Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 473/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 473/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 2951/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 473
Ședința publică din data de 23 octombrie 2014
Președinte – P. M. F.
Grefier – D. C.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. I. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de către condamnatul F. C. fiul lui D. si F., născut la data de 9 februarie 1988, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr.841 pronunțată la 11 septembrie 2014 de către Tribunalul Prahova, prin care în baza art. 23 din Legea 255/2013, art. 6 Cod penal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul condamnat F. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul – condamnat F. C. în stare de deținere, asistat de apărător desemnat din oficiu C. E. din cadrul Baroului Prahova, potrivit delegației de la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Cu acordul instanței și în temeiul disp. art. 356 alin.2 rap. la art.89 alin.2 Cod procedură penală apărătorul din oficiu a luat legătura cu condamnatul contestator F. C., aflat în stare de deținere după care, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, de asemenea precizează că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu sunt cereri noi, excepții de invocat sau probe de administrat, iar față de actele și lucrările dosarului constată, potrivit art. 387 Cod procedură penală, cauza în stare de judecată, sens în care acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Avocat C. E. apărător din oficiu al contestatorului – condamnat având cuvântul precizează că, contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.
Solicitarea condamnatului prin contestația formulată este în sensul că, în situația în care instanța de control judiciar va aprecia că pedeapsa de 5 ani ar depăși maximul special prevăzut de noile dispoziții legale, ca urmare a aplicării dispozițiilor referitoare la tentativă și la instituția recunoașterii vinovăției, pentru că acesta a uzat de procedura simplificată la momentul judecării, urmează ca această pedeapsă să fie redusă la acest maxim.
În ceea ce privește pedeapsa complementară de 2 ani aplicată condamnatului, aceasta își găsește corespondentul în disp. art. 66 Cod penal actual, unde, interzicerea exercitării unor drepturi prevede o perioadă maximă de 5 ani, astfel, că instanța de control judiciar urmează să aprecieze și asupra maximului acestei pedepse.
În concluzie, solicită admiterea contestației, desființarea hotărârii instanței de fond, în raport de cele învederate.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul precizează că prezenta contestație este neîntemeiată.
Contestatorul – condamnat a beneficiat deja de dispozițiile art.320/1 Cod procedură penală și nu mai pot fi aplicabile cele prevăzute de art. 396 Cod procedură penală.
Contestatorul – condamnat F. C. în ultimul cuvânt, potrivit disp. art.389 alin.1 Cod procedură penală învederează instanței că nu mai are nimic de adăugat.
CURTEA
Asupra contestației de față;
Prin sentința penală nr. 841 pronunțată la data de 11 septembrie 2014 de către Tribunalul Prahova, în baza art. 23 din Legea 255/2013, art. 6 Cod penal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul condamnat F. C..
În considerentele acestei hotărâri, prima instanță a reținut că prin cererea adresată Tribunalului Prahova și înregistrată sub nr._ condamnatul F. C., a formulat contestație la executare solicitând aplicarea dispozițiilor legii penale mai favorabile.
S-au depus la dosar acte din care rezultă situația juridică a condamnatului, respectiv copia s.p.472/25.10.2013 a Tribunalului Prahova, copia d.p. 200/11 martie 2014 a Curții de Apel Ploiesti.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate, prima instanță a constatat neîntemeiată contestația formulată.
Astfel, prin sentința penală nr.472/25.10.2013 a Tribunalului Prahova, a fost condamnat F. C. după cum urmează:
- în baza art.20 rap. la art..174- 175 lit. c) – i) C.p. cu aplic. art.320/1 alin.7 C.p.p. pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat, la pedeapsa de 5 ani închisoare, și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a), b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale;
- în baza art.2 alin.1 pct.1 din Lg.61/1991 cu aplic. art.320/1 alin.7 C.p.p. pentru infracțiunea de port nelegal de armă albă, la pedeapsa de 2 luni închisoare;
- în baza art.180 al.1 C. pen. cu aplic. art. 320/1 al.7 C.p.p. pentru infracțiunea de loviri și alte violențe, la pedeapsa de 1 lună închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art.34 lit. b) C.pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de: 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a), b) C.pen. cu excepția dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.
Potrivit art.71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a, b C. pen. cu excepția dreptului de a alege pe perioada executării pedepsei.
Conform art.118 lit. b) C.pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului tip briceag și a levierului pe care le-a purtat în condițiile art.2 al.1 pct.1 din Lg.61/1991, folosite la săvârșirea infracțiunii.
S-a luat act că părțile vătămate D. M. Adelin, N. T. C. nu s-au constituit părți civile în cadrul procesului penal împotriva inculpatului.
Inculpatul a fost obligat la 800 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 475 lei reprezentând contravaloarea raportului de expertiză medico-legală traumatologică nr.158/11.02.2013, a cheltuielilor efectuate la urmărirea penală.
Prin d.p. 200/11.03.2014 a Curți de Apel Ploiești a fost admis apelul formulat de contestator împotriva sentinței penale nr. 472/25.10.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, a fost desființată în parte hotărârea atacată și pronunțând o nouă hotărâre:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare în pedepsele componente de 5 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art.20 rap. la art.174-art.175 lit. i) din vechiul Cod penal cu aplicarea art.320/1 din vechiul Cod de procedură penală, 2 luni închisoare aplicată pentru prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991, cu aplicarea art.320/1 din vechiul Cod de procedură penală și 1 lună închisoare aplicată pentru infracțiunea de lovire și alte violențe prev. de art.180 alin.1 din vechiul Cod penal cu aplicarea art.320/1 din vechiul Cod de procedură penală.
În baza art.386 din noul Cod de procedură penală rap. la art.5 din noul Cod penal, a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art.20 rap. la art.174-art.175 lit. i) din vechiul Cod penal cu aplicarea art.320/1 din vechiul Cod de procedură penală, în infracțiunea de tentativă la omor, prev. de art.32 rap. la art.188 din noul Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 rap. la art.375 din noul Cod de procedură penală și a fost condamnat inculpatul pentru această infracțiune la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 lit. a) și b) din noul Cod penal.
Au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.66 lit. a) și lit. b) din noul Cod penal.
În baza art.396 alin.5 rap. la art.16 lit. b) din noul Cod de procedură penală, a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991.
În baza art.396 alin.6 rap. la art.16 lit. g) din noul Cod de procedură penală, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracțiunea de lovire și alte violențe prev. de art.180 alin.1 din vechiul Cod penal.
Totodată a fost schimbat temeiul confiscării din art.118 lit. b) din vechiul Cod penal în art.112 lit. b) din noul Cod penal și au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.
Așadar, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
De asemenea, potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a codului penal, pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Prin urmare, în aplicarea acestor dispoziții, instanța de judecată este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
În realizarea acestui demers, s-a făcut o corespondență între textele legale care incriminează fapta concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi s-au comparat limitele de pedeapsă.
Contestatorul a fost condamnat pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art..174- 175 lit. c) – i) C.p. cu aplic. art.320/1 alin.7 C.p.pen. pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat, corespondentul acesteia în noua reglementare fiind art. 32 rap. la art. 180 - 181 C.p.
Pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile prev. de art.32 rap. la art..180-181 C.p. cu aplic. art.375 C.p.pen. sunt închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, cu limite reduse la 5ani urmare reducerii pentru tentativă și recunoaștere, deci pedeapsa aplicată în concret condamnatului (5 ani închisoare) nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, nefiind astfel incidente prevederile art. 6 C. penal.
În privința pedepsei complementare aplicate și aceasta s-a apreciat că are corespondent în legea nouă, la disp. art. 66 unde se prevede interzicerea drepturilor pe o perioadă de la unu la 5 ani, fapt pentru care se constată că pedeapsa complementară aplicată condamnatului nu depășește perioada maximă pentru care poate fi dispusă, nici sub acest aspect contestația formulată nefiind întemeiată.
Prima instanță a apreciat că art. 396 alin. 10 C.p.p. este o normă de procedură cu consecințe pe planul dreptului material, fără a îndeplini însă condițiile pentru a fi considerată o lege penală mai favorabilă. Consecințele în planul dreptului material sunt condiționate de aplicarea procedurii prevăzute de art. 375 alin. 1 și 2 C.pr.pen., condiție care evident nu este îndeplinită în cazul cauzelor penale definitiv soluționate înainte de . noului cod de procedură penală.
În cazul în care se caută să se determine o normă căreia i s-ar putea aplica principiul legii mai favorabile (mitior lex), trebuie căutate criteriile de deosebire a normelor cărora li se aplica principiul mitior lex, respectiv obiectul de reglementare al acestora, scopul în realizarea căruia au fost create și în mod obligatoriu natura ori caracterul acestora, nu doar rezultatul la care conduc cu privire la răspunderea penală. Dacă am accepta că art. 396 alin. 10 C.p.p. se poate aplica unei pedepse definitive ar însemna că legea nouă de procedură să se aplice tuturor persoanelor aflate în aceeași situație, inclusiv persoanelor condamnate definitiv sau proceselor ce se află în căile de atac chiar dacă judecata s-a efectuat potrivit procedurii comune și indiferent de poziția procesuală a inculpatului, ceea ce este absurd. Intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor și a facilitat o desfășurare mai eficace a procesului penal prin solicitarea ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, o compensație constând în reducerea cuantumului pedepsei aplicate, dar simpla recunoaștere a vinovăției, fără ca judecata să se facă în baza actelor de la urmărirea penală, exact în condițiile art. 375 alin. 1 - 2 C.p.p., nu poate duce la reducerea cuantumului pedepselor aplicabile inculpatului.
Totodată, chiar în ipoteza în care s-ar considera că dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p.. reprezintă o normă de drept material, susceptibilă de a fi considerată o lege penală mai favorabilă, datorită prevederii unei cauze de reducere a pedepsei, prima instanță a constatat că prevederile menționate nu atrag aplicarea dispozițiilor art. 6 C.pen.
Prin introducerea art. 396 alin. 10 C.pr.pen, care nu face altceva decât să reia dispozițiile art. 320/1 din fostul C.pr.pen. nu s-a produs o modificare a pedepsei prevăzute de Codul penal pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat petentul în sensul prevederii unor pedepse mai ușoare, pedeapsa pentru infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea petentului rămânând tot închisoarea și având aceleași limite speciale, astfel încât s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 6 C.pen.
Rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii și poartă denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunțării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ în sensul că împiedică o nouă urmărire și judecată pentru faptele și pretențiile astfel soluționate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat. De principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii puse în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării.
S-a mai reținut că F. C. a mai beneficiat deja de aplicarea fostului articol 320/1 C.p.p. și de reducerea limitelor de pedeapsă, ceea ce ar însemna că o nouă aplicare a art. 396 alin. 10 C.pr.pen ar conduce la aplicarea repetată și nelegală a unor reduceri ale limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Față de motivele invocate, prima instanță în baza art. 23 din Legea 255/2013, art. 6 C. penal, să respingă ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul condamnat F. C..
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul F. C. solicitând desființarea ei și, în cazul în care se apreciază, reducerea pedepsei aplicată în mod definitiv.
Examinând hotărârea atacată, în raport de actele dosarului atașat, de critica invocată, dar și din oficiu, Curtea va constata că prezenta contestație este nefondată.
Astfel, condamnatul F. C. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor și port ilegal de armă albă, prev. de art. 20 rap. la art. 174 -175 lit. c) - i) Cod penal, infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin.2 Cod penal și art. 2 alin.1 pct.1 din Legea nr. 61/1991.
Prin decizia penală nr. 200 din 11 martie 2014 a Curții de Apel Ploiești a fost admis apelul, schimbată încadrarea juridică conform noului Cod penal și condamnat contestatorul la o pedeapsă de 5 ani pentru tentativă la omor și achitat pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin.1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 (fapta a fost dezincriminată). Totodată s-a încetat procesul penal pentru infracțiunea prev. de art. 180 alin.2 Cod penal anterior.
În speța de față, Curtea constată că tribunalul nici nu trebuia să analizeze și să compare pedepsele stabilite prin hotărârea definitivă cu maximul special prevăzut de legea nouă întrucât, condamnatul nu se află în situația prev. de art. 6 Cod penal, hotărârea definitivă de condamnare fiind adoptată după . noului Cod penal.
Mai mult decât atât contestatorul a fost condamnat în conformitate cu noile dispoziții de incriminare ale Codului penal, iar nu în baza Cod penal anterior.
În concluzie, contestația formulată a fost corect respinsă dar pentru argumentele evocate mai sus, iar nu pentru că pedeapsa aplicată nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă.
Față de aceste considerente, Curtea în baza art. 425 /1 Cod procedură penală, va respinge ca nefondată prezenta cale de atac.
Văzând și disp. art. 275 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația formulată de către condamnatul F. C., fiul lui D. si F., născut la data de 9 februarie 1988, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr.841 pronunțată la 11 septembrie 2014 de către Tribunalul Prahova.
Obligă contestatorul – condamnat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru contestator, sumă ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 23 octombrie 2014.
Președinte Grefier
P. M. F. D. C.
Red.PMF / tehnored.DC
5 ex. /19.11.2014
d.f._ - Tribunalul Prahova
j.f. N. C.
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3113/2006
| ← Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
