Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 142/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 142/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 150/42/2014**
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 142
Ședința în camera de consiliu din data de 30 octombrie 2014
Instanța constituită din:
Președinte –G. C.
Grefier – S. A.
Pe rol fiind pronunțarea asupra sesizării formulate de Comisia de Evaluare a dosarelor din cadrul Penitenciarului Mărgineni, județul Dâmbovița, constituită în baza H.G. nr. 836/2013, cu referire la aplicarea legii penale mai favorabile în privința condamnatului O. H., fiul lui K. și Z., născut la data de 01.03.1963, în Siria, aflat în prezent în Penitenciarul Mărgineni, cauză retrimisă spre rejudecare de către Înalta Curte de Casație și Justiție conform deciziei penale nr. 2336/01.08.2014.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 20.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 27.10.2014, când instanța având în continuare nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea la data de 30 octombrie 2014, dând următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra cauzei penale de față:
Examinând prezenta sesizare ce a fost retrimisă spre rejudecare de către Înalta Curte de Casație și Justiție conform deciziei penale nr. 2336/01.08.2014, se rețin următoarele:
Prin sentința penală nr. 116 din data de 25.06.2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a fost respinsă ca nefondată sesizarea formulată de Comisia de Evaluare a dosarelor din cadrul Penitenciarului Mărgineni, constituită în baza HG 836/2013, privind aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive (disp. art.6 din C.pen.) referitoare la condamnatul O. H., fiul lui K. și Z., născut la 1 martie 1963 în Siria, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținutcă, într-un prim ciclu procesual, prin sentința penală nr.89/25.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._ a fost respinsă ca nefondată sesizarea formulată de Comisia de Evaluare a dosarelor din cadrul Penitenciarului Mărgineni, constituită în baza HG nr.836/2013, privind aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive (art. 6 cod penal), referitoare la condamnatul O. H., fiul lui K. și Z., născut la 1 martie 1963 în Siria, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni.
S-a reținut în esență că, sesizarea Curții de Apel Ploiești, ca instanță de executare, s-a realizat de către Comisia de Evaluare a dosarelor din cadrul Penitenciarului Mărgineni, constituită în baza HG nr.836/2013, în temeiul dispoz. art. 23 din Legea nr. 255/2013 și s-a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile față de condamnatul O. H. aflat în executarea mai multor mandate de executare ale pedepsei închisorii, aplicate prin sentința penală nr. 192/2008 a Curții de Apel București, - Secția I Penală, sentința penală nr. 124/2012 a Curții de Apel Oradea și sentința penală nr. 637/2013 a Tribunalului București – Secția I Penală.
În aplicarea Deciziei nr. 1 din 14.04.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, într-o primă etapă, instanța de executare a constatat că persoana condamnată O. H. are de executat 3 pedepse rezultante aplicate prin hotărâri judecătorești definitive de condamnare la pedeapsa închisorii, după cum urmează:
Pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 192/9.07.2008 a Curții de Apel București – Secția I Penală, compusă din:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art.143 alin. 2 lit. a și b din Legea 85/2006 cu aplic art.13 C.p. anterior, infracțiune prev. și de art.241 din NCP cu o limită maximă de pedeapsă de 5 ani închisoare, pedeapsa aplicată fiind astfel în limitele noului Cod penal;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de grup organizat prev. de art. 7 al.1 și 2 din Legea nr. 39/2003, pedeapsă ce se află în limitele prevăzute și de noua încadrare juridică prev. de art. 367 din NCP ( limitele fiind de la 3 la 5 ani, în alin.1 și de la 3 la 10 ani în alin.2 ).
În baza art.117 C.p. s-a aplicat și măsura de siguranță a expulzării condamnatului.
Prin sentința penală nr.124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 20 ani închisoare pedeapsă compusă din:
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei prev. de art. 70 din OUG nr. 105/2001, infracțiune prevăzută și în art. 262 din NCP, limitele de pedeapsă fiind de la 6 luni la 2 ani închisoare, astfel că pedeapsa aplicată nu depășește maximul special prevăzut de noua lege;
- 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 35 al.2 din Legea nr. 535/2004 și,
- 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 c.p. rap. la art. 32 al.1 lit. a și al.2 lit. a din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 al.1 și 2 din codul penal anterior.
În baza art.438 C.p.p. anterior s-a aplicat măsura de siguranță a expulzării condamnatului.
Ultimele două pedepse au fost aplicate prin sentința penală nr. 122/13.07.2007 a Curții de Apel București – Secția I Penală, infracțiunile fiind concurente cu cea reținută în sentința penală nr. 124/2012 a Curții de Apel Oradea.
S-a reținut că infracțiunea prev. de art. 35 al.2 din Legea nr. 535/2004 pentru care condamnatul O. H. a primit o pedeapsă de 15 ani închisoare este prevăzută în continuare în art. 35 alin.1 din aceeași lege, modificată prin Legea nr. 187/2012, având însă un maxim special de 12 ani închisoare, astfel că față de această pedeapsă sunt incidente disp. art. 6 alin.1 din NCP.
Pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 32 alin.1 lit. a și alin.2 lit. a din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 alin.1 și 2 C.p. condamnatului O. H. i-a fost aplicată, prin sentința penală nr. 122/2007 a Curții de Apel București, o pedeapsă principală de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal anterior.
S-a mai observat că infracțiunea este prevăzută în continuare în art. 32 alin.1 lit. b din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012, fiind sancționată cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită ale cărei limite se majorează cu o treime. Maximul special de care se ține seama la aplicarea disp. art. 6 alin.1 din codul penal fiind raportat la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin.1 și 2 din NCP ce are un maxim special de 10 ani închisoare, iar majorat cu 1/3 se ajunge la o limită specială maximă de 13 ani și 4 luni închisoare, fiind astfel incidente dispozițiile legii penale mai favorabile.
În legătură cu măsura de siguranță a expulzării condamnatului, Curtea a constatat că aceasta nu mai este prevăzută ca măsură de siguranță și în Noul Cod penal, dar este transformată într-o altă sancțiune de drept penal respectiv ca pedeapsă complementară a interzicerii străinului de a se afla pe teritoriul țării (art.66 lit.c C.p.), ceea ce înseamnă că sancțiunea există în continuare.
Prin sentința penală nr.637/16.08.2013 a Tribunalului Mun. București - Secția I Penală, condamnatului O. H. i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare pedeapsă compusă din:
- pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 al.1-3 și 5 cod penal anterior, cu art. 41 al.2 cod penal anterior și;
- pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 323 cod penal.
Instanța de executare a aplicat dispoz. art. 6 din codul penal cu privire la aceste pedepse și pe cale de consecință a constatat că, pentru infracțiunea de înșelăciune Noul Cod Penal în art. 244 alin.1 și 2 prevede o pedeapsă maximă de 5 ani închisoare, ceea ce înseamnă reducerea pedepsei aplicate de 16 ani închisoare la maximul special prevăzut de legea nouă și anume, 5 ani închisoare.
În același timp Curtea a constatat că infracțiunea prev. de art. 323 din Codul penal anterior nu mai este prevăzută de Noul Cod Penal în forma anterioară ci, într-o altă formulare și alte condiții de incriminare în art. 367 din NCP.
Așa fiind, față de dispoz. art. 4 din Codul Penal și art. 3 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal, s-a apreciat că această infracțiune pentru care a fost condamnat numitul O. H. a fost dezincriminată.
În concluzie, Curtea a constatat că pedeapsa de 20 de ani închisoare pe care condamnatul o are de executat în prezent este mai mică decât pedeapsa rezultantă ipotetică la care s-ar ajunge conform art. 39 din codul penal și astfel nu mai sunt incidente dispozițiile legii penale mai favorabile prev. de art. 6 din codul penal, motiv pentru care a respins ca nefondată sesizarea Comisiei din cadrul Penitenciarului Mărgineni.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul O. H. și a solicitat în esență, aplicarea legii penale mai favorabile.
Prin decizia penală nr. 1880 din 30.05.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admisă contestația formulată de condamnatul O. H. împotriva sentinței penale nr. 89/25.04.2014 a Curții de Apel Ploiești, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție, a reținut că, în cea de a doua etapă verificarea se realizează între pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi și rezultanta ipotetică obținută ca urmare a aplicării dispoz. art. 39 din codul penal.
În acest sens, pedeapsa rezultantă definitiv stabilită va fi supusă comparației cu pedeapsa rezultantă care s-ar stabili potrivit legii noi, față de pedepsele obținute în cadrul primei operațiuni.
S-a concluzionat că, deși, instanța de executare a constatat că pedepsele aplicate condamnatului sunt concurente și chiar dacă a invocat dispoz. art. 23 alin.4 din Legea nr. 255/2013 nu a rezolvat din oficiu acest aspect necesar soluționării cauzei și anume contopirea tuturor pedepselor aplicate condamnatului și stabilirea unei pedepse rezultante.
În conformitate cu dispoz. art. 23 al.4 din Legea nr. 255/2013, instanța sesizată cu cererile contestațiile și sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor va examina și rezolva din oficiu referitor la aceeași persoană, orice aspecte necesare soluționării cauzei.
Or, în cauză aplicarea dispoz. art. 6 din codul penal impunea stabilirea în concret a unei pedepse rezultante și nu doar a uneia ipotetice.
La rejudecarea cauzei, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 13.06.2014, sub nr._ cu prim termen de judecată la data de 23.06.2014, când în raport de actele și lucrările dosarului, instanța a rămas în pronunțare.
Pe linia primei decizii de casare de mai sus, în rejudecare, Curtea de Apel Ploiești prin sentința penală nr. 116 din data de 25.06.2014a constatat că, într-adevăr condamnatul O. H. se află în executarea mai multor mandate de executare ale pedepsei închisorii respectiv:
- pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 192/9.07.2008 a Curții de Apel București – Secția I Penală;
- pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 124 din 8.10.2012 a Curții de Apel Oradea;
- pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 687/16.08.2013 a Tribunalului București, Secția I Penală.
S-a reținut că, până la data soluționării sesizării comisiei, condamnatul nu a formulat separat cerere de contopire a acestor pedepse, dar pe linia deciziei de casare și în aplicarea dispoz. art. 23 al.4 din Legea nr. 255/2013 Curtea a constatat că, toate infracțiunile pentru care O. H. a fost condamnat sunt concurente urmând a fi contopite potrivit art. 36 rap. la art. 33 lit.a și art. 34 lit. b cod penal anterior, în final, condamnatul având de executat pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare.
În ceea ce privește tratamentul sancționator, ținând seama de mecanismul stabilit de instanța supremă în sensul aplicării dispoz. art. 39 din Noul Cod Penal, Curtea va constata că pedepsele reduse conform legii noi mai favorabile sunt următoarele: 13 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 48 c.p., rap. la art. 32 al.1 lit.b din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 205 al.1 și 2 din NCP, 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 NCP, 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de grup organizat prev. de art. 367 din NCP, 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei prev. de art. 70 din OUG nr. 105/2001, 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 35 al.2 din Legea nr. 535/2004 și 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 244 al.1 și 2 NCP.
S-a apreciat așadar că, în temeiul art. 39 lit. b din Noul Cod Penal, condamnatul ar urma să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 13 ani și 4 luni închisoare, la care se va adăuga un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite respectiv, 8 ani și 4 luni închisoare, ajungând ca în final acesta să execute pedeapsa rezultantă de 21 de ani și 8 luni închisoare ( 13 ani și 4 luni închisoare - pedeapsă + 8 ani și 4 luni închisoare - spor ).
În această situație, în cadrul primei rejudecări, având în vedere că pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi ( 20 ani închisoare ) pentru toate infracțiunile este mai mică decât maximul la care se ajunge conform art. 39 lit. b din Noul Cod Penal, 21 ani și 8 luni, s-a constatat că față de condamnatul O. H. nu sunt incidente dispoz. art. 6 din Noul Cod Penal, referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, astfel încât, sesizarea Comisiei de Evaluare a dosarelor din cadrul Penitenciarului Mărgineni, a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva sentinței penale nr.116/25 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a formulat contestație condamnatul O. H., cale de atac care a fost admisă prin decizia penală nr.2336/1 august 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, desființându-se în totalitate sentința contestată și fiind trimisă cauza la Curtea de apel Ploiești în vederea rejudecării.
Examinând contestația, instanța supremă a stabilit că în mod contrar dispozițiilor instanței de trimitere, Curtea de apel Ploiești, deși a examinat incidența art.6 Cod penal, s-a raportat tot la o situație ipotetică, lăsând nesoluționată contopirea pedepselor aplicate condamnatului prin hotărârile anterioare și stabilirea unei pedepse rezultante.
În această situație s-a constatat că instanța era obligată să rezolve din oficiu acest aspect necesar soluționării cauzei, soluția de admitere sau de respingere a sesizării formulată de comisia de evaluare a dosarelor din cadrul locului de deținere fiind indisolubil legată de pedeapsa rezultantă stabilită de instanța de fond în urma contopirii pedepselor aplicate condamnatului.
Se mai reține în considerentele cele de-a doua decizii de desființare că, faptul că în considerentele sentinței s-a stabilit o pedeapsă rezultantă potrivit legii vechi pe care instanța a comparat-o cu pedeapsa rezultantă stabilită în raport de dispozițiile Codului penal, nu înlătură caracterul ipotetic al acesteia, atâta timp cât nu poate produce efecte juridice.
În această situație, s-a mai reținut, ca și în primul ciclu procesual, că dispozițiile Deciziei în interesul legii LXX/2007 împiedică instanța de control, prin analogie, să dispună contopirea pentru prima dată în calea de atac, astfel încât s-a apreciat că se impune retrimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Potrivit deciziei de desființare și retrimitere spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr._ la data 9 octombrie 2014, iar pentru termenul de judecată fixat, atât condamnatul O. H., prin apărător ales, cât și ministerul Public – DIICOT – Serviciul teritorial Ploiești au depus la dosar note scrise conținând punctele de vedere cu privire la obiectul cauzei (filele 17 – 29 și respectiv 30 – 34 dosar).
Verificând, în limitele deciziei de desființare și retrimitere spre rejudecare, sesizarea formulată de Comisia de Evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, Curtea reține, în rejudecare, următoarele:
Obiectul cauzei cu care instanța a fost investită inițial la 24 februarie 2014 îl constituie sesizarea formulată în temeiul art.23 alin. 1 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a codului de procedură penală, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, de către Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni, cu privire la condamnatul O. H. aflat în acest loc de deținere.
Sesizarea a fost însoțită de copiile hotărârilor de condamnare aflate în evidența locului de deținere și de fișa de evaluare întocmită de comisia din cadrul locului de deținere în care a fost exprimată opinia cu privire la incidența legii penale mai favorabile.
Într-adevăr, așa cum s-a reținut de către instanțele care au soluționat în cele două cicluri procesuale anterioare prezenta sesizare, față de condamnat au fost pronunțate, pe cale separată, trei hotărâri judecătorești de condamnare, sub imperiul Codului penal din 1969, pedepsele stabilite nefiind supuse examinării incidenței regulilor ce reglementează concursul de infracțiuni, mai exact, nefiind stabilită o pedeapsă rezultantă unică, în urma aplicării regulilor cumulului juridic de infracțiuni, specifice reglementării în vigoare la momentul rămânerii definitive a hotărârilor separate de condamnare.
În această situație, Curtea constată că, deși deciziile supreme prin care au fost soluționate căile de atac anterioare îndreptate împotriva soluțiilor pronunțate cu privire la sesizarea formulată de locul de deținere, precizează în mod expres că instanța de rejudecare trebuie să se pronunțe asupra contopirii pedepselor aplicate condamnatului, cu toate acestea, problema contopirii pedepselor nu poate deveni obiect principal în cadrul procedurii reglementate de art.23 alin.1 din Legea de punere în aplicare a Codului de procedură penală, ci numai obiect secundar de analiză, potrivit art.23 alin.4 din același text de lege.
Cu alte cuvinte, curtea nu poate face abstracție de faptul că obiectul principal al prezentei cauze îl constituie aplicarea disp. art.4 și respectiv art.6 din codul penal, așa cum este reglementat în art.23 alin.1 din legea de punere în aplicare a codului de procedură penală, curtea nefiind învestită pe cale principală cu o cerere de contopire a pedepselor, în cursul executării acestora.
Este adevărat că potrivit art.23 alin.4 din Legea de punere în aplicare a Codului de procedură penală, se stabilește că instanța sesizată va examina și rezolva din oficiu, referitor la aceeași persoană, orice aspecte necesare soluționării cauzei, astfel încât acesta constituie, în opinia curții, temeiul legal al examinării problemei contopirii pedepselor și a necesității stabilirii unei pedepse rezultante unice, însă, acest aspect constituind așadar obiectul secundar al sesizării instanței.
Pe cale de consecință, curtea va examina cu prioritate, în raport de obiectul principal al sesizării, problematica aplicării legii penale mai favorabile față de condamnat, urmând ca, ulterior, pe cale incidentală, potrivit art.23 lain.4 din legea de punere în aplicare a Codului de procedură penală să examineze problema stabilirii pedepsei rezultante unice, în raport de împrejurarea că, astfel cum reiese din fișa de evaluare întocmită de locul de deținere, pedepsele stabilite pe cale separată nu au fost contopite, iar expirarea lor are loc, în această situație, la 10.05.2051.
Prin urmare, verificând obiectul principal al sesizării, se constată că prin sentința penală nr. 424/25.05.2010 a Tribunalului București - secția I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3848/23.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, condamnatul O. H. i-au fost aplicate următoarele pedepse: pedeapsa de 16 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b și c Cod penal din 1969 (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale), aplicată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 Cod penal din 1969, aceste fapte fiind comise în perioada septembrie 2001 – octombrie 2002.
În urma stabilirii regulilor concursului de infracțiuni conform art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal din 1969, aceste două pedepse au fost contopite, stabilindu-se spre executare pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare și pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b și c Cod penal din 1969(cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale).
Verificând incidența disp. art.6 cod penal cu privire la aceste pedepse definitive, curtea constată că devin aplicabile dispozițiile Noului Cod penal ca lege mai favorabilă în cursul executării deoarece infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, nemaifiind incriminată ca atare cu referire la consecințele deosebit de grave, rezultă că sunt aplicabile dispozițiile art.244 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.36 alin.1 cod penal, text de lege care prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, astfel încât pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată condamnatului depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, urmând ca potrivit art.6 alin 1 Cod penal, pedeapsa să fie redusă la acest maxim special, deci acela de 5 ani închisoare.
Aceeași este situația și în cazul infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art.323 cod penal din 1969, stabilită în sarcina condamnatului prin aceeași sentință menționată mai sus, pentru care acestuia i s-a aplicat pedeapsa de 10 ani închisoare, observându-se că, devin incidente dispozițiile Hotărârii Prealabile nr.12/02 iunie 2014 pronunțată de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, potrivit cărora infracțiunea prev. de art.323 Cod penal din 1969 nu este dezincriminată, regăsindu-se în art.367 alin.1 cod penal (în cazul condamnatului) care prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, concluzionându-se deci că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată condamnatului depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, urmând ca potrivit art.6 alin 1 cod penal, pedeapsa să fie redusă la acest maxim special, deci acela de 5 ani închisoare.
Dispozițiile legii penale mia favorabile sunt incidente și cu privire la pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b, c Cod penal din 1969, (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale), deoarece noua lege penală este mai favorabilă întrucât potrivit art.66 alin.1 Cod penal, durata pedepsei complementare este de maxim 5 ani, urmând deci ca în baza art. 6 alin. 5 Cod penal, să fie redusă durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) Cod penal din 1969, de la 10 ani, la 5 ani conform art. 66 alin. 1 lit. a, b și g (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) Cod penal, conținutul pedepsei complementare urmând a fi stabilit în raport de noua lege penală mai favorabilă.
Examinând în continuare, aplicabilitatea disp. art.6 alin.1 cod penal cu privire la următoarea pedeapsă aplicată condamnatului prin hotărâre judecătorească definitivă, aceea de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal din 1969 aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la 20.10.2012, se constată că prin această sentință, condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei prev. de art.70 alin.1 din OUG 105/2001, faptă comisă în perioada iunie-iulie 2006, dar față de care nu sunt incidente dispozițiile legii penale mai favorabile deoarece pedeapsa de 2 ani închisoare nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, acela de 5 ani, cu observarea faptului că infracțiunea de trecerea frauduloasă a frontierei este prevăzută actualmente în art.262 alin.2 lit.a Cod penal, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
Tot prin sentința pronunțată de Curtea de Apel Oradea, s-a dispus contopirea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei cu următoarele pedepse: pedeapsa de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal din 1969 aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 32 alin. 1 lit. a și alin. 2 lit. a din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969 și pedeapsa de 15 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal, aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 535/2004.
S-a stabilit spre executare în urma contopirii dispusă de Curtea de Apel Oradea, conform art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal din 1969, pedeapsa rezultantă cea mai grea de 2o ani închisoare, și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal din 1969, dispunându-se și măsura de siguranță a expulzării condamnatului.
Examinând legea penală mai favorabilă cu privire la aceste pedepse aplicate la rândul lor prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, curtea constată că sunt incidente disp. art.6 alin.1 cod penal cu privire la pedeapsa principală de 20 de ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru comiterea infracțiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 32 alin. 1 lit. a și alin. 2 lit. a din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969.
În acest sens, se observă că această infracțiune se regăsește actualmente în art. 48 Cod penal rap. la art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012, rap. la art. 205 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 lit. a și c Cod penal, fiind sancționate cu pedeapsa închisorii de 10 ani la care se adaugă un spor de o treime. Maximul special de care se ține seama la aplicarea disp. art. 6 alin.1 din codul penal este cel raportat la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin.1 și 2 din NCP ce are un maxim special de 10 ani închisoare, deci un spor de 3 ani și 4 luni, maximul prevăzut de legea nouă fiind așadar acela de: 13 (treisprezece) ani și 4 (patru) luni închisoare.
Așa fiind, cum pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată condamnatului pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acte de terorism depășește maximul special prevăzut de legea nouă, acela de 13 ani și 4 luni închisoare, rezultă că devin aplicabile dispozițiile noii legi penale ca lege mai favorabilă și prin urmare, pedeapsa stabilită pentru această infracțiune va fi redusă la maximul special prevăzut de legea nouă, acela de 13 ani și 4 luni închisoare.
Aceeași este situația și în ceea ce privește infracțiunea de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 535/2004, pentru care condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 15 ani închisoare, observându-se că infracțiunea de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism este prevăzută actualmente de legea nouă în art. 35 alin. 1 din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012,fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani, astfel încât potrivit art.6 alin.1 cod penal, pedeapsa urmează a fi redusă la maximul special prevăzut de legea nouă, acela de: 12 (doisprezece) ani închisoare.
Curtea constată de asemenea că, pentru fiecare din pedepsele principale stabilite mai sus, (complicitate la acte de terorism și constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism) hotărârea judecătorească definitivă de condamnare a stabilit și aplicarea unei pedepse complementare de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b cod penal din 1969, iar dispozițiile noii legi penale sunt mai favorabile, întrucât potrivit art.66 alin.1 Cod penal, durata pedepsei complementare este de maxim 5 ani, urmând deci ca în baza art. 6 alin. 5 Cod penal, să fie redusă durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal din 1969, de la 10 ani, la 5 ani conform art. 66 alin. 1 lit. a și b cod penal.
Potrivit celor expuse mai sus, curtea, după descontopirea pedepselor și constatarea legii penale mai favorabile va constata însă că, nu este incident art. 6 alin. 1 Cod penal, cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 30.10.2012, pentru comiterea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002, cu privire la care pedeapsa aplicată nu depășește maximul speciala prevăzut de legea nouă.
Dispozițiile noii legi penale sunt mai favorabile și cu privire la măsura de siguranță a expulzării care nu se mai regăsește în categoria măsurilor de siguranță reglementate de art.108 cod penal, așa încât în baza art. 6 alin. 5 Cod penal se va înlătura măsura de siguranță a expulzării dispusă față de condamnat prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 30.10.2012.
În legătură cu incidența legii mai favorabile asupra măsurii de siguranță a expulzării, Curtea constată că, în mod indubitabil această măsură de siguranță nu mai este reglementată în categoria celor cuprinse în art.108 Cod penal, însă, deși dispozițiile noii legi penale reglementează conținutul unei pedepse complementare asemănătoare, aceea prevăzută de art.66 alin.1 lit.c constând în dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României, cu toate acestea, nu poate opera, în cursul executării, transformarea unei măsuri de siguranță într-o pedeapsă complementară, aceasta fiind împiedicată de existența autorității de lucru judecat, situație în care devin aplicabile art.6 alin.5 cod penal care stabilește că „măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute de legea nouă nu se mai execută”, acesta constituind temeiul legal al înlăturării măsurii de siguranță a expulzării condamnatului.
Examinând în continuare aplicabilitatea legii penale mai favorabile cu privire la cea dea treia hotărâre judecătorească de condamnare în executarea căreia se află condamnatul, curtea observă că prin sentința penală nr. 192/09.07.2008 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2574/29.06.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost modificată prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data 15.07.2010, condamnatului O. H. i-au fost aplicate următoarele pedepse: pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. 2 lit. a și b din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 Cod penal din 1969, faptă comisă în cursul anului 2000 și pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003, faptă de asemenea comisă în cursul anului 2000.
Aceste pedepse au fost contopite conform art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal din 1969, stabilindu-se spre executare pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal din 1969, aplicându-se și măsura de siguranță a expulzării condamnatului conform art.117 Cod penal din 1969.
Examinând aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la aceste pedepse, curtea constată că infracțiunea de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. 2 lit. a și b din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 Cod penal din 1969 pentru care condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare, este prevăzută actualmente în art.241 cod penal, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, astfel încât pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată condamnatului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, acela de 5 ani, nefiind incidente disp. art.6 alin.1 cod penal.
De asemenea, nu este incident art.6 alin.1 cod penal nici cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003, deoarece această infracțiune este reglementată actualmente în disp. art.367 alin.1 și 2 cod penal, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani și prin urmare, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată condamnatului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, acela de 10 ani închisoare.
În fine, nici pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969 aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, nu depășește maximul pedepsei complementare de 5 ani prevăzut de art. art.66 lain.1 cod penal, astfel încât nu devin incidente dispozițiile legii penale mai favorabile nici cu privire la această pedeapsă complementară.
Însă, potrivit argumentelor expuse mai sus, se va constata de asemenea că dispozițiile noii legi penale sunt mai favorabile în privința măsurii de siguranță a expulzării dispusă conform art. 117 Cod penal din 1969 față de condamnat prin sentința penală nr. 192/09.07.2008 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2574/29.06.2010 a Înaltei Curți de Casație deoarece măsura de siguranță a expulzării nu se mai regăsește în categoria măsurilor de siguranță reglementate de art.108 cod penal, așa încât în baza art. 6 alin. 5 Cod penal se va înlătura măsura de siguranță a expulzării dispusă față de condamnat prin această hotărâre judecătorească definitivă.
Soluționând în continuare obiectul secundar sau incident al prezentei sesizări, stabilit ca atare prin cele două decizii de desființare cu trimitere, Curtea va constata că se impune a se verifica problema pluralității infracționale, și a stabilirii unei pedepse rezultante unice, care reprezintă un aspect necesar soluționării cauzei în baza art. 23 alin. 4 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a codului de procedură penală, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, rap. la art. 585 alin. 1 lit. a cod procedură penală.
În acest sens, verificându-se succesiunea hotărârilor judecătorești de condamnare, în raport de data rămânerii definitive a acestora cât și prin prisma datei săvârșirii ori epuizării infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea pe cale separată, Curtea constată că, infracțiunile pentru care au fost aplicate aceste pedepse au fost comise de către condamnatul O. H. înainte de a se dispune condamnarea sa definitivă pentru vreuna dintre ele, aflându-se deci în forma pluralității infracționale reglementată de art.38 cod penal.
Așa fiind, Curtea constată că, se impune stabilirea unei pedepse rezultante unice care urmează a fi determinată însă, în raport de art.39 alin.2 lit.b Cod penal, pentru următoarele considerente:
Este adevărat că prin Hotărârea Prealabilă nr. 1 din 14 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în dezlegarea problemei de drept, că „ în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal cu privire la pedepse individuale.
În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi conform art. 39 Cod penal.
În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 Cod penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.
În caz contrar pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi”.
Curtea constată, însă, că, nu aflăm în câmpul de aplicare al acestei decizii, deoarece, efectuând verificarea în cadrul celei de-a doua etape, se observă că în cazul condamnatului O. H. nu a fost aplicată nicio pedeapsă rezultantă potrivit legii vechi, întrucât pedepsele aplicate prin hotărâri judecătorești separate de condamnare nu au fost contopite în baza legii vechi, nefiind stabilită vreo pedeapsă rezultantă, aspect care împiedică efectuarea în integralitate a controlului stabilit prin această hotărâre prealabilă.
În această situație, Curtea apreciază că, după stabilirea incidenței legii penale mai favorabile, contopirea pedepselor, obligatorie a fi efectuată potrivit deciziilor de desființare cu trimitere, se poate efectua numai în limitele deciziei nr.265/06 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României, publicată în Monitorul Oficial nr.370/20 mai 2014, decizie care a stabilit ca dispozițiile art.5 cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Pe cale de consecință, cum cu privire la pedepsele componente ale pluralității infracționale au fost aplicate dispozițiile art.6 alin.1 Cod penal, stabilindu-se că legea penală mai favorabilă este legea nouă, curtea apreciază că dispozițiile noii legi penale se impun a fi aplicate potrivit deciziei Curții Constituționale în legătură cu tratamentul sancționator al pluralității infracționale care urmează a fi deci stabilit conform art.39 alin.2 lit.b cod penal.
Așadar, potrivit acestor dispoziții, se va stabili pedeapsa principală cea mai grea, astfel cum a fost redusă în urma aplicării legii penale nai favorabile, aceea de 13 (treisprezece) ani și 4 (patru) luni închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din totalul de 30 de ani al celorlalte pedepse menționate mai sus ( și anume: pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplic. art. 36 alin. 1 Cod penal, pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 35 alin. 1 din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, pedeapsa de 2(doi) ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002, pedeapsa de 3(trei) ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 143 alin. 2 lit. a și b din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 Cod penal din 1969 și pedeapsa de 3(trei) ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003), deci un spor de 10 ani închisoare, în final condamnatul urmând să execute pedeapsa principală de 23 (douăzecișitrei) de ani și 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, condamnatul va executa pedeapsa complementară cea mai grea,stabilită în urma aplicării legii penale mai favorabile, aceea de 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, b și g (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) Cod penal.
Se va computa din durata pedepsei principale de mai sus, perioada executată de la 06.04.2005 la 27.04.2006, precum și de la 19.07.2013 la zi.
Se va dispune anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii emise anterior cu privire la condamnat și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform dispozițiilor prezente.
Se va menține celelalte dispoziții ale sentințelor, care nu sunt contrare dispozițiilor de mai sus.
Văzând și disp. art.275 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În rejudecare, după desființare cu trimitere:
În baza art. 23 alin. 1 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a codului de procedură penală, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, admite sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni privind pe condamnatul O. H., fiul lui K. și Z., născut la 1.03.1963 în Siria, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni și în consecință:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b și c Cod penal din 1969, aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 424/25.05.2010 a Tribunalului București - secția I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3848/23.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în componentele sale, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: pedeapsa de 16 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b și c Cod penal din 1969, aplicată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 Cod penal din 1969.
În baza art. 6 alin. 1 Cod penal reduce pedeapsa principală de 16 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplic. art. 36 alin. 1 Cod penal, acela de 5 (cinci) ani închisoare.
În baza art. 6 alin. 1 Cod penal, reduce pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată condamnatului pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 cod penal din 1969, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 367 alin. 1 Cod penal, acela de 5 (cinci) ani închisoare.
În baza art. 6 alin. 5 Cod penal, reduce durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) Cod penal din 1969, de la 10 ani, la 5 ani conform art. 66 alin. 1 lit. a, b și g (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) Cod penal.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal din 1969 aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la 20.10.2012, în componentele sale pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002, pedeapsa de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal din 1969 aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 32 alin. 1 lit. a și alin. 2 lit. a din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969 și pedeapsa de 15 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal, aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 535/2004.
În baza art. 6 alin. 1 Cod penal reduce pedeapsa principală de 20 de ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru comiterea infracțiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 32 alin. 1 lit. a și alin. 2 lit. a din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 48 Cod penal rap. la art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012, rap. la art. 205 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 lit. a și c Cod penal, acela de: 13 (treisprezece) ani și 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 6 alin. 1 Cod penal, reduce pedeapsa principală de 15 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism prev. de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 535/2004, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 35 alin. 1 din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, acela de: 12 (doisprezece) ani închisoare.
În baza art. 6 alin. alin. 5 Cod penal, reduce durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal din 1969, de la 10 ani, la 5 ani conform art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal.
Constată că nu este incident art. 6 alin. 1 Cod penal, cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 30.10.2012, pentru comiterea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002.
În baza art. 6 alin. 5 Cod penal înlătură măsura de siguranță a expulzării dispusă față de condamnat prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 30.10.2012.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 192/09.07.2008 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2574/29.06.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost modificată prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data 15.07.2010, în componentele sale, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. 2 lit. a și b din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 Cod penal din 1969 și pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003.
Constată că nu este incident art. 6 alin. 1 Cod penal cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. 2 lit. a și b din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 Cod penal din 1969 și nici cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 6 alin. 4 Cod penal, înlătură măsura de siguranță a expulzării dispusă conform art. 117 Cod penal din 1969 față de condamnat prin sentința penală nr. 192/09.07.2008 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2574/29.06.2010 a Înaltei Curți de Casație.
În baza art. 23 alin. 4 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a codului de procedură penală, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, rap. la art. 585 alin. 1 lit. a cod procedură penală, constată incidența art. 38 Cod penal cu privire la toate infracțiunile pentru care au fost aplicate pedepsele de mai sus și conform art. 39 alin. 2 lit. b Cod penal stabilește pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 13 (treisprezece) ani și 4 (patru) luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul de 30 de ani al celorlalte pedepse menționate mai sus ( și anume: pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplic. art. 36 alin. 1 Cod penal, pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 35 alin. 1 din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, pedeapsa de 2(doi) ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002, pedeapsa de 3(trei) ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 143 alin. 2 lit. a și b din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 Cod penal din 1969 și pedeapsa de 3(trei) ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003), deci un spor de 10 ani închisoare, în final condamnatul urmând să execute pedeapsa principală de 23 (douăzecișitrei) de ani și 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, condamnatul va executa pedeapsa complementară cea mai grea, aceea de 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, b și g (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) Cod penal.
Compută din durata pedepsei principale de mai sus, perioada executată de la 06.04.2005 la 27.04.2006, precum și de la 19.07.2013 la zi.
Dispune anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii emise anterior cu privire la condamnat și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform dispozițiilor prezente.
Menține celelalte dispoziții ale sentințelor, care nu sunt contrare dispozițiilor de mai sus.
Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.10.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. G. A. S.
Red. G.C.
Tehn. S.A.
4 ex/06.11.2014
Dosar fond nr._, Curtea de Apel Ploiești.
Jud. fond I. S..
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006.
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 148/2014. Curtea de... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
