Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 66/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 66/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 8171/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 66/MP
Ședința publică de la 09 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Judecător C. J.
Grefier A. B.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror – V. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare apelul penal declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA C., privind pe intimatul – inculpat B. G. A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a și i Cod Penal, cu aplicarea art. 99 și următ. Cod Penal, împotriva sentinței penale nr. 493 din data de 05 mai 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 02 Septembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, a stabilit pronunțarea cauzei la data 03 Septembrie 2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului penal de față:
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că prin sentința penală nr.. 493/15.05.2914 a Judecătoriei C.,
„ În baza art. 386 C. proc. pen. rap. la art. 5 C. pen.
Schimba incadrarea juridica a faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului B. G. A.:
- din infracțiunea de furt calificat prevazuta de art. 208 al. 1- 209 al. 1 lit. a și i C. pen. de la 1968 cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. de la 1968 în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 al. 1 -229 al. 1 lit. d noul C. pen., cu aplic. art. 113 noul C. pen.;
B. În baza art. 129 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art., 113 C. pen., 114 alin. 2, 115 al. 1 pct. 2 lit. b și 125 C. pen.:
-aplică inculpatului B. G. A. ( fiul lui L. și L., născut la data de 08.11.1996 în mun. C., CNP_, domiciliat în mun. C., ., jud. C., cetățean român, studii 4 clase, cu antecedente penale) măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție – pe o durată de 2 (doi) ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 al. 1 - 229 al. 1 lit. d noul C. pen..
C. Ia act că persoana vătămată Tigaret M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
D.1. În baza art. 272 alin. 1 C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, av. R. M. C. –f14, în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondurile MJ.
2. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1000 (omie) lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în prezenta cauză.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare”.
Pentru a se dispune în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut următoarele:
„Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria C. întocmit la data de 11.03.2013 în dosarul nr._/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. G. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de
- furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 alin.1 - art. 209 alin.1 lit. a și i C. pen. cu aplicarea art. 99 și următ. C. pen..
S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că inculpatul, la data de 28.03.2011, în jurul orei 20:00, împreună cu numitele D. I. CULINA și MCLESCU R. D., prin efracție, au pătruns în locuința persoanei vătămate ȚIGARET M. de unde a sustras un laptop marca Acer și bijuterii din aur și argint, cauzându-i persoanei vătămate un prejudiciu în cuantum de 3000 lei.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarațiile părții vătămate ȚIGARET MHAELA, proces-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșă foto din data de 28.03.2011, declarațiile martorelor D. I. CULINA și M. R. D., adresa nr._/18.02.2010 emisă de I.PJ. C.- S. Criminalistic, C. Identificări Judiciare, raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din data de 05.05.2011 emis de I.P.J. C., S. Crirninalistic, Biroul Expertize și Constatări Criminaslistice, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 219/Al persoane/2011 emis în data de 19.09.2011 de S.M.L. C., declarațiile învinuitului B. G. A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 25.03.2013 sub nr. _ .
În cursul judecății inculpatul la termenul din data de 19.04.2013 a declarat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 320 ind. 1 C. proc. pen. de la 1968. Cererea de judecare conform procedurii simplificate a fost respinsă motivat de faptul că nu a putut da detalii cu privire la infracțiunea pe care înțele să o recunoască. Ulterior acestui moment procesual, la termenul din data de 19.04.2013 inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere prevăzut de art. 70 alin. 2 C. proc. pen. de la 1968.
Au fost audiați persoana vătămată Țigaret M. și martora D. I. Culina. Martora Miclsecu R. D. a fost citată la adresele cunoscute și cu mandat de aducere, nu s-a prezentat iar ca urmare a intrării în vigoare a codului de procedură penală, conform art. 374 alin. 7 întrucât nu afu fost contestate probele administrate în faza de urmărire penală acestea nu au mai fost readministrate.
De asemenea, în baza art. 506 alin. (2) C. proc. pen. instanța a dispus efectuarea referatului de evaluare a inculpatului minor, de către S. de Probațiune C., referatul fiind întocmit și înaintat spre a fi atașat la dosarul cauzei la fila 156 .
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 30.03.2011 organele de poliție din cadrul Secției 2 Poliție - Poliția municipiului C. au fost sesizate de către persoana vătămată ȚIGARET M. cu privire la faptul că în data de 28.03.2011, persoane necunoscute, prin forțarea ferestrei, au pătruns în locuința acesteia situată pe Bld. A. L. nr. 191, ., ., de unde au sustras bijuterii în greutate de 30 gr aur, 50 gr argint, precum și un laptop marca Acer, cauzându-i un prejudiciu total în cuantum de 3000 lei.
In urma cercetăm la fața locului, organele de cercetare penală au constatat că accesul în locuință, s-a realizat prin forțarea geamului tip termopan al bucătăriei, iar autorii faptei au răvășit bunurile din sertarele situate în această încăpere. De asemenea, la indicațiile persoanei vătămate, organele de cercetare penală au constatat faptul că anumite bunuri au fost deplasate din poziția lor inițială, respectiv un vas din ceramică, articole vestimentare și altele.
Dintr-un corp de mobilă amplasat în dormitor, persoana vătămată a constatat lipsa mai multor cutiuțe în care aceasta își păstra bijuterii din aur și argint. Totodată ȚIGARET M. a constatat că de pe masa de birou situată în dormitor lipsește și un laptop marca Acer.
De la fața locului au fost ridicate cinci urme papilare, dintre care 4 conțin suficiente elemente pentru identificarea dactiloscópica a persoanelor care le-au creat. Prin adresa nr._/18.02.2010 emisă de I.P.J. C. - S. Criminalistic, C. Identificări Judiciare s-a comunicat că, prin verificarea bazei de date a sistemului AFIȘ MorphoTrack, două urme papilare ridicate din locuința numitei ȚIGARET M. au fost create de martora D. I. CULINA.
Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din data de 05.05.2011 emis de I.P.J. C., S. Criminalistic, Biroul Expertize și Constatări Criminalistice s-a stabilit faptul că urma papilară ridicată de pe suprafața interioară a tocului ferestrei de la bucătărie a fost creată de degetul arătător de la mâna dreaptă a martorei D. I.-CULINA, iar urma papilară ridicată de pe suprafața ceștii din porțelan cu două toarte, a fost creată de degetul mare de la mâna dreaptă a aceleiași martore.
În urma audierii martorei D. I.-CULINA a rezultat că aceasta a săvârșit fapta de furt calificat în dauna persoanei vătămate ȚIGARET M. împreună cu alte două persoane, identificate în persoana martorei M. R. D. și inculpatului B. G. A..
Astfel D. I. CULINA a detaliat modul în care cei trei au săvârșit fapta de furt calificat, respectiv inculpatul B. G. A. a bătut în geamul bucătăriei de la locuința persoanei vătămate pentru a se asigura că nu este nimeni acasă; apoi, cu ajutorul unei șurubelnițe sau chei, a forțat geamul pentru a intra în imobil; cei trei au pătruns pe geam, în ordinea următoare inculpatul B. G. A., martorele M. R. D. și D. I. CULINA. Din interiorul locuinței, inculpatul B. G. A. a sustras mai multe bijuterii din aur și argint, precum și un laptop, iar martora D. I. CULINA a recunoscut că ea a sustras doar câteva accesorii pentru păr.
După consumarea faptei, inculpatul B. G. A. a valorificat bunurile sustrase obținând suma de 100 lei, pe care a cheltuit-o cu cele două martore D. I. CULINA și M. R. D., și în legătură cu care numita D. I. CULINA a afirmat că „am cumpărat țigari și substanțe etnobotanice” .
În urma audierii martorei M. R. D., în cursul urmăririi penale, a rezultat aceeași situație de fapt descrisă de martora D. I. CULINA, cu precizarea că cea dintâi a sustras la rândul ei câte bunuri, respectiv o pungă de semințe și o pereche de căști.
În dosarul penal nr. 5572/P/2011 care s-a format inițial cu privire la fapta care face obiectul prezentei cauze s-a dispus prin ordonanța Parchetului de pe lingă Judecătoria C. nr. 5572/P/2011 din data de 30.08.2011 neînceperea urmăririi penale față de minora D. I. CULINA și față de minora M. R. D., având în vedere că acestea nu răspund penal, precum și disjungerea cauzei față de B. G. A. și continuarea cercetărilor față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de an. 208 alin. (1)- art. 209 alin. (1) lit. a și i C pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. .
Audiate în calitate de martori, în dosarul penal nr._/P/2011, numitele D. I. CULINA și M. R. D. au declarat aceleași aspecte evocat mai sus.
Întrucât la data săvârșirii faptei reținute în sarcina inculpatului B. G. A., acesta avea vârsta de 14 ani împliniți, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice în vederea stabilirii faptului dacă acesta avea discernământ la data comiterii faptei.
Astfel, prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 219/Al persoane/ 2011 emis în data de 19.09.2011 de S.M.L. C. s-a stabilit faptul că „numitul B. G. A. este diagnosticat actulamente cu tulburare de conduită și hiperkinetică. Consum de substanțe. Intelect liminar. Structură de personalitate dizarmonică cu note antisociale certe. Probleme cu mediul de suport primar. Atât în prezent, cât și la data săvârșirii faptei și în raport cu aceasta, discernământul este/a fost păstrat. Ținând cont de potențialul infracțional, de repetiția și gravitatea faptelor antisociale, recomandăm internarea minorului într-o instituție de reeducare “.
In urma audierii în calitate de învinuit, inculpatul B. G. A., în prezența unui reprezentant D.G.A.S.P.G C. și a apărătorului din oficiu, acesta a recunoscut săvârșirea faptei, descriind în mod detaliat modul în care a săvârșit fapta.
Declarațiile învinuitului B. G. A. sunt confirmate de declarațiile martorelor M. R. D. și D. I. CULINA sub aspectul celor reletate de către acestea din urmă, motiv pentru care nu se mai impune reiterarea lor.
Inculpatul B. G. A. a recunoscut și regretat săvârșirea faptei.
Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv: declarațiile părții vătămate ȚIGARET MHAELA, proces-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșă foto din data de 28.03.2011, declarațiile martorelor D. I. CULINA și M. R. D., adresa nr._/18.02.2010 emisă de I.PJ. C.- S. Criminalistic, C. Identificări Judiciare, raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din data de 05.05.2011 emis de I.P.J. C., S. Crirninalistic, Biroul Expertize, declarațiile învinuitului B. G. A.”.
Împotriva sentinței penale nr. 493/15.05.2914 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în raport de motivele invocate și cuprinse în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 408 C. pr. pen., Curtea constată că apelul formulat de către P. de pe lângă Judecătoria C. este fondat pentru motivele ce se vor expune în continuare.
Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpatului B. G. A. fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 396 alin. 2 C. pr. pen. pentru pronunțarea unei soluții de condamnare.
Sub aspectul stării de fapt se constată că, la data de 28.03.2011, în jurul orei 20:00, inculpatul B. A. G. împreună cu numitele D. I. CULINA și MCLESCU R. D., prin efracție, au pătruns în locuința persoanei vătămate ȚIGARET M. de unde a sustras un laptop marca Acer și bijuterii din aur și argint, cauzându-i persoanei vătămate un prejudiciu în cuantum de 3000 lei.
Situația de fapt mai sus prezentată rezultă din declarațiile părții vătămate ȚIGARET MHAELA, proces-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșă foto din data de 28.03.2011, declarațiile martorelor D. I. CULINA și M. R. D., adresa nr._/18.02.2010 emisă de I.PJ. C.- S. Criminalistic, C. Identificări Judiciare, raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din data de 05.05.2011 emis de I.P.J. C., S. Crirninalistic, Biroul Expertize și Constatări Criminaslistice, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 219/Al persoane/2011 emis în data de 19.09.2011 de S.M.L. C., declarațiile învinuitului B. G. A..
Cu privire la prima critică formulată de către procuror, respectiv deși s-a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii reținute prin rechizitoriu din 208 alin 1 – 209 alin 1 lit a și i Cod penal 1968 și art 99 și urmt Cod penal 1968 nu au fost reținute prevederile art 229 alin 2 lit. b Cod penal respectiv, comiterea infracțiunii prin violare de domiciliu în dauna persoanei vătămate Țigaret M. și nu a reținut prevederile art 77 lit a Cod penal privitoare la comiterea infracțiunii de trei sau mai multe persoane împreună, Curtea constată că aceasta este fondată.
Din mijloacele de probă ce au fost administrate rezultă că, la data de 28.03.2011, în jurul orei 20:00, inculpatul B. A. G. împreună cu numitele D. I. Culina și M. R. D., prin efracție, au pătruns în locuința persoanei vătămate Țigaret M. de unde a sustras un laptop marca Acer și bijuterii din aur și argint, cauzându-i persoanei vătămate un prejudiciu în cuantum de 3000 lei.
Pe cale de consecință, comiterea infracțiunii prin violare de domiciliu justifică reținerea circumstanței prevăzute de art 229 alin 2 pct. b Cod penal iar participarea inculpaților B. A. G. împreună cu numitele D. I. Culina și Mclescu R. D. la comiterea infracțiunii de furt calificat fundamentează reținerea circumstanței agravante prevăzute de art 77 lit a Cod penal privitoare la comiterea infracțiunii de trei sau mai multe persoane împreună.
În ceea ce privește circumstanța agravantă prev. de art 77 lit a C.pen. – săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, se constată că potrivit noului Cod penal aceasta nu reprezintă un element circumstanțial agravant al infracțiunii de furt calificat așa cum era menționat în Codul penal din 1969 ( 209 alin. 1 lit a săvârșirea furtului de două sau mai multe persoane împreună) și nici un element obligatoriu pentru existența infracțiunii.
În ceea ce privește cea de a doua critică formulată de către procuror referitoare la neconfiscarea sumei de 3000 de lei de la inculpat, reprezentând contravaloarea valorificării bunurilor sustrase, Curtea constată că aceasta este fondată în parte.
Astfel, la termenul de judecată din 29.11.2013 persoana vătămată Țigaret M. a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză. Din mijloacele de probă administrate a rezultat că inculpatul B. A. a valorificat bunurile sustrase în schimbul sumei de 100 de lei pe care a cheltuit-o cu numitele D. I. Culina și M. R. D..
Pe cale de consecință în temeiul art 112 alin 1 lit e Cod penal raportat la art 112 alin 5 Cod penal se va dispune confiscarea sumei de 3100 de lei de la inculpatul B. G. A. reprezentând bunuri dobândite prin comiterea infracțiunii, persoana vătămată Țigaret M. nefiind despăgubită.
Cu privire la cea de a treia critică formulată de către procuror referitoare la aplicarea față de inculpatul B. G. A. a măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe o durată mai mare, Curtea constată că aceasta critică este nefondată.
În acest sens, se constată că prima instanță a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor, evidențiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, atât a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor ce vizează persoana acestuia.
În mod corect s-a avut în vedere la individualizarea măsurii educative ce urmează a fi aplicată inculpatului minor și a duratei acesteia, criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiuniimotivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială ( a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, ceea ce imprimă faptei un grad de pericol ridicat, prin folosirea unei șurubelnițe sau chei pentru pătrunde în imobilul persoanei vătămate, împreună cu mai multe persoane, fără teama de a fi observat de trecători sau chiar de proprietar, sustrăgând mai multe bunuri din imobilul acesteia, inculpatul este cetățean roman, are studii - 4 clase, nu este la primul impact cu legea penală, acestuia aplicându-i-se măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție conform sentinței penale nr. 696/2014 a Judecătoriei B. definitivă la data de 25.03.2014).
Se are în vedere la stabilirea duratei măsurii educative vârsta tânără a inculpatului B. G. A. de 17 ani dar și concluziile referatului de evaluare întocmit de S. de Probațiune C. din care rezultă că inculpatul a perseverat în activitatea infracțională, beneficiază de resurse limitate la nivel personal și familial în vederea unei evoluții comportamentale într-un mod prosocial, necesită intervenții specializate privind continuarea formării școlare, învățarea unei meserii și asumarea unor reguli de conviețuire socială și a conștientizării în mod realist a consecințelor sociale și juridice ale persistenței în activitatea infracțională precum și în vederea scăderii riscului de recidivă.
Pe cale de consecință, aplicarea măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru de detenție pe o durată de 2 ani este just dozată și nu se impune majorarea acestuia.
Pentru aceste considerente, în baza art.421 pct.2 lit. a) cod procedură penală, va admite apelul formulat de către P. de pe lângă Judecătoria C., împotriva sentinței penale nr. 493/15.05.2914 a Judecătoriei C., desființează în parte sentința apelată și rejudecând:
În baza art. 386 C.proc.pen. va schimba încadrarea juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului B. G. A. n.08.11.1996, din infracțiunea prev. de art. 228 alin.1 – 229 alin.1 lit. d C. penal cu aplicarea art.113 cod penal și art. 5 C. penal în infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin.1 lit. b și d cu aplicarea art. 113 cod penal, art. 77 lit. a cod penal și art.5 cod penal.
În baza art. 115 alin.1 pct.2 lit. b cod penal rap. la art.125 cod penal, va menține măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție, pe o perioadă de 2 ani.
În baza art.112 alin.1 lit. e cod penal, rap. la art. 112 alin.5 cod penal, se va confisca de la inculpatul B. G. A., suma de 3100 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase și a sumei de bani obținute prin vânzarea acestora.
Va menține restul dispozițiilor sentinței apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 272 C.p.p. onorariu avocat oficiu Mergiani D., în cuantum de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..
În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct.2 lit. a) cod procedură penală, admite apelul formulat de către P. de pe lângă Judecătoria C., împotriva sentinței penale nr. 493/15.05.2914 a Judecătoriei C., desființează în parte sentința apelată și rejudecând:
În baza art. 386 C.proc.pen. schimbă încadrarea juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului B. G. A. n.08.11.1996, din infracțiunea prev. de art. 228 alin.1 – 229 alin.1 lit. d C. penal cu aplicarea art.113 cod penal și art. 5 C. penal în infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin.1 lit. b și d cu aplicarea art. 113 cod penal, art. 77 lit. a cod penal și art.5 cod penal.
În baza art. 115 alin.1 pct.2 lit. b cod penal rap. la art.125 cod penal, menține măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție, pe o perioadă de 2 ani.
În baza art.112 alin.1 lit. e cod penal, rap. la art. 112 alin.5 cod penal, se confiscă de la inculpatul B. G. A., suma de 3100 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase și a sumei de bani obținute prin vânzarea acestora.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 272 C.p.p. onorariu avocat oficiu Mergiani D., în cuantum de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..
În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Conform art.400 alin. 3 cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.09.2014.
Președinte, Judecător,
C. D. C. J.
Grefier,
A. B.
Jud fond B.A.A.
Red. Dec.jud.C J.
3ex/10.09.2014
← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
---|