Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 519/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 519/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 23108/281/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR. 519
Ședința publică din data de 15 mai 2014
PREȘEDINTE – D. A. E.
JUDECĂTOR – I. N.
GREFIER – M. P.
Ministerul Public fost reprezentat de procuror D. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul A. L., fiul lui M. și P., născut la data de 03.02.1979 în Ploiești, județul Prahova, cetățenie română, cu antecedente penale, domiciliat in Ploiești, ., Jud. Prahova, C.N.P_, împotriva sentinței penale nr. 2687 din 17 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care în baza art.208 alin.1 – art. 209 alin 1 lit. e) Cod penal, cu aplic. art. 3201 alin.7 Cod proc. penală, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă din data de 01 martie 2012, parte vătămată S.C. A. S.A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) Cod penal, cu excepția dreptului de a alege pe durata executării pedepsei.
În latură civilă, s-a luat act că partea vătămată S.C. A. S.A. Ploiești nu s-a constituit parte civilă în cauză.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul - inculpat A. L. personal, asistat din oficiu de avocat D. A. G. potrivit delegației pentru asistență juridică obligatorie nr._/2014 eliberată de Baroul Prahova, lipsind intimata parte vătămată S.C. A. S.A. Ploiești.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat D. A. G. având cuvântul pentru apelantul - inculpat A. L. precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea aduce la cunoștință inculpatului dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa.
Apelantul - inculpat A. L. personal având cuvântul, declară că nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de apel.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul declară că nu sunt chestiuni prealabile de discutat.
Curtea ia act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt excepții de invocat și nici cereri de formulat, în temeiul disp. art.420 alin.6 din Noul Cod de procedură penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea orală a motivelor de apel.
Avocat D. A. G. având cuvântul pentru apelantul - inculpat A. L. solicită admiterea apelului, desființarea soluției pronunțată de instanța de fond și aplicarea dispozițiilor art. 5 Cod penal. În baza art. 386 Cod proc. penală solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. e) Cod penal anterior, cu aplic. art. 3201 alin. 7 Cod proc. penală anterior, în infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod peo. penală și aplicarea unei amenzi penale.
Solicită ca la individualizarea pedepsei să se aibă în vedere circumstanțele personale ale acestuia, a recunoscut în totalitate fapta. Solicită să se constate că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei amenzi penale.
Reprezentantul Ministerului Publicavând cuvântul, formulează concluzii de admitere a apelului, desființarea soluției pronunțată de instanța de fond și aplicarea disp. art. 5 Cod penal. În baza art. 386 Cod proc. penală, solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e) Cod penal anterior, cu aplic. art. 3201 alin. 7 Cod proc. penală anterior în infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. penală și aplicarea unei amenzi penale, inculpatul având o poziție sinceră pe parcursul procesului penal.
Apelantul – inculpat A. L. având ultimul cuvânt precizează că regretă fapta comisă.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările cauzei, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2687 din 17 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în baza disp. art.208 alin.1 - art. 209 alin 1 lit. e) Cod penal, cu aplic. art. 3201 alin.7 Cod proc. penală a fost condamnat inculpatul A. L., fiul lui M. și P., născut la data de 03 februarie 1979 în Ploiești, județul Prahova, cetățenie română, cu antecedente penale, domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova, C.N.P_ la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, infracțiunea de furt calificat, faptă din data de 01.03.2012, parte vătămată S.C. A. S.A.
În baza art. 71 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) Cod penal, cu excepția dreptului de a alege pe durata executării pedepsei.
În latură civilă, s-a luat act că partea vătămată S.C. A. S.A. Ploiești nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 2631/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. L. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin.1- 209 alin.1 lit.e) Cod penal, constând în aceea că în data de 01.03.2012, ora 15.00, pe timp de zi, în public, a sustras din incinta magazinului S.C. A. S.A. din Ploiești mai multe bunuri alimentare și nealimentare în valoare de 75,96 lei.
