Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 755/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii penale / 2014

Decizia nr. 755/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 19-08-2014 în dosarul nr. 9528/105/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 755

Ședința publică din data de 19 august 2014

Președinte – E. N.

Judecător –E. Z.

Grefier - G. D.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de inculpatul S. C., fiul lui T. și E., născut la 23.07.1958 în ., domiciliat în municipiul B., ., C.N.P._, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr.264 din 20 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care acesta a fost condamnat, după cum urmează:

- la 7 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art.32 rap. la art. 188, 189 lit. d Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal anterior, art. 5 Cod penal, faptă din 16.10.2013;

- la 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 Cod penal rap. la art. 37 lit. a Cod penal anterior, art. 5 Cod penal, faptă din 16.10.2013.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,d Cod penal, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale

Prin aceeași sentință, în baza art. 61 Cod penal anterior rap. la art. 5 Cod penal, s-a dispus revocarea liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 557/2011 a Judecătoriei B., definitivă prin nerecurare la 29.03.2011 și s-a dispus contopirea restului rămas neexecutat din această pedeapsă, de 472 zile închisoare, cu pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b, 35 Cod penal anterior cu aplic. art. 5 Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor rezultante de 7 ani și 6 luni și respectiv de 3 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani și 6 luni, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,d Cod penal, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Totodată, în baza art. 65 Cod penal, s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,d Cod penal.

Potrivit disp. art. 72 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 20.10.2013 la zi, iar potrivit art. 399 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În latură civilă, s-au admis acțiunile civile exercitate de părțile civile S. Județean de Urgență Ploiești, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova și S. Orășenesc S., cu sediul în S., ., județul Prahova, precum și în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D. I., domiciliat în Bușteni, ., județul Prahova.

Ca urmare în baza art. 397 rap. la art. 19 Cod procedură penală, art. 313 din Legea nr. 95/2006 și art. 1357 Cod Civil, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 259,34 lei către partea civilă S. Județean de Urgență Ploiești, a sumei de 75,33 lei către partea civilă S. Orășenesc S., reprezentând cheltuieli de spitalizare, la ambele adăugându-se dobânda legală începând cu data exercitării acțiunilor civile și până la data plății efective, precum și la plata sumei de 3.000 lei către partea civilă D. I., prejudiciu nerecuperat.

În temeiul art. 255 Cod procedură penală s-a dispus restituirea către partea civilă D. I. a toporului folosit de inculpat la comiterea infracțiunii, și aflat la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Prahova, potrivit procesului verbal nr. 884/P/2013 din 12.12.2013, fila 126 d.u.p.

Prin aceeași sentință, în baza art. 112 alin. 2 rap. la art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, s-a confiscat de la inculpat contravaloarea toporului folosit la comiterea infracțiunii, în cuantum de 40 de lei.

În fine, în baza art. 274 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 650 lei, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-inculpat S. C., personal, în stare de arest preventiv și asistat din oficiu I. G. din Baroul Prahova cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/30.04.2014, lipsă fiind intimații-părți civile D. I., S. Județean de Urgență Ploiești și S. Orășenesc S..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:

Potrivit dispozițiilor art. 356 alin. 2 Cod proc. penală și cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea avocatului din oficiu să ia legătura cu apelantul inculpat, aflat în stare de arest preventiv.

Curtea aduce la cunoștința apelantului inculpat posibilitatea de a fi audiat și la instanța de control judiciar precum și faptul că se poate prevala de dreptul la tăcere.

Apelantul inculpat S. C., având cuvântul, arată că nu dorește să dea o nouă declarație în cauză.

Avocat I. G., având cuvântul pentru apelantul-inculpat S. C., susține că nu are cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, solicitând să se constate cauza în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul de asemenea, susține că nu are cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.

Curtea ia act de declarațiile părților, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat I. G., având cuvântul pentru apelantul-inculpat S. C., arată că acestuia i s-a aplicat o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. de art.32 rap. la art. 188, 189 lit. d Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal anterior, fără a i se reține dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală în sensul reducerii cu o treime a acestei pedepse.

Totodată, fiind vorba despre comiterea unei tentative, arată că limitele de pedeapsă prevăzute de lege se reduc la jumătate. Mai arată că prima instanță nu a reținut nici dispozițiile art. 75 NCP, respectiv comiterea faptei sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinate de o provocare a părții vătămate.

În acest sens arată că partea vătămată a fost cea care l-a provocat pe inculpat, lovindu-l peste obraz și adresându-i injurii.

Concluzionând, solicită admiterea apelului formulat, desființarea sentinței penale nr. 264 din 20 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova și redozarea pedepsei în sensul aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, având în vedere că inculpatul și-a însușit probele aflate la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpat, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.

Apreciază că pedeapsa rezultantă aplicată de prima instanță pentru comiterea a două infracțiuni, tentativă de omor și tâlhărie, este corect stabilită, avându-se în vedere modalitatea concretă de comitere a acestora, situația de fapt fiind alta decât cea prezentată de inculpat. În acest sens arată că inculpatul era găzduit de partea vătămată, fiindu-i asigurată hrană și diferite sume de bani.

Inculpatul are un cazier bogat, fiind condamnat de 10 ori pentru comiterea unor fapte de furt calificat. Astfel, prima instanță a avut în vedere poziția procesuală de recunoaștere a faptelor, dar a reținut și celelalte circumstanțe personale ale inculpatului.

În aceste condiții consideră că nu se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului.

Avocat I. G., având cuvântul în replică pentru apelantul-inculpat S. C., învederează instanței că din actele dosarului rezultă că partea vătămată nu a fost sinceră cu privire la sumele solicitate, atitudinea acesteia putând conduce la concluzia că a fost cea care a declanșat conflictul.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în replică, arată că partea vătămată a susținut că i s-a sustras suma de 6.000 lire sterline, sumă care însă nu a fost probată. Cu privire la celelalte sume arată că prima instanță a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 3.000 lei către partea civilă D. I., prejudiciu nerecuperat și confiscarea de la acesta a contravalorii toporului folosit la comiterea infracțiunii, în cuantum de 40 de lei.

Apelantul inculpat S. C., având ultimul cuvânt, recunoaște și regretă comiterea faptelor și arată că s-a prezentat singur la organele de cercetare penală. Solicită aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

CU R T E A

Asupra apelului de față;

Examinând actele și lucrările cauzei, constată;

Prin sentința penală nr.264 din 20 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, inculpatul S. C., fiul lui T. și E., născut la 23.07.1958 în ., domiciliat în municipiul B., ., C.N.P._, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, a fost condamnat la pedepsele de:

- 7 ani și 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 32 rap. la art. 188, 189 lit. d Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal anterior, art. 5 Cod penal, faptă din 16.10.2013;

- 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 233 Cod penal rap. la art. 37 lit. a Cod penal anterior, art. 5 Cod penal, faptă din 16.10.2013.

În baza art. 67 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,d Cod penal, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Prin aceeași sentință, în baza art. 61 Cod penal 1969 rap. la art. 5 Cod penal, s-a dispus revocarea liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 557/2011 a Judecătoriei B., definitivă prin nerecurare la 29.03.2011, contopindu-se restul de 472 zile închisoare neexecutată, cu fiecare dintre pedepsele stabilite în cauză, aplicându-se pedepsele cele mai grele, respectiv 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b și art.35 Cod penal 1969 comb. cu art. 5 Cod penal, în final, s-au contopit aceste ultime pedepse rezultante, inculpatul S. C. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adaugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,d Cod penal, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Totodată, în baza art. 65 Cod penal s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,d Cod penal.

Potrivit art. 399 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului S. C. iar în baza art. 72 Cod penal s-au dedus din pedeapsa închisorii, reținerea și arestarea preventivă de la 20.10.2013 la zi.

În fine, în baza art. 274 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de 650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul S. C. a fost angajat de partea civilă D. I. pentru a o ajuta la diverse treburi gospodărești, cât și la unele activități în atelierul de tâmplărie, pe care aceasta îl deține lângă locuința sa din loc. Bușteni, pe . (DN1) și unde prestează servicii către diverși clienți, confecționând obiecte din lemn. În schimbul serviciilor acesta era găzduit de victimă, fiindu-i asigurată hrană și diferite sume de bani.

În data de 16.10.2013, în jurul orelor 18,00, după ce a încasat de la un client suma de 3000 lei pentru executarea unei lucrări, sumă pe care a dus-o în locuință și a așezat-o pe masa de lângă televizor, persoana vătămată s-a întors în atelier și a continuat lucrarea începută, în timp ce inculpatul s-a dus afară să dea de mâncare la câini.

La un moment dat, acesta s-a întors în atelier, a luat un topor aflat în preajma sa și a lovit victima, aflată cu spatele, în zona capului, provocându-i leziuni.

Inculpatul S. C. a declarat, atât în cursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, că anterior aplicării loviturii a avut o discuție în contradictoriu cu persoana vătămată, legată de necesitatea achiziționării unei noi perechi de încălțăminte, ocazie cu care secundul l-ar fi înjurat și i-ar fi aplicat o lovitură cu palma peste față, aspect ce s-a înlăturat, apreciindu-se că nu se coroborează cu alte probe administrate.

După ce fost lovită de către inculpat cu toporul în cap, persoana vătămată D. I. a reușit să fugă spre stradă, pe DN 1, de unde, cu un autovehicul de ocazie, a ajuns la S. din S., unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale, după care a fost transportată la S. Județean de Urgențe Ploiești, suferind o intervenție chirurgicală.

Imediat ce a lovit victima, cu ajutorul aceluiași topor, inculpatul S. C. a spart geamul de la ușa de acces în locuința acesteia și a pătruns în dormitor, de unde a sustras suma de 3000 lei, pusă anterior de victimă pe măsuța de televizor.

Prima instanță a înlăturat susținerile făcute de persoana vătămată în sensul sustragerii și a sumei de 6000 lire sterline, motivându-se că nu se coroborează cu declarația inculpatului, care a recunoscut inițial numai sustragerea sumei de 450 lei, pentru ca ulterior, cu ocazia ultimului cuvânt, să fie de acord cu suma de 3000 lei.

După sustragerea sumei de bani, inculpatul S. C. s-a deplasat cu o mașină de ocazie la B., ulterior plecând spre B., unde își are domiciliul, și a aflat de la sora sa, C. M., că este căutat de organele de poliție, fapt ce l-a determinat să se predea în data de 20.10.2013.

În cauză a fost audiat și martorul Maurici A. C., agent de pază la Fabrica de Mezeluri Bușteni, situată vis a vis de locuința persoanei vătămate D. I., acesta declarând că în data de 16.10.2013 i-a văzut atât pe inculpat, cât și pe victimă în curtea locuinței acestuia din urmă, în timp ce tăiau lemne, ultima oară în jurul orelor 17,00, când șlefuiau articole de artizanat. Alte aspecte nu cunoaște, fiind a doua oară când își desfășura activitatea la acest punct de lucru.

Persoana vătămată D. I. a fost examinată medico - legal, iar prin Raportul medico-legal nr. 1009/17.10.2013, s-a concluzionat că acesta a suferit un traumatism cranio - cerebral minor, plată tăiată parieto-occipitală dreaptă, fractură cominutivă cu înfundare occipitală dreapta, plagă cranio - cerebrală parieto - occipitală dreapta operată, pneumatocele intracraniene și intraventriculare în resorbție, micro contuzii cerebrale occipitale pe dreapta în resorbție, necesitând 45 - 50 zile de îngrijire medicală, leziuni care au pus în primejdie viața acestuia. Leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire activă cu topor la nivelul capului, în contextul unei hetero-agresiuni, conform datelor de anchetă.

De asemenea, s-a procedat la expertizarea psihiatrică a inculpatului S. C., prin raportul de expertiză medico-legală nr. 1043/30.10.2013, constatându-se că prezintă diagnosticul tulburare polimorfă de personalitate predominant antisocială și impulsiv-explozivă, având la data comiterii faptei discernământul păstrat.

În legătură cu încadrarea în drept a faptei comise de inculpat, prima instanță a reținut că de la data comiterii faptei și până la pronunțarea soluției, a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind codul penal iar potrivit art. 5 alin. 1 din acest act normativ, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

S-a considerat că, sub acest aspect, legea nu prevede criteriile după care trebuie să fie determinată legea penală mai favorabilă iar în doctrină este general admis că, pentru această operațiune, trebuie să fie examinate și comparate între ele legile succesive sub aspectul condițiilor de incriminare a faptei, de tragere la răspundere penală și de sancționare.

Ca urmare, s-a arătat că în opinia primei instanței, trebuie să se țină seama nu numai de pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea săvârșită, dar și de toate normele și instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală (cauze de agravare și atenuare a pedepsei, pedepse complementare și accesorii, dispoziții privitoare la tentativă, la participație, etc.).

De asemenea, determinarea legii penale mai favorabile se face în raport cu fiecare instituție care se aplică în mod autonom, astfel că chiar dacă fapta este încadrată în dispozițiile uneia dintre legi, considerată mai favorabilă sub aspectul pedepsei, aceasta nu exclude aplicarea dispozițiilor din altă lege cu privire la alte instituții, cum ar fi recidiva, concursul, unitatea de infracțiuni, prescripția răspunderii penale, dacă în concret se constată că acestea sunt mai favorabile. În această situație, nu este vorba despre o a treia lege aplicabilă, legea oprind doar aplicarea dispozițiilor care nu pot funcționa autonom (de exemplu, stabilirea condițiilor de existență a pluralității de infracțiuni potrivit unei legi și aplicarea tratamentului sancționator potrivit celeilalte legi).

În plus, s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 privind punerea în aplicare a codului penal, potrivit cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă, text de lege interpretat în sensul inadmisibilității aplicării pedepsei principale potrivit uneia dintre legi și a pedepselor accesorii și complementare potrivit unei alte legi, deci a inexistenței autonomiei instituției pedepsei complementare și accesorii în raport cu pedeapsa principală.

Aplicându-se principiile anterior menționate s-a procedat la identificarea textului legal corespondent în legea nouă pentru infracțiunile pentru care inculpatul S. C. a fost trimis în judecată, constatându-se că a fost trimis în judecată pentru tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174-176 lit. d Cod penal (pentru a săvârși sau a ascunde săvârșirea unei tâlhării sau piraterii).

Infracțiunea menționată în formă consumată este pedepsită cu detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, iar art. 21 alin. 2 prevede că tentativa se sancționează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general al pedepsei, iar în cazul când pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 25 ani.

De asemenea, potrivit codului penal anterior, art. 53 pct. 2 lit. a, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi luată pe o perioadă între 1 și 10 ani.

S-a constatat că această infracțiune are corespondent în dispozițiile art. 32 rap. la art. 188, 189 lit. d Noul Cod penal (pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni), forma consumată fiind pedepsită cu detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, iar art. 33 alin. 2 prevede că tentativa se sancționează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, iar în cazul când pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani.

De asemenea, potrivit actualului cod penal, art. 66 alin. 1, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la 1 la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre drepturile prevăzute expres de textul legal.

Făcând examenul comparativ al celor două reglementări, prima instanță a apreciat că dispozițiile noului cod penal sunt mai favorabile, iar fapta concretă comisă de inculpatul S. C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 32 rap. la art. 188, 189 lit. d Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal anterior, întrucât din modul de comitere a faptei, folosind un topor, vizând o zonă vitală, respectiv capul, în momentul în care partea vătămată se afla cu spatele, reiese intenția inculpatului de a suprima viața acesteia, inculpatul prevăzând deci rezultatul faptelor sale și urmărind producerea acestuia, acționând cu intenție directă.

Reținerea elementului circumstanțial prevăzut la litera d) s-a motivat ca fiind determinată de modul de comitere a faptei de sustragere, respectiv imediat după aplicarea loviturii, deci s-a dovedit că între cele două acțiuni există o strânsă legătură, rezoluția sustragerii fiind anterioară aplicării loviturii, ceea ce caracterizează existența scopului înlesnirii comiterii unei alte infracțiuni.

Cât privește infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2¹ lit. c Cod penal anterior (într-o locuință sau în dependințe ale acesteia), s-a constatat că este pedepsită cu închisoarea de la 7 la 20 de ani, faptă care are corespondent în infracțiunea prevăzută de art. 233 Cod penal în vigoare, privind tâlhăria în formă simplă, pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

S- a observat însă, că în cauză nu este incidente dispozițiile art. 234 Cod penal, deoarece tâlhăria comisă dintr-o locuință nu este reluată ca și element circumstanțial al infracțiunii de tâlhărie calificată, legiuitorul înțelegând să limiteze modalitatea de executare numai la tâlhăria comisă prin violare de domiciliu sau sediu profesional.

Așa fiind, după compararea celor două reglementări, s-a apreciat că, chiar dacă prevede și obligativitatea aplicării și a pedepsei complementare și în acest caz, legea nouă este mai favorabilă inculpatului, întrucât pedeapsă principală mult diminuată.

Referitor la existența stării de recidivă, s-a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată cu reținerea dispozițiilor art. 37 lit. a Cod penal anterior, primul termen constituindu-l pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 557/2011 a Judecătoriei B., definitivă prin nerecurare la 29.03.2011, pedeapsă executată de la data de 04.01.2010 la 18.03.2013, liberându-se condiționat, cu un rest de 472 zile închisoare iar faptele obiect al prezentei cauze au fost comise la 16.10.2013, înainte deci de considerarea ca executată a pedepsei anterioare.

Întrucât potrivit ambelor reglementări( art.37 și 39 Cod penal 1969 și art.41 și 43 Cod penal) sunt întrunite condițiile de existență a stării de recidivă, pentru determinarea legii mai favorabile s-a procedat la compararea regimului sancționator al recidivei, concluzionându-se că mai favorabile inculpatului S. C. sunt dispozițiile care reglementează recidiva sub imperiul codului penal anterior.

Față, de cele ce preced, s-a dispus condamnarea acestuia pentru cele două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, cu încadrarea juridică astfel cum a fost precizată anterior și cu mențiunea că alegerea textului de lege corespunzător infracțiunii s-a făcut în urma determinării legii penale mai favorabile, deci în aplicarea dispozițiilor art. 5 Cod penal, fără a fi vorba despre o schimbare a încadrării juridice, deoarece se vor reține aceleași infracțiuni descrise în rechizitoriu, dar în corespondentul prevăzut de legea nouă, identificată ca fiind mai favorabilă.

La individualizarea pedepselor, în raport criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod penal în vigoare, s-a ținut seama, în concret, de gravitatea extrem de ridicată a faptei,(cea mai gravă infracțiune împotriva persoanei), comisă într-un scop josnic, respectiv obținerea de sume de bani, de către o persoană care se bucura de încrederea persoanei vătămate și care îi oferise un loc de muncă, în ciuda multiplelor condamnări, faptul că inculpatului i-au mai fost aplicate multe pedepse pentru comiterea de infracțiuni contra patrimoniului, scopul acestora nefiind atins, el neînțelegând să adopte un comportament conform cu normele de conduită prescrise de legea penală, dar și împrejurarea că a recunoscut comiterea faptelor și a fost de acord să despăgubească părțile civile.

D. consecință, s-a apreciat că aplicarea unor pedepse cu închisoarea situate spre minimul special prevăzut de lege, fără a se reține circumstanțe atenuante, așa cum s-a solicitat, sunt suficiente pentru reeducare a acestuia.

De asemenea, s-au aplicat inculpatului S. C., pe lângă cele două pedepse și pedepsele complementare privind interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,d Cod penal.

Prima instanță a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 61 Cod penal anterior, dispunându-se revocarea liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 557/2011 a Judecătoriei B., definitivă prin nerecurare la 29.03.2011 și contopirea restului neexecutat de 472 zile închisoare, cu fiecare dintre pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedepsele cele mai grele.

Întrucât inculpatul a comis cele două infracțiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, s-a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile de existență a concursului de infracțiuni, fiind necesară determinarea legii penale mai favorabile și în legătură cu această instituție juridică.

Sub acest aspect, s-a considerat că în ce privește condițiile de existență a concursului de infracțiuni nu există diferențe, astfel că s-a procedat la verificarea regimului sancționator sub imperiul celor două reglementări, respectiv art.34, art.35, Cod penal 1969 și art.39 alin.1 lit.b Cod penal în vigoare.

Ca urmare, s-au reținut ca fiind mai favorabile dispozițiile codului penal anterior, sub imperiul căruia concursul este o cauză de agravare facultativă a pedepsei, motiv pentru care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 34 lit. b, 35 citate anterior și s-a aplicat inculpatului S. C. pedeapsa cu închisoarea cea mai grea, la care s-a adăugat pedeapsa complementară cea mai grea.

S-a dispus totodată, ca executarea pedepsei să se facă în regim privativ de libertate, iar față de dispozițiile legale potrivit cărora pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară, în baza art. 65 Cod penal s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,d Cod penal.

În baza art. 72 Cod penal s-a dedus din pedeapsa închisorii perioada reținerii și arestării preventive, de la 20.10.2013 la zi, iar în baza art. 399 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului, constatându-se că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă și în prezent și nu au intervenit elemente care să conducă la înlocuirea sau revocarea acesteia.

În privința acțiunilor civile exercitate în cauză, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite cerințele pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu și a legăturii de cauzalitate dintre acestea, iar în situația unităților spitalicești sunt incidente prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006.

Pe de altă parte, s-a constatat că având ultimul cuvânt), cu ocazia dezbaterilor în fond inculpatul S. C. a fost de acord să despăgubească în totalitate unitățile spitalicești iar pe partea civilă D. I. doar cu suma de 3.000 lei, restul pretențiilor bănești solicitate de secundul nefiind dovedite.

În consecință, s-au admis acțiunile civile exercitate de părțile civile S. Județean de Urgență Ploiești, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova și S. Orășenesc S., cu sediul în S., ., județul Prahova, precum și în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D. I., domiciliat în Bușteni, ., județul Prahova.

Astfel, în baza art. 397 rap. la art. 19 Cod procedură penală, art. 313 din Legea nr. 95/2006 și art. 1357 Cod Civil, acesta a fost obligat la plata sumei de 259,34 lei către partea civilă S. Județean de Urgență Ploiești, a sumei de 75,33 lei către partea civilă S. Orășenesc S., reprezentând cheltuieli de spitalizare, la ambele adăugându-se dobânda legală începând cu data exercitării acțiunilor civile și până la data plății efective, precum și la plata sumei de 3.000 lei către partea civilă D. I., prejudiciu nerecuperat.

Referitor la confiscarea toporului, s-a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele pentru a se putea dispune această măsură de siguranță, întrucât potrivit dispozițiilor art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal sunt supuse confiscării bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor, iar corpul delict aparține persoanei vătămate.

Ca atare, în baza art. 255 Cod procedură penală s-a dispus restituirea, a toporului folosit de inculpatul S. C. la comiterea infracțiunilor și aflat la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Prahova, potrivit procesului verbal nr. 884/P/2013 din 12.12.2013, fila 126 d.u.p, către partea civilă D. I..

Față de această situație s-a constatat că devin incidente dispozițiile art. 112 alin. 3 Cod penal, potrivit cărora dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparțin infractorului, iar persoana căreia îi aparțin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se confiscă echivalentul în bani al acestora, în cazul toporului valoare fiind apreciată de instanță la suma de 40 de lei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul S. C., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, sub aspectul individualizării cuantumului pedepselor judiciare.

Sub un prim aspect, s-a susținut că starea de fapt s-a stabilit greșit la primul grad de jurisdicție, deoarece contrar probelor administrate în cauză nu s-a atenuat răspunderea penală conform art. 75 alin. 1 lit. a și art. 76 Cod penal, deși s-a făcut dovada că . exercitată asupra părții civile D. I. a fost consecința puternicei tulburări determinate de provocarea din partea acesteia constând în aplicarea unei lovituri de palmă peste obraz și adresarea de injurii, la momentul în care i-a solicitat ca în schimbul muncii prestate, să-i cumpere o pereche de ghete.

Al doilea motiv de reformare vizează determinarea cuantumului pedepselor judiciare în limitele minime și maxime speciale înscrise sub textele incriminatorii, considerându-se că pe de o parte nu s-au respectat dispozițiile art. 32 Cod penal ce sancționează tentativa la infracțiunea de omor iar pe de alta nu s-au aplicat și dispozițiile art. 396 alin. 10 rap. la art. 375 Cod proc. penală, privind reducerea acestora cu o treime în cazul recunoașterii învinuirii mai înaintea începerii cercetării judecătorești în primă instanță întrucât a înțeles să se judece pe baza probelor administrate la urmărirea penală.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe, în parte, în latură penală, rejudecarea cauzei iar pe fond pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea cuantumului pedepselor aplicate pentru cele două infracțiuni stabilite în sarcină cu înlăturarea aspectelor de nelegalitate și netemeinicie anterior menționate.

Apelul nu este fondat.

Verificând sentința primei instanțe, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele de reformate invocate de inculpatul S. C. precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum impun dispozițiile art. 417 alin. 2 și art. 418 alin. 1 NCPP, rezultă că faptele, împrejurările săvârșirii acestora și vinovăția s-au stabilit corect, găsindu-și corespondent în probele administrate, ce au fost complet analizate și just apreciate.

Este de principiu că, potrivit dispozițiilor art. 75 alin. 1 lit. a) Cod penal reținerea circumstanței atenuante legale privind starea de provocare, este condiționată de dovedirea faptului că infracțiunea a fost săvârșită sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții, determinate de acțiunea ilicită a victimei, iar temporal, actele inculpatului să reprezinte o ripostă imediată, legitimă și proporțională la conduita ilicită adoptată de aceasta și nu, un act de răzbunare ori deliberare asupra datelor factuale cu care s-a confruntat și care, în concret, de principiu, nu pot fi apreciate ca o fiind apte să producă o alterare esențială a autocontrolul psihic și volitiv, astfel încât să se materializeze în intenția de a-i suprima viața.

Mai mult, atacul venit din partea victimei trebuie să se concretizeze în acțiuni a căror intensitate să pună în pericol integritatea corporală sau demnitatea persoanei pretins a fi lezată și nu, să constituie o reprezentare deformată a acestora, grefată pe alterarea din diverse motive a posibilităților de percepere și apreciere a scopului, naturii și gravității stării de fapt în care părțile s-au implicat.

Într-adevăr, prin declarațiile date în cursul procesului inculpatul S. C. a adoptat o conduită oscilantă, schimbându-și poziția funcție de stadiul procesual, susținând în principal că . exercitată asupra persoanei vătămate D. I. a fost consecința injuriilor și loviturii de palmă aplicate de secundul, în data de 16 octombrie 2013, când, aflându-se la domiciliul acestuia și în contextul muncii prestate, ca și angajat, a refuzat să-i cumpere o pereche de bocanci, necesară față de condițiile atmosferice specifice anotimpului respectiv.

Ulterior, aducându-i-se la cunoștință materialul de urmărire penală, în prezența avocatului desemnat din oficiu, respectiv la data de 10 decembrie 2013, acesta a revenit asupra declarațiilor anterioare, declarând că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcină și numai are de formulat alte cereri în cauză.

După sesizarea instanței de judecată și dispunerea începerii judecății conform art. 345 Cod proc. penală, în ședința publică din data de 13 februarie 2014 inculpatul S. C. a retractat ultima poziție procesuală și reiterând apărările inițiale a susținut că agresarea părții civile D. I., în concret a constituit un răspuns la injuriile adresate și lovitura de palmă aplicată, în contextul solicitării de a i se cumpăra o pereche de ghete de iarnă, în schimbul sumei datorate pentru munca prestată până la aceea dată (filele 66-67).

Față de aceste declarații făcute în ședință publică, în condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate a procesului penal, la exercitarea controlului jurisdicțional se constată că chiar dacă personal sau prin avocatul desemnat din oficiu, nu s-au contestat probele administrate la urmărirea penală, în mod legal, judecătorul fondului a continuat cercetarea judecătorească și a dispus readministrarea acestora conform art. 374 alin. 8 Cod procedură penală.

Analiza sistematică a alineatului 4 de sub acest text de lege, justifică concluzia că judecata poate avea loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale dacă inculpatul recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, astfel cum au fost descrise prin rechizitoriu, inclusiv sub aspectul încadrării juridice dată acestora, iar instanța apreciază că nu se impune readministrarea acestora din oficiu pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

Pe de altă parte, din considerentele sentinței apelate rezultă că starea de fapt s-a reținut la primul grad de jurisdicție, prin coroborarea declarațiilor părții civile D. I. cu procesele verbale de cercetare la fața locului și fotografiile judiciare anexă, procesele verbale de căutare și depistare a inculpatului, concluziile raportului medico legal nr. 1009/17 octombrie 2013, raportul medico legal de expertiză psihiatrică nr. 1043/30 octombrie 2013, ambele întocmite de SML Prahova și declarațiile martorului Maurici A. C..

La efectuarea propriului examen asupra probelor anterior menționate, care potrivit jurisprudenței interne sunt concludente și pertinente pentru aflarea adevărului în cazul infracțiunilor contra integrității corporale, vieții și bunurilor persoanei, se constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, ca fiind dovedit că la data de 16 octombrie 2013, inculpatul S. C. s-a aflat în domiciliul părții civile D. I., angajat fiind să-l ajute la efectuarea unor activități gospodărești, inclusiv în atelierul de tâmplărie din localitatea Bușteni, ., în schimbul muncii prestate oferindu-i-se locuință, hrană și diferite sume de bani.

Prin declarațiile date, apelantul a recunoscut faptul că după ce partea civilă a încasat o sumă de bani de la un client și i-a depus într-o cameră din imobilul în care se aflau, revenind în atelier și profitând că se afla poziționat cu spatele, în jurul orelor 16.00, s-a înarmat cu un topor aflat în apropiere, după care, succesiv a aplicat părții civile, mai multe lovituri în regiunea capului, provocându-i plăgi sângerânde.

A explicat de asemenea, că imediat ce victima a reușit să fugă în stradă, în continuare, folosind același corp delict a spart geamul de la ușa de la intrare și pătrunzând în interior și-a însușit suma de 3.000 lei găsită pe masa unde se afla un televizor.

Modalitatea de operare descrisă atât de partea civilă D. I. cât și inculpatul S. C. se regăsește în constatările și concluziile raportului medico legal nr. 1009/17.10.2013 întocmit de SML Prahova precum și procesele verbale încheiate cu ocazia cercetării locului faptei de către poliția judiciară.

Și la exercitarea controlului jurisdicțional, se reține că agresarea părții civile D. I., în împrejurările de fapt anterior menționate, astfel cum a susținut prin declarațiile constante făcute în cursul procesului și a recunoscut apelantul-inculpat cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, iar faptul că lovirea repetată cu toporul, corp delict nu este consecința unei puternice tulburări în care el s-ar fi aflat, determinată de vreo conduită ilicită din partea acesteia sau a unei riposte în fața unui atac direct, material și injust, o dovedește fără dubiu conținutul raportului de expertiză medico-legală.

Astfel, examinată fiind la data de 17 octombrie 2013 și avându-se în vedere documentația întocmită cu ocazia internării în S. Orășenesc S. și S. Județean de Urgență Ploiești, s-a constatat că partea civilă D. I. a prezentat un traumatism cranio cerebral minor gr. I. gcs 15 puncte și mai multe plăgi tăiate(regiunea parieto-occipitală dreapta, fractură cominutivă cu înfundare occipitală, paramediană dreapta, cranio-cerebrală parieto-occipitală dreapta, operată, sângerare 400 ml), ce au putut fi produse prin lovire activă cu topor, la nivelul capului în contextul unei hetero-agresiuni, conform datelor de anchetă.

S-a concluzionat totodată că, leziunile anterior menționate au necesitat pentru vindecare 45-50 zile de îngrijiri medicale iar prin gravitate și localizare, acestea au pus în primejdie viața victimei.

Or, astfel de constatări medicale, pe lângă faptul că se coroborează cu declarațiile părții civile D. I. privind actele materiale comise de inculpat asupra acesteia, exced mecanismului de producere în apărare în cadrul unui conflict, purtat între două persoane, poziționate față în față, ortostatic și cu aptitudini locomotorii aproximativ egale, (inculpatul avea 55 ani iar victima 57 ani), dimpotrivă confirmă un atac prin surprinderea victimei, din spate, aflată în poziție specifică executării unei activități fizice.

Separat de acestea, mai este de observat că prin raportul de expertiză psihiatrică întocmit de SML Prahova s-a concluzionat că deși prezintă tulburare polimorfă de personalitate, aceasta este de natură predominant antisocială și impulsiv explozivă iar la data comiterii faptelor deduse judecății apelantul S. C. avea discernământul păstrat.

De altfel, chiar reală fiind apărarea formulată, raportat la relațiile prestabilite între cele două părți și jurisprudența internă, adresarea unor injurii urmate de aplicarea unei lovituri de palmă nu pot fi acceptate ca fiind apte de a produce o tulburară psihică de excepție asupra inculpatului apelant, încât să determine pierderea totală a posibilităților de autocontrol și nici să riposteze prin lovirea repetată a victimei, surprinzând-o din spate și într-o regiune corporală în care cu notorietate sunt localizate organe și vase de sânge esențiale pentru menținerea vieții.

Dovedindu-se așadar, că în seara zilei de 16 octombrie 2013 în jurul orelor 18:00 inculpatul S. C. a aplicat mai multe lovituri cu un topor, la cap, părții civile D. I. și cu atare intensitate încât i-a produs multiple traumatisme cranio-cerebrale (plăgi tăiate și fracturi cranio-cerebrale) ce sau necesitat pentru vindecare cel puțin 45-50 zile de îngrijiri medicale, punându-i viața în pericol, iar profitând de plecarea acestuia din locuință și-a însușit fără drept suma de 3.000 lei, sunt realizate elementele constitutive ale infracțiunilor concurente de tentativă de omor calificat și tâlhărie, iar condamnarea acestuia conform art. 32 rap. la art. 188 comb. cu art. 189 lit. d) Cod penal și art. 233 Cod penal, este legală.

Sub aspectul încadrării juridice dată faptelor, având în vedere jurisprudența instanțelor judecătorești inclusiv aceia adoptată de Secția penală a ÎCCJ, până la publicarea Deciziei nr. 365/08 mai 2014 a Curții Constituționale, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut dispozițiile art. 33 lit. a, art. 34 lit. b, art. 35, art. 61 Cod penal 1969, privind concursul de infracțiuni și stare de recidivă după condamnare, ultima raportat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 557/04 martie 2011 a Judecătoriei B., definitivă la 29 martie 2011 (arestat 04 ianuarie 2010 – liberat condiționat la 18 martie 2013).

Prin urmare, atât în ce privește stabilirea existenței celor două fapte și vinovăției, cât și încadrării juridice dată acestora, sentința primei instanțe este justă și conformă legii, iar motivul de reformare invocat în principal prin apelul exercitat de inculpatul S. C. vizând atenuarea răspunderii penale conform art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal, se va respinge ca nefondat, neconstatându-se întrunirea condițiilor cumulativ cerute pentru reținerea stării de provocare.

Și pedepsele principale de câte 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani închisoare sunt juste, criteriile de individualizare înscrise sub art. 74 rap. la art. 32 Cod penal, respectându-se întocmai.

În sensul acestor ultime dispoziții legale este știut că la determinarea pedepselor judiciare atât ca întindere cât și modalitate de executare, în cazul infracțiunilor contra vieții, integrității corporale și sănătății persoanei, instanțele judecătorești sunt obligate să țină seama de gravitatea concretă a faptei stabilită în sarcina inculpatului, concretizată în modalitatea de operare, mobilul ce a stat la baza exercitării agresiunii, regiunea corporală lezată, natura și gravitatea traumatismelor produse, consecințele imediate și ulterioare, numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare și recuperare, valoarea și importanța bunurilor sustrase la care se adaugă datele personale inclusiv antecedența penală și conduita adoptată în cursul procesului penal.

Or, cum a argumentat judecătorul fondului, înlăturarea tulburării produse asupra ordinii publice prin faptele stabilite în sarcina apelantului S. C., cât și reinserția socială a acestuia nu justifică reaprecierea pedepselor determinate la primul grad de jurisdicție în sensul atenuării răspunderii penale conform art.75 alin.2 Cod penel, deoarece scopul urmărit de legiuitor nu poate fi realizat printr-un cuantum mai redus și nici nu sunt întrunite condițiile pentru recunoașterea cauzei legale de reducere a limitelor minime și maxime speciale înscrise sub textele incriminatorii, în sensul art. 396 alin. 10 rap. la art. 375 Cod proc. penală.

În concret, faptele stabilite în sarcină, prin modalitatea de operare și consecințele prejudiciabile produse asupra patrimoniului privat și integrității corporale a părții civile D. I., (deposedarea de suma de 3.000 lei, leziunile traumatice concretizate în zile de îngrijiri medicale), prezintă gravitate ridicată, având în vedere modalitatea de operare, respectiv profitându-se de acceptarea în domiciliu ca și angajat, deși avea antecedente penale, lipsa vreunei persoane care să perceapă direct ., folosirea unui topor, armă albă deosebit de vulnerantă pentru viața persoanei, lovirea repetată și la cap, cu o astfel de intensitate încât viața acesteia a fost pusă în pericol, fiind salvată prin intervenția oportună și de specialitate a instituțiilor sanitare.

La acestea se adaugă în egală măsură trecutul infracțional al apelantului care până la vârsta de 55 ani a suferit multiple condamnări privative de libertate pentru săvârșirea de infracțiuni de furt calificat, totalizând peste 20 ani închisoare, reluarea încălcării legii penale realizându-se în termenele de liberare condiționată, iar faptele ce formează obiectul prezentei cauze au fost comise la numai 7 luni după ce a fost liberat din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 557/2011 a Judecătoriei B..

De altfel, raportat la circumstanțele cauzei și persoana inculpatului, detaliate în precedente, pedepsele judiciare stabilite la primul grad de jurisdicție nici nu ar putea fi considerate prea severe, acestea fiind determinate la limita minimă rezultată prin aplicarea dispozițiilor art. 32 rap. la art. 199 Cod penal și fără stabilirea vreunui spor de pedeapsă chiar revocându-se liberarea condiționată pentru restul de 672 zile închisoare neexecutată din pedeapsa de mai sus.

Concluzionând și sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpatului S. C., sentința primei instanțe se constată că este justă și conformă legii, iar motivele de apel invocate de acesta sunt neîntemeiate.

D. consecință, în baza art.421 pct.1 lit.b Cod proc. penală se va respinge apelul declarat de inculpatul S. C., ca nefondat, urmând să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat.

Având în vedere că inculpatul S. C. a fost cercetat și judecat în stare de arest preventiv, conform art.422 din același cod rap. la art.72 NCP, se va dispune computarea din durata pedepsei de executat a duratei executate în baza mandatului de arestare preventivă nr. 225/U/21 octombrie 2013 emis de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, începând cu data de 20 octombrie 2013, la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul S. C., fiul lui T. și E., născut la 23.07.1958 în ., domiciliat în municipiul B., ., C.N.P._, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 264 din 20 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 20.10.2013, la zi.

Obligă pe apelantul - inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 august 2014.

Președinte, Judecător,

E. N. E. Z.

Fiind plecată de la această instanță se

semnează de președinte complet

Grefier,

G. D.

Red. NE

Tehnored. GM

3 ex. /19.09.2014

Dosar fond nr._ Tribunalul Prahova

Judec. fond S. A. C.

Operator de date cu caracter personal / Notificare nr. 3113/2006

← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1141/2014. Curtea de Apel...		Conflict de interese. Art.301 NCP. Sentința nr. 2/2014. Curtea... →

Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 755/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 755/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI