Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 258/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 258/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 9045/118/2013/a11
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 258/P
Ședința publică din data de 07 noiembrie 2014
Președinte: C. C.
Cu participare Grefier: M. V.
Ministerul Public –prin procuror R. G. C.
S-a luat în examinare contestația formulată de inculpatul G. O. S. – deținut în P. P. Albă, județ C., fiul lui G. și al lui E., născut la 13.06.1975, împotriva încheierii de ședință din data de 27.10.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ 3, având ca obiect verificare măsură preventivă (art. 206 Cod procedură penală), inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 1157/P/2013 din 21.10.2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 Cod penal, art. 174 lit. i Cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.11.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen de pronunțare la data de 07.11.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra contestației de față:
Prin încheierea de ședință din data de 27.10.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ 3, în baza art.362 alin.2 raportat la art.208 alin.4 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul G. O. S..
A fost respinsă, ca nefondată, cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că până la acest moment procesual măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată, prelungită și menținută în condiții de legalitate și temeinicie, cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie la momentul luării măsurii și ulterior la prelungirea și menținerea acesteia.
Deși cercetarea judecătorească este pe punctul de a fi finalizată, prima instanță consideră că în cauză nu au intervenit elemente noi, favorabile inculpatului care să justifice luarea față de acesta a unei măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate. Astfel, se apreciază că temeiurile care au stat la baza luării, prelungirii și menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și justifică privarea în continuare de libertate a acestuia.
Din interpretarea dispozițiilor art.223 Cod procedură penală rezultă că o primă condiție esențială pentru a se putea dispune în continuare menținerea arestării preventive a inculpatului este să existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune.
Referitor la prima condiție pretinsă de legiuitor, tribunalul constată că aceasta este fundamentată și subzistă și la acest moment, având în vedere că din materialul probator administrat până în prezent în cauză rezultă date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că există o suspiciune rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit o infracțiune.
În acest sens, relevante sunt probele administrate în cursul procesului penal, din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi comis o infracțiune, condiție impusă de art.223 Cod procedură penală.
De asemenea, și în acest stadiu procesul este incidentă ipoteza prevăzută de art.223 alin.2 Cod procedură penală, cu privire la infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul, putându-se aprecia, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a antecedentelor penale și a celorlalte împrejurări privitoare la persoana inculpatului, că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea stării de pericol concret pentru ordinea publică.
Totodată, măsura arestării preventive are caracter necesar și proporțional față de circumstanțele cauzei, pentru asigurarea desfășurării în condiții bune a procedurii judiciare, conform art.202 alin.1 Cod procedură penală.
În egală măsură, cea de-a doua cerință impusă de dispozițiile art.223 alin.2 Cod de procedură penală există și justifică în continuare privarea inculpatului de libertate, luându-se în considerare natura și gravitatea faptei imputate, circumstanțele concrete bănuite de săvârșire a faptei, consecințele cauzate, constând în decesul unei persoane, atitudinea inculpatului și datele care caracterizează persoana acestuia.
În ceea ce privește acest ultim criteriu, este real că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, este integrat social, are ocupație, însă aceste circumstanțe personale favorabile nu pot estompa acele elemente care imprimă faptei un grad ridicat de pericol social, de natură a justifica menținerea stării de detenție, ele constituind un argument solid în favoarea restrângerii libertății persoanei, în acord cu exigențele art.5 din CEDO.
Analizând măsura arestării preventive a inculpatului și din perspectiva dispozițiilor art.5 paragraf 1 litera c din Convenție, tribunalul constată că sunt îndeplinite exigențele acestui text de lege, arestarea inculpatului până la acest moment procedural fiind legitimă.
Tribunalul apreciază că pericolul social concret pentru ordinea publică subzistă în continuare și rezidă atât din gravitatea infracțiunii de care este acuzat inculpatul, dar și din reacția publicului față de săvârșirea acesteia, cunoscut fiind faptul că anumite infracțiuni pot produce o anumită „tulburare socială" de natură a justifica o măsură privativă de libertate pentru o anumită perioadă de timp.
Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se poate face luându-se în considerare și circumstanțele concrete ale fiecărui caz, respectiv conduita organelor judiciare, comportamentul părților, specificul probațiunii, complexitatea cauzei, pentru a se vedea în ce măsură există indicii cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.
În referire la apărarea inculpatului - în sensul de a se constata lipsa de necesitate a menținerii măsurii arestării preventive, precum și problema rezonabilității acesteia, datorită trecerii unui interval de treisprezece luni de la data de 27.07.2014, încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu fiind forțată și nemotivată, în condițiile în care urmărirea penală a fost începută pentru ucidere din culpă, fiind schimbată după mai puțin de o oră în omor calificat - tribunalul constată că aceste din urmă aspecte țin de fondul cauzei și nu fac obiectul analizei de față, iar simplul fapt al scurgerii timpului nu reprezintă un argument îndestulător, fără alte indicii favorabile înlocuirii arestării preventive cu arestul la domiciliu, remarcându-se astfel că termenul rezonabil al măsurii preventive dispuse față de inculpat se apreciază nu „in abstracto”, ci în funcție de circumstanțele reale ale cauzei și de persoana inculpatului.
De asemenea, instanța constată că pericolul concret pentru ordinea publică nu s-a diminuat prin trecerea timpului, întrucât acesta derivă din rezonanța socială puternic negativă a infracțiunii reținute - cu un pericol social extrem, care a dus, în opinia acuzării la pierderea vieții unui om, legitimitatea menținerii în detenție a inculpatului fiind apreciată în funcție de particularitățile speciale ale cauzei, de gravitatea, modalitatea de săvârșire a infracțiunii, precum și de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, toate aceste elemente impunând în continuare protejarea interesului public, respectiv a ordinii publice.
Asupra cererii de înlocuire arest preventiv cu măsura arestului la domiciliu, Curtea constată că deși în cauză cercetarea judecătorească este aproape finalizată, temeiurile care au determinat inițial arestarea și ulterior menținerea măsurii nu s-au schimbat și nici nu au apărut împrejurări noi, favorabile inculpatului, de natură să justifice înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai puțin restrictivă, așa cum este măsura preventivă a arestului la domiciliu, care la acest moment apare inoportună și nejustificată.
Prin urmare, în condițiile în care cerințele prevăzute de art.242 alin.2 Cod procedură penală, privind înlocuirea măsurii arestării preventive nu sunt îndeplinite, măsura cea mai adecvată stadiului procesual actual este aceea a arestării preventive, măsură ce corespunde atât cerințelor art.202 alin.1 din același Cod, cât și exigențelor jurisprudenței CEDO în materie.
În termen legal, împotriva acestei încheieri de ședință inculpatul G. O. SEBASTIN a formulat contestație, solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, motivând că privarea sa de libertate este inoportună și nerezonabilă, în raport cu stadiul avansat al judecății și noua situația de fapt ce rezultă din probe, diferită celei susținute în acuzare. Se arată, astfel, că noile declarații obținute pe parcursul cercetării judecătorești pun în evidență comiterea de către inculpat a unei alte infracțiuni decât cea de omor calificat, respectiv ucidere de culpă și că prelungirea nejustificată a probatoriului nu este imputabilă inculpatului, neputându-se demonstra că acesta ar periclita buna desfășurare a procesului penal sau ordinea publică, în contextul circumstanțelor personale favorabile.
Criticile sunt nefondate.
Așa cum se evidențiază prin actele dosarului, împotriva inculpatului G. O. S. există suficiente elemente probatorii, care confirmă existența unei fapte de natură penală, în sensul prevăzut de art.202 alin.1 Cod procedură penală și care, indiferent de caracterizarea juridică ce poate fi dată cu ocazia soluționării fondului cauzei, se circumscriu condițiilor generale de aplicare a măsurilor arestării preventive, din rațiuni de ordine publică și bună înfăptuire a justiției, situate mai presus de interesul individual.
Deși apărarea contestă încadrarea juridică din rechizitoriu, față de acesta există indicii de săvârșire a unei infracțiuni îndreptate împotriva vieții persoanei, poziția subiectivă a autorului, conturată prin probe, fiind caracteristică intenției indirecte, care permite calificarea faptei ca fiind omor.
Luând în considerare și posibilitatea ca inculpatul să fi acționat sub imperiul culpei, Curtea nu exclude posibilitatea ca și această faptă să justifice menținerea în continuare a măsurii arestării preventive, în condițiile în care împrejurările comiterii ei, alături de cele ulterioare accidentării victimei, denotă pericolul social ridicat al infracțiunii, datorită consecințelor grave și indiferenței autorului față de rezultatul produs.
Astfel, potrivit acuzației penale descrise prin rechizitoriu, în sarcina inculpatului se reține că la data de 19.07.2013, în jurul orelor 03,00, conducând autoturismul marca „JEEP RUBICON” cu numărul de înmatriculare_ pe . COSTINEȘTI, a provocat căderea și proiectarea pe carosabil a victimei O. M., ce se afla urcat pe caroseria autovehiculului, în partea din spate, cauzându-i leziuni traumatice la nivelul capului și . inconștiență, care au condus, ulterior, la deces, după producerea evenimentului inculpatul ridicând victima de la fața locului, transportând-o la Vila „Talisman” ce aparține părinților săi și abandonând-o într-una din camerele de la parterul imobilului, fără a-i acorda ajutor sau a sesiza organele de specialitate.
Potrivit art.208 alin.3, cu referire la art.207 alin.4 Cod de procedură penală, măsura arestării preventive se menține atunci când subzistă temeiurile care au determinat-o sau există temeiuri noi care să o justifice.
Chiar dacă probele la care apărarea face trimitere pot suferi și o altă interpretare cu ocazia soluționării fondului cauzei, ele nu schimbă datele avute în vedere cu ocazia luării și menținerii măsurii arestării preventive, circumstanțele de fapt analizate până la acest moment procesual nefiind modificate, astfel încât să justifice luarea unei măsuri preventive alternative.
Deși în aparență opinia medico-legală extrajudiciară pare a confirma punctul de vedere al apărării, acest mijloc de probă trebuie apreciat în contextul tuturor probelor administrate în cauză, așa cum dispozițiile art.103 Cod procedură penală o impun, neputându-se considera că poziția subiectivă a inculpatului ar excede tuturor condițiilor impuse de lege, pentru ca fapta ce i se reține în sarcină să nu poate fi caracterizată ca și infracțiune.
De altfel, cu ocazia cercetării autoturismului, au fost găsite pete de sânge cu aspect coagulat, fapt ce confirmă ideea că victima a fost așezată acolo în poziția șezut, inculpatul putând-o vedea în starea gravă în care s-ar fi aflat imediat după căderea la sol.
Iată, așadar, că probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, astfel încât orice analiză în acest sens ar fi prematură, orice operațiune de interpretare făcându-se prin coroborare, și nu în mod singular.
De aceea, o astfel de măsură se impune a fi menținută cu atât mai mult cu cât probele administrate la urmărirea penală sunt confirmate în cursul judecății, lipsa unor temeiuri noi, distincte de cele inițiale, nefiind de natură a atrage punerea în libertate a inculpatului, câtă vreme temeiurile primare ale arestării se mențin, confirmând acea presupunere rezonabilă de existență a faptei imputate acuzatului.
Deși se invocă de către apărare o . elemente ce țin de persoana inculpatului, acestea nu pot primi o evaluare singulară, ruptă de datele de imprimă faptei comise un grad sporit de pericol social, cunoscut fiind încă din faza de urmărire penală că inculpatul, după producerea evenimentului rutier a continuat să circule pe drumurile publice, alături de alte două persoane, cu toate că se afla în stare de ebrietate, nefiind preocupat de situația victimei și nici de riscul producerii unui nou accident de circulație.
În egală măsură, deși se prevalează de factorul timp, ca și element de apreciere al caracterului nerezonabil al măsurii arestării, inculpatul ignoră că a ascuns adevărul organelor judiciare, influențând durata anchetei penale și încercând chiar și pe parcursul judecății să ofere explicații menite a-i ușura situația juridică, refuzul de asumare a responsabilității comiterii faptei, chiar într-o modalitate care să permită o altă încadrare juridică, fiind defavorabil acestuia.
Independent de cele susținute în apărare de către inculpat, Curtea observă că în aprecierea unei posibile intenții indirecte, care să caracterizeze forma de vinovăție specifică infracțiunii de omor, sunt relevante chiar împrejurările comiterii accidentului, inculpatul acceptând să se deplaseze cu autoturismul, deși victima era așezată pe partea superioară a caroseriei autoturismului, într-o situație periculoasă, cunoscând că aceasta se află în stare de ebrietate.
În aceeași ordine de idei, există și posibilitatea, necontrazisă prin probe ca inculpatul însuși să fi acceptat posibilitatea producerii unui rezultat grav, conducând sub influența băuturilor alcoolice, pe timp de noapte, având reflexele diminuate, din cauza oboselii și consumului de băuturi alcoolice.
Tot astfel, până să provoace căderea victimei, se pare că inculpatul ar fi efectuat și viraje cu autoturismul, ceea ce ar permite unei persoane cu o pregătire medie să realizeze potențialul pericol la care era expusă victima, aflată sub influența băuturilor alcoolice.
Sub aspectul laturii subiective, relevantă este și atitudinea inculpatului din zilele ce au urmat incidentului, când acesta a afirmat față de părinții victimei și prieteni comuni că nu știe nimic despre victimă, precizând că atunci când s-a despărțit de victimă nu se întâmplase nici un accident, dar prezentând și diverse stări de fapt contradictorii.
Conduita inculpatului ar putea să ascundă faptul că acesta avea reprezentarea exactă a faptei și urmărilor acesteia, dar a încercat să ascundă realitatea, pentru a evita răspunderea sa penală.
Deși sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul se pare că a fost în măsură să acționeze de o manieră care să îl disculpe, ducând victima la vila „Talisman”, sub pretextul că nu este într-o stare gravă, deși martori oculari percepuseră contrariul.
Astfel, Curtea constată că în cauză se mențin aprecierile avute în vedere anterior, cu privire la existența unei suspiciuni rezonabile de comitere a unei infracțiuni, în favoarea inculpatului neintervenind elemente noi.
De asemenea, în cauză este incident și temeiul prevăzut de art.223 alin.2 Cod procedură penală, starea de pericol concret pentru ordinea publică fiind în mod corect evaluată după analizarea gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care inculpatul provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia.
Cazul prevăzut de art.223 alin.2 Cod procedură penală este incident în continuare, în raport de natura și gravitatea acuzației penale aduse, rezultatul produs și starea de insecuritate indusă colectivității, specifică acestui gen de infracțiuni, ci și în raport de întreaga conduită a inculpatului, premergătoare și ulterioară rezultatului mai grav, acesta înțelegând a conduce în două rânduri un autoturism pe drumurile publice, fiind sub influența băuturilor alcoolice, atât anterior deplasării la Vila „Talisman”, cât și după despărțirea de partea vătămată.
Inculpatul a avut o conduită prin care a pus în pericol viața victimei, rezultatul fiind chiar decesul acesteia, însă a continuat să pericliteze în mod repetat siguranța participanților la trafic, ignorând posibilitatea producerii unor consecințe mai grave și la adresa celor două persoane de sex feminin ce l-au însoțit în deplasarea ulterioară despărțirii de victimă, pe când acesta se afla într-o puternică stare de surescitare nervoasă, care, combinată cu starea de oboseală și urmările inerente consumului ridicat de băuturi alcoolice, ar fi putut avea urmări dintre cele mai tragice.
Inculpatul a avut, așadar, o conduită necorespunzătoare, abandonând victima, cu care se afla în relații deosebit de apropiate, deși starea acesteia era una foarte gravă, cel mai probabil pentru a evita tragerea sa la răspundere penală, apreciere ce este susținută și de poziția sa atât în cursul procesului, dar și de persoanele apropiate victimei.
De aceea, modalitatea în care a procedat inculpatul, lipsa de compasiune față de victimă și urmărire propriului interes justifică și la acest moment procesual privarea sa de libertate.
Singurele elemente obiective care sunt susceptibile de a fi suferit modificări față de anterioara verificare a măsurii arestării preventive sunt relevate de trecerea timpului și, implicit, mărirea duratei în care inculpatul este privat de libertate, precum și de posibila diminuare a rezonanței faptei.
Este evident că prin trecerea timpului se estompează din rezonanța socială a faptei, ceea ce impune aprecierea necesității menținerii arestării preventive, mai ales că privarea de libertate durează de o perioadă mai mare de timp. Totuși, chiar și în prezența acestor elemente, Curtea apreciază că măsura arestării preventive este în continuare proporțională circumstanțelor cauzei, gravității faptei și conduitei procesuale a inculpatului. Deși durata arestării preventive a inculpatului este apreciabilă, caracterul rezonabil al acesteia nu este încălcat, dacă se au în vedere împrejurările concrete ale cauzei, cum ar fi poziția procesuală oscilantă a inculpatului, posibila intenție de a ascunde urmările faptei sale, care au impus administrarea a numeroase mijloace de probe în ambele faze procesuale parcurse, aspect ce a influențat decisiv durata procedurii judiciare.
De aceea, deși cercetarea judecătorească este pe punctul de a fi îndeplinită, prin raportare la probele strânse în acuzare, în cauză durata maximă a arestării, permisă de lege, este departe de a atinsă, ținând seama de dispozițiile art.239 alin.1 Cod procedură penală și limitele speciale ale pedepsei închisoarea prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă.
Astfel fiind, scopul măsurii preventive nu poate fi atins prin măsura preventivă a arestului la domiciliu, singura măsură preventivă aptă să asigure buna desfășurare a procesului penal fiind măsura arestării preventive, care prin specificul său asigură aducerea la îndeplinire a scopului urmărit de legiuitor.
În lumina considerentelor mai sus arătate, Curtea, în baza art.4251 alin.7 pct.1 litera b, raportat la art.206 Cod de procedură penală, va respinge ca nefondată contestația formulată de către inculpatul G. O. S. împotriva încheierii de ședință din data de 27.10.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ 3.
În baza art.275 alin.2 Cod de procedură penală, Curtea va obliga inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b, raportat la art.206 Cod de procedură penală, respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul G. O. S. împotriva încheierii de ședință din data de 27.10.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ 3.
În baza art.275 alin.2 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. M. V.
Jud. fond. L.I. B.
Tehnored. dec. Jud. C.C.
2 ex. / 10.11.2014
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 145/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
