Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 384/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 384/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 28565/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 384/P

Ședința publică de la 05 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - V. L.

Judecător - A. I.

Grefier - C. A.

Cu participarea Ministerului Public prin

Procuror - R. G. C.

S-au luat în examinare apelurile penale declarate de:

- P. de pe lângă Judecătoria C. și inculpatul

- A. I., fiul lui M. și M., născut la data de 25.12.1977, în mun. C., domiciliat în C., ., jud. C., CNP_, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 al.1 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art.37 al.1 lit. a Cod penal, împotriva sentinței penale nr.1624/27.12.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22 mai 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 05.06.2014.

CURTEA,

Cu privire la apelurile penale de față constată următoarele;

Pronunțând sentința penală nr.1624 din 27.12.2013, în dosarul penal nr._, Judecătoria C. a hotărât;

„În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a C.pen și art. 320 alin. 7 C.proc. pen., condamnă inculpatul A. I. (fiul lui M. și M., născut la data de 25.12.1977, în mun. C., domiciliat în C., ., jud. C., recidivist, căsătorit, 1 copil minor, CNP_) la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art 83 C.pen revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 598/21.05.2010 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 416/12.10.2010 a Tribunalului C., pe care o adaugă pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenție, potrivit art. 57 C.pen.

În baza art 71 c.pen interzice inculpatului drepturile prevazute de art 64 lit a teza a II-a și lit b C.pen.

În baza art. 189 C. proc. pen. onorariul avocatului din oficiu R. M. C., în cuantum de 200 lei, potrivit delegației nr. 6320/06.11.2013, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C.. „

Pentru a se pronunța în sensul celor menționate, judecătoria a reținut următoarele;

„La data de 28.07.2012 inculpatul A. I. s-a urcat la volanul autoturismului marca Dacia 1310, după ce consumase băuturi alcoolice. În timp ce se deplasa pe . dinspre .. F., când a ajuns pe trecerea de pietoni aflată la intersecția cu . a surprins și accidentat pe numitul I. I. G..

La fața locului s-au deplasat organele de poliție, inculpatul A. I. fiind testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,67 mg/l alcool pur în sânge. În raport de această împrejurare inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență C., unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, rezultatul fiind o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 1,35 g0/00 la prima probă și 1,05 g0/00 la cea de a doua probă de sânge.

Din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpatul A. I..

Prin urmare, fapta inculpatului A. I. care la data de 28.07.2012 in jurul orelor 13.00, a condus autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ pe . din mun. C., dinspre .. F., având o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 1,35 g0/00 alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având in sânge o îmbibație alcoolica peste limita legală", prevăzuta de art.87 alin.l din O.U.G. nr.195/2002 rep.

La individualizarea pedepsei ce urmeaza a fi aplicata inculpatului A. I., instanța va avea in vedere criteriile prev. de art. 72 C.pen. si anume: dispozitiile din partea generala a Codului Penal privind infracțiunea consumată; limitele de pedeapsa prevazute în legea speciala, de la 1 la 5 ani, reduse cu o treime potrivit art. 3201 C.p.p.; gradul de pericol social al faptei pe care instanța îl apreciază ca fiind ridicat, raportat la forma de vinovăție, la faptul că inculpatul a condus un autovehicul având în sânge un grad mare de alcoolemie, pe o distanță mare, pe rute principale (. din județul C.), punând grav în pericol traficul rutier și pietonal, care era aglomerat la ora respectivă; persoana și conduita inculpatului – aceasta este în vârstă de 37 ani, este cunoscut cu antecedente penale (fiind anterior condamnat pentru comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului și contra siguranței circulației pe drumurile publice)‚ este căsătorit, are studii 11 clase, nu are ocupație și loc de muncă, a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, a colaborat cu organele judiciare.

Fiind dovedită existența faptei, elementele constitutive ale infracțiunii, precum și săvârșirea acesteia de către inculpat, instanța urmează să antreneze răspunderea penală a acestuia, apreciind ca scopul preventiv educativ al pedepsei (reglementat de art.52 Cod penal), poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea îndreptate spre minimul special prevăzut de lege, redus cu o treime potrivit art. 3201 alin. 7 C.p.

Astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar a inculpatului, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentința penală nr.598/21.05.2010 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr.416/12.10.2010 a Tribunalului C..

În baza art 83 C.pen va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 598/21.05.2010 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 416/12.10.2010 a Tribunalului C., pe care o va adăuga pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

Pedeapsa se va executa în regim de detenție, potrivit art. 57 C.pen.

În baza art 71 c.pen va interzice inculpatului drepturile prevazute de art 64 lit a teza a II-a și lit b C.pen.

Va face aplicarea art. 189 Cod proc.penala.”

Împotriva sentinței penale nr.1624/27.12.2013m a Judecătoriei C. au declarat apel, în termen legal P. de pe lângă Judecătoria C. și inculpatul A. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Critica formulată în apelul parchetului privind omisiunea de aplicare a prevederilor art.274 Cod procedură penală a fost retrasă și prin reformularea motivelor de apel s-a criticat individualizarea pedepsei aplicată inculpatului A. I. de instanța de fond, apreciată ca blândă, solicitându-se majorarea cuantumului acesteia și menținerea modalității de executarea pedepsei în regim privativ de libertate.

Prin cererea declarativă de apel inculpatul A. I. nu a precizat motivele pentru care a înțeles să atace hotărârea instanței de fond iar la termenul de judecată din 22.05.2014 deși legal citat nu s-a prezentat în fața curții pentru susținerea apelului său.

Examinând sentința penală nr.1624/27.12.2013 a Judecătoriei C. raportat la critica din apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria C., la probatoriul administrat, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art.417 alin.2 Cod procedură penală curtea reține următoarele;

Conform probatoriului administrat la urmărirea penală, pe care inculpatul A. I. l-a însușit necondiționat, fără a mai solicita administrarea altor probe și constând în procesul verbal de cercetare la fața locului cu planșa foto anexă; B.A.T.A nr.976-977/A12/01.08.2012 eliberat de Serviciul de Medicină Legală C.; raportul de expertiză medico-legală nr.43/A1 rutier/2013/28.03.2013 coroborate cu declarațiile martorilor Z. C. și G. S., precum și cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului A. I. situația de fapt a fost temeinic reținută de prima instanță și încadrată juridic în mod corespunzător.

Astfel fapta inculpatului A. I., de a conduce, la data de 28.07.2012, în jurul orelor 1300, autoturismul marca Dacia 1310 cu nr.de înmatriculare_, pe . din municipiul C., având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 1,35 g 0/00 alcool pur în sânge, întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.87 alin.1 din O.U.G nr.195/2002 republicată.

Față de recunoașterea necondiționată a faptei din rechizitoriu și a îndeplinirii cerințelor art.345 alin.2 Cod procedură penală pentru angajarea răspunderii penale a inculpatului A. I., în mod temeinic și legal s-a procedat la judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art.3201 Cod procedură penală, iar la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere prevederile art.3201 alin.7 Cod procedură penală.

Având în vedere că prin sentința penală nr.598/21.05.2010 a Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr.416/12.10.2010 a Tribunalului C., i s-a aplicat inculpatului A. I. pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pe timp de 4 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, suspendată condiționat în baza prevederilor art.71 alin.5 Cod penal iar fapta ce face obiectul prezentei cauze s-a săvârșit în termenul de încercare de 4 ani, în mod temeinic și legal s-a reținut starea de recidivă, potrivit prevederilor art.37 alin.1 lit.a Cod penal.

În considerarea criteriilor de individualizare a pedepsei, prevăzute de art.72 Cod penal și cu precădere circumstanțele de producere a faptei, inculpatul A. I. accidentând pe trecerea de pietoni o persoană (parte vătămată I. I. G.), precum și starea de recidivă, curtea apreciază, că pedeapsa aplicată de prima instanță nu reflectă corespunzător periculozitatea socială a faptei și făptuitorului, impunându-se majorarea cuantumului acesteia. Constatând, întemeiată critica din apelul parchetului, curtea va admite apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria C., va desființa în parte sentința penală apelată și, în rejudecare va majora pedeapsa aplicată inculpatului A. I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.87 alin.1 O.U.G nr.195/2002 rep., cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal 1968 și a art.396 alin.10 Cod procedură penală (art.3201 alin.7 Cod procedură penală 1968) de la 1 an închisoare la 1 an și 6 luni închisoare.

Raportat la datele din cazierul judiciar al inculpatului A. I. privind condamnarea suferită de acesta prin sentința penală nr.598/21.903.2010 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr.416/12.10.2010 a Tribunalului C., reținând, că infracțiunea ce face obiectul cauzei prezente a fost săvârșită în termenul de încercare de 4 ani pentru suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, în baza prevederilor art.83 Cod penal 1968 în referire la prevederile art.15 alin.2 din legea nr.187/2012, de punere în aplicare a noului Cod penal, se va revoca beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare și se va dispune executarea acesteia alăturat pedepsei de 1 an închisoare, pentru ca în final, să se execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II-a și lit.b Cod penal 1698, pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

Din perspectiva aplicării legii penale mai favorabilă, în temeiul prevederilor art.5 Cod penal, curtea reține, că legea penală mai favorabilă este aceea veche, întrucât prin aplicarea globală a legii penale noi, așa cum o impune decizia Curții Constituționale privind interpretarea art.5 Cod penal nou, starea de recidivă, ar atrage aplicarea prevederilor art.43 alin.5 și 6 Cod penal, în sensul majorării limitelor speciale de pedeapsă legale cu jumătate și implicit majorarea cuantumului pedepsei aplicate.

În condițiile în care examinarea din oficiu a hotărârii apelate nu a evidențiat alte motive de reformare a ei, se vor menține restul dispozițiilor acesteia ca legale și temeinice, în măsura în care nu contravin dispozițiilor prezentei decizii penale.

Întrucât apelantul inculpat A. I. nu și-a motivat apelul iar din oficiu nu s-au identificat cauze de reformare a hotărârii de fond, în temeiul prevederilor art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, se va respinge apelul inculpatului A. I. împotriva sentinței penale nr.1624/27.12.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, ca nefondat.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat apelantul inculpat A. I. să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în apel.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate în apelul parchetului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. I. împotriva sentinței penale nr.1624/27.12.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .

În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva aceleiași sentințe penale.

Desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului A. I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1968 și art.396 alin.10 Cod procedură penală (art.3201 alin.7 Cod procedură penală din 1968) de la 1 an închisoare la 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art.83 Cod penal din 1968 în referire la art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.598/21.05.2010 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr.416/12.10.2010 a Tribunalului C. și dispune executarea pedepsei de 2 ani închisoare alături de pedeapsa stabilită prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul A. I. să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, în regim privativ de libertate.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Conform art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.06.2014.

Președinte de Complet, Judecător,

V. L. A. I.

Grefier,

C. A.

Jud. fond V.V.

Red.dec.jud.V.L.

4 ex./31.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 384/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA