Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 144/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 144/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 940/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 144
Ședința publică din data de 05 mai 2014
PREȘEDINTE – T. L.
GREFIER - B. NĂVÎRCĂ
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T – S. Teritorial Prahova a fost reprezentat de procuror S. G.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de condamnata P. G., fiica lui P. și G. ns. la 23 iulie 1957, deținută în Penitenciarul Târgșor – împotriva sentinței penale nr. 257 din 20 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova prin care a fost respinsă contestația formulată de contestatoarea-condamnată ca fiind neîntemeiată și în baza art.275 alin.2 Cod pr. pen. a obligat persoana condamnată la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea condamnată, personal si asistată de apărător desemnat din oficiu, avocat M. N., din Baroul Prahova, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._ din data de 30.04.2014, aflată la fila 12 dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat M. N., având cuvântul pentru contestatoarea-inculpată, după ce în prealabil, cu acordul instanței a luat legătura cu aceasta, arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, ia act că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea cererii.
Avocat M. N., având cuvântul, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, iar pe fond reducerea pedepsei către limita prevăzută de legea nouă, având în vedere poziția de recunoaștere și circumstanțele personale ale condamnatei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită în baza art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b) respingerea contestației ca nefondate, considerând soluția Tribunalului Prahova ca fiind legală și temeinică, instanța de fond procedând corect atât cu privire la pedeapsa principală, cât și la cea complementară.
Contestatoarea-condamnată P. G., având personal cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
CURTEA
Asupra contestației penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 257 din 20 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost respinsă contestația formulată de contestatoarea-condamnată P. G., fiica lui P. și G. ns. la 23 iulie 1957, deținută în Penitenciarul Târgșor ca fiind neîntemeiată și în baza art.275 alin.2 Cod pr. pen. a obligat persoana condamnată la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ la data de 10.02.2014, condamnata P. G., fiica lui P. și G., născută la data de 23.07.1957 în București, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună aplicarea legii penale mai favorabile.
În vederea soluționării cauzei, au fost depuse la dosar, în fotocopie, M.E.P.I. nr.2380 din 10.11.2011 emis de Tribunalul București – Secția I Penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin s.p. nr.976/23.12.2010 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin d.p. nr.3986/09.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea inculpatei P. G. la pedeapsa rezultantă de 6 ani și 8 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal anterior, compusă din următoarele pedepse:
- 6 ani și 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art.2 alin.1, 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.37 lit.a Cod penal anterior rap. la art.3201 Cod proc. penală anterior;
- pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal anterior pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale;
- 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art.4 alin.1, 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.37 lit.a Cod penal anterior rap. la art.3201 Cod proc. penală anterior;
- restul de 1205 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin s.p. nr.219/17.02.2004 a Tribunalului București – Secția I Penală, devenit executabil urmare a revocării beneficiului liberării condiționate din executarea acestei pedepse.
Urmare rămânerii definitive a acestei hotărâri, a fost emis M.E.P.I. nr.2380 din 10.11.2011 de către Tribunalul București – Secția I Penală.
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.
Potrivit dispozițiilor art.6 alin.1 din Codul penal, „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim”.
De asemenea, potrivit art.4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a Codului penal, „pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.
Prin urmare, s-a constatat că, în aplicarea acestor dispoziții, instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
În realizarea acestui demers, instanța a avut în vedere definiția noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, care potrivit dispozițiilor art.187 Cod penal reprezintă pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Prin urmare, nu au putut fi avute în vedere instituții precum tentativa, circumstanțele atenuante sau agravante, reducerea pedepsei în cazul judecății potrivit art. 3201 C.p.p. sau alte cauze de majorare sau reducere a pedepsei.
S-a făcut o corespondență între textele legale care incriminează fapta concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi se vor compara limitele de pedeapsă.
Instanța a mai constatat că, spre deosebire de art.5 din Codul penal, care în reglementarea aplicării legii penale în situații în care nu s-a pronunțat încă o hotărâre de condamnare, face vorbire de aplicarea legii mai favorabile, ceea ce implică o analiză a tuturor instituțiilor privind răspunderea penală, art.6 obligă instanța să compare numai pedeapsa prevăzută de legea nouă cu pedeapsa definitiv aplicată, restul dispozițiilor sentinței de condamnare, de exemplu tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni sau al stării de recidivă, fiind intrate în puterea lucrului judecat. Singura derogare, deci, de la aplicarea principiului puterii lucrului judecat privește doar reducerea pedepsei aplicate, până la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea comisă.
Aplicând principiile enunțate în prezenta speță, instanța a constatat, în privința infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, respectiv de cumpărare sau deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, respectiv art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, că acestea sunt actualmente reglementate de aceleași dispoziții legale, fiind pedepsite cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, respectiv închisoarea de la 6 luni la 3 ani, prin urmare pedepsele aplicate în concret condamnatei pentru aceste infracțiuni, de 6 ani și 8 luni închisoare, respectiv 1 an și 6 luni închisoare, nu depășesc acest maxim.
Nici pedeapsa complementară aplicată nu depășește durata de 5 ani, cea maximă pentru care poate fi dispusă potrivit noilor reglementări, astfel că s-a constatat că în privința condamnatei nu sunt incidente prevederile art.6 Cod penal.
Concluzionând, pentru argumentele expuse în precedent, tribunalul a respins contestația formulată de persoana condamnată P. G., ca fiind neîntemeiată.
În plus, în baza art.275 alin.2 c.pr.pen., persoana condamnată, aflată în culpă procesuală, a fost obligată la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație contestatoarea-condamnata P. G., pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea hotărârii și reducerea cuantumului pedepsei către limita prevăzută de legea nouă.
Curtea, examinând sentința atacată, în raport de actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele de fapt și de drept, constată că este nefondată contestația de față, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin sentința penală nr. 976/23.12.2010 pronunțată de Tribunalul București –Secția I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3986/9 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatoarea a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 8 luni închisoare, cu interzicerea unor drepturi, formată din următoarele pedepse:
- 6 ani și 8 luni închisoare pentru infracțiunea prev.de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal combinat cu art. 3201 Cod proc. penală;
- 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev.de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal combinat cu art. 3201Cod proc. penală;
- restul rămas neexecutat de 1205 zile din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 219/17 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, urmare revocării liberării condiționate.
Urmare rămânerii definitive a hotărârii, a fost emis mandatul de executare nr. 2380 din 10 noiembrie 2011 de către Tribunalul București-Secția I Penală.
Așadar, se constată că pedepsele stabilite nu depășesc maximul special prevăzut de legea nouă, care în speță este de 12 ani închisoare și respectiv 3 ani închisoare pentru infracțiunea pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În acest sens, conform art. 6 Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată nu poate depăși maximul special prevăzut de legea nouă, iar conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, de punere în aplicare a Codului penal anterior, care nu depășește maximul special prevăzut de noul Cod penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Așadar, față de prevederile legale învederate este legală pedeapsa în a cărei executare se află în prezent contestatoarea și nu este cazul aplicării legii mai favorabile.
Pentru considerentele expuse, soluția primei instanțe este legală și temeinică sub toate aspectele.
Așa fiind, Curtea va respinge contestația de față ca nefondată în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod proc. penală.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin.2 Cod proc. penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnata P. G., fiica lui P. și G. ns. la 23 iulie 1957, deținută în Penitenciarul Târgșor – împotriva sentinței penale nr. 257 din 20 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei din care suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 mai 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. LogojanBogdan Năvîrcă
Red.TL
Tehnored.BN
5 ex./17.06.2014
d.f. nr._ Tribunalul Prahova
j.f. A. M. L.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1010/2014. Curtea de... | Braconaj -. Legea 407/2006. Decizia nr. 458/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
