Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 86/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 86/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 2222/118/2014/a2

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 86 /PC

Ședința publică din 23 aprilie 2014

Completul compus din:

Președinte: V. L.

Grefier: M. I.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. a fost reprezentat de procuror – R. G. C.

S-a luat în examinare contestația formulată de contestatorul inculpat P. M. - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C., împotriva încheierii de ședință din data de 15.04.2014, pronunțată de Tribunalul C., în dosarul penal nr._ 14, având ca obiect verificare măsură preventivă – art.206 Cod procedură penală.

În conformitate cu dispozițiile art. 358 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul inculpat P. M., în stare de arest, asistat de avocat din oficiu B. A. D., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2509/2014, emisă de Baroul C..

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 257-266 Cod procedură penală.

Potrivit dispozițiilor art. 372 Cod procedură penală, președintele verifică identitatea contestatorului inculpat P. M..

Întrebat fiind de curte, contestatorul inculpat P. M., după ce a luat legătura cu apărătorul desemnat din oficiu, arată că își retrage contestația formulată în prezenta cauză, manifestare de voință consemnată în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei.

Având cuvântul, avocat din oficiu B. A. D., pentru contestatorul inculpat P. M., a solicitat a se lua act de renunțarea acestuia la judecarea contestației.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public a solicitat să se ia act de manifestarea de voință exprimată de contestatorul P. M..

În ultimul cuvânt, contestatorul-inculpat P. M., a solicitat a se lua act de retragerea contestației formulată împotriva încheierii din data de 15.04.2014, pronunțată în dosarul nr._ 14 de Tribunalul C..

CURTEA

Cu privire la contestația de față, reține următoarele;

Prin încheierea din 15.04.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ 14 s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul P. M. și, în baza prevederilor art. 208 al. 2 și 4 Cod de procedură penală, s-a menținut respectiva măsură preventivă față de inculpatul amintit.

Totodată, s-a respins solicitarea inculpatului P. M. de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu una din celelalte măsuri preventive prevăzute de lege.

Pentru a se pronunța, în sensul celor menționate, tribunalul a reținut următoarele:

„La data de 20.03.2014 pe rolul Tribunalului Constanta s-a înregistrat cauza cu nr._ 14 privind pe inculpatul P. M. trimis in judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta nr. 12/P/2014 din data de 20.03.2014, pentru comiterea infracțiunii de omor, prevazuta de art. 188 C.pen. săvârșită in condițiile art. 199 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen.

Inculpatul este bănuit ca, la data de 8.01.2014, i-ar fi aplicat mamei sale mai multe lovituri si a exercitat violente asupra acesteia, cauzându-i leziuni traumatice la nivelul regiunii cervicale, prin asfixie mecanica consecutiva comprimării regiunii precum si alte leziuni, care au condus la decesul victimei Lepadatu M..

F. de inculpatul P. M. a fost luata măsura arestării preventive pe o durata de 29 de zile, prin încheierea nr. 6/23.01.2014 a Tribunalului Constanta, de la data de 23.01.2014 si pana la data de 20.02.2014, invocându-se drept temei al arestării preventive, dispozițiile art. 143 C.p.p si art. 148 lit.f C.p.p., iar prin încheierea nr. 20/19.02.2014 a fost admisa propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive pe o durata de 30 de zile de la data de 21.02.2014 si pana la data de 22.03.2014.

Prin încheierea din data de 21.03.2014 s-a constatat legalitatea si temeinicia luării măsurii arestării preventive si s-a dispus menținerea acesteia fata de inculpatul P. M. de către judecătorul de camera preliminara.

Potrivit art. 362 C.p.p. alin.2 C.p.p. in cazul in care fata de inculpat s-a dispus o măsura preventiva, instanța este datoare sa se pronunțe in cursul judecații asupra legalității si temeiniciei măsurii preventive.

Se constata ca măsura arestării preventive a fost luata sub imperiul vechilor dispoziții legale, insa aceasta respecta condițiile de legalitate si la acest moment.

