Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 1251/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 1251/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 7628/105/2010/a1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 1251

Ședința publică din data de 10 decembrie 2014

PREȘEDINTE – V. M.

JUDECĂTOR – I. S.

GREFIER - E. V.

Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. – S. Teritorial Ploiești

a fost reprezentat de procuror S. G.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul B. R. C., fiul lui M. Antonius și M., născut la data de 23.09.1986 în Ploiești, județul Prahova, domiciliat în Ploiești, .. 6, ., ., CNP_, fără antecedente penale, împotriva sentinței penale nr.866 din 26 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția penală, prin care în baza art.5 Cod penal, s-a constatat că legea penală mai favorabilă este Legea nr.143/2000 și Codul penal din 1969, și, în consecință, a condamnat pe inculpatul B. R. C., după cum urmează:

1) în baza art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a, 76 lit.a Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penală - la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă din perioada februarie - iulie 2010.

În temeiul art.65 alin.2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale ;

2) în baza art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.74 lit.a, 76 lit.d Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penală – la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, faptă din perioada februarie - iulie 2010.

În baza art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal și art.35 alin.1 Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal.

În temeiul art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 02.07.2010 la 21.10.2011.

În baza art. 861 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante, sub supraveghere, pe o durată de 7 ani, termen de încercare stabilit conform disp. art. 862 c.p.

În temeiul art 863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte trimestrial la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art.863 alin.3 Cod penal, obligă inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele obligații: să nu frecventeze locurile în care are cunoștință că se consumă, se oferă pentru consum sau se comercializează droguri; să nu intre în legătură, direct sau indirect, cu persoanele de la care a procurat drogurile și cu cele despre care are cunoștință că sunt interesate să achiziționeze sau să comercializeze asemenea substanțe; să urmeze un curs de prevenire a consumului de droguri, organizat de o unitate autorizată în condițiile legii.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta sentință.

În temeiul art.71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art.3 și art.4 lit.b din Legea nr.76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art.17 alin.1 din Legea nr.143/2000, s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 1,11 grame de 4- metilmetcatinonă (mefedronă) și 4- metoximetcatinonă (metedronă), rămasă neconsumată după efectuarea probelor de laborator.

În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 400 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul – inculpat B. R. C., personal și asistat de avocat din oficiu T. L. din Baroul Prahova, conform delegației avocațiale nr._/04.12.2014, aflată la fila 12 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin intermediul serviciului registratură s-a depus la dosar cererea înregistrată sub nr._/12.11.2014 formulată de apelantul - inculpat B. R. C., prin care solicită declară că își retrage cererea de apel formulată împotriva sentinței penale nr.866/26.09.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, aflată la fila 10 dosar.

Avocat B. R. C. având cuvântul pentru apelantul- inculpat B. R. C., după ce în prealabil cu acordul instanței a luat legătura cu acesta, solicită a se lua act de poziția sa, în sensul de a se lua act că înțelege să își retragă cererea de apel formulată.

Reprezentantul Ministerului Public - D.I.I.C.O.T. având cuvântul, pune concluzii în sensul de a se lua act de declarația inculpatului B. R. C., precum că înțelege să-și retragă cererea de apel formulată.

Apelantul - inculpat B. R. C. având cuvântul ultimul cuvânt, solicită a se lua act că înțelege să își retragă cererea de apel formulată.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față ;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.866 din 26 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția penală, în baza art.5 Cod penal, s-a constatat că legea penală mai favorabilă este Legea nr.143/2000 și Codul penal din 1969, și, în consecință, a condamnat pe inculpatul B. R. C., fiul lui M. Antonius și M., născut la data de 23.09.1986 în Ploiești, județul Prahova, domiciliat în Ploiești, .. 6, ., ., CNP_, fără antecedente penale, după cum urmează:

1) în baza art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a, 76 lit.a Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penală - la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă din perioada februarie - iulie 2010.

În temeiul art.65 alin.2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale ;

2) în baza art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.74 lit.a, 76 lit.d Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penală – la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, faptă din perioada februarie - iulie 2010.

În baza art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal și art.35 alin.1 Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal.

În temeiul art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 02.07.2010 la 21.10.2011.

În baza art. 861 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante, sub supraveghere, pe o durată de 7 ani, termen de încercare stabilit conform disp. art. 862 c.p.

În temeiul art 863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte trimestrial la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art.863 alin.3 Cod penal, obligă inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele obligații: să nu frecventeze locurile în care are cunoștință că se consumă, se oferă pentru consum sau se comercializează droguri; să nu intre în legătură, direct sau indirect, cu persoanele de la care a procurat drogurile și cu cele despre care are cunoștință că sunt interesate să achiziționeze sau să comercializeze asemenea substanțe; să urmeze un curs de prevenire a consumului de droguri, organizat de o unitate autorizată în condițiile legii.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta sentință.

În temeiul art.71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art.3 și art.4 lit.b din Legea nr.76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art.17 alin.1 din Legea nr.143/2000, s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 1,11 grame de 4- metilmetcatinonă (mefedronă) și 4- metoximetcatinonă (metedronă), rămasă neconsumată după efectuarea probelor de laborator.

În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 400 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin prin Rechizitoriul nr.82/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. Teritorial Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

1. B. G. B., fiul lui G. și M., născut la data de 02.01.1983, în Focșani, jud. V., domiciliat în Ploiești, .. 35, ., CNP_, cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la instigare la introducerea în țară de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art. 26 C.p. rap. la art. 25 C.p. rap. la art. 3 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p, trafic de droguri de risc, fapta prev. si ped. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., participație improprie la introducerea în țară de droguri de mare risc, prev. si ped. de art. 31 alin. 2 C.p. raportat la art. 3 alin.1, 2 din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, faptă prev. si ped. de art. 4 alin. 1 si 2 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. si aplic. final a art. 33 lit. a C.p.;

2. S. M. R., fiul lui S. N. și C., născut la data de 02.07.1989 în mun. Ploiești, domiciliat în mun. Ploiești, .. 4, ., ., CNP_, cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, faptă prevăzută și pedepsită de art. 2, alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și instigare la introducerea în țară de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 25 C.p. raportat la art.3 alin.1, 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin 2 C.p. si aplic. finală a art. 33 lit. a C.p. și art. 16 din Legea 143/2000 combinat cu art. 18 din Legea 508/2004 modificată;

3. M. A. Ș., fiul lui D. și G., născut la data de 31.08.1990, în Ploiești, jud. Prahova, domiciliat în Ploiești, ., ., CNP_, cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, faptă prevăzută și pedepsită de art. 2, alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., introducere în țară de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art. 3 alin 1 și 2 din Lg. 143/2000 cu aplic.art. 41 alin. 2 C.p. și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, faptă prev. și ped. de art. 4 alin. 1 si 2 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. cu aplic. final a art. 33 lit a Cp.;

4. B. R. C., fiul lui M. Antonius și M., născut la data de 23.09.1986 în Ploiești, jud. Prahova, domiciliat în Ploiești, .. 6, ., ., CNP_, cercetat in stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, faptă prevăzută și pedepsită de art. 2, alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și detinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, faptă prev. și ped. de art. 4 alin. 1 si 2 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. cu aplic. final a art. 33 lit a Cp.;

5. G. G., fiul lui I. și E., născut la data de 04.11.1991 în mun. Ploiești, domiciliat în mun. Ploiești, ., jud. Prahova, CNP_, cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, faptă prevăzută și pedepsită de art. 2, alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., introducere în țară de droguri de mare risc, faptă prevăzută de art. 3, alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, faptă prev. și ped. de art. 4 alin. 1 si 2 din Legea 143/2000 cu aplic.art. 41 alin. 2 C.p. cu aplic. final a art. 33 lit a Cp.;

6. Bărățoiu T. G., fiul lui T. și G., născut la data de 18.01.1989 în mun. Ploiești, domiciliat în mun. Ploiești, ., ., ., jud. Prahova, CNP_, cercetat in stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, faptă prevăzută și pedepsită de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., introducere în țară de droguri de mare risc, faptă prevăzută de art.3 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, faptă prev. și ped. de art. 4 alin. 1 si 2 din Legea 143/2000 cu aplic.art. 41 alin. 2 C.p. cu aplic. final a art.33 lit.a Cp..

Prin încheierea pronunțată la data de 04.02.2011 în dosarul nr._ 10* al Tribunalului Prahova, având în vedere poziția procesuală a inculpaților Bărățoiu T. G. și B. G. B., totodată ținând seama de faptul că au fost formulate cereri de către inculpații S. M. R., M. A. Ș., B. R. C. și G. G. privind aplicarea dispozițiilor art.3201 Cod procedură penală, s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpații Bărățoiu T. G. și B. G. B. și continuarea cercetării judecătorești numai cu privire la aceștia din urmă, sens în care s-a format un nou dosar.

Prin sentința penală nr.46 pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 07 februarie 2011s-a dispus condamnarea inculpaților S. M. R., M. A. Ș., B. R. C. și G. G. la pedepsele principale rezultante de 3 ani și 3 luni închisoare (S. M. R.), 5 ani închisoare (M. A. Ș.), 3 ani și 3 luni închisoare (B. R. C.) și 5 ani închisoare (G. G.), modalitatea de executare fiind în regim privativ de libertate.

Prin decizia penală nr.61 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești la data de 20 aprilie 2011 au fost admise apelurile declarate de P. de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – S. Teritorial Ploiești și inculpații S. M. R., M. A. Ș., B. R. C. și G. G. împotriva sentinței penale nr.46 din 07 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, cu consecința desființării în parte, în latură penală, a acesteia și pronunțării unei noi hotărâri în privința inculpaților S. M. R., M. A. Ș. și G. G., iar în privința inculpatului B. R. C. - trimiterea cauzei la același tribunal pentru rejudecare, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează judecata procesului penal în primă instanță.

Totodată, s-a dispus menținerea stării de arest a celor patru inculpați și computarea reținerii și arestării preventive a acestora, fiind menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.

Prin decizia penală nr.3721 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 21 octombrie 2011 s-a luat act de manifestarea de voință a recurentului-inculpat B. R. C. de retragere a recursului declarat împotriva deciziei penale nr. 61 din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești și s-a înlocuit măsura arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi țara.

În plus, în baza art.1451 cu referire la art.145 alin.11 Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul B. R. C. a fost obligat să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliție din raza de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

Totodată, i s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art.145 alin.3 Cod procedura penală și s-a dispus punerea de îndată în libertate a recurentului-inculpat B. R. C., dacă nu este arestat în altă cauză.

Prin urmare, cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. de dosar_ la data de 04.06.2013.

În faza de urmărire penală s-au administrat următoarele probe: proces verbal de sesizare din oficiu; ordonanță de autorizare a investigatorului sub acoperire și a colaboratorului acestuia; procese verbale lucrător de politie; procese verbale investigator „D. A.”; declarație colaborator „A. V.”; procese verbale investigator „D. A.”; planșe foto reprezentând drogurile cumpărate de la B. R. C. în data de 11.06.2010; procese verbale de primire a probelor; rapoarte de constatare tehnico-științifică; declarații inculpat.

Prin încheierea pronunțată la data de 20 martie 2014, în baza art.16 alin.3 din Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010, a fost constatată încetată măsura obligării de a nu părăsi țara luată în privința inculpatului B. R. C..

Totodată, a fost respinsă cererea reprezentantului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. Teritorial Ploiești, de luare împotriva inculpatului a măsurii controlului judiciar.

Prin încheierea pronunțată la data de 03 aprilie 2014, în baza art.14 rap. la art.6 alin.2 din Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cauza a fost trimisă judecătorului de cameră preliminară.

Prin încheierea camerei de consiliu nr.217 din data de 10.06.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință, în baza art.374 alin.1 Cod procedură penală, a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța i-a adus inculpatului la cunoștință prevederile art.374 alin.4 și ale art.396 alin.10Cod procedură penală, acesta solicitând ca judecata să aibă loc potrivit procedurii simplificate instituite de aceste texte legale, recunoscând în totalitate faptele astfel cum au fost reținute în actul de sesizare și precizând că are cunoștință de probele administrate în faza urmăririi penale, pe care și le însușește și nu dorește administrarea altor probe.

Prin urmare, constatând îndeplinite condițiile impuse de art.374 alin.4 Cod procedură penală, instanța de fond a admis cererea și nu a mai procedat la readministrarea probatoriului din faza de urmărire penală.

Examinând probele administrate în faza de urmărire penală, prima instanță a reținut vinovăția inculpatului în comiterea faptelor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței și următoareasituație de fapt :

Printre persoanele interesate să obțină avantaje materiale importante, prin comercializarea de produse etnobotanice, s-a numărat și inculpatul B. R. C., care, fiind consumator de droguri de mare risc (mefedronă), s-a oferit să îl ajute pe prietenul său, M. A. Ș., să vândă pe raza mun. Ploiești, drogurile cu care acesta se aproviziona din Bulgaria la sugestia lui S. M. R..

Astfel, inculpatul a căutat „clienți”, printre cumpărători fiind și un anume „Punkistul”, scopul inculpatului fiind acela de a obține pentru sine cantitatea de droguri necesară consumului.

În baza ordonanței nr. 100/D/P/2010-16/A/2010 din 08.06.2010, a fost autorizat investigatorul sub acoperire cu nume de cod „D. A.” și colaboratorul acestuia cu nume de cod „A. V.”.

În baza acestei autorizări, colaboratorul investigatorului sub acoperire a reușit să intre în contact, la data de 11.06.2010, cu inculpatul B. R. C., cu care s-a întâlnit în jurul orelor 13.40, pe . minimarketului „Profi” din mun. Ploiești și a cumpărat de la acesta, contra sumei de 200 lei, două pliculețe transparente ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare albă.

În urma analizelor efectuate de către Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R., prin raportul de constatare tehnico-științifică cu nr._ din 16.06.2010 s-a stabilit că substanța procurată, în cantitate totală de 0,56 grame reprezintă 4-metilmetcatinonă (mefedronă) și 4-metoximetcatinonă (metedronă), droguri de mare risc, prevăzute în Tabelul-Anexa nr. I al Legii nr.143/2000.

La data de 24.06.2010, inculpatul B. R. C., însoțit de prietenul său, M. A. Ș., s-a întâlnit, în jurul orelor 19.45, în aceeași zonă din mun. Ploiești, cu același colaborator al investigatorului sub acoperire, căruia i l-a prezentat pe însoțitorul său cu apelativul „A.”, afirmând că acesta reprezintă persoana ce deține droguri în vederea vânzării.

Colaboratorul investigatorului sub acoperire a cumpărat de la M. A. Ș., contra sumei de 400 lei, două pliculețe din plastic transparent, introduse în ambalaje din carton de culoare violet, cu inscripția „Crystal Bath Salt 1 gr.” ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare alb-cenușie.

În urma analizelor efectuate de către Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R., prin raportul de constatare tehnico-științifică cu nr._ din 28.06.2010 s-a stabilit că substanța procurată, în cantitate totală de 1,54 grame reprezintă 4-metilmetcatinonă (mefedronă) și 4-metoximetcatinonă (metedronă), droguri de mare risc, prevăzute în Tabelul-Anexa nr. I al Legii nr.143/2000.

Audiat fiind în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor astfel cum au fost prezentate anterior, prezentând pe larg modul de acționare, atitudine pe care și-a menținut-o și în fața instanței, în sensul că a recunoscut în totalitate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

În drept, faptele inculpatului B. R. C., constând în aceea că în perioada februarie – iulie 2010, în baza unei rezoluții infracționale unice și a unei înțelegeri prealabile cu M. A. Ș. și S. M. R., a comercializat droguri de mare risc (mefedronă) pe raza jud. Prahova, iar la data de 11.06.2010 colaboratorul investigatorului sub acoperire cu nume de cod „A. V.” a achiziționat de la acesta contra sumei de 200 lei două pliculețe în greutate totală de 0,56 gr., conținând 4-metilmetcatinonă (mefedronă) și 4-metoximetcatinonă (metedronă), substanțe ce fac parte din tabelul anexă nr. I al Legii nr. 143/2000, și la data de 24.06.2010 același colaborator a achiziționat de la acesta și M. A. Ș. contra sumei de 400 lei două pliculețe inscripționate „Crystal Bath Salt 1gr.”, în greutate totală de 1,54 gr., conținând același tip de substanțe, precum și utilizarea unei părți din mefedrona deținută pentru consum propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prev. și ped. de art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal.

În privința legii penale mai favorabile aplicabilă inculpatului, s-a apreciat că aceasta este reprezentată de Legea nr.143/2000 în forma în vigoare înainte de data de 01.02.2014 și Codul penal din 1969, având în vedere modalitatea de executare a pedepsei ce urmează a fi aleasă, neprivativă de libertate, legea veche fiind mai favorabilă prin prisma efectului reabilitării de drept pe care îl atrage suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

De asemenea, în privința pluralității de acte materiale, tribunalul a constatat că în speță legea identificată ca fiind mai favorabilă este tot Codul penal anterior, care, în situația săvârșirii la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, de acțiuni și inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, prevedea sancționarea cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se putea adăuga un spor de cel mult 5 ani, nefiind obligatorie cerința referitoare la unitatea de subiect pasiv, spre deosebire de Noul Cod Penal, care, în situația inexistenței condiției privind unitatea de subiect pasiv, califică pluralitatea de acțiuni sau inacțiuni distincte ca fiind concurs de infracțiuni, ce se sancționează potrivit art.39 alin.1 Cod penal, adică aplicarea pedepsei celei mai grele, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.396 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, s-a constatat că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, s-a dispus condamnarea acestuia la câte o pedeapsă.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, ținându-se seama de dispozițiile generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracțiunea săvârșită, de gradul de pericol social al faptei, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În privința limitelor de pedeapsă, s-au avut în vedere dispozițiile art.396 alin.10 Cod procedură penală, respectiv reducerea acestora cu o treime.

În plus, tribunalul s-a raportat, pe lângă gradul de pericol social generic al infracțiunilor săvârșite, determinat de importanța valorilor sociale ocrotite, și la gradul de pericol social concret al faptelor, reieșit din modul și mijloacele folosite, și care constă în oferirea spre comercializare și determinarea altor persoane să consume substanțe psihotropice.

S-au avut, de asemenea, în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, faptul că a cooperat cu organele judiciare și nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o conduită bună în societate înainte de săvârșirea infracțiunilor, reieșită din caracterizările depuse la dosar, precum și că acesta este o persoană tânără, a înțeles gravitatea faptelor comise, instanța apreciind că faptele au fost comise mai mult pe fondul lipsei experienței de viață și a teribilismului specific vârstei.

Având în vedere aceste criterii, s-au aplicat inculpatului B. R. C. pedepse cu închisoarea reduse, urmare a reținerii circumstanței atenuante prevăzute de art.74 lit.a Cod penal anterior și a dispozițiilor art.396 alin.10 Cod procedură penală, așadar sub minimul special prevăzut de lege, de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

În baza art.65 alin.2 Cod penal, aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă, condiție îndeplinită și în speța dedusă judecății în privința tuturor celor patru infracțiuni comise de către inculpat.

În legătură cu acest aspect, s-a reținut că, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza S. și P. c. României și Hirst c. Marii Britanii), a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.

Tribunalul a reținut că natura faptelor săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și b cod penal. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat a fost interzis inculpatului pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst c. Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcare a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, instanța apreciază că, în raport de natura infracțiunilor săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice și exercițiul acestui drept.

În plus, constatând că infracțiunile au fost comise de către inculpat înainte ca acesta să fi fost condamnat definitiv pentru una dintre ele, tribunalul a făcut aplicarea disp. art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.

De asemenea, pentru aceleași considerente expuse în precedent, tribunalul a aplicat, potrivit art.71 alin.2 Cod penal și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a și b Cod penal, ce intervine de drept în cazul aplicării pedepsei închisorii.

În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 02.07.2010 la 21.10.2011.

În privința modalității de executare a pedepsei rezultante, s-a considerat că nu se impune executarea acesteia în regim privativ de libertate, fiind îndeplinite toate cerințele pentru a se dispune suspendarea executării sub supraveghere, condiții referitoare la cuantumul pedepsei, la lipsa antecedentelor penale ale inculpatului și la convingerea instanței că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și în această manieră, prin impunerea măsurilor de supraveghere specifice și prin supravegherea de către S. de Probațiune.

S-a stabilit termen de încercare mediu, potrivit dispozițiilor art. 862 Cod penal, pe durata căruia inculpatul a fost obligat să se prezinte trimestrial la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În plus, în baza art.863 alin.3 Cod penal, inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele obligații: să nu frecventeze locurile în care are cunoștință că se consumă, se oferă pentru consum sau se comercializează droguri; să nu intre în legătură, direct sau indirect, cu persoanele de la care a procurat drogurile și cu cele despre care are cunoștință că sunt interesate să achiziționeze sau să comercializeze asemenea substanțe; să urmeze un curs de prevenire a consumului de droguri, organizat de o unitate autorizată în condițiile legii.

De asemenea, i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta sentință.

Totodată, în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

În plus, în baza art.3 și art.4 lit.b din Legea nr.76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, iar în baza art.17 alin.1 din Legea nr.143/2000, se va dispune confiscarea de la inculpat a cantității de 1,11 grame de 4-metilmetcatinonă (mefedronă) și 4-metoximetcatinonă (metedronă), rămasă neconsumată după efectuarea probelor de laborator.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul B. R. C..

Prezent în instanță, în ședința publică din data de 10 decembrie 2014, apelantul – inculpat și având cuvântul în prezența avocatului din oficiu, a declarat că înțelege să-și retragă apelul formulat.

Potrivit art.415 din Noul Cod de procedură penală, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage calea de atac exercitată.

Față de această manifestare de voință a apelantului - inculpat B. R. C., exprimată de acesta în mod liber și neechivoc, Curtea urmează să ia act de retragerea apelului formulat.

Apelantul - inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul B. R. C., fiul lui M. și M., născut la 23 septembrie 1986, domiciliat în Ploiești, ., ., ., județul Prahova, împotriva sentinței penale nr.866 din 26 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Obligă apelantul - inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 10 decembrie 2014.

Președinte Judecător

V. M. I. S.

Grefier

E. V.

Red.EV

Tehnored.EV

4 ex./11.12.2014

dos.f._ Tribunalul Prahova

j.f. A. M. L.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 1251/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI