Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 539/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 539/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 11381/315/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
Decizia penală nr. 539
Ședința publică din data de 20 mai 2014
PREȘEDINTE - D. D.
JUDECĂTOR - P. M. F.
GREFIER – D. C.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P. I.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul N. I. fiul lui C. și al lui M., născut la 20 Decembrie 1966, domiciliat în ., ., J. Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr. 60 din data de 17 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, prin care în baza art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal, a fost condamnat inculpatul N. I., la 10 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71,64 alin. 1 lit. a teza a II. a și lit. b Cod penal.
În baza art. 346 cod procedură penală cu art. 14 Cod procedură penală, a fost obligat inculpat la 9700 lei despăgubiri civile către partea civilă P. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul – inculpat N. I. asistat de apărător ales I. G. din cadrul Baroului Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/2014 și intimatul – parte civilă P. V..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Avocat I. G. apărător ales al apelantului – inculpat N. I. depune la dosar un memoriu reprezentând motivele de apel însoțit de copia de pe certificatul de moștenitor nr. 7 din 10 februarie 2009 emis de BNP S. I., copie de pe procura autentificată sub nr. 387 din 4 martie 2009 de același birou notarial, copie de pe contractul de prestări servicii nr. 3 din 1 mai 2008, precum și copie de pe anexa nr.1 la contractul de prestări servicii, anterior menționat și învederează instanței că apelantul – inculpat dorește să de-a o declarație în fața instanței de apel întrucât până în prezent nu a fost audiat în cauză.
Curtea, potrivit art. 420 alin.4 rap. la art.83 alin.1 lit. a) Cod procedură penală procedează la audierea inculpatului – apelant N. I. cele declarate fiind consemnate în scris și atașate la dosar.
Avocat I. G. precizează că situația de fapt reținută de către prima instanță este greșită, respectiv că între părțile din prezenta cauză a avut loc o înțelegere cu privire la un tractor, în realitate este vorba despre un contract de prestări servicii încheiat între societatea administrată de către inculpat . și ., iar pentru dovedirea acestei situații solicită încuviințarea probei testimoniale cu doi martori, respectiv directorul societății ., numitul Lehoiu V., iar cel de-al doilea martor urmează a fi indicat întrucât apelantul – inculpat nu-i cunoaște numele și domiciliul corect.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea cererii de completare a probatoriului cu proba testimonială solicitată de către apelantul – inculpat prin apărător ales având în vedere că se încearcă dovedirea unei alte situații de fapt, iar din actele dosarului martorii solicitați nu se evidențiază nicăieri.
Curtea, potrivit disp. art. 100 alin.4 lit. a și b Cod procedură penală respinge proba solicitată de apelantul – inculpat prin apărător ales, în raport cu obiectul probațiunii o apreciază ca nefiind relevantă și că s-au administrat suficiente mijloace de probă pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei, cu atât mai mult cu cât se arată că se urmărește dovedirea unui alt element de fapt ce nu formează obiectul sesizării și probațiunii, iar martorilor solicitați nu li s-au putut prezenta cel puțin datele de identificare.
Avocat I. G. apărător ales al apelantului – inculpat N. I. și intimatul – parte civilă, pe rând, având cuvântul precizează că nu mai au alte cereri de formulat sau excepții de invocat și solicită cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul de asemenea, precizează că nu are cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de susținerile părților, în sensul că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată, iar în temeiul disp. art.420 alin.6 Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat I. G. apărător ales al apelantului – inculpat N. I. având cuvântul în dezbateri, consideră sentința total nelegală și netemeinică.
În fapt, soția inculpatului, prin certificatul de moștenitor nr. 7 din 10.02.2009 a devenit moștenitoarea unor bunuri imobile, lucru ce a deranjat rudele acesteia din care face parte și intimatul – parte vătămată, iar pentru că bunicul soției inculpatului (N. M.) l-a împuternicit pe inculpat să dispună asupra unei suprafețe de teren proprietatea numitului N. M., pe fondul tensiunilor preexistente s-a declanșat un adevărat scandal.
În actul de sesizare a instanței se arată că la data de 20.07.2010, partea vătămată P. V., a sesizat P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște că în luna octombrie 2008 a fost înșelat de către inculpat, că acesta din urmă s-ar fi oferit să-i vând un tractor și că i-ar fi dat și suma de 9700 lei. În motivarea hotărârii judecătorești, se arată că la data de 20.10. 2008 urma ca aceștia să se deplaseze la București pentru ca partea vătămată să vadă utilajul și aceasta văzând tractorul în curtea societății Isovolta București, s-ar fi negociat prețul de 9700 lei și că între ei s-ar fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare și că prețul s-ar fi achitat fără chitanță.
La data de 20.10.2008 inculpatul nu mai lucra în București, firma ., al cărui administrator a fost, a încheiat un contract cu . Târgoviște și nu cu .. București, ci a efectuat lucrări pe platforma acestei societăți, iar partea vătămată știa că inculpatul nu mai lucra cu firma Lecvas ci la Moreni, astfel acuzațiile părții vătămate că la data de 25.10.2008 a încheiat cu inculaptul un contract de vânzare-cumpărare a unui utilaj agricol, tractor agricol, tip U 445 sunt neadevărate, întrucât nu mai lucra la București începând cu 1.09.2008.
Nici susținerea acestuia că inculpatul i-ar fi arătat factura utilajului nu este reală întrucât, inculpatul nu a fost nici un moment proprietarul tractorului.
Nu se poate spune că partea vătămată nu știe ce înseamnă un contract de vânzare cumpărare, atâta timp cât este șeful serviciului de aprovizionare din cadrul Penitenciarului Mărgineni, unde nici un produs nu se cumpără fără un contract și licitație.
Așa cum a mai susținut, la baza acestor acuzații au stat certificatul de moștenitor al soției inculpatului nr. 7 din 10.02.2009 și procura din 4.03.2009, dată de bunicul soției inculpatului prin care l-a împuternicit pe acesta să semneze în numele lui pentru bunurile acestuia, înscrisuri depuse de altfel la dosar.
Declarațiile părții vătămate sunt contradictorii și nu se coroborează cu nici o probă administrată în cauză. De precizat aici declarația martorei Pașalan N. din care rezultă că aceasta nu cunoaște nimic despre înțelegerea dintre inculpat și partea vătămată, deși a fost de față și că întreaga discuție s-a purtat în curtea martorei, de asemenea aceasta a precizat că nu a fost prezentă la discuții, nu știe când s-au numărat banii, dar are cunoștință că partea vătămată i-a dat 100 milioane vechi inculpatului. Declarațiile martorului nu sunt concludente, de asemenea nici afirmațiile părții vătămate căci cumpăra un tractor a cărui funcționare nu o cunoștea nici anul fabricației, ci îl interesa marca și că ar fi achitat suma de 9700 lei, fără a vedea cum funcționează tractorul însă, suma a fost achitată și fără chitanță.
De asemenea, rechizitoriul în care parchetul prin ordonanța parchetului din 3.12.2012, a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de articolul 215 alin 1 Cod penal în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin 1 și 3 Cod penal, astfel că, schimbarea încadrării juridice fără existența mijlocului fraudulos ci numai în baza afirmației nefondate a părții vătămate, este nelegală.
În hotărârea judecătorească s-au avut în vedere circumstanțele săvârșirii faptelor, împrejurarea că nu a depus diligențe pentru aflarea adevărului, că s-a sustras cercetării, lucru care nu este adevărat, acesta nu a putut să vină datorită activității în Spania, zi și noapte pentru întreținerea familiei.
Inculpatul nu a săvârșit niciodată vreo infracțiune, era administratorul unei firme în România, a fost obligat să părăsească țara și să lucreze întrucât nepoții bunicului soției inculpatului, toți cu caziere judiciare îl urmăreau datorită moștenirii de care a făcut vorbire.
În raport de cele expuse, solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât inculpatul nu a avut posibilitatea de a se prezenta în instanță, procesul s-a desfășurat în lipsa acestuia, iar în subsidiar admiterea apelului așa cum a fost formulat, desființarea sentinței apelate și potrivit art. 396 alin. 5 Cod procedură penală, coroborat cu art. 16 lit. a) și c) Cod procedură penală achitarea inculpatului întrucât fapta nu există și nu sunt probe că a săvârșit infracțiunea.
Separat de cele de mai sus, înțelege să invoce prescripția răspunderii penale, prev. de art. 154 Cod penal, fiind una dintre cauzele care înlătură răspunderea penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta de înșelăciune prevăzută de art. 244 Cod penal este închisoarea de la 1 la 5 ani, ca atare din rechizitoriu rezultă că fapta s-a săvârșit la data de 25.10.2008 și hotărârea s-a pronunțat la data de 27.01.2014, prescripția nu a fost întreruptă, nefiind îndeplinit nici un act de procedură față de inculpat.
Intimatul parte civilă P. V. având cuvântul în dezbateri solicită respingerea apelului declarat de către inculpat, ca nefondat, martorul Pașalat N. la care s-a referit inculpatul în declarația dată este chiar martorul propus de inculpat în apărarea sa.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul în dezbateri, pe apelul declarat de către inculpat precizează că acesta este de admis doar cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei, potrivit art.386 Cod procedură penală din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1 și 3 Cod penal anterior în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 5 Cod penal, iar în baza acestui nou text de lege reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului.
În opinia sa, în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii imputate inculpatului, probele administrate în cauză au condus fără putință de tăgadă la vinovăția inculpatului, martorii audiați în cauză au fost de față când partea civilă a primit de la inculpat suma de bani pentru vehiculul în discuție și ulterior când i-a fost restituit suma de 5000 lei, pentru că nu putea asigura transportul.
Susține că materialul probator au demonstrat pe deplin vinovăția inculpatului, în cauză nu există dubii cu privire la împrejurarea că inculpatul nu se face vinovat de fapta penală imputată, motiv pentru care solicită admiterea apelului numai în limitele mai sus invocate, în rest motivele de apel invocate sunt nefondate.
Apelantul – inculpat N. I. în ultimul cuvânt, potrivit disp. art.389 alin.1 Cod procedură penală învederează instanței că este nevinovat, iar dacă se va menține condamnarea sa, nu este de acord să efectueze muncă neremunerată în folosul comunității.
După închiderea dezbaterilor, la dosar a fost depusă o notă de din partea apelantului – inculpat N. I. înregistrată la instanță sub nr._/20.05.2014.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 60 din 17 ianuarie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în baza art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal, a fost condamnat inculpatul N. I., fiul lui C. și M., născut la data de 20.12.1966, cu domiciliul în ., ., județul Dâmbovița, la 10 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71,64 alin. 1 lit. a teza a II. a și lit. b Cod penal.
În baza art. 346 cod procedură penală cu art. 14 Cod procedură penală, a fost obligat inculpat la 9700 lei despăgubiri civile către partea civilă P. V..
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște nr. 4254/P/2010 înregistrat sub nr._ a fost trimis în judecată inculpatul N. I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin 1 și 3 Cod penal reținându-se că la data de 25.10.2008 a indus în eroare partea vătămată P. V., cu prilejul încheierii unui contract de vânzare cumpărare a unui tractor de tip U445, pretinzând că este proprietarul acestuia, obținând astfel un folos material injust în cuantum de 9700 lei reprezentând prețul vânzării și fără a remite bunul.
Situația de fapt a fost stabilită prin: plângere și declarație parte vătămată, declarațiile martorilor Pașalan F., Pașalan I. C., C. G., procese verbale de îndeplinire a procedurii de citare, proces verbal de executare a mandatului de aducere și mandat de aducere, fișă cazier judiciar, notă telefonică din 15.03.2012, ordonanță de schimbare a încadrării juridice.
Deși a fost legal citat în vederea prezentării sale în instanță și a audierii, inculpatul s-a sustras cercetării judecătorești.
La termenul de judecată din 11.02.2013 a fost audiată partea vătămată P. V..
Totodată, au fost admise solicitările formulate de procurori și apărătorii părților privind audierea martorilor C. G., Pașalan F., Pașalan N., Pașalan I. C..
La termenul de judecată din 24.09.2013 a fost luată de către instanță o nouă declarație părții civile P. V., acesta menținând cererea de constituire de parte civilă formulată în cursul urmăririi penale.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut că la data de 20.07.2010 partea vătămată P. V. a sesizat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște cu privire la faptul că în luna octombrie 2008 a fost înșelat de către numitul N. I., zis N. Bavarezu, din ., ., județul Dâmbovița, cu privire la vânzarea unui utilaj agricol.
În fapt, la data de 16.10.2008, cu ocazia unei discuții care a avut loc în cadrul unui grup de cunoștințe, partea vătămată a exprimat intenția de a cumpăra un tractor model U 445. La această discuție a asistat și inculpatul N. I., care s-a oferit să-i vândă părții vătămate un tractor de același tip, pe care îl avea deja în proprietate. Tractorul se afla în curtea întreprinderii ISOVOLTA din București, locație unde inculpatul desfășura activitate de recuperare a deșeurilor metalice cu firma proprie . Perșinari.
Întrucât partea vătămată s-a arătat interesată pentru a cumpăra tractorul, au stabilit că în data de 20.10.2008 să se deplaseze împreună la București pentru a vedea utilajul și a negocia prețul acestuia. Potrivit înțelegerii, au mers împreună la București, iar partea vătămată a văzut tractorul parcat în incinta întreprinderii ISOVOLTA București.
După ce au negociat prețul la suma de 9.700 lei, partea vătămată a solicitat inculpatului să facă dovada că acel tractor îi aparține, inculpatul prezentându-i factura din care reieșea ca . Perșinari a achiziționat acel tractor de la .>
În ziua de 25.10.2008 inculpatul a contactat partea vătămată solicitând plata prețului negociat, precizând că a găsit mijloc de transport pentru tractor, urmând ca pe data de 27.10.2008 să i-l aducă la domiciliu.
În seara zilei de 25.10.2008 partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul în curtea locuinței martorului Pașalan F. și, în prezența acestuia și a celorlalți doi martori, Pașalan I. - C. și C. G., i-a înmânat inculpatului suma de 9.700 lei, reprezentând prețul tractorului și 500 lei, reprezentând contravaloarea transportului acelui utilaj de la București până la domiciliul părții vătămate. Suma totală de 1200 lei i-a fost dată inculpatului N. I. fără a fi încheiată vreo chitanță în acest sens.
La începutul lunii noiembrie 2008 inculpatul i-a restituit părții vătămate suma de 500 lei motivând că nu poate să asigure transportul tractorului de la București la domiciliul acestuia.
În dorința de a intra în posesia tractorului partea vătămată a încercat în nenumărate rânduri să ia legătura cu N. I., însă acesta nu a fost de găsit.
Partea vătămată s-a deplasat împreună cu martorul Pașalan F. la București unde a constatat că tractorul, pe care inculpatul îl prezentase ca fiind al său, era de fapt, proprietatea întreprinderii Isovolta București, nicidecum al lui N. I., fiind înșelat cu suma de 9.700 lei. Partea vătămată a aflat mai târziu că N. I. a plecat în Spania la muncă, acesta susținând că o să-i restituie banii, lucru care nu s-a întâmplat până în prezent.
Cele relatate de partea vătămată au fost confirmate de martorii Pașalan F., Pașalan I.- C. și Coanda G., care au asistat în ziua de 25.10.2008 la momentul când partea vătămată P. V. i-a dat banii lui N. I., fără să încheie vreo chitanță, în curtea martorului Pașalan F..
Inculpatul a fost citat și căutat în vederea audierii în cauză, acest lucru fiind imposibil întrucât acesta a plecat din țară în Spania la muncă din anul 2009 și nu s-a mai întors până în prezent.
A fost informat telefonic de către tatăl său N. G. despre faptul că este cercetat și a fost începută urmărirea penală față de el pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, acesta continuând să se sustragă cercetării penale.
Situația de fapt expusă rezultă din declarația părții vătămate coroborata cu declarațiile martorilor Pașalan F., Pașalan I. - C. și C. G..
Astfel, fapta inculpatului N. I. care la data de 25.10.2008, a indus în eroare partea vătămată P. V., cu prilejul încheierii unui contract de vânzare – cumpărare a unui tractor tipul U445, pretinzând că este proprietarul acestuia, obținând astfel un folos material injust, în cuantum de 9.700 lei (reprezentând prețul vânzării) fără a remite bunul, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin 1 și 3 Cod penal.
Textul de lege a fost enunțat în ședință publică, iar în baza acestuia inculpatul a fost condamnat.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere gradul de pericol social și circumstanțele săvârșirii faptei, persoana inculpatului care s-a sustras cercetării judecătorești în condițiile în care acesta a avut cunoștință despre cercetarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune precum și împrejurarea că prejudiciul cauzat părții civile nu a fost restituit.
S-a apreciat de către prima instanță că aplicându-se inculpatului o pedeapsă orientată către minimul special prevăzut de textul încriminator va fi atins scopul social educativ și sancționator prevăzut de legea penală.
În ceea ce privește modalitatea de executare s-a apreciat că aceasta nu poate să fie decât cea a regimului de detenție avându-se în vedere circumstanțele săvârșirii faptei de către inculpat, împrejurarea că acesta și-a premeditat fapta, nu a depus diligențe pentru acoperirea prejudiciului ce l-a cauzat și s-a sustras cercetărilor deși a avut cunoștință de acestea.
Prin urmare, față de inculpat a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, în condițiile art. 71, 64 alin 1 lit. a teza a II - a și lit. b) Cod penal.
Referitor la acțiunea civilă, în temeiul disp. art. 346 Cod procedură penală și art. 14 cod procedură penală, instanța de fond l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 9700 lei despăgubiri civile către partea civilă P. V., reprezentând suma predată de acesta din urmă inculpatului drept preț pentru tractorul ce urma să fie achiziționat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recalificat ca apel, inculpatul N. I., criticând-o pentru netemeinicie.
În motivele scrise de apel și susținute în cadrul dezbaterii căii de atac prin intermediul apărătorului ales, inculpatul s-a apărat arătând că plângerea părții vătămate, formulată la un interval mare de timp după data când se presupune că a fost comisă fapta, este determinată de existența unor tensiuni și neînțelegeri familiale provocate de dezbaterea unei moșteniri, nefiind reală fapta imputată.
Inculpatul nu a săvârșit niciodată vreo infracțiune, era administratorul unei firme în România, a fost obligat să părăsească țara și să lucreze întrucât nepoții bunicului soției inculpatului, toți cu caziere judiciare îl urmăreau datorită moștenirii de care a făcut vorbire.
Toate motivele și criticile formulate au fost consemnate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu se mai impune reiterarea lor.
În raport de motivele formulate, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât inculpatul nu a avut posibilitatea de a se prezenta în instanță, procesul s-a desfășurat în lipsa acestuia, iar în subsidiar admiterea apelului așa cum a fost formulat, desființarea sentinței apelate și potrivit art. 396 alin. 5 Cod procedură penală, coroborat cu art. 16 lit. a) și c) Cod procedură penală achitarea inculpatului întrucât fapta nu există și nu sunt probe că a săvârșit infracțiunea.
Separat de cele de mai sus, a invocat prescripția răspunderii penale, prev. de art. 154 Cod penal, fiind una dintre cauzele care înlătură răspunderea penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta de înșelăciune prevăzută de art. 244 Cod penal este închisoarea de la 1 la 5 ani, ca atare din rechizitoriu rezultă că fapta s-a săvârșit la data de 25.10.2008 și hotărârea s-a pronunțat la data de 27.01.2014, prescripția nu a fost întreruptă, nefiind îndeplinit nici un act de procedură față de inculpat.
Curtea, examinând hotărârea apelată în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate, de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, conform art. 417 alin.2 Cod procedură penală, constată că apelul nu este fondat, pentru considerentele care succed:
Astfel, pornind de la criticile formulate, în ce privește situația de fapt, Curtea apreciază că hotărârea instanței de este legală și temeinică sub toate aspectele, fiind rezultatul unei analize amănunțite și complete a mijloacelor de probă administrate, a unei interpretări juste și corecte a acestor probe și a dispozițiilor legale incidente, reținând astfel în mod corect și complet situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul, după cum s-a arătat anterior, beneficiind de deplin suport probator în actele și lucrările dosarului.
Astfel, așa cu a reținut și instanța fondului, determinante în stabilirea împrejurărilor esențiale în care inculpatul a comis fapta au fost declarațiile martorilor Pașalan F., Pașalan I.- C. și Coanda G., care au asistat în ziua de 25.10.2008, date în cursul urmăririi penale și menținute în cursul judecății, în care se afirmă expres, neechivoc, că au asistat la discuțiile dintre inculpat și partea vătămată și la predarea de către aceasta din urmă a sumei de bani solicitată de inculpat pentru vânzarea tractorului.
Din depoziția martorului P. F. rezultă fără echivoc că înțelegerea dintre părți a fost în legătură cu vânzarea unui tractor, sens în care, înainte de a se face plata, partea vătămată și inculpatul au fost împreună la București pentru a vedea tractorul pretins deținut de inculpat. Pentru acest bun, inculpatul a spus că deține documente și el urma să fie adus de martor la locuința părții vătămate. Suma de bani a fost plătită de partea vătămată inculpatului la locuința martorului și a fost dată cu titlu de preț al vânzării tractorului (declarație martor fil.75 dos. fond).
La rândul său, martorul C. G. a declarat că, în cursul anului 2008, lucrând ca ziler la firma inculpatului, a văzut când acesta i-a arătat părții vătămate tractorul pe care urma să i-l vândă, iar la data de 25.10.2008 a asistat la înțelegerea dintre părți cu privire la vânzarea tractorului și la predarea banilor de către partea vătămată inculpatului cu acest titlu (fila 41 dos. fond).
În același sens este și declarația martorului Pașalan I.- C., în care acesta afirmă că la data sus-menționată, în prezența sa partea vătămată i-a înmânat inculpatului suma de 97 milioane lei vechi pentru ca acesta să-i aducă un tractor despre care spunea că-i aparține, partea vătămată plătind în plus și suma de 5 milioane lei vechi pentru transportul tractorului. Banii au fost numărați atât de partea civilă cât și de inculpat în momentul înmânării (fila 97 dos. fond).
Toate aceste declarații confirmă în totalitate aspectele relatate de partea vătămată P. V. în plângerea formulată și declarațiile constante date pe parcursul procesului penal și în care a descris cu lux de amănunte contextul faptic, termeni înțelegerii, modalitatea folosită de inculpat pentru inducerea în eroare persoanele prezente și atitudinea inculpatului după comiterea faptei.
Or, în prezența acestor mijloace de probă certe, decisive, care nu la lasă loc niciunui dubiu în privința vinovăției inculpatului, în mod corect s-a stabilit și rezultă că, la data de 25.10.2008, acesta a indus-o în eroare partea vătămată P. V. cu prilejul încheierii unui contract de vânzare cumpărare a unui tractor de tip U445, pretinzând că este proprietarul acestuia, obținând astfel un folos material injust în cuantum de 9700 lei reprezentând prețul vânzării.
De altfel, inculpatul, în declarația dată în fața instanței de control judiciar, a recunoscut că datorează parții vătămate suma de 7000 lei, însă a susținut că această sumă reprezintă o datorie pe care partea vătămată a achitat-o unei alte persoane în contul inculpatului și pe care nu a avut posibilitatea să i-o restituie până în prezent. Această apărare a inculpatului, nu numai că nu este susținută de nici un element probatoriu, dar ea este infirmată de declarațiile celor trei martori în care sunt relevate împrejurări de fapt incontestabile, cum sunt cele referitoare la prezentarea bunului pretins deținut de inculpat sau la numărarea banilor de către acesta.
Așa fiind, Curtea consideră că instanța de fond a evaluat și apreciat just probele administrate și a soluționat corect acțiunea penală dedusă judecății.
În consecință, critica inculpatului privind lipsa unor probe certe care să conducă la stabilirea vinovăției sale este nefondată.
În egală măsură, solicitarea acestuia de restituire a cauzei la prima instanță pe motivul că inculpatul a lipsit de la judecată nu poate fi primită, având în vedere că acesta a fost citat legal la toate termenele de judecată, în toate modalitățile prevăzute de lege, inclusiv cu mandat de aducere, a avut cunoștință de proces, la mai multe termene de judecată fiind prezent tatăl său N. C. care a învederat instanței că inculpatul a fost înștiințat despre proces și situația sa juridică, a fost reprezentat pe tot parcursul procesului de apărători aleși, respectiv avocații B. V. și P. A., toate probele fiind administrate în prezența acestora și cu respectarea garanțiilor procesuale ale inculpatului.
Ca atare, solicitarea inculpatului este neîntemeiată, lipsa sa de la judecată fiind rezultatul culpei sale procesuale exclusive.
În ceea ce privește constatarea prescripției răspunderii penale, invocată de inculpat, Curtea reține că această cerere nu are acoperire în actele și lucrările dosarului, având în vedere că în raport de dispozițiile Codului penal anterior, care prevedea un termen de prescripție de 10 ani (art.122 alin.1 lit.b ), răspunderea s-ar fi prescris la data de 25.10.1018, fără a se lua în calcul cauzele care întrerup cursul acesteia, iar în raport de dispozițiile Noului Cod penal, care prevede un termen de prescripție de 5 ani (art.154 alin.1 lit.d), sunt incidente dispozițiile art.155 din același cod referitoare la întreruperea cursului prescripției, potrivit cărora cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, care face să curgă un nou termen. Or, cum în cauză de la data comiterii faptei, 25.10.2008, și până în prezent s-au îndeplinit numeroase acte de procedură, cum ar fi punerea în mișcare a acțiunii penale și emiterea rechizitoriului la data de 4.12.2012, citarea inculpatului pe tot parcursul judecății în fond, sau pronunțarea hotărârii de condamnare și comunicarea acesteia inculpatului la data de 24.01.2014, care întrerup cursul prescripției și fac să curgă un nou termen, nu se poate vorbi de împlinirea termenului de prescripție.
Însă, în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere că de la pronunțarea hotărârii atacate și până la soluționarea acestei căi ordinare de atac a avut loc o succesiune de legi penale, respectiv la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod Penal (Legea nr.286/2009 privind Codul penal), care, prin dispozițiile art.5 NCP, impune identificarea și aplicarea legii penale mai favorabile cauzelor ce nu au fost definitiv judecate, Curtea, procedând în speță la această analiză, constată că în privința infracțiunii de înșelăciune, legea nouă, respectiv art.244 alin.3 din Noul Cod penal, prevede în primul rând posibilitatea împăcării părților, ceea ce înseamnă că sub aspectul condițiilor de tragere la răspundere, legea nouă este mai favorabilă.
În același timp, analizând cele două legi din punct de vedere al regimului sancționator se observă că legea nouă, respectiv art.244 alin.1 din Noul Cod penal, prevede un regim sancționator semnificativ mai blând, pedeapsa principală fiind cuprinsă între 6 luni și 3 ani închisoare, față de legea veche, respectiv art.215 alin.1 și 3 Cod penal anterior, care prevedea o pedeapsă cuprinsă între 3 și 15 ani închisoare.
Așadar, la o analiză succintă a celor două legi, rezultă în mod incontestabil că legea penală mai favorabilă este legea nouă ce urmează a fi reținută și aplicată în cauză.
Așa fiind, în aplicarea legii penale mai favorabile, Curtea, în baza art.421alin.1 pct.2 lit.b Cod procedură penală, va admite apelul declarat inculpatul N. I. împotriva sentinței penale nr. 60 din data de 17 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște pe care o va desființa în parte, în latură penală, și pronunțând o nouă hotărâre:
În baza art. 386 Cod procedură penală va schimba încadrarea juridică din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1 și 3 Cod penal anterior în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 5 Cod penal, text de lege în baza căruia îl va condamna pe inculpatul N. I. la pedeapsa închisorii.
În ce privește individualizarea pedepsei, instanța de control judiciar reține că acest proces constă în stabilirea și aplicarea pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită în funcție de gradul de pericol social al faptei, de periculozitatea infractorului, de împrejurările concrete în care s-a comis infracțiunea, și presupune atât analizarea aspectelor defavorabile cât și a celor favorabile inculpaților, precum și a tuturor celorlalte criterii stabilite de art.72 Cod penal anterior sau art.74 NCP.
Pedeapsa stabilită pentru fiecare infracțiune trebuie în același timp individualizată pentru a răspunde principiului proporționalității în sensul unui raport echitabil și echilibrat între fapta comisă și răspunderea penală și a unei corecte, necesare și corespunzătoare adecvări a pedepsei la scopul legii penale.
Or, în raport de aceste considerente de ordin teoretic și legal, în contextul concret al cauzei, având în vedere situația de fapt reținută și datele care caracterizează persoana inculpatului, Curtea apreciază că o pedeapsă de 10 luni închisoare reprezintă o justă individualizare, aptă să respecte plenar criteriile de individualizare și să asigure realizarea scopului și funcțiilor pedepsei.
Fiind vorba de o infracțiune de prejudiciu, cu un grad de pericol social generic redus, dat de limitele scăzute de pedeapsă (de la 6 luni la 3 ani -art.244 alin.1 NCP), dar și de o faptă cu un pericol concret relativ redus, evidențiat de circumstanțele de săvârșire, care nu denotă o pregătire elaborată sau acte materiale complexe ori o specializare în acest gen de fapte, cu un prejudiciu mic, însă neacoperit, dar și o periculozitate redusă a inculpatului dedusă din lipsa antecedentelor penale, aplicarea unei pedepse în cuantumul menționat răspunde principiului proporționalității între fapta comisă și răspunderea penală, de natură a asigura formarea unei atitudini corecte a inculpatului față de lege și valorile sociale ocrotite de aceasta.
În ceea ce privește modalitatea de executare, având în vedere că inculpatul nu are un trecut infracțional, are o familie organizată, prestează o activitate legală care îi asigură un venit licit, iar în cursul judecării prezentei căi de atac s-a prezentat, a dat declarație și a formulat un memoriu prin care a arătat că în cazul suspendării executării pedepsei este de acord să efectueze muncă în folosul comunității, Curtea consideră că suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare determinat, care dă posibilitatea inculpatului să-și păstreze locul de muncă din Spania, reprezintă o modalitate adecvată pentru corectarea acestui derapaj în comportamentul inculpatului.
În consecință, în raport de dispozițiile art.81 Cod penal anterior, va suspenda condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 2 ani și 10 luni, stabilit conform art.82 din același cod, atrăgând, totodată, atenția acestuia asupra disp. art.83 și art. 84 Cod penal anterior privind revocarea suspendării în cazul săvârșirii unei infracțiuni sau neexecutării obligațiilor civile.
În același timp, va înlătură aplicarea disp. art.71 și art.64 Cod penal anterior, având în vedere că, în raport de dispozițiile Noului Cod penal, aplicarea pedepsei accesorii este condiționată de aplicarea pedepsei complementare care, nefiind aplicată de prima instanță, nu poate fi aplicată nici de instanța de control judiciar în calea de atac a inculpatului.
Curtea urmează să mențină în rest dispozițiile sentințe apelate.
În acești termeni, pentru toate considerentele expuse, va admite apelul declarat de inculpatul N. I., va desființa în parte hotărârea atacată și va pronunța o nouă hotărâre în sensul celor ce preced.
În baza art.275 alin.(3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de inculpatul N. I. fiul lui C. și al lui M., născut la 20 Decembrie 1966, domiciliat în ., ., J. Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr. 60 din data de 17 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște pe care o desființează în parte, în latură penală, și pronunțând o nouă hotărâre:
În baza art. 386 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1 și 3 Cod penal anterior în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 5 Cod penal, text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpatul N. I. la pedeapsa de 10 luni închisoare.
În baza art.81 Cod penal anterior, suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 2 ani și 10 luni, stabilit conform art.82 din același cod.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art.83 și art. 84 Cod penal anterior privind revocarea suspendării în cazul săvârșirii unei infracțiuni sau neexecutării obligațiilor civile.
Înlătură aplicarea disp. art.71 și art.64 Cod penal anterior.
Menține în rest dispozițiile sentințe apelate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 mai 2014.
Președinte Judecător
D. D. P. M. F.
Grefier
D. C.
Red.DD/tehnored./ DD/DC
5 ex/10.06.2014
d.f._ – Judecătoria Târgoviște
j.f. C. C.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3113/2006
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 842/2014. Curtea... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
