Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 682/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 682/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 19139/212/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 682/P
Ședința publică de la 29.10.2014
Completul compus din:
Președinte - V. B.
Judecător C. J.
Cu participare grefier – M. I.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. a fost reprezentat de procuror – V. P.
S-a luat în examinare apelul penal formulat de inculpatul T. A. - fiul lui M. S. si F., născut la 12.03.1979, împotriva sentinței penale nr.852 din data de 07.08.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art.335 al.l Cod penal cu aplic.art.41 al.l cod penal și art.336 al.l cod penal cu aplic. art. 41 al.l cod penal, ambele cu aplic. art. 38 al.2 cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.10.2014, cele relatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea la data de 16.10.2014, ulterior amânând pronunțarea la 21.10.2014, 28.10.2014 și 29.10.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA:
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 852 din 07.08.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ s-au hotărât următoarele:
„In baza art.335 alin.l NCP cu aplicarea art.41 alin.l NCP, art.375 si art.396 alin. 10 NCPP condamna inculpatul T. A., fiul lui M. S. si F., născut la 12.03.1979, CNP_, domiciliat in comuna Lumina, ., jud.Constanta pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fara permis de conducere la pedeapsa de 1 an inchisoare.
In baza art.336 alin.l NCP cu aplicarea art.41 alin.l NCP, art.375 si 396 alin. 10 NCPP condamna inculpatul pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului la pedeapsa de 1 an inchisoare.
In baza art.38 alin.l NCP contopește cele doua pedepse, aplicând pedeapsa cea mai grea de 1 an inchisoare la care adaugă sporul de 4 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 1 an si 4 luni inchisoare.
In baza art.43 alin. 2 NCP pedeapsa rezultata de 1 an si 4 luni inchisoare se adaugă la restul de 1108 zile rămas neexecutat din pedeapsa anterioara, inculpatul T. A. urmând sa execute pedeapsa de 1 an, 4 luni si 1108 zile inchisoare.
Pedeapsa se executa in regim de detenție potrivit art.60 NCP.
In baza art.208 alin.4 si art.399 alin.l NCPP menține măsura arestării preventive a inculpatului.
In baza art.72 NCP scade din durata pedepsei inchisorii pronunțate perioada de 24 de ore in care inculpatul a fost reținut, precum si perioada arestării preventive de la data de 3.06.2014 la zi.
In baza art.272 NCPP dispune avansarea onorariului apărătorilor din oficiu astfel: suma de 200 lei pentru av.S. G. si suma de 400 lei pentr av.R. M..
In baza art.274 NCPP obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat in suma de 1000 lei.”
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
„Prin rechizitoriul nr.7773/P/2014 a fost trimis in judecata inculpatul T. A. - cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, constând în conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de cătreo persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită deart. 335, alin. 1, din C. pen., cu aplic. art. 41, al. 1, din C. pen. si conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336, alin. 1, din C. pen.constând în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, cu aplic. art. 41, al. 1, din C. pen., cu aplic. art. 38, al. 2 C. pen.
In actul de sesizare a instanței s-a reținut ca la data de 01.06.2014, în jurul orelor Ol.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier C. au fost sesizați prin intermediul serviciului de dispecerat, că pe DJ 228, în zona spălătoriei Kartali, din județul C., s-a produs un accident de circulație, soldat cu vătămarea corporală a unor persoane și s-au deplasat la locul indicat.
Așa cum a fost consemnat în procesul-verbal de constatare întocmit la data de 01.06.2014, ora 01,25, (file 13-14), s-a constatat că în producerea evenimentului rutier a fost implicat autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare 2852 VR 27, condus de inculpatul T. A..
In urma efectuării cercetărilor penale s-a stabilit că la data de 01.06.2014, în jurul orei 01,00, inculpatul T. A., deși nu poseda permis de conducere a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare 2852-VR-27, pe DJ 228 dinspre DN 22C către DN2A, și când a ajuns în zona spălătoriei Kartali, din cauza lipsei de experiență în conducere și a faptului că se afla sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul mașinii a părăsit partea carosabilă, s-a răsturnat și a intrat în coliziune cu ușa metalică a spălătoriei menționate, ajungând chiar în incinta acesteia.
Momentul în care autoturismul a pătruns în incinta spălătoriei a fost surprins de camerele de supraveghere al acestei unități comerciale, imaginile fiind puse la dispoziția organelor de cercetare penală pe suport DVD, suport care se află atașat la dosarul cauzei.
In urma evenimentului rutier a rezultat atât vătămarea corporală a conducătorului auto, a inculpatului T. A., prin auto-accidentarea sa, cât și a ocupantului locului din dreapta față, a numitului C. A.-C., aflat sub influența băuturilor alcoolice.
Amândoi accidentații au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență C. pentru acordarea de îngrijiri medicale, spital unde au rămas internați până la data de 02.06.2014.
Din adresa nr._/01.06.2014 a IPJ C., Serviciul Rutier, rezultă că inculpatul T. A., la data comiterii faptelor, nu figura în evidentele informatizate ca fiind deținător de permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, (fila 31).
De asemenea, din B.A.T.A. nr. 559-560/A14/2014, din data de 06.06.2014, emis de Serviciul Județean de Medicină Legală C., a rezultat că alcoolemia inculpatului T. A. la data comiterii faptelor, a fost de 1,55 g/l alcool pur în sânge la prima probă recoltată la orele 02,00 și de 1,40 g/l alcool pur în sânge la a doua probă, recoltată la orele 03,00.(fila 45).
Martorul Chirită A.-C. a relatat că în dimineața zilei de 01.06.2014, în jurul orei 01,00, s-a întâlnit întâmplător cu inculpatul T. A. la discoteca din satul Nazarcea și pentru că se cunoșteau de mai mult timp i-a cerut acestuia să îl transporte cu mașina lui până în orașul O., fără să cunoască împrejurarea că acesta nu avea permis de conducere, dar după ce a observat totuși că acesta era sub influența băuturilor alcoolice.
Martorul a declarat că, întrucât chiar și el se afla tot sub influența băuturilor alcoolice, nu a putut prezenta detalii despre modul în care s-a produs accidentul rutier, și pentru că el și-a revenit abia la spital, loc unde a aflat că a fost implicat într-un accident rutier.
Martorul M. E. a declarat că în ziua de 01.06.2014, în jurul orei 01,00, în timpul în care era de serviciu, a auzit un zgomot puternic, și a mers în incinta spălătoriei ca să vadă ce se întâmplase. Acolo, martorul a văzut autoturismul care pătrunsese în unitate prin dislocarea ușii metalice de acces, autoturism în care se aflau două persoane, la volan fiind inculpatul T. A., iar pe locul din dreapta se afla numitul C. A.-C., persoane pe care le cunoștea din orașul O. și care acuzau leziuni corporale, produse în urma accidentului pe care-1 suferiseră.
Martorul A. Magiur, a declarat că i-a vândut mașina inculpatului fără a întocmi vreun act, și apoi, 1-a solicitarea inculpatului, a condus mașina și 1-a transportat până în satul Nazarcea. După ce a ajuns acolo, martorul a plecat iar inculpatul a rămas, spunându-i că de acolo se va descurca singur să revină acasă, întrucât la club se aflau mai mulți cunoscuți de-ai lui care aveau permis de conducere și va apela la ajutorul lor pentru a-i conduce mașina.
Inculpatul T. A. a recunoscut infracțiunile reținute în sarcina sa, infracțiuni pe care le regretă. El a relatat că a achiziționat mașina sâmbăta seara, pe 31 05.2014, de la numitul A. Magiur zis "M.", și pentru că nu avea permis de conducere, 1-a rugat pe acesta să urce la volanul ei și să-1 transporte astfel până la discoteca din satul Nazarcea, urmând ca apoi acolo să găsească un alt șofer la care să apeleze ca să întoarcă acasă.
Inculpatul T. A. a recunoscut că anterior consumase băuturi alcoolice iar în jurul orelor 00,30, când a vrut să plece acasă la el, a constatat că nu găsea nici un cunoscut din orașul O. sau din . să apeleze să-i conducă mașina. De aceea, el a hotărât să urce la volanul autoturismului pe care abia îl cumpărase și să-1 conducă pe drumuri publice până acasă la el, deși nu deținea permis de conducere.
Inculpatul a mai relatat că înainte să plece, 1-a întâlnit pe numitul C. A.-C., pe care îl știa de mai mult timp și a acceptat solicitarea lui de a-1 transporta cu mașina până în orașul O.. In continuare, T. A. 1-a luat în mașină pe martor, astfel că el a urcat la volan, iar martorul C. A.-C. s-a așezat pe locul din dreapta față. După ce au urcat amândoi în mașină, inculpatul a pornit motorul și a condus autoturismul până la locul accidentului, iar din acel moment nu își mai amintește nimic despre ceea ce s-a întâmplat.
Mijloacele de proba administrate in faza de urmărire penala sunt: proces-verbal de C.F.L, schița locului accidentului și planșă fotografică ;
- adresa nr._/01.06.2014 a Serviciului Rutier C.;
- BA.T.A. nr. 559-560/A14/2014 din data de 06.06.2014, emis de Serviciul Județean de Medicină Legală C.;
- proces-verbal de analiză toxicologică a probelor de sânge din data de 01.06.2014;
- procesul-verbal de recunoaștere după fotografii;
- declarațiile martorilor;
- fișa de cazier ;
- declarațiile de învinuit;
- declarația și recunoașterea inculpatului.
La data de 7.08.2014 inculpatul a declarat ca solicita aplicarea procedurii recunoașterii învinuirii.
Analizând probele administrate in cauza, instanța constata ca sunt dovedite cele doua infracțiuni si săvârșirea lor cu vinovăție de către inculpat.
La individualizarea pedepselor instanța va face aplicarea criteriilor legale prevăzute de art.74 NCP, respectiv modul de comitere a infracțiunilor, in stare de ebrietate, starea de pericol ridicata pentru ordinea publica, antecedentele penale ale inculpatului conținute in fisa de cazier judiciar-fila 97 dosar urmărire penala, respectiv o condamnare de 7 ani închisoare si una de 8 ani inchisoare,conduita de recunoaștere a inculpatului dupa săvârșirea faptelor, urmând a se face si aplicarea art.396 alin. 10 NCPP.
Având in vedere aceste criterii legale, in baza art.335 alin.l NCP cu aplicarea art.41 alin.l NCP, art.375 si art.396 alin. 10 NCPP instanța va condamna inculpatul T. A. pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fara permis de conducere la pedeapsa de 1 an inchisoare.
In baza art.336 alin.l NCP cu aplicarea art.41 alin.l NCP, art.375 si 396 alin. 10 NCPP va condamna inculpatul pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului la pedeapsa de 1 an inchisoare.
In baza art.38 alin.l NCP va contopi cele doua pedepse, aplicând pedeapsa cea mai grea de 1 an inchisoare la care va adaugă sporul de 4 luni inchisoare, rezultând pedeapsa de 1 an si 4 luni inchisoare.
In baza art.43 alin. 2 NCP pedeapsa rezultata de 1 an si 4 luni inchisoare se adaugă la restul de 1108 zile rămas neexecutat din pedeapsa anterioara pronunțata prin sentința penala nr. 146/20.06.2007 a Judecătoriei Constanta, inculpatul T. A. urmând sa execute pedeapsa de 1 an, 4 luni si 1108 zile inchisoare.
Pedeapsa se va executa in regim de detenție potrivit art.60 NCP.
In baza art.208 alin.4 si art.399 alin.l NCPP va menține măsura arestării preventive a inculpatului motivat de faptul ca este necesara in continuare realizarea scopului prevăzut de art.202 alin.l NCPP, respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, impiedicarea inculpatului de a se sustrage de la judecata si de a savarsi alte infracțiuni .
In baza art.72 NCP va scade din durata pedepsei inchisorii pronunțate perioada de 24 de ore in care inculpatul a fost reținut, precum si perioada arestării preventive de la data de 3.06.2014 la zi.
In baza art.272 NCPP va dispune avansarea onorariului apărătorilor din oficiu astfel: suma de 200 lei pentru av.S. G. si suma de 400 lei pentr av.R. M..
In baza art.274 NCPP va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat in suma de 1000 lei.”
În termen legal, împotriva sentinței penale nr. 852/07.08.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a declarat apel inculpatul T. A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma criticilor formulate de apelantul–inculpat, precum și din oficiu, Curtea constată că apelul formulat de către T. A. se impune a fi respins ca nefondat.
Remarcăm faptul că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului, fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 396 alin. 2 din Codul de procedură penală pentru pronunțarea unei soluții de condamnare.
Sub aspectul descrierii stării de fapt se constată că, la data de 01.06.2014 deși nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule inculpatul a condus pe drumurile publice autovehiculul cu nr. 2852- VR- 27 având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală ( 1,55g/l, 1,40 g/l ) cauzând un accident de circulație în urma căruia a suferit leziuni martorul C. A. C., pasager pe locul din dreapta față al autoturismului.
Potrivit art. 74 din Codul penal individualizarea judiciară a pedepsei se va realiza raportat la gravitatea infracțiunii comise, la periculozitatea infractorului, care se va evalua după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, a altor consecințe ale infracțiunii, motivul comiterii infracțiunii și scopul urmărit, antecedentele penale ale inculpatului, conduita după comiterea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, situația familială și socială.
Criteriile menționate trebuie analizate cumulativ pentru a aprecia în concret pedeapsa ce trebuie aplicată în vederea atingerii scopului și funcțiilor pedepsei.Stabilirea circumstanțelor de comitere a faptelor și a urmărilor produse, precum și a datelor personale ale inculpatului trebuie identificate și analizate judicios, pentru a se stabili în ce măsură se justifică reținerea unor împrejurări drept circumstanțe atenuante judiciare.
În mod pertinent, instanța de fond a apreciat asupra gradului ridicat de pericol social concret al faptelor inculpatului, care rezultă din condițiile în care au fost comise, asupra valorilor sociale prejudiciate în desfășurarea activității infracționale, referitoare la siguranța circulației rutiere pe drumurile publice, dar și cu privire la circumstanțele personale ale inculpatului, care, chiar dacă a avut o conduită procesuală sinceră și este singurul întreținător al mamei sale, nu se află la primul conflict cu legea penală (anterior fiind condamnat de 2 ori la pedeapsa închisorii, cu un rest de 1108 rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare, pronunțată de Judecătoria C. prin S.P.146/20.06.2007 ) și s-a orientat către condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă cu închisoarea, în regim de detenție (aplicându-i acestuia pedepse apropiate de minimul special prevăzut de legea penală ).
Față de considerentele expuse, în baza art.421 pct.1 lit. b din Codul de procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de către apelantul –inculpat T. A. împotriva sentinței penale nr.852/07.08.2014 a Judecătoriei C., iar baza art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 500 de lei sunt suportate de apelantul –inculpat.
Totodată, în baza art.272 alin.1 și 2 din cod procedură penală onorariul apărătorului oficiu în cuantum de 200 de lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul formulat de către apelantul inculpat T. A. împotriva Sentinței penale nr. 852/07.08.2014 a Judecătorie C., pronunțată în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 500 de lei sunt suportate de apelantul inculpat T. A..
În baza art. 272 alin.1 și 2 C.proc.pen onorariul avocat din oficiu în cuantum de 200 de lei, se avansează din fondurile MJ în favoarea Baroului C..
Conform art. 400 alin. 3 Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.10.2014.
Președinte, Judecător,
V. B. C. J.
Grefier,
M. I.
Jud. fond. I.B..
Red. dec. Jud. V.B.
4ex/03.11.2014
← Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Decizia nr. 646/2014. Curtea... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
---|