Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 222/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 222/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 537/36/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE PENALĂ Nr. 222/P/C
Ședința publică de la 15 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. C.
Grefier - C. A.
Cu participarea Ministerului Public prin
Procuror D.N.A. - O. B.
Pe rol judecarea contestației formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – S. Teritorial C. împotriva încheierii de ședință din data de 10.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.358 Cod de procedură penală, au răspuns:
- intimatul inculpat T. M. V., asistat avocat ales A. A.;
- intimata inculpată B. A., asistată de avocat ales M. L..
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor art. 258-262 Cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Constatând că nu sunt cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de formulat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, în temeiul art.4251 alin.7 pct.2 lit.a Cod pr.penală, solicită admiterea contestației, desființarea încheierii pronunțate de Tribunalul C. la data de 10.09.2014 și, rejudecând, respingerea cererilor formulate de inculpați de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, respectiv măsura arestului la domiciliu formulate de inculpați.
Apreciază că, în mod nejustificat, instanța de fond a considerat că deși, în raport de gravitatea faptelor reținute în sarcina fiecărui inculpat, respectiv infracțiuni de corupție și deși s-ar putea aprecia că, în raport de aceasta, măsura arestului preventiv ar putea fi considerată proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse, nu ar fi necesară îndeplinirii scopului pentru care se dispune, în motivare fiind enumerate mai multe aprecieri din jurisprudența națională, cât și jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului. Instanța de fond a arătat, în esență, că, raportat și la data săvârșirii faptelor și timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive față de inculpați, nu mai este necesară adoptarea unei măsuri atât de aspre.
Apreciază că, tocmai în raport de constatarea îndeplinirii condițiilor în ceea ce privește existența măsurii arestării preventive, constatare care s-a realizat cu puțin timp înainte de a se analiza aceste cereri de înlocuire, când s-a apreciat și asupra unei eventuale luări a unor măsuri preventive alternative prevăzute de legislația națională, în raport de măsura arestării preventive și s-a statuat, atât de către instanța de fond, cât și de către instanța de control judiciar că în cauză se impunea menținerea stării de arest preventiv, în raport de aceste aspecte, dar și de gravitatea faptelor, infracțiuni de corupție și, mai ales, modalitatea de comitere a acestora și funcțiile pe care inculpații le dețineau la momentul comiterii faptelor, singura măsură aptă că asigure îndeplinirea scopurilor prevăzute de art.202 Cod pr.penală este arestarea preventivă. Această măsură preventivă este necesară atât pentru asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, cât și al împiedicării sustragerii de la judecată sau de la prevenirea săvârșirii unor alte fapte de natură penală. Solicită a se avea în vedere sumele ce formează obiectul infracțiunii de corupție, sume care sunt considerate a fi mari, precum și comportamentul procesual al inculpaților pe parcursul urmăririi penale și în procedura Camerei preliminare, toarte acestea conducând la concluzia că, deși arestarea preventivă a fost dispusă în urmă cu cca. 3 luni, se încadrează într-un termen de rezonabilitate prevăzut de lege și conotația comiterii unor astfel de fapte în conștiința opiniei publice nu s-a diminuat odată cu trecerea timpului.
Față de aceste motive, solicită admiterea contestației, desființarea încheierii pronunțate de Tribunalul C. la data de 10.09.2014 și, rejudecând, respingerea cererilor formulate de inculpați de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, respectiv măsura arestului la domiciliu formulate de inculpați.
Apărătorul intimatei inculpate B. A., avocat ales M. L., având cuvântul, solicită respingerea contestației formulate de P., urmând a se avea în vedere ca starea de arest preventiv să nu se confunde cu executarea, în avans, a unei eventuale pedepse, ce ar contraveni prezumției de nevinovăție de care inculpata se bucură la acest moment, principiu consacrat constituțional.
Apreciază că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că, dacă s-ar înlocui măsura arestului preventiv privind pe inculpata B. A., cu controlul judiciar, scopul măsurilor preventive nu ar avea de suferit, din perspectiva celor trei condiții prev. de art.202 alin.1 Cod pr.penală, respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată, ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
În mod corect instanța de fond a apreciat că buna desfășurare a procesului penal nu ar fi impietată dacă inculpata ar fi judecată în condițiile disp. art.211 Cod pr.penală, raportându-se la persoana inculpatei, o persoană cu o anumită pregătire, integrată social, astfel că buna desfășurare a procesului penal ar putea fi asigurată având în vedere aceste considerente, dar și prevederile disp. art.215 Cod pr.penală. Astfel, în opinia instanței de fond, la care se raliază, buna desfășurare a procesului penal poate fi realizată, pentru că, încălcarea obligațiilor stabilite în sarcina inculpatei, ar atrage revenirea acesteia în stare de arest preventiv.
Corect a reținut instanța de fond că nu ar exista nici riscul ca inculpata să se sustragă de la judecarea cauzei, în acest sens solicită a se avea în vedere că inculpata s-a prezentat la sediul D.N.A. când a fost chemată, înainte de a fi citată, fără a fi nevoie de intervenția organelor statului.
De asemenea, inculpata are tot interesul să se prezinte la proces, fiind direct interesată să se afle adevărul.
În privința prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni, solicită a se avea în vedere, așa cum a apreciat și instanța de fond, că în condițiile în care inculpata a fost suspendată din funcție, ulterior dându-și demisia, nu poate comite fapte de natura celei cu privire la este cercetată în cauza de față, fiind greu de crezut că va mai deține vreo funcție care să îi permită săvârșirea vreunei astfel de infracțiuni.
Față de profilul inculpatei, apreciază că nu există riscul ca inculpata B. A. să săvârșească alt gen de infracțiuni de natură penală, precum nici de genul faptelor care i se rețin în sarcină, activități ce au un anumit specific legat de funcția deținută, astfel că procesul penal se poate desfășura în bune condiții și dacă inculpata ar fi judecată în condițiile în care s-ar înlocui măsura arestării preventive cu măsura controlului judiciar. Astfel, obligațiile ce vor fi impuse acesteia, ar fi apte să asigure buna desfășurare a procesului penal.
De asemenea, învederează instanței că împărtășește punctul de vedere al instanței de fond, care, având în vedere practica Convenției Europene a Drepturilor Omului, este de părere că magistratul care soluționează cereri ce privesc libertatea persoanei este obligat să aibă în vedere măsuri preventive cu caracter alternativ.
Față de cele expuse, apreciază că încheierea instanței de fond este legală și temeinică și solicită menținerea acesteia și respingerea contestației formulată de P..
În ce privește rezonabilitatea perioadei de arest preventiv efectuată de inculpată, apreciază că nu este corect ca această măsură să fie menținută pentru parcurgerea procedurii greoaie a Camerei preliminare, în defavoarea unei persoane care stă în arest preventiv și care nu a îngreunat cu nimic urmărirea penală. În cauză a solicitat doar readministrarea probelor.
Apărătorul intimatul inculpat T. M. V., avocat A. A., solicită respingerea contestației formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – S. Teritorial C. împotriva încheierii de ședință din data de 10.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._, motivele acestei solicitări fiind cuprinse în hotărârea instanței de fond, pe care și-o însușește.
Apreciază că judecătorul fondului este cel în măsură să aprecieze asupra chestiunilor de detaliu ale dosarului. Judecătorul fondului a avut dosarul și în procedura Camerei preliminare și a putut înțelege în ce măsură, față de gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului T. M. V., se poate discuta asupra existenței acestora, așa cu au fost reținute prin actul de inculpare, și de vinovăție, sau de elementele care trebuie luate în considerare din perspectiva prezumției de nevinovăție.
Ministerul public apreciază că vinovăția inculpatului există și prefigurează existența pedepsei în regim de detenție, dar solicită a se avea în vedere că procesul încă nu a început, inculpatul poate alege procedura simplificată, sau nu, dar la acest moment probatoriul nu mai poate fi influențat, urmând să fie administrat probatoriul în apărare. Probele administrate de Ministerul Public sunt de ordin tehnic și nu există probe certe care să dovedească existența infracțiunii și implicarea inculpatului în săvârșirea acesteia. Există denunțul, declarația denunțătorului și declarația unui martor care a aflat lucruri de la denunțător, probe care nu mai pot fi influențate în cursul cercetării judecătorești. De altfel, nici procurorul nu a constatat vreo manifestare în sensul în care inculpații ar fi dorit să influențeze bunul mers al procesului și pe calea influențării probatoriului.
Interesul inculpatului este acela de a administra probe în apărare. Astfel, față de persoana inculpatului, starea acestuia de sănătate, mediul social din care provine și în care ar putea să se întoarcă fără nici un pericol, din perspectiva săvârșirii de alte infracțiuni, sau al sustragerile de la procedurile judiciare în faza cercetării judecătorești.
Solicită a se lua în considerare și conținutul măsurii preventive care s-a dispus față de inculpatul T. M. V., arestul la domiciliu, care prezintă suficiente garanții, astfel cum este arătat în lege, pentru buna desfășurare a procesului penal, garanții pe care măsura preventivă a arestului la domiciliu este o măsură preventivă aflată la același nivel cu arestul preventiv, între aceste măsuri preventive existând asemănări puternice, în condițiile în care art.218 Cod pr.penală face trimitere la disp. art.233 Cod pr.penală, singura distincție fiind gradul de privare de libertate, respectiv locul de detenție al inculpatului față de care se ia măsura arestului la domiciliu.
Solicită a se lua în considerare și a se respinge contestația formulată de Ministerul Public și din perspectiva felului în care hotărârea instanței de fond discută despre felul măsurilor preventive alternative posibile și care trebuie să stea în atenția judecătorului și în legătură cu care instanța de fond s-a pronunțat. Astfel, solicită a se constata, din perspectiva rezonabilității duratei măsurii preventive, că nu numai scurgerea timpului reprezintă un criteriu care definește durate rezonabilă, ci, în același timp, și necesitatea unei măsuri preventive din perspectiva termenului scurs pe parcursul procedurilor judiciare .
La acest moment apreciază că nu mai este necesară măsura procesuală a arestării preventive. Arestul la domiciliu este suficient și necesar, din perspectiva argumentelor prezentate de reprezentantul Ministerului Public, precum și pentru pregătirea apărării, astfel ca inculpatul să se poată apăra, în condiții de celeritate maximă.
Solicită respingerea contestației formulate de Ministerul Public și a se avea în vedere interesul inculpatului în vederea bunei desfășurări a procesului penal.
Intimatul inculpat T. M. V., având cuvântul, învederează instanței că mai sunt 10 zile până la primul termen de judecată, din care 5-6 zile ar fi necesare pentru a se ocupa de sănătate, urmând să suporte o intervenție chirurgicală, iar restul de câteva zile pentru studierea dosarului de urmărire penală, care cuprinde peste 600 de file. A înțeles la acest moment ce este adevărul juridic, adevăr pe care vrea să îl restabilească prin pregătirea corespunzătoare a apărării, urmând să își susțină apărarea cu probe, nu pe supoziții.
Intimata inculpată B. A., având cuvântul, arată că este de acord cu apărătorul său, precum și că înțelege condițiile controlului judiciar, pe care le va respecta.
CURTEA,
Asupra contestației de față:
Prin încheierea de ședință din data de 10.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._, în baza art.242 alin.2, raportat la art.218 Cod procedură penală, a fost admisă cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu față de inculpatul T. M. V..
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului T. M. V. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.35/P/UP/05.06.2014 emis de Tribunalul C., dacă nu este arestat în altă cauză, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri.
În baza art.221 alin.1 Cod procedură penală, s-a impus inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul din ., ..E, ., Municipiul C., jud.C., fără permisiunea instanței.
În baza art.221 alin.2 Cod procedură penală, s-a dispus ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul să respecte următoarele obligații:
a)să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori este chemat;
b)să nu comunice cu coinculpata B. A. și martorii din dosar.
În baza art.221 alin.4 și 11 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
În baza art.242 alin.2, raportat la art.212 Cod procedură penală, a fost admisă cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar formulată de inculpata B. A. până la soluționarea definitivă a cauzei.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatei B. A. de sub puterea mandatului de arestare preventivă 36/P/UP/05.06.2014 emis de Tribunalul C., dacă nu este arestată în altă cauză, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri.
În baza art.215 alin.1 Cod procedură penală, s-a impus inculpatei respectarea următoarelor obligații, pe durata măsurii:
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemată;
b) să informeze de îndată instanța cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la Poliția Municipiului C., conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemată;
În baza art.215 alin.2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, s-a impus inculpatei să respecte obligația de a nu depăși limita teritorială a Municipiului C. decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar.
În baza art.215 alin.3 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Copia prezentei încheieri a fost comunicată, conform art.215 alin.5 și art.221 alin. 8 Cod procedură penală.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.53/P/2014 întocmit la data de 27.06.2014 de către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - S. Teritorial C. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților T. M. V. și B. A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.6 și art.7 lit.c din Legea nr.78/2000.
În sarcina inculpaților, s-a reținut că, la data de 13 sau 14.03.2014, cu ocazia efectuării inspecției fiscale parțiale la P.F.A. O. Erdal, ocazionată de cererea formulată de denunțătorul O. Erdal privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată, aferentă intervalului de timp 01.03._12, verificare ce a fost finalizată prin întocmirea raportului de inspecție fiscală din data de 17.03.2014, cei doi inculpați, ambii consilieri superiori în cadrul D.G.R.F.P. G. – Administrația Finanțelor Publice C. – S. Inspecție Fiscală Persoane Fizice, funcționari publici desemnați să efectueze controlul mai sus menționat, i-au pretins denunțătorului un procent de 10% din suma totală la care avea dreptul la rambursare, adică suma de 31.300 lei cu titlu de mită, în scopul de a-și îndeplini îndatoririle de serviciu, de a efectua respectivul control și a facilita obținerea de către denunțător a sumei solicitate cu titlu de rambursare TVA, cunoscând că fără această verificare plata nu putea fi efectuată. În acest context, se reține că denunțătorul a acceptat propunerea inculpaților, iar la indicația inculpatului T. M. V. le-a remis acestora suma pretinsă, în două tranșe, ambele plătite în cursul lunii martie 2014, una în valoare de 15.000 de lei., iar cea dea doua în valoare de 16.300 lei.
După sesizarea instanței prin rechizitoriu, în cursul procedurii camerei preliminare, prin încheierile din 03.07.2014 și 24.07.2014, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului C. a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu o . măsuri preventive mai ușoare, respectiv măsura arestului la domiciliu pentru inculpatul T. M. și măsura controlului judiciar pentru inculpatul B. A..
Prin încheierile de ședință nr.57/P/4.07.2014 și nr.69/P/CP/29.07.2014 pronunțate de Curtea de Apel C., soluțiile judecătorului de cameră preliminară din cadrul primei instanțe au fost desființate, menținându-se măsura arestării preventive a celor doi inculpați.
La debutul fazei cercetării judecătorești, măsura arestului preventiv a fost reanalizată, judecătorii Tribunalului C. (prin încheierea de ședință din 22.08.2014) și Curții de Apel C. (prin încheierea de ședință din 29.08.2014) apreciind că se impune menținerea acestei măsuri preventive, respingând cererile privind înlocuirea cu măsuri preventive mai puțin restrictive.
Luând în considerare probatoriul existent la dosarul de urmărire penală, argumentele expuse anterior în cuprinsul acestor încheieri, inclusiv în hotărârile instanțelor de control judiciar, ținând seama de intervalul de timp scurs de la data la care au fost analizate măsurile preventive luate și menținute față de inculpați, de aproximativ 50 de zile, de faza procesuală în care se află în prezent dosarul și de momentul apropiat debutului cercetării judecătorești, tribunalul apreciază că măsura arestului preventiv nu mai este necesară scopului pentru care a fost dispusă.
Potrivit art.362 alin. 1 Cod procedură penală, instanța se pronunță la cerere sau din oficiu cu privire la luarea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.
De asemenea, potrivit art.242 Cod procedură penală, măsura preventivă se înlocuiește din oficiu sau la cerere cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
În conformitate cu dispozițiile art.202 Cod procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia (alin.3).
În opinia primei instanțe, și la acest moment procesual, deși măsura arestului preventiv ar putea fi considerată ca proporțională cu gravitatea acuzației penale, ea nu este necesară scopului pentru care a fost dispusă.
Proporționalitatea măsurii preventive cu gravitatea învinuirii este generată de acuzația ce planează asupra inculpaților, care este de o greutate ce justifică dispunerea unei măsuri preventive, având în vedere că faptele de corupție subminează imaginea privind probitatea profesională și ținuta morală pe care trebuie să le prezinte un funcționar public, ce îndeplinește atribuții de control financiar, asigurând legalitatea desfășurării activităților financiare; de asemenea, ele subminează principiile de bună administrație, echitate și justiție socială, împiedică dezvoltarea economică și pune în pericol stabilitatea instituțiilor democratice, alături de fundamentele morale ale societății, sentimentul de neîncredere generat slăbind autoritatea corpului funcționarilor publici.
Gravitatea acuzației penale mai are însă și o altă dimensiune, generată de forța argumentelor acuzării, respectiv de indiciile care justifică bănuiala legitimă că inculpații au comis infracțiunile de corupție, acestea fiind mai puternice în cazul inculpatului T. M. V. și mai slabe în cazul inculpatei B. A..
Din această perspectivă, tribunalul, menținându-și argumentele expuse în cuprinsul încheierii din 2 iulie 2014, cu privire la probatoriul care susține presupunerea rezonabilă privind comiterea faptelor penale, reține că prin introducerea, în actualul Cod de procedură penală, ca măsură preventivă, a arestului la domiciliu, alături de arestul preventiv și controlul judiciar, legiuitorul a dorit să facă o individualizare a măsurilor preventive, tocmai pentru că realitatea ce reiese din cazuistică a dovedit că o impune, având în vedere că în practică există întotdeauna diferențe și nuanțe, generate tocmai de criteriile prevăzute de art.223, comune tuturor acestor măsuri preventive.
Analizând perspectiva existenței unui scop justificativ al menținerii arestului preventiv, conform art.202 Cod procedură penală, tribunalul observă că, în cazul de față, privarea de libertate a inculpaților nu este impusă de necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal (inculpații nu pot influența singurul martor audiat, care, de altfel, este un apropiat denunțătorului și nici conținutul transcrierilor interceptărilor telefonice), al împiedicării sustragerii acestora de la urmărirea penală sau de la judecată (nu sunt date că inculpații, persoane integrate social și cu probleme de sănătate ar avea o astfel de intenție, dimpotrivă aceștia manifestându-și dorința readministrării în cauză a probatoriului și combaterii acuzațiilor) ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni (la dosar s-au depus acte din care rezultă încetarea raporturilor de muncă).
În condițiile în care inculpații și-au dat demisia și nu pot comite fapte de natura celei cu privire la care planează bănuiala săvârșirii, tribunalul nu identificăm interesul public real care ar justifica menținerea celei mai grele măsuri preventive.
Se mai apreciază că de la momentul presupuselor fapte – martie 2014, rezonanța socială a infracțiunilor a scăzut în intensitate, iar restrângerile unor drepturi, pe care măsura preventivă a arestului la domiciliu și chiar și cea a controlului judiciar le presupune, sunt semnificative și nu pot încuraja nici o altă persoană interesată a proceda asemănător faptei descrise, respectiv să comită o acțiune ilegală fără a risca major limitarea drastică a drepturilor fundamentale.
Tocmai pentru că judecătorul este obligat să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor și autorităților statului de drept împotriva comiterii de infracțiuni, se impune dispunerea unor măsuri preventive dar nu a celei mai grave.
De aceea, se apreciază că admiterea cererilor formulate de inculpați, în sensul înlocuirii măsurii arestului preventiv cu măsura arestul la domiciliu sau măsura controlului judiciar este în rezonanță cu jurisprudența europeană, ce recomandă instanțelor naționale, atunci când acestea sunt confruntate cu necesitatea de a prelungi măsura arestării preventive, să ia în considerare măsurile alternative prevăzute de legislația națională, mai ales atunci când punerea în libertate a acuzatului ar putea fi subordonată unei garanții, care asigură prezentarea părții interesate la termenul de judecată (cauza „Jablonski” împotriva Poloniei, nr.33.492/96,§ 8 3, 21 decembrie 2000; cauza „Patsouria” împotriva Georgiei, nr.30.779/04, §§ 75-76, 6 noiembrie 2007; cauza „Scundeanu” contra României).
În acest sens, Curtea a statuat în mod constant că din cauza gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, unele infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anumit timp.
Acest motiv trebuie considerat ca relevant și suficient numai dacă este bazat pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea acuzatului ar determina o tulburare reală a ordinii publice.
Or, în cazul de față, instanța nu identifică chestiuni de fapt, care să acrediteze ideea că înlocuirea detenției cu o măsură preventivă mai puțin restrictivă ar tulbura în mod real climatul social firesc, care presupune funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.
Împotriva acestei încheieri de ședință a formulat contestație P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – S. Teritorial C., solicitând respingerea ca nefondată a cererilor de înlocuire a măsurii arestului preventiv, cu motivarea că temeiurile care au determinat această măsură subzistă, fără a suferi modificări.
Analizând actele și lucrările dosarului, examinând legalitatea și temeinicia încheierii atacate, Curtea constată întemeiată contestația.
Potrivit art.242 alin.2 Cod procedură penală, măsura preventivă se înlocuiește din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art.202 alin.1.
Simpla trecere a timpului, coroborată cu lipsa oricăror elemente de noutate ale anchetei penale aflată în plină derulare, nu poate fi asimilată cu schimbarea acelor temeiuri care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, în condițiile în care acest interval de timp s-a datorat necesității finalizării urmăririi penale și parcurgerii procedurii de cameră preliminară, ca etape obligatorii ale procesului penal.
Sub acest aspect, este de subliniat faptul că intervalul de timp scurs de la data luării măsurii arestării preventive este rezonabil ca și durată, iar temeiurile care au condus la privarea de libertate a inculpaților subzistă în continuare, raportat la scopul acestei măsuri, ce se constituie într-o finalitate obiectivă specifică nu doar fazei de urmărire penală, ci și fazei de judecată.
De aceea, la momentul procesual actual nu se poate susține că inculpații nu ar putea interveni în buna desfășurare a procesului penal, câtă vreme cercetarea judecătorească nu a început, iar instanțele nu ar putea exprima aprecieri relevante cu privire la conduita procesuală a inculpaților, din perspectiva prezenței acestora la judecată și riscului eventual de alterare a probatoriului, în sensul apreciat de judecătorul fondului. De altfel, cei doi inculpați au negat comiterea faptelor, astfel încât nici unul dintre aceștia nu prezintă suficiente garanții că nu va interveni în buna desfășurare a procesului penal, influențând aflarea adevărului.
În consecință, raportat la stadiul procesual actual, Curtea apreciază că prezervarea materialului probator și asigurarea prezenței inculpaților la dispoziția instanțelor de judecată sunt prioritare în buna desfășurare a procesului penal, aceste necesități obiective prevalând în fața interesului individului de a fi cercetat în stare de libertate și contribuind la consolidarea interesului precumpănitor al justiției.
În altă ordine de idei, contrar aprecierilor judecătorului fondului, riscul săvârșirii de noi infracțiuni, ca și finalitate alternativă urmărită de legiuitor prin dispozițiile art.202 alin.1 Cod procedură penală, trebuie apreciat nu doar prin raportare la persoana inculpaților, ci și prin raportare la posibilitatea unor terțe persoane, aflate într-o postură similară celei deținute de inculpați, de a săvârșiri fapte de natură penală egale ca pericol social. Mai mult, este chiar lipsită de relevanță aserțiunea potrivit căreia inculpații nu mai pot comite infracțiuni de natura celor pentru care sunt în prezent cercetați, datorită suspendării raporturilor de muncă, atâta timp cât infracțiunile de acest gen au dobândit caracterul unui fenomen de amploare, fiind săvârșite „din obișnuință”, concluzie susținută prin chiar conținutul interceptărilor telefonice și ambientale, din care reiese că la nivelul instituției respective mecanismul reclamat de denunțător se înscria în rândul practicilor curente.
În aceeași ordine de idei, posibilitatea de repetare a unui astfel de comportament, cu consecințe dintre cele mai nefaste asupra echilibrului social și credibilității statului de drept, trebuie privită și prin prisma faptului că pericolul concret pentru ordinea publică reprezintă unul dintre elementele avute în vedere cu ocazia luării măsurii arestării preventive, un asemenea risc putându-se reactiva, în absența unor măsuri ferme de contracarare a unui fenomen infracțional implementat la nivelul unor structuri specializate ale statului.
Deși pe calea unui astfel de raționament prezumția de nevinovăție ce subzistă pe întreg parcursul procesului penal nu poate fi înfrântă, natura acuzației penale ce planează asupra inculpaților este una cu puternice reverberații în plan social, împrejurarea că aceștia au înțeles a-și trafica atribuțiile de serviciu, în virtutea funcțiilor ocupate, contra unor sume însemnate de bani, făcând ca rezonanța negativă a faptelor să fie de ordinul actualității și departe de a se fi estompat.
Tocmai de aceea, apreciem că temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive nu au suferit modificări de esență, iar datele ce îi caracterizează pe inculpați nu pot conduce, prin ele însele, la luarea unor măsuri preventive alternative, cu atât mai mult cu cât acestea nu au împiedicat instanțele a dispune și menține o atare măsură, care, deși severă în planul libertății individuale, corespunde gravității acuzației aduse.
În sfârșit, nici argumentele de ordin personal prezentate de fiecare dintre inculpați la termenul de soluționare a contestației nu pot fi privite ca și temeiuri ale unei soluții de punere în libertate, deoarece studiul dosarului poate fi lesne asigurat prin intermediul termenelor de grefă, iar starea de sănătate a oricăruia dintre inculpați nu este atât de gravă încât să necesite o intervenție chirurgicală în afara spațiului de deținere, un eventual tratament medical sub pază permanentă putând constitui și el o cale alternativă.
Observând, așadar, că la acest moment procesual la dosarul cauzei nu se identifică elemente certe, pe baza cărora instanța să poată aprecia că, în raport cu stadiul anchetei penale aflată în derulare și conduita procesuală a inculpaților, scopul măsurii arestării ar putea fi atins și prin intermediul unei măsuri preventive mai ușoare, Curtea, în baza art.4251 alin.7 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, va admite contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – S. Teritorial C., va desființa încheierea penală atacată și, rejudecând cauza, în temeiul art.242 Cod de procedură penală, va respinge cererile inculpaților T. M. V. și B. A., privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau controlului judiciar, ca nefondate.
În baza art.275 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare vor fi lăsate în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.4251 alin.7 pct.2 lit.a Cod de procedură penală, admite contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – S. Teritorial C. împotriva încheierii de ședință din data de 10.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ .
Desființează încheierea penală atacată și, rejudecând, în baza art.242 Cod de procedură penală, respinge cererile inculpaților T. M. V., fiul lui N. și al lui Nicolița, născut la 01 Martie 1961, în prezent deținut în cadrul Penitenciarului Poarta Albă, jud. C. și B. A., fiica lui R. și a lui M., născută la 06 Martie 1962, în prezent deținută în cadrul Penitenciarului Poarta Albă, jud. C., privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau controlului judiciar, ca nefondate.
În baza art.275 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.09.2014.
Președinte, Grefier,
C. C. C. A.
Jud.fond M.L.T.
Red.dec.jud.C.C./2 ex./16.09.2014
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 201/2014.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
