Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 271/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 271/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 5055/256/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR.271/P/C

Ședința publică de la 20 noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. I.

Grefier C. C.

Cu participarea Ministerului Public prin procuror D. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-a luat în examinare contestația formulată împotriva deciziei penale nr. 614 din data de 23.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ de condamnatul G. G. I.fiul lui G. și E., născut la data de 06.06.1976, deținut în P. Poarta Albă.

În conformitate cu disp.art.358 Cod pr.penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul condamnat G. G. I. în stare de arest și asistat din oficiu de avocat Ș. G. L., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.6473/2014 emisă de Baroul C..

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea disp. art. 258 - 262 cod pr. penală.

Potrivit disp.art.372 cod pr.penală, președintele verifică identitatea contestatorului condamnat, care întrebat fiind menționează că-și menține contestația formulată în cauză.

Curtea, pune în vedere părților să formuleze concluzii și cu privire la admisibilitatea căii de atac exercitată de condamnat.

Avocat Ș. G. L. având cuvântul pentru contestatorul condamnat G. G. I., susține că este inadmisibilă contestația formulată de condamnat, fiind formulată împotriva unei hotărâri definitivă. Lasă la aprecierea instanței în raport de ce a expus contestatorul.

Reprezentantul ministerului public având cuvântul, formulează concluzii de respingere ca inadmisibilă a contestației formulată de condamnatul G. G. I..

Contestatorul condamnat G. G. I. în ultimul cuvânt, apreciază, că poate exercita calea de atac. A executat 2/3 din pedeapsă, este inapt, orb, nu poate ieși la muncă, nu are bani să se opereze în pușcărie, mama sa a decedat, nu i s-a permis să meargă acasă, vin sărbătorile, dorește să meargă acasă, pentru a se libera, solicită să i se ia măcar 2-3 luni din amânarea dată de penitenciar. A comis o infracțiune de furt fără prejudiciu. Depune la dosarul cauzei memoriu și înscrisuri medicale.

CURTEA,

Asupra contestației penale de față:

Prin decizia penală nr.614/23.09.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, s-a hotărât:

În baza art.425 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p.:

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către condamnatul G. G. I. – fiul lui G. și E., născut la data de 06.06.1976, deținut în P. Poarta Albă, împotriva s.p. nr.2326/04.07.2014 pronunțată de către Judecătoriei Medgidia în dosarul nr._ .

În baza art.272 C.p.p.:

Dispune avansarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, din fondurile M.J. către Baroul C., în favoarea av.N. A. V..

În baza art.275 alin.2 C.p.p.:

Obligă pe contestatorul-condamnat la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 2326 din data de 04.07.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul penal nr._, s-a hotărât:

„Respinge cererea de liberare condiționată, formulată de petentul condamnat G. G. I., fiul lui G. și E., născut la 06.06.1976, ca inadmisibilă.

În baza art.272 c.pr.pen. onorariul apărător oficiu de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Constanta, în favoarea av. S. D. E., în baza delegației nr. 1525/2014.

În baza art. 275 alin. 2 c. pr. pen. obligă condamnatul la plata sumei de 400 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de contestație în 3 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru condamnat.”

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr._ din 18.06.2014 petentul condamnat G. G. I. a solicitat liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat.

În motivarea în fapt a cererii învederează că este bolnav și că se află în executarea celor 6 luni de amânare, solicitând admiterea cererii de liberare condiționată.

Din adresa nr. H-_/PBJB/26.06.2014 înaintată de către P. București-J. rezultă că deținutul G. G. I. se află în executarea pedepsei de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 2589/2010 a Judecătoriei Sectorului 4 București, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 362/2011.

A fost analizat de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Poarta Albă la data de 13.03.2014 după executarea fracției obligatorii din pedeapsă, fiind respins de comisie și amânat 6 luni.

Împotriva soluției comisiei petentul a făcut cerere la instanța de judecată, Judecătoria Sectorului 4 București respingând cererea ca nefondată, fixându-se termen de reanalizare la data de 12.09.2014, hotărâre rămasă definitivă prin Dec. pen. nr. 184/20.06.2014 emisă de Tribunalul Ilfov.

Potrivit art. 59 alin.1 Cod penal, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținând-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executare în întregime a pedepsei, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, în calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin.1 se ține seama de partea din durata pedepsei care poate considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depășește 10 ani și a cel puțin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

Analizând actele de la dosar în legătura cu cererea formulată, instanța a reținut că acest condamnat nu poate fi liberat condiționat întrucât nu s-a împlinit termenul fixat de instanță, aspect care face inutilă analizarea celorlalte condiții pe care petentul trebuie să le îndeplinească pentru a putea beneficia de liberare condiționată.

În considerarea celor expuse mai sus, instanța a apreciat că cererea este inadmisibilă și a fost respinsă ca atare.

Verificând hotărârea contestată, tribunalul constată că soluția pronunțată este legală și temeinică, constatându-se în mod corect de către prima instanță că persoana condamnată nu putea formula o nouă cerere de liberare condiționată înainte de expirarea termenului stabilit prin s.p. nr.1435/2014 a Judecătoriei Sectorului 4 București, rămasă definitivă prin d.p. nr.184/20.06.2014 ( 12.09.2014 ), noua solicitare de liberare condiționată formulată la data de 18.06.2014, fiind într-adevăr, inadmisibilă.

Împotriva deciziei penale nr.614/23.09.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ a formulat contestație condamnatul G. G. I..

Potrivit art.587 alin.3 Cod procedură penală hotărârea judecătoriei, prin care se dispune asupra cererii sau propunerii de liberare condiționată, poate fi atacată cu contestație la tribunalul în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în termen de 3 zile de la comunicare.

Totodată, art.551 pct.4 Cod procedură penală prevede că hotărârea primei instanțe rămâne definitivă la data pronunțării hotărârii prin care s-a respins contestația.

Curtea reține că împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Față de dispozițiile legale redate anterior, contestația declarată împotriva unei decizii definitive este inadmisibilă, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu contestație. Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac. Cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul său, contestatorul G. G. I. nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

În consecință, în baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.a Cod procedură penală va respinge ca inadmisibilă contestația formulată de către contestatorul G. G. I. împotriva deciziei penale nr.614/23.09.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ .

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală contestatorul va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cheltuielile judiciare avansate de stat.

În baza art.272 Cod procedură penală, onorariul în cuantum de 100 lei pentru apărătorul din oficiu Ș. G. L. se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.a Cod procedură penală respinge ca inadmisibilă contestația formulată de către contestatorul G. G. I.fiul lui G. și E., născut la data de 06.06.1976, deținut în P. Poarta Albă împotriva deciziei penale nr.614/23.09.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ .

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei, cheltuielile judiciare avansate de stat.

În baza art.272 Cod procedură penală, onorariul în cuantum de 100 lei pentru apărătorul din oficiu Ș. G. L. se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.11.2014.

Președinte,Grefier,

A. I. C. C.

Jud.fond – M.V.

Tehnored.dec.jud. – A.I.

2 ex./25.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 271/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA