Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 59/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 59/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 380/114/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR.59
Ședința publică din data de 04 aprilie 2014,
Președinte: - G. D.
Grefier: - M. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești a fost reprezentat de procuror G. S..
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de către condamnatul G. C. L., fiul lui Nicușor și M., născut la data de 18.06.1987 în mun. B., domiciliat în B., ..9, ., jud. B., studii superioare, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP_, împotriva sentinței penale nr.7CC/11 martie 2014 pronunțată de Tribunalul B., prin care s-a respins cererea formulată de către condamnatul G. C. L., în ceea ce privește aplicarea art.6 din Noul Cod penal.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă condamnatul la plata sumei de 30 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit contestatorul-condamnat G. C. pentru care a răspuns apărător ales, avocat A. I. C. din cadrul Baroului B. (împuternicire avocațială ., nr._/2012).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apărătorul ales al contestatorului-condamnat G. C. L., avocat A. I. C. învederează că nu are cereri sau excepții de invocat.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea ia act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt excepții de invocat și nici cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestației.
Avocat A. I. C. apărătorul ales al contestatorului G. C. L., apreciază că instanța de fond în mod eronat a considerat că nu se impune admiterea cererii formulate de către condamnat.
Dacă se echivalează prevederile modului în care s-a dispus executarea pedepsei cu prevederile art.91 și următoarele din Noul cod penal și cu cele de la art. 165 și de la art. 167 din Noul cod penal, instanța poate ajunge la concluzia că cererea este admisibilă, cu consecința dispunerii reducerii termenului de încercare de la 7 ani cât s-a reținut în sentința de condamnare la 4 ani, care ar fi durata corespunzătoare noilor realități prevăzute de Noul cod de procedură penal.
Așadar, a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței de fond și admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației formulată de către condamnatul G. C. L., argumentația primei instanțe este foarte pertinentă întrucât dispozițiile Noului cod penal se referă la situația de după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare care privește doar pedeapsa închisorii sau a amenzii, pe de o parte. Pe de altă parte, textele legale nu se referă și la cei condamnați la pedepse cu suspendarea sub supraveghere. Dintr-o altă perspectivă noile măsuri de supraveghere instituite de Noul cod penal sunt mai severe decât cele din vechiul cod penal care ari fi legea penală mai favorabilă, în mod teoretic.
Instanța de fond a arătat că petentul condamnat se reabilita de drept după expirarea termenul de încercare de 7 ani, iar în prezent doar după trecerea a 3 ani de la împlinirea termenului de supraveghere, dacă s-ar aplica legea penală nouă, termenul de reabilitare ar fi tot de 7 ani, deci legea penală nouă nu ar fi mai favorabilă.
În final, a solicitat respingerea contestației ca nefondate, apreciind că nu se poate opera în acest sens, având în vedere modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate.
În replică la concluziile puse de către procuror, avocat A. I. C. susține că dacă se echivalează aceste forme de supraveghere, legea penală nouă prevede un termen de maxim 4 ani, care nu poate fi mai mic decât pedeapsa aplicată care curge în momentul rămânerii definitive a soluției.
CURTEA:
Asupra contestației penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.7 CC/11 martie 2014 pronunțată de Tribunalul B. s-a respins cererea formulată de condamnatul G. C. L., fiul lui Nicușor și M., născut la data de 18.06.1987 în mun. B., domiciliat în B., ..9, ., studii superioare, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP_, ca nefondată și a fost obligat condamnatul la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că condamnatul G. C. L., a solicitat instanței, pe calea contestației la executare, aplicarea legii mai favorabile în sensul reducerii termenului de încercare pentru pedeapsa la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 54/_ a Tribunalului B., de la 7 ani la 4 ani cât prevede noul cod penal
Analizând cererea formulată de petent, instanța de fond a constatat că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Conform art. 23 din legea 255/2010, solicitările cu privire la aplicarea legii mai favorabile ca urmare a intrării in vigoare a legii 286/2009 se soluționează de instanța de executare (lit. b), fără participarea procurorului și condamnatului.
În speță, G. C. L. a fost condamnat de Tribunalul B., prin sentința penală nr. 54/2011, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru trafic de droguri, cu aplicarea art. 86/1 c.penal, cu un termen de încercare de 7 ani, hotărârea rămânând definitivă, solicitând reducerea termenului de supraveghere la 4 ani, așa cum prevăd dispozițiile noului cod penal.
Prima instanță a apreciat că cererea condamnatului nu poate fi primită pentru următoarele argumente:
- dispozițiile art. 6 din codul penal, referitoare la aplicarea legii mai favorabile - după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare - și art. 4,11, 13 din legea de aplicare fac referire doar la pedeapsa închisorii sau amenzii pentru care legea nouă prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată depășind maximul prevăzut de legea nouă;
- pentru cei a căror pedeapsă a fost suspendată sub supraveghere, hotărârea fiind definitivă, textul nu prevede posibilitatea reducerii termenului de incercare așa cum prevăd dispozițiile art. 5 din codul penal și art. 12, 16, 17 din legea de aplicare aplicabile până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare);
Prin urmare, o astfel de cerere putea fi admisă doar dacă dosarul petentului nu era încă soluționat definitiv.
- un alt argument este acela că, la aplicarea legii mai favorabile nu trebuie avut în vedere doar termenul de încercare ci și măsurile de supraveghere (sancțiunea trebuie analizată în întregul său); ori, anterior noului cod penal, măsurile de supraveghere nu erau atât de severe ca cele din prezent – de exemplu să nu părăsească teritoriul României, să presteze muncă neremunerată în folosul comunității) prin urmare, din acest punct de vedere, legea veche este mai favorabilă.
Nu în ultimul rând, anterior, condamnatul se reabilita de drept la expirarea termenului de încercare ( în speță după 7 ani), iar în prezent, doar după trecerea a 3 ani de la împlinirea termenului de supraveghere ( art. 165, 167 al. 4 c. pen ) ( in speță, dacă s-ar aplica legea nouă termenul de reabilitare ar fi tot de 7 ani deci legea nouă nu ar. fi mai favorabilă).
În concluzie, cum dispozițiile art. 6 din C.penal și ale legii de aplicare, nu prevăd posibilitatea reducerii termenului de supraveghere pentru cei condamnați definitiv (așa cum prevăd disp. art. 5 și ale legii de aplicare arătate) prima instanță a respins contestația condamnatului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat contestație condamnatul G. C. L., care prin intermediul apărătorului său ales, a susținut că, în mod eronat instanța de fond a considerat că nu se impune admiterea cererii formulate de către condamnat.
Dacă se echivalează prevederile modului în care s-a dispus executarea pedepsei cu prevederile art.91 și următoarele din Noul cod penal și cu cele de la art. 165 și de la art. 167 din Noul cod penal, se poate ajunge la concluzia că cererea este admisibilă, cu consecința dispunerii reducerii termenului de încercare de la 7 ani cât s-a reținut în sentința de condamnare la 4 ani, care ar fi durata corespunzătoare noilor realități prevăzute de Noul cod penal.
În final, acesta a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței de fond și admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Curtea, examinând sentința contestată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept constată că prezenta contestație nu este fondată.
Potrivit art. 6 alin. 1 C. penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Totodată art.4 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, statuează că pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre rămasă definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, dar care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Mai important însă este faptul că, în speța de față, sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin.1 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal care stabilesc fără echivoc că: “ măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după . Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare.”
Alineatul al doilea al acestui text se referă în mod expres la aplicarea legii penale mai favorabile pentru cauzele aflate încă în curs de judecată, deci nu este incident în situația contestatorului, care este condamnat definitiv.
Ori, aceasta înseamnă că, în cazul pedepselor aplicate prin condamnări definitive a căror executare a fost suspendată sub supraveghere sub imperiul vechiului Cod penal, nu poate opera nici un fel de modificare, nici cu privire la durata termenului de încercare stabilit, nici cu privire la obligațiile impuse condamnatului, nefiind necesar să se examineze comparativ, cu privire la aceste aspecte, prevederile legale din cele două reglementări.
În consecință, Curtea constată în mod corect prima instanță a respins contestația condamnatului G. C. L. astfel încât, pentru considerentele expuse, Curtea va respinge ca nefondată și prezenta contestație, conform art.23 alin. 10 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală.
Văzând și disp. art.275 alin.2 Cod procedură penală rap. la art.274 alin.1 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul-condamnat G. C. L., fiul lui Nicușor și M., născut la 18.06.1987, domiciliat în B., ..9, . împotriva sentinței penale nr.7CC/ 11 martie 2014 pronunțată de Tribunalul B..
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.04.2014.
Președinte,
G. D.
Grefier,
M. M.
Red.DG/MM
4 ex./09.04.2014
d.f._, Tribunalul B.
j.f. M. L.
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3113/2006
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr.... → |
|---|
