Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1141/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 1141/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 26687/281/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 1141

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2014

PREȘEDINTE – V. M.

JUDECĂTOR – I. S.

GREFIER - E. V.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

a fost reprezentat de procuror C. I. P.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de partea civilă S. C. A., domiciliată în municipiul Ploiești, ..44 A, județul Prahova, împotriva sentinței penale nr. 1701 din data de 23 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești – Secția penală, în dosarul nr._, prin care a fost condamnat inculpatul T. C. A., fiul lui N. si E., născut la data de 18.07.1993 în Ploiești, județul Prahova, domiciliat în Ploiești, ., posesor CI ., nr._ CNP_, necăsătorit, cetățean român, fără ocupație, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1 și alin.2 lit. b și cCod penal, cu aplicarea art. 74alin. 1, lit.a, rap. la art. art.76, alin. 1, lit b, Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, faptă din data 21.10.2013, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi prev. de art. 71 și art. 64 lit. a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 alin.1 lit. a Cod penal.

În baza art.81 și art.82 Cod penal, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de 5 ani, termen de încercare.

În temeiul art. 71 alin.5 Cod penal, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus.

În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare.

În temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus perioada reținerii și a arestării preventive de la data de 21.10.2013 la data de 03.04.2014.

În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală, rap. la art. 1357 Cod civil, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civila S. C. A., ca neîntemeiată.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 2000 lei.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul - inculpat T. C. A., personal și asistat de avocat ales C. R.

din Baroul Prahova, conform delegației avocațiale nr._/09.10.2014, aflată la fila 10 dosar, lipsă fiind apelanta - parte civilă S. C. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin intermediul serviciului registratură s-au depus la dosar motive de apel înregistrate sub nr._/11.11.2014 formulate de apelanta - parte civilă S. C. A. prin apărător ales R. I., aflate la filele 15 - 16.

Avocat C. R. având cuvântul, solicită instanței a se aprecia asupra mandatului de reprezentare a avocatului ales R. I., întrucât nu poartă semnătura apelantei - părți civile.

Curtea, față de această împrejurare, arată că împuternicirea avocațială nr._/10.11.2014 emisă de Baroul Prahova pe numele donului avocat R. I., poartă ștampilă și semnătură, aflată la fila 17 dosar și este numai pentru redactare motive apel.

Avocat C. R. având cuvântul pentru intimatul - inculpat T. C. A., arată că nu are cereri de formulat și nici excepții de invocat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.

Curtea, ia act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Avocat C. R. având cuvântul pentru intimatul - inculpat T. C. A., solicită în temeiul disp.art.421 alin.1 lit.b Cod procedură penală, respingerea apelului declarat de partea civilă S. C. A. și menținerea sentinței penale apelate ca fiind legală și temeinică, susținând că în mod corect instanța de fond în temeiul art. 14 și art.346 Cod procedură penală, rap. la art. 1357 Cod civil, respins acțiunea civilă formulată de partea civilă, ca neîntemeiată.

Susține că la urmărirea penală partea civilă S. C. A. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.900 lei, deși prin rechizitoriu s-a reținut că nu are pretenții, întrucât telefonul sustras i-a fost restituit.

Mai arată că se susține că telefonul a fost restituit apelantei, dar după ce inculpatul l-a stricat, urmează a se avea în vedere că la mai puțin o lună după incident, mama acesteia - S. C. C. (apelanta fiind minoră) i-a cumpărat un alt telefon identic, care a costat 2.532,50 lei.

Precizează că discountul de asigurare a fost suportat de asigurător, iar nu de utilizator, astfel că primirea de către apelantă a unui alt telefon, nu poate angaja răspunderea civilă pentru inculpat, întrucât apelanta și-a recuperat prejudiciul de la asigurător, așa încât, fapta voluptorie nu este imputabilă inculpatului.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de admitere a apelului declarat de partea civilă S. C. A., desființarea sentinței penale atacate și admiterea în parte a acțiunii civile, având în vedere actele aflate la dosar, respectiv înscrisul atașat motivelor de apel (factura nr._ din 11.11.2013 - fila 19).

Intimatul - inculpat T. C. A. având ultimul cuvânt, arată că îi pare rău și regretă cele întâmplate.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față ;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1701 din data de 23 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești – Secția penală, în dosarul nr._, a fost condamnat inculpatul T. C. A., fiul lui N. si E., născut la data de 18.07.1993 în Ploiești, județul Prahova, domiciliat în Ploiești, ., posesor CI ., nr._ CNP_, necăsătorit, cetățean român, fără ocupație, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1 și alin.2 lit. b și cCod penal, cu aplicarea art. 74alin. 1, lit.a, rap. la art. art.76, alin. 1, lit b, Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, faptă din data 21.10.2013, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi prev. de art. 71 și art. 64 lit. a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 alin.1 lit. a Cod penal.

În baza art.81 și art.82 Cod penal, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de 5 ani, termen de încercare.

În temeiul art. 71 alin.5 Cod penal, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus.

În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare.

În temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus perioada reținerii și a arestării preventive de la data de 21.10.2013 la data de 03.04.2014.

În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală, rap. la art. 1357 Cod civil, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civila S. C. A., ca neîntemeiată.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 2000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești nr._/P/2013, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, s-a pus în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată, inculpatul T. C. A., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1 și alin.2 lit. b și cCod penal.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență că în seara zilei de 21.10.2013 în jurul orelor 21.00, inculpatul T. C. A. a sustras prin întrebuințarea de violente un telefon mobil marca “Samsung Galaxy S4” de la partea vătămată S. C. A., în timp ce se deplasa pe . Ploiești, cauzând un prejudiciu de 2900 lei.

Inculpatul a recunoscut în cursul urmăririi penale că în seara zilei de 21.10.2013 a încercat să smulgă telefonul din mâna părții vătămate și pentru că aceasta nu i-a dat drumul a tras-o de păr și în același timp i-a smuls telefonul.

Raportul de expertiză medico-legală confirmă faptul că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice ce au putut fi provocate prin lovire cu un corp dur, ce pot data din 21.10.2013 și care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale, de la data producerii, în lipsa complicațiilor.

Astfel, prin Rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1 și alin.2 lit. b și cCod penal.

În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile, s-a constatat că este în prezența situației descrise de art.5 Cod penal și anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, apreciind că legea veche este mai favorabilă.

Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă : Proces-verbal de constatare a infracțiunii ; Plângere penală ; Raport de expertiză medico-legală nr. 1018/22.10.2013 ; Constatări preliminare ale medicului primar legist; Declarații parte vătămată S. C. A. ; Declarație martor S. Damel ; Declarație martor R. Arian - O. ; Declarațiile inc. T. C. A. ; Fișe de cazier judiciar ; Proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

La termenul din data de 19.12.2013 inculpatul a învederat faptul că dorește ca judecarea cauzei să se realizeze în procedura simplificată în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, sens în care instanța a procedat la luarea unei declarații inculpatului.

La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În consecință, a fost condamnat inculpatul T. C. A., la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării.

În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus perioada reținerii și a arestării preventive de la data de 21.10.2013 la data de 03.04.2014.

În temeiul art. 14 și art.346 Cod procedură penală, rap. la art. 1357 Cod civil, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. A., ca neîntemeiata.

Astfel, partea civilă a arătat în cursul urmăririi penale că nu se mai constituie parte civilă, întrucât telefonul sustras a fost recuperat. Ulterior, în fața instanței a precizat că telefonul era deteriorat, situație în care nu a putut fi utilizat și a fost obligată să își achiziționeze altul nou. Această susținere nu a fost reținută de instanță, partea vătămată nefăcând dovada că telefonul nu a mai putea fi utilizat, simpla achiziționare a unui nou telefon nefiind suficientă pentru admiterea laturii civile.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, partea civilă S. C. A., criticând-o ca fiind netemeinică - fără a se prezenta în

instanță, deși a fost legal citată - și a solicitat în esență, admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței în latură civilă și pe fond, obligarea inculpatului la despăgubiri.

Curtea, examinând hotărârea apelată în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate, de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, conform art.417 alin.2 Cod procedură penală, constată că apelul este nefondat, așa cum se va arăta în continuare:

Situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunii au fost corect reținute de prima instanță și pe larg descrise mai sus, în sensul că la data de 21 octombrie 2013 în jurul orelor 21,00, inculpatul T. C. A. a sustras de prin întrebuințarea de violențe, un telefon mobil marca ”Samsung Galaxy S4” de la partea vătămată S. C. A., în timp ce se deplasa pe . Ploiești, cauzând un prejudiciu de 2.900 lei, recuperat prin restituire.

Probele administrate în cauză, respectiv plângerea și declarația părții vătămate, declarații de martori, dovada de restituire a telefonului, declarațiile inculpatului și fișa de cazier judiciar a acestuia, au fost bine analizate și interpretate de prima instanță, astfel că încadrarea juridică stabilită corespunde faptelor săvârșite.

La individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, pericolul social creat, cuantumul prejudiciului, circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar și împrejurarea că pe întreg parcursul procesului penal a recunoscut și regretat fapta comisă, contribuind astfel la aflarea adevărului în cauză.

În raport de aceste criterii de individualizare, în mod corect prima instanță a reținut și făcut aplicarea circumstanțelor atenuante personale, prev.de art.74 alin.1 lit.a rap.la art.76 alin.1 lit.b Cod penal, precum și a dispozițiilor art.396 alin.10 Cod procedură penală, referitoare la judecarea cauzei pe procedura simplificată.

Și latura civilă a cauzei a fost corect soluționată, în sensul că telefonul mobil sustras a fost restituit părții vătămate. Susținerea părții vătămate că telefonul restituit era deteriorat și nu a putut fi utilizat, fiind obligată să își achiziționeze altul nou, nu a fost reținută de prima instanță, atâta vreme cât partea vătămată nu a făcut dovada că telefonul nu a mai putut fi utilizat, simpla achiziționare a unui nou telefon nefiind suficientă pentru admiterea laturii civile.

Așa fiind, pe cale de consecință, apelul declarat de partea civilă S. C. A. se privește ca fiind nefondat și urmează a fi respins în temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală.

Apelanta - parte civilă va fi obligată la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarant de partea civilă S. C. A., domiciliată în municipiul Ploiești, ..44 A, județul Prahova, împotriva sentinței penale nr.1701 din 03 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Obligă apelanta la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 18 noiembrie 2014.

Președinte Judecător

V. M. I. S.

Grefier

E. V.

Red.IS

Tehnored.EV

5 ex./24.11.2014

dos.f._ Judecătoria Ploiești

j.f. A. C. Z.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1141/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI