Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 325/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii penale / 2014

Decizia nr. 325/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 08-07-2014 în dosarul nr. 870/120/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 325

Ședința publică din data de 8.07.2014

PREȘEDINTE – V. M.

GREFIER - M. E.

Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. – S. Teritorial Ploiești a fost reprezentat de procuror S. G.

Pe rol fiind soluționarea contestațiilor formulate de P. DE PE LÂNGĂ ÎCCJ – D. – BIROUL TERITORIAL DÂMBOVIȚA și de condamnatul Y. M., fiul lui R. și L., ns.la data de 1.07.1962, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 175 din 4.03.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care, s-a admis în parte sesizarea formulată de către Comisia de evaluare a dosarelor de penitenciar din cadrul Penitenciarului Mărgineni, având ca obiect aplicarea „mitior lex” în privința condamnatului Y. M., fiul lui R. și L., născut la data de 01.06.1962 în Manisa. Alașehir - Turcia, CNP_, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița.

În baza art.6 alin.6 din Noul Cod penal cu referire la art.66 alin.1 din același cod, s-au redus limitele pedepselor complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal anterior (art.66 alin.1 lit. a și b Cod penal actual), aplicate condamnatului Y. M., fiul lui R. și L., născut la data de 01.06.1962 în Manisa. Alașehir - Turcia, CNP_, prin sentința penală nr.324/14.04.2010 pronunțată de Tribunalul București, Secția I-a Penală, definitivă prin decizia penală nr.1671/22.05.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de la perioadele de câte 10 (zece) ani la câte 5 (cinci) ani, aplicând în conformitate cu disp. art.35 alin.3 Cod penal anterior (art.45 alin.3 lit.a Cod penal actual), pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a și b Cod penal actual, pe o durată de 5 (cinci) ani.

În baza art.6 alin.6 Cod penal actual, s-a înlocuit măsura de siguranță a expulzării prevăzută de art.117 Cod penal anterior, cu pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin.1 lit. c din Noul Cod penal (dreptul de a se afla pe teritoriul României), pe o durată de 5 (cinci) ani.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul – condamnat Y. M. aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat T. L., apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova și traducătorul de limbă turcă Geambulat Fetin.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se prezintă în instanță colaboratorul doamnei avocat Asgari A. A., care învederează faptul că aceasta este în imposibilitate de a se prezenta datorită unor probleme medicale.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul arată că se încearcă tergiversarea judecării cauzei, cu precizarea că dosarul a suferit numeroase amânări.

Curtea constată că prezenta cauză se judecă cu celeritate, apărătorul ales al condamnatului nu justifică lipsa de la acest termen sens în care, dispune desemnarea unui apărător din oficiu care să asigure asistența juridică contestatorului, lăsând cauza la a doua strigare.

După reluarea cauzei, se învederează instanței că s-a depus la dosar o cerere din partea apărătorului ales al condamnatului, transmisă prin fax, prin care se solicită amânarea cauzei întrucât trebuie să îl externeze pe fiul său din spital urmare unei intervenții chirurgicale, fiind singurul susținător legal al acestuia.

Curtea respinge cererea formulată de doamna avocat Asgari A. A., transmisă prin fax, întrucât aceasta nu este justificată de nici un act în susținerea ei, iar anterior pentru termenul din data de 2.06.2014, de asemenea a formulat o cerere nejustificată de amânarea cauzei pe motiv că se află la o altă instanță, fără a se depune vreun înscris în acest sens.

Avocat T. L., având cuvântul pentru condamnatul arestat după ce în prealabil cu acordul instanței și în prezența traducătorului de limbă turcă, a luat legătura cu acesta, arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat apreciind cauza în stare de judecată.

Reprezentantul parchetului având cuvântul arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat apreciind cauza în stare de judecată.

Curtea ia act că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Reprezentantul parchetului având cuvântul precizează că, această critică este pertinentă doar din punct de vedere teoretic întrucât pedeapsa rezultantă atât pe legea nouă cât și pe legea veche are același cuantum, finalitatea fiind aceeași.

Apreciază că, în mod corect a fost redusă pedeapsa complementară și lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța având în vedere calculul concret al pedepsei.