Astfel, dispozițiile art. 143 C.p.p. din vechea reglementare, in sensul existentei unor indicii temeinice de comitere a faptei pentru care inculpatul a fost trimis in judecata se regăsesc in dispozițiile art. 202 alin.1 C.p.p., la dosar existând următoarele mijloace de proba: proces verbal de cercetare la fata locului, declarațiile martorilor, raport de constatare medico-legala pentru victima Lepadatu M., declarațiile inculpatului.

Dispozițiile art. 148 lit.f C.p.p. isi găsesc corespondentul in noua reglementare in art. 223 alin.2 C.p.p. in sensul ca asupra inculpatului planează suspiciunea ca, a comis o infracțiune contra vieții, cu un grad de pericol social concret ridicat, care stârnește in rândul comunității un sentiment de teama si neliniște, ca persoane care sunt acuzate de comiterea unor fapte de o gravitate extrema ar putea fi cercetate in stare de libertate, deși acestea s-au dovedit a nu avea respect nici fata de valorile sociale cele mai de preț cum ar fi dreptul la viata, in cauza de fata fiind vizata chiar mama inculpatului, cea care i-a dat viata, si care se presupune ca a fost supusa unor violente extreme, care in final au condus la deces.

In aceste condiții se apreciază ca, inculpatul nu poate fi pus in libertate prin instituirea unei alte masuri preventive, întrucât nu ar putea fi acceptat faptul ca după un interval relativ scurt de timp, de la presupusa comitere a faptei-uciderea mamei, inculpatul sa fie judecat in stare de libertate, deoarece nicio alta măsura preventiva nu ar fi proporționala cu gravitatea faptei dedusa judecații, in condițiile in care inculpatul a menționat ca nu recunoaște fapta si in cauza urmează sa fie administrate probe.

Pentru aceste motive, nici cererile de înlocuire a prezentei masuri cu măsura arestului la domiciliu sau controlul judiciar nu pot fi primite, întrucât nu sunt suficiente in raport de particularitățile acuzațiilor aduse inculpatului .

Prin urmare, va constata legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive luata fata de inculpatul P. M..

In baza art. 208 alin.2 si 4 C.p.p. va menține măsura arestării preventive fata de inculpatul P. M..

Va respinge cererile formulate de inculpat, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau măsura controlului judiciar, ca nefondate.”

Împotriva încheierii din 15.04.2014 a Tribunalului C. a formulat contestație, în termen legal, inculpatul P. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, fără a expune criticile aduse soluției pronunțate de tribunal.

La termenul de judecată din 23.04.2014 fixat pentru soluționarea contestației, prezent în fața curții și asistat de apărător desemnat din oficiu, contestatorul P. M. a declarat că își retrage contestația și solicită să se ia act de această manifestare de voință a sa.

Potrivit prevederilor art. 415 al. 1 Cod procedură penală, până la închiderea dezbaterilor oricare dintre părți poate să își retragă calea de atac exercitată potrivit legii prin declarație făcută personal în fața instanței de control judiciar.

Raportat la textul legal menționat anterior și la care face trimitere textul art. 4251 al. 3 Cod procedură penală, curtea constatând, că declarația de retragere a contestației formulată de contestatorul P. M. îndeplinește cerințele legale, va lua act de aceasta.

Urmare retragerii contestației și în conformitate cu prevederile art. 275 al. 2 Cod procedură penală, va fi obligat contestatorul P. M. să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Văzând și dispozițiile art. 272 Cod procedură penală, curtea va dispune ca onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, să se plătească din fondurile Ministerului de Justiție către Baroul C., pentru avocat B. A. D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul prevederilor art. 4251 alin. 3 C.p.p. raportat la art. 415 al. 1 C.p.p.

Ia act de retragerea contestației formulate de contestatorul P. M. împotriva încheierii din 15.04.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen.

Obligă pe contestatorul P. M. să plătească statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 272 C. pr. pen.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se plătește din fondurile Ministerului Justiției către Baroului C., pentru avocat B. A. D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2014.

Președinte, Grefier,

V. L. M. I.

Red.jud.V.L.

Jud. fond. A.Ardeleau

2 ex./24.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 86/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA