Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1152/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1152/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 13590/281/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 1152
Ședința publică din data de 20.11.2014
Președinte – T. L.
Judecător – S. P. B.
Grefier – I. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror T. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de asigurătorul .- Reasigurare SA, cu sediul în București, sectorul 1, Piața Charles de Gaulle, nr.15, inculpatul B. C., fiul lui V. și A., născut la 31 mai 1977, domiciliat în .. 356, județul Prahova și partea civilă G. I., domiciliat în comuna Ariceștii Rahtivani, .. 386, județul Prahova, împotriva sentinței penale nr. 1854/6.06.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.11.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 20.11.2014.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor penale de față, examinând actele și lucrările cauzei, reține următoarele;
Prin sentința penală nr. 1854/6.06.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prev. și ped. de art. 184 alin. 2, 4 C. pen. 1969 în infracțiunea prev. și ped. de art. 196 alin. 2, 3 C. pen.
În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 184 alin. 2, 4 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal a fost condamnat inculpatul B. C., fiul lui V. și A., născut la data de 31.05.1977, în Filipeștii de Târg, jud. Prahova, CNP_, domiciliat în Com. Aricestii Rahtivani, .. 356, jud Prahova la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru fapta din data de 08.11.2008.
În baza art. 71 alin. 2 C.pen.1969 i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b și c C. pen. 1969, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 C.pen.1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 71 alin.5 C.pen.1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. 1969 cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni și asupra dispozițiilor art. 84 C.pen. cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile, cu rea-credință, până la expirarea termenului de încercare.
În temeiul art. 397 alin. 1 raportat la art. 19, 20 și art. 25 Cod procedură penală cu referire la art. 1381 Cod civil, art. 1385 C.civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civila G. I. în contradictoriu cu inculpatul B. C..
A fost obligat inculpatul alături de asiguratorul S.C. G. R. asigurare Resigurare S.A. la plata sumei în cuantum de 2.000 lei cu titlu de daune materiale și la suma de 40.000 lei daune morale.
În temeiul art. 19 și art.20 raportat la art. 397 alin.1 Cod procedură penală și art. 313 din Lg. 95/2006 a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de S. Județean de Urgență Ploiești și a fost obligat inculpatul alături de asiguratorul S.C. G. R. Asigurare Resigurare S.A la plata sumei de 6880, 35 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate G. I., la aceasta suma urmând a se adăuga dobânda legala de la data producerii accidentului pana la plata efectiva.
S-a luat act că partea vătămata S. C. de Urgenta B. A. nu s-a constituit parte civila în cauză.
În baza art. 274 alin. 1, 2 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorilor din oficiu în cuantum de 200 de lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, nr._/P/2008 din data de 07.07.2011 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului: B. C. pentru savarsirea infracțiunii de vătămare corporală din culpa, prevăzută de art. 184 alin 2, 4 Cod penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 14.07.2011 sub nr._ .
Situația de fapt reținută în rechizitoriu este următoarea:
La data de 08.11.2008, în jurul orelor 20.40, i9nculpatul B. C. a condus sub influența băuturilor alcoolice, autoturismul marca Opel Zafira cu nr. de înmatriculare_, pe DJ 144, pe raza localității Ariceștii Rahtivani, din direcția N. către Stoienești și a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a părții vătămate G. I., care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 75-80 de zile de îngrijiri medicale..
Situația de fapt mai sus menționată a fost stabilită de organul de urmărire penală pe baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului - filele 6-10, raport de expertiză tehnică auto și răspunsul la obiecțiuni, rezultatul testării cu aparatul etilotest a învinuitului B. C. și buletin de
analiză toxicologică-alcoolemie nr. 4241-4242/10.11.2008, raport de expertiză medico-legală nr. A_, declarații parte vătămată G. I., raport de expertiză medico-legală nr. 3/06.01.2009, certificat medico-legal nr. 2855/17.11.2008, declarații martor Ș. T. A., declarație martor G. F., buletine de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 4241-4242/10.11.2008 -4240/10.11.2008 și 4233/10.11.2008, declarații învinuit.
Judecarea cauzei s-a efectuat în procedura . uzeze de procedura recunoașterii vinovăției, sens în care s-au audiat, nemijlocit, în fata instanței martorii B. L., Ș. T. A., G. N..
De asemenea, s-a mai dispus efectuarea unei expertize medico-legale de către SML Prahova care sa stabilească daca leziunile suferite au afectat capacitatea de munca a parții vătămate, precum și a unei expertize medico-legale efectuate de către INML M. Minovici care sa fie avizata de către Comisia de Avizare și Control din cadrul I.N.M.L. M. Minovici.
Persoana vătămata G. I. s-a constituit parte civila în cauză cu suma de 100.000 de euro, adică 10.000 lei reprezentând daune materiale și 410.000 lei - daune morale.
S. Județean de Urgenta Ploiești s-a constituit parte civila în cauza cu suma de_, 71 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare și îngrijiri medicale acordate victimei G. I..
S. C. de Urgenta B. A. nu s-a constituit parte civila în cauza.
Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În seara zilei de 08.11.2008, în jurul orei 20.40, organele de poliție din cadrul I.P.J. Prahova-Serviciul Rutier, Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizate cu privire la faptul că pe raza comunei Ariceștii Rahtivani s-a produs un accident de circulație soldat cu victime.
Din materialul probator administrat în cauză reiese faptul că la data și ora menționate mai sus, inculpatul B. C. se deplasa pe D.J.144, pe raza comunei Ariceștii Rahtivani, conducând autoturismul Opel Zafira cu nr. de înmatriculare_, din direcția N. –Stoienești. În același sens de mers, pe partea dreaptă, pe lângă acostament se deplasa, pe bicicletă și persoana vătămată G. I., alături de martorul Ș. T., pieton.
Inculpatul B. C. a sesizat prezența acestora pe carosabil, de la distanța de circa 10-15 metri, a încercat să îi ocolească efectuând viraj stânga, însă i-a acroșat cu partea din dreapta față a autoturismului, lovindu-i din spate proiectând-o astfel pe partea vătămată G. I. în șanț. Cu ocazia cercetărilor efectuate la fața locului nu au fost găsite urme de frânare (fila 9). În urma accidentului s-a produs vătămarea corporală a persoanei vătămate G. I..
Fiind testat cu aparatul alcotest, s-a stabilit ca inculpatul B. C. avea o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool în aerul expirat la ora 21:47. (fila 31 dosar de urmărire penala). Rezultatul alcotest se coroborează cu rezultatul buletinului de analiza toxicologică-alcoolemie nr. 4241-4242/10.11.2008 din care reiese faptul ca la ora 22:40, inculpatul avea o alcoolemie de 1,25 g °/oo, iar la ora 23:40, ora recoltării celei de-a doua probe de sânge, inculpatul avea o alcoolemie de 0,95 g °/oo.
Din raportul de expertiză medico-legală nr. 702/i/09 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei (f.38, 39) rezultă că la momentul producerii accidentului acesta avea o alcoolemie de circa 0,65g %0, astfel incat instanța de fond a conchis ca inculpatul B. C. a condus autoturismul marca Opel Zafira cu nr. de înmatriculare_, pe drumurile publice, după ce a consumat băuturi alcoolice.
Din raportul de expertiza medico-legala nr. 3/06.01.2009 întocmit de SML Prahova (fila 14 dosar de urmărire penala) reiese faptul că victima G. I. prezenta leziuni ce pot data din data de 08.11.2008 și necesita 75-80 de zile de îngrijiri medicale, în lipsa complicațiile, iar natura leziunilor suferite ar fi putut pune în primejdie viata victimei.
Din raportul de expertiza medico-legala nr. 540/14.06.2012 întocmit de SML Prahova (fila 235 dosar) se retine faptul ca persoana vătămata I. G. prezintă leziuni traumatice ce au putut data din data de 08.11.2008, necesitând pentru vindecare 75-80 de zile de îngrijiri medicale, iar leziunile suferite au pus în primejdie viata acesteia iar din raportul medico-legal nr. 539/14.06.2012 reiese faptul ca persoana vătămata G. I. are capacitatea de munca pierduta în totalitate.
În cauză s-a dispus efectuarea unui nou raport de expertiza medico-legala de către INML M. Minovici, raport ce a fost avizat de Comisia de Avizare și Control a Institutului.
Astfel, din cuprinsul raportului de expertiza medico-legala nr. A_ rezultă că gravitatea leziunilor suferite de către persoana vătămata G. I. este evaluată din punct de vedere medico-legal la 120-150 de zile de îngrijiri leziunile traumatice pot data din 08.11.2008 iar capacitatea de muncă a acestuia este pierdută în totalitate.
Prin urmare, din actele medico-legale de mai sus, instanța de fond a reținut faptul că leziunile suferite de persoana vătămată în urma accidentului au necesitat 120-150 zile de îngrijiri medicale, capacitatea de muncă a acesteia fiind pierduta în totalitate.
Nu se poate concluziona în sensul că, în cazul de fată, prelungirea numărului de zile de îngrijiri medicale se datorează vreunei afecțiuni patologice preexistente, pe fondul căreia a survenit un traumatism a cărui intensitate nu poate fi cuantificată câtă vreme concluziile expertizei avizate de Comisia de Avizare și Control din cadrul INML sunt clare în sensul că gravitatea leziunilor traumatice suferite la data de 08.11.2008 este evaluata medical la 120-150 zile de îngrijiri medicale.
În pus în raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cauza (filele 50-58 d.u.p.) se concluzionează următoarele;
- în momentele premergătoare producerii accidentului autoturismul condus de inculpatul B. C. circula cu o viteză de circa 80 km/oră.
- accidentul de circulație soldat cu vătămarea corporală a părții vătămate G. I. s-a produs datorită faptului că inculpatul, aflat în mod evident sub influența băuturilor alcoolice, nu a observat prezența acesteia pe carosabil și a efectuat în ultimul moment manevra de ocolire, lovind-o și proiectând-o din spate.
Fiind audiat în fata instanței, inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptei, apreciind că nu subzistă doar culpa sa exclusivă, fiind vinovată de producerea
accidentului și partea vătămată care nu purta vesta reflectorizantă și nu avea bicicleta echipată corespunzător.
Astfel, apărarea inculpatului a fost verificată de instanța fondului, stabilindu-se că aceasta se coroborează cu declarațiile martorilor B. L. și Ș. T. A., motiv pentru care instanța de fond a reținut că bicicleta condusă de persoana vătămată nu era echipată corespunzător, aceasta nefiind dotata cu dispozitiv fluorescent-reflectorizant.
De asemenea persoana vătămată nu purta vesta reflectorizantă.
Conform art. 49 din O.U.G. 195/2002 limita maxima de viteza în localități este de 50 km/h, în contextul în care accidentul s-a produs în localitatea Aricestii Rahtivani, pe sensul de mers N. catre Stoienești (fila 6 d.u.p.)
Conform art. 14 alin. 1 din Regulamentul de aplicarea a O.U.G. 195/2002 rep., în circulația pe drumurile publice, bicicleta trebuie să fie echipată în față cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare.
În consecință, probele administrate în cauză evidențiază nerespectarea și de către partea vătămată a dispozițiilor legale sus-citate alături de încălcarea de către inculpat a dispozițiile art. 102 alin. 3 lit. a din O.U.G. 195/2002 rep. în sensul că a condus autoturismul pe drumurile publice după ce a consumat băuturi alcoolice și cele ale art. 155 al. 1 din același Regulament în sensul că a circulat în localitate cu o viteză peste limita legală.
Coroborând toate aceste elemente de fapt și de drept, este cert că prin nerespectarea obligațiilor ce le reveneau, atât partea vătămată cât și inculpatul, prin conduita adoptată, au determinat producerea evenimentului rutier, ce a avut drept consecință vătămarea corporală a părții vătămate G. I., reținându-se astfel culpa comună a acestora.
Instanța de fond a apreciat gradul de culpă al inculpatului la producerea accidentului într-un procent de 50%, care nu are niciun fel de relevanță din punct de vedere al răspunderii penale, dar care a fost avută în vedere la soluționarea laturii civile a cauzei.
Raportat la toate acestea, se conchide că, în antecedenta cauzală a accidentului, a contribuit atât victima cât și inculpatul, instanța de fond reținând în cauză - culpa concurentă.
Instanța de fond a constatat că în speță se impune a se aplica principiul mitior lex, principiu potrivit căruia în cazul situațiilor determinate de succesiunea legilor penale se va aplica legea penală mai favorabilă.
Principiul activității legii penale presupune, ca regulă generală, aplicarea legii tuturor infracțiunilor săvârșite în timpul cât aceasta se află în vigoare. Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalității, care reprezintă o caracteristică specifică statului de drept, motiv pentru care legiuitorul constituant a statuat în art.1 alin.(5) că „În R., respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”. În materie penală, art.23 alin.(12) din Legea fundamentală consacră regula potrivit căreia „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.” De la această regulă sunt admise două excepții, constând fie în retroactivitatea, fie în ultraactivitatea legii. Aceste excepții se aplică în
situațiile de tranziție determinate de succesiunea legilor penale, atunci când o infracțiune este săvârșită sub imperiul legii penale anterioare însă făptuitorul este urmărit penal, judecat ori execută pedeapsa sub imperiul noii legi penale.
Pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o . criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză vizează în primul rând condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că „Determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret.” Cât privește determinarea concretă a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională a statuat că „aceasta vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art.61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze” (Decizia nr.1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.853 din 2 decembrie 2011).
Cu privire la limitele speciale de pedeapsă prima instanță a considerat ca fiind mai favorabilă prevederea din art. 196 alin. 2, 3 din noul Cod penal care prevede pentru infracțiunea de vătămare corporala din culpa limite de pedeapsa mai mici fata de vechea reglementare.
Cu toate acestea, instanța de fond a conchis că determinarea legii penale mai favorabile nu trebuie să se raporteze exclusiv la limitele de pedeapsă ci trebuie considerată mai favorabilă legea care în ansamblu (in ce privește condițiile de tragere la răspundere penală, cele privind posibilitatea reținerii unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, posibilitățile de individualizare a executării pedepsei, etc) conduce la o situație mai avantajoasă pentru inculpat și nu în mod necesar legea mai favorabilă doar prin prisma pedepsei din norma de incriminare.
S-a constatat, astfel, că noul Cod penal restrânge sfera și efectele circumstanțelor atenuante, în sensul că în prezența acestora nu mai este obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special, efectul lor fiind limitat la reducerea limitelor pedepsei prevăzute de lege cu o treime.
De asemenea, în cauza de față s-a apreciat că se impune a se compara reglementarea cu privire la suspendarea condiționată, suspendarea sub supraveghere prevăzute de C.pen. din 1968 cu amânarea aplicării pedepsei și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prevăzute de noul Cod penal, având în vedere că inculpatul B. C. nu are antecedente penale și nu se impune condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea cu executare în regim privativ de libertate.
Ȋn ceea ce privește analiza comparativă a dispozițiilor referitoare la suspendarea condiționată din reglementarea actuală cu cele privind amânarea aplicării pedepsei, se impune concluzia potrivit cu care suspendarea condiționată a executării pedepsei este mai favorabilă, prin prisma condițiilor legale de acordare (nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicată este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, obligațiile pe durata termenului de încercare sunt substanțial mai restrânse). Singurul element prin prisma căruia ar fi mai favorabilă reglementarea nouă cu privire la amânarea executării pedepsei este durata termenului de încercare, însă instanța de fond a apreciat că acest element este insuficient pentru a califica noua reglementare ca fiind mai favorabilă.
Ȋn ceea ce privește alegerea legii penale mai favorabile în ipoteza aplicării suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a constatat că noua reglementare instituie o obligație importantă, care nu se regăsește în Cod penal în vigoare- munca în folosul comunității – și, în plus, elimină efectul reabilitării de drept asociat suspendării sub supraveghere, astfel încât concluzia care se impune este aceea că, vechea reglementare cu privire la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este mai favorabilă.
Astfel, prima instanță, făcând o analiză de ansamblu a prevederilor din legile penale succesive, a constatat că prevederile Cod penal din 1969 sunt mai favorabile inculpatului.
Având ȋn vedere că prin Decizia nr. 265/6 mai 2014, publicată ȋn M.Of 372/20.05.2014 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.5 din actualul Cod penal, în interpretarea care permite instanțelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispozițiile Codului penal din 1969 cu cele ale actualului Cod penal, contravine dispozițiilor constituționale ale art.1 alin.(4) privind separația și echilibrul puterilor în stat, precum și ale art.61 alin.1 privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și s-a pronunțat în sensul că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de fond a considerat ca lege mai favorabila pentru inculpatul B. C. Codul penal 1969.
În drept, fapta inculpatului B. C. care, la data de 08.11.2008, în jurul orei 20.40, a condus sub influența băuturilor alcoolice, autoturismul Opel Zafira cu nr. de înmatriculare_, pe DJ 144, pe raza localității Ariceștii Rahtivani, din direcția N. către Stoienești și a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a părții vătămate G. I., care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 120-150 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpa, prevăzuta de art. 184 al 2, 4 din C pen.1969.
În ceea ce privește latura obiectivă, instanța a reținut că probele administrate în cauză evidențiază realizarea elementului material specific infracțiunii, constând într-o acțiune prin care s-a pricinuit vătămarea integrității corporale a părții vătămate.
Săvârșirea acestei infracțiuni are ca urmare imediată provocarea de leziuni traumatice părții vătămate, iar legătura de cauzalitate între fapta inculpatului și urmările produse rezultă din întreg probatoriul administrat în faza urmăririi penale.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu forma de vinovăție a culpei cu prevedere, în accepțunea art. 19 pct. 2 lit. a Cod penal. Inculpatul a prevăzut urmarea faptei sale, însă nu a urmărit și nici nu a acceptat acest rezultat, ci a sperat fără temei ca nu se va produce. Obligația de prevedere a rezultatului este inserata în OUG nr. 195/2002 care reglementează circulația pe drumurile publice.
Constatând că infracțiunea de vătămare corporală din culpa prevăzută de art. 184 alin 2, 4 C pen. există și că a fost săvârșită de inculpat cu vinovăția specifică, în baza art. 396 alin. 1 și 2 Cod proc. pen., instanța de fond a dispus condamnarea acestuia iar la individualizarea pedepsei a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 al.1 C.p. și a ținut seama, în acest sens, de limitele de pedeapsa fixate în textul de incriminare, de gradul de pericol social concret al infracțiunii având în vedere circumstanțele reale ale faptei și împrejurările săvârșirii acesteia, de modalitatea de comitere a infracțiunii, precum și circumstanțele personale ale inculpatului.
În conformitate cu aceste criterii, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului prezintă un pericol social mediu, având în vedere culpa acestuia, ca participant la trafic, atitudinea manifestată în societate până la comiterea faptei, lipsa antecedentelor penale, așa cum reiese din fisa de cazier judiciar.
Astfel, inculpatul B. C. este în vârsta de 37 de ani, este cetățean român, este căsătorit, are ocupație și nu este cunoscut cu antecedente penale.
Raportat, astfel, la circumstanțele reale și personale ale cauzei și limitele de pedeapsă stabilite de lege și având în vedere și dispozițiile procedurale, s-a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul special, așa încât s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.184 alin. 2, 4 C. pen. 1969.
Instanța a apreciat că aplicarea unei astfel de pedepse este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, potrivit art. 71 alin. 2 C.pen. aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 litera a, b și c C.pen. intervine de drept în cazul aplicării pedepsei închisorii. Totuși, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale și art. 3 din Protocolul nr.1 din Convenție, în principiu prin hotărârea pronunțată în cauzele Hirst v.Marea Britanie și S. și P. v. R., jurisprudența cu caracter general- obligatoriu potrivit art. 20 din Constituție raportat la art 46 din Convenție, instanța a interzis inculpatului doar acele drepturi prev. de art 64 C.penal față de care inculpatul s-a făcut nedemn de a le mai exercita.
Astfel față de pericolul social dovedit în savarsirea faptei și față de persoana inculpatului, astfel cum acestea au fost reținute, instanța a apreciat ca acesta este nedemn de a mai exercita drepturile prev. de art. 64 litera a și b, respectiv dreptul de a
fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și cel de a ocupa o funcție ce implica exercițiul autorității de stat.
În consecință a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 71, 64 litera a și b C.pen., cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat, în contextul probelor administrate, că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, care poate fi reintegrat social și reeducat și fără izolare în regim privativ de libertate.
Instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. 1 Cod Penal, respectiv: pedeapsa inculpatului este de 1 an închisoare, așadar o pedeapsă mai mică de 3 ani închisoare; inculpatul nu are antecedente penale, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar; experiența unui proces penal și riscul revocării suspendării cu consecința executării pedepsei într-un loc de detenție, sunt apreciate de prima instanță ca fiind suficiente pentru a-l determina pe inculpat să adopte în viitor o atitudine de respect față de regulile de conviețuire socială, astfel încât scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia.
Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, conform art. 81 alin.1 C.pen. pe durata unui termen de încercare de 3 ani, conform art. 82din Codul penal.
Întrucât pedepsele accesorii sunt alăturate pedepsei principale a închisorii, constând în interzicerea exercițiului unor drepturi pe durata executării pedepsei, iar instanța s-a dispus suspendarea executării pedepsei în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, cât și suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
De asemenea, i s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare.
Sub aspectul laturii civile, raportat la momentul săvârșirii faptei, s-a constatat aplicabile dispozițiile art. 998-999 C. civ.1864.
În ceea ce privește asiguratorul de răspundere civilă obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 41-42 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în R., în asigurarea de răspundere civilă, asiguratorul se obliga să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil, asiguratorul putând fi chemat în judecata de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare.
Cu privire la autoturismul condus de inculpatul B. C. și implicat în accident, instanța a constatat faptul că la data săvârșirii faptei acesta era legal înmatriculat la societatea de asigurare S.C. G. R. Asigurare Reasigurare S.A.
Instanța a reținut că persoana vătămată G. I. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.000 lei reprezentând daune materiale și cu suma de 410.000 lei reprezentând daune morale.
De asemenea, S. Județean de Urgenta Ploiesti s-a constituit parte civila în cauza cu suma de_, 71 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare și îngrijiri medicale efectuate de numitul G. I..
Răspunderea civila delictuala însă, ca o sancțiune specifică dreptului civil aplicabila pentru săvârșirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii este angajata numai prin întrunirea cumulativa a patru condiții deduse de art. 998 și 999 C. civ.
Potrivit art. 998 C. civ. „orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu obliga pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat, a-l repara”.
Așadar, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cere dovedirea unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita și prejudiciu precum și existenta vinovatei celui care a cauzat prejudiciu (constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care s-a acționat), condiții care sunt întrunite în prezenta cauză.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate de partea vătămată în cuantum de 10.000 lei instanța a reținut ca aceasta nu a făcut dovada lor în integralitate, în sensul că nu a depus înscrisuri în susținerea pretențiilor sale.
De asemenea, instanța a mai constatat că inculpatul i-a asigurat medicația părții civile timp de un an și i-a cumpărat o bicicleta. Totodată, din declarația martorului G. N. reiese faptul ca medicația părții civile a costat aproximativ 200 lei pe luna, prin urmare se estimează ca inculpatul a contribuit cu suma de 2400 lei la cheltuielile suportate de către partea civilă în vederea recuperării.
Din raportul de expertiza medico-legala nr. A5/3196/13/19.02.2014 emis de către INML București, avizat de către Comisia de Avizare și Control de pe lângă INML București reiese faptul că persoana vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru îngrijire un număr de 120-150 de zile de îngrijiri medicale și are capacitatea de munca pierduta în totalitate.
De asemenea, din declarația martorului G. N. s-a reținut faptul că partea civilă a avut costuri ridicate cu recuperarea, fiind ajutat și de către membrii familiei, aspecte care se coroborează și cu declarația părții civile, fiind totodată de notorietate faptul că o persoană aflată în convalescență după un accident rutier are nevoie de medicație și de alimentație specială.
Prin urmare, raportat la faptul ca partea civila are pierdută în totalitate capacitatea de munca, precum și raportat la numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare recuperării, motivând și în echitate, instanța a apreciat ca acordarea sumei de 4000 lei cu titlu de daune materiale este îndestulătoare pentru a acoperi prejudiciul încercat de partea civilă.
În ceea ce privește daunele morale, instanța a apreciat ca acestea reprezintă satisfacții echitabile destinate a compensa pecuniar suferințele fizice sau psihice urmare a faptei prejudiciabile a altei persoane dar ca prejudiciul moral trebuie dovedit sub aspectul existentei sale certe, doar întinderea acestuia fiind lăsata la aprecierea instanței.
În ceea ce privește prejudiciul moral suferit de partea vătămata instanța de fond a apreciat că acesta reprezintă rezultatul dăunător direct de natura nepatrimoniala, al faptei ilicite și culpabile a inculpatului, prin care se aduce a vătămare valorilor și drepturilor extrapatrimoniale care sunt strâns legate de personalitatea umană.
Sub acest aspect, instanța de fond a apreciat că acțiunea inculpatului, ca manifestare exteriorizată în sfera relațiilor sociale, a provocat în concret părții vătămate un prejudiciu cauzat personalității acesteia, respectiv prejudiciul nepatrimonial localizat la nivelul suferințelor fizice și psihice, efect al leziunilor fizice suferite.
Orice suferință fizică presupune și o suferința psihică ce se constituie . necesitând reparația, prin compensare.
În concret, instanța de fond constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, a apreciat ca suma de 80.000 lei este suficientă pentru a reprezenta o reparație adecvată a prejudiciului de ordin moral suferit de partea vătămată, urmare a faptei inculpatului, proporțională cu culpa concurentă și egală a acestuia.
Cât privește acțiunea civilă exercitată de S. Județean de Urgență Ploiești, instanța, în baza art. 14 rap. la art.346 alin. 1 Cod procedura penală, a admis-o în parte, apreciind ca aceasta este întemeiata în ceea ce privește cheltuielile de spitalizare efectuate cu partea civila G. I. (ținându-se cont și de gradul de culpă al părții vătămate la producerea prejudiciului, respectiv 50%), prejudiciul suferit de aceasta rezultând din decontul depus la dosar de unitatea spitalicească.
Ca urmare, a fost obligat inculpatul alături de asiguratorul S.C. G. R. Asigurare Resigurare S.A la plata, către partea civila S. Județean de Urgență Ploiesti a sumei de 6880, 35 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate G. I., la aceasta suma urmând a se adăuga dobânda legală de la data producerii accidentului până la plata efectivă.
De asemenea, s-a luat act ca S. C. de Urgenta B. A. nu s-a constituit parte civila în cauza.
În baza art.274 alin.1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 1400 lei.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 de lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri asigurătorul „G. R. ASIGURARE – REASIGURARE” SA București, partea civilă G. I. și inculpatul B. C.- criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
I. În apelul său asigurătorul a susținut că prin sentința atacată a fost obligat alături de inculpat la despăgubiri materiale către partea civilă G. I., în sumă de 40.000 lei, iar către partea civilă S. de Urgență Ploiești în sumă de 6880,35 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ale persoanei vătămate G. I., necontestând cuantumul acestor despăgubiri acordate de prima instanță.
Apelantul asigurător a susținut că în mod greșit a fost obligat alături de inculpat și la plata dobânzilor legale aferente calculate de la data producerii accidentului rutier provocat de inculpat, în condițiile în care nu există un temei legal de acordare a acestor dobânzi către unitatea spitalicească, o astfel de obligație de plată urmând să ia naștere doar de la data soluționării definitive a laturii civile, astfel că se impune înlăturarea obligației la plată a dobânzilor.
II. Persoana vătămată G. I., constituită parte civilă a criticat hotărârea atacată, ca fiind nelegală și netemeinică întrucât, în latură penală pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului este prea blândă atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de individualizare - prin suspendare condiționată - în condițiile existenței
unor circumstanțe agravante ale săvârșirii faptei, victimei fiindu-i cauzate grave și permanente traume fizice și psihice prin accidentarea sa din culpa gravă a inculpatului.
Pe de altă parte, apelantul parte civilă a criticat cuantumul despăgubirilor ce i-au fost acordate de instanța de fond care sunt într-un cuantum foarte redus față de consecințele grave sub aspect fizic și psihic ce i-au fost provocate în raport de probele administrate la fond.
În acest sens, au fost încălcate vădit dispozițiile Ordinului nr. 8/2008 în domeniul asigurărilor raportat la care puteau fi acordate despăgubiri de până la_ euro, echivalent în lei, față de urmările grave ce le-a suportat din cauza accidentului provocat din culpa inculpatului.
III. Criticând sentința apelată inculpatul B. C. a susținut că deși în cauză au fost efectuate trei expertize medico-legale și au fost depuse înscrisuri de natură medicală, acestea au fost greșit apreciate de instanță, ceea ce impune schimbarea încadrării juridice a faptei în prevederile noului Cod penal și achitarea sa față de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea victimei, care nu poate depăși numărul de 90 zile pentru a se reține infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Astfel, prin expertizele medico-legale nr. 539/ și 540 din 14 iunie 2012 efectuate de Serviciul Medico-Legal Prahova s-a reținut că numărul de zile de îngrijiri medicale este de numai 75-80 zile, lucrări apreciate ca nule de către prima instanță, prin nerespectarea normelor procedurale cuprinse în Ordinul nr. 1134/C-255 din 25 mai 2000.
Prin Raportul de expertiză medico-legală efectuat la Institutul de Medicină Legală „ M. Minovici” București, s-a stabilit că leziunile traumatice corporale cauzate victimei G. I., au necesitat pentru vindecare un număr de 120-150 zile îngrijiri medicale, ignorându-se și alte acte medico-legale și nici dacă aceste leziuni traumatice i-au pus în primejdie viața iar cererea inculpatului de sesizare a Comisiei Superioare medico-legale a fost respinsă de instanța fondului.
Inculpatul a susținut că deși s-au efectuat în cauză 3 expertize medico-legale, nu s-a stabilit în mod legal numărul de zile de îngrijiri medicale care în realitate, nu depășesc 90 zile îngrijiri medicale pentru leziunile traumatice cauzate persoanei vătămate, numărul acestora fiind de 75-80 zile îngrijiri medicale conform primelor două expertize medico-legale, ceea ce impunea, prin aplicarea legii mai favorabile, achitarea inculpatului, deoarece fapta nu mai este incriminată ca infracțiune.
A susținut apelantul-inculpat că toate acestea duc la existența unei vădite îndoieli asupra existenței infracțiunii deduse judecății și asupra vinovăției sale, operând astfel principiul de drept penal in dubio pro reo, ceea ce impune și sub acest aspect achitarea lui.
Curtea, examinând sentința apelată în raport de criticile formulate și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 417 alin.2 Cod procedură penală, din actele și lucrările dosarului, constată că este fondat doar apelul asigurătorului, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Situația de fapt reținută de către instanța de fond și vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii deduse judecății, rezultă cu certitudine din ansamblul probelor administrate în cauză, respectiv: procesul verbal de cercetare la locul faptei, raportul
de expertiză tehnică auto, actele de constatare medico-legală, inclusiv expertizele efectuate, coroborate cu declarațiile persoanei vătămate G. I. și ale martorilor Ș. T. A., G. N. și B. L., buletinul de analiză a alcoolemiei, coroborate cu declarațiile inculpatului.
De asemenea, încadrarea juridică a faptei comise de inculpat este legală, respectiv cea prevăzută de art. 184 alin.2 și 4 Cod penal anterior care este lege mai favorabilă pentru inculpat cu privire la individualizarea și modalitatea de executare a pedepsei prin suspendare condiționată conform art. 81 și 83 Cod penal anterior, în condițiile în care numărul de zile de îngrijiri medicale depășește 90 de zile, respectiv de 120-150 zile, în raport și de criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal anterior.
Pedeapsa aplicată și modalitatea de individualizare a acesteia sunt proporționale cu pericolul concret pentru ordinea publică, cu culpa concurentă și egală a victimei și sunt de natură a realiza scopul preventiv, educativ și sancționator al pedepsei.
Referitor la criticile formulate de inculpat privind lucrările medico-legale având ca obiect stabilirea numărului de zile de îngrijiri medicale, prima instanță a reținut argumentat și judicios că acesta este de 120-150 zile.
Prin expertizele efectuate inițial de către serviciul medico-legal județean având. nr. 539 și respectiv 540 din 14 iunie 2012, s-a reținut că numărul de zile de îngrijiri medicale a victimei este de numai 75 -80 zile, inculpatul susținând că prin acestea nu a fost pusă în primejdie viața victimei, iar prima instanță ar fi procedat greșit la anularea expertizelor prin încheierea din 16 noiembrie 2012.
Ulterior, prin expertiza medico-legală cu nr. A53196/13 din 15.02.2014 efectuată la nivelul Institutului Național de Medicină-Legală „Prof. dr. M. Minovici” București (filele 484-499 dosar fond), s-a constatat de către comisia medico-legală formată din 3 specialiști în domeniu la acest nivel, că victima a suferit leziuni traumatice foarte grave urmare a accidentului rutier din 8.11.2008.
Astfel, aceste constatări realizate prin complexe examene de specialitate, inclusiv de natură neurologică și ortopedică au evidențiat un sindrom cerebral post traumatic, fracturarea ambelor oase ale antebrațului, hematom epicranian, plagă la nivelul vertexului ș.a. (fila 499 dosar).
S-a mai constatat în cuprinsul lucrării respective că victima are capacitatea de muncă pierdută în totalitate.
Aceste constatări, au determinat comisia medico-legală de la nivelul INML București să rețină că numărul de 120-150 zile îngrijiri medicale este cel necesar pentru tratamentul victimei.
Această ultimă expertiză medico-legală (nr. A5/3196/19.02.2014) a fost avizată legal de către Comisia de Avizare și Control din cadrul INML București (fila 182) formată din 5 medici specialiști care au confirmat astfel corectitudinea și veridicitatea constatărilor medico-legale din 19.02.2014.
Această comisie de avizare este cea legal competentă să se pronunțe asupra constatărilor respective și nu Comisia Superioară Medico-Legală, cum a pretins apelantul-inculpat prin apărător, care are o altă competență și componență, constituie forul de conducere în domeniul medico-legal la nivel central, este formată din președinte și 15 membri și efectuează controlul actelor medico-legale între care există contradicții ireconciliabile, ceea ce nu este cazul.
În consecință, instanța de fond corect nu a dispus achitarea inculpatului deoarece fapta nu a fost dezincriminată prin aplicarea prevederilor noului Cod penal, față de numărul total al zilelor de îngrijiri medicale reconsiderate și actualizate prin raportul de expertiză nr. A5/3196 din 19 februarie 2014.
Referitor la apelul declarat de partea civil, Curtea constată că acesta este nefondat.
Așa cum s-a arătat deja, Curtea consideră că în latură penală prima instanță atunci când a individualizat pedeapsa aplicată inculpatului a avut în vedere toate criteriile prev. de art. 74 Cod penal referitoare la persoana acestuia, lipsa antecedentelor sale penale și circumstanțele săvârșirii infracțiunii deduse judecății, la care și-a adus contribuția și culpa concurentă și egală a victimei dar și eforturile depuse de inculpat pentru a o dezdăuna pe aceasta.
De asemenea, prima instanță a analizat și interpretat probele administrate în latură civilă pentru stabilirea corectă a cuantumului prejudiciului luând în considerare dovezile cu înscrisuri, martori și acte medico-legale, din care rezultă contribuția de 50% a victimei la producerea accidentului rutier provocat de inculpat, vinovăția acestuia și urmările ce au avut loc, inclusiv actualizarea numărului de zile de îngrijiri medicale care a fost reapreciat la 120-150 față de stadiul actual al recuperării acesteia în condițiile în care evenimentul rutier s-a petrecut în urmă cu 6 ani.
Analizând critica apelantului asigurător care s-a referit la faptul că deși cuantumul prejudiciului la care a fost obligat alături de inculpat a fost corect stabilit, în mod nelegal a fost obligat și la plata dobânzii legale aferente acestor despăgubiri, calculate de la data producerii accidentului rutier, având consecințele arătate, către S. Județean de Urgență Ploiești, Curtea nu a identificat un temei legal pentru obligarea la plata acestor dobânzi, între unitatea spitalicească și asigurător neexistând nici un raport juridic obligațional, iar creanța părții civile unitate spitalicească nu este încă certă, lichidă și exigibilă în condițiile în care asigurătorul nu a refuzat plata despăgubirilor pretinse prin hotărârea instanței de fond către partea civilă, astfel că nu există un refuz sau o întârziere la plată din culpa asigurătorului, care să atragă și calcularea unor eventuale dobânzi.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea consideră apelul asigurătorului fondat și în baza art. 421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, îl va admite ca atare, cu consecința desființării în parte, în latura civilă a sentinței apelată și înlăturării obligației instituite în sarcina asigurătorului alături de inculpat la plata dobânzii legale aferente despăgubirilor acordate părții civile S. județean de urgență Ploiești, menținând în rest celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, iar apelurile declarate de partea civilă G. I. și de inculpat vor fi respinse ca nefondate în baza art. 421 alin.1 lit.b Cod procedură penală.
Văzând și disp. art. 275 alin. 2 și 3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul asigurător de răspundere civilă . Reasigurare SA Sector 1 București împotriva
sentinței penale nr. 1854 din 6 iunie 2014 a Judecătoriei Ploiesti pe care o desființează în parte, în latură civilă în sensul că înlătură din sentința apelată obligația instituită în sarcina inculpatului alături de asigurător la plata dobânzii legale aferente despăgubirilor civile acordate părții civile S. Județean de Urgență Ploiești.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Respinge ca nefondate apelurile declarate de partea civilă G. I. și inculpatul B. C. împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pe apelanții parte civilă și inculpat la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat aferente apelului asigurătorului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 20 noiembrie 2014.
Președinte, Judecător,
T. L. S. P. B.
Grefier,
I. A.
.TL/ Tehnored.AI.
2 ex./30.12.0214
Dosar fond nr._ Judecătoria Ploiești
Judec. fond B. I.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 623/2014. Curtea... | Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 117/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