Avocat T. L., având cuvântul pentru contestatorul – condamnat Y. M., arată că, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la contestația formulată de parchet, iar în ceea ce privește contestația formulată de condamnat, arată că acesta este nemulțumit de aplicarea disp. art. 6 al.6 NCP prin care s-a înlocuit măsura expulzării cu pedeapsa complementară corespunzătoare, respectiv cu cea prev. de art. 66 al.1 lit.c NCP – dreptul de a se afla pe teritoriul României pe o durată de 5 ani.

Acesta este nemulțumit de interdicția aplicată întrucât el are o fiică în România cu care dorește să păstreze relația.

Reprezentantul parchetului având cuvântul pune concluzii de respingerea contestației formulate de condamnat ca fiind nefondată cu precizarea că, se impune menținerea interdicției stabilită de instanța de fond.

Condamnatul Y. M., având ultimul cuvânt, în prezența traducătorului de limbă turcă, arată că noile limite prevăzute de lege sunt între 7 și 15 ani închisoare, sens în care solicită judecarea sa potrivit acestor limite.

Mai arată că nu are antecedente penale, este arestat de 6 ani și 3 luni, celorlalți inculpați le-a fost ridicată interdicția privind dreptul de a se afla pe teritoriul României, motiv pentru care solicită înlăturarea acesteia dat fiind faptul că are o fiică de 10 ani și nu are cum să nu păstreze relațiile cu aceasta.

CURTEA,

Asupra contestațiile penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 175 din 4.03.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis în parte sesizarea formulată de către Comisia de evaluare a dosarelor de penitenciar din cadrul Penitenciarului Mărgineni, având ca obiect aplicarea „mitior lex” în privința condamnatului Y. M., fiul lui R. și L., născut la data de 01.06.1962 în Manisa. Alașehir - Turcia, CNP_, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ la data de 24.02.2014, Comisia de evaluare din cadrul Penitenciarului Mărgineni a solicitat aplicarea „mitior lex” cu privire la condamnatul Y. M., fiul lui R. și L., născut la data de 01.06.1962 în Manisa Alașehir - Turcia, CNP_, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița.

S-au atașat sesizării: fișa de evaluare întocmită de comisie, copia mandatului de executare a pedepsei închisorii în executarea căruia se află condamnatul, extrasul deciziei penale nr. 1671/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 29.233._, copia sentinței penale nr. 324/2010, extrasul deciziei penale nr. 231/2.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală, copia sentinței penale nr. 712/7.07.2009, copia fișei de cazier judiciar.

După înregistrarea cauzei pe rolul instanței, față de disp. art. 23 alin. 2 din Legea nr. 255/2013 care prevăd că astfel de cauze se judecă de urgență și cu precădere, în conformitate cu disp. art. 353 alin. 10 Cod procedură penală s-a procedat la preschimbarea termenului de judecată, emițându-se totodată adresă către condamnat pentru a-i aduce la cunoștință posibilitatea de a formula și înainta la dosar concluzii scrise.

La termenul stabilit, după verificarea competenței în soluționarea sesizării (Tribunalul Dâmbovița având competență materială și teritorială în soluționarea sesizării în raport de disp. art. 23 alin. 2 din Legea nr. 255/2013, condamnatul aflându-se în executarea unei pedepse aplicată de Tribunalul București – Secția I Penală, pedeapsă pe care o execută în Penitenciarul Mărgineni), s-a procedat la soluționarea acesteia.

Analizând actele și lucrările dosarului s-a reținut că, prin sentința penală nr. 324/14.04.2010 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1671/22.05.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Y. M., fiul lui R. și L., născut la data de 01.06.1962 în Manisa Alașehir - Turcia, CNP_, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița, în calitate de inculpat, a fost condamnat în baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/200, la pedeapsa de 15 (cincisprezece) ani închisoare.

În baza art. 65 alin. 2 Cod penal i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b cod penal, pe o perioadă de 10 (zece) ani.

Prin aceeași sentință, în baza art. 26 Cod penal raportat la art. 3 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, a fost condamnat la pedeapsa de 20 (douăzeci) de ani închisoare, iar în baza art. 65 alin. 2 Cod penal i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal, pe o perioadă de 10 (zece) ani.

În baza art. 293 alin. 1 Cod penal, a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a Cod penal și 34 lit. b Cod penal, s-au contopit cele 3 pedepse, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani închisoare.

În baza art. 35 alin. 3 Cod penal, alături de pedeapsa închisorii s-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal, pe o perioadă de 10 (zece) ani.

În baza art. 71 Cod penal s-a aplicat condamnatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal.

În baza acestei sentințe a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 742/23.05.2012.

În baza art. 117 Cod penal, s-a dispus măsura de siguranță constând în expulzarea condamnatului de pe teritoriul României, după executarea pedepsei.

În conformitate cu disp. art. 6 alin. 1 Cod penal „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim”.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012,,, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune ce a rămas definitivă sub imperiul Codului Penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul Penal – nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.

Verificarea incidenței legii penale mai favorabile presupune o analiză în două etape:

Într-o primă etapă se analizează fiecare dintre pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, verificându-se dacă acestea nu depășesc limita maxima prevăzută de legea penală nouă, procedându-se la reducerea pedepselor care depășesc noul maxim special, potrivit art. 6 din Noul cod penal.

Aplicând această primă etapă la situația din speță, s-a procedat la descontopirea pedepselor stabilite prin sentința penală nr. 712/2009 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea acestora, după care s-a procedat la verificarea faptului dacă acestea depășesc limita maximă prevăzută de legea nouă.

Infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 republicată, este sancționată cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. Prin urmare, în raport de disp. art. 6 alin. 1 Cod penal s-a impus o reducere a pedepsei stabilită pentru această infracțiune de la 15 la 12 ani închisoare.

Infracțiunea prevăzută de art. 26 Cod penal (art. 48 Noul Cod penal), raportat la art. 3 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/200 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (art. 36 alin. 1 Noul cod penal), este pedepsită cu închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Potrivit art. 36 alin. 1 Noul Cod penal, infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu 3 ani.

Prin urmare, în raport de aceleași dispoziții legale (art. 6 alin. 1 Noul cod penal), s-a justificat o reducere a pedepsei de la 20 de ani la 18 ani închisoare (15 ani limita maximă prevăzută de legea nouă la care s-a adăugat sporul prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea continuată).

În Noul Cod Penal, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de fals privind identitatea ( art. 327 alin. 1 Noul cod penal / art. 293 alin. 1 Cod penal anterior), este închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Așadar, în cazul acestei infracțiuni nu s-a impus o reducere a pedepsei stabilite și care este de 2 (doi) ani închisoare.

În cadrul celei de-a doua etape, s-a verificat dacă pedeapsa rezultantă nu depășește limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 Noul cod penal, caz în care nu se vor recontopi cele 3 pedepse potrivit codului vechi și apoi potrivit codului nou ( situație incidentă în cursul procesului, ci s-a procedat doar la aplicarea tratamentului sancționator prevăzut de legea nouă, reducerea rezultantei făcându-se numai în măsura în care aceasta depășește maximul la care se poate ajunge potrivit legii noi, aceasta deoarece rațiunea dispozițiilor din art. 6 Noul cod penal nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în aceiași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, înlăturând partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă.

Aplicând această etapă la speța de față, respectiv aplicând tratamentul sancționator prevăzut de legea nouă, limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 Noul cod penal este de 22 de ani și 8 luni [18 ani +1/3(12+2 ani)= 18 ani +4 ani și 8 luni =22 de ani și 8 luni].

Prin urmare, pedeapsa rezultantă stabilită potrivit legii vechi nu depășește limita maximă la care se ajunge potrivit art. 39 Cod penal.

În privința pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal (art. 66 alin. 1 lit. a și b Noul cod penal), s-a reținut incidența disp. art. 6 alin. 6 Noul cod penal, potrivit cărora „dacă legea este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.”

Textul art. 6 alin. 6 constituie o noutate pe care o consacră noul cod – determinarea legii penale mai favorabile nu numai după criteriul pedepselor principale, ci și a pedepselor complementare ori a măsurilor de siguranță, prevederi care însă nu se regăsesc și în cazul aplicării succesiunii de legi penale favorabile faptelor în curs de judecată unde își găsește incidența regula instituită în art. 12 alin. 1 din Legea de punere în aplicare a Codului Penal.

Cu alte cuvinte, aliniatul 6 stabilește o regulă derogatorie de la cea prevăzută pentru cauzele aflate în curs de judecată, conform căreia, atunci când legea nouă nu este mai favorabilă din perspectiva pedepsei principale, se va aplica totuși legea nouă dacă este mai favorabilă cu privire la pedepsele complementare și măsurile de siguranță.

Prin urmare, față de dispozițiile legale de mai sus citate au fost reduse limitele pedepselor complementare aplicate condamnatului, de la perioadele de câte 10 (zece) ani la câte 5 (cinci) ani, în final condamnatul urmând să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b cod penal ( art. 66 alin. 1 lit. a și b Noul cod penal), pe o perioadă de 5 (cinci) ani.

În privința măsurii de siguranță a expulzării, având în vedere că pedeapsa principală nu a fost modificată prin aplicarea art. 6 Noul cod penal, au devenit aplicabile disp. art. 6 alin. 6 Noul cod penal, astfel încât măsura de siguranță a expulzării a fost înlocuită cu pedeapsa complementară corespunzătoare, respectiv cu cea prevăzută în art. 66 alin. 1 lit. c Noul Cod penal (dreptul de a se afla pe teritoriul României), pe o durată de 5 (cinci) ani.

Pentru considerentele enunțate, s-a admis în parte sesizarea comisiei, respectiv, numai sub aspectul pedepsei complementare și a măsurii de siguranță.

Împotriva acestei sentințe au formulat contestații P. DE PE LÂNGĂ ÎCCJ – D. – BIROUL TERITORIAL DÂMBOVIȚA și de condamnatul Y. M..

În motivarea contestației P. prin motivele depuse în scris la dosar a apreciat că, sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală și vădit netemeinică, considerând că în mod greșit tribunalul a aplicat pentru infracțiunea prev. de art. 26 cod penal anterior, rap.la art. 3 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 și dispozițiile art. 41 al.2 ale aceluiași cod penal.

Prin aceasta susține că au fost încălcate disp. art. 87 c.p. în vigoare care stipulează că prin pedeapsa prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

În consecință, în mod eronat tribunalul a reținut că se impune aplicarea pentru infracțiunea prev. de art. 3 al.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 a cauzei de majorare a pedepsei prev. de art. 41 al.2 din codul penal din 1969 adăugând sporul de 3 ani prev. de ar. 36 al.1 NCP.

Ca atare, apreciază că se impune reformarea sentinței pronunțate de prima instanță și înlăturarea sporului de 3 ani aplicat pentru infracțiunea continuată.

La soluționarea în fond a contestației reprezentantul parchetului a învederat instanței că, în motivele scrise critica invocată este pertinentă doar din punct de vedere teoretic întrucât pedeapsa rezultantă atât pe baza legii penale noi cât și pe legea veche are același cuantum, finalitatea fiind aceeași, așa încât apreciază că în mod corect a fost redusă pedeapsa complementară, lăsând la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

În ceea ce privește contestația formulată de condamnatul Y. M., prin apărător desemnat din oficiu, a criticat-o ca fiind netemeinică prin aceea că în mod greșit în aplicarea disp. art. 6 alin.6 NCP s-a dispus înlocuirea măsurii expulzării din România cu pedeapsa complementară corespunzătoare, cea prev. de art. 66 al.1 lit.c NCP respectiv, dreptul de a se afla pe teritoriul României pe o durată de 5 ani.

Consideră că nu se justifică aplicarea unei asemenea interdicții, motiv pentru care s-a solicitat admiterea contestației și înlăturarea acesteia.

Curtea verificând contestațiile formulate având la bază întreg materialul probator existent la dosarul cauzei, consideră că ambele contestații sunt nefondate așa cum se va arăta în continuare:

Potrivit art. 6 alin.1 din codul penal intrat în vigoare la 1.02._ „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea concretă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.”

În continuare, în art. 4 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal, se prevede că „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune ce a rămas definitivă sub imperiul codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.

În raport de aceste dispozițiuni legale, prima instanță a făcut o analiză corespunzătoare, a situației condamnatului Y. M., procedând în prima etapă la descontopirea pedepselor stabilite prin sentința penală nr. 712/2009 a Tribunalului București Secția I Penală, în pedepsele componente care au fost puse în individualitatea lor după care s-a procedat la verificarea faptului dacă acestea depășesc limita maximă prevăzută de legea penală nouă.

În acest context, s-a observat că infracțiunea prev. de art. 2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 republicată, este sancționată cu închisoarea de la 5 la 12 ani închisoare și interzicerea unor drepturi și ca atare, în raport de disp. art. 6 alin.1 din Noul Cod Penal, s-a impus o reducere a pedepsei stabilită pentru această infracțiune în aceste limite.

Infracțiunea prev. de art. 26 c.p. ( art. 48 NCP ), raportat la art. 3 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplic. art. 41 al.2 c.p., ( art. 36 alin.1 NCP ), este pedepsită cu închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Infracțiunea continuată prev. de art. 36 alin.1 NCP se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită al cărui maxim se poate majora cu 3 ani,.

Prin urmare, în raport de aceleași dispoziții legale, respectiv art. 6 alin.1 NCP s-a justificat o reducere a pedepsei de la 20 de ani la 18 ani închisoare ( 15 ani limita maximă prevăzută de legea nouă la care s-a adăugat sporul prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea continuată ).

În Noul Cod Penal, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de fals privind identitatea ( art. 327 alin.1 NCP respectiv, art. 293 alin.1 c.p. anterior), este închisoarea de la 6 luni la 2 ani și ca atare, nu s-a impus o reducere a pedepsei stabilite și care este de 2 ani închisoare.

În cadrul celei de a doua etape s-a verificat dacă pedeapsa rezultantă nu depășește limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 NCP, caz în care nu se recontopesc cele trei pedepse potrivit codului vechi și, apoi potrivit codului nou – situație incidentă în cursul procesului s-a procedat doar la aplicarea tratamentului sancționator prevăzut de legea nouă, reducerea rezultantei făcându-se numai în măsura în care aceasta depășește maximul la care se poate ajunge potrivit legii noi.

Prima instanță a apreciat în mod corect că, în speța de față aplicând tratamentul sancționator prevăzut de legea nouă, limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 NCP este de 22 ani și 8 luni și prin urmare, pedeapsa stabilită potrivit legii vechi nu depășește limita maximă la care se ajunge potrivit art. 39 c.p.

Referitor la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al.1 lit.a teza a-II-a și b din codul penal vechi, în mod corespunzător s-a apreciat că dispozițiile art. 66 alin.1 lit.a și b NCP sunt mai favorabile în raport de disp. art. 6 alin.6 c.p, așa încât admițând în parte, contestația formulată de către Comisia de evaluare a dosarelor de penitenciar din cadrul Penitenciarului Mărgineni, a redus limitele pedepselor complementare constând în interzicerea unor drepturi de la perioadele de câte 10 ani la câte 5 ani, aplicând în conformitate cu disp. art. 35 al. 3 c.p., anterior ( art. 45 alin.3 lit.a cod penal actual ), pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a și b c.p., pe o perioadă de 5 ani.

Pe de altă parte, în mod legal s-a dispus înlocuirea măsurii de siguranță a exp0ulzării prev. de art. 117 cod penal a anterior cu pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 66 alin.1 lit.c NCP, respectiv dreptul condamnatului de a se afla pe teritoriul României pe o perioadă de 5 ani.

Pentru considerentele arătate mai înainte, Curtea constată că Tribunalul Dâmbovița a dat o interpretare corectă dispoz. art. 6 alin.6 NCP privind aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, soluționând în mod legal și temeinic sesizarea formulată de către Comisia de Evaluare a dosarelor de penitenciar din cadrul Penitenciarului Mărgineni, privind pe condamnatul Y. M., așa încât contestațiile formulate de către acesta și de către P. DE PE LÂNGĂ ÎCCJ – D. – BIROUL TERITORIAL DÂMBOVIȚA, se privesc ca fiind nefondate urmând a fi respinse în consecință, conform art. 425/1 al.7 pct.1 lit.b c.pr.penală.

Văzând și disp. art. 275 al.2 c.pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate contestațiile formulate de P. DE PE LÂNGĂ ÎCCJ – D. – BIROUL TERITORIAL DÂMBOVIȚA și de condamnatul Y. M., fiul lui R. și L., ns.la data de 1.07.1962, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 175 din 4.03.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Obligă condamnatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiție în contul Baroului Prahova.

Dispune plata sumei de 125 lei onorariu pentru traducătorul de limbă turcă Geambulat Fetin, incluzând și cheltuielile de transport.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 8.07.2014.

Președinte, Grefier,

V. M. M. E.

Red.VM

Tehnored.EM

5 ex./28.07.2014

d.f. nr._ Tribunalul Dâmbovița

d.f. S. N.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

← Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 117/2014. Curtea de Apel...		Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p..... →

Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 325/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 325/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI