Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 99/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 99/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 9045/118/2013/a6
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 99/P
Ședința publică de la 12 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Grefier C. C.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror P. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare contestația formulată împotriva încheierii de ședință din data de 5 mai 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ 13 de inculpatul
- G. O.-S. - fiul lui G. și E., născut la data de 13.06.1975, în B., județul B. deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C. - trimis în judecată prin rechizitoriul nr.1157/P/2013 din 21.10.2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 cod penal, art. 174 lit.i cod penal.
În conformitate cu disp.art.358 Cod pr.penală la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul inculpat G. O. S., în stare de arest și asistat de avocat ales I. T. B., conform împuternicirii avocațiale de la dosarul cauzei.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea disp. art. 258 - 262 cod pr. penală.
Nemaifiind alte cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de formulat, curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Avocat I. T. B. având cuvântul pentru contestatorul inculpat G. O. S., critică soluția pronunțată de instanța de fond prin care s-a dispus, pe de o parte menținerea măsurii arestării preventive, pe de altă parte, motivele pentru care s-a dispus respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau control judiciar.
Din lecturarea încheierii atacate se poate constata că, singurul motiv pentru care instanța apreciază că am fi sub incidența disp.art.207 alin.4 Cod pr.penală în sensul că se mențin temeiurile pe care instanța le-a avut în vedere la momentul inițial când s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, s-ar menține, constau în aceea că, fapta pentru care a fost trimis în judecată este o faptă deosebit de gravă. În același timp însă, instanța recunoaște că inculpatul se bucură de o . circumstanțe care ar face ca la acest moment procesual menținerea măsurii stării de arest să nu mai fie necesară.
Când se referă la fapta pentru care este trimis în judecată inculpatul se face trimitere la acele probe care ar contura infracțiunea de omor, doar enumerându-le și se oprește aici.
Solicită a se analiza dacă se mențin temeiurile, care sunt motivele certe care fac ca inculpatul să nu poate fi judecat în stare de judecată în sensul controlului judiciar sau a arestului la domiciliu și care ar fi riscurile în aceste două situații alternative le-ar produce inculpatul pentru buna desfășurare a procesului penal.
Inculpatul a fost arestat în iulie 2013, pe parcursul procesului penal a avut o atitudine deschisă, iar probele pe care instanța de fond le subliniază nu sunt probe care să contureze la modul concret infracțiunea așa cum a fost ea calificată de parchet.
Judecătorul este obligat să analizeze dacă probele susțin acea acuzare sau nu susțin acea acuzare, când ne referim la faptă, la gravitatea faptei.
După cum este formulat rechizitoriul, i se reproșează inculpatului ca stare de fapt ceva cu care nu este de acord. Procurorul duce la extrem interpretarea laturii subiective a faptei, pune accent pe anumite probe din dosar pe care inculpatul le critică.
De la început inculpatul a arătat faptul că, conștientizarea leziunilor pe care le prezenta victima. Și-a putut da seama că victima în urma căzăturii suferite prezenta afecțiuni grave, foarte grave sau mai puțin grave.
Din tot materialul probator se probează că atât inculpatul cât și victima se aflau într-o anumită stare de ebrietate. O persoană în stare de ebrietate nu poate aprecia la modul cert leziunile pe care le suferă o altă persoană. Este un raționament foarte simplu, într-o oarecare stare de intoxicație etilică, aprecierea unor fapte și împrejurări este profund diminuată. Se reproșează inculpatului faptul că a conștientizat exact vătămările pe care le-a suferit partea vătămată, ori acest lucru este contrazis de însăși actele medico-legale de la dosar. In raportul de necropsie, medicul legist în concluzii spune că, partea vătămată putea să se deplaseze după suferirea accidentului.
Până la acest moment, instanțele au trecut cu ușurință peste aceste probe, singura probă care susține rechizitoriul în sensul că inculpatul și-ar fi dat seama de gravitatea leziunilor părții vătămate este declarația unui martor de cetățenie greacă. La solicitarea inculpatului în cursul urmăririi penale de a fi reaudiat și a răspunde la niște întrebări, procurorul respingând cererea ca nefiind utilă cauzei, în cursul cercetării judecătorești acest martor a trimis un mail prin care arată că își desfășoară stagiul militar în G., apreciind că această poziție a martorului ridică un semn de întrebare. Afirmă cu tărie că acest martor refuză să vină în fața judecătorului pentru a relata exact cum au stat lucrurile.
Apreciază că nu mai este necesară menținerea în stare de arest a inculpatului câtă vreme, în opinia judecătorului, procesul este aproape de finalizare, nu există riscul dacă inculpatul va fi cercetat sub o altă măsură mai puțin restrictivă, sunt măsuri care prezintă prin obligațiile care se impun inculpatului toate garanțiile pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
Solicită admiterea contestației, desființarea soluției atacate și rejudecând să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.
Reprezentantul ministerului public având cuvântul, formulează concluzii de respingere a contestației ca fiind nefondată și de menținere a soluției pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică. Apreciază că instanța de fond, în mod corect a constatat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă. Măsura arestării preventive este singura în măsură să asigure scopul prevăzut de art.202 alin.1 Cod pr.penală având în vedere că în cauză există suspiciunea rezonabilă că s-a adus atingere vieții persoanei, iar raportat la natura, gravitatea, circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, pericolul social concret pentru ordinea publică, pentru buna desfășurare a procesului penal se impune menținerea arestării preventive. Procesul penal se află în desfășurare, nu s-a finalizat cercetarea judecătorească iar pericolul social concret, în mod corect a fost apreciat de către instanța de fond în raport de comportamentul inculpatului, de reacția opiniei publice, de rezonanța faptei reținute, toate acestea creând sentiment de insecuritate în rândul societății.
Apreciază că, la acest moment procesual nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu nici o altă măsură preventivă aceasta fiind singura care ar asigura scopul procesului penal.
Contestatorul inculpat G. O. S. în ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației, a luat la cunoștință obligațiile care îi vor fi impuse în cazul în care îi va fi înlocuită măsura arestului preventiv cu una din cele două măsuri preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.
CURTEA ,
Asupra contestației penale de față:
Prin încheierea de ședință din 05.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ 13, în baza art.362 alin.2 raportat la art.208 alin.4 Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpatul G. O. S..
În baza art.242 alin.2 Cod procedură penală, a fost respinsă cererea inculpatului, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura preventivă a controlului judiciar, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Inculpatul G. O. S. a fost trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art.174 – art.175 lit.i din Codul penal 1969, în sarcina acestuia reținându-se faptul că, la data de 19.07.2013, în jurul orelor 03.00, conducând autoturismul marca JEEP RUBICON cu numărul de înmatriculare_ pe . Costinești, a provocat căderea și proiectarea pe carosabil a victimei O. M., ce se afla urcat pe caroseria autovehiculului - partea din spate, cauzându-i leziuni traumatice la nivelul capului și . de inconștiență, ce ulterior au condus la deces, iar după producerea evenimentului rutier, inculpatul a ridicat victima de la fața locului, părăsind locul faptei și a dus-o la Vila „Talisman”, ce aparține părinților săi, abandonând-o într-una din camerele de la parter, fără a acorda ajutor sau a sesiza organele de specialitate.
În cursul urmăririi penale, față de inculpat a fost luată măsura arestării preventive, prin încheierea de ședință nr.76/27.07.2013 a Tribunalului C., rămasă definitivă prin încheierea nr.62/P/01.08.2013 a Curții de Apel C., măsură ce a fost ulterior prelungită și menținută conform dispozițiilor legale.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță constată că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată, iar ulterior prelungită și menținută în condiții de legalitate și temeinicie, cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie.
Deși în cauză a început cercetarea judecătorească, fiind audiați inculpatul și o parte dintre martorii din lucrări, instanța apreciază că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea, prelungirea și menținerea măsurii arestării preventive, temeiuri care justifică și în continuare menținerea măsurii arestării preventive.
