbal ai celor două echipe fac parte din categoria persoanelor prev. de art. 308 alin. 1 C.p., cărora li s-a promis ( în cazul celor de la GLORIA BISTRIȚA) și cărora li s-au oferit (în cazul celor de la UNIVERSITATEA CLUJ) sumele de bani în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu prevăzute în contractele de joc și că prin modificările intervenite asupra condițiilor de incriminare ale infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 din C.p. din 1969, faptele constând în promisiunea și oferirea de bani sau alte foloase acestora în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor lor de serviciu nu mai constituie, potrivit art. 290 alin. 1 C.p., infracțiunea de dare de mită, așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, fiindincidente disp. art. 4 C.p. referitoare la aplicarea legii penale de dezincriminare, care prevede că legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, în acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi.

În opinia contestatorului, exprimată prin apărătorii săi în cadrul dezbaterilor de la termenul de judecată din data de 13.08.2014, aplicarea dispozițiilor legii penale naționale care incriminează corupția este limitată prin Convenția Penală privind Corupția și prin Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului Uniunii Europene, care ar dezincrimina corupția în sistemul privat ori ar limita incriminarea și sancționarea acesteia numai în domeniul activităților comerciale.

Instanța de fond a considerat că, argumentul potrivit căruia Convenția Penală privind Corupția și prin Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului Uniunii Europene ar limita interpretarea legislației naționale în sensul că în prezent ar fi dezincriminată corupția în sistemul privat ori că ar fi incriminată și sancționată numai în domeniul activităților comerciale, nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din preambulul Convenției Penale privind corupția semnată la Stasbourg la 27.01.1999, rațiunea adoptării acesteia a fost tocmai necesitatea protejării societății împotriva corupției, subliniindu-se faptul că acest fenomen constituie o amenințare pentru democrație, scopul fiind așadar incriminarea și sancționarea faptelor de corupție, și nicidecum determinarea statelor semnatare ale convenției să adopte un regim mai permisiv în ceea ce privește fenomenul corupției.

Pornind așadar de la faptul că această convenție este un instrument de luptă împotriva corupției considerate ca fiind un fenomen de amploare care a afectat în ultima perioadă și sfera activităților comerciale, dar și de la rațiunea adoptării acestei convenții, nu se poate accepta ideea exprimată în susținerea contestației că, referirea textelor art.7 și 8 intitulate „Corupția activă în sectorul privat”, respectiv „Corupția pasivă în sectorul privat la „ activitățile comerciale „, ar impune statelor semnatare să ia măsuri, inclusiv ,n sectorul privat numai în ceea ce privește activitățile comerciale, și să dezincrimineze ori să nu incrimineze ori faptele de corupție din sistemul privat, altele decât cele din cadrul activităților comerciale.

Referirea din articolele 7 și 8 ale Convenției la activitățile comerciale trebuie interpretată în sensul unei accent pus de statele membre ale Consiliului Europei prin încheierea convenției în discuție asupra activităților comerciale, atitudine determinată de extinderea corupției și în cadrul activităților comerciale din sectorul privat.

Și Înalta Curte de Casație și Justiție, în completul de 5 judecători care, admițând recursul procurorului, a dispus condamnarea contestatorului B. G. pentru cele două infracțiuni de corupție, a subliniat în motivarea deciziei faptul că, prin Convenție sunt stabilite standarde minime de incriminare a corupției, fiecare stat având libertatea de a adopta măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiuni faptele de corupție.

În același sens trebuie interpretate și prevederile Deciziei cadru nr.2003/568/JAI a Consiliului Europei, la care contestatorul a făcut referire, mai ales că, în expunerea de motive a acesteia se arată faptul că „ orice act de corupție apărut în sectorul privat al unui stat membru nu mai este doar o problemă națională, ci și o problemă transnațională împotriva căreia o acțiune comună a Uniunii Europene constituie instrumentul de luptă cel mai eficient”.

Chiar în alin.6 din expunerea de motive a Deciziei cadru se arată că „Statele membre ale Uniunii Europene acordă o importanță deosebită combaterii corupției atât în sectorul public cât și în cel privat”.

Astfel, nu poate fi primit argumentul exprimat în susținerea contestației potrivit căruia tendința la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene este de a dezincrimina corupția în sistemul privat sau de a incrimina actele de corupție comise în sectorul privat numai în cadrul activităților comerciale și că, prin Decizia-cadru mai sus menționată, s-ar fi impus necondiționat și cu putere obligatorie statelor membre o asemenea conduită legislativă, în dezacord cu realitatea economică și socială afectată de fenomenul corupției.

Scopul Deciziei-cadru este cel menționat chiar în cuprinsul alin.10 din expunerea de motive – respectiv de a stabili în principal că „ atât corupția activă cât și cea pasivă în sectorul privat constituie infracțiune în toate Statele Membre, că persoanele juridice pot fi ținute răspunzătoare pentru astfel de infracțiuni și că acestor infracțiuni le sunt aplicabile sancțiuni eficiente, proporționale și disuasive” și nicidecum de a încuraja statele membre să adopte un o legislație permisivă în ceea ce privește fenomenul corupției care a fost caracterizat astfel cum am subliniat ca fiind unul „amenințător pentru democrație” ori de a limita posibilitățile statelor membre de a lua măsuri ferme împotriva corupției în sistemul privat care a suferit o extindere care se impune a fi stopată prin astfel de măsuri.

În ceea ce privește legislația națională în materie, judecătorul fondului a în vedere următoarele:

Astfel, art.290 alin.1 C.p. definește infracțiunea de dare de mită ca fiind promisiunea, oferirea sau orice alte foloase, în condițiile arătate în art.289 C.p..

Art.289 alin.1 C.p. definește infracțiunea de luare de mită și prevede că

„ Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

A..2 al art.289 C.p., prevede că, fapta prevăzută în alin.(1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art.175 alin.2 C.p., constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

Conform art.290 alin.1 cod penal ,,Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condițiile arătate în art. 289, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani,,.

Potrivit art.175 alin.2 C.p., este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Art.308 C.p. denumit „Infracțiuni de corupție și de serviciu comise de alte persoane „ prevede că, dispozițiile art.289-292, 295, 297-301 și 304 privitoare la funcționarii publici ( așadar nu și cele referitoare la persoanele considerate funcționari publici la care se referă art.175 alin.2 C.p.) se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art.175 alin.(2), ori în cadrul oricărei persoane juridice, în acest caz, limitele speciale ale pedepsei reducându-se cu o treime.

Tocmai pentru transpunerea în dreptul intern a legislației europene, comparativ cu reglementarea din legislația penală anterioară datei de 1.02.2014, legiuitorul român a prevăzut în actualul Cod penal o excepție de la incriminarea faptelor de corupție. Astfel, alin.2 al art.289 C.p. prevede excepția de la incriminarea faptelor de corupție, însă numai în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, excepție referitoare strict la calitatea persoanei subiect al infracțiunii.

Reglementarea cuprinsă în art.289 alin.2 C.p., constituind o excepție, este de strictă interpretare, vizând în mod exclusiv persoanele considerate funcționari publici în înțelesul legii penale, interpretarea neputându-se extinde și la persoanele enumerate de art.308 C.p..

Pentru aceste considerente, nu poate fi primit argumentul contestatorului-condamnat potrivit căruia, atât timp cât nu sunt incriminate actele de corupție comise în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către categoria superioară de persoane prevăzută de alin.2 al art.175 C.p., nu ar putea fi incriminate nici actele comise de către categoria mai puțin importantă a persoanelor prev. de art.308 C.p..

În plus, reglementarea excepției de strictă interpretare din conținutul alin.2 al art.289 C.p. nu are la bază clasificarea funcționarilor pe categorii „importante” și „mai puțin importante” ci natura relațiilor de serviciu ale acestora. Activitatea funcționarilor menționați în dispozițiile art.175 alin.2 C.p. fiind de liber profesioniști, nu este supusă rigorilor și principiilor de aceeași natură ca în cazul persoanelor prevăzute de dispozițiile art.175 alin.1 și 308 C.p., motiv pentru care legiuitorul a înțeles să prevadă situația de excepție în raport cu vechea reglementare – a dezincriminării faptelor de corupție în legătură cu îndeplinirea însă întocmai a atribuțiilor de serviciu de către acești funcționari, asimilați celor publici prin faptul că activitatea lor se desfășoară în interes public, tocmai din acest motiv fiind necesar a fi investiți de către o autoritate publică ori a se afla sub controlul acesteia, funcționari cărora li s-a permis, prin această excepție ( a cărei constituționalitate ar putea fi discutată ) de strictă interpretare, primirea unui onorariu suplimentar, așa-zisul „onorariu de succes ”.

Subliniem încă odată că, în comparație cu activitatea persoanelor menționate în cuprinsul art.308 C.p., activitatea acestor funcționari, desfășurată în interes public, nu este guvernată de principul loialității angajatului față de angajator, aceste persoane fiind liber profesioniste, nefiind permis ca excepția instituită prin reglementarea cuprinsă în alin 2 al art.289 C.p. să fie extinsă și la sfera altor persoane, respectiv cele menționate în art.308 C.p.

Astfel, cum s-a subliniat și în doctrina de actualitate, în categoria funcționarilor considerați publici de dispozițiile art.175 alin.2 C.p. se înscriu persoanele cu profesii liberale ( în măsura în care își exercită activitatea în mod liberal, iar nu și în calitate de angajat cu contract de muncă ori convenție civilă, ) reglementate de acte normative cum sunt: expertul contabil și contabil autorizat ( profesie reglementată prin O.G. nr..65/1994) notarul public ( profesie reglementată prin Legea nr.36/1995 ), medicul, farmacistul ( profesii reglementate prin Legea nr.95/2006 ), auditorul financiar ( profesie reglementată prin O.U.G. nr.75/2009 ), expertul criminalist ( profesie reglementată de O.G. nr.75/2000) executorul judecătoresc (profesie reglementată de Legea nr.188/2000), asistentul social ( profesie reglementată de Legea nr.466/2004), mediatorul ( profesie reglementată de Legea nr.192/2006) etc., în condițiile în care activitatea acestei categorii de funcționari nu face obiectul unor contracte de muncă încheiate între angajator și angajat, nefiind astfel guvernată de principiul loialității față de angajator ca în situația persoanelor la care se referă art.308 C.p., loialitate care este de esența relațiilor între angajat și angajator și care, este o cerință minimă impusă și prin Decizia-cadru nr.2003/568/JAI, legislația internă răspunzând din acest punct de vedere exigențelor acesteia.

Astfel cum s-a menționat în considerentele Deciziei nr.2/2014 a Curții Constituționale, decizie în a cărei motivare se face referire și la prevederile art.175 alin.2 din actualul Cod penal, „profesiile liberale se organizează și se exercită numai în condițiile legii, a statutului profesiei și codului deontologic și au statutul unei funcții autonome, care se exercită în birouri sau cabinete, în cadrul asociațiilor profesionale înființate potrivit legii. De exemplu, ar putea intră în această categorie, avocați, notari publici, mediatori, medici, farmaciști, arhitecți, experți independenți sau practicieni în insolvență, fără a exista o legislație clară cu privire la toate profesiile calificate ca fiind liberale.”

Curtea a mai precizat că, unele dintre persoanele de mai sus pot avea calitatea de "funcționar" în înțelesul art.147 alin.2 din C.p. din 1969 ( calitate preluată de art.308 din actualul C.p. ) atunci când sunt salariați în cadrul unei persoane juridice și, prin urmare, pot fi subiecți activi ai infracțiunilor de corupție sau de serviciu.

Din această perspectivă, nu poate fi primit argumentul invocat, personal, de către condamnatul B. G. în sensul că, în mod greșit a fost condamnat pentru cele două infracțiuni de dare de mită, atât timp cât nu a făcut altceva decât să premieze jucătorii altor echipe pentru a-i determina să-și joace corect șansele, această argumentație fiind invocată și analizată atât pe fondul cât și în calea de atac ordinară în cauza în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, opinia minoritară a judecătorului din cadrul primei instanțe și opinia instanței de control judiciar, în sensul că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de dare de mită intrând în puterea lucrului judecat.

Pentru același argument, nu poate fi primită nici susținerea personală a contestatorului care, încercând ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare o convertire a calității de salariați în înțelesul art.147 alin.1 C.p. din 1969 și al art.308 din actualul C.p. ( susținere care însă nu a fost însușită și de către apărătorii acestuia ), a fotbaliștilor cărora le-a promis, respectiv le-a oferit mită, a susținut că, de fapt, aceștia ar fi funcționari asimilați celor publici întrucât ar fi sub autoritatea Federației Române de Fotbal.

În plus, se impune a fi reamintită motivarea deciziei nr.2/2014 a Curții Constituționale.

În vederea soluționării contestației la executare formulate de către condamnat, a fost avută în vedere argumentația din decizia instanței de recurs, însă și din opinia minoritară exprimată de judecătorul fondului, însușită de către instanța de control judiciar.

Astfel, din cuprinsul deciziei penale nr.156/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Completul de 5 judecători) prin care a fost casată sentința pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală în dosarul nr._, rezultă că inculpatul B. G. a fost condamnat pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită, prevăzute de art.255 C.p. din 1969 rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, la două pedepse de câte 3 ani închisoare și pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracțiunile de corupție, prev. de art.290 C.p. din 1969 raportat la art.17 alin.1 lit.c din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.75 lit.a C.p. din 1969 la pedeapsa închisorii de 1 an.

În motivarea deciziei, instanța de recurs arată că își însușește opinia minoritară a judecătorului din cadrul primei instanțe, conform căreia jucătorul de fotbal, fie că este angajat în baza unui contract de muncă, fie printr-o convenție civilă, este salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în art.147 alin.1 C.p.din 1969, persoană la care se referă și dispozițiile art.308 din actualul C.p..

În opinia minoritară a judecătorului din cadrul primei instanțe s-a arătat că cea mai mare parte din jucătorii de la „Gloria 1922 Bistrița” și de la „Universitatea Cluj” aveau încheiate contracte de muncă cu cluburile respective, astfel încât, potrivit art.11 și art.12 din Regulamentul privind statutul și transferul jucătorului de fotbal, aveau calitatea de salariat, calitate pe care o au și fotbaliștii angajați în baza convenției civile, cu simpla deosebire că această ultimă categorie de jucători exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice, are drepturi și obligații similare însă nu beneficiază de drepturi de asigurări sociale și nici de drepturile prevăzute în legislația privind protecția șomerilor.

Judecătorul fondului cu opinia minoritară confirmată în recurs a subliniat că fotbaliștii cărora inculpatul le-a promis, respectiv le-a oferit sume de bani cu titlu de mită sunt persoane care îndeplinesc însărcinări în interesul unor persoane juridice, cele două cluburi sportive.

Este indiscutabil astfel că, această categorie de persoane – fotbaliștii profesioniști angajați ai cluburilor sportive - prevăzută de art.147 alin.2 C.p. din 1969 se regăsește și în actualul C.p. în art.308 C.p..

S-a reținut în decizia instanței de recurs că, la data de 11.05.2006, în mod direct, inculpatul B. G. a promis jucătorilor de fotbal ai C.F. „Gloria 1922 Bistrița”, sume de bani cuprinse între 5000 și_ euro, în situația obținerii unui rezultat favorabil ( egal sau victorie ) în meciul cu echipa „Rapid București”, meci ce urma a fi jucat la data de 12.05.2006, în cadrul etapei cu nr.27 a Diviziei A.

În decizie s-a arătat că, prin promisiunea unor sume de bani consistente, inculpatul a urmărit ca jucătorii profesioniști de fotbal ai Clubului „Gloria 1922 Bistrița” să joace la capacitate maximă, să-și dea toată silința pentru obținerea rezultatului, adică să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu însă nu în interesul propriului club cu care aveau raporturi contractuale ci, în interesul clubului Steaua București, miza reprezentând-o posibilitatea ulterioară a echipei „Steaua București”, patronată de inculpat, de a se califica și de a participa în competiția europeană de fotbal intercluburi „U.E.F.A. Champions League”, sezonul 2006-2007, participare care ar fi adus clubului Steaua București și principalului său acționar – inculpatul B. G. – importante venituri financiare.

În cuprinsul deciziei s-a menționat ca fiind relevantă în acest sens declarația martorului Jean P., președintele clubului „Gloria 1922 Bistrița”, care, în fața instanței de fond a declarat că, într-o discuție cu jucătorii clubului său le-a spus că, „cine te plătește astăzi, te comandă și în viitor” și totodată că, existând dispoziții regulamentare care interzic premierea jucătorilor de către terțe persoane, le-a spus fotbaliștilor săi că își asumă răspunderea exclusivă dacă primesc bani de la B. G..

Instanța de recurs a subliniat că „este inacceptabil ca, într-o competiție sportivă, o echipă să fie retribuită de patronul altei echipe concurente și, mai grav, ca o echipă să joace un meci de fotbal în interesul altei echipe și nu în interesul său propriu. Practic, jucătorii echipei de fotbal „Gloria 1922 Bistrița” au fost plătiți, cumpărați să joace în interesul echipei Steaua București, pentru ca, în final, aceasta să poată câștiga titlul de campioană națională de fotbal.”( fila 133 decizie ).

În referire la cea de a doua infracțiune de dare de mită, prin decizia pronunțată în cauză se reține că, inculpatul B. G., în calitate de finanțator al clubului de fotbal „Steaua București”, a oferit importante sume de bani în valută echipei de fotbal „Universitatea Cluj” și președintelui acestui club, A. D., pentru ca în ultima etapă a Campionatului Național de Fotbal – L. I, ediția 2007-2008, ce urma a fi susținută la data de 7.05.2008 în compania echipei „C.F.R. 1907 Cluj”, clubul „Universitatea Cluj” să-și apere corect șansele de joc și să facă tot ceea ce era posibil pentru obținerea unui rezultat de egalitate sau victorie.

S-a reținut că, întrucât înainte de ultima etapă a campionatului, echipele de fotbal „C.F.R. 1907 Cluj” și „Steaua București” se aflau pe primele două locuri ale clasamentului, la o diferență de un punct una de cealaltă, „C.F.R. 1907 Cluj” pe locul 1 și „Steaua București” pe locul 2, un rezultat de egalitate sau o înfrângere a echipei „C.F.R. 1907 Cluj” ar fi adus echipei „Steaua București” titlul de campioană a Ligii 1 de Fotbal, miza acestui meci de fotbal implicând, atât interese de ordin sportiv ce țin de palmaresul fiecărui club de fotbal, cât și interese de ordin financiar, întrucât, pentru prima dată, echipa campioană națională a României avea acces direct în grupele celei mai prestigioase competiții europene de fotbal intercluburi „ Champions League” aflată sub tutela forului U.E.F.A.

Urmare a participării directe în grupele „Champions League” – s-a specificat în motivarea deciziei că, clubul patronat de inculpatul B. G. ar fi primit, în mod cert, suma de 5,5 milioane de euro, reprezentând drepturi financiare acordate de U.E.F.A. pentru fiecare echipă calificată în grupe, câștiguri financiare putând fi obținute și din vânzările de bilete pentru meciurile jucate pe teren propriu și din atragerea unor importanți sponsori.

Completul de 5 judecători a mai subliniat că „În concluzie, prin oferirea celor 1,7 milioane de euro jucătorii Universității Cluj N. au fost plătiți/retribuiți să joace în interesul echipei „Steaua București” și, implicit, în interesul inculpatului B. G.. Practic jucătorii de fotbal profesioniști ai Clubului Universitatea Cluj nu mai jucau în interesul clubului cu care aveau relații contractuale, ci în interesul unui club advers și a unei terțe persoane”.

Întrucât prin decizia penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit în mod definitiv că promisiunea, respectiv oferirea sumelor de bani echipelor de fotbal „Gloria 1922 Bistrița” și „Universitatea Cluj”, în condițiile expuse în motivarea acesteia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită și întrucât, astfel cum s-a subliniat anterior, în analiza incidenței legii de dezincriminare nu sunt permise ingerința în autoritatea lucrului judecat și nici discuții asupra corectitudinii interpretării probatoriului, nu poate fi primită argumentația personală a condamnatului în susținerea contestației la executare ce constituie obiectul prezentei cauze, în sensul că nu a încercat să-i mituiască pe fotbaliști ci doar să-i stimuleze să-și apere corect șansele de joc, argument care a fost analizat și înlăturat atât de către judecătorul cu opinie minoritară din cadrul primei instanțe, cât și de către completul de recurs.

Judecătorul fondului a constatat că, cele două fapte de dare de mită pentru care contestatorul B. G. a fost condamnat ( prima în modalitatea promisiunii, iar cea de a doua în modalitatea oferirii jucătorilor de fotbal care îndeplineau o însărcinare în serviciul altor cluburi sportive – persoane juridice, altele decât cel patronat de către contestatorul-condamnat a unor foloase care nu se cuvin în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu însă în interesul clubului advers, iar nu în interesul propriului club, ( astfel cum s-a subliniat în motivarea deciziei de condamnare ) sunt incriminate și în actualul Cod penal.

În concluzie, întrucât faptele de dare de mită pentru care contestatorul a fost condamnat definitiv nu au fost dezincriminate, nefiind incidente așadar nici prevederile art.4 C.p. și nici prevederile art.3 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind C.p., contestația la executare a fost respinsă, ca nefondată.

Împotriva sentinței penale nr.454/20.08.2014 a Tribunalului C. în dosarul nr._, a formulat în termen legal contestație, contestatorul B. G., în baza dispozițiile art. 597 lit. c, cod procedură penală cu trimitere la dispozițiile art. 425 ind. 1Cod procedură penală, ce reglementează procedura de soluționare a contestațiilor, în general, în situațiile în care nu este prevăzută o procedură specială,care în esență, personal și prin apărătorul ales a susținut să se dispună admiterea contestației descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare, înlăturarea sporului de 6 luni închisoare, adăugat ca urmare a celor două condamnări la câte 3 ani închisoare pentru cele două fapte de dare de mită, înlăturarea pedepselor aplicate pentru cele două fapte, cu consecința pronunțării unei pedepse de 3 ani închisoare, anularea vechiului mandat de executare a pedepsei și emiterea unui nou mandat și înlăturarea măsurii confiscării, pentru că legea penală în vigoare de la data de 01.02.2014, ar fi dezincriminat implicit infracțiunile de dare de mită în modalitatea comisă de contestatorul B. G..

Curtea examinând contestația formulată, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Dispozitiile legale incidente

Art. 1 alin. (1) din Codul penal:

Legea penala prevede faptele care constituie infracțiuni.

Art. 4 din Codul penal:

Legea penala nu se aplica faptelor săvârșite sub legea veche, daca nu mai sunt prevăzute de legea noua. In acest caz, executarea pedepselor, a masurilor educative si a masurilor de siguranța, pronunțate in baza legii vechi, precum si toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi.

Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal:

Art. 3

(1) Dispozițiile art. 4 din Codul penal privind legea penala de dezincriminare sunt aplicabile si in situațiile in care o fapta determinata, comisa sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi, datorita modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, ceruta de legea noua pentru existenta infracțiunii.

(2) Dispozițiile art. 4 din Codul penal nu se aplica in situația in care fapta este incriminata de legea noua sau de o alta lege in vigoare, chiar sub o alta denumire.

Art. 145 din Codul penal din 1969:

Prin termenul «public» se înțelege tot ce privește autoritatile publice, institutiile publice, institutiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publica, serviciile de interes public, precum si bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

Art. 147 din Codul penal din 1969:

Prin ,,functionar public.,, se intelege orice persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu, in serviciul unei unitati dintre cele la care se refera art. 145.

Prin ,,functionar,, se intelege persoana mentionata in alin. 1, precum si orice salariat care exercita o insarcinare in serviciul unei alte persoane juridice decat cele prevazute in acel alineat.

Art. 175 din Codul penal:

1) Functionar public, in sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fara o remuneratie:

a) exercita atributii si responsabilitati, stabilite in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor puterii legislative, executive sau judecatoresti;

b) exercita o functie de demnitate publica sau o functie publica de orice natura;

c) exercita, singura sau impreuna cu alte persoane, in cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publica, atributii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

2) De asemenea este considerata functionar public, in sensul legii penale, persoana care exercita un serviciu de interes public pentru care a fost investita de autoritatile publice sau care este supusa controlului ori supravegherii acestora cu privire la indeplinirea respectivului serviciu public.

Art. 176 din Codul penal:

Prin termenul ,,public,, se intelege tot ce priveste autoritatile publice, institutiile publice sau alte persoane juridice care administreaza sau exploateaza bunurile proprietate publica.

Infracțiunile de corupție, sunt cuprinse în Capitolul I al Titlului V, în Codul penal în vigoare și se completează cu dispozițiile din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele produse prin Legea nr. 161/2003 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Curtea precizează că, potrivit prevederilor art. 289 alin1 din Cod penal, luarea de mită este definită ca fiind „fapta funcționarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri”, spre deosebire de reglementarea în vigoare până la data e 01.02.2014 (art. 254 Cod penal 1968), care definea fapta de luare de mită prin raportare la scop („ … în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri”).

Conform art. 290 alin.1 cod penal ,,Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condițiile arătate în art. 289, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani,,.

„Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.”;

PRECIZĂRI PREALABILE

Art. 175 alin. (2) din Codul penal asimileaza functionarului public si persoana care exercita un serviciu de interes public pentru care a fost investita de autoritatile publice sau care este supusa controlului ori supravegherii acestuia cu privire la indeplinirea respectivului serviciu public.

Asadar, pentru ca o persoana sa faca parte din aceasta categorie este necesara intrunirea, in mod cumulativ, a doua cerinte obligatorii: sa exercite un serviciu de interes public si sa fie investita cu indeplinirea respectivului serviciu public de către o autoritate publica sau sa exercite serviciul de interes public sub controlul ori supravegherea unei autoritati publice

Analiza indeplinirii primei cerinte, care vizeaza sfera atributiilor persoanei, se face tinand seama de definitia data serviciului de interes public in doctrina de drept administrativ.

Altfel spus, trebuie observat daca, prin realizarea serviciului, se urmareste satisfacerea unor nevoi de interes general si daca se releva, in mod direct sau indirect, o autoritate publica.

Cu referire la cea de-a doua conditie, care priveste relatia persoanei ce realizeaza serviciul public cu autoritatile publice, aceasta este indeplinita, alternativ, daca investirea pentru indeplinirea serviciului s-a facut de catre o autoritate publica ori daca activitatea persoanei este supusa controlului sau supravegherii unei autoritati publice, indiferent de modalitatea de investire.

Prin investirea pentru realizarea unui serviciu public se intelege fie acordarea calitatii din care deriva obligatia de a realiza respectivul serviciu de catre o autoritate publica, fie incredintarea realizarii serviciului de interes public printr-o decizie a autoritatii (numirea de catre instanta judecatoreasca a administratorului si lichidatorului judiciar in cadrul procedurii insolventei ori a expertului tehnic judiciar).

Sunt inclusi, asadar, particularii care primesc gestiunea unui serviciu public national sau local, economic sau sociocultural, devenind, astfel, de utilitate publica. Este vorba despre subiecti care isi desfasoara activitatea in cadrul persoanelor juridice de drept privat cu scop lucrativ: societati comerciale care, prin intermediul contractelor administrative, valorifica, in interesul colectivitatii, nationale sau locale, dupa caz, bunurile si serviciile publice.

Pe de alta parte, unele dintre persoanele care exercita profesii liberale sunt considerate ,functionari publici, in conditiile art. 175 alin. (2) teza a doua din Codul penal, atunci cand, desi functioneaza in baza unei legi speciale si nu sunt finantate de la bugetul de stat, exercita un serviciu de interes public si sunt supuse controlului sau supravegherii unei autoritati publice.

Asadar, sunt asimilati functionarilor publici si persoanele fizice care exercita o profesie de interes public pentru care este necesara o abilitare speciala a autoritatilor publice, asa-numitele profesii liberale.

In acest sens se constata ca profesiile liberale se organizeaza si se exercita numai in conditiile legii, ale statutului profesiei si codului deontologic si au statutul unor functii autonome, care se exercita in birouri sau cabinete ori in cadrul asociatiilor profesionale infiintate potrivit legii.

De altfel Decizia nr.2/2014 a Curții Constituționale, precizează, „profesiile liberale se organizează și se exercită numai în condițiile legii, a statutului profesiei și codului deontologic și au statutul unei funcții autonome, care se exercită în birouri sau cabinete, în cadrul asociațiilor profesionale înființate potrivit legii. De exemplu, ar putea intră în această categorie, avocați, notari publici, mediatori, medici, farmaciști, arhitecți, experți independenți sau practicieni în insolvență, fără a exista o legislație clară cu privire la toate profesiile calificate ca fiind liberale.”

Curtea a mai arătat că, unele dintre persoanele de mai sus pot avea calitatea de "funcționar" în înțelesul art.147 alin.2 din C.p. din 1969 ( calitate preluată de art. 308 din actualul C.p. ) atunci când sunt salariați în cadrul unei persoane juridice și, prin urmare, pot fi subiecți activi ai infracțiunilor de corupție sau de serviciu.

În mod corect judecătorul fondului a apreciat că Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului Uniunii Europene nu dezincriminează corupția în sistemul privat ori că ar fi incriminată și sancționată numai în domeniul activităților comerciale.

În același sens sunt și prevederile Convenției penale cu privire la corupție, adoptată de Consiliul Europei la 27 ianuarie 1999, la Strasbourg, ratificată de România prin Legea nr. 27/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002, prevede că fiecare parte – stat semnatar al convenției, adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârșit cu intenție, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit unuia dintre agenții săi publici sau persoanei membre a unei adunări publice naționale care exercită puteri legislative sau administrative, pentru el sau pentru altcineva, pentru ca acesta să îndeplinească ori să se abțină de la îndeplinirea unui act în exercițiul funcțiilor sale (corupția activă) sau fapta unuia dintre agenții săi publici de a solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndeplini ori de a se abține să îndeplinească un act în exercitarea funcțiilor sale (corupția pasivă).

Textul Convenției penale cu privire la corupție utilizează noțiunea de „agent public“ cu privire la care se stipulează, în cuprinsul art. 1, că aceasta este interpretată prin referire la definiția noțiunilor de funcționar, funcționar public, ministru, primar sau judecător în dreptul național al statului în care persoana în cauză exercită această funcție, precum și la modul în care aceasta este aplicată în dreptul său penal.

Prin urmare, disp. art. 289 cod penal sunt în concordanță cu Convenția menționată precum și cu disp. art. 2 alin.(1) lit.b) din Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene 2003/568/JAI din 22 iulie 2003, referitoare la lupta împotriva corupției în sectorul privat.

Potrivit acestui text, Statele membre trebuie să sancționeze fapta „de a solicita sau de a primi, direct sau prin intermediul unui terț, un folos necuvenit de orice natură, pentru sine sau pentru un terț, ori de a accepta promisiunea unui asemenea avantaj, pentru a îndeplini ori a se abține de la îndeplinirea unui act, cu încălcarea atribuțiilor sale”.

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, în completul de 5 judecători care,admițând recursul procurorului, a dispus condamnarea contestatorului B. G. pentru cele două infracțiuni de corupție, a subliniat în motivarea deciziei faptul că, prin Convenție sunt stabilite standarde minime de incriminare a corupției, fiecare stat având libertatea de adopta măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiuni faptele de corupție.

Curtea examinând pe fond contestația formulată, prin prisma motivelor invocate constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

1.Referitor la art. 289 alin.2 cod penal, Curtea, menționează că este incriminată luarea de mită când este săvârșită de către o persoană care exercită o profesie de interes public (cu referire la art. 175 alin.2), dar numai în ipoteza comiterii acestei fapte în scopul de a nu îndeplini, a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în scopul de a nu face un act contrar acestor îndatoriri.

Prin această dispoziție s-a soluționat controversata problemă dacă notarul public, executorul judecătoresc sau alte persoane care execută o funcție de interes public, pentru care este necesară o abilitare specială a autorităților publice, poate fi sau nu autor al luării de mită.

În cazul acestor persoane nu se pune problema de a lua mită pentru a face un act conform îndatoririlor lor, pentru că aceste persoane își stabilesc un onorariu, ceea ce nu este cazul jucătorilor de fotbal profesioniști din cauza prezentă care nu mai jucau în interesul unui club sportiv, cu care aveau relații contractuale, ci în interesul unui club advers și a unei terțe persoane, așa cum a reținut și instanța supremă, aceștia fiind salariați în cadrul unei persoane juridice și, prin urmare, pot fi subiecți activi ai infracțiunilor de corupție sau de serviciu.

2. De altfel și în ipoteza, în care s-ar accepta argumentația apărătorului ales al contestatorul B. G., ar fi aplicabile disp. art. art. 308 cod penal, care sancționează infracțiunea de luare de mită, dacă a fost săvârșită de o altă persoană decât cele arătate în art. 175 (deci, fapta de luare de mită săvârșită de alte persoane decât funcționarii), limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

Deoarece prin decizia penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit în mod definitiv că promisiunea, respectiv oferirea sumelor de bani echipelor de fotbal „Gloria 1922 Bistrița” și „Universitatea Cluj”, în condițiile reținute, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită și nu sunt permise ingerințe în autoritatea lucrului judecat, argumentele susținute de apărare privind dezincriminarea, vor fi respinse.

De altfel, in Codul Penal nu mai este reglementata distinct infracțiunea de primire de foloase necuvenite, prevazuta de art. 256 din Codul penal 1968, aceasta fiind absorbita in continutul infractiunii de luare de mita, conform art. 289 Cod Penal, potrivit caruia:

"Fapta functionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori accepta promisiunea unor astfel de foloase, in legatura cu indeplinirea, neindeplinirea ori intarzierea indeplinirii unui act ce intra in indatoririle sale de serviciu sau in legatura cu indeplinirea unui act contrar acestor indatoriri, se pedepseste cu inchisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica sau de a exercita profesia sau activitatea in executarea careia a savarsit fapta,,.

3.În mod corect a apreciat instanța de fond, că întrucât Codul Penal incriminează fapta de corupere a persoanei la care se referă art. 308, categorie din care face parte și fotbalistul profesionist, în legătură cu simpla și corecta îndeplinire a sarcinilor de serviciu, singura excepție de la incriminarea acestor fapte de corupție, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu fiind prevăzută de articolul 289 al.2 Cod penal, numai cu referire strică la categoria persoanelor prevăzute de art. 175 al.2 Cod penal, categorie în care nu se încadrează jucătorul profesionist angajați ai cluburilor sportive, astfel încât nu se poate susține că, în cauză, ar fi incidentă dispozițiile de dezincriminare ori dispozițiile art. 4 din Legea nr.187/2012.

4. Curtea precizează că cele două fapte de dare de mită pentru care contestatorul a fost condamnat, prima în modalitatea promisiunii, iar cea de a doua în modalitatea oferirii jucătorilor de fotbal profesioniști, care îndeplineau însărcinarea în serviciul altor cluburi sportive, persoane juridice, altele decât cele patronate de către contestator, a unor foloase care nu se cuveneau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, însă în interesul clubului patronat de contestator și nu al propriului club, sunt incriminate și în actualul cod penal în dispozițiile art. 290 al.1 Cod penal cu referire la art. 289 al.1 și art. 308 Cod penal .

5. Conform art.4 cod penal, legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi.

Verificarea incidenței legii de dezincriminare chiar dacă se face pe baza unei aprecieri in concreto, nu presupune o rejudecare a cauzei ,sau administrarea de noi probe, evaluarea urmând a fi realizată doar pe baza datelor reținute de instanța care a pronunțat hotărârea care se execută, a cărei autoritate de lucru judecat nu poate fi pusă în discuție sub nici o formă ,astfel că, în mod greșit, se susține că, motivul remiterii și promisiunii sumelor de bani nu îl constituia decât intenția de premiere a jucătorilor altei echipe, pentru a-i determina să-și joace corect șansele, iar argumentația apărării va fi respinsă, în condițiile în care a fost invocată și analizată atât la instanța de fond, cât și de instanța de control judiciar.

Dezincriminarea va opera numai atunci când fapta comisa de inculpat, potrivit legii noi, nu mai atrage răspunderea penala, respectiv persoana nu mai poate fi constrânsa sa răspundă in fata organelor de urmărire penala sau instanțelor de judecata. In acest sens suntem in prezenta legii de dezincriminare in doua situații:

a) atunci când legea noua suprima o incriminare, aceasta nemaiavand un corespondent in legea noua;

b) in ipoteza in care, prin prevederile noii legi, se restrânge sfera de incidenta a unui anumit text, astfel încât fapta concreta comisa de inculpat nu mai întrunește condițiile impuse de acesta

Din cele expuse mai sus rezultă că faptele de dare de mită pentru care contestatorul B. G., a fost condamnat definitiv nu au fost dezincriminate, nefiind incidente așadar nici prevederile art.4 C.p. și nici prevederile art.3 din Legea nr.187/2012.

Pentru aceste considerente, Curtea în baza art. 597 alin.7 Cod procedură penală rap. la art. 598 și 599 Cod procedură penală, va respinge ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat B. G., împotriva sentinței penale nr. 454 din 20.08.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p., va fi obligat condamnatul contestator B. G., la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 597 alin.7 Cod procedură penală rap. la art. 598 și 599 Cod procedură penală:

Respinge ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat B. G., fiul lui A. și A., născut la data de 25.06. 1958 împotriva sentinței penale nr. 454 din 20.08.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p., obligă condamnatul contestator B. G., la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24.10.2014, ora 11,30.

Președinte, Grefier,

C. D. A. B.

Jud. fond.M V.

Red dec Jud C D.

2ex/17.11.2014

← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr....		Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 833/2014. Curtea de... →

Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 248/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 248/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA