Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 275/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 275/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 6483/118/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 275/P/C

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. L.

Grefier C. C.

Cu participarea Ministerului Public prin procuror L. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-a luat în examinare contestația formulată împotriva sentinței penale nr. 525 din data de 13.10.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ de inculpatul

- B. L. V., fiul lui I. și A., născut la data de 20.06.1980, CNP_, în prezent deținut în P. P. Albă, județul C..

În conformitate cu disp.art.358 Cod pr.penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul inculpat B. L. V., în stare de arest și asistat din oficiu de avocat F. M. în substituire avocat Tilich L., conform delegației de substituire depusă la dosarul cauzei.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea disp. art. 258 - 262 cod pr. penală.

Potrivit disp.art.372 cod pr.penală, președintele verifică identitatea inculpatului, care având cuvântul, la interpelarea instanței menționează, că își menține contestația formulată în cauză.

In conformitate cu disp.art.365 alin.2 cod pr.penală, părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.

Nemaifiind alte cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de formulat, curtea constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Avocat F. M. având cuvântul pentru contestatorul inculpat B. L. V., solicită a se aprecia, în raport de disp.art.598 Cod pr.penală, asupra admisibilității contestației formulată de inculpat și să se dispună aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere dispozițiile Codului penal, dispozițiile deciziei ICCJ, dar și alte situații similare cu situația inculpatului, conform înscrisurilor depuse la dosar de către acesta ca jurisprudență. Dacă se va considera admisibilă contestația, solicită a se dispune reducerea pedepsei aplicată inculpatului prin reținerea legii penale mai favorabile.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, formulează concluzii de respingere a contestației ca fiind nefondată și de menținere a soluției pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică. Corect, instanța a făcut o analiză comparativă globală între legea penală veche și legea penală nouă și a stabilit că legea penală veche este mai favorabilă inculpatului, astfel că nu se justifică reducerea pedepsei.

Contestatorul inculpat B. L. V. în ultimul cuvânt, solicită să i se aplice legea penală mai favorabilă. Dorește să rămână la maximul special de 10 ani închisoare. Vrea să beneficieze de aceeași lege după care au fost judecați și ceilalți condamnați, așa cum rezultă din exemplele depuse la dosarul cauzei. Nu s-a făcut referire deloc la sentințele depuse la dosar, ca precedent judiciar.

CURTEA,

Asupra contestației la executare de față;

Pronunțând sentința penală nr. 525 din 13.10.2014, în dosarul penal nr._ Tribunalul C. a hotărât:

„ În baza art. art. 598 al.1 lit.d)c.pr.pen;

Respinge ,ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat B. L. V. -fiul lui I. și A., ns.la data de 20.06.1980, CNP_, deținut în P. P.-Albă jud.C...

În baza art.272 c.pr.pen;

Onorariu avocat din oficiu în sumă de 100 lei în favoarea Baroului C. - av. Tilich L. deleg. nr. 5070/2014 se avansează din fondurile Min.Justiției.

În baza art. 275 al.2 c.pr.pen,

Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.”

Pentru a se pronunța în sensul celor menționate tribunalul a reținut următoarele;

„ --Prin sentința penală nr. 26/08.04.2010 pronunțată de Tribunalul Călărași (dosar penal nr._ ),rămasă definitivă prin decizia penală nr.786/din 01.03.2011 a Î.C.C.J ., inculpatul B. L. V. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 12 ani .închisoare și 4 ani pedeapsă complementară ,compusă din următoarele pedepse::

- pedeapsa de 12 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a) teza a II-a, lit. b)c.pen stabilită pentru comiterea infracțiunii prev.de art. 20 rap. la art. 174- 175 lit. e),i )c.pen. cu aplic. art. 37 lit. b)c.pen- ;

- pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită pentru comiterea infracțiunii prev.de art. 279 al. 1 c.pen. cu aplic. art. 37 lit. b)c.pen,

- pedeapsa de 1(un) an închisoare stabilită pentru comiterea infracțiunii prev.de art. 86 al.1 din OUG 195/2002 republ.. cu aplic. art. 37 lit. b)c.pen

toate cu aplic.art.33 lit.a)rap.la art.34 lit.b)c.pen.

A fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 27/din 02.03.2011 de Tribunalul Călărași..

Se reține că executarea pedepsei a început la data de 06.06.2009 și urmează să expire la data de 05.06.2021..

Potrivit art. 6 al.1 N.c.pen.” când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Conform art. 4din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

În cauză, persoana condamnată B. L. V. se află în executarea unei pedepse rezultante de 12(douăsprezece)ani închisoare, pronunțată printr-o hotărâre penală definitivă, pentru săvârșirea ,în concurs real ,a infracțiunilor prev.de art. 20 rap. la art. 174- 175 lit. e),i )c.pen(cu corespondent în art.32 c.pen.rap.la art. 188 c.pen cu limite de la 5 la 10 ani .), de art. 279 al. 1 c.pen (cu corespondent în art.342 c.pen.cu limite de la 1 la 5 ani)și de art. 86 al.1 din OUG nr. 195/2002 republ.(cu corespondent în art.335 c.pen. cu limite de la 1 la 5 ani).

Deci,în cazul intervenției succesiunii de legi penale ,aplicarea legii penale mai favorabile se face în trei etape – mai întâi pentru stabilirea limitelor de pedeapsă aplicabile infracțiunii comise, apoi pentru determinarea tratamentului sancționator al recidivei și pentru determinarea tratamentului sancționator în cazul concursului de infracțiuni..

Se constată că deși pentru infracțiunea de tentativă la omor ,legea penală nouă este mai favorabilă, în considerarea stării de recidivă postexecutorie în care s-a aflat inculpatul și a împrejurării că infracțiunile au fost comise în concurs real de infracțiuni, condamnatul nu poate beneficia de aplicarea dispozițiilor din Noul Cod penal,care nu-l avantajează...

Infracțiunile au fost comise în stare de recidivă postexecutorie conform art.37 al.1 lit.b)c.pen. ce are corespondent în art.43 al.5 N.cpen.care prevede că „Dacă ,după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate.” ceea ce ar presupune limite speciale de pedeapsă majorate cu jumătate pentru fiecare infracțiune(pentru infracțiunea prev.de art.32 c.pen.rap.la art. 188 c.pen cu limite de la 5 la 10 ani- limite majorate cuprinse de la 7 ani și 6 luni la 15 ani), de art.342 c.pen.cu limite de la 1 la 5 ani-limite majorate cuprinse de la 1 an și 6 luni la 7 ani și 6 luni și de art.335 c.pen. cu limite de la 1 la 5 ani –limite majorate cuprinse de la 1 an și 6 luni la 7 ani și 6 luni).

Conform Deciziei nr.15/din 23 iunie 2014 a Î.C.C.J.-complet de dezlegare a chestiunilor de drept(dosar nr._ /HP/P „În interpretarea disp.art.6 al.1 N.c.pen. pentru ipoteza unei infracțiuni comise în stare de recidivă postexecutorie judecată definitiv înainte de . N.C.pen., pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare se va compara cu maximul special prevăzut în legea nouă pentru infracțiunea săvârșită prin luarea în considerare a disp.art.43 al.5 N.c.pen. „.

În Noul Cod Penal ,concursul real de infracțiuni are corespondent în art.38 al.1 rap.la art.39 al.1 lit.b)N.c.pen.ceea ce presupune .contopirea pedepselor cu închisoare stabilite cu executarea celei mai grele la care se adaugă, în mod obligatoriu ,un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite. Prin aplicarea dispozițiilor din Nodul Cod penal s-ar ajunge la o pedeapsă-cea mai grea- de 15 ani închisoare(ca efect al recidivei postexecutorii) la care se adaugă, în mod obligatoriu ,un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite,ceea ce nu-i profită condamnatului contestator deoarece s-ar ajunge la pedeapsa finală de 20 ani închisoare...

Se mai ia în seamă și Decizia nr. 1/din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție- (dosar nr._ /HP/P)- completul de dezlegarea chestiunilor de drept- (publ.în M.Of.nr. 349/13.05.2014) potrivit căreia:” În aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, înainte de . N.C.P.. pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența disp.art.6 N.C.pen. cu privire la pedepsele individuale. În a doua etapă ,se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art.39 N.c.pen.. În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art.39 N.c.pen. pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim . În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi”.

Cu referire și la art.7 par.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ,în cazul legilor penale succesive ,alegerea și stabilirea lex mitior se face în mod concret și global.

Prin compararea concretă la fiecare infracțiune,, dar și globală ,în privința fiecărei legi penale succesive ,se constată că legea penală veche este efectiv mai favorabilă condamnatului contestator.

Referitor la pedeapsa complementară de 4 ani ,se constată că aceasta se încadrează în dispozițiile art.66 al.1c.pen.care prevede că „Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea exercitării ,pe o perioadă de la unu la cinci ani”,deci nu depășește..

De altfel, situația condamnatului B. L. V. a fost examinată și prin sentința penală nr.144/din 21.02.2014 a Tribunalului C.(dosar nr._ ),rămasă definitivă prin decizia penală nr. 67/PC/26.03.2014 a Curții de Apel C. ,și prin care a fost respinsă ,ca neîntemeiată, sesizarea formulată de Comisia de evaluare a situației juridice a condamnaților aflați în executarea pedepselor din cadrul Penitenciarului P.-Albă.de aplicare a legii penale mai favorabile,hotărâre judecătorească care a intrat în puterea de lucru judecat..”

Împotriva sentinței penale nr. 525 din data de 13.10.2014 a Tribunalului C. a declarat contestație, în termen legal, condamnatul B. L. V., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În esență, contestatorul condamnat B. L. V., a susținut, că prima instanță a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii penale mai favorabil, în ceea ce-l privește, în condițiile în care a reținut, că noul Cod penal nu este mai favorabil pentru el, deși prevede pedepse mai reduse în cuantum.

În sprijinul punctului său de vedere contestatorul B. L. V. a depus la dosarul cauzei un număr de trei hotărâri prin care s-au soluționat cauze având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile și a cerut ca acestea să fie avute în vedere la soluționarea contestației lui ca și precedente judiciare.

În concluzie, contestatorul inculpat B. L. V. a solicitat admiterea contestației sale, desființarea hotărârii primei instanțe și, în rejudecare, se i se aplice prevederile noului Cod penal, ca lege penală mai favorabilă și, să se reducă la cuantumul maxim de 10 ani închisoare pedeapsa pe care o execută în baza sentinței penale nr. 26 din 8.04.2010 a Tribunalului Călărași.

Examinând sentința penală nr. 525 din 13.10.2014 a Tribunalului C. raportat la criticile din contestația condamnatului B. L. V., la probatoriul administrat, cât și din oficiu, în temeiul preved.art.417 alin.2 Cod pr.penală, curtea constată, că este legală și temeinică iar contestația nefondată, pentru următoarele considerente;

Condamnatul B. L. V. execută în prezent pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b Cod penal.

Pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare și 4 ani pedeapsă complementară este rezultată în urma contopirii următoarelor pedepse;

- 12 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a) teza a II-a, lit. b) c.pen., aplicată în baza preved. art. 20 rap. la art. 174- 175 lit. e) ,i ) c.pen. cu aplic. art. 37 lit. b) c.pen.;

- 2 ani închisoare, aplicată în baza art. 279 al. 1 c.pen. cu aplic. art. 37 lit. b) c.pen,

- 1 an închisoare, aplicată în baza art. 86 al.1 din OUG 195/2002 republ.

Faptele pentru care a fost condamnat B. L. V. fiind săvârșite sub imperiul Codului penal din 1968 dispozițiile acestuia reglementează regimul juridic aplicabil față de respectivele fapte.

La data de 1.02.2014 a intrat în vigoare un nou Cod penal, care în art.6 alin.1 stipulează faptul că atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii intervine o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, pedeapsa aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce până la acest maxim.

Conform prevederilor art.4 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, dacă pedeapsa aplicată printr-o hotărâre rămasă definitivă sub imperiul Codului penal din 1968 nu depășește maximul special prevăzut de noul Cod penal ea nu mai poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Legat de aplicarea prevederilor art.6 din noul Cod penal în practica judiciară s-au pronunțat soluții diferite motivat de interpretarea noțiunii de „ maxim special prevăzut de legea nouă „ și de aplicarea legii penale mai favorabile pe instituții sau global.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6.05.2014 s-a prevăzut că în procesul de identificare și aplicare a legii penale mai favorabile trebuie să se aibă în vedere toate dispozițiile legilor penale succesive, într-o viziune globală, nefiind permis mixul dintre prevederile legilor penale respective.

Deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, astfel că, după ce s-a pronunțat Decizia nr. 265 din 6.05.2014 instanțele judecătorești trebuie să identifice legea penală mai favorabilă și să se aplice global.

Infracțiunile pentru care a fost condamnat definitiv contestatorul B. L. V. sunt incriminate în noul Cod penal în art. 32 rap. la art.188 Cod penal cu aplicarea art.43 alin.5 Cod penal ( tentativa la omor ), în art.342 Cod penal cu aplicarea art.43 alin.5 Cod penal ( nerespectarea regimului armelor și munițiilor ) și în art.335 Cod penal cu aplicarea art.43 alin.5 Cod penal, toate cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal.

Pentru infracțiunea prev. de art.32 Cod penal rap. la art.188 Cod penal limitele de pedeapsă sunt de la 5 la 10 ani, reduse la jumătate, adică de la 2 ani și 6 luni închisoare la 5 ani închisoare iar în baza art.43 alin.5 Cod penal acestea se majorează cu jumătate, limitele de pedeapsă fiind, în final, de la 3 ani și 9 luni la 7 ani și 6 luni închisoare.

Pentru infracțiunea prev. de art.342 alin.1 Cod penal limitele de pedeapsă sunt de la 1 an la 5 ani închisoare iar în baza preved.art.43 alin.5 Cod penal acestea se majorează cu jumătate, astfel că, în final, cuantumul limitelor de pedeapsă este de la 1 an și 6 luni la 7 ani și 6 luni închisoare.

Pentru infracțiunea prev. de art. 335 alin.1 Cod penal limitele de pedeapsă sunt de la 1 an la 5 ani închisoare și majorate cu jumătate, în baza art.43 alin.5 Cod penal devin, în final, de la 1 an și 6 luni închisoare la 7 ani și 6 luni închisoare.

Infracțiunile reținute în sarcina contestatorului B. L. V. fiind concurente, conform prevederilor art.38 alin.1 Cod penal pedeapsa principală rezultantă se stabilește conform prevederilor art.39 alin.1 lit.b Cod penal. În consecință, pedeapsa cea mai grea aplicabilă contestatorului B. L. V. este aceea de 7 ani și 6 luni închisoare la care se adaugă o treime din suma celorlalte două pedepse de câte 7 ani și 6 luni închisoare ( 7 ani și 6 luni x 2 = 15 ani din care 1/3 = 5 ani ) ajungându-se la un maxim special de pedeapsă de 12 ani și 6 luni închisoare, mai mare decât pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, aplicată potrivit Codului penal din 1968.

Susținerea apărătorului contestatorului, în sensul că recidiva trebuia sancționată conform prevederilor art.37 lit.b Cod penal 1968, nu poatefi primită, întrucât, contravine dispozițiilor din Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6.05,.2014 ce stabilesc faptul că legea penală mai favorabilă trebuie aplicată global iar nu pe instituții.

Hotărârile depuse la dosarul cauzei de contestator pentru luarea în considerare ca precedent judiciar fiind pronunțate până la datade 6.05.2014, când s-a pronunțat Decizia nr. 265 a Curții Constituționale, fiind în contradicție cu aceasta nu mai au aplicabilitate.

Conform prevederilor art.4 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal pedeapsa aplicată printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1968, care nu depășește maximul special prevăzut de noul Cod penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Rezultă, că în mod temeinic prima instanță a constatat, că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art.6 Cod penal, întrucât pedeapsa rezultantă aplicată contestatorului condamnat B. L. V. sub regimul Codului penal din 1968 ( 12 ani închisoare ) nu depășește maximul pedepsei prevăzut de noul Cod penal ( 12 ani și 6 luni închisoare ).

Nici pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.65 lit.a teza a II-a și lit. b Cod penal 1968, pe timp de 4 ani după executarea pedepsei principale, nu depășește durata maximă de 5 ani, prevăzută de art. 66 alin.1 Cod penal, așa încât nu se impune reducerea cuantumului acesteia.

Pentru considerentele menționate în precedent, în temeiul preved.art. 4251 alin.1 și 7 pct.1 lit.b Cod pr.penală, în referire la art.597 alin.8 Cod pr.penală și la art.599 Cod pr.penală, nefiind identificată nicio cauză de stingere sau micșorare a pedepsei pe care o execută contestatorul condamnat B. L. V., se va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul contestator împotriva sentinței penale nr. 525 din 13.10.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .

În baza art.272 Cod pr.penală onorariul cuvenit avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondurile M.J. în favoarea Baroului de avocați C. pentru avocat Tilich L..

În temeiul preved.art.275 alin.2 Cod pr.penală va fi obligat contestatorul condamnat B. L. V. să plătească suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În baza art.425 ind.1 alin.1 și 7 pct.1 lit.b Cod procedură penală în referire la art.597 alin.8 Cod pr.penală și la art.599 Cod pr.penală

Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul contestator B. L. V., fiul lui I. și A., născut la data de 20.06.1980, CNP_, în prezent deținut în P. P. Albă, județul C., împotriva sentinței penale nr.525/13.10.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ .

În baza art.272 Cod procedură penală,

Onorariul avocat oficiu, în sumă de 100 lei, se avansează din fondurile MJ, în favoarea Baroului de avocați C., pentru avocat Tilich L..

În baza art.275 alin.2 cod procedură penală

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25.11.2014.

Președinte, Grefier,

V. L. C. C.

Jud.fond – E.G.

Red.dec.jud.V.L./11.12.2014

2 ex./12.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 275/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA