Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 159/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 159/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 738/179/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR.159/P
Ședința publică de la 18 martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - D. I. N.
Judecător - C. C.
Cu participare: Grefier - G. P.
Ministerul Public prin procuror – I. D.
S-au luat în examinare apelurile penale declarate de:
- asiguratorul S.C. A. ROMÂNEASCĂ-ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP – cu sediul în București, .-33, sector 2,
- partea civilă M. M. – cu domiciliul în Babadag, ., județul Tulcea;
împotriva sentinței penale nr.172 din data de 18 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Babadag, în dosarul penal nr._, privind pe inculpatul C. M., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.184 alin.(2) și (4) Cod penal.
Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 11 martie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, a stabilit pronunțarea cauzei la data de 18 martie 2014, când a pronunțat următoarea decizie.
- CURTEA –
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.172/18.12.2013 pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul penal nr._, în baza art.184 alin.2,4 din Codul penal 1968, cu aplicarea art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală 1968, s-a dispus condamnarea inculpatului C. M. la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art.85 alin.1 din Codul penal 1968, s-a dispus anularea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.156/14.09.2011 a Judecătoriei Babadag, definitivă prin decizia penală nr.38/MP/28.03.2012 a Curții de Apel C..
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal 1968, s-a dispus contopirea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.156/14.09.2011 a Judecătoriei Babadag cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.
În baza art.81 din Codul penal 1968, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.
În baza art.82 din Codul penal 1968, s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 8 luni.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 și 85 din Codul penal 1968, privind revocarea și anularea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.71 din Codul penal 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.71 alin.5 din Codul penal 1968, s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate.
Au fost admise în parte acțiunile civile introduse de părțile civile M. M., Spitalul Județean de Urgență Tulcea, Spitalul Clinic de Urgență București și Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol.
În baza art.14 și art.346 din Codul de procedură penală 1968, cu referire la art.998 din Codul civil 1864 și art.54 din Legea nr.136/1995 și Ordinul nr.20/2008 al C.S.A., s-a dispus obligarea inculpatului, alături de asigurătorul S.C. A. Românească Asirom Vienna Insurance Group, la plata către partea civilă M. M. a sumelor de 35.000 lei, cu titlu de daune morale și 1.216,49 lei, cu titlu de daune materiale.
În baza art.14 și art.346 din Codul de procedură penală 1968, cu referire la art.998 din Codul civil 1864, art.313 din Legea nr.95/2006 și art.54 din Legea nr.136/1995, s-a dispus obligarea inculpatului, alături de asigurătorul de răspundere civilă, la plata către Spitalul Județean de Urgență Tulcea a sumei de 357,19 lei, la plata către Spitalul Clinic de Urgență București a sumei de 35.004,43 lei și la plata către Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol a sumei de 813,75 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate.
În baza art.191 din Codul de procedură penală 1968, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În seara zilei de 23.01.2010, în jurul orelor 2200, inculpatul C. M. s-a deplasat la barul „Club T” din orașul Babadag, unde, conform propriei declarații, până la ora 0245 a consumat cantitatea de 50 g votcă.
Ulterior, inculpatul a urcat la volanul autoturismului marca „Skoda F.”, înmatriculat_, proprietatea tatălui său, numitul C. G., și s-a deplasat în cartierul Veterani, conducând pe .> Pe drumul de întoarcere, în jurul orelor 0255, inculpatul a observat pe carosabil un grup compus din patru persoane, care se deplasau în sens contrar pe banda sa de circulație, datorită faptului că trotuarul era acoperit cu zăpadă. Grupul era format din martorii N. D. și G. V. T., care se deplasau în fața celorlalte două persoane, respectiv martorul G. B. și partea vătămată M. M..
Când a ajuns în dreptul imobilului cu nr.147, în apropierea celor patru persoane, inculpatul a acționat semnalizarea acustică a autoturismului, situație în care primele două persoane au urcat pe trotuar, urmate imediat și de martorul G. B..
Partea vătămată, care se deplasa în apropiere de zona centrală a părții carosabile, observând apropierea autoturismului condus de inculpat, a intenționat să evite coliziunea cu acesta, deplasându-se ușor către dreapta, dar s-a răzgândit și s-a întors către trotuarul din stânga, pentru a se alătura însoțitorilor săi, împrejurare în care a fost surprins și accidentat, fiind proiectat pe cealaltă bandă de circulație.
Forța impactului a provocat desprinderea unei componente din material plastic a caroseriei autoturismului, care l-a atins pe martorul G. B.. Acesta a suferit leziuni traumatice minore, care nu au necesitat zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal nr.57/25.01.2010 emis de S.M.L. Tulcea, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul C. M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin.1 și 3 din Codul penal 1968, reținându-se incidența dispozițiilor art.10 alin.1 lit.b Cod procedură penală.
Astfel, accidentul de circulație, produs în jurul orelor 0255, s-a soldat cu vătămarea corporală gravă a părții vătămate M. M., vătămarea corporală minoră a martorului G. B. și avarierea importantă a autoturismului condus de inculpatul C. M.. Acesta și-a continuat deplasarea după producerea evenimentului rutier, deoarece, conform propriei declarații, s-a temut de reacția însoțitorilor victimei. Ulterior, după aproximativ 20 de minute, s-a întors la locul producerii accidentului, însoțit de tatăl său și a participat la cercetarea locului faptei de către echipajul poliției rutiere.
Imediat după producerea accidentului de circulație, martorul G. V. T. a apelat numărul unic de urgență 112 și a solicitat intervenția ambulanței, care a ajuns după aproximativ 15 minute, urmată de echipajul poliției rutiere.
Inculpatul C. M. a fost testat cu aparatul etilotest la ora 0345, rezultatul fiind de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Orășenesc Babadag, unde a fost examinat clinic și i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea determinării alcoolemiei, ale cărei valori au fost de 0,45 g/l la ora 0405 și 0,30 g/l la ora 0505, după cum rezultă din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.80-81/C/8.02.2010 emis de Serviciul edico-Legal Tulcea.
Concluzia examinării clinice a inculpatului a fost că acesta, la momentul examinării, „este sub influența alcoolului”, după cum rezultă din formularul cu ._.
Cele două victime ale evenimentului rutier au fost transportate cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Tulcea. Aici, părții vătămate M. M. i-a fost recoltată o probă biologică de sânge pentru determinarea alcoolemiei, constatându-se că valoarea acesteia, la ora 0435, era de 1,50 g/l. Ulterior, aceasta a fost internată la Secția Chirurgie, în ziua de 24.01.2010, între orele 0435-1015, cu diagnosticul „politraumatism prin accident rutier; stare de șoc traumatic; fractură bazin; fractură treimea medie ambe oase gamba dreaptă; fractură treimea medie ambe oase antebraț stâng; fractură cominutivă cu deplasare treimea medie humerus stâng”.
În cursul zilei de 24.01.2010, partea vătămată M. M. a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca București, unde a fost internată, la secțiile ATI și Ortopedie II, în perioada 24.01._10, cu diagnosticul, după intervenția chirurgicală: „politraumatism; traumatism cranio-cerebral minor; traumatism cranio-facial cu multiple excoriații faciale, suspiciune fractură odontoidă; fractură corp vertebral C4; contuzie pulmonară bilaterală; pneumotorax minim dreapta; contuzie hepatică segment VI; hematom intraperitoneal; hematom flancul stâng; hematurie macroscopică; fractură cominutivă ambe oase gamba dreaptă deschisă (operată); fractură ambe oase antebraț stâng cu sindrom de compartiment (operat); luxație retroulnară stângă a carpului; fractură cominutivă treimea medie humerus stâng; fractură bazin cu disjuncție pubiană”.
Ulterior, în perioada 06-16.04.2010, partea vătămată M. M. a fost internată la Sanatoriul Balnear Techirghiol, datorită faptului că prezenta o impotență funcțională la mers.
La data de 26.05.2010, partea vătămată M. M. a fost examinată în cadrul S.M.L. Tulcea, fiindu-i eliberat certificatul medico-legal nr.375/26.05.2010, prin care s-a concluzionat că aceasta a prezentat, la data de 24.01.2010, leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu și/sau de corp/suprafață dură și care necesită îngrijiri medicale timp de 120 zile de la data producerii, sub rezerva evoluției cazului.
În cauză, la data de 10.12.201, organele de cercetare penală au dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare auto având următoarele obiective:
a) stabilirea dinamicii producerii accidentului de circulație și a vitezei de deplasare a autoturismului condus de inculpat, precum și dacă aceasta a fost cauza determinantă a accidentului;
b) momentul apariției stării de pericol, cine a produs-o și în ce a constat;
c) care a fost locul de impact între autoturism și pieton, în funcție de axul șoselei și în baza urmelor materiale găsite la fața locului;
d) dacă în împrejurările în care s-a produs accidentul de circulație, pietonul sau conducătorul auto puteau să evite sau nu producerea accidentului, cauzele producerii acestuia, dispozițiile legale încălcate;
e) dacă . Babadag, în zona producerii accidentului, este prevăzută cu trotuare și iluminat public.
Pentru efectuarea acestei activități a fost desemnat expert tehnic judiciar D. M. A., din cadrul Biroului local pentru expertize judiciare tehnice și contabile de pe lângă Tribunalul Tulcea. La efectuarea expertizei au participat experți-parte desemnați de ambele părți, respectiv expert tehnic V. D. pentru inculpat și expert tehnic M. G. pentru partea vătămată.
Prin raportul de expertiză tehnică auto judiciară nr.446.1/10.01.2011 s-a stabilit că accidentul de circulație a avut loc în condiții de vizibilitate normală pe timp de noapte, cu cer senin, temperatură negativă, instalația de iluminat public fiind în funcțiune. De asemenea, s-a stabilit că partea carosabilă era uscată, trotuarele fiind acoperite cu un strat de zăpadă care se întindea pe carosabil, pe o lățime de aproximativ un metru. Din calculele efectuate de expert a rezultat că autoturismul condus de inculpat se deplasa, în momentul impactului, cu viteza de 68 km/h. S-a concluzionat că „accidentul putea fi evitat decât eventual în condițiile în care victima ar fi renunțat la traversare până la trecerea autoturismului care circula din sens opus, iar inculpatul evita să circule imprudent sub influența băuturilor alcoolice și cu viteză peste limita legală”, stabilindu-se, astfel, existența culpei comune a părților în producerea accidentului de circulație.
Raportul de expertiză a fost apreciat de expertul desemnat de partea vătămată ca fiind corect întocmit, impunându-se următoarele completări, formulate la data de 10.03.2011: inculpatul C. M. nu a ținut cont de faptul că pe un carosabil înghețat se produce diminuarea efectului de frânare, datorită aderenței reduse; pentru un conducător auto, aflat sub influența băuturilor alcoolice, spațiul de oprire se majorează cu 53,4% ca urmare a creșterii timpului de reacție al acestuia.
În opinia expertului-parte, accidentul rutier din data de 24.01.2010 s-a produs pe fondul nerespectării de către inculpat a dispozițiilor art.123 lit.c și e din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002.
Expertul-parte, desemnat de inculpat, a atașat un înscris, redactat la data de 03.02.2011, prin care a apreciat că dinamica producerii accidentului de circulație, prezentată în cuprinsul raportului, este reală și corectă, motiv pentru care a fost însușită întocmai. În completare, au fost formulate două concluzii, respectiv: starea de pericol a fost creată în exclusivitate de către pietonul M. M., care deși a fost avertizat atât sonor cat și cu farurile, fiind sub influența puternică a băuturilor alcoolice, nu a luat în considerație aceste avertismente, circulând pe oriunde și oricum, deși nu avea ce căuta pe mijlocul carosabilului în momentul impactului cu autoturismul; viteza cu care a rulat autoturismul cu numărul de înmatriculare_, condus de inculpatul C. M. în premomentul apariției stării de pericol a fost de 58-59 km/h sau 16,19 m/s, fiind peste limita maximă admisă în localități.
Prin ordonanța organului de cercetare penală din 28.06.2011 s-a respins cererii părții vătămate de efectuare a unei noi expertize tehnice auto, măsură menținută prin rezoluția nr.235/II/2/2011 din 5.08.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag.
Situația de fapt descrisă mai sus a fost confirmată în urma coroborării concluziilor raportului de expertiză tehnică auto cu aspectele consemnate în procesul-verbal de cercetare a locului faptei, concluziile buletinelor de analiză toxicologică-alcoolemie și declarațiile concordante ale martorilor audiați în cauză.
În ceea ce privește declarațiile inculpatului C. M., s-a apreciat de către procuror că acestea sunt nerelevante, cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, care a fost stabilită pe baza celorlalte probe legal administrate în cauză.
Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptei reținute prin actul de sesizare a instanței și solicită judecarea sa potrivit procedurii simplificate prevăzute de art.3201 din Codul de procedură penală 1968, însă a solicitat a fi analizat gradul de culpă al fiecărei părți în producerea evenimentului rutier, raportat la împrejurările ce rezultă din probele administrate și care au avut valoare cauzală în producerea accidentului de circulație, cu incidență directă asupra operațiunii de individualizare judiciară a pedepsei, precum și asupra soluționării acțiunii civile.
În termen legal, împotriva sentinței penale de mai sus au declarat recurs partea civilă M. M., solicitând admiterea în totalitate a acțiunii civile, cu motivarea că în mod greșit pretențiile acesteia au fost diminuate, reținându-se propria-i culpă în producerea accidentului de circulație, cu toate că inculpatul a recunoscut în totalitate fapta, uzând de dispozițiile art.3201 din Codul de procedură penală 1968.
De asemenea, împotriva aceleiași sentințe penale a declarat recurs și asigurătorul de răspundere civilă S.C. A. Românească Asirom Vienna Insurance Group S.A., solicitând cu motivarea că întinderea daunelor morale a fost greșit stabilită, impunându-se reducerea lor la o sumă justă, rațională și echitabilă, care să nu reprezinte sursa unei îmbogățiri nelegitime.
În fața Curții nu au fost administrate alte mijloace de probă, căile de atac exercitate în cauză fiind calificate ca apeluri, în temeiul dispozițiilor art.10 din Legea nr.255/2013, privind punerea în aplicare a Codului de procedură penală.
1. Analizând actele și lucrările dosarului, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate, Curtea constată că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt, făcând o justă apreciere a probelor administrate în cauză, însușite și necontestate în cadrul procedurii reglementate de art.3201 din Codul de procedură penală 1968, pe baza cărora a reținut vinovăția inculpatului, sub forma culpei fără prevedere, în comiterea infracțiunii prevăzute de art.184 alin.2,4 din Codul penal 1968, în modalitatea producerii unui accident de circulație, soldat cu vătămarea corporală a părții vătămate M. M., căreia i-au fost cauzate leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare circa 120 de zile de îngrijiri medicale, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului înmatriculat sub nr.Tl-03-DPB, pe . Babadag, rulând cu o viteză de 68 km/h, peste limita legală și prezentând o alcoolemie de 0,45 gr/l, fără a respecta dispozițiile art.123 lit.c și e din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, republicată.
Din perspectiva modului de soluționare a acțiunii penale, criticile apelantului parte civilă sunt nefondate, procedura judecății simplificate prevăzute de art.3201 din Codul de procedură penală 1968 neconstituind un impediment pentru instanța de judecată de a da propria apreciere probelor administrate în cursul urmăririi penale, care pun în evidență culpa comună a conducătorului auto și părții vătămate în producerea accidentului de circulație, cu implicații directe asupra soluționării acțiunii civile și modalității de stabilire a prejudiciului.
Chiar dacă recunoașterea integrală și necondiționată a faptei de către inculpat presupune asumarea situației descrise prin rechizitoriu și însușirea probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța este liberă să dea propria apreciere acestor probe, în măsura în care această recunoaștere nu implică lămurirea cauzei prin administrarea de probe, în condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate.
În cazul de față, nu numai că instanța nu s-a îndepărtat de la situația de fapt descrisă prin rechizitoriu și încadrarea juridică a procurorului, dar mai mult decât atât, aceasta nu a făcut decât să nuanțeze o situație de fapt insuficient conturată și pe care procurorul ar fi trebuit să o expliciteze prin rechizitoriu, din perspectiva procentului de culpă al părților în producerea accidentului de circulație, însăși poziția procesuală a inculpatului fiind în sensul recunoașterii faptei, dar sub rezerva unor apărări cu incidență directă asupra laturii penale a cauzei și acțiunii civile.
Cum aspectele referitoare la stabilirea procentului de culpă nu presupuneau administrarea altor probe decât cele de la urmărirea penală, în mod corect instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.3201 din Codul de procedură penală 1968, dând eficiență concluziilor raportului de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale, ce reține culpa comună a părților în producerea accidentului, stabilit proporția acestor culpe și înlăturând motivat opinia expertului parte propus de inculpat, pe care procurorul de caz nu a reținut-o în cuprinsul rechizitoriului, mulțumindu-se doar a o reda ca atare.
Această concluzie are la bază chiar împrejurarea că procurorul a apreciat ca nerelevante apărările inculpatului exprimate în faza de urmărire penală și care coincid, în esență, cu observațiile expertului parte, cât privește rolul părții vătămate în producerea stării de pericol și viteza de deplasare a autoturismului, inferioară celei stabilite prin raportului expertului oficial, dar superioară celei admise în localitate.
Chiar dacă cererea părții vătămate de efectuare a unei noi expertize a fost respinsă de către procuror, rolul acesteia în producerea accidentului de circulație este incontestabil, fie și în condițiile în care inculpatul este principalul responsabil de producerea evenimentului rutier, victima fiind cea care generat starea de pericol, prin aceea că nu a renunțat la intenția intempestivă a traversa prin loc nepermis, fără a se asigura.
Astfel, prin raportul întocmit în cursul urmăririi penale expertul a apreciat că accidentul de circulație din data de 24.01.2010 a avut loc, cu precădere, datorită apariției intempestive, imprevizibile și fără o asigurare temeinică a victimei M. M., aflată în stare avansată de ebrietate, în traiectoria de deplasare a autoturismului, astfel încât inculpatul nu a putut evita pietonul aflat în întoarcere din traversare pe carosabil.
Așadar, accidentul de circulație putea fi evitat în condițiile în care victima ar fi renunțat la traversare până la trecerea autoturismului care circula din sens opus, iar inculpatul evita să circule imprudent sub influența băuturilor alcoolice și cu viteză peste limita legală.
În condițiile descrise, inculpatul C. M. a încălcat dispozițiile art.48 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, conform cărora conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevra în condiții de siguranță, acesta conducând sub influența băuturilor alcoolice, aspect ce se răsfrânge asupra timpului de reacție și reflexelor sale, în contextul deplasării pe timp de noapte și neadaptării vitezei de mers, carosabilul fiind înghețat.
La rândul ei, partea vătămată M. M. a încălcat dispozițiile art.72 alin.2 și alin.3 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, conform cărora pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor, iar traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar in lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat ca o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic.
De asemenea, potrivit art.72 alin.4 din aceleași act normativ, pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora sau nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector.
Totodatp, în aplicarea prevederilor din Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, republicată, pietonului îi revin și următoarele obligații: astfel, potrivit art.166, pe timp de noapte, pietonul sau persoana asimilată acestuia, care circulă pe partea carosabilă a drumului, care nu este prevăzut cu trotuar sau acostamente, trebuie să aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent-reflectorizante sau să poarte o sursă de lumină, vizibilă din ambele sensuri, iar conform art.167 lit.d și e se interzice pietonilor și persoanelor asimilate acestora să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise și să ocupe partea carosabilă în scopul împiedicării circulației.
Coroborând toate aceste elemente de fapt și de drept, este cert că prin nerespectarea obligațiilor ce le reveneau, cei doi participanți la trafic, prin conduita adoptată, au determinat producerea evenimentului rutier, instanța apreciind în mod corect asupra procentului de vinovăție ce se desprinde din analiza probelor administrate, inculpatul având o culpă de 75% în producerea accidentului, iar partea vătămată o culpă de 25%.
2. Plecând de la cele arătate mai sus, stabilirea sumelor acordate cu titlu de daune materiale și morale, ținând seama de proporția culpelor în producerea accidentului, este corectă, criticile exprimate în cadrul apelurilor neputând justifica reducerea sau majorarea lor, așa cum se solicită.
Astfel, din perspectiva întinderii daunelor materiale, la o dosarul cauzei nu se identifică elemente probatorii, pe baza cărora instanța să deceleze asupra altor cheltuieli decât cele dovedite cu înscrisuri, partea civilă neputând demonstra că în contul tratamentului medical efectuat ar fi avansat și alte cheltuieli decât cele suportate în mod direct de unitățile spitalicești constituite părți civile în cauză.
De altfel, omisiunea părții civile de a-și procura documente justificative, cu privire la aceste categorii de cheltuieli, nu poate fi decât o dovadă a faptului că aceste cheltuieli fie nu au existat, fie reprezintă plăți efectuate în afara cadrului legal în materie, declarațiile testimoniale produse în cauză fiind inconsistente ca și valoare probatorie.
Martorii audiați în cauză nu confirmă decât faptul că ar fi împrumutat părinților victimei diferite sume de bani, însă, deosebit de faptul că aceste pretenții bănești nu reprezintă datorii proprii ale părții vătămate, ele nu sunt coroborate cu acte scrise, care să fi reprezentat măcar un început de probă, cu privire la destinația sumelor avansate, potrivit scopului împrumutului acordat. De asemenea, contrar susținerilor martorilor, partea civilă nu a făcut nici dovada înstrăinării autoturismul marca „Daewoo Matiz” și nici dovada cheltuielilor medicale avansate ulterior, neexistând certitudinea că sumele astfel obținute au și primit o anumită destinație.
În afara faptului că obținerea împrumuturilor nu o împiedica pe partea vătămată să își preconstituie probe scrise - valoarea sumelor obținute pe această cale neputând fi acceptată în mod discreționar, Curtea observă că toate cheltuielile ulterioare implică o analiză distinctă, deplasările la unitățile spitalicești nefiind dovedite prin înscrisuri, iar cele privind procurarea de medicamente nefiind susținute pe bază de documente justificative. Mai mult, partea vătămată nu a făcut nici dovada că tratamentul medical acordat ar fi impus un regim alimentar special, care să incumbe alocarea unor sume suplimentare față de cele ce se impun în mod normal.
De asemenea, deși partea civilă a depus o . chitanțe privind achitarea contribuției la asigurările sociale de sănătate, aceasta reprezintă dovada îndeplinirii unei obligații specifice, pentru ca orice persoană interesată să poată beneficia de serviciile medicale, cu excepția persoanelor prevăzute în mod expres de Legea nr.95/2006, pentru recuperarea acestor cheltuieli unitățile spitalicești constituindu-se părți civile în cauză.
3. În ceea ce privește întinderea daunelor morale, Curtea observă că în absența oricăror criterii legale, în stabilirea acestora nu pot fi avute în vedere decât principiile dezvoltate pe cale jurisprudențială, sub acest aspect relevante în cauză fiind natura leziunilor produse, durata tratamentului medical, disconfortul creat în plan fizic și psihic, durata imobilizării victimei, eforturile depuse în perioada de după externare și eventualele urmări produse în plan social, profesional sau familial, cu implicații directe asupra stării de sănătate și evoluției viitoare a persoanei vătămate.
În cazul de față, întinderea despăgubirilor acordate cu acest titlu a fost corect stabilită, deoarece, raportat la natura leziunilor traumatice suferite, victima accidentului de circulație a avut nevoie pentru vindecare de circa 120 de zile de îngrijiri medicale, vătămările cauzate localizându-se la nivelul membrelor, bazinului, coloanei cervicale și organelor interne, durata acestor îngrijiri prelungindu-se ulterior la 160 de zile, datorită internărilor necesitate de intervențiile chirurgicale și programului de recuperare medicală.
Pe de altă parte însă, în evaluarea acestui prejudiciu moral, Curtea are în vedere că partea vătămată, aflată la o vârstă care îi permite o refacere deplină a stării de sănătate, nu a făcut dovada unor disfuncții de adaptare socială sau a unor dificultăți de ordin fizic apărute procesul de vindecare la care a fost supusă, neexistând motive apte să determine o eventuală majorare a daunelor morale, raportat la o eventuală involuție a stării de sănătate.
Totodată, în cauză nu există nici premise, în sensul că partea vătămată ar fi suferit urmări de durată, cu implicații directe asupra capacității de muncă, suma acordată cu titlu de daune morale păstrându-și proporțiile unei despăgubiri rezonabile, stabilită pe baze echitabile, fapt ce impune menținerea acesteia, în nici un caz reducerea sau majorarea ei, ținând seama și de propria culpă a victimei în producerea accidentului rutier.
În lumina considerentelor expuse mai sus, hotărârea primei instanțe, apare ca legală și temeinică, prin aceasta fiind dată o corectă soluționare acțiunii penale și acțiunii civile, fapt ce nu poate atrage decât respingerea apelurilor ca nefondate, în baza art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Urmare soluției pronunțate, Curtea, în temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, îi va obliga pe apelanți la plata a câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE ELGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge apelurile declarate de apelanta parte civilă M. M. – cu domiciliul în Babadag, ., județul Tulcea și apelantul asigurător de răspundere civilă S.C. A. ROMÂNEASCĂ-ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP – cu sediul în București, .-33, sector 2, împotriva sentinței penale nr.172/18.12.2013 pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul penal nr._, ca nefondate.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelanții la plata a câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.03.2014.
Președinte, Judecător, D. I. N. C. C.
Grefier,
G. P.
Jud. fond: A.A.
Tehnored.dec.jud.: C.C.
3 ex./24.03.2014
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 66/2014. Curtea de Apel... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 414/2014.... → |
|---|