S-a constatat că pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, adresa parte vătămată, declarații martor, proces verbal predare-primire bunuri, proces verbal de consemnare a actelor premergătoare, declarație inculpat.
La primirea dosarului, prin rezoluție, instanța de fond a dispus emiterea unei adrese către I.P.J. Prahova pentru atașarea fișei de cazier judiciar a inculpatului.
S-a reținut că potrivit art. 3201 Cod proc. penală, până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara în fața instanței sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și că solicită ca judecata să se desfășoare în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cu consecința beneficiului reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, conform art. 3201 alin. 7 Cod proc. penală.
La termenul din data de 05.12.2013, în ședință publică, prima instanță, procedând conform art. 3201 Cod proc. penală, a pus în vederea inculpatului ca legea îi recunoaște prerogativa de a solicita personal ca judecarea cauzei să se realizeze în procedura simplificată, în măsura în care recunoaște faptele reținute în sarcina sa, așa cum au fost descrise în actul de sesizare a instanței și înțelege să se judece în baza probelor ce au fost administrate pe parcursul urmăririi penale dacă le cunoaște și își însușește probele administrate pe parcursul urmăririi penale, fără a mai solicita administrarea altor probe, în afară de înscrisurile în circumstanțiere. La același termen, inculpatul a declarat personal, că dorește să beneficieze de judecata în formă simplificată, cu respectarea condițiilor impuse de art. 3201 Cod proc. penală.
Dând eficiență dispozițiilor art. 322 Cod proc. penală, instanța de fond a adus la cunoștința inculpatului în ce constă învinuirea ce i-a fost adusă, ulterior procedând la audierea acestuia, inculpatul recunoscând faptele, așa cum au fost descrise în actul de sesizare. D. fiind faptul că prin declarația dată inculpatul a recunoscut întocmai faptele descrise în rechizitoriu iar probele administrate în faza urmăririi penale sunt suficiente și edificatoare așa încât este permisă stabilirea vinovatei dincolo de orice dubiu rezonabil, instanța de fond, în temeiul disp. art. 3201 Cod proc. penală a admis cererea acestuia și a pășit la judecata cauzei în procedura simplificată.
Analizând probele administrate în faza urmăririi penale, singurele admisibile în procedura de judecată prev. de art. 3201 Cod proc. penală, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 01 martie 2012, ora 15.00, organele de poliție din cadrul Secției 4 au fost sesizate că s-au sustras bunuri alimentare și nealimentare din incinta S.C. A. S.A. Ploiești.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a identificat autorul faptei în persoana numitului A. L..
Inculpatul A. L. a trecut de casele de marcat ale magazinului, având ascunse sub vestimentație mai multe bunuri alimentare și nealimentare iar la ieșirea din magazin, a fost surprins de către agenții de pază care au sesizat organele de poliție.
S-a reținut că martorul C. I. a confirmat că în data de 01.03.2012 executa serviciul de pază în interiorul magazinului S.C. A. S.A. Ploiești și l-a depistat pe inculpat trecând de casele de marcat având ascunse în vestimentație produse alimentare și nealimentare.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, poziția procesuală și declarația inculpatului coroborându-se cu mijloacele de proba ce au fost administrate in cauza în faza urmăririi penale, mijloace de proba pe care inculpatul si le-a însușit și care au condus fără putința de tăgadă la stabilirea vinovăției în ceea ce privește activitatea sa infracțională din data de 01.03.2012.
În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului A. L. care în data de 01.03.2012, ora 15.00, pe timp de zi, în public, a sustras din incinta magazinului S.C. A. S.A. din Ploiești mai multe bunuri alimentare și nealimentare în valoare de 75,96 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. e) Cod penal.
S-a motivat că elementul material al infracțiunii a fost realizat prin acțiunea de luare a unor produse alimentare din detenția părții vătămate – S.C. A. S.A. în scopul însușirii pe nedrept. Astfel, acțiunea inculpatului de a scoate din sfera de folosință a parții vătămate acele bunuri cu scopul însușirii pe nedrept, a echivalat cu deposedarea și trecerea lor în sfera de folosință a inculpatului. Fapta a fost comisă în formă calificată, întrucât inculpatul a acționat într-un loc public.
Urmarea imediată a realizării elementului material a reprezentat-o deposedarea părții vătămate de bunurile sustrase, aducându-se, astfel, un prejudiciu în patrimonial părții vătămate, corelativ împosedării pe nedrept a inculpatului cu aceleași bunuri.
Instanța de fond a reținut că există o legătură de cauzalitate între fapta săvârșită de inculpat și prejudicierea patrimoniului părții vătămate, prin raportare la întregul material probator administrat în cauză.
Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că inculpatul a acționat cu intenție directă, în sensul art. 19 pct. 1 lit. a) Cod penal, având reprezentarea faptelor sale și a consecințelor păgubitoare, atât cu privire la fapta săvârșită contra patrimoniului părții vătămate, urmărind acest rezultat.
În lumina disp. art. 52 și art. 72 Cod penal, judecătorul fondului a individualizat pedeapsa aplicabilă inculpatului având în vedere atât scopul ca mijloc represiv si educativ cât și gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunea săvârșită.
Gradul de pericol social al faptei comise a fost apreciat în raport de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, împrejurările concrete, urmarea produsă, persoana și conduita inculpatului. Pericolul social concret al faptei comise a rezidat întocmai din modul de săvârșire a infracțiunii, precum și prin raportare la mobilul avut în vedere de inculpat.
Astfel, s-a constatat că inculpatul a acționat premeditat, acest aspect atrăgând atenția asupra unei persoane care în mod deliberat și în orice fel de conjunctură acționează antisocial pentru a-și câștiga existenta. S-a recunoscut că pe parcursul urmăririi penale și a judecății, inculpatul a recunoscut fapta reținută în sarcina sa însă raportat la situația sa juridică, respectiv împrejurarea că nu este la prima abatere, cunoscând repercusiunile legii penale, instanța de fond a găsit ca lipsită de persuasivitate atitudinea sa procesuală pe care a asimilat-o formalismului.
Reținând că inculpatul nu se află la prima abatere de la rigorile legii penale și că situația juridică a acestuia a denotat un comportament indezirabil greu de influențat în mod pozitiv pe viitor, odată ce inculpatul nu a înțeles să își găsească un loc de muncă din care în mod cinstit să își câștige existența, prima instanță a conchis în a aprecia că în ceea ce îl privește a fost evidentă lipsa de conștientizare a gravitații faptelor, inculpatul fiind dispus să cauzeze un prejudiciu părții vătămate pentru îndeplinirea scopului propus.
Infracțiunea săvârșită fiind îndreptată împotriva patrimoniului, la individualizarea pedepsei instanța de fond a ținut cont și de întinderea prejudiciului cauzat, precizat de către partea vătămată, raliindu-se, sub acest aspect, jurisprudenței în materie, care a statuat că în infracțiunile contra patrimoniului, cuantumul prejudiciului este de esența individualizării acțiunii penale.
În considerarea faptului că inculpatul a solicitat instanței, înainte de efectuarea cercetării judecătorești, parcurgerea procedurii simplificate prev. de art. 3201 Cod proc. penală, recunoscând în totalitate faptele reținute prin actul de sesizare a instanței și însușindu-și mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, instanța de fond a apreciat că inculpatul poate beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, conform art. 3201 alin. 7 Cod proc. penală.
Astfel, față de circumstanțele reale și personale reținute în cauză și raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare.
La individualizarea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a ținut seama, în principal de antecedența penală a acestuia, de posibilitatea realizării scopului pedepsei, apreciind că numai prin executarea în regim de detenție a pedepsei se vor realiza scopurile punitiv, preventiv și educativ ale pedepsei.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile deciziei nr. 74/2007, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, potrivit căruia prevederile art. 71 alin. 2 Cod penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c Cod penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 Cod penal.
Astfel, instanța de fond a reținut că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului au condus la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei,
În consecință, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) Cod penal, pe durata executării pedepsei.
În latură civilă, întrucât partea vătămata S.C. A. S.A. nu s-a constituit parte civilă, s-a luat act ca acesta nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva sentinței penale nr. 2687 din 17 decembrie 2013 a declarat apel, în termen legal, inculpatul A. L. care a criticat sentința de netemeinicie, solicitând prin apărătorul desemnat din oficiu, admiterea căii de atac și aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 Cod penal, respectiv, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. penală și aplicarea unei sancțiuni cu amenda penală, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și în această modalitate.
Curtea, examinând sentința, în raport de critica invocată de inculpat, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, conform art. 417 alin. 2 Cod proc. penală, constată că aceasta este afectată parțial de nelegalitate și netemeinicie iar apelul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Pe baza probelor și mijloacelor de probă administrate în timpul urmăririi penale, respectiv: procesului verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, dovada de ridicare a bunurilor sustrase, adresa părții vătămate S.C. A. S.A., declarația martorului C. I., ce se coroborează cu declarațiile date de inculpatul A. L., atât în timpul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești, în condițiile prev. de art. 3201 alin. 1 Cod proc. penală, privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției, introdus prin Legea nr. 202/2010, prima instanță a reținut în mod corect și complet situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior.
Situația de fapt, împrejurările concrete în care a fost comisă infracțiunea și vinovăția inculpatului rezultă cu certitudine din probatoriile la care s-a făcut referire anterior și nu au fost contestate de vreuna dintre părți, așa încât, condamnarea acestuia în temeiul disp. art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e) Cod penal este justă, încadrarea juridică stabilită fiind corespunzătoare faptei și vinovăției inculpatului.
Și reținerea disp. art. 3201 alin. 7 Cod proc. penală anterior este legală, având în vedere că înainte de începerea cercetării judecătorești inculpatul a recunoscut fapta imputată, în modalitatea descrisă în rechizitoriu și și-a însușit probatoriile administrate în timpul urmăririi penale, în privința cărora sunt incidente dispozițiile cuprinse în alineatul 4 al aceluiași articol, astfel cum au fost modificate prin O.U.G nr. 121/2011.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare, situată la limita minimă a textului de lege incriminator, după aplicarea disp. art. 3201 alin.7 Cod proc. penală, în regim privativ de libertate, apreciată ca fiind de natură să asigure scopul preventiv educativ și sancționator impus de art. 52 Cod penal anterior.
Având în vedere că la data soluționării cauzei erau în vigoare dispozițiile cuprinse în Noul Cod penal, adoptat prin Legea nr. 286/2009 și că, potrivit art. 5 alin. 1 Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, Curtea, procedând în consecință, a constatat următoarele:
Examinarea comparativă a infracțiunii de furt, în modalitatea comisă de inculpat, conduce la concluzia că aceasta există și în Noul Cod penal, fiind incriminată sub art. 228 alin.1 Cod penal sub denumirea - Furt, constatând că în prezent, circumstanța agravantă de săvârșire a faptei „în public” nu se mai regăsește între cele menționate în art. 229 Cod penal pentru a fi în prezența infracțiunii de furt calificat, astfel că sub acest aspect a operat dezincriminarea.
În ceea ce privește regimul sancționator, Codul penal în vigoare de la data de 01 februarie 2014 reprezintă legea penală mai favorabilă, constatându-se că spre deosebire de vechiul cod, ce sancționa fapta cu închisoare de la 3 la 15 ani, noul Cod penal, prevede că această infracțiune se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Referitor la efectele procedurii recunoașterii vinovăției se constată că între dispozițiile cuprinse în cele două coduri de procedură penală nu există diferențe, având în vedere că atât dispozițiile cuprinse în art. 3201 alin.7 Cod proc. penală anterior cât și cele din art. 396 alin.10 cu referire la art. 375 Cod proc. penală, prevăd reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul disp. art. 421 alin. 1 pct.2 lit. a) Cod proc. penală, urmează să admită apelul declarat de inculpat, să desființeze în parte, în latură penală sentința și în rejudecare, conform art. 386 Cod proc. penală, să schimbe încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat în infracțiunea prev. de art. 228 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală.
Curtea mai reține că deși în privința infracțiunii de furt comisă de inculpat, legiuitorul a prevăzut posibilitatea împăcării părților, potrivit art. 231 alin.2 Cod penal, până la momentul soluționării cauzei nu s-a făcut dovada că între părți ar fi intervenit împăcarea, așa încât, neexistând temei pentru înlăturarea răspunderii penale a acestuia, în temeiul disp. art. 228 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin.10 Cod de procedură penală, urmează să aplice inculpatului o pedeapsă proporțională cu gravitatea faptei și persoana acestuia.
La individualizarea judiciară a sancțiunii, instanța de control judiciar, evaluând criteriile cuprinse în art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea redusă a faptei ce rezultă din natura bunurilor sustrase, în special produse alimentare, valoarea modică a prejudiciului, respectiv, 75,96 lei și persoana inculpatului, care, înainte de începerea cercetării judecătorești a recunoscut infracțiunea comisă, apreciază că aplicarea unei pedepse privative de libertate, chiar la limita minimă, este excesivă, raportat la gravitatea concretă a faptei, motiv pentru care se va orienta la sancțiunea amenzii penale, prev. de art. 61 alin.4 lit.c) Cod penal, echivalentul a 180 zile – amendă.
În ceea ce privește cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă, Curtea, în conformitate cu art. 61 alin.3 Cod penal are în vedere că inculpatul nu a făcut dovada obținerii de venituri cu caracter permanent, așa încât, aceasta a fost stabilită la limita minimă de 10 lei, rezultând o amendă de 1.800 lei.
Totodată, se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor cuprinse în art.63 Cod penal, în sensul că în cazul în care, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.
Întrucât la examinarea din oficiu a cauzei nu s-au constatat nulități de ordine publică care să afecteze legalitatea sentinței, vor fi menținute în rest dispozițiile acesteia.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului, potrivit art. 375 alin. 3 Cod procedură penală.
D. fiind că asistența juridică a inculpatului este obligatorie, potrivit art. 171 alin.3 Cod procedură penală anterior, în temeiul disp. art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, se va dispune plata sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova, stabilit potrivit art. 5 alin. 1 lit. a) din Protocolul Comun nr._/2008 al Ministerul Justiției și nr. 1693/2008 al Uniunii Naționale a Barourilor din România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de inculpatul A. L., domiciliat în Ploiesti, ., Jud. Prahova, C.N.P_, împotriva sentinței penale nr. 2687 din 17 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, pe care o desființează, în parte, în latură penală și în rejudecare, în aplicarea dispozițiilor art. 5 C.pen.:
În baza art. 386 C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e C.pen. anterior, cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.pr.pen. anterior, în infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C.pr.pen. și în baza art. 63 alin. 4 lit. c Cod penal condamnă pe inculpat la 1.800 lei, amendă penală, echivalentul a 180 zile – amendă.
Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63 C.pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
Dispune plata sumei de 200 lei, onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 15 mai 2014.
Președinte, Judecător,
D. A. E. I. N.
Grefier,
M. P.
Red. N.I/P.M./5 ex./05.06.2014
d.f._ Judecătoria Ploiești
j.f. L. M.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
| ← Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1/2014. Curtea de... → |
|---|
