Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 22/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 22/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 8412/212/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 22/P

Ședința publică din 17 ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - Z. F.

Judecător - A. I.

Judecător - V. L.

Grefier - I. C.

Cu participarea Ministerului Public prin procuror – R. C.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA MEDGIDIA și de partea civilă B. G. SOCIETE GENERALE SUC. C., împotriva sentinței penale nr. 1168 din data de 15.10.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._, având ca obiect înșelăciunea (art. 215 cod penal).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.01.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.01.2014, când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 1168 din data de 15.10.2013, pronunțată de Judecătoria C., s-au dispus următoarele:

„În baza art. 215 alin. 1, 2 și 3 C.p., cu aplicarea art. 3201 alin 7 C.p.p., condamnă inculpata T. VICTORIȚA (fiica lui Z. și Z., născută la data de 14.02.1961, în ., jud. Tulcea, studii medii, fără antecedente penale, domiciliată în C., ., nr. 21, jud. C., CNP_) pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă calificată la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 291 C.p., cu aplicarea art. 3201 alin 7 C.p.p., condamnă aceeași inculpată la pedeapsa de 4 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen., contopeste pedepsele aplicate prin prezenta, inculpata urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C.pen. suspendă condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe o durata de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art.82 C.pen.

In baza art.359 C.pr.pen. atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor prev. de art.83 și 84 C.pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 C.penal interzice inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal.

În baza art. 71 alin.5 C.penal constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal pe durata suspendării condiționate a executarii pedepsei inchisorii.

În baza art. 14 rap. la art. 346 Cod procedură penală, coroborat cu art. 998 și urm C.civil, admite pretențiile civile formulate de partea civilă B. GROUPE SOCIETE GENERALE – Sucursala C. și obligă inculpata la plata de despăgubiri civile către aceasta în cuantum de 45.500 lei.

In baza art. 348 desființează contractul de credit nr._/29.02.2008 condiții particulare și condiții generale.

La data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, se va pune în vedere părții civile B. GROUPE SOCIETE GENERALE – Sucursala C., să depună în original contractul de credit, pentru a se pune în executare dispoziția de desființare.

În baza art.191 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpata la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul roman.”

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

„Prin Rechizitoriul nr. 6005/P/2009 al Parchetului de pe langa Judecătoria Constanta, înregistrat pe rolul Judecătoriei C. la data de 27.03.2013 sub nr._, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecată a inculpatei T. VICTORIȚA, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, fapte prev. de art. 215 alin.1, 2 și 3 C.p. și art. 291 C.p. cu aplic. art. 33 lit.a C.p.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la data de 29.02.2008, folosindu-se de înscrisuri sub semnătură privată ce atestau în mod fals calitatea de angajată la . C., inculpata a solicitat și obținut de la B. GROUPE SOCIETE GENERALE - Sucursala C., un credit bancar de nevoi personale, în valoare de 45.500 lei.

În ședința de judecată din data de 01.10.2013, instanța a admis cererea inculpatei formulată prin declarație autentică, de a fi judecată potrivit procedurii prev. de art. 3201 C.p.p., aceasta recunoscând în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa în actul de sesizare, solicitând să nu se mai administreze alte probe în faza judecății, ci aceasta să se desfășoare în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, respectiv: adeverința de salariu nr. 195/28.02.2008, contract individual de muncă nr. 289/ 01.12.2006 însoțit de statul de plată pe luna ianuarie 2008, adeverința nr. 8330/10.06.2009 a Inspectoratului de Muncă C., contract de credit bancar nr._/29.02.2008, raport de constatare tehnico-științifică nr._ din 25.08.2011, adresă fn . C., declarații martori G. P., M. E. și E. D., declarații inculpată.

Analizând întregul material probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 29.02.2008, inculpata T. Victorița s-a prezentat la Agenția Pandurului din mun. C. a Băncii B. GROUPE SOCIETE GENERALE și a solicitat un credit de nevoi personale în valoare de 45.500 lei. Pentru obținerea creditului, aceasta a depus adeverința de salariu nr. 195/28.02.2008 emisă de către . și contractul individual de muncă înregistrat sub nr._ la Inspectoratul Teritorial de Muncă C..

In baza acestor documente, banca a acordat creditul solicitat, perfectându-se contractul de credit nr._/29.02.2008, însă pe parcursul derulării contractului, inculpata nu și-a respectat obligația de rambursare.

Din adresa nr. 8330/10.06.2009 a Inspectoratului Teritorial de Muncă C. a rezultat că inculpata T. Victorița nu a figurat cu contract individual de muncă la . C., iar la data de 18.12.2006 nu a fost înregistrat niciun contract individual de muncă cu nr._. Totodată, statul de plată nr._ nu a fost înregistrat în cadrul acestei instituții la data de 25.02.2008.

De asemenea, din relațiile primite de la reprezentanții . C., a rezultat că această societate nu a avut vreodată o angajată cu numele de T. Victorița.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 25.08.2011 au rezultat următoarele: semnătura existentă la rubrica „împrumutat" a contractului de credit_/29.02.2008 - condiții particulare, încheiat între B. GROUPE SOCIETE GENERALE SA și T. Victorița, au fost executate de T. Victorița, semnătura existentă la rubrica „debitor", cât și cele aflate în partea inferioară centrală a fiecărei file a graficului de costuri totale din data de 29.02.2008, au fost executate de inculpata T. Victorița.

În consecință, din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, instanța constată că faptele există, constituie infracțiuni si au fost săvârșite de inculpata T. Victorița.

Sub aspect obiectiv, faptele inculpatei T. Victorița, care la data de 29.02.2008, folosindu-se de înscrisuri sub semnătură privată ce atestau în mod fals calitatea de angajată la . C., a solicitat și obținut de la B. GROUPE SOCIETE GENERALE – Agenția Pandurului C., un credit bancar de nevoi personale în valoare de 45.500 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 C.p. și uz de fals prev. de art. 291 Cod penal.

Sub aspect subiectiv, inculpata a săvârșit faptele expuse anterior, cu forma de vinovăție cerută de legiuitor, intenția directa, în sensul art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C.pen., aceasta prevăzând și urmărind rezultatul produs.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate, instanța va avea în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C.pen. și anume: dispozițiile din partea generală a Codului penal – referitoare la infracțiunea consumată; limitele de pedeapsă prevăzute în partea speciala a Codului penal reduse cu o treime potrivit art. 3201 alin. 7 C.p.p.; gradul de pericol social al faptelor, pe care instanța îl apreciază ca fiind ridicat și care rezultă din modul de comitere – a indus în eroare reprezentanții unei unități bancare prin utilizarea unor înscrisuri falsificate, care atestau în mod nereal calitatea de salariat al unei societăți comerciale, folosindu-se în mod ilegal de statutul juridic al acestei persoane juridice; din urmarea produsă – a diminuat patrimoniul părții civile cu o sumă mare de bani nerecuperată, din scopul urmărit – obținerea în mod injust a unor foloase materiale; din circumstanțele personale și conduita inculpatei – este în vârstă de 52 ani, este văduvă, are studii medii, este asistentă medicală, nu este cunoscută cu antecedente penale, a recunoscut comiterea infracțiunii și totodată prejudiciul produs părții civile.

Fiind dovedită existența faptelor, elementele constitutive ale infracțiunilor, precum și săvârșirea acestora de către inculpată, instanța urmează să antreneze răspunderea penală a acesteia, apreciind ca scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, redus cu o treime potrivit art. 3201 alin. 7 C.p.p.

Având în vedere că inculpata a comis infracțiunile reținute in sarcină, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele, se vor reține și prevederile art. 33 lit a și art. 34 alin. 1 lit. b C.pen., urmează ca pedepsele aplicate să fie contopite, iar inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea.

De asemenea, fiind indeplinite conditiile prevazute de art. 81 C.pen. instanta apreciaza ca reeducarea inculpatei, în sensul respectului datorat valorilor sociale ocrotite de lege, poate avea loc si fara privare de libertate, dând posibilitatea acesteia sa reflecteze asupra propriului comportament raportat la relatiile sociale pe care a inteles sa le incalce prin savarsirea infractiunilor, astfel că va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de incercare stabilit in conditiile art. 82 C.pen. si compus din durata pedepsei aplicate la care se va adauga un interval de 2 ani.

In baza art.359 C.pr.pen. va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor prev. de art.83 și 84 C.pen., privind săvârșirea unei alte infracțiuni în cursul termenul de încercare și neîndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 C.penal va interzice inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal și în baza art. 71 alin.5 C.penal va constata suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal pe durata suspendării condiționate a executarii pedepsei inchisorii.

Partea civilă B. GROUPE SOCIETE GENERALE - Sucursala C. a formulat pretenții civile în cauză în faza de urmărire penală, în cuantum de 46.381,55 lei, reprezentând credit curent – 43.740,6 lei, credit restant – 550,8 lei, dobânzi neîncasate – 1665,17 lei și comisioane 424,98 lei. In faza judecății, partea civilă și-a modificat pretențiile civile, in sensul solicitării sumei de 83.805,27 lei, din care credit curent – 30.471,36 lei, credit restant – 13.832,65 lei, dobânzi neîncasate – 30.339,96 lei și comisioane 9.161,3 lei.

Analizând pretențiile civile formulate de această parte vătămată, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatei, potrivit art. 998 și urm. C.civil, astfel există fapta ilicită săvârșite de aceasta, care a avut ca urmare producerea unui prejudiciu în patrimoniul părții civile și există legătură de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciul cauzat, iar inculpatul a acționat, așa cum s-a arătat, cu vinovăție.

In ceea ce privește întinderea acestui prejudiciu, instanța reamintește că sarcina probei, potrivit art. 249 C. proc. civ, aparține celui care face o susținere în cursul procesului. Or, în cauză, partea civilă B. GROUPE SOCIETE GENERALE nu a depus minime eforturi în a dovedi întinderea prejudiciului suferit, nu a propus probe, nu a depus probe care să ateste această întindere, deși în raport de dispozițiile art. 249 C. proc. civ., această obligație îi incumbă.

In aceste condiții, instanța va admite pretențiile civile ale părții civile strict în limita dovedită, prin raportare și la poziția procesuală a recunoaștere a pretențiilor civile de către inculpată, respectiv 45.500 lei.

In baza art. 348 C.p.p. va desființa contractul de credit nr._/29.02.2008 condiții particulare și condiții generale.

La data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, se va pune în vedere părții civile B. GROUPE SOCIETE GENERALE – Sucursala C., să depună în original contractul de credit, pentru a se pune în executare dispoziția de desființare.”

În termen legal, împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs, P. de pe lângă Judecătoria C. și partea civilă– B. GROUPE SOCIETE GENERALE – Sucursala C..

Recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria C. vizează două motive de nelegalitate:

- omisiunea instanței de fond de a dispune anularea înscrisurilor sub semnătură privată false;

- omisiunea instanței de a dispune admiterea în parte a acțiunii civile .

Recursul declarat de partea civilă B. GROUPE SOCIETE GENERALE – Sucursala C., vizează greșita soluționare a acțiunii civile.

Astfel.,s-a solicitat ca prin admiterea recursului și casarea sentinței penale în parte, să se dispună obligarea inculpatei la întreaga sumă cu care s-a constituit parte civilă, resp. 83.805,27 lei .

Examinând legalitatea și temeinicia recursurilor declarate în cauză, curtea constată că recursul declarat de parchet este întemeiat, situație în care, în temeiul art. 385 ind 15 pct 2 lit d c.p.p. cu ref. la rt. 385 ind 7 al.2 c.p.p. se va casa în parte sentința penală și rejudecând, va dispune:

- instanța de fond a dispus obligarea inculpatei, în temeiul art.,14 rap. la art. 346 c.p.p. și art. 998 cod civil la plata sumei de 4 5.500 lei m reprezentând despăgubirile civile către recurenta parte civilă

În raport de cuantumul solicitat de partea civilă, instanța de fond trebuia să facă mențiunea că, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. GROUPE SOCIETE GENERALE – Sucursala C..

De asemenea instanța, dispunând condamnarea inculpatei pentru comiterea infracțiunii de fals sub semnătură privată, avea obligația, în temeiul art. 348 c.p.p. să desființeze înscrisurile false în totalitate, ce se regăsesc în dosarul cauzei, respective: adeverința de venit nr.125/28.02.2008 pretins emisă de . C., contract individual de muncă pretins înregistrat la ITM sub nr._/18.12.2006 și la TRITON SRL C. sub nr.289/01.12.2006, stat de plată pretins emis de către . C. pentru luna ianuarie 2008 sub nr._, purtând ștampila cu numărul_/ 25.02.2008 a ITM C.

În ceea ce privește recursul declarat de partea civilă, acesta este nefondat și urmează a fi respins, în temeiul art. 38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală.

Astfel, instanța de fond a dispus obligarea inculpatei numai la plata sumei de 45.500 lei, avându-se în vedere suma strict dovedită de către aceasta.

Ca atare, nici în recurs partea civilă, nu a adus și nici nu a administrat probe sau acte noi care să justifice cuantumul total al prejudiciului solicitat.

În mod corect instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă părții civile B. GROUPE SOCIETE GENERALE – Sucursala C., ca atare, recursul declarat în cauză este nefondat, așa cum am arătat mai sus.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligată partea civilă la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate în recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. vor rămâne în sarcina statului.

În baza art.189 Cod procedură penală suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu - avocat C. L. se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă B. G. SOCIETE GENERALE C. împotriva sentinței penale nr.1168/15.10.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .

În baza art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva sentinței penale nr.1168/15.10.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .

În baza art.38517 alin.2 Cod procedură penală casează în parte sentința penală recurată și, rejudecând, dispune:

În baza art. 14 rap. la art. 346 Cod procedură penală, coroborat cu art. 998 și urm C.civil, admite în parte pretențiile civile formulate de partea civilă B. GROUPE SOCIETE GENERALE – Sucursala C. și obligă inculpata T. Victorița la plata de despăgubiri civile către aceasta în cuantum de 45.500 lei.

În baza art.348 Cod procedură penală desființează înscrisurile sub semnătură privată falsificate, respectiv: adeverință de venit nr.125/28.02.2008 pretins emisă de . C., contract individual de muncă pretins înregistrat la ITM sub nr._/18.12.2006 și la TRITON SRL C. sub nr.289/01.12.2006, stat de plată pretins emis de către . C. pentru luna ianuarie 2008 sub nr._, purtând ștampila cu numărul_/ 25.02.2008 a ITM C..

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă partea civilă la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate în recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. rămân în sarcina statului.

În baza art.189 Cod procedură penală suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu - avocat C. L. se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.01.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Z. F. A. I. V. L.

GREFIER,

I. C.

Jud. fond. V.V.

Red.jud.dec. Z.F.

Dact. A.B. – 3 ex./6.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 22/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA