Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 108/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 108/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 3374/254/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR.108/P
Ședința publică de la 12 martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – E. C. M.
Judecător – M. U.
Grefier – C. C.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror I. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare apelul penal declarat împotriva sentinței penale nr.246 din data de 24 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul penal nr. _ de inculpatul
- B. G. - A., fiul lui T. și A.-D., născut la data de 08.04.1991 în oraș Ocna M., jud. A., cu domiciliul în comuna B., ., jud. C., fără ocupație, fără loc de muncă, CNP_ trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 al.1 din Codul penal (schimbată încadrarea juridică la acest termen de judecată din infracțiunea de furt, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 Cod penal în infracțiunea de abuz de încredere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 213 Cod penal).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27 februarie 2014 consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța a stabilit, în conformitate cu disp.art.391 alin.1 Cod pr.penală pronunțarea la data de 12 martie 2014.
CURTEA ,
Asupra apelului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului curtea constată că prin sentința penală nr. 246 din data de 24 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul penal nr. _ s-a dispus:
„ În baza art. 334 cod de procedură penală
Admite cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de furt faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 cod penal în infracțiunea de abuz de încredere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 213 cod penal
În baza art. 213 cod penal condamnă pe inculpatul B. G. - A., fiul lui T. și A.-D., născut la data de 08.04.1991 în oraș Ocna M., jud. A., cu domiciliul în ., jud. C., fără ocupație, fără loc de muncă, CNP_ - la pedeapsa de 1 an închisoare .
În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei
În baza art. 82 cod penal stabilește termenul de încercare de 3 ani, termen ce se compune din durata pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 2 ani
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 cod penal
Face aplicarea art. 71 cod penal și interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a (dreptul de a fi ales ) și b cod penal
În baza art. 71 alin. 5 cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii dispune suspendarea executării pedepselor accesorii
În baza art. 346 raportat la art. 14 cod de procedură penală în referire la art. 1381 – 1395 cod civil obligă inculpatul la plata despăgubirilor civile către partea civilă P. A. A. în sumă de 36.600 lei ce reprezintă prejudiciul nerecuperat .
În baza art. 189 cod procedură penală stabilește onorariul avocatului desemnat din oficiu – av. B. F. A. la suma de 200 lei, sumă ce va fi avansată din fondurile M.J.L.C. către Baroul de avocați C. .
În baza art. 191 cod procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600 lei. „
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 3570/P/2011/0709.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M., inculpatul B. G. A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 cod penal ,reținându-se următoarea situație de fapt ;
În fapt, la data de 06.12.2011, numita P. A. C., a sesizat lucrătorii Secției 9 Poliție Rurală Chirnogeni cu privire la faptul că, B. G. A., concubinul ei, i-a sustras suma de 36.600 lei (8.500 euro), solicitând tragerea acestuia la răspundere penală .
Audiată în cursul urmăririi penale partea vătămată P. A. C. a arătat că are o relație de concubinaj cu inculpatul ce durează de aproximativ 3 ani, însă nu a locuit toată perioada cu acesta, întrucât a lucrat în străinătate, dar au ținut legătura telefonic.
La data de 01.12.2011 a venit în țară având asupra sa suma de 9.950 euro și a hotărât să stea la domiciliul concubinului său, respectiv ..
A doua zi au mers împreună în Municipiul C. și au schimbat în lei suma de 9.950 euro, primind 43.065,59 lei din care împreună au cheltuit suma de 6.000 lei, astfel că seara ajungând la domiciliul mamei inculpatului unde acesta locuia, au pus în dulap suma de 36.600 lei rămasă.
În ziua de 06.12.2011 P. A. C. a plecat în Municipiul C., pentru a-și rezolva unele probleme personale și în acest timp a fost apelată telefonic de către inculpatul B. G. A. care a început să îi adreseze amenințări cu acte de violență pe fondul unei discuții în contradictoriu legată de faptul că partea vătămată urma să plece în Italia să lucreze.
Văzând că inculpatul B. G. A. și-a închis telefonul mobil și nu mai poate lua legătura cu el, partea vătămată P. A. C. a apelat-o telefonic pe mama acestuia, B. A. D. și a rugat-o să verifice dacă în dulapul din camera pe care o folosea împreună cu concubinul ei se mai află suma de bani pe care o pusese în seara anterioară, prilej cu care a aflat că în acel loc nu mai era nicio sumă de bani, astfel că în aceeași zi a sesizat lucrătorii de poliție.
Fiind audiat, la data de 17.12.2011, inculpatul B. G. A. a recunoscut săvârșirea faptei arătând că în ziua de 06.12.2011 s-a certat cu concubina sa, P. A. C. și văzând că în dulap se află punga cu banii rămași din ziua anterioară, i-a luat pe toți și a plecat în Municipiul C. unde s-a cazat la un hotel din apropierea gării și a cheltuit toți banii sustrași în interes personal, cea mai mare parte la jocuri de noroc.
În faza cercetării judecătorești, instanța după aducerea la cunoștința inculpatului a faptei pentru care a fost cercetat și trimis în judecată, respectiv pentru infracțiunea de furt, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 cod penal, a fost întrebat dacă înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 320 ind. 1 cod de procedură penală având în vedere recunoașterea faptei în faza urmăririi penale, răspunsul acestuia a fost că nu recunoaște fapta pentru care a fost trimis în judecată și nu înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 320 ind. 1 cod de procedură penală, sens în care instanța a procedat la audierea inculpatului, prilej cu care acesta a relatat următoarea situație de fapt ( fila 60 ) ;
Între inculpat și partea vătămată exista o relație de concubinaj de aprox. 3 ani de zile. Când se aflau în țară locuiau împreună la mama sa, respectiv în . cu aproximativ 2-3 ani, au plecat împreună în Spania pentru a munci . După o perioadă scurtă de timp, inculpatul a fost nevoit să revină în țară, întrucât tatăl său era grav bolnav, având asupra sa, banii câștigați la muncă în Spania în jur de aprox. 3.000 euro .
După aproximativ o lună de zile a revenit în țară și concubina sa, partea vătămată P. A. C., având asupra sa economiile făcute, în sumă de aprox. 7.000 euro . Împreună și-au pus economiile într-un dulap pe care îl aveau în dormitorul comun și tot împreună au început să-și facă planuri de viitor, în sensul că intenționau să-și cumpere un teren și să-și edifice o locuință .
La venirea în țară a părții vătămate P. A. C., inculpatul B. G. A. a așteptat-o în localitatea C. și împreună au mers la locuința mamei sale din localitatea B., unde locuiau într-o cameră separată și mobilată corespunzător . La venire în țară, partea vătămată P. A. C., și-a pus economiile aduse în dulapul situat în cameră lor personală alături de economiile sale . În cadrul unei discuții, partea vătămată P. A. C., i-a comunicat că este însărcinată cu un alt bărbat, sens în care între ei a avut loc o discuție contradictorie . După câteva zile, partea vătămată P. A. C. a plecat în localitatea C. pentru a-și vizita o fiică dintr-o căsătorie anterioară și unele rude din localitatea Techirghiol, de unde a fost sunat că nu dorește să se mai întoarcă acasă . Față de această situație de supărare, inculpatul B. G. A., a mers în dormitorul lor comun și din dulap a luat banii găsiți în dulap, după care a plecat de la domiciliu în localitatea C. unde a cheltuit toți bani pe jocuri de noroc și cazându-se la un hotel din oraș.
A fost audiată și partea vătămată P. A. C., aceasta confirmând în parte situația de fapt relatată de inculpatul B. G. A.( fila 88 ) .
Astfel, partea vătămată P. A. C. a confirmat faptul că aveau o relație de concubinaj de aproximativ 3 ani de zile și împreună cu inculpatul au lucrat în Spania . A precizat partea vătămată că inculpatul a stat o perioadă scurtă de timp în Spania, că nu manifesta seriozitate față de muncă, că era nevoită să-l întrețină, revenind în țară ,întrucât tatăl lui era grav bolnav . la plecarea din Spania, inculpatul chiar i-a sustras o sumă de bani, având noroc că a sesizat din timp lipsa acestora ,a mers imediat în urmărirea sa, a reușit ca în stația de autobuz să-și recupereze suma de bani de la inculpat .
După aproximativ o lună de zile de la plecarea inculpatului din Spania, partea vătămată P. A. C., a revenit în țară fiind așteptată de inculpatul B. G. A. în localitatea C. și împreună au mers la locuința mamei sale, din localitatea B., unde locuiau într-o cameră separată și mobilată corespunzător . La venire în țară, partea vătămată P. A. C., și-a pus economiile în sumă de 10.000 euro, în dulapul situat în cameră lor personală, precizând că în acel moment inculpatul nu deținea nicio sumă de bani .
A doua zi, inculpatul B. G. A. și partea vătămată P. A. C., s-au deplasat în localitatea C. unde au schimbat suma de 10.000 euro în lei . Totodată, partea vătămată P. A. C. a achitat și un avans de 3.000 lei în vederea cumpărării unui teren, teren pe care intenționa să-l cumpere pe numele său, întrucât nu avea certitudinea că relația de concubinaj cu inculpatul va dăinui .
După câteva zile, partea vătămată P. A. C. a plecat în localitatea C., pentru a-și vizita o fiică dintr-o căsătorie anterioară, de unde l-a sunat pe inculpat și i-a comunicat acestuia că dorește să-și viziteze o verișoară din localitatea Techirghiol, inculpatul nefiind de acord cu această vizită și i-a ordonat acesteia să vină acasă . Întrucât, partea vătămată nu a dat curs dispoziției inculpatului, cele două părți au început să se certe, inculpatul aducându-i părții vătămate mai multe reproșuri .
Pe fondul acestui scandal, partea vătămată P. A. C., a început să-i fie teamă că suma lăsată la domiciliul inculpatului va fi luată de acesta și cheltuită, astfel că a dat telefon mamei inculpatului și a rugat-o să meargă în camera lor comună și să verifice dacă în dulap mai exista suma de bani lăsată spre păstrare acolo. În urma demersurilor făcute de mama inculpatului, aceasta i-a comunicat că în dulapul situat în camera lor, suma de bani nu mai există iar fiul său a plecat nervos de-acasă, destinația nefiindu-i comunicată . Față de această situație a mers la organele de poliție și a sesizat sustragerea banilor de către inculpatul B. G. A. .
Această situație a fost confirmată parțial de mama inculpatului B. G. A., audiată în faza cercetării judecătorești ( fila 61 ) și în totalitate de către inculpat prin declarația dată în faza urmăririi penale ( vezi declarația de învinuit – fila 11- 12 ) din dosar .
Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului B. G. A. în urma administrării materialului probator administrat în faza urmăriri penale și pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 3570/P/2011/0709.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M., a fost săvârșirea de către acesta a infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 cod penal, reținându-se că, fapta inculpatului B. G. A., care la data de 06.12.2011 a luat, în scopul de a-și însuși pe nedrept suma de 36.600 lei, ce aparținea pârtii vătămate P. A. C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. l din codul penal .
În urma administrării materialului probator în faza cercetării judecătorești, instanța a constatat că, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt, faptă prevăzută de art. 208 alin. 1 cod penal, ci elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere, faptă prevăzută de art. 213 alin. 1 cod penal, având în vedere următoarele considerente ;
Astfel, potrivit art. 213 alin. 1 cod penal, reprezintă fapta de abuz de încredere, însușirea unui bun mobil al altuia, deținut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 4 ani sau cu amendă .
Astfel dacă, în faza urmăririi penale, inculpatul B. G. A. a recunoscut în totalitate fapta ( vezi fila 11-12 din dosarul de la urmărirea penală ) așa cum a prezentat-o partea vătămată, precizând că suma de bani a fost luată din răzbunare și din gelozie, astfel că, a luat suma de bani găsită în dulapul situat în camera unde locuia împreună cu victima, apoi a rugat un amic să-l transporte până în localitatea C., unde s-a cazat la un hotel o perioadă de timp și unde și-a cheltuit toți banii pentru cazare, mâncare și jocuri de noroc, chiar s-a și plimbat în Municipiul București, banii luați din dulap erau în bancnote a câte 5 lei în două pachete, aspect confirmat și de șoferul Ciorabai B. care l-a transportat pe inculpat cu autoturismul proprietate personală până în localitatea C., c/val transportului fiind achitată de către acesta cu suma de 75 ron în bancnote a câte 5 lei .
Astfel, suma pe care inculpatul B. G. A. și-a însușit-o, era deținută de ambele părți, așa cum a precizat și partea vătămată, fiind depusă într-un dulap din camera deținută în comun, locul fiind cunoscut de ambele părți, dar niciuna dintre ele, dar mai ales inculpatul nu putea dispune în mod exclusiv de această sumă, astfel că, însușirea sumei de bani, deținută cu titlu de persoană de încredere ( concubin ), sau chiar, viitor soț ), dispunerea de acest bun pe nedrept, precum și refuzul de a-l restitui pe considerentul că suma de bani a fost cheltuită, inculpatul fiind în imposibilitatea restituirii sumei părții vătămate la solicitarea acesteia ca urmare a sesizării și organelor de poliție.
Sub aspectul laturii obiective, fapta de abuz de încredere a fost săvârșită sub toate formele prevăzute de art. 213 cod penal, respectiv ; însușirea bunului deținut cu orice titlu, dispunerea de acest bun pe nedrept precum și refuzul de a-l restitui .
Audiată la termenul când instanța a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei de furt, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 cod penal în infracțiunea de abuz de încredere, partea vătămată/civilă a precizat că nu înțelege să se împace cu inculpatul și solicită tragerea la răspundere penală pentru fapta săvârșită . A solicitat în mod expres acest lucru, având în vedere că, situația nu este singulară, inculpatul i-a mai sustras odată o sumă de bani în momentul în care a plecat din Spania, dar atunci a avut noroc, în sensul că a sesizat din timp dispariția banilor ,a mers imediat în urmărirea inculpatului și l-a ajuns în stația de autobuz, astfel că a putut să-și recupereze suma de bani însușită de către inculpat .
Fapta de abuz de încredere a fost săvârșită cu intenție, așa cum a precizat și inculpatul B. G. A., acesta și-a însușit și a dispus pe nedrept de suma de bani ce aparținea părții vătămate din răzbunare și din gelozie, având reprezentarea faptei sale, precum și de efectele și consecințele acesteia.
Față de situația de fapt reținută mai sus, față de probele administrate, instanța în baza art. 334 cod de procedură penală a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de furt, faptă prevăzută de art. 208 alin. 1 cod penal, în infracțiunea de abuz de încredere, faptă prevăzută de art. 213 alin. 1 cod penal ; cerere admisă la termenul din data de 24.10.2013 ;
Latura civilă ; Partea vătămată P. A. C., în faza urmăririi penale a precizat cu prilejul audierii că înțelege să se constituie parte civilă cu suma de 36.600 lei ce reprezintă c.val. prejudiciului nerecuperat.
Caracterizarea inculpatului B. G. A.: inculpatul - zis „P." are vârsta de 21 de ani, fără ocupație și fără loc de muncă, necăsătorit, fără copii minori. Pe parcursul urmăririi penale a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei.
Situația de fapt reținută mai sus precum și vinovăția inculpatului B. G. A. au fost dovedite prin administrarea următoarelor mijloace de probă ; plângerea și declarațiile parte vătămată/civilă ; procesul verbal de ridicare bunuri ; dovadă de predare bunuri către partea vătămată/civilă ; declarațiile martorilor ; fișa de cazier judiciar din care rezultă că aceste nu are antecedente penale ; declarațiile inculpatului B. G. A. coroborate cu recunoașterea faptei ; procesul verbal de prezentare a materialului de la urmărirea penală.
Din analiza materialului probator administrat, instanța reține următoarea situație de fapt ;
Față de situația de fapt reținută, față de materialul probator administrat în cauză ; plângerea și declarațiile parte vătămată/civilă ; procesul verbal de ridicare bunuri ; dovadă de predare bunuri către partea vătămată/civilă ; declarațiile martorilor ; fișa de cazier judiciar din care rezultă că aceste nu are antecedente penale ; declarațiile inculpatului B. G. A. coroborate cu recunoașterea faptei ; procesul verbal de prezentare a materialului de la urmărirea penală, instanța constată că, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 213 alin. 1 din cod penal .
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
În fapt, la data de 06.12.2011, numita P. A. C., a sesizat lucrătorii Secției 9 Poliție Rurală Chirnogeni cu privire la faptul că, B. G. A., concubinul ei, i-a sustras suma de 36.600 lei (8.500 euro), solicitând tragerea acestuia la răspundere penală .
Audiată în cursul urmăririi penale, partea vătămată P. A. C. a arătat că are o relație de concubinaj cu inculpatul ce durează de aproximativ 3 ani, iar, în perioada în care se afla în țară locuia la domiciliul acestuia situat în localitatea B., întrucât a lucrat în străinătate .
La data de 01.12.2011 ,partea vătămată a venit în țară având asupra sa suma de 10.000 euro, fiind așteptată de către inculpat în localitatea C. și împreună au mers la locuința mamei sale, din localitatea B., unde locuiau într-o cameră separată și mobilată corespunzător . La locuința inculpatului, partea vătămată P. A. C. și-a pus economiile în sumă de 10.000 euro, în dulapul situat în cameră lor personală ,cu precizarea că în acel moment inculpatul nu deținea în dulap nicio sumă de bani, dar având încredere în acesta, mai ales că au început să-și facă și planuri de viitor, cumpărarea unui teren și edificarea împreună a unei locuințe .
A doua zi, inculpatul B. G. A. și partea vătămată P. A. C., s-au deplasat în localitatea C., unde au schimbat suma de 10.000 euro în lei . Totodată, în aceeași zi, partea vătămată P. A. C. a achitat și un avans de 3.000 lei în vederea cumpărării unui teren .
După câteva zile, partea vătămată P. A. C. a plecat în localitatea C., pentru a-și vizita o fiică dintr-o căsătorie anterioară, de unde l-a sunat pe inculpat și i-a comunicat acestuia că dorește să-și viziteze o verișoară din localitatea Techirghiol, inculpatul nefiind de acord cu această vizită și i-a ordonat acesteia să vină acasă .
Întrucât, partea vătămată nu a dat curs dispoziției inculpatului, cele două părți au început să se certe, inculpatul aducându-i părții vătămate mai multe reproșuri .
Pe fondul acestui scandal, partea vătămată P. A. C., a început să-i fie teamă că suma lăsată la domiciliul inculpatului va fi luată de acesta și cheltuită, astfel că, a dat telefon mamei inculpatului și a rugat-o să meargă în camera lor comună și să verifice dacă în dulap mai exista suma de bani lăsată spre păstrare în acel loc . În urma demersurilor făcute de mama inculpatului, aceasta i-a comunicat că în dulapul situat în camera lor, suma de bani nu mai există, iar fiul său a plecat nervos de-acasă, destinația nefiindu-i comunicată .
Față de această situație partea vătămată a mers la organele de poliție și a sesizat sustragerea banilor de către inculpatul B. G. A. .
Această situație a fost confirmată parțial de mama inculpatului B. G. A., audiată în faza cercetării judecătorești ( fila 61 ) și în totalitate de către inculpat prin declarația dată în faza urmăririi penale în calitate de învinuit ( vezi declarația de învinuit – fila 11- 12 ) din dosarul de la urmărire penală .
Încadrarea juridică ; Fapta de abuz de încredere reprezintă fapta de însușire a unui bun mobil ce aparține al altuia, deținut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui potrivit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 213 alin. 1 cod penal, fapta de abuz de încredere fiind săvârșită sub toate formele ; de însușire ; dispunere pe nedrept precum și sub forma refuzului de a-l restitui .
În faza urmăririi penale, inculpatul B. G. A. a recunoscut în totalitate fapta ( vezi fila 11-12 din dosarul de la urmărirea penală ) așa cum a prezentat-o partea vătămată, precizând că suma de bani a fost luată din răzbunare și din gelozie, astfel că, a luat suma de bani găsită în dulapul situat în camera unde locuia împreună cu victima, apoi a rugat un amic să-l transporte până în localitatea C., unde s-a cazat la un hotel o perioadă de timp și unde și-a cheltuit toți banii pe cazare, mâncare și jocuri de noroc, chiar s-a și plimbat în Municipiul București, iar, banii luați din dulap erau în bancnote a câte 5 lei în două pachete, aspect confirmat și de șoferul Ciorabai B. care l-a transportat pe inculpat cu autoturismul proprietate personală până în localitatea C., c/val transportului fiind achitată de către inculpat cu suma de 75 ron în bancnote a câte 5 lei .
Suma pe care inculpatul B. G. A. și-a însușit-o ,era deținută de ambele părți, așa cum a precizat și partea vătămată, fiind depusă într-un dulap din camera deținută în comun, locul fiind cunoscut de ambele părți, dar niciuna dintre ele, dar mai ales inculpatul nu putea dispune în mod exclusiv de această sumă, decât cu consimțământul părții vătămate, astfel că, însușirea sumei de bani, deținută cu titlu ,,de persoană de încredere” ( concubin ) ,sau chiar, ,, viitor soț”, dispunerea de acest bun pe nedrept, precum și refuzul de a-l restitui pe considerentul că suma de bani a fost cheltuită, astfel că, inculpatul s-a aflat în imposibilitatea restituirii sumei părții vătămate la solicitarea acesteia ca urmare a sesizării organelor de poliție .
Latura civilă ; Partea vătămată P. A. C., în faza urmăririi penale a precizat cu prilejul audierii că înțelege să se constituie parte civilă cu suma de 36.600 lei ce reprezintă c.val. prejudiciului nerecuperat, cerere pe care aceasta a menținut-o arătând că nu înțelege să se împace cu inculpatul și pe considerentul că nu se afla la prima abatere, astfel că, instanța va admite cererea și în baza art. 346 raportat la art. 14 cod de procedură penală în referire la art. 1381 – 1395 cod civil va obliga pe inculpat la plata despăgubirilor civile către partea civilă P. A. A., în sumă de 36.600 lei ce reprezintă prejudiciul nerecuperat, în cauză fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale .
În termen legal împotriva acestei sentințe penale a declarat ape,l inculpatul B. G. A. criticând-o pentru greșita condamnare în raport de împrejurarea că partea vătămată nu i-a încredințat nicio sumă de bani inculpatului, neexistând probe în sprijinul acuzării.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și rejudecând să se dispună în principal, achitarea inculpatului rap. la art.17 alin.2 in referire la art.16 lit.b Cod penal pentru infracțiunea de abuz de încredere după aplicarea legii penale mai favorabilă.
La Curtea de Apel C. cauza a fost înregistrată sub același nr._ .
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale nr.246/24.10.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosar nr._ prin prisma criticilor aduse de inculpat și sub toate aspectele prev. de disp.art.417 alin.1,2 Cod pr.penală curtea constată că apelul formulat de inculpatul B. G. A. este fondat pentru considerentele care urmează a fi prezentate.
Astfel, procedând la soluționarea cauzei instanța de fond printr-o analiză temeinică a probatoriului administrat atât in cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești a stabilit în mod corect starea de fapt, vinovăția inculpatului dând faptei comise de acesta încadrarea juridică legală.
Din perspectiva situației de fapt s-a reținut în mod corect că la data de 1.12.2012 partea vătămată P. A. C. după ce s-a întors in țară având asupra sa suma de 9 950 euro a hotărât să stea la domiciliul concubinului său din ..
Declarația părții vătămate coroborată cu declarația inculpatului B. G. A. precum și declarația martorei B. A. D. relevă că a doua zi cei doi concubini au mers împreună în mun. C. schimbând în lei suma de 9950 Euro, respectiv 43.065,59 lei din care au cheltuit 6000 lei iar diferența rămasă de 36.600 lei au pus-o, în aceeași seară, într-un dulap din casa mamei inculpatului unde acesta locuia.
Mai rezultă că, în ziua de 6.12.2011 partea vătămată P. A. C. s-a deplasat în mun. C. pentru a rezolva diverse probleme personale timp în care a fost apelată telefonic de inculpat care i-a adresat amenințări cu acte de violență pe fondul unei discuții din care a aflat că partea vătămată urma să plece din nou să lucreze în străinătate.
Față de comportamentul agresiv verbal și ținând seama că inculpatul i-a închis telefonul, partea vătămată a apelat-o pe mama acestuia rugând-o să verifice dacă în dulapul din camera pe care o folosea împreună cu concubinul ei se mai afla suma de bani pe care o pusese în seara anterioară.
Cum martora B. A. D. i-a comunicat părții vătămate că în acel loc nu mai era nici o sumă de bani aceasta a sesizat lucrătorii de poliție.
În mod corect la stabilirea situației de fapt s-au avut în vedere plângerea și declarațiile părții vătămate, procesul verbal de ridicare de bunuri, dovada de predare de bunuri către partea vătămată, declarațiile martorilor B. A. D., Ciorbai B., precum și declarațiile inculpatului B. G. A. prin care a recunoscut comiterea faptei.
Constatând că fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, întemeiat instanța de fond a pronunțat o hotărâre de condamnare a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere.
Critica inculpatului este întemeiată sub aspectul aplicării în cauză a legii penale mai favorabile ca urmare a intrării în vigoare începând cu data de 1.02.2014 a Codului Penal adoptat prin Legea nr. 286/2009.
Potrivit art.5 alin.1 din Codul penal, în cazul in care de la săvârșirea infracțiunii pană la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea mai favorabilă.
Prin compararea celor două legi succesive, respectiv Codul penal din 1969 și Codul penal adoptat prin Legea nr.286/2009 curtea apreciază că legea penală mai favorabilă este legea nouă, care incriminează fapta pentru care inculpatul a fost condamnat de instanța fondului în art.238 Cod penal și sancționează cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă față de pedeapsa închisorii de la 3 luni la 4 ani sau cu amendă astfel cum era prevăzută de legea veche.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului se vor avea în vedere criteriile prev. de art.74 Cod penal, respectiv gravitatea faptei comise, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, care a recunoscut și regretat fapta comisă, lipsa antecedenței penale.
Ca atare, curtea va condamna pe inculpat la o pedeapsă care să reflecte realitatea gradului de pericol social al faptei comise in raport de criteriile analizate dar și de limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei curtea apreciază că față de gradul relativ redus al faptei săvârșite astfel cum reiese din circumstanțele reale ale comiterii, dar și de împrejurarea că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, că a avut o conduită sinceră în cursul procesului penal, scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea efectivă a acesteia prin aplicarea disp.art.81 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Având în vedere că pentru infracțiunea de abuz de încredere sunt incidente disp.art.12 din Legea nr.187/2012 potrivit căreia în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii si complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă, curtea urmează a înlătura pedeapsa accesorie aplicată inculpatului de prima instanță, întrucât, potrivit art,.65 Cod pr.penală, pedeapsa accesorie se aplică condiționat de aplicarea pedepsei complementare ceea ce in cauză legea penală mai favorabilă nu prevede.
Pentru toate aceste considerente curtea, în baza art.421 alin.1 pct.2 lit. a cod procedură penală, va admite apelul formulat de apelantul inculpat B. G. A. împotriva sentinței penale nr.246/24.10.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosar nr._ ,
În baza art.423 alin.2 cod procedură penală,
Va desființa în parte sentința penală nr.246/24.10.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosar nr._ și rejudecând dispune:
În baza art.386 cod procedură penală în referire la art.5 cod penal, va dispune schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul B. G. A. din infracțiunea prev. de art.213 cod penal în infracțiunea prev. de art.238 cod penal.
În baza art.238 cod penal, va condamna pe inculpatul B. G. A. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art.12 din Legea nr.187/2012, va inlătura aplicarea pedepsei accesorii.
În baza art.81 cod penal în ref. la art.15 din Legea nr.187/2012, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza art.82 cod penal, va stabili termen de încercare de 3 ani, termen compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de 2 ani.
În baza art.359 cod procedură penală, va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe dacă nu sunt contrare prezentei decizii.
În baza art.275 alin.3 cod procedură penală,
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
În baza art.272 alin.1 cod procedură penală,
Onorariul parțial avocat oficiu, în sumă de 50 lei se va avansa din fondurile MJ, în favoarea avocat N. E. N..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art.421 alin.1 pct.2 lit. a cod procedură penală,
Admite apelul formulat de apelantul inculpat B. G. A. împotriva sentinței penale nr.246/24.10.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosar nr._ ,
În baza art.423 alin.2 cod procedură penală,
Desființează în parte sentința penală nr.246/24.10.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosar nr._ și rejudecând dispune:
În baza art.386 cod procedură penală în referire la art.5 cod penal,
Dispune schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul B. G. A. din infracțiunea prev. de art.213 cod penal în infracțiunea prev. de art.238 cod penal.
În baza art.238 cod penal,
Condamnă pe inculpatul B. G. A. - fiul lui T. și A.-D., născut la data de 08.04.1991 în oraș Ocna M., jud. A., cu domiciliul în comuna B., ., jud. C., fără ocupație, fără loc de muncă, CNP_ la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art.12 din Legea nr.187/2012, înlătură aplicarea pedepsei accesorii.
În baza art.81 cod penal în ref. la art.15 din Legea nr.187/2012,
Dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza art.82 cod penal,
Stabilește termen de încercare de 3 ani, termen compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de 2 ani.
În baza art.359 cod procedură penală,
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe dacă nu sunt contrare prezentei decizii.
În baza art.275 alin.3 cod procedură penală,
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
În baza art.272 alin.1 cod procedură penală,
Onorariul parțial avocat oficiu, în sumă de 50 lei se va avansa din fondurile MJ, în favoarea avocat N. E. N..
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.03.2014.
Președinte,Judecător,
E. C. M. M. U.
Grefier,
C. C.
Jud.fond - L.D.
Red.dec.jud. – M.U.
Tehnodact.gref.C.C.
6 ex./01.04.2014
← Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 773/2014.... → |
---|