Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 226/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 226/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 19-09-2014 în dosarul nr. 9045/118/2013/a10
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 226/P/C
Ședința publică de la 19 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. D. M.
Grefier - C. A.
Cu participarea Ministerului Public prin
Procuror - V. P.
S-a luat în examinare contestația formulată de inculpatul G. O. S., fiul lui G. și E., născut la data de 13.06.1975, în B., deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C., împotriva încheierii de ședință din data de 16.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ 3, având ca obiect cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.358 Cod de procedură penală, a răspuns contestatorul inculpat G. O. S., în stare de arest preventiv, asistat de apărători aleși, avocat I. T. B. și avocat P. I., în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosarul de fond.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor art. 258-262 Cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În baza art.372 Cod pr.penală, instanța verifică datele de stare civilă ale contestatorului condamnat G. O. S..
Constatând că nu sunt cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de formulat, curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul contestatorului inculpat G. O. S., avocat P. D., având cuvântul, apreciază că soluția la care s-a oprit prima instanță este una susceptibilă. Considerentele încheierii pot fi avute în vedere, dar există și critici la adresa acestei hotărâri.
În esență, se precizează în încheierea atacată, ca și în cele precedente, că privarea de libertate a inculpatului este necesară, în continuare, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și, în egală măsură, că măsura arestării preventive luată împotriva acestuia, este necesară și proporțională, față de circumstanțele cauzei, pentru asigurarea desfășurării în condiții bune a procedurii judiciare.
În legătură cu caracterul necesar al mențineri arestării preventive, în condițiile în care cercetarea judecătorească la instanța de fond este spre sfârșit, cauza fiind amânată pentru audierea a 2 martori care nu pot fi găsiți de instanță, solicită a se avea în vedere că această situație care nu poate fi reproșată inculpatului. În încheierea atacată nu se mai dace referire la posibilitatea ca, în cazul în care ar fi judecat în stare de libertate, inculpatul ar putea influența acești martori și nici nu există probe care să ducă la o asemenea concluzie.
Cu privire la proporționalitatea măsurii arestării preventive a inculpatului, solicită a se avea în vedere că aceasta durează de peste un an de zile, astfel că este discutabil și acest aspect. Apreciază că, după 14 luni de arest preventiv, măsura începe să capete un caracter de neproporționalitate, chiar dacă se susține că este o cauză complexă, dar durata procesului nu se poate reproșa inculpatului.
În legătură cu subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestări preventive a inculpatului, circumstanțele concrete ale cauzei nu pot conduce la concluzia la care, în mod repetat, instanța s-a oprit, fără a fi avut în vedere factorul timp și probele administrate în cauză până la acest moment. Factorul timp, chiar dacă nu este unicul criteriu pentru a concluziona că starea de pericol pentru ordinea publică s-a diminuat, trebuie avut în vedere, așa cum prevede jurisprudența națională și jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului.
După 14 luni de arest preventiv, nu se mai poate discuta despre aceeași stare de pericol pentru ordinea publică ca atunci când s-a luat măsura arestării preventive a inculpatului și nu se mai poate susține că subzistă aceleași temeiuri pentru ca măsura să fie menținută, aceasta căpătând alt caracter. Nu face altceva decât să anticipeze pedeapsa pe care inculpatul o va primi. Deși se vorbește despre o formă de vinovăție absolut discutabilă, instanța de fond a respins probe în apărare cu motivarea că teza probatorie nu este clar conturată. Nu se poate spune, cu temei, prin raportare la o decizie cu caracter orientativ a Convenției Europene a Drepturilor Omului, că există pericol pentru ordinea publică, în condițiile în care acesta nu poate fi dovedit. Un pericol concret pentru ordinea publică nu poate fi invocat fără a fi particularizat și circumstanțiat la persoana inculpatului.
În ce privește gravitatea infracțiunii, solicită a se avea în vedere că se contestă infracțiunea deosebit de gravă, dar inculpatul nu poate fi privit ca un criminal în . aceste condiții se poate susține că solicitarea de înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu este justificată, având în vedere că nu se schimbă decât locul de detenție. Arestul la domiciliu este o măsură suficientă pentru a concura la buna desfășurare a procesului penal la judecarea cauzei în fond și pentru realizarea scopului măsurilor preventive.
Se menționează că datele care conturează personalitatea inculpatului ar putea duce la ideea că o măsură preventivă mai ușoară ar putea fi luată, dar că urmare a declarațiilor oscilante date de inculpat în cursul urmăririi penale, măsura arestării preventive a acestuia nu poate fi înlocuită cu o măsură mai ușoară. Nu se poate spune că inculpatul a urmărit să obstaculeze urmărirea penală, având în vedere că atât acesta, cât și victima, se aflau întro stare avansată de ebrietate, astfel că memoria inculpatului putea fi afectată.
Față de cele expuse, solicită admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestări preventive cu măsura arestului la domiciliu, măsură preventivă suficientă pentru asigurarea scopului luării măsurilor preventive, la acest moment procesual.
Apărătorul contestatorului inculpat G. O. S., avocat I. T. B., având cuvântul în completare, solicită a se avea în vedere că încheierea contestată este identică cu încheierile precedente, astfel că aceasta suportă serioase critici. Dacă se va lectura dosarul, se va constata că există aparența unor fapte, nu certitudinea faptelor pentru care se efectuează cercetarea. Încheierea se raportează la probele administrate în cauză, fără ca probele să fie coroborate și fără a se avea în vedere că circumstanțele reale ale faptei se bazează pe probe, acestea fiind motivele pentru care se menține măsura arestării preventive a inculpatului.
Judecătorul are obligația de a analiza toate probele și a avea în vedere ceea ce nu s-a făcut. Se precizează, în baza acelorași probe avute în vedere de procuror, subzistența acelorași temeiuri care au dus la luarea măsurii arestării preventive, dar este o teză falsă. Judecătorul fondului a respins o probă științifică, în condițiile în care la dosar există un înscris a cărui valoare științifică aduce un element de noutate în cauză, față de urmărirea penală. Acest înscris nu poate fi cenzurat și nu se pot aduce argumente împotriva lui. Apreciază că, atunci când se face referire la probe, trebuie să fie avute în vedere toate probele din cauză, având în vedere fapta gravă la care s-a raportat luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului. În înscrisul la care face referire se arată că situația de fapt reținută în actul de inculpare nu este susținută de probe, inculpatul nu a provocat căderea victimei și nu putea aprecia asupra gravității leziunilor acesteia și concluzionează că, în situații similare, nici un medic nu și-ar fi putut da seama și nu ar fi putut aprecia asupra gravității leziunilor suportate de victimă.
Judecătorul fondului, când a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea unei fapte penale, nu a avut în vedere prezumția de nevinovăție. În aceste condiții, solicită analizarea cu înțelepciune a situației, prin prisma temeiniciei, pentru a se stabili dacă încheierea Tribunalului poate sau nu să fie criticată.
Solicită admiterea contestației, pe aspecte de temeinicie și a se aprecia dacă inculpatul poate fi cercetat prin prisma altor măsuri preventive, respectiv controlul judiciar sau arestul la domiciliu.
Judecătorul are obligația de a administra toate probele pentru aflarea adevărului. Dacă din probele dosarului se dovedea că apărarea nu face demersuri pentru găsirea martorilor, judecătorul nu ar fi avut în vedere acest aspect. Faptul că martorii sunt de rea-credință o dovedesc ultimele procese verbale, unde se menționează că unul dintre martori, chiar înainte de termenul de judecară, a plecat în Italia, dar urmează că fie depuse probe la dosar că nu este așa. A fost citat un alt martor pe care procurorul nici măcar nu l-a menționat în rechizitoriu, care, de asemenea, nu este de găsit, aceștia fiind singurii doi martori care cunosc ce s-a întâmplat în acea seară. Nu este vina inculpatului că martorii nu se prezintă la proces, iar cauza suportă amânări pentru acest motiv.
Referitor la pericolul pentru ordinea publică în cazul înlocuirii măsuri arestării preventive a inculpatului cu o altă măsură preventivă, considerațiile instanței de fond sunt pur teoretice.
În concluzie, achiesând la concluziile colegului său, solicită pronunțarea unei soluții în consecință.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației formulată de inculpatul G. O. S. împotriva încheierii de ședință din data de 16.09.2014 pronunțată de Tribunalul C., urmând a se avea în vedere că și la acest moment procesual temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă în continuare, iar pentru buna desfășurare a procesului penal se impune menținerea măsurii arestării preventive a acestuia, raportat la natura si modalitatea concretă în care inculpatul a săvârșit fapta, precum și pericolul concret pentru ordinea publică care rezultă din lezarea valorilor si relațiilor sociale privind apărarea vieții si integrității ființei umane. Instanța de fond a apreciat corect asupra pericolului social concret pentru ordinea publică, care subzistă în continuare și rezidă atât din gravitatea infracțiunii de care este acuzat inculpatul, dar și din reacția publicului față de săvârșirea acesteia, cunoscut fiind faptul că anumite infracțiuni pot produce o anumită „tulburare socială" de natură a justifica o măsură privativă de libertate pentru o anumită perioadă de timp.
Astfel, apreciază că o altă măsură preventivă nu ar asigura scopul luării măsurilor preventive și, chiar dacă mai sunt de audiat doar 3 martori, nu au intervenit elemente noi, favorabile inculpatului, care să justifice luarea față de acesta a unei măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate.
Solicită a se avea în vedere că, deși durata arestului preventiv este de peste 1 an, nu s-a depășit termenul rezonabil, raportat la natura acuzațiilor penale, conduita părților și a autorităților judiciare, actele procedurale necesare în vederea soluționării cauzei și complexitatea acesteia.
Având ultimul cuvânt, contestatorul inculpat G. O. S. este de acord cu concluziile apărătorului său.
CURTEA,
Asupra contestației penale de față:
Prin încheierea de ședință din data de 16.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ 3 s-a dispus în baza art.362 alin.2 Cod.proc.pen. rap. la art.208 alin.4 Cod.proc.pen. menținerea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul G. O. S..
A fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul G. O. S., prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura preventivă a controlului judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că dispozițiile art.202 alin.1 Cod.proc.pen. prevăd că măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni;
A..3 ale aceluiași articol prevede că orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Conform dispozițiilor art.223 alin.2 Cod.proc.pen. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Deși cercetarea judecătorească este aproape finalizată, cauza fiind amânată doar pentru audierea a trei martori, considerăm că nu au intervenit elemente noi, favorabile inculpatului care să justifice luarea față de acesta a unei măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate.
Apreciem că temeiurile care au stat la baza luării, prelungirii și menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și justifică privarea în continuare de libertate a acestuia.
Din interpretarea dispozițiilor art.223 Cod.proc.pen. rezultă că o primă condiție esențială pentru a se putea dispune în continuare menținerea arestării preventive a inculpatului este să existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune. Referitor la această primă condiție pretinsă de legiuitor, tribunalul a constatat că aceasta este fundamentată și subzistă și la acest moment, având în vedere că din materialul probator administrat până în prezent în cauză rezultă date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că există o suspiciune rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit o infracțiune.
În acest sens relevante sunt probele administrate în cursul procesului penal, până la acest moment, probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi comis o infracțiune, condiție impusă de art.223 Cod.proc.pen. Astfel, avem în vedere: procesul verbal de cercetare la fața locului, actele medico-legale, raportul medico-legal de necropsie, procesele verbale de examinare a hainelor purtate de inculpat, declarația numitei O. D. G. mama victimei, procesul verbal încheiat cu ocazia efectuării percheziției, materialul privind interceptarea convorbirilor telefonice, procesele verbale de recunoaștere după fotografii, procesele verbale de conducere în teren, planșele foto, declarațiile martorilor O. Ioanichie, Grumbas Konstantinos, C. L., A. D., Uțupan I., G. M., T. C. A., V. C. cezar, M. S., P. M. G., M. E. Septimiu, P. A. D., V. A., J. Iani, M. F., R. I., B. L., Elenkos Teodoros, I. O., L. M., Ingze A. D. și G. E., toate coroborate și cu declarațiile inculpatului.
Și în acest stadiu procesul apreciem că este incidentă ipoteza prevăzută de art.223 alin.2 Cod.proc.pen. cu privire la infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a antecedentelor penale și a celorlalte împrejurări privitoare la persoana inculpatului se constată că privarea de libertate a acestuia este necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică.
Totodată, măsura arestării preventive are caracter necesar și proporțional față de circumstanțele cauzei, pentru asigurarea desfășurării în condiții bune a procedurii judiciare conform art.202 alin.1 Cod.proc.pen.
De asemenea, și cea de-a doua cerință impusă de art. 223 alin 2 Cod.proc.pen. există și justifică în continuare privarea inculpatului de libertate, luând în considerare natura și gravitatea faptei imputate, circumstanțele concrete bănuite de săvârșire a faptei, consecințele cauzate, constând în decesul unei persoane, atitudinea inculpatului, datele care caracterizează persoana inculpatului.
În ceea ce privește acest ultim criteriu, este real că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, este integrat social, are ocupație, însă după cum am mai arătat și prin încheierile anterioare, aceste circumstanțe personale favorabile nu pot estompa acele elemente care imprimă faptei un grad ridicat de pericol social, de natură a justifica menținerea stării de detenție, constituind un argument solid în favoarea restrângerii libertății persoanei, în acord cu exigențele art.5 din C.E.D.O
Analizând măsura arestării preventive a inculpatului și din perspectiva dispozițiilor art. 5 paragraf 1 lit. c) din Convenție, se constată că sunt îndeplinite exigențele acestui text de lege, arestarea inculpatului până la acest moment procedural fiind legitimă.
Tribunalul a apreciat că pericolul social concret pentru ordinea publică subzistă în continuare și rezidă atât din gravitatea infracțiunii de care este acuzat inculpatul, dar și din reacția publicului față de săvârșirea acesteia, cunoscut fiind faptul că anumite infracțiuni pot produce o anumită „tulburare socială" de natură a justifica o măsură privativă de libertate pentru o anumită perioadă de timp.
Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se poate face luându-se în considerare și circumstanțele concrete ale fiecărui caz, respectiv conduita organelor judiciare, comportamentul părților, specificul probațiunii, complexitatea cauzei, pentru a se vedea în ce măsură există indicii cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.
Tribunalul nu își însușește punctul de vedere al apărării, că simplul fapt al scurgerii timpului este o condiție automată a considerării arestării preventive ca ajungând la o durată nerezonabilă, ci apreciază termenul rezonabil al măsurii preventive dispuse față de inculpat în funcție de circumstanțele reale ale cauzei.
Instanța a constatat că pericolul concret pentru ordinea publică nu s-a diminuat prin trecerea timpului, întrucât acesta derivă din rezonanța socială puternic negativă a infracțiunii reținute, legitimitatea menținerii în detenție a acestuia fiind apreciată în funcție de particularitățile speciale ale cauzei, gravitatea, modalitatea de săvârșire a infracțiunii, precum și limitele de pedeapsă prevăzute, toate aceste elemente impunând în continuare protejarea interesului public, respectiv a ordinii publice.
Dispozițiile art.242 alin.1 Cod.proc.pen. prevăd că măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii.
Deși în cauză cercetarea judecătorească este aproape finalizată și în raport de cele expuse mai sus, s-a apreciat că temeiurile care au atras arestarea nu s-au schimbat și nici nu au apărut împrejurări noi care să justifice înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu o măsură preventivă mai puțin restrictivă de libertate, cum este măsura preventivă a arestului la domiciliu sau măsura preventivă a controlului judiciar.
Prin urmare, în condițiile în care cerințele prevăzute de art.242 alin.2 Cod.proc.pen., privind înlocuirea măsurii arestării preventive nu sunt îndeplinite, măsura cea mai adecvată stadiului procesual actual este aceea a arestării preventive, măsură ce corespunde atât cerințelor art.202 alin.1 Cod.proc.pen., cât și exigențelor jurisprudenței CEDO în materie.
Împotriva încheierii de ședință din data de 16.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ 3 a formulat contestație inculpatul G. O. S., care a susținut că nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive, solicitând înlocuirea acesteia cu arestul la domiciliu, pentru motivele dezvoltate în practicaua deciziei.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii recurate, prin prisma criticilor formulate de contestator și din oficiu, curtea constată nefondată contestația formulată de inculpatul G. O. S..
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul C., cu nr.1517/P/2013, din data de 21.10.2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului G. O. S. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art.174 – art.175 lit.i Cod penal 1969.
În sarcina acestuia s-a reținut că la data de 19.07.2013, în jurul orelor 3.00, conducând autoturismul marca JEEP RUBICON cu nr._ pe . Costinești, a provocat căderea și proiectarea pe carosabil a victimei O. M., ce se afla urcat pe caroseria autovehiculului - partea din spate, cauzându-i leziuni traumatice la nivelul capului și . de inconștiență, ce ulterior au condus la deces și după producerea evenimentului rutier, inculpatul a ridicat victima de la fața locului, părăsind locul faptei și a dus-o la Vila „Talisman" ce aparține părinților săi, abandonând-o într-una din camerele de la parter, fără a acorda ajutor sau a sesiza organele de specialitate.
La luarea și menținerea anterioară a măsurii arestării preventive s-a apreciat că sunt indicii temeinice privind săvârșirea faptei imputate inculpatului și prin lăsarea acestuia în libertate s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publică.
Potrivit art.362 alin.2 Cod procedură penală, în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art.208.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art.362 alin.1 Cod procedură penală, în cursul judecății instanța se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.
Potrivit art.208 alin.4 Cod procedură penală, în tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului de domiciliu dispuse față de inculpat.
În ce privește existența probelor și indicilor temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă judecății, curtea reține că acestea rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză și menționate punctual în hotărârea primei instanțe.
Deși inculpatul contestă existența suspiciunii rezonabile de comitere a infracțiunilor pentru care a fost condamnat în primă instanță, se constată că de la anterioara menținere a măsurii arestării preventive din data de 23.07.2014 nu au fost administrate noi mijloace de probă care să modifice împrejurările de fapt privind suspiciunea de comitere a infracțiunilor. În condițiile în care nu s-au administrat alte noi mijloace probă, nu sunt motive pentru a reconsidera existența presupunerii rezonabile de comitere a infracțiunilor deduse judecății. Trebuie precizat că nu este admisibil ca judecătorul să reaprecieze mijloace de probă existente la momentul anterioarei verificări a arestării preventive pentru a ajunge la concluzia schimbării temeiurilor arestării preventive. Schimbarea temeiurilor, din perspectiva art. 223 alin. 1 teza I C. pr. pen. – existența suspiciunii rezonabile de comitere a unei infracțiuni, impune apariția unor date noi după momentul anterioarei verificări a măsurii arestării preventive pentru a se considera incidente dispozițiile art. 242 alin. 2 C. pr.pen., însă această condiție nu este realizată în cauză, astfel că în cauză subzistă în continuare suspiciunea de comitere a unor infracțiuni de către inculpatul G. O. S..
Cu referire la nota expertală întocmită de dr. G. G., medic primar legist, expert medico-legal, ce a fost depusă la data de 30.05. și care în opinia inculpatului susține apărarea acestuia privind înlăturarea suspiciunii rezonabile că inculpatul a comis o infracțiune, s-a reținut anterior că, concluziile notei expertale medico-legale nu sunt de natură să înlăture suspiciunea rezonabilă de comitere a unei infracțiuni, având în vedere că nota expertală, din punct de vedere probator, are valoarea unui înscris, dat fiind caracterul extrajudiciar al opiniei medico-legale exprimate, dar și împrejurarea că există alte mijloace de probă care par a contura posibilitatea ca victima să se fi aflat pe caroseria autovehiculului de unde ar fi căzut atunci când inculpatul a pus în mișcare autoturismul.
Conform art. 172 Cod procedură penală, expertiza și examinarea medico-legală se efectuează în cadrul instituțiilor medico-legale, astfel că orice opinie medicală trebuie exprimată în cadrul unei expertize sau raport de constare medico-legală dispuse de organele judiciare.
În cauză a fost efectuat un raport medico-legal de necropsie, iar concluziile acestui raport medico-legal coroborat cu declarațiile persoanelor audiate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată susțin presupunerea rezonabilă de comitere a infracțiunii . Suspiciunea rezonabilă de comitere a infracțiunii rezultă din următoarele mijloace de probă: procesul verbal de cercetare la fata locului, planșe foto, raportul medico-legal de necropsie, procesele verbale de examinare a hainelor purtate de inculpat, materialul privind interceptarea convorbirilor telefonice, procesele verbale de recunoaștere după fotografii, procesele verbale de conducere în teren, declarația mamei victimei O. D. G., declarațiile martorilor O. Ioanichie, Grumbas Konstantinos, C. L., A. D., Uțupan I., G. M., T. C. A., V. C. cezar, M. S., P. M. G., M. E. Septimiu, P. A. D., V. A., J. Iani, M. F., R. I., B. L., Elenkos Teodoros, I. O., L. M., Ingze A. D. și G. E.; toate aceste mijloace de probă conturează presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune. În aprecierea unei posibile intenții indirecte care să caracterizeze forma de vinovăție a inculpatului, curtea are în vedere că inculpatul a acceptat să se deplaseze cu autoturismul, deși victima era așezată pe partea superioară a caroseriei autoturismului, într-o situație periculoasă, cunoscând că aceasta se află în stare de ebrietate, ceea ce nu exclude posibilitatea ca inculpatul să fi acceptat posibilitatea producerii unui rezultat grav, el însuși conducând sub influența băuturilor alcoolice, pe timp de noapte, având reflexele diminuate, din cauza oboselii și consumului de băuturi alcoolice. Inculpatul ar fi efectuat și viraje cu autoturismul, ceea ce ar permite unei persoane cu niște cunoștințe medii să realizeze potențialul pericol la care era expusă victima, aflată sub influența băuturilor alcoolice. Sub aspectul laturii subiective, relevante este și atitudinea inculpatului din zilele ce au urmat incidentului, când inculpatul a afirmat fata de părinții victimei ( O. D.-G. și O. Ioanichie ) și prieteni comuni ( J. Iani, M. F., R. I., B. L., B. A., Elemkos Teodoros, I. O., I. A.-D., R. Geanden ) că nu știe nimic despre victimă, precizând că atunci când s-a despărțit de victimă nu se întâmplase nici un accident, dar prezentând și diverse stări de fapt contradictorii. Conduita inculpatului ar putea să ascundă faptul că acesta avea reprezentarea exactă a faptei și urmărilor acesteia, dar a încercat să ascundă realitatea, pentru a evita răspunderea sa penală. Deși sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul se pare că a fost în măsură să acționeze de o manieră care să-l disculpe, ducând victima la vila Talisman, sub pretextul că nu este într-o stare gravă, deși martori oculari percepuseră contrariul.
Astfel, curtea constată că se mențin aprecierile avute în vedere anterior cu privire la existența unei suspiciuni rezonabile de comitere a unei infracțiuni, neintervenind elemente noi în favoarea inculpatului.
De asemenea, este incident în continuare cazul prev. de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală.
Starea de pericolul pentru ordinea publică, în raport de dispozițiile art. 223 alin. 2 teza finală C. pr.pen., trebuie evaluat după analizarea gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care inculpatul provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia.
Cazul prevăzut de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală este incident în continuare, în raport de natura și gravitatea acuzației penale aduse, rezultatul produs și starea de insecuritate indusă colectivității, specifică acestui gen de infracțiuni, ci și în raport de întreaga conduită a inculpatului, premergătoare și ulterioară rezultatului mai grav, acesta înțelegând a conduce în două rânduri un autoturism pe drumurile publice, fiind sub influența băuturilor alcoolice, atât anterior deplasării la Vila „Talisman”, cât și după despărțirea de partea vătămată. Inculpatul a avut o conduită prin care a pus în pericol viața victimei, rezultatul fiind chiar decesul acesteia, însă a continuat să pericliteze în mod repetat siguranța participanților la trafic, ignorând posibilitatea producerii unor consecințe mai grave și la adresa celor două persoane de sex feminin ce l-au însoțit în deplasarea ulterioară despărțirii de victimă, inculpatul aflându-se într-o puternică stare de surescitare nervoasă, care, combinată cu starea de oboseală și urmările inerente consumului ridicat de băuturi alcoolice, ar fi putut avea urmări dintre cele mai tragice. Inculpatul pare că a avut o conduită total necorespunzătoare, abandonând victima aflată în stare gravă, cel mai probabil pentru a evita tragerea sa la răspundere penală, apreciere ce este susținută și de poziția sa atât în cursul procesului, dar și față de persoanele apropiate victimei. Modalitatea în care a procedat inculpatul, lipsa de compasiune față de victimă și urmărire propriului interes justifică și la acest moment procesual privarea sa de libertate.
Singurele elemente obiective care sunt susceptibile de a fi suferit modificări față de anterioara verificare a măsurii arestării preventive sunt relevate de trecerea timpului și, implicit, mărirea duratei în care inculpatul este privat de libertate, precum și de posibila diminuare a rezonanței faptei. Este evident că prin trecerea timpului se estompează din rezonanța socială a faptei, ceea ce impune aprecierea necesității menținerii arestării preventive, mai ales că privarea de libertate durează de o perioadă mai mare de timp
Cu toate acestea, chiar și în prezența acestor elemente, curtea apreciază că măsura arestării preventive este în continuare proporțională circumstanțelor cauzei, gravității faptei și conduitei procesuale a inculpatului.
Durata arestării preventive a inculpatului este apreciabilă, însă caracterul rezonabil al duratei privării de libertate nu este încălcat, dacă avem în vedere împrejurările concrete ale cauzei, cum ar fi poziția procesuală oscilantă a inculpatului, posibila intenție de a ascunde urmările faptei sale determină, ce a impus administrarea a numeroase mijloace de probe în ambele faze procesuale parcurse, aspect ce a influențat decisiv durata procedurii judiciare. În prezent au mai rămas 2 martori de audiat, care însă sunt esențiali cauzei, dar în legătura cu care se va decide în scurt timp în ce măsură se poate realiza audierea lor, așa încât procedura judiciară este aproape de finalizare în primă instanță.
De altfel, în art. 239 alin. 1 C. pr. pen. se prevede că durata maximă a arestării preventive în primă instanță nu poate fi mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea dedusă judecății și, în niciun caz, mai mare de 5 ani. Durata arestării preventive în prezenta cauză este mult îndepărtată de limitele maxime prevăzute de art. 239 alin. 1 C. pr. pen., iar limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de omor ( închisoarea de la 10 la 20 ani ) nu susțin aprecierea că durata arestării preventive constituie în fapt o executare anticipată a pedepsei.
Autoritățile judiciare au obligația de a menține starea de detenție preventivă numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală, iar în cazul de față gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului, conduita sa procesuală, necesitatea protejării probatoriului s-au constituit în motive pertinente ale privării de libertate și își găsesc încă aplicabilitatea, luând în calcul și împrejurarea că judecata în primă instanță se apropie de finalizare.
Datele personale ale inculpatului ( fără antecedente penale, are studii superioare, avea ocupație ) nu justifică cercetarea sa în stare de libertate, dat fiind că prin conduita sa ulterioară incidentului a arătat că nu prezintă garanții personale suficiente, având un comportament total necorespunzător, prin care a expus la pericole alte persoane, urmărind propriul său interes și ascunderea unei posibile infracțiuni grave contre vieții.
Astfel, curtea apreciază că în stadiul procesual actual măsurii arestării preventive nu i se poate substitui o măsură preventivă mai blândă, lipsa de oportunitate a unor astfel de măsuri având la bază aprecierea instanței cu privire la menținerea stării de pericol pentru ordinea publică și necesitatea asigurării bunei desfășurării a cercetării judecătorești.
În concluzie, curtea reține că scopul măsurii preventive nu poate fi atins prin măsura preventivă a arestului la domiciliu, singura măsură preventivă aptă să asigure buna desfășurare a procesului penal fiind arestarea preventivă. Astfel, în mod corect prima instanță menținut arestarea preventivă și a respins cererea inculpatului de înlocuire cu o măsura preventivă mai ușoară.
Pentru aceste considerente, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C. pr. pen. curtea va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul G. O. S. împotriva încheierii de ședință din data de 16.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ 3.
În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen. va fi obligat inculpatul G. O. S. la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C. pr. pen. respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul G. O. S., fiul lui G. și E., născut la data de 13.06.1975, în B., deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C., împotriva încheierii de ședință din data de 16.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ 3.
În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen. obligă inculpatul G. O. S. la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.09.2014.
Președinte, Grefier,
M. D. M. C. A.
Jud.fond:I.R.
Red.jud.cont.M.D.M.
2 ex./19.09.2014
| ← Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 22/2014. Curtea de... → |
|---|
