Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 299/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 299/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 11978/315/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 299
Ședința publică din data de 27.03.2014
PREȘEDINTE – V. M.
JUDECĂTOR - G. D.
GREFIER - B. NĂVÎRCĂ
Ministerul public – P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost reprezentat de procuror C. I. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de partea civilă U. V. TÂRGOVIȘTE, cu sediul în Târgoviște, ..2, județul Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr. 41 din data de 14.01._, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, prin care, în baza art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.a și g Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și art.75 lit.c Cod penal, precum și art.320 ind.1 alin.7 Cod proc.penală, a condamnat pe inculpatul M. O., zis „O.”, fiul lui C. și D., născut în data de 07.03.1989, în municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, domiciliat în municipiul Târgoviște, ., ., ., posesor al cărții de identitate ., nr._, având CNP -_, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru fapta comisă în noaptea de 7/8.XI.2013, în dauna părții vătămate U. „V.” Târgoviște.
În temeiul art.71 alin.2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
În baza art.86 ind.4 Cod penal combinat cu art.83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare, anterior aplicate inculpatului prin sentința penală nr.181/25.03.2011 a Judecătoriei Târgoviște, pedeapsă pe care inculpatul o va executa în întregime, alături de pedeapsa nou aplicată în cauză, de 2 ani închisoare, în total având de executat 3 ani și 8 luni închisoare.
În baza art.350 alin.1 Cod proc.penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și potrivit art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicate, timpul reținerii și arestului preventiv, începând cu data de 9.XI.2013 – la zi.
În baza art.346 Cod proc.penal combinat cu art.1357 Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată U. V. din Târgoviște și a obligat pe inculpat la plata de despăgubiri civile către aceasta în sumă de 714,74 lei, reprezentând contravaloarea stâlpilor metalici de la împrejmuire și manopera de remontare pe aceștia a celor 25 de plase din sârmă sustrase de inculpat împreună cu alte persoane, luându-se act că cele 25 de plase din sârmă ce alcătuiau gardul, au fost recuperate în cursul urmăririi penale și restituite Campusului Universitar.
În baza art.191 Cod proc.penală, a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 710 lei, în care se include și onorariul de 600 lei cuvenit avocatului E. C., desemnat la urmărirea penală până la prezentarea apărătorului ales, conform delegației nr.4546/2013, fila 165 în d.u.p., onorariu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Dâmbovița.
În baza art.38 Cod proc.penală, s-a disjuns cauza în ceea ce privește pe inculpații
B. V., zis „G.”, fiul lui V. și V., născut în data de 01.01.1978, în localitatea P., județul Dâmbovița, domiciliat în ., județul Dâmbovița, posesor al cărții de identitate ., nr._, având CNP -_ și D. D.-D., fiul lui D. și M., născut în data de 30.01.1973, în localitatea Bușteni, județul Prahova, domiciliat în municipiul Târgoviște, ., ., posesor al cărții de identitate ., nr._, având CNP -_, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, prev. de art.264 alin.1 teza a II-a Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul – inculpat M. O., personal și asistat de avocat R. A. A., apărător ales din Baroul Dâmbovița lipsă fiind apelanta – parte civilă U. V. Târgoviște.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat R. A. având cuvântul pentru inculpat arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat apreciind cauza în stare de judecată.
Reprezentantul parchetului având cuvântul arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat R. A. A., având cuvântul pentru apelantul – inculpat solicită instanței admiterea, în parte, a apelului declarat de partea civilă, până la concurența sumei achitate.
Reprezentantul parchetului având cuvântul pune concluzii de admiterea apelului declarat de partea civilă și încetarea procesului penal față de împăcarea părților.
Inculpatul M. O., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său ales.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 41 din data de 14.01.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în baza art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.a și g Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și art.75 lit.c Cod penal, precum și art.320 ind.1 alin.7 Cod proc.penală, a condamnat pe inculpatul M. O., zis „O.”, fiul lui C. și D., născut în data de 07.03.1989, în municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, domiciliat în municipiul Târgoviște, ., ., ., posesor al cărții de identitate ., nr._, având CNP -_, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru fapta comisă în noaptea de 7/8.XI.2013, în dauna părții vătămate U. V. Târgoviște.
În temeiul art.71 alin.2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
În baza art.86 ind.4 Cod penal combinat cu art.83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare, anterior aplicate inculpatului prin sentința penală nr.181/25.03.2011 a Judecătoriei Târgoviște, pedeapsă pe care inculpatul o va executa în întregime, alături de pedeapsa nou aplicată în cauză, de 2 ani închisoare, în total având de executat 3 ani și 8 luni închisoare.
În baza art.350 alin.1 Cod proc.penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și potrivit art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicate, timpul reținerii și arestului preventiv, începând cu data de 9.XI.2013 – la zi.
În baza art.346 Cod proc.penal combinat cu art.1357 Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată U. V. din Târgoviște și a obligat pe inculpat la plata de despăgubiri civile către aceasta în sumă de 714,74 lei, reprezentând contravaloarea stâlpilor metalici de la împrejmuire și manopera de remontare pe aceștia a celor 25 de plase din sârmă sustrase de inculpat împreună cu alte persoane, luându-se act că cele 25 de plase din sârmă ce alcătuiau gardul, au fost recuperate în cursul urmăririi penale și restituite Campusului Universitar.
În baza art.191 Cod proc.penală, a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 710 lei, în care se include și onorariul de 600 lei cuvenit avocatului E. C., desemnat la urmărirea penală până la prezentarea apărătorului ales, conform delegației nr.4546/2013, fila 165 în d.u.p., onorariu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Dâmbovița.
În baza art.38 Cod proc.penală, s-a disjuns cauza în ceea ce privește pe inculpațiiB. V., zis „G.”, fiul lui V. și V., născut în data de 01.01.1978, în localitatea P., județul Dâmbovița, domiciliat în ., județul Dâmbovița, posesor al cărții de identitate ., nr._, având CNP -_ și D. D.-D., fiul lui D. și M., născut în data de 30.01.1973, în localitatea Bușteni, județul Prahova, domiciliat în municipiul Târgoviște, ., ., ., județul Dâmbovița, posesor al cărții de identitate ., nr._, având CNP -_, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, prev. de art.264 alin.1 teza a II-a Cod penal.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr.6111/P/2013 emis la data de 2.XII.2013 de P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul M. O., zis „O.”, fiul lui C. și D., născut în data de 07.03.1989, în municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, domiciliat în municipiul Târgoviște, ., ., ., posesor al cărții de identitate ., nr._, având CNP -_, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.a și g Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și art.75 lit.c Cod penal, alături de inculpații B. V., zis „G.” și D. D. D. și aceștia aflați în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, prev. de art.264 alin.1 teza a II-a Cod penal, rap.la art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.a și g Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal.
Prin același rechizitoriu, s-a dispus de către procuror, disjungerea cauzei și trimiterea dosarului nou format către Poliția Municipiului Târgoviște în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârșirii de către minorul Ș. D. Bobi, a infracțiunii de furt calificat, prev.de art.208a lin.1 – art.209 alin.1 lit.a și c Cod penal.
În actul de sesizare a instanței, în esență s-a reținut în sarcina inculpatului M. O. că acesta, împreună cu numiții B. N., zis „P.” și Ș. D. Bobi, în noaptea de 7/8.XI.2013, între orele 22:00 – 2:00, a sustras mai multe panouri din plasă de sârmă de la gardul ce desparte campusul Universității V. de magazinul Dedeman, iar în sarcina celorlalți doi inculpați, B. V. și D. D. D., s-a reținut că în data de 8.XI.2013, în jurul orelor 6:30, au încărcat bunuri furate într-un atelaj hipo și le-au transportat în vederea valorificării ulterioare, împreună cu numitul B. N..
Detaliindu-se împrejurările concrete ale săvârșirii acestor fapte, în rechizitoriu s-a evidențiat că activitatea infracțională s-a desfășurat în două faze distincte, prima la data de 7.XI.2013 în jurul orelor 22:00, când numiții B. N., zis „P.” și Ș. D. Bobi, au plecat pe jos de la domiciliul numitului B. I., din Târgoviște, ..32 A, pentru a merge la campusul Universității V., să sustragă mai multe plase din sârmă de la gardul ce desparte campusul de magazinul Dedeman, luându-l de la halta T. și pe inculpatul M. O. și odată ajunși acolo toți trei, au tăiat cu o foarfece tip „gură de lup”, circa 25 de plase de sârmă din gardul despărțitor, apoi au sustras acele panouri ce alcătuiau gardul, transportându-le într-un loc ferit, la cca. 30 metri de un câmp, după care s-au întors către domiciliu, unde au ajuns în jurul orelor 2:00, în data de 8.XI.2013, când numitul B. N. le-a spus celorlalți participanți că va reveni spre dimineață și se va ocupa de valorificarea și transportul plaselor.
A doua fază a activității infracționale, a constat în aceea că în jurul orelor 5:30 – 6:00, de la același domiciliu, au plecat cu un atelaj hipo numitul B. N. și Ș. D. Bobi, împreună cu inculpații B. V. și D. D. D., către locul în care erau ascunse plasele de gard, de unde urma să le transporte pentru a le valorifica, aceștia hotărând ca minorul Ș. D. Bobi să rămână pe podul M. B. pentru a observa dacă în zonă apar organele de poliție, iar ceilalți au mers la locul unde erau depozitate panourile și le-au încărcat în căruță, după care s-au întors cu ele către domiciliu, fiind surprinși pe drum și urmăriți de către organele de poliție.
Aceste activități infracționale au fost reținute de către procuror în urma analizării mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale.
După trimiterea lor în judecată, numai inculpatul M. O., asistat de apărător ales, a solicitat instanței a fi judecat în procedura simplificată, prev. de art.320 ind.1 Cod proc.penală, solicitare pe care instanța a încuviințat-o, dispunând disjungerea cauzei în ceea ce privește judecarea celorlalți doi inculpați, B. V. și D. D. D., care cu prilejul aducerii la cunoștință a drepturilor de care beneficiază în cursul acestui proces, și-au exercitat dreptul la tăcere.
Inculpatul M. O. s-a declarat vinovat și a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată,făcând precizarea că are cunoștință de probele de la urmărirea penală și a solicitat a fi judecat doar pe baza acestora.
Procedând la examinarea actelor și lucrărilor administrate în cursul urmăririi penale în cadrul dosarului nr.6111/P/2013 al Parchetului Târgoviște, instanța a constatat că prin probele administrate în acea fază a procesului s-a făcut dovada că inculpatul M. O., zis O., a săvârșit infracțiunea de furt calificat, prev. de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.a și g Cod penal, faptă pe care a comis-o în noaptea de 7/8.XI.2013 alături de numiții B. N., zis „P.”, în prezent decedat și a minorului Ș. D. Bobi, când a tăiat cu o foarfece tip „gură de lup”, 25 plase din sârmă, de la gardul ce desparte campusul universitar al părții vătămate U. V. de magazinul Dedeman din Târgoviște, plase pe care le-au sustras și le-au depozitat la un loc ferit, la cca. 30 metri pe un câmp, de unde urma să fie ridicate în dimineața zilei respective.
La individualizarea și alegerea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, în cadrul criteriilor generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal, instanța a reținut existența unui pericol social ridicat al faptei comise de acest inculpat, pericol rezultat din împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, pe timp ce noapte, în grup de 3 persoane, între care și un minor, urmarea produsă și consecințele faptei, care într-un final, în contextul ridicării bunurilor sustrase de la locul unde fuseseră depozitate pe timpul nopții, a dus la decesul unuia dintre făptuitori, în încercarea de a se sustrage urmăririi organelor de poliție.
Alături de aceasta, s-a avut în vedere și persoana acestui inculpat, care nu se află la primul conflict cu legea penală, pentru că, așa cum reiese din fișa de cazier judiciar (aflată la filele 172-174 în d.u.p.), a fost anterior condamnat prin sentința penală nr.181 din 25.03.2011 a Judecătoriei Târgoviște, la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, condamnare în raport de care rezultă că această nouă infracțiune a fost săvârșită de inculpat în starea de recidivă postcondamnatorie, prev. de art.37 lit.a Cod penal.
Totodată, inculpatul, a cărei judecată a avut loc în procedura simplificată, a beneficiat de dispozițiile art.320 ind.1 alin.7 Cod proc.penală, astfel că instanța a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare și în temeiul art.71 alin.2 Cod penal, i s-a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, neimpunându-se și restricționarea și a altor drepturi, dată fiind natura infracțiunii comise.
Se observă, în raport de condamnarea anterioară, că inculpatul a săvârșit această nouă infracțiune în cursul termenului de încercare, astfel că instanța i-a revocat beneficiul suspendării executării sub supraveghere a pedepsei anterior aplicate, de 1 an și 8 luni închisoare pedeapsă ce urmează a o executa în întregime alături de noua pedeapsă de 2 ani închisoare, în total urmând să execute 3 ani și 8 luni închisoare, din care s-a dedus timpul reținerii și durata arestului preventiv din cauza de față, începând cu data de 9.XI.2013 – la zi, menținându-se în continuare starea de arest preventiv în care se află inculpatul.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a reținut că partea vătămată U. V. a formulat acțiune civilă în cauză, prin adresa nr._/4.XII.2013 (filele 26-27 din dosar), solicitând cu titlu de despăgubiri civile suma de 6.223,11 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de furt calificat și în acest sens prezentând modalitatea de calcul a prejudiciului pretins.
A mai reținut instanța, că în dosarul de urmărire penală nr.6111/P/2013, la fila 24, există procesul-verbal de predare-primire întocmit la 8.XI.2013, cu prilejul predării – primirii a celor 25 bucăți panouri din plasă de sârmă, cu dimensiunile de 2 x 1,5 metri, către administratora Căminului nr.2 campus universitar, numita G. L., ceea ce înseamnă că bunurile sustrase de inculpat au fost restituite, situație în care pretențiile civile ale Universității V. sunt justificate numai în ceea ce privește prejudiciul înregistrat prin costurile prilejuite de manopera de remontare a panourilor de plasă sustrase din gardul respectiv, dar și a stâlpilor metalici, care nu au fost recuperați.
Ca atare, instanța, în baza art.346 Cod proc.penală, cu referire la art.1357 Cod civil, a admis în parte acțiunea civilă formulată de U. V. și a obligat pe inculpat la plata de despăgubiri civile către aceasta, în sumă de 714,74 lei, reprezentând contravaloarea stâlpilor metalici și manopera de remontare a plaselor din sârmă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul M. O. și partea civilă U. V. Târgoviște, care au criticat-o ca fiind netemeinic și nelegală, iar ulterior, în instanță au solicitat admiterea apelurilor, desființarea sentinței și pe fond, schimbarea încadrării juridice a infracțiunii și aplicarea legii mai favorabile, potrivit art.5 din Noul Cod penal.
Din înscrisul autentic aflat la dosarul cauzei și depuse în faza de apel, rezultă că partea civilă U. „V.”Târgoviște, nu are nicio pretenție față de inculpat și dorește să se împace cu acesta.
Prin decizia penală nr.174 din 06 martie 2014 a Curții de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de inculpatul M. O., împotriva sentinței penale nr.41 din 14 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, pe care a desființat-o și în baza art.386 NCPP și art.5 NCP, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii prev.de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a și g cu aplic.art.37 lit.a și art.754 lit.c cu aplic. art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, în infracțiunea prev.de art.228 alin.1 – 229 alin.1 lit.b NCP, cu aplic.art.41 Cod penal.
Conform art.396 alin.5 NCPP, rap.la art.16 alin.1 lit.g NCPP, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru această faptă, prin împăcarea părților.
Totodată, în baza art.424 alin.2 NCPP, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului M. O., dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză, constatând că acesta a fost reținut și arestat începând cu 09 noiembrie 2013.
Instanța de control judiciar având astăzi, de soluționat apelul declarat de partea civilă U. „V.” Târgoviște, cu sediul în ..2, județul Târgoviște, împotriva aceleiași sentințe penale nr.41 din 14 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, față de împrejurarea că prin decizia penală mai sus arătată, a fost soluționat apelul declarat de inculpatul M. O., ocazie cu care sentința instanței de fond a fost desființată și s-a încetat procesul ca urmare a împăcării părților, se va dispune ca în baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, să fie admis apelul declarat de partea civilă U. „V.” Târgoviște și să se ia act de încetarea procesului penal prin împăcarea părților, conform art.396 alin.6 NCPP, rap.la art.16 alin.1 lit.g NCPP.
Cheltuielile judiciare avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de partea civilă U. V. TÂRGOVIȘTE, cu sediul în ..2, județul Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr. 41 din 14.01.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, pe care o desființează și ia act de încetarea procesului penal prin împăcarea părților conform art. 396 al.6 NCPP rap. la art. 16 al.1 lit.g NCPP.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2014.
Președinte, Judecător,
V. M. G. D.
Grefier,
B. Năvîrcă
Red.VM
Tehnored.EV
5 ex./28.04.2014
d.f. nr._ Judecătoria Târgoviște
j.f. G. O.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 1298/2014. Curtea de Apel... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1221/2014. Curtea de... → |
|---|








