Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 135/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 135/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 6337/212/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 135/P

Ședința publică din 13 martie 2014

Completul compus din:

Președinte - A. I.

Judecător - V. L.

Grefier - I. C.

Cu participarea Ministerului Public – prin procuror – R. C.

S-a luat în examinare apelul penal declarat de inculpatul J. D. – domiciliat în Techirghiol, .. 44, jud. C., împotriva sentinței penale nr. 1070 din data de 27.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect OUG 195/2002.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.02.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27.02.2014 și 13.03.2014, când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Cu privire la apelul penal de față constată următoarele;

Pronunțând sentința penală nr. 1070 din 27.09.2013 în dosarul nr._ Judecătoria C. a hotărât;

„În baza art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.37 lit.a C.penal și art. 320 ind.1 alin.7 C.pr.penală condamnă pe inculpatul J. D.( fiul lui P. și L., născut la data de 23.01.1985 în Hârșova, jud. C., domiciliat în localitatea Techirghiol, .. 44, jud. C. CNP_)la pedeapsa de 1 anînchisoare.

În baza art 83 c.pen revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sent pen nr 605/13.05.2009 a Judecătoriei C., revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sent pen nr 1451/22.12.2009 a Judecătoriei C., revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sent pen nr 331/26.03.2010 a Judecătoriei C..

Constată că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sp. nr. 605/2009, nr.1451/2009 și nr.331/2010 pronunțate de Judecătoria C. sunt concurente.

Descontopește pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului J. D. prin s.p nr. 331/26.03.2010 a Judecătoriei C. și repune în individualitatea lor pedepsele de :10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.e,g,i C.penal și 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.e,g,i C.penal .

În baza art.33 lit.a și 34 lit.b C.penal contopește pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr.605/2009 a Judecătoriei C., pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr.1451/2009 a Judecătoriei C., pedepsele de 10 luni închisoare, 2 ani închisoare și 2 ani închisoare aplicate inculpatului prin s.p. nr.331/26.03.2010 a Judecătoriei C., aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Adaugă pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea ce a făcut obiectul prezentei judecăți în final inculpatul J. D. executând pedeapsa de 3 ani închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenție potrivit art.57 C.penal.

În baza art 71 c.pen interzice inculpatului drepturile prevazute de art 64 lit a teza a II-a și lit b c.pen .

În baza art.189 C.pr.penală onorariul avocatului din oficiu în cuantum 200 lei conform împuternicirii nr.1696/15.03.2013 se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în favoarea Baroului C..

În baza art 191 c.pr.pen obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.”

Pentru a se pronunța în sensul celor menționate judecătoria a reținut următoarele;

„Prin Rechizitoriul nr.6596/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta, înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanta la data de 27.02.2013 ,sub nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului J. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic.art.37 lit.a C.penal.

În ședința de judecată din data de 12.09.2013, inculpatul a arătat că dorește ca judecata să se facă potrivit art. 320 ind.1 C.p.p., a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa în actul de sesizare, solicitând să nu se mai administreze alte probe în fața instanței, ci judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a arătat că le cunoaște și le însușește, respectiv: procesul verbal întocmit de agenții de poliție cu ocazia depistării inculpatului J. D. la volanul autoturismului înmatriculat sub nr._ , proces verbal de verificare, adresa nr._ din 14.05.2012 a Serviciului Rutier C., declarațiile martorilor I. Selver și C. C., declarațiile inculpatului.

Prin actul de inculpare s-a reținut următoarea situație de fapt:

În noaptea de 17/ 18.04.2012, in jurul orei 02,40, un echipaj format dintr-un agent de poliție din cadrul Poliției Orașului Techirghiol și un plutonier major din cadrul IJJ C., fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la intersecția dintre . T. din orașul Techirghiol a efectuat semnal acustic și luminos de oprire autoturismului marca Dacia 1310, înmatriculat sub nr._ care circula pe .> Întrucât conducătorul autoturismului nu a oprit, echipajul de poliție a pornit in urmărirea acestuia cu autoturismul de serviciu, urmarindu-1 pe . distanța de aproximativ 800 de metri, unde conducătorul respectivului autoturism a virat stânga pe . după o distanță de 100 metri.

Procedându-se la identificarea și legitimarea conducătorului auto s-a constatat că acesta este inculpatul J. D., precum și că acesta nu posedă permis de conducere. În ceea ce privește refuzul său de a opri la efectuarea semnalului de oprire, inculpatul a declarat că a încercat să fugă întrucât nu posedă permis de conducere, însă a decis să oprească autoturismul pe care îl conducea în momentul în care a conștientizat greșeala pe care o face fugind.

Cu privire la ceilalți pasageri ai autoturismului, s-a constatat că aceștia sunt martorii I. Selver și C. C., în prezența cărora inculpatul a declarat organelor de poliție că nu posedă permis de conducere, fapt confirmat, atât de declarațiile acestora, cât și de adresa nr._ din data de 14.05.2012 a Serviciului Rutier C. din care rezultă că acesta nu figurează în evidențele informatizate ca fiind posesor al permisului de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Instanța constată că fapta există,constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpatul J. D..

Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului J. D. care în noaptea de 17/18.04.2012, în jurul orei 02,40, a condus pe drumurile publice autoturismul marca Dacia 1310, înmatriculat sub nr._, fără să posede permis de conducere, fiind depistat pe . Techirghiol, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere,faptă prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002.

Sub aspect subiectiv inculpatul a actionat cu intentie directa.

Din fișa de caziera inculpatului rezultă că acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 605/13.05.2009 a Judecătoriei C. la pedeapsa de 10 luni închisoare în condițiile art.81 C.penal, prin s.p. nr.1451/2009 a Judecătoriei C. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare în condițiile art.81 C.penal ,iar prin sp. nr. 331/26.03.2010 a Judecătoriei C. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare în condițiile art.81 C.penal, infracțiunea ce a făcut obiectul prezentei judecăți fiind comisă pe durata termenelor de încercare stabilite prin cele 3 sentințe penale, astfel că sunt îndeplinite condițiile recidivei postcondamnatorii, instanța urmând a reține incidența art.37 lit.a C.penal.

La individualizarea pedepsei ce urmeaza a fi aplicată inculpatului instanta va avea in vedere criteriile prevazute de art. 72 C. pen si anume: dispozițiile din partea generala a Codului penal, limitele de pedeapsa prevăzute pentru infracțiunea conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, gradul de pericol social al infracțiunii dat de modalitatea concreta de săvârșire, agenții de poliție au fost nevoiți să plece în urmărirea autoturismului condus de inculpat întrucât acesta nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de polițiști, relațiile sociale încălcate privitoare la siguranța circulației pe drumurile publice, persoana inculpatului care nu se afla la primul conflict cu legea penala, condamnat antereior în 3 rânduri pentru comiterea aceluiași gen de infracțiuni, ceea ce denotă că inculpatul nu a conștientizat că trebuie să-și adapteze comportamentul la normele sociale ocrotite de lege și pe care a înțeles să le încalce în repetate rânduri.

F. de aceste considerente instanța apreciază ca scopul preventiv educativ al pedepsei prevăzut de lege pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere poate fi atins prin aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare, limitele speciale fiind reduse cu o treime potrivit art. 320 ind.1 alin. 7 C.p.p.având în vedere procedura specială aplicată în cauza.

Întrucât infracțiunea ce a făcut obiectul prezentei judecăți a fost săvârșită în cursul termenelor de încercare, în baza art 83 c.pen instanța va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sent pen nr 605/13.05.2009 a Judecătoriei C., va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sent pen nr 1451/22.12.2009 a Judecătoriei C., va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sent pen nr 331/26.03.2010 a Judecătoriei C..

Se va constata că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sp. nr. 605/2009, nr.1451/2009 și nr.331/2010 pronunțate de Judecătoria C. sunt concurente.

Va descontopi pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului J. D. prin s.p nr. 331/26.03.2010 a Judecătoriei C. și va repune în individualitatea lor pedepsele de: 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.e,g,i C.penal și 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.e,g,i C.penal .

În baza art.33 lit.a și 34 lit.b C.penal vor fi contopite pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr.605/2009 a Judecătoriei C., pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr.1451/2009 a Judecătoriei C., pedepsele de 10 luni închisoare, 2 ani închisoare și 2 ani închisoare aplicate inculpatului prin s.p. nr.331/26.03.2010 a Judecătoriei C.,va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Va fi adăugată pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea ce a făcut obiectul prezentei judecăți în final inculpatul J. D. va executa pedeapsa de 3 ani închisoare.

Pedeapsa se va executa în regim de detenție potrivit art.57 C.penal.

În baza art 71 c.pen va interzice inculpatului drepturile prevazute de art 64 lit a teza a II-a și lit b c.pen .

În baza art.189 C.pr.penală onorariul avocatului din oficiu în cuantum 200 lei conform împuternicirii nr.1696/15.03.2013 va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în favoarea Baroului C.. de

În baza art 191 c.pr.pen va obliga inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.”

Împotriva sentinței penale nr. 1070 din 27.09.2013 Judecătoria C. a declarat apel, în termen legal, inculpatul J. D., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate în privința individualizării pedepsei, solicitând reducerea cuantumului acesteia urmare conduitei procesuale corespunzătoare și prevalării de dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală din 1968.

Examinând sentința penală nr. 1070 din 27.09.2013 a Judecătoriei C. raportat la critica din apelul inculpatului J. D., la probatoriul administrat, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, curtea reține următoarele;

Situația de fapt constând în conducerea de către inculpatul apelant J. D., în noaptea de 17/18.04.2012 a autoturismului marca Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare_ pe . Techirghiol, fără a poseda permis de conducere a fost probată, fără echivoc, cu procesul-verbal întocmit de agenții de poliție cu ocazia depistării inculpatului la volanul autoturismului, procesul-verbal de verificare, adresa nr._ din 14.05.2012 a Serviciului Rutier C., declarațiile martorilor I. Selver și C. C. coroborate cu declarațiile inculpatului care a recunoscut fapta.

În drept, fapta inculpatului apelant J. D., astfel cum a fost reținută pe baza probatoriului administrat în cauză, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

În condițiile menționate, curtea constată îndeplinte cerințele legale pentru angajarea răspunderii penale a inculpatului apelant J. D. și că cererea acestuia de a fi judecat în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 Cod procedură penală din 1968 a fost în mod corect admisă de prima instanță.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului apelant judecătoria a reținut în mod temeinic și legal starea de recidivă post condamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal din 1968 în condițiile în care fapta ce face obiectul cauzei a fost săvârșită în termenele de încercare pentru suspendarea condiționată a executării pedepselor de 10 luni închisoare, 1 an și 4 luni închisoare și de 2 ani închisoare, aplicate prin sentințele penale nr. 605/2009, nr. 1451/2009 și nr. 331/2010 pronunțate de Judecătoria C., toate infracțiunile fiind concurente.

Având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal din 1968 dar și aplicabilitatea prevederilor art. 3201 Cod procedură penală din 1968, curtea apreciază că pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată de instanța de fond pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal din 1968 a fost corect individualizată.

Nefiind identificate elemente care să justifice reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului apelant J. D., dar și starea de recidivă a acestuia,curtea constată că nu există temeiuri pentru reducerea cuantumului pedepsei de 1 an închisoare, urmând să respingă critica din apelul inculpatului în această privință.

Potrivit Codului penal intrat în vigoare la 1.02.2014 infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, reținută în sarcina inculpatului J. D., are corespondent în infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. 1 pentru care se prevede o pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare.

Raportat la cele ce preced, curtea, în temeiul prevederilor art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelul inculpatului J. D. și va desființa în parte sentința penală nr. 1070/27.09.2013 a Judecătoriei C. și, în rejudecare, va face aplicarea prevederilor art. 5 Cod penal referitor la incidența legii penale mai favorabile pe parcursul procesului penal.

D. urmare, în baza art. 386 Cod procedură penală se va schimba încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată în infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal.

În temeiul prevederilor art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal din 1968 și a art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (fost art. 3201 Cod procedură penală din 1968) va fi condamnat inculpatul apelant J. D. la pedeapsa de 1 an închisoare.

Dispozițiile art. 37 lit. a Cod penal din 1968 vor fi menținute, urmare faptului că au fost identificate ca legea penală mai favorabilă din perspectiva sporului de pedeapsă ce este facultativ ca aplicabilitate.

În conformitate cu prevederile art. 83 Cod penal din 1968 în referire la art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 se va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de la 10 luni închisoare,aplicată inculpatului J. D. prin sentința penală nr. 605/13.05.2009 a Judecătoriei C., a pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1451/12.12.2009 a Judecătoriei C. și a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 331/26.03.2010 a Judecătoriei C..

Se va constata că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul J. D. prin sentințele penale nr. 605/2009, nr. 1451/2009 și nr. 331/2010 ale Judecătoriei C. sunt concurente, se va descontopi pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 331/26.03.2010 a Judecătoriei C., în pedepsele componente de 10 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, de 2 ani închisoare,pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin.1 – 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal din 1968 și de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal din 1968.

Urmare aplicării prevederilor art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal din 1968 se vor contopi pedepsele de 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 605/2009 a Judecătoriei C., de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1451/2009 a Judecătoriei C. și pedepsele de 10 luni închisoare, de 2 ani închisoare și de 2 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 331/2010 a Judecătoriei C., în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În conformitate cu prevederile art. 83 Cod penal din 1968 se va adăuga la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată inculpatului J. D. în prezenta cauză pentru ca, în final,să se execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

Pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare va fi executată de inculpatul apelant J. D. în regim privativ de libertate.

Nefiind identificate alte motive de reformare a hotărârii apelate, în urma examinării din oficiu, restul dispozițiilor acesteia vor fi menținute, dacă nu contravin dispozițiilor prezentei decizii penale.

În baza prevederilor art. 272 Cod procedură penală suma de 50 lei, reprezentând onorariul din oficiu al avocatului M. V. se va plăti din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..

Conform prevederilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul J. D. - domiciliat în Techirghiol, .. 44, jud. C. împotriva sentinței penale nr.1070/27.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, pe care o desființează în parte.

Rejudecând, face aplicarea prevederilor art.5 Cod Penal referitor la incidența legii penale mai favorabile pe parcursul procesului penal și dispune;

În baza art.386 cod procedură penală schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prev.de art.86 alin.1 din O.U.G nr.195/2002 rep. în infracțiunea prev.de art.335 alin.1 din Cod Penal cu aplic.art.5 Cod Penal.

În baza art.335 alin.1 Cod Penal cu aplic.art.37 lit.a Cod Penal din 1968 și a art.396 alin.10 cod procedură penală (art.320 ind.1 alin.7 cod procedură penală din 1968).

Condamnă pe inculpatul J. D. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art.83 Cod penal din 1968 în referire la art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012, revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.605/13.05.2009 a Judecătoriei C., revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1451/12.12.2009 a Judecătoriei C. și revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.331/26.03.2010 a Judecătoriei C..

Constată că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul J. D. prin sentința penală nr.605/2009, nr.1451/2009 și nr.331/2010 ale Judecătoriei C. sunt concurente.

Descontopește pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului J. D. prin sentința penală nr.331/26.03.2010 a Judecătoriei C. și repune în individualitatea lor pedepsele de 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.86 alin.1 din O.U.G nr.195/2002, de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.e,g,i Cod Penal și 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev.de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.e,g,i Cod Penal.

În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod Penal din 1968 contopește pedepsele de 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.605/2009 a Judecătoriei C., de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1451/2009 a Judecătoriei C. și de 10 luni închisoare, 2 ani închisoare și 2 ani închisoare, aplicate prin sentința penală nr.331/2010 a Judecătoriei C., în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Adaugă pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză, pentru ca, în final inculpatul J. D. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenție.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate dacă nu dispozițiilor prezentei decizii penale.

În baza art.275 alin.3 cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

În baza art.272 cod procedură penală, suma de 50 lei, reprezentând onorariul din oficiu M. V. se plătește din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.03.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A. I. V. L.

GREFIER,

I. C.

Red.jud. V.L.

Jud. fond. C.R.

4 ex./16.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 135/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA