Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 233/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 233/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 4948/118/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 233/P/C
Ședința publică de la 01 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – C. J.
Cu participare: Grefier – M. V.
Ministerul Public prin procuror – L. S.
S-a luat în examinare contestația formulată de condamnatul E. M., reprezentat convențional prin avocat D. A., domiciliat în orașul Năvodari, ., ., ., având CNP_, cu domiciliul procesual ales în municipiul C., . B, județul C. împotriva sentinței penale nr. 466 din data de 01.09.2014, pronunțată de Tribunalul C., în dosarul penal nr._, având ca obiect contestație la executare (art. 595 Cod procedură penală).
În conformitate cu dispozițiile art.358 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru contestatorul condamnat E. M., care a lipsit, avocat din oficiu R. E. V., cu delegație pentru asistență juridică obligatorie . nr. 5290, emisă de Baroul C., depusă la dosarul cauzei, precum și de apărător ales D. A., cu împuternicire avocațială nr. 69 din data de 01.10.2014, emisă de Baroul C., depusă la dosarul cauzei.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.258-262 Cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 91 al. 4 Cod procedură penală, constată încetată delegația pentru asistență judiciară obligatorie . nr. 5290 emisă de Baroul C. apărătorului din oficiu R. E. V. prin prezența apărătorului ales al contestatorului condamnat, avocat D. A..
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul pentru contestatorul condamnat E. M., avocat D. A. solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, apreciind că instanța de fond, în mod greșit, a aplicat o pedeapsă de 7 ani și jumătate, întrucât a reindividualizat pedeapsa și a reaplicat un spor, luând în calcul recidiva.
Potrivit dispozițiilor legale, învederează că la . unei noi legi, dacă pedeapsa pe noua lege este mai mică, aceasta trebuie redusă la maximul prevăzut de legea nouă.
Dacă s-ar fi permis reindividualizarea și aplicarea sporului de pedeapsa, luând în calcul toate elementele infracțiunii, apreciază că legiuitorul ar fi menționat și acest aspect în dispozițiile legale, însă câtă vreme legea este clară și prevede că pedeapsa se reduce la maximul prevăzut de legea nouă, maximul fiind de 5 ani, instanța de fond trebuia să aplice un maxim de 5 ani închisoare. Precizează că pedeapsa inițială de 10 ani închisoare nu era nici la maximul prevăzut de legea veche și cuprindea, inclusiv sporul pentru recidivă.
În concluzie, solicită admiterea contestației formulate și reducerea pedepsei până la limita maximă prevăzută de noua reglementare, respectiv până la limita de 5 ani prevăzută de art. 244 Cod penal.
Având cuvântul, procurorul apreciază că în mod corect instanța fondului a aplicat o pedeapsă orientată spre maximul prevăzută de legea nouă și a ținut cont și de starea de recidivă în care se afla persoana condamnată.
CURTEA
Asupra contestației penale de față:
P. sentința penală nr. 466/01.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ s-au hotărât următoarele:
„În baza art. 23 din Legea nr 255/2013 raportat la art. 595 Cod procedură penală:
Admite contestația la executare formulată de petentul condamnat E. M. (fiul lui N. și I., născut la 31 05 1970, domiciliat în oraș Năvodari, ., ., CNP_) .
În baza art. 6 Cod penal:
Reduce pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată condamnatului E. M. prin sentința penală nr 58 din 17 02 2010 a Tribunalului C., definitivă prin decizia penală nr 1711/28 04 2011 a ICCJ, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. 1, 4 și 5 cod penal 1968, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit b) cod penal 1968, la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare reprezentând maximul special prevăzut de art. 244 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 36 alin. 1 și art. 43 alin. 5 Cod penal.
Anulează mandatul de executare a pedepsei nr 97/2010/02 05 2011 emis de Tribunalul C. și dispune emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 275 alin. 3 cod procedură penală:
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.”
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele;
„P. sentința penală nr 58 din 17 02 2010 a Tribunalului C., definitivă prin decizia penală nr 1711/28 04 2011 a ICCJ, petentul E. M. a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 215 alin. 1, 4 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit b) Cod penal 1968 .
La data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod penal (Legea nr 286/2009) și Legea de punere în aplicare a acestuia –Legea nr 187/2012.
Potrivit art. 6 din Codul penal, ,,Când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim”
P. dispozițiile art. 6 alin 1 Cod penal, legiuitorul a urmărit respectarea principiului legalității coroborat cu acela al legii penale mai favorabile, în sensul ca persoanele condamnate aflate în executarea pedepselor să nu execute o pedeapsă mai mare decât maximul special care ar putea fi aplicat acestora în baza legii noi, ținând cont de situația lor juridică concretă.
Astfel, principiul legalității pedepsei are sensul că pedepsele pot fi aplicate numai în limitele prevăzute de lege. Totodată, principiul legii penale mai favorabile raportat la pedepsele definitiv aplicate, are sensul că o pedeapsă aplicată care depășește maximul prevăzut de legea nouă pentru aceeași situație juridică, se reduce la acest maxim. În sfârșit, este unanim admis că legea penală mai favorabilă se stabilește în funcție de situația concretă a fiecărui condamnat, și nu în mod abstract.
Tribunalul reține că, potrivit noului Cod penal, infracțiunea de înșelăciune prin folosire de mijloace frauduloase, prevăzută de art. 215 alin 1 și 2 Cod penal 1969, se regăsește incriminată în art. 244 alin 2 Cod penal, și pedepsită cu închisoare de până la 5 ani.
În ce privește înșelăciunea în convenții, aceasta constituie o specie a infracțiunii de înșelăciune, fiind astfel inclusă în forma de bază a înșelăciunii.
În ce privește infracțiunea prin emitere de file cec fără acoperire bancară (pentru care a fost condamnat petentul), cu privire la corespondența dintre incriminarea veche și cea nouă, sunt de reținut următoarele considerente:
Contestatorul condamnat a săvârșit infracțiunea de înșelăciune, între altele, în modalitatea emiterii unor cecuri asupra unei instituții de credit, știind că pentru valorificarea lor nu există provizia necesară.
P. dispozițiile art. 244 noul Cod penal, a fost eliminată incadrarea juridică specială a infracțiunii de înșelăciune săvârșită prin emiterea de cecuri fără acoperire bancară, (fostul 215 alin 4) iar înșelăciunea săvârșită prin folosire de calități mincinoase sau alte mijloace frauduloase constituie o formă agravată a infracțiunii, prevăzută la art. 244 alin 2. Se mai prevede că, dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
Din interpretarea acestor dispoziții se deduce că nu toate mijloacele frauduloase folosite pentru săvârșirea înșelăciunii constituie prin ele însele infracțiuni, însă, dimpotrivă toate infracțiunile folosite ca mijloc pentru săvârșirea înșelăciunii sunt considerate de lege mijloace frauduloase.
Potrivit art. 84 pct 2 din Legea nr 59/1934 –legea cecului, emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient constituie infracțiune.
P. urmare, faptele penale săvârșite în concret de contestator, constând în înșelăciuni prin emiterea de cecuri fără a avea în bancă disponibilul suficient, se încadrează potrivit legii noi la art. 244 alin 2 Cod penal, deoarece modalitatea prin care s-a săvârșit înșelăciunea constituie prin ea însăși o infracțiune, deci un mijloc fraudulos.
Împrejurarea că, potrivit vechiului Cod penal, la încadrarea juridică a înșelăciunii prin cecuri nu se reținea art. 215 alin 2 este explicabilă prin faptul că legea însăși prevedea la alin 4 un caz special de înșelăciune prin mijloace frauduloase, pedepsibil de altfel cu pedeapsa prevăzută la art. 215 alin 2, încadrare juridică ce făcea inutilă și pleonastică reținerea alin 2.
Însă, în condițiile în care noul Cod penal nu mai reglementează separat înșelăciunea prin cecuri, se impune a se constata că o astfel de modalitate de înșelăciune cuprinde ca încadrare juridică și alin 2 al art. 244, astfel cum s-a reținut mai sus.
Astfel, în concluzie, corespondența juridică a infracțiunii concrete săvârșite de condamnat, încadrată potrivit codului penal 1969 la art. 215 alin 1, 4 și 5 Cod penal, este în prezent aceea de la art. 244 alin 1 și 2 Cod penal, ce prevede pedeapsa de maxim 5 ani închisoare.
În ce privește infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, de asemenea aceasta reprezintă o modalitate faptică a înșelăciunii, fiind cuprinsă în prevederile generale ale art. 244 alin 1.
În ce privește reținerea în încadrarea juridică a formei continuate a infracțiunii, și efectele acesteia asupra determinării pedepsei maxime prevăzute de legea nouă pentru faptele săvârșite, în vederea aplicabilității art. 6 Cod penal, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 42 Cod penal 1969, ,,Infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se poate adăuga un spor potrivit dispozițiilor art. 34…”. Din această prevedere rezultă că sporul la care se face referire (de până la 5 ani închisoare) este opțional, lăsat la aprecierea judecătorului. În speță, pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave reținută în sarcina condamnatului E. M. era de 20 ani închisoare, și rezultă că judecătorul fondului nu a depășit această limită și nu a adăugat un spor de pedeapsă în considerarea infracțiunii continuate.
Potrivit art. 36 alin 1 Cod penal, ,,infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii…”
Tribunalul constată că și în prezenta reglementare cuantumul sporului ce ar putea fi aplicat infracțiunii continuate este de natură judiciară, lăsat la opțiunea magistratului, care îl poate utiliza sau nu, în funcție de particularitățile cazului concret. Astfel, cu titlu general, în cazul infracțiunilor continuate, nu se poate ști dacă va exista un spor aplicabil la maximul prevăzut de lege, și dacă da, care va fi cuantumul acelui spor. În cazul de față, se constată că un astfel de spor de pedeapsă peste maximul prevăzut de lege nu a existat.
Față de considerentele de mai sus, tribunalul reține că, în aplicarea art. 6 Cod penal, judecătorul ce soluționează contestația nu are posibilitatea de a identifica dispoziții legale care să-i permită stabilirea, la fiecare caz concret și numai pe baza acestor dispoziții, a cuantumului sporului de pedeapsă aplicabil peste maximul prevăzut de legea nouă, pentru ca, în acest fel, să stabilească un maxim legal la care să se raporteze atunci când va reduce obligatoriu pedeapsa aplicată.
Pe de o parte, sporul prevăzut de art. 36 alin 1 nu este un spor cert sub aspectul existenței și cuantumului, și nici unul obligatoriu, ci doar posibil. Pe de altă parte, legea penală se aplică în concret și nu în abstract, din aceasta rezultând că pentru un condamnat sporul respectiv nu va exista, pentru un al doilea sporul va fi într-un cuantum intermediar, în timp ce pentru al treilea va fi –în funcție de circumstanțe –în cuantumul maxim prevăzut de lege.
O asemenea operațiune de individualizare nu poate fi însă realizată în cadrul contestației având ca obiect aplicarea art. 6 Cod penal, deoarece ar conduce la încălcarea autorității de lucru judecat. De aceea, în cadrul judecății contestației, maximul special prevăzut de lege –la cazul concret –poate fi stabilit numai prin luarea în considerare a dispozițiilor legale care, prin ele însele, indică un asemenea maxim. În cazul infracțiunii continuate, maximul special prevăzut de lege este maximul prevăzut de textul de incriminare pentru infracțiunea respectivă.
În plus, revenind la cazul concret al condamnatului E. M. se poate constata că judecătorul de condamnare a stabilit neaplicarea unui spor de pedeapsă peste maximul special prevăzut de lege –cu alte cuvinte a stabilit că, în cazul concret al acestuia, maximul prevăzut de lege pentru infracțiunea continuată coincide cu maximul prevăzut de lege pentru aceeași infracțiune în forma simplă. Astfel fiind, nu este admisibil ca judecătorul contestației să încalce această autoritate de lucru judecat și să procedeze la o reindividualizare a pedepsei, considerând că, potrivit legii noi, s-ar fi impus majorarea pedepsei până la maximul prevăzut de lege sporit cu 3 ani.
O analiză aparte s-ar fi impus dacă, în concret, judecătorul de condamnare ar fi aplicat un spor de pedeapsă peste maximul prevăzut de lege, însă acest aspect nu face obiectul cauzei de față.
Așadar, în cazul petentului condamnat E. M., se constată că infracțiunea de înșelăciune pentru care a fost condamnat este pedepsită de noul Cod penal cu închisoare de maxim 5 ani. Față de petent s-a reținut însă că se află în stare de recidivă postexecutorie, stare de agravare care, potrivit art. 43 alin. 5 NCP atrage majorarea cu jumătate a maximului pedepsei prevăzute de lege, astfel maximul pedepsei prevăzute de legea nouă ce i s-ar fi putut aplica petentului condamnat fiind de 7 ani și 6 luni închisoare.”
Împotriva sentinței penale nr. 466/01.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ a formulat contestație condamnatul E. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea contestației s-a solicitat, în esență, reducerea pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 466/01.09.2014 în cauza penală nr._ până la limita maximă prevăzută de noua reglementare, respectiv până la limita de 5 ani prevăzută de art. 244 C.penal. Astfel, s-a susținut că s-a realizat o greșită aplicare a legii penale întrucât pedeapsa aplicată după reducere ( 7 ani și 6 luni) este mai mare decât maximul prevăzut de legea nouă, respectiv de 5 ani. De asemenea, s-a susținut că instanța de fond nu putea reindividualiza pedeapsa aplicată prin aplicarea dispozițiilor referitoare la recidivă și infracțiune continuată, trebuind doar să reducă pedeapsa aplicată la 5 ani închisoare, conform art. 6 Cod penal.
Examinând contestația formulată de petentul E. M., Curtea constată că este nefondată pentru următoarele motive:
La data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod penal (Legea nr. 286/2009) și Legea de punere în aplicare a acestuia –Legea nr. 187/2012.
Potrivit art.6 alin.1 Cod penal când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare are în vedere asigurarea efectivității principiului legalității pedepsei, care implică existența unui suport legal atât la data aplicării, cât și pe toată durată executării pedepsei. În condițiile în care pedeapsa în curs de executare depășește maximul prevăzut de legea nouă, există o diferență de pedeapsă care nu se regăsește într-un text în vigoare, impunându-se astfel reducerea pedepsei aplicate la maximul prevăzut de legea nouă. Spre deosebire de aplicarea legii penale mai favorabile pe parcursul procesului penal, aplicarea art.6 Cod penal în cazul pedepselor definitive trebuie să asigure doar menținerea pedepsei aplicate în limitele ce ar fi putut fi dispuse potrivit legii noi.
Rațiunea dispoziției cuprinse în art.6 Cod penal este aceea de a garanta că pedeapsa aplicată în concret sub legea veche nu depășește pedeapsa ce ar rezulta din aplicarea regimului sancționat potrivit legii noi.
Se constată că petentul E. M. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 215 alin. 1, 4 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit b) Cod penal 1968, pedeapsă ce a fost aplicată prin sentința penală nr 58 din 17 02 2010 a Tribunalului C., definitivă prin decizia penală nr 1711/28 04 2011 a ICCJ.
S-a reținut în sarcina condamnatului E. M. faptul că, împreună cu M. C. E., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada anilor 2004 – 2005 a emis file CEC pentru care știa că nu există provizia necesară, în sumă totală de_ lei, echivalentul a_,396 euro.
În mod corect instanța de fond a stabilit noul corespondent juridic al infracțiunii pentru care a fost condamnat petentul E. M. - art. 215 alin. 1, 4 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit b) Cod penal 1968 în infracțiunea prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal 2014, aspect care de altfel nu a fost contestat. Caracterul calificat al infracțiunii rezultă din faptul că, filele CEC nu aveau acoperire necesară iar folosirea acestora constituie mijloc fraudulos de inducere în eroare a societăților comerciale vânzătoare, fapta încadrându-se în prevederile art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal 2014.
Curtea constată că pedeapsa prevăzută de Codul penal din 2014 pentru infracțiunea de înșelăciune – art. 244 alin 1 și 2 Cod penal - este de la 1 la 5 ani închisoare.
Potrivit art. 43 alin. 5 din Codul penal 2014, dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate.
De asemenea, potrivit Decizie nr. 15/2014 din_ publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 546 din_ ICCSJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, pentru ipoteza unei infracțiuni comise în stare de recidivă postexecutorie judecată definitiv înainte de . noului Cod penal, pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare se va compara cu maximul special prevăzut în legea nouă pentru infracțiunea săvârșită prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal.
Pe cale de consecință, reducerea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată condamnatului E. M. prin sentința penală nr 58 din 17 02 2010 a Tribunalului C., definitivă prin decizia penală nr 1711/28 04 2011 a ICCJ, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. 1, 4 și 5 cod penal 1968, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit b) cod penal 1968, la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare reprezentând maximul special prevăzut de art. 244 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 36 alin. 1 și art. 43 alin. 5 Cod penal este realizată cu respectarea prevederilor legale cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei și a Decizie nr. 15/2014 din_ publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 546 din_ ICCSJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea va respinge ca neîntemeiată contestația formulată de petentul Enche M., urmând a dispune asupra cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art 425 ind 1 alin 7 pct 1 lit b respinge ca nefondată contestația formulată de către petentul E. M..
În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen. obligă petentul E. M. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art 272 alin 1 C.proc.pen dispune avansarea din fondurile MJ a onorariului parțial în cuantum de 50 de lei privind asistența juridică din oficiu către Baroul C.. ( av. R. E. V., delegație . nr 5290/2014)
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.10.2014.
Președinte,Grefier,
C. J., M. V.
Jud.fond – T.V.G.
Tehnored.dec.jud. – C. J.
2 ex./01.10.2014
| ← Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Art.246 C.p..... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 271/2014. Curtea... → |
|---|
