Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 174/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 174/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 995/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 174
Ședința publică din data de 15 mai 2014
PREȘEDINTE – D. A. E.
GREFIER – M. P.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
…………
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de condamnata A. A., fiica lui P. și Antuș, născută la data de 14.04.1971 în ., în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, împotriva sentinței penale nr. 312 din data de 31 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care în baza art. 23 din Legea 255/2013 s-a admis cererea formulată de condamnată și în consecință:
S-a constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile art.6 Cod penal privind aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește pedepsele cu închisoarea aplicate prin sentința penală nr. 578/12.12.2006 a Tribunalului C., definitivă prin decizia penală nr. 2080/19.04.2007 a ÎCCJ.
Potrivit art. 6 alin.5 cod penal rap.la art. 66 alin.1 lit.a,b și d noul Cod penal și art. 65 Cod penal anterior rap.la art. 64 lit.a,b Cod penal anterior s-a redus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de la 10 ani la 5 ani, maximul prevăzut de dispozițiile legale în vigoare.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale sus-menționate.
S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1063/26.04.2007 emis de Tribunalul C. și s-a dispus emiterea unui nou mandat potrivit dispozițiilor prezentei hotărâri. S-a dedus perioada executată de la 20.01.2006 la zi .
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea - condamnată A. A., în stare de deținere, personal și asistată de apărător desemnat din oficiu P. E., din Baroul Prahova, conform împuternicirii avocațiale nr._/15.05.2014, depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Conform dispozițiilor art.89 alin.2 Cod proc. penală, cu permisiunea instanței, apărătorul din oficiu al contestatoarei - condamnate A. A. aflată în stare de deținere a luat legătura cu acesta.
Apărătorul contestatoarei - condamnate și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești, excepții de ridicat sau probe de administrat.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu sunt cereri noi, excepții de invocat sau probe de administrat, constată potrivit art. 387 Cod procedură penală contestația în stare de judecată și potrivit art. 4251 cod proc. pen. rap.la art.23 din Legea 255/2013 modificată prin OUG 116/2013 acordă cuvântul pentru dezbaterea acesteia.
Avocat P. E. având cuvântul pentru contestatoarea - condamnată A. A., solicită admiterea contestației desființarea în parte a soluției pronunțată de instanța de fond.
Solicită a se face aplicarea prevederile art. 6 C.pen., în sensul reducerii pedepsei de 23 ani închisoare aplicată condamnatei pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, prev.de art. 174 – 176 lit.d c.p., care își are corespondent in legea nouă în art. 188 cod penal – 189 lit.d cod penal fiind pedepsită de noul cod penal cu închisoare de la 15 la 25 ani.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea contestației, menținerea soluției pronunțată de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.
Pedeapsa de 23 ani închisoare aplicată condamnatei pentru infracțiunea prev.de art. 174 – 176 lit.d c.p., care își are corespondent in legea nouă în art. 188 Cod penal – 189 lit.d nu depășește cuantumul maximului special din noua reglementare, chiar și în condițiile modificării acestor limite de pedeapsă, astfel că în privința condamnatei nu sunt incidente prevederile art. 6 C. penal.
Contestatoarea - condamnată A. A. având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată.
CURTEA
Deliberând asupra contestației penale de față în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Prin sentința penală nr. 312 din data de 31 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza art. 23 din Legea 255/2013 s-a admis cererea formulată de condamnata A. A., fiica lui P. și Antuș, născută la data de 14.04.1971 în ., în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor și în consecință:
S-a constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile art.6 Cod penal privind aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește pedepsele cu închisoarea aplicate prin sentința penală nr. 578/12.12.2006 a Tribunalului C., definitivă prin decizia penală nr. 2080/19.04.2007 a ÎCCJ.
Potrivit art. 6 alin.5 cod penal rap.la art. 66 alin.1 lit.a,b și d noul Cod penal și art. 65 Cod penal anterior rap.la art. 64 lit.a,b Cod penal anterior s-a redus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de la 10 ani la 5 ani, maximul prevăzut de dispozițiile legale în vigoare.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale sus-menționate.
S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1063/26.04.2007 emis de Tribunalul C. și s-a dispus emiterea unui nou mandat potrivit dispozițiilor prezentei hotărâri. S-a dedus perioada executată de la 20.01.2006 la zi .
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin s.p. nr. 578/12.12.2006 a Tribunalului C., rămasă definitivă la data de 19.04.2007 prin decizia penala nr.2080/19.04.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost condamnată inculpata A. A., în baza art.174 -176 lit.d c.p. la o pedeapsa de 23 ani închisoare si 10 ani interzicerea exercitării drepturilor prev.de art.64 lit.a,b c.p.
În baza art. 211 al.2/1 lit.c c.p. a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art. 33 lit.a, 34 lit.b. c.p. s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 23 ani închisoare si 10 ani interzicerea exercitării drepturilor prev.de art.64,lit.a,b c.p.
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevede pentru infracțiunile pentru care deținutul a fost condamnat, pedepse cu limite maxime mai mici decât pedepsele aplicate acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
De asemenea, potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a codului penal, pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Prin urmare, a constatat prima instanță că, în aplicarea acestor dispoziții, este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
În realizarea acestui demers, instanța fondului a realizat o corespondență între textele legale care incriminează fata concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi a comparat limitele de pedeapsă.
Instanța a mai constatat că, spre deosebire de art. 5 din Noul Cod penal, care în reglementarea aplicării legii penale mai favorabile în situații în care nu s-a pronunțat încă o hotărâre de condamnare, face vorbire de aplicarea legii mai favorabile, ceea ce implică o analiză a tuturor instituțiilor privind răspunderea penală, art. 6 obligă instanța să compare numai pedeapsa prevăzută de legea nouă cu pedeapsa definitiv aplicată, restul dispozițiilor sentinței de condamnare, de exemplu tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni sau al stării de recidivă, fiind intrate în puterea lucrului judecat. Singura derogare deci de la aplicarea principiului puterii lucrului judecat privește doar reducerea pedepsei aplicate, până la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea comisă.
Aplicând principiile enunțate la cauza de față, instanța a constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile art.6 cod penal privind aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește pedepsele cu închisoarea aplicate prin sentința penală nr. 578/12.12.2006 a Tribunalului C., definitivă prin decizia penală nr. 2080/19.04.2007 a ÎCCJ.
Astfel, în ceea ce privește fapta de omor deosebit de grav prev.de art. 174 – 176 lit.d c.p., aceasta își are corespondent in legea nouă în art. 188 cod penal – 189 lit.d cod penal fiind pedepsită de noul cod penal cu detentiune pe viață ori închisoare de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi.
În raport de aceste dispoziții s-a constatat ca pedeapsa aplicată condamnatei, de 23 ani închisoare, nu depășeste maximul special prevăzut de lege, astfel că nu se impune reducerea acesteia.
Infracțiunea de tâlhărie prev.de art.211 al.2/1 lit.c c.p. este prevăzuta în noul cod penal la art. 234 alin.1. lit.f. si este pedepsita cu închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi., astfel că pedeapsa aplicată condamnatei de 10 ani închisoare nu depășește maximul special prevăzut de lege pentru a se impune reducerea acesteia.
În ceea ce privește însă pedeapsa complementară, potrivit dispozițiilor art. 66 alin.1. din Noul cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioada de la 1 la 5 ani, a unuia sau a mai multor drepturi expres prevăzute de aliniatul 1.
În consecință, pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a si b cod penal pentru o perioadă de 10 ani depășește maximul prevăzut de dispozițiile art. 66 din Noul cod penal.
În consecință, în baza 6 alin.5 cod penal rap.la art. 66 alin.1 lit.a,b și d noul cod penal și art. 65 cod penal anterior rap.la art. 64 lit.a, b cod penal anterior instanța de fond a redus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de la 10 ani la 5 ani, maximul prevăzut de dispozițiile legale în vigoare.
Împotriva acestei soluții a formulat contestație condamnata A. A., fără însă a învedera în mod concret criticile aduse sentinței atacate, solicitând numai reducerea pedepsei pe care o execută ca urmare a intrării în vigoare a noului cod penal.
Curtea, examinând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 4251 Cod proc. pen., constată că prezenta contestație este nefondată.
Condamnata contestatoare de află în executarea unei pedepse stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, respectiv prin sentința penală nr.578/12.12.2006 pronunțată de Tribunalul C. rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2080/19.04.207 a I.C.C.J.
Prin această sentință condamnatei i-a fost aplicată pedeapsa de 23 ani închisoare pentru comiterea a infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 rap. la art. 176 lit. d C.penal din 1968 și pedepsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 21 lit. c din același cod, stabilindu-se în final spre executare pedeapsa rezultantă de 23 ani închisoare.
Prin aceeași hotărâre condamnatei i-a fost aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a și c C.pen. din 1968.
Într-adevăr, potrivit art. 6 alin. 1 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
În mod judicios instanța de fond a observat însă, că, prin art.4 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, s-a stabilit că pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre rămasă definitivă sub imperiul Codului penal din 1969 care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Într-adevăr, contestatoarea a fost condamnată pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav, conform art.174-176 lit. d C.pen., sancționată în Codul penal din 1968 cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani.
În actuala reglementare, infracțiunea pentru care contestatoarea a fost condamnată este prevăzută de art. 188, 189 lit. d C.pen., iar legea prevede actualmente pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani închisoare.
Se observă așadar că pedeapsa aplicată contestatoarei pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în componența concursului infracțional, aceea de omor deosebit de grav, este pedeapsa de 23 ani închisoare care este situată în limitele prevăzute de legea penală în vigoare, respectiv în limitele prevăzute pentru infracțiunea prev. de art.188. 189 lit. d Cod penal, acelea de la 15 la 25 de ani închisoare, fără a se depăși așadar maximul prevăzut de lege, pentru a deveni aplicabile dispozițiile ce reglementează aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.
În mod similar, pentru cea de-a doua infracțiune, componenta concursului infracțional, aceea de tâlhărie, prev. de art.211 alin. 21 lit. c. Cod penal din 1968 pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată contestatoarei nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă deoarece în actuala reglementare, prevăzută în art. 234 alin. 1 lit. f Cod penal, este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani închisoare.
Se constat așadar că pentru niciuna dintre infracțiunile componente ale pluralității infracționale reținute în sarcina contestatoarei, pedeapsa aplicată acesteia prin hotărârea judecătorească definitivă nu depășește maximul prevăzut de dispozițiile legale penale intrate în vigoare la 1 februarie 2014, așa încât nu pot deveni incidente disp. art.6 alin.1 Cod penal care reglementează aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor penale definitive, câtă vreme nu este întrunită condiția primordială prevăzute de acest text ca pedeapsa aplicată să depășească maximul special prevăzut de legea nouă, aflându-ne deci în sfera de aplicare a dispozițiilor prevăzute în art.4 din legea de punere în aplicare a Codului penal care stabilesc în mod imperativ imposibilitatea reducerii pedepsei în această situație.
În consecință Curtea constată că la primul grad de jurisdicție s-a realizat o corectă aplicare a dispozițiilor legale sus menționate, în mod just cererea condamnatei vizând aplicare legii penale mai favorabile fiind admisă numai în ceea ce privește durata pedepsei complementare, context în care Curtea va respinge ca nefondată prezenta contestație, conform art.23 alin. 10 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală.
Văzând și disp. art.275 alin.2 Cod procedură penală rap. la art.274 alin.1 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnata A. A., fiica lui P. și Antuș, născută la data de 14.04.1971 în ., în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, împotriva sentinței penale nr. 312 din data de 31 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției, către Baroul Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 15 mai 2014.
Președinte,
D. A. E.
Grefier,
M. P.
Red.E.D.A.
Tehn.grefier P.M.
5 ex/04.06.2014
d.f.. nr._ Tribunal Prahova
j.f.. I. P. D.
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
| ← Infracţiuni la normele de convieţuire socială. Legea 61/1991... | Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi... → |
|---|
