Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 256/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 256/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 1927/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 256
Ședința publică din data de 12 iunie 2014
Președinte – E. Z.
Grefier - M. G.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror S. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. Teritorial Ploiești
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de contestatoarea S. C. fiica lui N. și C., născută la data de 04 iulie 1974, deținută la Penitenciarul de Femei Târgșor împotriva sentinței penale nr. 481 din 29 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care în baza disp. art.23 alin.1-9 din OUG nr. 116/2013, respectiv Legea nr. 135/2010 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013, s-a admis sesizarea formulată de Comisia pentru evaluarea dosarelor constituită la nivelul Penitenciarului Târgșor, referitor la condamnată și s-a dispus reducerea pedepsei complementare de 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a, b, e Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, aplicată prin sentința penală nr.575/01.07.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1069/09.04.2012 a ICCJ - Secția Penală, la 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b, f NCP.
S-au menținut restul dispozițiilor sentințelor de condamnare sus-menționate.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr.1157/2012 emis de Tribunalul București Secția I Penală și emiterea unui nou mandat în sensul prezentelor dispoziții.
În baza art. 275 alin. 3 NC.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea condamnată S. C., în stare de deținere, personal și asistată de avocat din oficiu Elenga Liz P. din Baroul Prahova conform delegației nr._/2014.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Potrivit dispozițiilor art. 356 alin. 2 Cod proc. penală și cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea avocatului din oficiu să ia legătura cu contestatoarea condamnată aflată în stare de arest preventiv.
Avocat oficiu Elenga Liz P. pentru contestatoarea condamnată S. C. și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, susțin că nu au cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act de declarațiile părților, constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat din oficiu Elenga Liz P. având cuvântul pentru contestatoarea condamnată S. C. solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale nr. 481 din 29 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Se arată că prin decizia penală nr. 1069/09.04.2012 a ICCJ contestatoarea a fost condamnată la pedeapsa principală de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 320/1 Cod proc. penală și la 6 ani pedeapsă complementară a interzicerii unor drepturi.
Instanța de fond a admis sesizarea numai în ce privește pedeapsa complementară pe care a redus-o de la 6 ani la 5 ani.
Solicită admiterea contestației, desființarea sentinței atacate și pe fond reducerea pedepsei de 7 ani închisoare la minimul special prevăzut de lege, respectiv la 5 ani închisoare, având în vedere că în Noul Cod penal limitele de pedeapsă pentru această infracțiune sunt de la 5 la 12 ani închisoare.
Reprezentantul D. – S. Teritorial Ploiești având cuvântul solicită respingerea contestației ca nefondată întrucât în mod corect instanța de fond a procedat la reducerea pedepsei complementare, pedeapsa principală situându-se în limitele prevăzute de lege, de la 5 la 12 ani închisoare ca și în cele reduse cu o treime conform art. 320/1 Cod proc. penală.
Contestatoarea condamnată S. C. având ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței.
CU R T E A
Asupra contestației de față;
Examinând actele și lucrările cauzei, reține următoarele;
Prin sentința penală nr. 481 din 29 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova în baza disp. art.23 alin.1-9 din OUG nr. 116/2013, respectiv Legea nr. 135/2010 astfel cum a fost modificat prin Legea 255 /2013, s-a admis sesizarea formulată de Comisia pentru evaluarea dosarelor constituită la nivelul Penitenciarului Târgșor, referitor la condamnata S. C., fiica lui N. si C., născută la data de 04.07.1974 în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor și s-a dispus reducerea pedepsei complementare de 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a, b, e Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, aplicată prin sentința penală nr.575/01.07.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1069/09.04.2012 a ICCJ - Secția Penală, la 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b ,f NCP.
S-au menținut restul dispozițiilor sentințelor de condamnare sus-menționate.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr.1157/2012 emis de Tribunalul București Secția I Penală și emiterea unui nou mandat în sensul prezentelor dispoziții.
În baza art. 275 alin. 3 NC.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sesizarea înregistrată la data de 5.03.2014 sub numărul_, Comisia pentru evaluarea dosarelor constituită la nivelul Penitenciarului Târgșor, a sesizat instanța cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, în temeiul art. 6 Cod penal, potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 255/2013 referitor la condamnata S. C., deținută în Penitenciarul Târgșor.
La sesizare s-a atașat fișa de evaluare a condamnatei, copiile M.E.P.I. nr. 575/01.07.2011 emis de Tribunalul București - Secția I Penală și copia sentinței penale nr. 575/F/01.07.2011 a Tribunalului București Secția I Penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 575/01.07.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1069/09.04.2012 a ICCJ, s-a dispus condamnarea inculpatei S. C., în baza art.2 al.1 si 2 din Legea nr.143/2000 rap. la art.320/1 Cod proc. penală cu aplicarea art. 41 al.2. Cod penal cu aplicarea art. 14 lit. d din Legea nr. 143/2000 la o pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzută de art.64 lit.,a teza a II a si b si e Cod penal, pe o perioada de 6 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.5 din Legea nr. 143/2000 rap. la art.320/1 Cod proc. penală aceeași inculpată a fost condamnată la pedeapsa 2 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II a b si e Cod penal pe o perioada de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 33 lit.a, art.34 lit. b, art. 35 Cod penal s-au contopit pedepsele principale de 7 ani închisoare si 2 ani închisoare si s-a dispus ca inculpata sa execute pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza II a b si e Cod penal pe o perioada de 6 ani, făcându-se aplicarea art. 71-64 lit. a teza a II a si b Cod penal.
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevede pentru infracțiunile pentru care deținutul a fost condamnat, pedepse cu limite maxime mai mici decât pedepsele aplicate acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
De asemenea, conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a codului penal, pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Prin urmare, se constată că, în aplicarea acestor dispoziții, instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
În realizarea acestui demers, s-a realizat o corespondență între textele legale care incriminează fapta concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și s-au comparat limitele de pedeapsă.
Instanța de fond a constatat că, spre deosebire de art. 5 din Noul Cod penal, care în reglementarea aplicării legii penale în situații în care nu s-a pronunțat încă o hotărâre de condamnare, și care face vorbire de aplicarea legii mai favorabile, ceea ce implică o analiză a tuturor instituțiilor privind răspunderea penală, art. 6 obligă instanța să compare numai pedeapsa prevăzută de legea nouă cu pedeapsa definitiv aplicată, restul dispozițiilor sentinței de condamnare, de exemplu tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni sau al stării de recidivă, fiind intrate în puterea lucrului judecat. Singura derogare deci de la aplicarea principiului puterii lucrului judecat privește doar reducerea pedepsei aplicate, până la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea comisă.
Examinând sesizarea Comisiei prin prisma dispozițiilor legale care reglementează aplicarea principiului mitior lex, respectiv art.6 din Legea nr. 286/2009 (Noul cod penal) instanța de fond a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile legii penale mai favorabile, în ceea ce privește cuantumul pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, astfel că a admis sesizarea Comisiei pentru evaluarea dosarelor constituită la nivelul Penitenciarului Târgșor, referitor la condamnata S. C., în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor.
Ca atare, s-a dispus reducerea pedepsei complementare de 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, e Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, aplicată prin sentința penală nr.575/01.07.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1069/09.04.2012 a ICCJ Secția Penală, la 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b ,f NCP.
S-au menținut restul dispozițiilor sentințelor de condamnare sus-menționate și s-a dispus mandatului de executare a pedepsei nr.1157/2012 emis de Tribunalul București Secția I Penală și emiterea unui nou mandat în sensul prezentelor dispoziții.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, condamnata a formulat contestație, solicitând admiterea căii de atac exercitate, desființarea sentinței, aplicarea legii penale mai favorabile și reducerea pedepselor.
Examinând hotărârea criticată, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile care reglementează aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, precum și din oficiu sub toate aspectele, Curtea constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală și prin urmare contestația promovată fiind nefondată se impune respingerea acesteia, pentru următoarele considerente:
Condamnata S. C. se află în executarea unei pedepse rezultante de 7 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.,a teza a II a și b și e Cod penal, ca pedeapsă complementară, aplicată prin sentința penală nr. 575/01.07.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală definitivă prin decizia penală nr. 1069/09.04.2012 a ÎCCJ pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 și 2 și respectiv art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal pentru prima faptă și art. 320/1 Cod proc. penală pentru ambele infracțiuni.
Potrivit disp. art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969 care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Având în vedere decizia nr. 1/2014 din 14 aprilie 2014 a ÎCCJ prin care s-a dezlegat problema de drept vizând mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, care a statuat că într-o primă etapă se verifică incidența disp. art. 6 Cod penal cu privire la pedepsele individuale aplicate în concret și în a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi conform art. 39 Cod penal, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă se aplică numai pentru pedeapsa complementară întrucât durata de 6 ani stabilită prin hotărârea de condamnare depășește limita maximă de 5 ani prevăzută în art. 66 Noul Cod penal.
Verificând pedepsele aplicate în concret pentru fiecare infracțiune Curtea constată că acestea nu depășesc limita maximă prevăzută de Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012, astfel, pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată condamnatei pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 se situează sub limita maximă de 12 ani închisoare prevăzută de norma juridică incriminatoare și de asemenea pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 5 din același act normativ este sub maximul de 7 ani închisoare prevăzut de textul incriminator.
În consecință, în mod justificat instanța de fond a reținut că sunt incidente dispozițiile legii mai favorabile, art. 6 Cod penal numai în ceea ce privește durata pedepsei complementare, astfel că hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică sub toate aspectele, contestația formulată de condamnată se privește ca nefondată și va fi respinsă, ca atare, conform art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod proc. penală, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 275 alin. 2 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea S. C. fiica lui N. și C., născută la data de 04 iulie 1974, deținută la Penitenciarul de Femei Târgșor împotriva sentinței penale nr. 481 din 29 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 iunie 2014.
Președinte,
E. ZăinescuGrefier,
M. G.
Red. ZE
Tehnored. GM
4 ex. / 25 iunie 2014
Dosar fond nr._ Trib. Prahova
Judec. fond D. I.
Operator de date cu caracter personal / Notificare nr. 3113/2006
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 696/2014. Curtea de... | Tăinuirea. Art. 221 C.p.. Decizia nr. 997/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