Raportând probatoriul administrat în cauză la dispozițiile legale în materie rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi comis o faptă de natură penală, relevante în acest sens fiind procesul-verbal de cercetare la fața locului, actele medico-legale, raportul medico-legal de necropsie, procesele-verbale de examinare a hainelor purtate de inculpat, declarația numitei O. D. G., mama victimei, procesul-verbal de percheziție, procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice, procesele-verbale de recunoaștere după fotografii, procesele-verbale de conducere în teren, planșele fotografice, declarațiile martorilor O. Ioanichie, Grumbas Konstantinos, C. L., A. D., Uțupan I., G. M., T. C. A., V. C. cezar, M. S., P. M. G., M. E. Septimiu, P. A. D., V. A., J. Iani, M. F., R. I., B. L., Elenkos Teodoros, I. O., L. M., Ingze A. D. și G. E., toate coroborate și cu declarațiile inculpatului.
Din perspectiva temeiurilor de drept, prima instanță reține că măsura preventivă este în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că anumite infracțiuni, prin gravitatea deosebită și reacția particulară a opiniei publice, pot suscita o tulburare a societății, de natură să justifice o detenție preventivă.
În speță pericolul social potențial se apreciază în raport cu comportamentul inculpatului, de reacția opiniei publice și rezonanța negativă a faptei reținute. De asemenea, pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și prin starea de neliniște, de sentimentul de insecuritate în rândul societății generată de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită sunt cercetate și judecate în stare de libertate.
Starea de pericol pentru ordinea publică decurge din gravitatea deosebită a infracțiunii ce se reține că ar fi fost săvârșită de inculpat, având în vedere natura acesteia, împrejurările și modalitatea concretă în care se reține că ar fi acționat, urmările produse constând în decesul unei persoane, atingerea gravă adusă relațiilor sociale ocrotite de legiuitor referitoare la dreptul la viață al persoanei, rezonanța socială negativă a acestui gen de fapte.
Deși inculpatul se află la primul conflict cu legea penală și este integrat social, circumstanțele personale favorabile nu pot estompa acele elemente ce imprimă faptei un grad ridicat de pericol social, de natură a justifica menținerea stării de detenție, ele constituind un argument solid în favoarea restrângerii libertății persoanei, în acord cu exigențele art.5 din CEDO.
Deși într-o practică relativ constantă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu se justifică privarea de libertate a unei persoane doar pe baza prezumției dată de gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul și pe baza unui pericol ipotetic, aceeași curte a decis în mod constant că dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce trebuie protejat precumpănitor, în pofida prezumției de nevinovăție, față de regula respectării libertății individuale fixată de Convenție, menținerea în detenție a unui acuzat este legitimă, așa cum este și cazul în speță.
În termen legal, împotriva acestei încheieri de ședință a formulat contestație inculpatul G. O. S., solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau arestului la domiciliu, pentru motivele expuse pe larg în partea introductivă a deciziei.
În motivarea contestației, inculpatului susține că temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat odată cu trecerea timpului, acesta neputându-se sustrage de la judecată și influența aflarea adevărului, datorită impunerii în sarcina sa a unor măsuri menite să garanteze buna desfășurare a procesului penal.
Totodată, din perspectiva temeiurilor de fapt ce au condus la luarea măsurii, se arată că probele administrate în cauză nu susțin încadrarea juridică din rechizitoriu, în condițiile în care inculpatul nu a conștientizat leziunile cauzate victimei, datorită stării de ebrietate în care se afla.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.242 alin.2 Cod procedură penală, măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art.202 alin.1.
Astfel cum rezultă din probele administrate până la acest moment procesual, condițiile prevăzute de art.242 alin.2 Cod procedură penală nu sunt îndeplinite în cauză, pentru a permite înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai ușoară, de vreme ce împrejurările comiterii faptei sunt specifice unei infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social, iar inculpatul, prin conduita procesuală echivocă, se situează pe o poziție de negare a faptei, contestând elementele ce susțin încadrarea juridică și, implicit, acuzația adusă prin rechizitoriu.
Indiferent de încadrarea juridică pe care fapta o poate primi la finalul cercetării judecătorești, este evident că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, pedepsită fiind cu închisoarea mai mare de 5 ani, prezintă un grad ridicat de pericol social, datorită consecințelor produse și impactului negativ în rândul colectivității, putându-se aprecia că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Chiar dacă argumentele apărării, referitoare la situația personală a inculpatului și stadiul avansat al cercetării judecătorești pot fi valorificate cu ocazia unei eventuale soluții de punere în libertate, ele nu se impun ca atare organului judiciar și nu pot justifica, în cazul de față, o hotărâre în sensul celei solicitate prin cererea adresată instanței.
Deși legea nu oferă criterii de evaluare a conduitei procesuale a inculpatului, de natură a fi avute în vedere cu ocazia soluționării cererii de înlocuire a unei măsurii preventive cu o alta mai puțin restrictivă, în situația supusă judecății comportamentul oscilant al inculpatului nu poate fi apreciat drept cooperant, atâta vreme cât acesta a îngreunat aflarea adevărului încă din debutul anchetei penale, oferind declarații cu un conținut diferit și nerecunoscând aspectele esențiale ce l-ar putea incrimina.
Cu toate că poziția de nerecunoaștere a faptei reprezintă un drept al inculpatului, în cazul de față inconsecvența în formularea apărărilor și atitudinea față de faptă, exprimată chiar și cu ocazia convorbirilor telefonice interceptate, denotă că inculpatul a acceptat posibilitatea furnizării unor false indicii organului judiciar, cu privire la cauzele reale ale decesului victimei, aspect ce nu poate rămâne nesancționat pe parcursul procesului penal.
În atare împrejurări, de vreme ce aflarea adevărului a fost îngreunată de atitudinea inculpatului, care a negat cronologia reală a evenimentelor încă din primele declarații, durata anchetei penale, cu implicații directe asupra stării de arest preventiv, îi este deopotrivă imputabilă, astfel încât timpul, ca unic factor, nu poate servi drept argument în luarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive.
De altfel, în propria-i jurisprudență constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că, în aprecierea caracterului rezonabil al oricărei proceduri judiciare sau măsuri preventive, se vor avea în vedere o . criterii, referitoare la conduita organelor judiciare, comportamentul părților, specificul probațiunii și complexitatea anchetei penale, or, prin raportare la toarte aceste elemente, durata stării de arest a inculpatului nu depășește o durată excesivă, servind în continuare scopului inițial și fiind previzibilă ca întindere.
Față de considerentele expuse mai sus, este corectă aprecierea primei instanțe, în sensul că în cauză nu au intervenit modificări ale temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, circumstanțele cauzei, caracterul necesar al măsurii arestării preventive și proporționalitatea acestei măsuri cu gravitatea deosebită a acuzației penale și scopul urmărit făcând ca măsura preventivă a arestului la domiciliu și cea a controlului judiciar să fie inadecvate și insuficiente pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, în sensul prevăzut de art.202 alin.3 Cod procedură penală.
În exprimarea acestei concluzii, Curtea are în vedere și faptul că prima instanță a apreciat asupra menținerii temeiurilor ce au determinat arestarea la termenele de judecată din 12.03.2014 și 26.03.2014, astfel încât, în absența oricăror elementele de noutate, ce ar fi rezultat în urma actelor de cercetare judecătorească ulterioare, apte să infirme situația descrisă prin rechizitoriu, nu s-ar putea susține că în cauză au intervenit modificări de esență ale motivelor ce au justificat arestarea, de natură a determina o soluție de punere în libertate a inculpatului.
În lumina considerentelor mai sus evocate, încheierea primei instanțe apare ca legală și temeinică, fapt pentru care contestația va fi respinsă ca nefondată.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, inculpatul urmează a fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b, raportat la art.206 Cod de procedură penală, respinge contestația formulată de inculpatul G. O. S. - fiul lui G. și E., născut la data de 13.06.1975, în B., județul B. deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C. împotriva încheierii de ședință din data de 05.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ 13, ca nefondată.
În baza art.275 alin.2 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.05.2014.
Președinte,Grefier,
C. C. C. C.
Jud.fond – I.R.
Tehnored.dec.jud. – C.C.
2 ex./13.05.2014
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 682/2014.... | Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... → |
|---|
